Sfantul Siluan Athonitul - Despre voia lui Dumnezeu si libertate
Este bine sa te predai voii lui Dumnezeu. Atunci in suflet este numai Domnul si nu alte ganduri; si el se roaga lui Dumnezeu cu minte curata si simte iubirea lui Dumnezeu, chiar daca s-ar chinui cu trupul.
Cand sufletul s-a predat cu totul voii lui Dumnezeu, Domnul insusi incepe sa-l calauzeasca si sufletul este invatat in chip nemijlocit de Dumnezeu, in vreme ce inainte era povatuit de invatatori si de Scripturi. Dar rareori se intampla ca invatatorul sufletului sa fie Domnul insusi prin harul Duhului Sfant, si putini sunt cei ce cunosc aceasta; numai cei ce vietuiesc dupa voia lui Dumnezeu.
Omul mandru nu vrea sa vietuiasca dupa voia lui Dumnezeu: ii place sa se conduca el insusi si nu intelege ca omul nu are destula minte ca sa se conduca pe sine insusi, fara Dumnezeu. Si eu, cand traiam in lume si nu cunosteam inca pe Domnul si Duhul Sau Cel Sfant, nu stiam cat de mult ne iubeste Domnul si ma incredeam in mintea mea proprie. Dar cand, prin Duhul Sfant, am cunoscut pe Domnul nostru Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, atunci sufletul meu s-a predat lui Dumnezeu si de atunci primesc toate intristarile care vin asupra mea si zic: "Domnul se uita la mine, de ce sa ma tem?" Dar inainte nu puteam trai asa.
Pentru cel ce s-a predat voii lui Dumnezeu viata e mult mai usoara, pentru ca si atunci cand e in boala, in saracie si in prigoana, el gandeste asa: "Asa i-a placut lui Dumnezeu, iar eu trebuie sa indur aceasta pentru pacatele mele".
Iata ca de multi ani bolesc de dureri de cap, greu de indurat dar folositoare, pentru ca prin boala sufletul se smereste. Sufletul meu vrea fierbinte sa se roage si sa faca priveghere, dar boala ma impiedica, fiindca trupul bolnav are nevoie de liniste si odihna; si L-am rugat mult pe Domnul sa ma vindece, dar El nu m-a ascultat. inseamna ca lucrul nu-mi este de folos.
Dar iata ce s-a intamplat cu mine alta data, cand Domnul m-a ascultat degraba si m-a izbavit. intr-o zi de praznic s-a dat la trapeza peste; si mancand, am inghitit un os de peste care a ramas prins in piept. Am chemat pe Sfantul Mare Mucenic Pantelimon cerandu-i sa ma vindece, pentru ca nici doctorul nu putea scoate osul din piept. Si cand am spus: "Vindeca-ma", am primit in suflet raspunsul: "Iesi din trapeza, respira adanc si osul va iesi cu sange". Am facut asa: am iesit, am respirat adanc, am tusit si un os mare de peste a tasnit afara cu sange. Si am inteles ca daca Domnul nu ma vindeca de durerile mele de cap, inseamna ca e de folos pentru sufletul meu sa bolesc astfel.
Lucrul cel mai pretios pe lume e sa cunoastem pe Dumnezeu si sa intelegem, macar in parte, voia Lui.
Sufletul care a cunoscut pe Dumnezeu trebuie sa se predea intru toate voii lui Dumnezeu si sa traiasca inaintea Lui in frica si in iubire: in iubire, pentru ca Domnul este Iubire; in frica, pentru ca trebuie sa ne temem sa nu intristam pe Dumnezeu prin vreun gand rau.
O, Doamne, fa ca prin puterea harului Sfantului Duh sa vietuim dupa sfanta Ta voie. Cand harul e cu noi, mintea noastra e puternica; dar cand pierdem harul, atunci vedem neputinta noastra; vedem ca fara Dumnezeu nu putem nici macar gandi ceva bun.
