Charisma si Harisme in Biserica, 5 12 2013, partea I

,, Harismele, mijloace excepţionale de întărire a credinţei ,,


- Părinte, ce sunt harismele şi care este rolul lor în viaţa creştinului?
- Harismele sunt în legătură directă cu harul divin, care este unic şi unitar după fiinţa sa, însă prin lucrările şi efectele pe care le produce în persoanele umane, el ia înfăţişări şi manifestări diferite.

Manifestările sau lucrările diferite care apar din colaborarea harului divin cu omul se numesc daruri.

Harismele sunt daruri mai deosebite, daruri excepţionale, cu totul speciale, ale Sfântului Duh.
Acordarea lor nu se face după criteriul meritelor personale, ci după bunăvoinţa lui Dumnezeu şi numai în folosul Bisericii, nu al celui care le primeşte.

Fiecărui credincios îi revine sarcina de a distribui cât mai bine ceea ce a primit de la Dumnezeu, de a se comporta ca un bun iconom (administrator).
Apariţia harismelor, ca rezultat al unei revărsări excepţionale a Sfântului Duh, era împlinirea profeţiei lui Ioil (3, 1 şi Fapte 2, 16), precum şi a făgăduinţei Mântuitorului făcută Apostolilor înainte de Înălţare, când i-a anunţat că celor ce vor crede şi se vor boteza, le vor fi acordate semne sau minuni extraordinare: izgonirea demonilor, vorbirea în limbi noi, puterea de tămăduiri etc.

Care sunt harismele dăruite de Dumnezeu celor vrednici?

Ca formă de manifestare, harismele sunt felurite, dar toate purced din aceeaşi sursă, toate servesc aceluiaşi scop, toate arată aceeaşi putere divină. Unitatea lor rezidă în Duhul Sfânt, unitatea lor formală în Iisus Hristos, unitatea lor finală în Dumnezeu-Tatăl. Credincioşii care le posedă nu sunt decât administratori vremelnici ai unui har divin unic şi multiform.

Numărul harismelor nu se poate fixa cu precizie, ele depind de voia Sfântului Duh, care le acordă potrivit nevoilor felurite ale fiecărei comunităţi. Sfântul Apostol Pavel enumeră, după felul lor, mai multe harisme, dar nu-şi propune să le amintească pe toate şi nici să le clasifice.

Astfel în I Corinteni 12, 8-10 şi 28-30, el menţionează nouă harisme: cuvântul înţelepciunii, cuvântul înţelegerii, credinţa făcătoare de minuni, darul tămăduirilor, facerea de minuni, proorocia, deosebirea duhurilor, vorbirea în limbi şi tălmăcirea limbilor.

În Romani 12, 6-8 aminteşte şapte feluri de harismatici: proorocii, slujitorii, învăţătorii, sprijinitorii, milostivii, cârmuitorii şi apărătorii.
Desigur că acestor liste li s-ar putea adăuga şi alte harisme, ţinând seama şi de alte manifestări ale Sfântului Duh.

De cele mai multe ori, harismaticii se deosebeau de ceilalţi creştini şi prin darurile sau talentele lor naturale, la care se adăugau cele ale Sfântului Duh.

Există însă o harismă pe care toţi Sfinţii Părinţi o consideră cea mai importantă: dragostea.

Ca folos, ea înlocuieşte toate harismele şi constituie cea mai înaltă cale de desăvârşire. Dragostea, ca harismă, trebuie să-şi aibă motivul şi scopul de la Dumnezeu şi la aproapele. Astfel înţeleasă şi trăită, dragostea creştină are într-însa puterea dumnezeiască de a uni pe credincioşi în marea familie a lui Dumnezeu şi a rodi respectul reciproc al demnităţii umane, liniştea, buna înţelegere şi pacea, spre înflorirea vieţii pământeşti şi câştigarea vieţii veşnice. Toţi creştinii trebuie să fie animaţi de dragoste în tot ceea ce fac, iar dragostea lor să fie dezinteresată şi larg cuprinzătoare.

