JOCURILE DE NOROC INDATOREAZA SUFLETUL

 Iubirea de argint naste pofte nesatioase, atata patimi, duce la inselaciune, furt, minciuna, juramant stramb, nedreptate, apasarea semenilor saraci si departare de Dumnezeu. “Unde este comoara ta, acolo va fi si inima ta”, spune Mantuitorul (Matei 6, 21). 

Ea sfarseste uneori cu sinuciderea sau moartea celui ce si-a lipit inima de avutie, precum arata cazul lui Iuda, cel care a vandut pe Mantuitorul pentru 30 de arginti.
De aceea, Sfantul Apostol Pavel indeamna pe Timotei: “Celor bogati in veacul de acum, porunceste-le sa nu se semeteasca, nici sa-si puna nadejdea in bogatia cea nestatornica, ci in Dumnezeul cel viu, Care ne da cu belsug toate, spre indulcirea noastra” (I Tim. 6, 17). Iubirea de argint fiind o piedica in calea mantuirii, crestinul trebuie sa lupte impotriva ei cu virtutea cumpatarii, dreptatii si indurarii, cerand ajutorul lui Dumnezeu.

  "Iubirea de argint este rădăcina tuturor relelor şi cei ce au poftit-o cu înfocare au rătăcit de la credinţă, şi s-au străpuns cu multe dureri." 

  Orice lucru sau fapta care vatama corpul si sufletul este un pacat. Cate familii au ajuns in situatii de disperare si sinucidere din cauza acestei teribile dependente de jocuri de noroc ? Mame cu copii pe drumuri, altii au ajuns la casa de nebuni, altii ajung  chiar sa comita crime si alte faradelegi...

  Banii nu aduc fericire şi nici n-o întreţin, ci Dumnezeu este mereu bucuria şi linişte noastră în fiecare clipă. El ne ajută să respirăm, să gândim, să iubim, Dumnezeu e totul în toate. 

 Pariurile şi jocurile de noroc arată că nu suntem mulţumiţi cu viaţa noastră, cu munca noastră, că vrem mai mult, iar cazinourile sau agenţiile de pariuri n-aduc fericirea ci mai mereu tristeţe şi pagubă. 

Cei care pariază şi joacă la cazino nu iubesc foarte mult munca, şi nu apreciază bucuria ei...

 Un adevarat crestin cu frica de Dumnezeu nu ar practica asa ceva. 
Acolo unde exista Dumnezeu, exista curatenie trupeasca, mintala si sufleteasca.

  Un crestin a lui Dumnezeu va fi multumit cu munca sa cinstita, iar cel rau nu va avea putere asupra lui.

 "Feriţi-vă de iubirea de argint şi îndestulaţi-vă cu cele ce aveţi, căci însuşi Dumnezeu a zis: "Nu te voi lăsa, nici nu te voi părăsi". 
Statisticile spun că la loterie şi la pariuri joacă foarte multe persoane care nu-şi permit asta şi mai tare sărăcesc şi se-ntristează decât să se folosească şi să câştige ceva. Pariurile şi jocurile de noroc crează dependenţă la fel ca şi alcoolul, ţigările sau drogurile.

"Bogăţia adunată în grabă se împuţinează, numai cel ce-o adună pe încetul o înmulţeşte."

  Nu se cade unui creştin care merge la Biserică să parieze sau să intre în cazinouri sau loterii, căci ce are a face sfinţenia cu păcatul ? harul lui Dumnezeu cu banii ? cinstea cu necinstea ? virtutea cu păcatul ?

 Lumea jocurilor de noroc e o lume a păcatului, a ingerilor cazuti, unde indatoreaza sufletul. E o  lume cazuta care mai mereu înşeală şi răspândeşte tristeţea şi paguba decât căştigul şi îmbogăţirea rapidă.  Statisticile arată că mulţi dintre cei care au câştigat la loto au avut probleme financiare şi mai mari după câţiva ani după ce au câştigat.

"Nu te încrede în avuţiile câştigate pe nedrept, că nimic nu-ţi vor folosi în ziua judecăţii."


preluare text http://catehism.ortodoxiatinerilor.ro/

Filmul sf. Ciprian si sf. Iustina

DESPRE FARMECE, VRAJITORIE , ASTROLOGIE SI MAGIE

Părinte Cleopa Ilie , ce este vrajitoria si de câte feluri este ?

  Exista oameni prin care lucreaza Dumnezeu , adica sfintii si oameni prin care lucreaza satana- vrajitorii, clarvazatorii, ghicitorii, astrologii , vracii, etc...
  Prin cuvântul vrăjitorie întelegem invocarea puterii demonice în ajutorul oamenilor, în locul lui Dumnezeu, cu scopul împlinirii anumitor dorinti omenesti. Vrajitoria s-a practicat, atât la poporul evreu in timpul Legii Vechiului Testament, cât si la crestinii din Legea Darului, până in vremea noastra. în Legea Veche a cerut ajutorul diavolului, apelând la vrajitoare, regele Saul, pentru care a fost aspru pedepsit de Dumnezeu. Vrăjitori au fost atât Valaam, cât si cei trei magi care practicau astrologia.