Milostive Dumnezeule, Tu stii neputinta noastra. Ma rog Tie: da-mi duh smerit pentru ca, dupa milostivirea Ta, Tu dai sufletului smerit puterea de a vietui dupa voia Ta si-i descoperi toate tainele Tale, dandu-i sa cunoasca cat de nesfarsit ne iubesti.
Cum stii daca vietuiesti dupa voia lui Dumnezeu? Iata un semn: daca te intristezi pentru un lucru oarecare, inseamna ca nu te-ai predat pe deplin voii lui Dumnezeu, chiar daca tie ti se pare ca vietuiesti dupa voia Lui.
Cine vietuieste dupa voia lui Dumnezeu, acela nu se ingrijeste de nimic. Si daca are nevoie de vreun lucru, se preda pe sine insusi si lucrul de care are nevoie lui Dumnezeu. Si chiar daca nu-l dobandeste, ramane la fel de linistit, ca si cum l-ar avea. Sufletul care s-a predat voii lui Dumnezeu nu se teme de nimic: nici de furtuna, nici de talhari, de nimic. Si orice i s-ar intampla, el spune: "Asa i-a placut lui Dumnezeu". Daca e bolnav, gandeste: "inseamna ca am nevoie de boala, altfel Dumnezeu nu mi-ar fi trimis-o". Si asa se pastreaza pacea in suflet si in trup.
Cine-si face griji pentru sine insusi, acela nu se poate preda pe sine voii lui Dumnezeu astfel ca sufletul lui sa aiba pace in Dumnezeu. Dar sufletul smerit se preda voii lui Dumnezeu si vietuieste inaintea Lui cu frica si iubire: cu frica, ca sa nu intristeze cu nimic pe Dumnezeu; cu iubire, caci sufletul stie cat de mult ne
iubeste Domnul. Lucrul cel mai bun este sa te predai voii lui Dumnezeu si sa induri intristarile cu nadejde. Iar Domnul, vazand intristarea noastra, nu ne va da niciodata peste puterile noastre.
Dar daca intristarile noastre ne par mari, aceasta inseamna ca nu ne-am predat inca voii lui Dumnezeu. Sufletul s-a predat pe sine voii lui Dumnezeu intru toate si se odihneste in El, pentru ca stie din experienta si din Sfanta Scriptura ca mult ne iubeste Domnul si vegheaza asupra sufletelor noastre, ca toate sa se faca vii prin harul Sau in pace si iubire.
Cine s-a predat pe sine voii lui Dumnezeu, acela nu se intristeaza de nimic, chiar daca ar fi bolnav, sarac si prigonit. Sufletul stie ca Domnul poarta grija de noi cu milostivire. De lucrurile Domnului da marturie Duhul Sfant, pe Care sufletul il cunoaste. Dar cei mandri si neascultatori nu vor sa se predea voii lui Dumnezeu, fiindca le place sa-si faca voia lor, lucru atat de vatamator pentru suflet.
Marele Pimen zicea: "Voia noastra este zid de arama intre noi si Dumnezeu si nu ne lasa sa ne apropiem de El sau sa vedem mila Lui".
Intotdeauna trebuie sa cerem de la Domnul pacea sufletului ca sa implinim mai usor poruncile Domnului; fiindca Domnul iubeste pe cei ce se straduiesc sa implineasca voia Lui si astfel ei afla mare odihna in Dumnezeu.
Cel ce implineste voia lui Dumnezeu e multumit de toate, chiar daca e sarac, bolnav sau se chinuie, pentru ca il veseleste harul Domnului. Dar cel nemultumit de soarta lui, care murmura pentru boala lui sau pentru cel care l-a suparat, acela e bine sa stie ca in el se afla un duh de mandrie care a luat de la el multumirea fata de Dumnezeu.