Primirea Sfintelor Taine şi încorporarea lor la Trupul Tainic al lui Hristos, care este Biserica, nu-I înstrăinează de lumea aceasta, ci îi leagă şi mai mult de slujirea ei, pentru binele tuturor, după voia lui Dumnezeu şi după exemplul Sfântului Apostol Pavel, care s-a făcut tuturor toate, ca pe toţi să-I dobândească.

sursa  http://ziarullumina.ro

Sf Siluan Athonitul ,,Despre Maica Domnului ''

Rugăciune de pocăinţă către Maica Domnului

Stăpână prea milostivă şi bună, primeşte rugăciunea mea cea ticăloasă ce se aduce ţie din gură netrebnică, deşi toate le ştii, şi mai ales neputinţa mea.

 Că eu prin tine scap la bunătatea Fiului tău şi prin tine, Doamna mea, m-am abătut din calea ce ducea spre moarte.

 Şi ştiind faptele şi toate mişcările mele, cele din zi şi din noapte, cele cu lucrul şi cuvântul, cele întru ştiinţă şi întru neştiinţă, îndreptează-mă, că eu pe tine te am mijlocitoare către Hristos, Dumnezeul nostru.

Miluieşte-mă şi mă ajută, îndemnându-mă la tot lucrul bun, după voia Fiului tău şi Dumnezeului nostru. 

Tu ştii, Stăpână preabună, că din braţele maicii mele spre tine am alergat, ţie am fost dăruit, deşi rău m-am ocârmuit, dar nu am ştiut altă scăpare, părtinitoare, sprijinire şi mijlocitoare către Dumnezeu fără numai pe tine. 

Şi acum, Stăpâna mea, mărturisindu-mi toate faptele mele cele necuvioase, te rog să mi le ştergi şi să mă miluieşti. 

Ştii, Stăpâna mea Născătoare de Dumnezeu, că sunt ca o oaie rătăcită şi ca un străin smerit, care nu are unde să îşi plece capul, fără numai la tine, Maica lui Hristos, Dumnezeul meu. 

Tu eşti, Stăpână, ajutorarea mea, tu curăţia mea, tu acoperământul meu, tu chezăşuitoarea mea către Dumnezeu, tu tatăl meu, tu maica mea, tu povăţuitoarea mea şi întru tine îmi pun toată nădejdea mea. 

Tu cunoşti sărăcia mea şi ştii că nu am pe nimeni, fără numai pe tine şi pe Hristos, Cel ce s-a născut din tine. Să nu te îngreţoşezi de mine, nici să mă lepezi de la faţa ta, Preacurată, ca să nu biruiască mulţimea răutăţilor mele bunătatea ta, că al tău este noianul milostivirii, ca ceea ce eşti Maica lui Dumnezeu cel milostiv.

 Numai de voieşti şi eu m-am mântuit. Nimeni nu se împotriveşte ţie, că eşti Maică a lui Iisus Hristos, Dumnezeul meu, Cel ce a făcut toate.

Ştiu că multe sunt păcatele mele şi nu sunt vrednic a privi la înălţimea cerului din pricina fărădelegilor mele, dar dacă tu vei binevoi cine se va împotrivi? 

Ajută-mi, Stăpână, Născătoare de Dumnezeu, mie, celui fără de îndrăzneală şi să nu mi se socotească îndrăzneala întru păcat, ci iartă-mă degrabă şi dă-mi umilinţă.

 Dă-mi izvor de lacrimi, suspinare şi zdrobire de inimă, ca să plâng păcatele mele, că eu sunt cel ce am nelegiuit înaintea Fiului Tău şi Dumnezeu mai mult decât toată firea.

 Şi ştiu, Stăpâna mea, că sunt fără de răspuns, nevrednic de toată iubirea ta de oameni, ci vrednic de toată osânda. 

De aceasta, prin tine, scap la mila Fiului tău, a Stăpânului şi Făcătorului meu cel bun. Deci ocârmuieşte-mă şi mă învaţă, Născătoare de Dumnezeu.