După învătătura Sfantului Nicodim Aghioritul, vrăjitoria se împarte în mai multe părti si anume: Vrăjitoria propriu-zisă prin care se întelege chemarea diavolilor pentru a descoperi oamenilor comori ascunse, lucruri pierdute si altele de acest fel. Ghicirea, al doilea fel de vrăjitorie, prin care unii oameni spun cele viitoare prin semnele din palmă, numită chiromantie si prin alte obiecte (bobi, cărti de joc, cafea etc).

 Descântarea, spiritismul, adică chemarea ajutorului diavolilor în camere obscure sau la morminte, pentru a pedepsi pe cei ce suntinviată. Descântătorii pretind că cheamă sufletele mortilor din iad, precum ghicitorii din timpul Proorocului Samuil (I Regi 21,3), pentru a afla cele viitoare sau pentru a se răzbuna pe cineva. în zilele noastre se practică descântecul în rândul credinciosilor, precum stingerea cărbunilor, rostirea anumitor cuvinte amestecate cu rugăciuni, pentru cei bolnavi, care pretind că sunt "vrăjiti" etc.

 Ghitia, adică ghicirea sau vrăjitoria prin lucruri sfinte, precum ghicirea prin Psaltire, numită astăzi deschiderea pravilei; ghicirea cu obiectele bisericii, cum ar fi resturi de vesmmte clericale, cheia bisericii, cenusa din cădelnită, scrierea unor nume pe toacă, pe clopote, pe ziduri de biserică, sau introducerea lor in candele etc. Fermecătoria, adică vrăjirea unor tineri spre a se căsători unii cu altii sau a se despărti, prin invocarea ajutorolui diavolesc, numită popular "ursită".

 Ghicirea prin măruntaiele animalelor, numită "iconoscopia" în acest fel de vrăjitorie intră si visurile, zodiile, ceasurile bune si rele, ghicirea prin membrele trupului, numită si prevestire (tiuitul urechilor, zbaterea ochiului, mâncărimea palmelor). Baierele prin care se întelege purtarea la mână sau la piept a unor semne satanice, ate, chei, obiecte (amulete) sau bucâti de stofa vopsite spre păzirea de boli, de primejdii si de pagube, după ce mai întâi s-a invocat asupra lor puterea diavolului. Chemătorii de demoni (clindonii) sunt cei ce ghicesc cele viitoare prin chemarea diavolilor. Intre acestia se numără cei ce fac focuri înaintea caselor si sar prin foc, ghicitorii din pântece precum si cei ce ghicesc în măruntaiele animalelor sau iau mana vitelor, vrăjitorie ce se practică în zilele noastre.

 Astrologia este o vrajitorie practicată din cele mai vechi timpuri până astăzi. Prin astrologie se întelege ghicirea celor viitoare prin miscările stelelor, planetelor, vânturilor, norilor si ale celorlalte fenomene ale universului. Astrologii pretind că fiecare om are o stea proprie.

 lată câteva din cele mai obisnuite feluri de vrăjitorii, unele aproape uitate, altele practicate si în zllele noastre, pe care le combatem si de care trebuie să fugim, fiind iscodiri diavolesti care amăgesc si însală pe multi crestini spre a lor pierzare.

Poate, într-adevăr, sâ ajute diavolul pe oameni prin vrăji, mai mult decât ne ajută puterea si harul lui Dumnezeu?

Să se stie că diavolii nu au nici o putere de a vindeca pe cineva, de a descoperi pagube sau pe răufâcători. Ei nu pot niciodatâ sa facă minuni adevărate, ci numai cu năluciri mincinoase însala pe cei necredinciosi si slabi în credintă. Acest adevar ni-l arată dumnezeiescul părinte loan Gură de Aur, zicând: ,,Nu vezi cum diavolii n-au putut să vindece nici chiar pe vrajitorii si fermecătorii care le slujeau lor, de besicile si de bubele date de Moise în Egipt, si pe tine oare au să te vindece? (lesire 9, 11). Si dacă dracii nu se milostivesc de sufletul tău, cum se vor întrista pentru durerea trupului tău?

Dacă dracii se silesc să te izgonească pe tine din împărătia lui Dumnezeu, cum te vor izbăvi pe tine de boli? Acestea sunt râsuri si basme. Deci nu te amăgi, crestine, că niciodată lupul nu se poate face oaie, nici diavolul nu se face cândva doctor. Că mai lesne poate face focul să înghete si zăpada să încălzească, decât diavolul să te vindece pe tine cu adevărat" (Impărtire de grâu,pag.324).

Deci, noi când ne îmbolnăvim sau avem necazuri, sau suntem nedreptătiti, sau avem pagube, sau feciori de căsătorit, sau alte greutăti în familie, să nu mai alergăm la ajutorul diavolului si al slugilor lui, care sunt vrăjitorii si ghicitorii, ci la biserică să alergăm si la preoti, la rugăciune si la post si îndată ne va ajuta Bunul nostru Tată, Care ne-a zidit căci are milă de noi.

