Iata cele 8 patimi sau duhuri ale răutăţii , corespunzând celor opt păcate capitale .
Acestea sunt:
1. Lăcomia pântecelui (gastromarghia), care se manifestă printr-o grijă exagerată spre hrănirea trupului. Ea are trei forme: a) mâncarea înainte de ora de masă; b) lăcomia la orice fel de mâncare; c) grija de a mânca hrănuri alese şi special gătite.
2. Desfrânarea (porneia) cu o lucrare pătimaşă variată: ca relaţie trupească între sexele opuse în afara căsătoriei religioase; relaţii exagerate fără respectarea perioadelor de post şi fără finalitatea de a naşte copii; onania; relaţii contra firii între acelaşi sex; vorbele, glumele, cuvintele uşuratice, triviale şi necumpătate, care constituie aluzii la desfrânare.
3. Iubirea de argint sau avariţia (philargyria), goana exagerată şi preocuparea pătimaşă de obţinere a unor bucuri materiale peste strictul necesar unei existenţe modeste, furtul, înşelăciune, asuprirea semenului.
4. Mânia (orgi). Există şi o mânie mântuitoare, faţă de păcatele şi patimile noastre, faţă de viaţa noastră de păcat.
1. Lăcomia pântecelui (gastromarghia), care se manifestă printr-o grijă exagerată spre hrănirea trupului. Ea are trei forme: a) mâncarea înainte de ora de masă; b) lăcomia la orice fel de mâncare; c) grija de a mânca hrănuri alese şi special gătite.
2. Desfrânarea (porneia) cu o lucrare pătimaşă variată: ca relaţie trupească între sexele opuse în afara căsătoriei religioase; relaţii exagerate fără respectarea perioadelor de post şi fără finalitatea de a naşte copii; onania; relaţii contra firii între acelaşi sex; vorbele, glumele, cuvintele uşuratice, triviale şi necumpătate, care constituie aluzii la desfrânare.
3. Iubirea de argint sau avariţia (philargyria), goana exagerată şi preocuparea pătimaşă de obţinere a unor bucuri materiale peste strictul necesar unei existenţe modeste, furtul, înşelăciune, asuprirea semenului.
4. Mânia (orgi). Există şi o mânie mântuitoare, faţă de păcatele şi patimile noastre, faţă de viaţa noastră de păcat.
Mânia lumească sau pătimaşă, însă, se manifestă prin uciderea, lovirea, înfurierea, strigarea la altă persoană sau orice atitudine născută din violenţă, faţă de acesta.
5. Întristarea (lipe). Există o tristeţe datorată păcatelor noastre şi ale semenilor noştri, prin care ne îndepărtăm de la faţa lui Dumnezeu, izvorul a tot binele şi al iubirii supreme.
Pe Dumnezeu, e drept, îl mărturiseşte, însă poruncile Lui nu le cinsteşte.
5. Întristarea (lipe). Există o tristeţe datorată păcatelor noastre şi ale semenilor noştri, prin care ne îndepărtăm de la faţa lui Dumnezeu, izvorul a tot binele şi al iubirii supreme.
Tristeţea sau angoasa pe care o provoacă lumea, pătimaşă, este datorată nerealizării unui lucru dorit, frica, dejnădejdea, ţinerea de minte a răului.
6. Trândăvia (acedia) - „diavolul amiezii”, de care vorbeşte Evagrie, care ne ispiteşte sub formă de moleşeală, somnolenţă, lipsă de procupare, delăsare de la îndeplinirea celor folositoare vieţii.
7. Slava deşartă (kenodoxia) conduita epatantă, în scopul de a impresiona pe cei din jur şi a fi, în acest mod, lăudat; trufie; dispute neîncetate în scopul de a ieşi în evidenţă; păreri personale trufaşe, care merg prin lipsa lor de discernere şi echilibru, până la erezie.
8. Mândria (hyperifania) - supraestimarea noastră şi dispreţuirea semenilor, nesupunere, invidie, clevetire, blasfemie.
Dintre cauzele generale, ascetica ortodoxă analizează mai ales: 1) mintea slăbită în lucrarea ei autonomă şi proprie; 2) lucrarea de percepţie simţuală exagerată, nesubordonată raţiunii; 3) alergarea exclusivă şi iraţională după plăcere.
6. Trândăvia (acedia) - „diavolul amiezii”, de care vorbeşte Evagrie, care ne ispiteşte sub formă de moleşeală, somnolenţă, lipsă de procupare, delăsare de la îndeplinirea celor folositoare vieţii.
7. Slava deşartă (kenodoxia) conduita epatantă, în scopul de a impresiona pe cei din jur şi a fi, în acest mod, lăudat; trufie; dispute neîncetate în scopul de a ieşi în evidenţă; păreri personale trufaşe, care merg prin lipsa lor de discernere şi echilibru, până la erezie.
8. Mândria (hyperifania) - supraestimarea noastră şi dispreţuirea semenilor, nesupunere, invidie, clevetire, blasfemie.
Dintre cauzele generale, ascetica ortodoxă analizează mai ales: 1) mintea slăbită în lucrarea ei autonomă şi proprie; 2) lucrarea de percepţie simţuală exagerată, nesubordonată raţiunii; 3) alergarea exclusivă şi iraţională după plăcere.
Prin acestea, patimile se dovedesc a fi la marginea conştiinţei şi izvorând din zonele ei abisale şi cele mai întunecate.
Ele au un caracter profund antidivin, antipersonal, antiindividual, antinatural, antiraţional şi antisocial, anticomunitar.
Referindu-se la procesul de împătimire, Evagrie Monahul vorbeşte despre „dracul care face sufletul împătimit nesimţit”.
Referindu-se la procesul de împătimire, Evagrie Monahul vorbeşte despre „dracul care face sufletul împătimit nesimţit”.
„Când năvăleşte acela, iese sufletul din starea sa firească şi leapădă cuviinţa şi frica Domnului, iar păcatul nu-l mai socoteşte păcat, fărădelegea n-o mai socoteşte fărădelege şi la osânda şi la munca veşnică se gândeşte ca la nişte vorbe goale.
De cutremurul purtător de foc, el râde.
Pe Dumnezeu, e drept, îl mărturiseşte, însă poruncile Lui nu le cinsteşte.
De-i baţi în piept când se mişcă spre păcat, nu simte; de-i vorbeşti din Scripturi, e cu totul împietrit şi nu ascultă.
Îi aminteşti de ocara oamenilor şi nu o ia în seamă. Pe dracul acesta îl aduc gândurile învechite ale slavei deşarte...
De fapt dracul acesta este dintre cei ce atacă rar pe fraţi” .
Calea de a izgoni acest demon sunt nenorocirile, bolile şi suferinţele altora, care ne sensibilizează, care „pun pe fugă acest drac, întrucât sufletul e străpuns puţin câte puţin şi e trezit la milă, fiind dezlegat de împietrirea venită de demon” .
(Preot Ioan C. Cristinel Teșu, Teologia necazurilor, Editura CHRISTIANA, 1998)
(Preot Ioan C. Cristinel Teșu, Teologia necazurilor, Editura CHRISTIANA, 1998)
preluare text doxologia.ro