 Şi cerând în dar mila ta cea bogată, miluieşte-mă precum voieşti şi nu mă lepăda de la faţa ta, nici nu mă depărta de acoperământul tău, nu mă înstrăina de milostivirea ta.

 Miluieşte-mă pe mine, cel ce spre tine am toată nădejdea şi arată-ţi întru mine puterea ta, Născătoare de Dumnezeu. 

Că de mă vei mântui pe mine, păcătosul, mare va fi mila ta, mare milostivirea ta, mare nepomenirea ta de rău, mare îndelungă răbdarea ta. Iar de vei milui pe cel vrednic, nu va fi lucru minunat.

De aceea ajută-mi, milostiveşte-te spre mine şi-mi întinde mâna ta mie, leneşului, trândavului, nemulţumitorului, împietritului, neumilitului, judecătorului strâmb, gânditorului de rău, desfrânatului, hulitorului, ocărâtorului, clevetitorului, celui plin de toată fapta rea, de cuvinte viclene şi gânduri urâte, celui străin şi gol de toată fapta cea bună şi vrednic de toată osânda şi pedeapsa. 

Cu adevărat, Stăpâna mea Preasfântă, Născătoare de Dumnezeu, milostiveşte-te spre mine, lipsitul şi ticălosul, şi fă cu mine milele tale bogate. 

Ca, fiind mântuit, să laud pe Cel ce S-a întrupat din tine, Hristos Dumnezeul nostru, şi pe tine te măresc, mântuirea mea, sprijinirea mea, mângâierea mea şi păzitoarea mea din toate zilele vieţii mele. 

Ajută-mi mie, Stăpâna mea ce sfântă, ajută-mi şi iarăşi strig, ajută-mi. Şi mă învredniceşte ca să fac voia Fiului tău şi Dumnezeului meu în toate zilele vieţii mele, să mă tem de El şi să-I slujesc cum se cuvine. 

Şi aşa, săvârşindu-mă, Stăpâna mea Născătoare de Dumnezeu, să fiu povăţuit de sfinţii îngeri la locaşurile cele dumnezeieşti şi luminoase prin mijlocirea ta cea bineprimită, unde să-I slăvesc în veci pe Tatăl, pe Fiul şi pe Sfântul Duh, treimea cea preasfântă. Amin.

Pildă VIDEO De ce nu ne ascultă Dumnezeu rugăciunile

Un bîtrân ascet învăţa: „Cu fiecare «Doamne, Iisuse Hristoase, miluieşte-mă pe mine păcătosul!», pe care-l spunem, batem la poarta milei dumnezeieşti, în ceruri. 

Dinăuntru se aude un sunet ca un tunet, ba chiar mai puternic decât tunetul, mai puternic decât toate trâmbiţele: «Doamne, Iisuse Hristoase, miluieşte-mă pe mine păcătosul!».

 Şi răspunde Domnul Cel atotprezent: «Fiule, iertate îţi sunt păcatele»”.


-Sunetul acesta îl aude şi diavolul, căci toate duhurile vor, nu vor, aud.

-Cum? 

-Să spunem că există un mecanism prin care auzim „hipersunetele”, aşa sunt numite ştiinţific sunetele pe care nu le poate auzi urechea umană, datorită unei frecvențe speciale. 

Aşa şi duhurile aud şi cuvântul lăuntric şi pot aprecia cu aproximaţie ceea ce se întâmplă. 

Şi mă refer şi la duhurile bune, îngerii, şi la duhurile rele, demonii. 

Prin ceea ce gândim sau spunem atragem harul divin sau îl alungăm; iar duhurile văd lucrul acesta.

 -Cum explicăm faptul că atragem harul cu rugăciunea „Doamne, Iisuse Hristoase, miluieşte-mă pe mine, păcătosul?” 

-Prin faptul că vrăjmaşii sunt afectaţi direct şi se ard, şi de aceea fug. 

Atunci când spunem Rugăciunea lui Iisus, diavolul este deranjat şi pleacă, iar harul divin lucrează pentru noi, ne răcoreşte, iar pe duhurile rele le arde.