Care sunt urmarile pacatului vrajitoriei?

Cei ce fac vrăji si aleargă la vrăjitori, fac un mare păcat împotriva Duliului Sfânt, căci lasă pe Dumnezeu si cer ajutorul diavolilor. Se leapădă de slujitorii lui Hristos, adică de sfintii preoti si se duc la slujitorii satanei. Adică, lasă apa cea vie, preotul si harul mântuirii din Biserică si, pentru interesele lor pătimase si omenesti cer ajutorul vrajmasilor lui Hristos, adică al vrăjitorilor si vrăjitoarelor. Se leapădă de adevăr si primesc în loc minciuna, căci toate cuvintele vrăjitorilor sunt minciună si amăgire diavolească. Un păcat asa de mare împotriva Duhului Sfânt nu se iartă celor vinovati nici în veacul de acum, nici în cel ce va sa vină, după cum spune Hristos, de nu se vor pocăi toată viata. Pentru un astfel de păcat vin asupra celor vinovati, care aleargă la vrăji, tot felul de răutăti si primejdii. Mai întâi, mustrarea constiintei că au lăsat pe Dumnezeu si au cerut ajutor vrăjmasului lui Dumnezeu.

Apoi, este oprirea pe mai multi ani de la Sfanta împărtăsanie, de la 7 pâna la 15, si chiar 20 de ani. Apoi, cei ce cred si aleargă la vrăji, alungă din inima lor darul lui Dumnezeu si aduc în casa si în inima lor duhul diavolului. Apoi, cei ce fac vraji si cred în ajutorul lor, se leapădă de Hristos si se unesc cu diavolul. Apoi, cei ce fac vrăji si aleargă la acestea nu se cade a se mai numi crestini ci apostati. Apoi, cei vinovati de acest greu păcat sunt pedepsiti de Dumnezeu cu boli grele si fară leac, cu suferintă în familia lor, cu pagube si neîntelegere, cu sărăcie si moarte cumplită. Si dacă nu se spovedesc la preot si nu-si plâng păcatul acesta cu lacrimi toata viata, nu se pot mântui.

Vrăjitorii si cei ce cred si aleargă la ajutorul diavolului, dacă nu se părăsesc de aceasta si nu se pocăiesc, "se leapădâ cu totul din Biserică", adică se despart de Hristos si se dau de bunăvoie în mâinile vrajmasului, iar dacă mor în acest păcat, nici nu se îngroapă cu preot; ci, asemenea celor păgâni si lepădati de credintă, spre vesnica lor osândă în muncile iadului. lată urmările grozave ale vrăjitoriei.

Ce canon rânduiesc Sfintii Pârinti vrajitorilor si celor ce aleargă la vrăji?

Cel mai aspru pedepseste pe vrajitori Sfântul Vasile cel Mare. lată ce spune el în canonul 72: "Cel ce se dă vrăjitorilor, sau unora ca acestora, se va canonisi cu canonul ucigasilor". (Sfantul Vasile 72; Sfântul Grigore de Nyssa, 3; Laodiceea, 36). El pune pe vrăjitori în rândul ucigasilor de oameni si a celor lepădati de Dumnezeu, adică îi opreste de cele sfinte de la 10 la 20 de ani. în canonul 65, acelasi Sfânt Vasile cel Mare, zice: "femeia ce va fermeca pe străini si pe ai săi (se opreste de cele sfînte) ani 9 si metanii 500 pe zi.

lar canonul 61 al Sinodului Ecumenic al VI-lea opreste de Sfanta împărtăsanie pe cei ce merg la ghicitori, la cărti de joc si altele asemenea, spre a afla cele viitoare, timp de sase ani de zile. lar "dacă vor stărui în acestea si nu se vor feri de aceste mestesuguri pierzătoare si păgânesti, hotărâm să se lepede cu totul de la Biserică, precum si Sfîntele Canoane învată..." "Sfantul loan Postitorul scurtează canonul vrăjitorilor si al celor ce aleargă la vraji, numai la 3 ani oprire de cele sfinte, dacă se mărturisesc de păcat, dacă îl părăsesc definitiv, dacă tin post zilnic până la orele 3 după masă si fac câte 250 de metanii pe zi.

Dar si Sfanta Scriptură arată cât de greu pedepseste Dumnezeu pe cei ce alergau la vrăjitori, că auzi ce zice: Pe fermecatori nu-i lăsati să trăiască (lesire 22, 18). Si iarăsi zice: Si bărbatul sau femeia, oricare dintre ei se vor face descântători sau vrăjitori, cu moarte să se omoare; pe amândoî cu pietre să-i ucideti că vinovati sunt (Levitic 29, 27) Si iarăsi: Sufletul care se va duce la descântători sau la vrăjitori ca să curvească in urma lor, Eu voi întoarce fata Mea împoiriva sufletului aceluia sî-l voi pierde din poporul lui(Levitic 20, 6).

