VREAU SA DEVIN MONAH

Neputinta de a merge la manastire

Se intampla lucruri mai presus de fire cu multime de crestini in aceste zile ale noastre apocaliptice, in care unii, indiferent de gradul de cultura si cel social , doresc a se retrage la manastire, realizand ca Adevarul e cu totul altul decat cel ce a fost inoculat de  mass-media si educatia primita in institutiile de invatamant.

Da, scumpa e mantuirea..

Dorirea vietii vesnice sfinte.., la aceasta intelepciune ajung cei incercati de viata, cu o maturitate in gandire si fapte , cei intelepti, cei atinsi de Harul Duhului Sfant si nu numai.

E o atentionare si o pregatire a unora alesi a ceea ce urmeaza sa fie in viitorul apropiat , probabil. Unii se desteapta din somnul cel de moarte, realizand ca lumea se indreapta , pe zi ce trece, spre pieire...

O lume ce se cufunda in mocirla, fara nici o directie, umbland in intuneric...

Insa ce te faci, cand dupa o viata traita in libertate totala, si evident,intr-un desfrau total al dezmatului, doresti sa te calugaresti ,insa trecutul nu te lasa, caci si-a pus amprenta pe anii pietrecuti sub indemnul diavolului ?

Solutiile sunt multiple. 

Una ar fi sa te retagi, incetul cu incetul, sub indrumarea unui duhovnic iscusit din aceasta lume ,traind dupa Sfaturile Sfintilor Parinti si ale Sfintei Scripturi, urmand intru totul cuvantul Domnului, traind mai mult pe la manastiri retrase, pana cand simti chemarea de a te calugari.

Poate dura ani buni, chiar zeci de ani, insa scopul final este inestimabil de scump- mantuirea.

Apoi, desigur, nu locul te mantuieste. Dupa un studiu aprofundat al invataturilor crestine si o viata traita dupa regula instituita in manastiri, poti urma intru-totul aceasta viata si in lume, caci Domnul te va vedea si te va sprijini intru totul in intentiile si rugaciunile tale.

 La Domnul totul e cu putinta.Totul depinde de tine si numai de tine !

Putem duce o viaţă de monah fără retragere la mănăstire?

 Viaţa de monah, deşi uneori am numit-o nebunie, esenţial nu se deosebeşte de viaţa creștinului obişnuit, mai ales a creștinului care poate conştientiza chemarea lui Dumnezeu. 

Viaţa de monah este viaţă de rugăciune, de unire cu Dumnezeu şi aceasta este, într-adevăr, viaţa fiecărui creştin.

Părintele Sofronie spunea: „Una este mântuirea omului, căci Dumnezeu a dat aceleaşi porunci şi aceeaşi Evanghelie şi Maicii Domnului şi Sfinţilor şi tuturor, până şi mie, păcătosului”. 

Deci, dacă sunt pentru toţi aceleaşi porunci şi aceeași Evanghelie, aceeași este şi mântuirea, aceeaşi este şi calea, deşi, în detalii, ia tot felul de forme.

La mănăstire se cultivă retragerea din lume, singu­rătatea şi tăcerea. 

Dar şi în îmbulzeală şi în învălmăşeală se poate găsi mântuirea. Sfântul Siluan menţiona pe Sfântul Ioan din Kronstadt care, deși a trăit în condiţii de viaţă agitată, fiindcă îi iubea pe oameni, se ruga pentru ei şi rămânea, prin rugăciune, în gloată ca şi monahul în tăcerea chiliei lui. 

Deci, atât tăcerea cât şi tumultul să se recunoască în dragoste. Dar dragos­tea trebuie câştigată.

Celălalt Noica, Mărturii ale monahului Rafail Noica însoțite de câteva cuvinte de folos ale Părintelui Symeon, ediția a IV-a, Editura Anastasia, 2004, p. 93