 În felul acesta, înţeleg ce se petrece cu noi, din foc, căci duhurile nu sunt cunoscătoare de inimi pentru a înţelege când cineva se roagă cu smerenie sau nu se roagă cu smerenie şi se vede pe sine sfânt.

„Ia să văd dacă se roagă cineva smerit – zice vrăjmaşul – acesta, precum văd şi aud, zice rugăciunea inimii”. 

Acum cel ce se roagă face un fel de autocritică şi zice: Dacă mă simt bine, înseamnă că sunt în regulă: „Doamne, Iisuse Hristoase, miluieşte-mă pe mine, păcătosul!”, „Doamne, Iisuse Hristoase, miluieşte-mă pe mine păcătosul!”, repetându-o mecanic, aşa, de multe ori. 

Dar nu este alungat vrăjmaşul cu un asemenea mod de rugăciune. 

Cine ştie din ce fel de inimă iese; din ce fel de minte sau din ce cugete... Este ca şi cum ar zice: „Miluieşte-mă pe mine, cel preasfânt. 

Miluieşte-mă pe mine sfântul, mai mult decât sfântul, căci nu e altul ca mine în lume. Dar cine sunt eu? Sunt unicul în lumea aceasta!”.

Chiar de nu spune cineva acest lucru, ci doar are sentimentul acesta despre sine şi rugăciunea sa, duhul său prinde o anumită stare, are o anumită expresie, fie că o percepem sau nu, dar duhul viclean o percepe imediat ca fiind o stare duhovnicească plină de sine.

Însă, rugăciunea inimii făcută cu smerenie are harul care arde pe demon, nu pentru că spunem exact cuvintele respective –„Doamne, Iisuse Hristoase, Miluieşte-mă pe mine, păcătosul!” –, ci fiindcă această rugăciune aduce cu sine smerenia.

 Nu este „fetişism” rugăciunea în sine, adică nu este un obiect magic ce mă protejează, nu alungă demonul automat, magic, căci Dumnezeu nu pedepseşte făptura Sa. Este o lucrare ce îmi aduce smerenie şi pocăinţă, iar pentru faptul că demonul este plin de mândrie, acolo unde va mirosi mireasma adevăratei smerenii, se autodistruge și este ars. 

Iadul diavolului este rugăciunea făcută cu smerenie, iar bucuria lui este rugăciunea făcută cu mândrie.

Efrem ieromonahul, stareţul Schitului Vatopedin Sfântul Apostol Andrei, Cuvinte simple din Sfântul Munte, Editura Egumeniţa, Galaţi, 2012, p. 21-23