Vedem că pe împăratul Manase l-a pedepsit Dumnezeu cu robie amară si grea în Babilon, că "trecea pe fiii lui prin foc si facea descântece si felurite vraji si a facut grăitori din pântece si vrajitori si a înmultit a face rău înaintea Domnului, ca să-l înlăture pe el de la împărătie" (II Paralipomena 33, 6) Pe împăratul Saul l-a pedepsit Dumnezeu cu pierderea împărătiei si cu moarte de ocară, pentru că a lăsat pe Dumnezeu si a chemat femeie grăitoare din pântece, urmând ghiciturile ei (I Regi 28, 7) lar pe împăratul Ohozia s-a mâniat Dumnezeu foarte tare, că a trimis să întrebe pe vrăjitoarea din Ecron.

Spuneti-ne mai pe larg despre păcatul ghicirii cu carti sfinte, sau cum se numeste "deschiderea pravilei", care se obisnuieste astăzi la credinciosi.

Vrajirea cu lucruri si cu cărti sfinte este al patrulea fel de vrajitorie si se cheamă "ghitia". Acesti vrăjitori amestecă vrăjile lor cu rugăciuni, cu psalmi si cu alte cuvinte sfinte, adresate către Maica Domnului si către sfmti, ca să poată însela mai usor pe cei slabi în credintă. Acest fel de vrăji îl obisnuiesc mai ales femeile cele rele, bătrânele si tigăncile, pentru a amăgi pe cei slabi la minte.

lată ce zice despre acestea Sfântul loan Gură de Aur: "Tu zici că bătrâna aceea este crestină si omul acela este ghicitor crestin si când descântă sau deschid cartea, nu zic, nici nu scriu alt nume, decât numele lui Hristos, al Născătoarei de Dumnezeu si al sfintilor; deci ce rău fac ei? La aceasta îti răspund că pentru aceasta se cuvine mai cu seamă să urăsti pe femeia cea rea si pe acel rău fermecător si ghicitor (din cărti) 5 fimdcă folosesc spre ocară si necinste numele lui Dumnezeu.

Crestini fiind, lucrează ca păgânii. Pentru că si diavolii, cu toate că numesc numele lui Dumnezeu, însă tot diavoli sunt. Unii, voind a se îndrepta, zic că este crestină femeia care a descântat si nimic alta nu zice, fară numai numele lui Dumnezeu. Eu pentru aceea mai vârtos o urăsc si mă întorc de la ea, că întrebuintează numele lui Dunmezeu spre ocară. Numindu-se pe dânsa crestina, se arată pe sine că lucrează cele ale păgânilor" (Hristoitia, op. cit p. 305-320).

Cei ce ghicesc prin deschiderea Psaltirii si a altor cărti sfinte, se opresc de împărtăsanie până la 7 ani, pentru că Psaltirea este o carte sfântă cu multe proorocii în ea, insuflată de Duhul Sfânt si este pentru rugăciune, iar nu pentru ghicit si câstigat bani spre osândă. Acelasi păcat fac si unii preoti care "descid cartea cum se spune în popor, si cad sub grea osândă, atât ei, cât si cei care cer să le deschidă Sfânta Evanghelie.

Pentru ce au căzut crestinii în vrăjitorie?

Pentu că a slăbit în ei credinta si frica de Dumnezeu; pentru că nu se roagă îndeajuns crestinii de astăzi, ca să-si împlinească cererile lor prin rugăciune, iar nu prin ghicire; pentru că nu citesc Slânta Scriptură să vadă ce osândă ajung pe cei vrajitori si pentru că nu merg regulat la biserică, nu se spovedesc în cele patru posturi si nu cer la nevoie sfatul si rugaciunile preotului. Mai aleargă unii crestini la ghicit pentru că au uitat fagăduintele pe care le-au dat lui Hristos la Sfantul Botez, când au spus: Mă lepăd de satana, si de toate lucrurile lui, si de toată slujirea lui... De asemenea, mai aleargă crestinii la ajutorul diavolului când nu li se împlineste cererea lor la Bisericâ sau pentru că uită de moarte si de ziua judecătii lui Hristos.

De aceea, Sfîntii Părinti ne îndeamnă să alergăm numai la Dumnezeu, numai la Biserică si la preoti, iar nu la diavoli si la slugile lor. lar Sfantul loan Gură de Aur ne sfatuieste, zicând: "Vă rog, fiti curati de această înselăciune... si când voiesti a călca pragul casei tale, sâ zici mai întâi acest cuvânt: Mă lepăd de tine, satană, si de cinstirea ta, si de slujirea ta si mă împreun cu tine, Hristoase! Fără cugetarea aceasta niciodată să nu iesi din casă. Aceasta să-ti fie toiag, aceasta armă, aceasta cetate de apărare, si împreună cu aceste cuvinte fa si semnul crucii pe fruntea ta. Că asa, de te vei înarma pretutindeni, nu numai om, ci chiar diavolul de te va întâlni, nu va putea să te vatăme pe tine" (Hristoitia, p. 316-317).