Chiar daca e asa, nu te mahni, ci straduieste-te cu tarie sa-ti pui nadejdea in Dumnezeu si cere de la El duh smerit; si atunci cand vine la tine smeritul Duh al lui Dumnezeu, il vei iubi si-ti vei gasi odihna, chiar de vei avea intristari. Sufletul care are smerenie isi aduce aminte intotdeauna de Dumnezeu si gandeste asa: "Dumnezeu m-a facut, a patimit pentru Mine, imi iarta pacatele si ma mangaie, ma hraneste si poarta de grija de mine. De ce sa-mi fac atunci griji sau de ce sa ma tem, chiar daca m-ar ameninta moartea?"
Domnul povatuieste orice suflet care se preda pe sine voii lui Dumnezeu, fiindca El a zis: "Cheama-Ma in ziua necazului si te voi izbavi, si tu Ma vei preamari" (Ps 49,16). Orice suflet tulburat de ceva trebuie sa intrebe pe Domnul, si Domnul il va povatui. Si aceasta mai cu seama in ceas de nenorocire si tulburare; de obicei, insa, trebuie discutat cu duhovnicul, fiindca acest lucru inseamna smerenie.
Bun lucru e a ne invata sa vietuim dupa voia lui Dumnezeu. Atunci sufletul ramane neincetat in Dumnezeu si are mare odihna; si din aceasta bucurie omul se roaga ca tot sufletul sa cunoasca pe Domnul; sa cunoasca cat de mult ne iubeste si cu cata bogatie ne da Duhul Sfant Care veseleste sufletul in Dumnezeu.
Si atunci sufletul e in intregime drag, pentru ca e in intregime al lui Dumnezeu. Domnul Cel Milostiv il povatuieste pe om ca trebuie sa indure intristarile cu multumire. in toata viata mea n-am murmurat o singura data pentru intristari, ci le-am primit pe toate din mainile lui Dumnezeu ca pe un leac mantuitor si am multumit intotdeauna lui Dumnezeu, si de aceea Dumnezeu mi-a dat sa indur cu usurinta toate intristarile.
Toti oamenii pe pamant indura inevitabil intristari si, desi intristarile pe care ni le trimite Domnul nu sunt mari, pentru oameni ele par de neindurat si ii intristeaza, si aceasta pentru ca nu vor sa-si smereasca sufletul, nici sa se predea voii lui Dumnezeu. Dar pe cei ce s-au predat voii lui Dumnezeu, Domnul insusi ii calauzeste cu harul Sau, si ei indura totul cu barbatie pentru Dumnezeu, pe Care-L iubesc si impreuna cu Care vor fi preamariti in veci.
Pe pamant nimeni nu poate scapa de intristari, dar cel ce s-a predat voii lui Dumnezeu, le indura cu usurinta. El vede intristarile, dar nadajduieste in Domnul, si intristarile trec.
Cand Maica Domnului statea la picioarele crucii, intristarea ei era necuprins de mare, pentru ca ea il iubea pe Fiul ei mai mult decat isi poate inchipui cineva. Si noi stim ca cine iubeste mult, acela si sufera mult. Dupa firea omeneasca, Maica Domnului n-ar fi putut indura intristarea, dar ea s-a predat pe sine voii lui Dumnezeu si Duhul Sfant a intarit-o si i-a dat puterea de a indura aceasta intristare.
Si mai apoi, dupa inaltarea Domnului, Ea s-a facut pentru tot poporul lui Dumnezeu mare mangaiere in intristari. Domnul a dat pe pamant pe Duhul Sfant si cel in care Acesta viaza simte in el raiul. Vei zice poate: "De ce nu este si in mine un asemenea har?" Pentru ca nu te-ai predat voii lui Dumnezeu, ci traiesti dupa voia ta.
Priveste pe cel ce-si iubeste voia sa proprie; n-are niciodata pace in suflet si e mereu nemultumit: "Asta nu e asa, asta nu e bine". Dar cel ce s-a predat pe sine insusi in chip desavarsit voii lui Dumnezeu, acela are rugaciunea curata in sufletul lui, iubeste pe Domnul, si toate ale lui sunt dragi si placute.