Parintele Iustin Parvu - Despre Sfanta Impartasanie

CELE CINCI FELURI DE IMPARTASIRI

Ne putem impartasi cu adevarat in cinci feluri, in Biserica lui Hristos.
Prima impartasire si cea mai importanta este cea cu Trupul si Sangele Domnului.
A doua cale de impartasire, dupa Marele Vasile, este impartasirea duhovniceasca pe calea rugaciunii celei ganditoare a inimii. Poti sa vii in biserica si chiar daca esti oprit de preot sa te impartasesti pe cativa ani, te poti impartasi de o mie de ori pe zi si mai mult, pe alta cale, pe calea rugaciunii. Daca vii in biserica si zici rugaciunea " Doamne Iisuse Hristoae, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma pe mine pacatosul ", cu toata inima, de cate ori ai suspinat dupa numele lui Iisus, de atatea ori te-ai impartasit, ca si cel ce a luat cu lingurita Sfintele Taine.
Aceasta este impartasirea pe calea rugaciunii celei ganditoare a inimii, cu care omul poate reusi sa se impartaseasca de multe ori pe zi, nu numai o data, cu aceeasi putere cu care se impartaseste si cel cu lingurita din Sfantul Potir.
Al treilea fel de impartasire este pe calea lucrarii poruncilor lui Hristos. Mantuitorul a spus sa postim, ne-a aratat cum sa postim; a zis sa ne rugam, ne-a aratat cum sa ne rugam; a spus sa primim pe cel strain, sa adapam pe cel insetat, sa hranim pe cel flamand, sa cercetam pe cei inchisi si sa iertam pe cei ce ne gresesc.
Cand facem aceste porunci, ne impartasim pe calea lucrarii poruncilor lui Hristos. Acesta este al treilea fel de impartasire. Si cu aceasta te poti impartasi de multe ori pe zi, de cate ori ai lucrat poruncile lui Hristos.
Auzi ce spune dumnezeiescul Maxim in Filocalie : " Hristos sta ascuns in poruncile Sale. Cine face o porunca il primeste pe Hristos. Si nu numai pe Hristos, ci toata Sfanta Treime ". Si auzi ce spune Scriptura : Cel ce Ma iubeste pe Mine si are poruncile Mele, si le pazeste pe ele, Eu si Tatal vom veni si lacas la dansul vom face.
Clar ! Nu numai Fiul, ci si Tatal vine. Si unde-i Tatal si fiul pe toata Sfanta TReime o primeste acela care lucreaza poruncile lui Dumnezeu, macar de ar fi oprit de la Sfanta Impartasanie de vreun preot. Intelegeti ? Acesta-i al treilea chip de impartasire pe cale lucrarii poruncilor.
A patra impartasire este prin auz. Cum ? Eu sunt oprit de preot pe atatia ani de la impartasire, fie ca sunt femeie sau barbat. Dar merg la biserica si ascult cu evlavie Sfanta Liturghie, Apostolul, Evanghelia, Heruvicul, Axionul, si predica preotului. Daca ascult cu evlavie cuvantul Domnului, de cate ori am luat un inteles duhovnicesc prin auz, de atatea ori m-am impartasit cu Hristos.
Aceasta este impartasirea prin urechi, al patrulea fel de impartasire. Si Apostolul spune clar : Credinta vine prin auz si auzul prin cuvantul lui Dumnezeu. Tu primesti cu lingurita pe Hristos; eu il primesc prin urechi, cand ascult cu evlavie Sfanta Liturghie, cantarile si predica preotului. Si ma impartasesc de mii de ori pe zi, fara sa stii tu.
Tu poate, daca nu te-ai pregatit bine, spre osanda primesti Sfanta Impartasanie. iar eu, daca stau cu credinta, ca vamesul, in Biserica si ascult cu evlavie slujba, ma impartasesc prin urechi. Acesta este al patrulea fel de impartasire.
Al cincilea fel de impartasire este pe calea miridelor, a particelelor ce se scot pentru noi la Sfanta Liturghie.De aceea nu putem pune la Sfanta Liturghie pe cei betivi, pe cei ce injura, pe cei ce traiesc necununati, pe sectari, pe cei ce se sinucid. Pentru ca acea particica care se scoate, reprezinta fata acelui suflet.
Aceste particele se sfintesc la Sfanta Epicleza, prin invocarea Duhului Sfant si, la sfarsitul slujbei, dupa ce s-a pus in potir partea cu Iisus, si se zic cuvintele : " Plinirea paharului credintei Duhului Sfant ", apoi se pun si particelele ce se scot pentru credinciosi. In dumnezeiescul Sange din Sfantul Potir este Trupul si Sangele lui Hristos viu.
Din prescura a patra se scot particele pentru vii, din a cincea pentru morti si le trage in Sfantul Potir. Din aceste particele ca faina, ce s-au adapat cu dumnezeiescul Sange in Potir, atatea mii si milioane de suflete au primit impartasirea si comuniunea direct cu Iisus Hristos, cu Trupul si Sangele Lui.
Acestea patru din urma sunt cai de impartasire, pe calea lucrarii faptelor bune, dar nu inlocuieste pe cea dintai. Numai o impartasire temporara si in caz de ceva, tot trebuie sa se impartaseasca cu Trupul si Sangele Domnului, cu Preacuratele Taine.
Iata asa ne putem impartasi in cinci feluri in Biserica Universala.
- Daca un neoprotestant se impartaseste pe cele patru cai, dar nu se impartaseste cu Trupul si Sangele Mantuitorului, poate avea nadejde de mantuire ?
- Nu ! Nu are nici o valoare, pentru ca este rupt de Biserica lui Hristos si nu are Darul preotiei. Acela ii sectar, om ratacit. Asa-i, mai baiete ! Nu putem noi schimba ceea ce a intemeiat Hristos pentru toata lumea. El a zis : Luati, mancati, acesta este Trupul Meu; beti dintru acesta toti, acesta este sangele Meu ... ( Ioan 6,53 )
De ce v-am spus despre Sfanta Impartasanie ? Este bine sa va pregatiti, mama. Fratiile voastre de la tara, macar in posturi si macar o data la patruzeci de zile sa va impartasiti.