Cum pot crestinii sâ se izbăvească de vrăjitorii si de tot felul de farmece izvodite de diavolul?

Cel ce crede cu tărie în Dumnezeu, cel ce se roagă neîncetat lui Dumnezeu si aleargă regulat la Sfanta Biserică, nu va cere niciodată ajutorul diavolului si al vrăjitorilor, care sunt vrăjmasii lui Dumnezcu.

Deci, cei ce au credintă tare în Dumnezeu, să-I ceară neîncetat ajutorul. lar cei slabi in credintă, care au cerut vreodată ajutorul vrăjitorilor, dacă vor să se mântuiască, mai întâi să se spovedească de acest păcat si să ceară canon. Apoi, să nu mai apeleze la ajutorul satanei în orice nevoie ar fi, ci numai la Dumnezeu să alerge. Apoi să se roage cât mai mult cu rugăciuni si lacrimi din inimă (Deuteronom 4, 29; Psalm 118, 58; leremia 29, 13) si asa cu răbdare si cu credintă se vor izbăvi de vrăji si vor primi darul Duhului Sfânt.

Ce sunt visurile si vedeniile, care este deosebirea între ele si de câte feluri sunt?

Vă răspund cu cuvintele Sfântului loan Scărarul, care zice: "Visul este miscarea mintii în vremea nemiscării trupului. lar nălucirea (vedenia falsă) este amăgirea ochilor, când doarme cugetarea. Nălucirea este iesirea mintii când trupul veghează. Nălucirea este o vedere a ceva fară ipostas (nereal) " ( Filocâlîa vol. IX, Cuvântul 3, p. 75) lată dar ce sunt visele si vedeniile. Ele sunt de două feluri: vise si vedenii bune si rele. lar deosebirea dintre ele este aceasta: Visele si vedeniile bune sunt de la Dumnezeu, prin care se descoperă voia Lui cea mare, numai la cei ce sunt cu totul desăvârsiti si sfinti si care fac poruncile Lui, precum a fost dreptul losif, căruia i s-a arătat Arhanghelul Gavriil în vis, poruncindu-i să fugă cu Pruncul lisus si cu Fecioara Maria în Egipt. Visele bune vin de la îngeri si ne amintesc de moarte si de osândă, iar după ce ne desteptăm, ne îndeamnă la rugăciune si la pocăintă. Dimpotrivă, visele si nălucirile rele sunt de la diavoli, prefacuti în îngeri de lumină sau în sfinti, care ne amăgesc în somn că suntem buni si vrednici de rai; iar după ce ne desteptăm "ne scufundăm în mândrie si în bucurie" (Filocalia vol. IX, Cuvântul 3, p. 76).

Este păcat să creadă crestinii în vise si vedenii?

Spune Sfântul loan Scărarul că "cel ce crede în vise, este asemenea celui ce aleargă după umbra sa si încearcă s-o prindă" Tot el spune, că "diavolii slavei desarte sunt în visuri prooroci. Ei închipuiesc, ca niste vicleni, cele viitoare si ni le vestesc mai dinainte. lar dacă se împlinesc vedeniile, ne minunăm si ne mândrim cu gândul, ca si cum am avea darul înaintevederii (proorociei). Cei ce ascultă pe diavolul, acestia s-au făcut adeseori prooroci mincinosi. Si mai departe zice: "Diavolii nu stiu nimic de cele viitoare, dintr-o cunostintă de mai înainte, căci si doctorii pot să ne spună moartea de mai înainte". Apoi încheie, zicând" Când începem să credem în visele diavolilor, ei îsi bat joc de noi, chiar când suntem treji.

Cel ce crede visurilor si nălucirilor din somn este cu totul necercat. lar cel ce nu crede nici unora este fîlosof' ( Filocalia, vol. IX, Cuvântul 3, p. 76).

Deci, este păcat să credem în visuri si în vedenii, că prin acestea ne amăgesc foarte usor diavolii si ne aruncă în păcatul cel cumplit al mândriei si al slavei desarte, când omul se încrede în sine mai mult decât în cuvântul lui Dumnezeu. Cu acest mestesug ispititor, diavolul a amăgit pe multi crestini si călugări, aruncându-i apoi în prăpastia pierzării. lar dacă cineva are totusi îndoială de visul sau vedenia sa, să se spovedească la duhovnic si să-i ceară sfatul lui, că prin duhovnic grăieste Dumnezeu.

Din câte pricini se înseala oamenii de vedenii si de visuri desarte?

Din sapte pricini se însală crestinii de vedenii si visuri, ca si cum ar fi de la Dumnezeu, si anume: din mândrie, din slavă desartă, care este prima fiică a mândriei; din cauza mintii slabe si neiscusite a crestinilor, din cauza râvnei nesocotite a unor crestini, care se roagă si postesc mult ca să aibă vedenii, de care spune Sfantul Isaac Sirul: "Cu mare boală boleste cel ce are râvna cea rea" (Filocalia, vol. X, Cuvântul 58). A cincea pricină a amăgirii prin vedenii si visuri este neascultarea de duhovnici si îndărătnicia unor credinciosi, mai ales a celor mândri, din care cauză usor sunt vânati de diavolul; a sasea pricină vine din cauza vietii de sine ascunse a unora si din nemărturisirea curată a gândurilor la duhovnic. lar ultima pricină prin care se însală crestinii cu visuri si vedenii mincinoase este necunostinta de sine si lipsa de citire a Sfintei Scripturi si a Sfintilor Părinti.