Asa s-a predat lui Dumnezeu Preasfanta Fecioara: "Iata roaba Ta. Fie mie dupa cuvantul tau!" (Lc 1, 38). Daca am spune si noi asa: "Iata robii Tai, Doamne. Fie noua dupa cuvantul Tau", cele spuse de Domnul si scrise de Duhul Sfant in Evanghelie ar ramane in sufletele noastre si atunci lumea intreaga s-ar umple de iubirea lui Dumnezeu si cat de minunata ar fi viata pe intregul pamant. Dar, desi cuvintele Domnului se aud
de atatea veacuri in intreaga lume, oamenii nu le inteleg si nu vor sa le primeasca. Dar cine traieste dupa voia lui Dumnezeu, acela va fi preamarit in cer si pe pamant.
Cine s-a predat pe sine voii lui Dumnezeu nu se preocupa numai de Dumnezeu. Harul lui Dumnezeu il ajuta sa ramana intotdeauna in rugaciune. Chiar daca lucreaza sau vorbeste, sufletul lui e preocupat de Dumnezeu, pentru ca s-a predat pe sine voii lui Dumnezeu si pentru aceasta Domnul il are in purtarea Sa de grija.
O traditie spune ca, in drum spre Egipt, Sfanta Familie a intalnit un talhar, dar acesta nu le-a facut nici un rau, ci, vazand Pruncul, a spus ca daca Dumnezeu S-ar intrupa, n-ar fi mai frumos decat pruncul acesta; si i-a lasat sa mearga in pace.
Lucru uimitor: un talhar, care de obicei ca o fiara nu cruta pe nimeni, nu a necajit, nici nu a suparat Sfanta Familie. La vederea Pruncului si a blandei Sale Maici, sufletul talharului s-a inmuiat si a fost atins de harul lui Dumnezeu. Asa s-a intamplat si cu fiarele salbatice care la vederea sfintilor mucenici sau a barbatilor cuviosi se faceau blande si nu le faceau rau. Chiar si demonii se tem de sufletul bland si smerit, care-i biruie prin ascultare si rugaciune.
Alt lucru uimitor: talharului i s-a facut mila de Domnul-Prunc, dar arhiereii si batranii L-au predat Iui Pilat sa-L rastigneasca. Si aceasta pentru ca ei nu se rugau si nu cereau de la Domnul sa-i povatuiasca ce si cum sa lucreze.
Astfel, adeseori ocarmuitorii si oamenii mari vor binele, dar nu stiu unde este; nu stiu ca este in Dumnezeu si ca li se da de la Dumnezeu. Intotdeauna trebuie sa ne rugam ca Domnul sa ne po-vatuiasca ce anume trebuie sa facem, si Domnul nu ne va lasa sa ratacim.
Adam n-a avut intelepciunea sa intrebe pe Domnul despre rodul pe care i l-a dat Eva, si pentru aceasta a pierdut raiul. David n-a intrebat pe Domnul: "Este bine oare sa iau pe femeia lui Urie?" si a cazut in pacatul uciderii si al preacurviei. Asa si toti sfintii care au pacatuit, au pacatuit pentru ca n-au chemat pe Domnul sa-i ajute si sa-i povatuiasca. Cuviosul Serafim din Sarov zicea: "Cand vorbeam dupa mintea mea, se intampla sa gresesc".
Dar sunt si greseli fara pacat care vin din nedesavarsirea noastra; le vedem chiar si la Maica Domnului. in Evanghelie se spune ca atunci cand a parasit Ierusalimul impreuna cu Iosif, ea credea ca Fiul ei mergea cu rudele sau cunoscutii; Si abia la capatul a trei zile de cautari L-au gasit in templu vorbind cu carturarii (Lc 2,44).