Parintele Cleopa 

Ne vorbeste Parintele Cleopa - vol. 1-10 Editura Episcopiei Romanului 1995-2000

sursa http://www.sfaturiortodoxe.ro

,, CUVANT DE LA SF IOAN GURA DE AUR

„Nimeni, dar, să nu fie prefăcut, nimeni să nu fie plin de răutate, nimeni să nu aibă venin în cuget, ca să nu se împărtăşească spre osândă.

Cel ce si-a plans pacatele cu durere in suflet, si isi simte  constiinta curata sa se apropie de Sfanta Impartasanie.

 Căci şi atunci diavolul a intrat în Iuda după ce s-a împărtăşit; diavolul n-a dispreţuit Trupul Stăpânului, a dispreţuit pe Iuda, pentru neruşinarea lui, ca să afli că în aceia care se împărtăşesc cu nevrednicie cu Dumnezeieştile Taine, în aceia, mai cu seamă, intră mereu diavolul, ca şi în Iuda atunci.

Cinstea este de folos celor vrednici, dar cei care se bucură cu vrednicie de cinste îşi atrag mai mare osândă. Nu vă spun acestea ca să vă înfricoşez, ci ca să vă întăresc.

,,… să nu fie părtaş la această sfântă masă nici un făţarnic, nici un înrăutăţit, nici un răpitor, nici un hulitor, nici un învrăjbit, nici un zgârcit, nici un beţiv, nici un lacom de avere, nici un desfrânat, nici un pizmăreţ, nici un fur, nici unul cu răutatea ascunsă în inimă, ca nu cumva el însuşi să-şi atragă judecata, adică hotărârea osândirii. 

Iată, Iuda s-a împărtăşit cu nevrednicie din Cina cea tainică, şi apoi de acolo s-a dus şi a vândut pe Domnul.

 De aici tu trebuie să vezi că diavolul tocmai asupra acelora are stăpânire, care cu nevrednicie se împărtăşesc din această Sfântă Taină, şi că ei înşişi se aruncă într-o osândă încă mai mare. 

Eu aceasta o zic nu pentru a vă înspăimânta de această sfântă masă, ci pentru a vă face mai cu luare aminte. Adică, precum hrana cea trupească, intrând într-un stomac bolnav, mai mult sporeşte boala, aşa hrana cea sufletească, gustându-se cu nevrednicie, mai mult măreşte răspunderea şi osânda. 

De aceea vă conjur să nu ascundem în sufletul nostru nici un gând păcătos, ci să curăţim inima noastră, căci noi suntem Biserica lui Dumnezeu, dacă facem aceasta!”

Cuvânt la Sfânta şi Marea Joi, în vol. Omilii la Postul Mare.  pag. 138

Parintele Arsenie Boca Sfaturi si Raspunsuri Colaj pentru Credinciosi

"Nu uita ca esti o caramida duhovniceasca din marea cladire a Bisericii lui Hristos. Ramai cuminte in acest zid socotindu-te legat de celelalte caramizi cu mortarul iubirii."