Despre acestea spune si înteleptul Sirah, zicând: "Visurile cele rele sunt desertăciune, ca vrajile si descântecele, si pe multi visurile i-au înselat si au căzut toti cei ce au nădăjduit într-însele" (Isus Sirah 34, 1-7) Cel ce crede lesne in visuri si în vedenii, fară multă cercetare si sfat, să se canonisească, la fel cu cei ce merg la vrăji si descântece, adică până la 7 ani să se oprească de la Sfânta împărtăsanie.




Fragment din "Ne vorbeste Părintele Cleopa" vol.4

De 70 de ori câte șapte - Film ortodox rusesc subtitrat

,,Iertarea este forma cea mai necesară de iubire pentru starea noastră duhovnicească”

„Să ierţi de 70 de ori câte 7“. Ce semnifică cea mai puternică învăţătură biblică despre iertare: „Neiertarea e otrava pe care o bei, sperând că moare celălalt”

  Cerând iertarea Tatălui Ceresc, ne lipim de mila Lui, intrăm în comuniune cu harul și pregustăm fericirea după care tânjim atât de mult. De altfel, iertarea nu este decât iubire, forma cea mai necesară de iubire pentru starea noastră duhovnicească. Iar atunci când cineva îți greșește, înseamnă că nu te iubește cu iubirea lui Dumnezeu.A cincea cerere a Rugăciunii Domnești ne învață și să nu cerem socoteală celor ce ne-au greșit. Însă, ce se ascunde în spatele faptului că nu putem ierta pe cineva din toată inima? Și oare ne iartă Dumnezeu greșelile atunci când noi nu ni le iertăm? Monahia Siluana Vlad, coordonatoarea Centrului de Formare și Consiliere „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din Iași ne va răspunde la aceste nedumeriri în interviul ce continuă seria celor dedicate tâlcuirii Rugăciunii Domnești.




„Iertarea este numele Darului”
Iertarea unei persoane care ţi-a greşit sub o formă sau alta pare de foarte multe ori ceva de neimaginat. Chiar şi în cazul unor greşeli mărunte, iertarea este grea, iar în unele cazuri justificarea este imposibilitatea iertării la nesfârşit.


Biblia tratează pe larg problema iertării, iar printre cele mai cunoscute expresii ale Mântuitorului este „să iertaţi de 70 de ori câte 7”.

Moartea Mântuitorului pe cruce pentru iertarea păcatelor noastre arată că iertarea este temelia de bază al creştinismului. De altfel, paginile Sfintei Scripturi sunt pline de învăţături despre iertare.




  Multe îndemnuri despre iertare vin prin intermediul Bibliei direct din partea Domnului Iisus. Inclusiv rugăciunea „Tatăl nostru” ne învaţă să „iertăm greşiţilor noştri”. Biblia mai arată că, la un moment dat, apostolul Petru întreabă de câte ori să îi iertăm celui care ne-a greşit. Răspunsul a venit printr-o expresie foarte cunoscută şi astăzi „de 70 de ori câte 7”. Preotul ortodox Nicolae Morar, conferenţiar la Facultatea de Teologie din cadrul Universităţii de Vest a explicat că iertarea „de 70 de ori câte 7” este de fapt o iertare nelimitată.

  Mântuitorul arată că a fi desăvârşit înseamnă a exersa nelimitat actul iertării faţă de semeni. A ierta de 70 de ori câte 7 înseamnă a ierta la infinit, aceasta fiind singura modalitate prin care omul poate aproxima existenţa lui Dumnezeu. Modul exemplar de a ierta îl demonstrează Mântuitorul în momentul în care a fost răstignit de autorităţile religioase ale Israelului. Mântuitorul cere Părintelui Ceresc să le ierte faptele comise pentru că nu ştiu ce fac. Dacă suntem fidelii lui Hristos trebuie să iertăm orice. Stă în măsura lui Dumnezeu să îl sancţioneze pe criminal. Datoria noastră este să iertăm”.
  Ce ar fi daca Dumnezeu ar ierta in modul in care iertam noi uneori? Noi spunem, de exemplu: "Ei bine, te iert dar nu uit." Cum ar fi sa ne spuna asa Dumnezeu? Noi spunem: "Te iert dar nu mai vreau sa am de acum de-a face cu tine." Cum ar fi sa ne spuna asa Dumnezeu? Noi spunem : "Bine, bine. Acum trec cu vederea, dar daca se mai repeta o data, o singura data, atunci gata." Cum ar fi sa ne spuna asa Dumnezeu?

Din fericire, El nu iarta cum iertam noi.

