Sfaturi duhovnicesti (Parintele Arsenie Boca ) 

Când împrejurările te aduc în situatia să vezi limitele ratiunii, cataclismul în fată, puterile răului dezlăntuite, nu tremura căci nu eşti singur: este Cineva nevăzut cu tine, în tine, care stăvileşte haosul, iar pe tine te creşte mai presus de om, împrumutându-ti şi tie nimbul divinitătii. 
 Pe Dumnezeu Îl ai sădit, „inoculat”, latent, în structura ta spirituală. Tu eşti altoit cu un Om-Dumnezeu, absolut superior conditiei tale pământeşti. Prin aceasta şi tu eşt fiu al lui Dumnezeu. (…) Ne-a dat şi nouă puterea să fim fiii lui Dumnezeu. Dacă cineva e conştient şi trăieşte această evidentă interioară şi pe celălalt plan al existentei, unuia ca acela nici un rău nu i se mai poate întâmpla. Nici omorâti nu pot fi, pentru că într-înşii prezenta divină e fortă care face deşartă orice zvârcolire a răului asupra lor. (…) Lumea nu se mai poate atinge decât de temnita ta biologică. Noua ta realitate de o evidentă absolută, scăpându-i cu desăvârşire. Acestea sunt cuprinse în cuvântul lui Iisus: „Eu, Adevărul, vă voi face liberi!”.
 Potrivnicul are două feluri de ispite: prin plăcere şi prin durere. 
Duhovnicul este in masura sa-ti spuna nivelul tau duhovnicesc si sa te sprijine sa urci pe calea mantuirii.El cunoaste Voia Domnului si iti poate da sfat. Alearga deci la duhovnic dupa sfat, nu la oameni, ca sa nu te pierzi din cale si sa fii osandiy, caci nu uita, ca esti razboit de potrivnicul, deci, alearga la Dumnezeu !
 Nici o viată sporită nu e crutată de bântuieli: fie cu vederi amăgitoare şi trăgând către slava deşartă, fie cu înfricoşări grozave ducând către ieşirea din minti. În calea celor dintâi avem lepădarea de vederi, căci mai de folos este a ne vedea păcatele decât a vedea îngerii, iar în calea celorlalte avem lepădarea de sine în grija lui Dumnezeu. Pe putinii credincioşi şi molateci vicleanul îi scoate din luptă cu evidenta neputintei cu care îi aruncă în deznădejde, iar către smerenie le închide calea prezentându-le-o ca umilire. Pe calea aceasta le macină sufletul între deznădejde şi nemultumire, de unde ajung la mania persecutiei. Adună la conflict, se închid sufleteşte în prejudecăti şi aşa alunecă din calea sfântă în calea profană sau chiar clinică. La aceştia lepădarea de sine a fost mereu un lucru de silă sau fără convingere. 

VREAU SA DEVIN MONAH

Neputinta de a merge la manastire

Se intampla lucruri mai presus de fire cu multime de crestini in aceste zile ale noastre apocaliptice, in care unii, indiferent de gradul de cultura si cel social , doresc a se retrage la manastire, realizand ca Adevarul e cu totul altul decat cel ce a fost inoculat de  mass-media si educatia primita in institutiile de invatamant.

Da, scumpa e mantuirea..

Dorirea vietii vesnice sfinte.., la aceasta intelepciune ajung cei incercati de viata, cu o maturitate in gandire si fapte , cei intelepti, cei atinsi de Harul Duhului Sfant si nu numai.

E o atentionare si o pregatire a unora alesi a ceea ce urmeaza sa fie in viitorul apropiat , probabil. Unii se desteapta din somnul cel de moarte, realizand ca lumea se indreapta , pe zi ce trece, spre pieire...

O lume ce se cufunda in mocirla, fara nici o directie, umbland in intuneric...

Insa ce te faci, cand dupa o viata traita in libertate totala, si evident,intr-un desfrau total al dezmatului, doresti sa te calugaresti ,insa trecutul nu te lasa, caci si-a pus amprenta pe anii pietrecuti sub indemnul diavolului ?

Solutiile sunt multiple. 

Una ar fi sa te retagi, incetul cu incetul, sub indrumarea unui duhovnic iscusit din aceasta lume ,traind dupa Sfaturile Sfintilor Parinti si ale Sfintei Scripturi, urmand intru totul cuvantul Domnului, traind mai mult pe la manastiri retrase, pana cand simti chemarea de a te calugari.

Poate dura ani buni, chiar zeci de ani, insa scopul final este inestimabil de scump- mantuirea.

Apoi, desigur, nu locul te mantuieste. Dupa un studiu aprofundat al invataturilor crestine si o viata traita dupa regula instituita in manastiri, poti urma intru-totul aceasta viata si in lume, caci Domnul te va vedea si te va sprijini intru totul in intentiile si rugaciunile tale.

 La Domnul totul e cu putinta.Totul depinde de tine si numai de tine !

Putem duce o viaţă de monah fără retragere la mănăstire?

 Viaţa de monah, deşi uneori am numit-o nebunie, esenţial nu se deosebeşte de viaţa creștinului obişnuit, mai ales a creștinului care poate conştientiza chemarea lui Dumnezeu. 

Viaţa de monah este viaţă de rugăciune, de unire cu Dumnezeu şi aceasta este, într-adevăr, viaţa fiecărui creştin.

Părintele Sofronie spunea: „Una este mântuirea omului, căci Dumnezeu a dat aceleaşi porunci şi aceeaşi Evanghelie şi Maicii Domnului şi Sfinţilor şi tuturor, până şi mie, păcătosului”. 

Deci, dacă sunt pentru toţi aceleaşi porunci şi aceeași Evanghelie, aceeași este şi mântuirea, aceeaşi este şi calea, deşi, în detalii, ia tot felul de forme.

La mănăstire se cultivă retragerea din lume, singu­rătatea şi tăcerea. 

Dar şi în îmbulzeală şi în învălmăşeală se poate găsi mântuirea. Sfântul Siluan menţiona pe Sfântul Ioan din Kronstadt care, deși a trăit în condiţii de viaţă agitată, fiindcă îi iubea pe oameni, se ruga pentru ei şi rămânea, prin rugăciune, în gloată ca şi monahul în tăcerea chiliei lui. 

Deci, atât tăcerea cât şi tumultul să se recunoască în dragoste. Dar dragos­tea trebuie câştigată.

Celălalt Noica, Mărturii ale monahului Rafail Noica însoțite de câteva cuvinte de folos ale Părintelui Symeon, ediția a IV-a, Editura Anastasia, 2004, p. 93