"Pana la Dumnezeu, nu este nici jos, nici sus, nici aproape, nici departe, pentru ca Dumnezeu este pretutindeni si de aceea El e mai aproape de tine decat sufletul si trupul tau, numai sa stii si sa afli aceasta apropiere prin credinta si rugaciunie"

"Cand Mantuitorul porunceste iubirea de vrajmasi, El n-o face ca sa te ingenuncheze in fata celui rau, ci ca sa te elibereze de raul din tine si in felul acesta sa-l limiteze."

"Nu exista vrajmas mai mare pentru om decat omul insusi si de nimic nu trebuie sa se teama omul ca de el insusi. Cine isi stapaneste simtamintele, acela isi petrece viata in pace.

Nu e un biruitor mai mare pe pamant, decat acela care se biruieste pe sine insusi si domneste asupra patimilor sale."

Parintele Arsenie Boca ,,Tinerii, familia si copii nascuti in lanturi,,  Editura Pelerinul , Iasi

PARINTELE ARSENIE BOCA ,,Cand un neam isi tradeaza rostul, sa se gateasca de pedeapsa!,,

Imi pare rau de voi ca sunteti slabiti in credin­ta.

Veti cadea din cauza fri­cii. Frica-i de la diavol. Nu va fie frica pentru a va sal­va sufletele!

Vor veni vre­muri foarte grele, dar toa­te sunt ingaduite de Dumne­zeu, Care este tovarasul de drum al fiecaruia, de la nas­tere pana la moarte.

Vor ca­dea si cei alesi. Imi pare rau ca sunteti cei de pe urma. Va vor cerne. Vor pune impozi­te si taxe si alte ingradiri. Va vor lua totul!

Mai, sa stiti ca multi vor pleca din tara, dar putini se vor intoarce.

A fi crestin, pana la urma, inseamna aceasta intalnire intr-o clipa cu Dumnezeu, dar la care nu ajungi fara ca tu sa te straduiesti macar cat de putin sa-ti deschizi inima spre aceasta iubire.

De ce nu revarsa Dumnezeu darul Lui peste noi, sau de ce primim parca tot timpul cu ratia darurile Lui Dumnezeu pe care noi le cerem?

 Cu siguranta unul dintre raspunsuri e si acesta: ca in dureri si in necazuri, ca Il iubim pe Dumnezeu putin asta se stie, ca il cunoastem si mai putin si ne straduim sa il cunoastem foarte putin, foarte putin – cu niciun om nu ne straduim asa de putin cum ne straduim cu Dumnezeu. 

Cu cat Il cunosti pe Dumnezeu, te farmeca si Il iubesti si mai mult. Deci, pe de o parte,daca nu vine peste noi acest dar si mila Lui Dumnezeu pe care noi o vrem, si pe care o cerem, este pentru ca nu Il iubim pe Dumnezeu, si nu Il iubim pentru ca nu-L cunoastem, si in al doilea rand, pentru ca in dureri si neputinte noi ne uitam numai la durerea noastra, numai la neputinta noastra, numai la ispitele noastre, ne plangem de mila, ne vaicarim, ne e frica sa pierdem si cand avem provizii si, pe deasupra, ne e frica ca nu cumva sa dam ceva ca daca vin vremuri grele, sa avem si provizii pentru vremuri grele chiar daca si in plus si pe deasupra si revarsate, daca se poate, si nu ne pasa; si cand ma gandesc la provizii ma gandesc si la cele sufletesti, la propria ta liniste la care tii, si care vrei ca nu cumva sa se clinteasca de acolo, ca nu cumva ca intalnindu-te cu cineva care-i tulburat, sau necajit sa-mi pierd din linistea mea, si toata aceasta grija pentru noi insine, si aceasta frica si dorinta de a ne proteja numai noi de fapt marturiseste ca nu iubim pe aproapele ca pe noi insine, si atuncea si iubirea fata de Dumnezeu nu se adevereste, si atunci nici mila Lui Dumnezeu nu coboara peste noi, si toate raman ca-ntr-un mare blocaj.

Dumnezeu sa ne ajute si sa ne intareasca!”

preluare text http://www.cuvantul-ortodox.ro