 Desigur, unii vor avea mereu de obiectat:"Cum te astepti de la mine sa iert si sa tot iert dupa tot ce mi-a facut?" Daca respectiva persoana ar putea sa ii spuna aceste cuvinte in fata Lui Cristos, uitandu-se in ochii Lui, sunt sigur ca l-ar auzi spunand: "Da, dar ce spui de toate gandurile tale rele? Ce spui de datoriile tale? Ce spui de sarcinile pe care ai esuat in a le face? Ce spui de minciunile tale? Dar de relele facute cu limba ta ascutita? De ura ta? Nu ti-am iertat Eu, oare, datoria ta cea mare? Si atunci de ce nu ierti si tu acestora?

În versiunea greacă a Evangheliei după Matei apare o altă formulare: „Și ne iartă nouă datoriile noastre precum și noi iertăm datornicilor noștri”. Față de Dumnezeu, dar și față de semenii noștri putem fi cu plata datoriilor la zi?

 Niciodată aici, pe pământ, și sfinți dacă am fi, nu putem fi „la zi” cu această datorie. Niciodată, pentru că datoria noastră este IUBIREA. Am fost și suntem iubiți dumnezeiește, absolut și gratuit, și ni se cere, și ni se dă putere, să fim noi înșine, fiecare un răspuns personal la această Iubire.

 Pe măsură ce înaintăm în iubire, cu harul lui Dumnezeu, încetăm să mai facem rău și astfel, datoria noastră se transfigurează: din iertare devine iubire. De altfel, iertarea nu este decât iubire, forma cea mai necesară de iubire pentru starea noastră duhovnicească.

„Când cerem socoteală celor ce ne fac rău, ne contaminăm de rău”

A cere socoteală înseamnă a te socoti drept și a călca poruncile dumnezeiești, singurele care ne scot din plasa răului. Când cerem socoteală celor ce ne fac rău, devenim automat răi, ne contaminăm de rău. Domnul spune să nu ne împotrivim răului și să iertăm. Dacă am face asta, am fi uimiți de binele pe care l-am trăi. Dar noi alegem să ne risipim viața și ce avem disputând un „obiect” de care nici nu ne mai aducem aminte după ani și ani de ură și procese și fără de care viața noastră ar fi putut continua foarte bine. Dacă am socoti și costul pe care-l vom plăti la Marea Judecată, cred că puțini am mai cădea în cursa vrăjmașului care ne sugerează să ne facem dreptate „cu orice preț”!

Eu văd cu durere câtă suferință se naște și se răspândește doar din atitudinile luate pe un „principiu” care mă uluiește: „Da’ ce? Unu’ prost și altu’ nu?!”

Sunt situații când simțim că nu putem ierta pe cineva din toată inima. Cum să procedăm atunci?

 Să cerem de la Domnul să ne vindece inima împietrită și să ne învețe cu harul Lui cum să iertăm în fiecare situație concretă. Această neputință este un simptom al unei boli sufletești grave care merită să fie descoperită și tratată la timp.

 De mare folos ne este să ne iertăm părinții și bunicii și neamul de care, de multe ori, ne lepădăm greșit. Adică negăm că am fi primit moștenirile lor, dorim să fim „altfel” și chiar ne purtăm invers decât ei în cele rele, o vreme. Dar moștenirea e în noi, noi suntem una cu toți oamenii, dar mai ales cu neamul nostru. Să ne asumăm, să ne pocăim și pentru ei și atunci îi vom putea ierta și mai ales, vom putea ierta pe oricine.

 Cine nu iartă, are în inima lui un rău ascuns „de acasă”, o traumă, sau mai multe, cum spun specialiștii seculari. E nevoie să învățăm asta pentru că mulți alegem valori înalte și încercăm să le trăim, dar eșuăm pentru că nu ne-am asumat moștenirile. De exemplu, dacă cineva care a avut părinți sau bunici care au activat sau au colaborat cu puterea comunistă, refuză în contextul actual conștientizarea, se rușinează, se ascunde și aderă la valorile creștine sau este admirator fervent ai sfinților închisorilor, va constata cu durere că nu poate ierta. Mai ales că nu-și poate ierta părinții, dar din alte pricini. Atunci va înțelege, cu mila Domnului, prin rugăciune, că e nevoie să-și asume această moștenire pentru a o aduce spre iertare și vindecare lui Dumnezeu, dar ca fiind a noastră, și nu a lor.

Ne iartă Dumnezeu greșelile atunci când noi nu iertăm altora ?

Nu, pentru că ne respectă libertatea și ne lasă să trăim durerea de a alege să fim proprii noștri vrăjmași ca să ne putem întoarce la El din convingere și cu smerenie. Mândria ne face să nu ne iertăm . Și necredința. Nu-L cunoaștem pe Domnul și mila Lui și ocupăm noi locul Lui de Judecător.


Iertarea vindecă trupul .

Într-un articol publicat în ziarul Lumina, medicul psihiatru Andreea Hefco arată că în unele cazuri, bolile trupului au legătură directă cu o boală a sufletului provocată de neiertare. „Când sufletul ne doare, şi trupul ajunge să sufere. Ne facem analize, căutăm medicamente care blochează doar efectele, uitând să mergem mai departe, spre cauza directă a suferinţelor noastre. La baza multora dintre bolile pe care le trăim stă lipsa iertării”, arată specialistul. Potrivit aceleiaşi surse iertarea este un adevărat tratament. „Atunci când nu iertăm, păstram mânie ascunsă în "ţinerea de minte a răului", amărăciune, autocompătimire. Ne baricadăm în noi înşine după zidurile de durere care nu dispar doar întorcându-ne privirea de la ele. Iniţial, a simţi furie intensă sau mânie pentru o nedreptate trăită este o reacţie sănătoasă, firească şi uneori salvatoare. 

preluare text partial   http://www.doxologia.ro/viata-bisericii/interviu/iertarea-este-forma-cea-mai-necesara-de-iubire-pentru-starea-noastra

PARINTELE ARSENIE BOCA ,,Tu nu esti creat pentru pamant, ci pentru cer "

   În lucrarea sa “CĂRAREA ÎMPĂRĂŢIEI”,

Arsenie Boca a sesizat următoarele distincţii între chemări:

“La această trăire a vieţii veşnice, cu începere de aici, Dumnezeu îşi cheamă copiii prin mai multe graiuri, prin mai mult surle. Iată câteva dintre ele:

1. Chemarea lăuntrică a conştiinţei;

2. Chemarea dinafară a cuvântului;

3. Chemarea prin necazurile vieţii;

4. Chemarea prin necazurile morţii;

5. Chemarea prin semnele mai presus de fire;

6. Chemarea prin chinurile de pe urmă de la Antechrist;

7. Chemarea la Judecată.

“Calea cea mai lungă pe pământ e de la urechi la inimă, încât ani de zile nu ajung ca să-i dai de capăt. De aceea, fiindcă ochiul conştiinţei şi-a mai pierdut vederea şi nici urechea nu înţelege chemarea cuvântului ce-şi are obârşia de dincolo de vorbe, Dumnezeu milostivul, ca să nu piardă pe oameni, le rânduieşte o chemare mai tare.

“CHEMAREA CARE USTURĂ”

 “Mai tare şi mai duios de cum a chemat Iisus pe oameni, nu-i poate chema nimeni de pe lume. Necazurile vieţii, însă, iau pe oameni mai aspru dintr-o altă parte, silindu-i să-L caute pe Dumnezeu. Necazurile nu sunt fapta lui Dumnezeu, ci urmarea greşelilor noastre, urmare pe care îngăduie Dumnezeu s-o gustăm spre înţelepţirea noastră. 

Am mai putea adăuga că, greşind omul cu toată voia sa, intră sub altă stăpânire unde i se fură şi-şi pierde multe însuşiri sufleteşti – şi de cele mai multe ori libertatea conştiinţei – bunuri fără de care se simte în multe chinuri. Preţuieşti un lucru când nu-l mai ai.

“Sunt două feluri de necazuri. Necazurile pentru păcate şi necazurile pentru Evanghelie.

 Aci vorbim numai despre necazurile vieţii de pe urma păcatelor, şi care, prin usturimea lor, au darul să fie crezute de cel ce trece prin ele.
 Iar omului care vrea să iasă din ele nu-i rămâne altă cale decât să-şi îndrepte purtările după voia lui Dumnzeu. 
Deci ‘‘când îţi va veni vreo încercare pe neaşteptate, nu învinovăţi pe cel prin care ţi-a venit, ci întreabă-te pentru ce a venit şi vei afla răspuns.
 Deoarece fie prin acela, fie prin altul trebuie să bei amărăciunea judecăţii lui Dumnezeu’’”, citează autorul din Sfântul Maxim Mărturisitorul.

“Omul se roagă de Dumnezeu să-l scape de necazuri şi Dumnezeu se roagă de om să-şi schimbe purtările. Socotiţi acum care de cine să asculte mai întâi? Chemarea aceasta mai aspră o face droaia de necazuri şi nenorociri, strâmtorări şi năpaste, vrajbe între oameni, bătaie între părinţi şi copii, războaie şi vărsare de sânge, pagube, beteşuguri, seceta şi foametea, şi tot felul de pustiiri, ce nu s-au pomenit: toate, urmări şi plată îndesată pentru purtare şi pentru lipsa de minte, că oamenii nu vor să înţeleagă la ce îmblăteală de necazuri îi duce iubirea de păcate.

“Iar precum necazurile vieţii sunt un grai mai aspru al lui Dumnezeu către oamenii mai grei sau mai vicleni la minte, ne stă mărturie Scriptura. 
Sunt mii de ani de când s-au scris acestea, dar rămân mereu dovada că noi silim pe Dumnezeu să ne bată.”
“Despre durerile oamenilor” Vol 1, – Din invataturile Parintelui Arsenie Boca
sursa http://www.cuvantul-ortodox.ro