Rugăciune pentru chemarea milei lui Dumnezeu, citită de Părintele Justin

Când Domnul își va întinde mâna asupra necazului nostru, atunci se vor revarsa asupra noastra râuri de apă vie, vindecătoare

„Asa zice Domnul Dumnezeu Cel ce te-a facut (…) nu te teme… Ca Eu le voi da apa celor ce insetati umbla in tinuturi fara apa” (Isaia 44, 2-3).


El se arata intelegator fata de toate nevoile noastre, pentru ca El ne-a facut, cu mana Sa, ne-a dat chip, intocmai ca olarul care da chip lutului sau, dupa cum ii convine. Si nu incape indoiala ca Facatorul Se va ingriji de facerea mainilor Sale. „Nu te teme ca Eu le voi da apa celor insetati, pretutindeni”. Iata ce ne spune: Oriunde vor fi tinuturi fara apa, oriunde vor fi insetati, va fi si izvor de apa vie. Astepatam cu jind, in fiecare clipa, prezenta Lui, mantuirea Lui, stiind ca ne-a fagaduit rauri de apa vie.


„A despicat o stanca si au curs ape, in pamant fara de apa rauri au alergat” (Psalimi 104, 41). Asa ceva poate face numai Dumnezeu. 

O viata grea este, de cele mai multe ori un desert, un pamant sterp neroditor, pe care tot lucrandu-l, ni se stoarce ultima picatura de vlaga. 

Se intampla ca necazul sa nu ne imblanzeasca, ci deopotriva, sa ne inaspreasca sufletul, dar cand Domnul isi va intinde mana asupra necazului nostru, cand va bate in portile inimii noastre impietrite, atunci se vor revarsa asupra noastra rauri de apa vie, vindecatoare, in stare sa dea vlaga si celor mai aride si sterpe pamanturi.


Chiar si atunci cand puterea noastra sufleteasca este atat de istovita, incat am ajuns sa nu mai simtim noi insine setea, sa nu pregetam a ne incredinta Lui – fiind convinsi ca suntem un pamant uscat, care duce lipsa de roua cereasca – sa-L rugam sa ne trimita rauri de apa ca sa ude si sa reinvie pustiul din noi.

 EL ne va usura, ne va indeplini cu prisosinta cererile, mai mult decat ne-am putea inchipui, ne va potoli setea sufletului.


In Sfanta Scriptura sta scris: „Si mi-a aratat un rau al apei vietii, stralucitor, ca de cristal, care izvoraste din tronul lui Dumnezeu si al Mielului” (Ap 22, 1).

 Cat timp aceasta apa va curge, sufletele insetate vor putea veni sa bea din ea pe saturate, fiindca „din izvorul desfatarii Tale ii vei adapa” (Ps 35,8). Ne asteapta deplinatatea nesfarsitelor bucurii, cand supararile pamantesti vor trece si cand Domnul ne va gasi pregatiti sa gustam fericirea cereasca, cea pe care ne-a pregatit-o noua.”


Extras din „Fiecare zi un dar al lui Dumnezeu” – 366 cuvinte de folos pentru toate zilele anului


sursa http://www.ganduridinierusalim.com

Cuvant pentru suflet.Voia lui Dumnezeu.(30 10 2015)

Sfantul Siluan Athonitul - Despre voia lui Dumnezeu 

Este bine sa te predai voii lui Dumnezeu. Atunci in suflet este numai Domnul si nu alte ganduri; si el se roaga lui Dumnezeu cu minte curata si simte iubirea lui Dumnezeu, chiar daca s-ar chinui cu trupul.
Cand sufletul s-a predat cu totul voii lui Dumnezeu, Domnul insusi incepe sa-l calauzeasca si sufletul este invatat in chip nemijlocit de Dumnezeu, in vreme ce inainte era povatuit de invatatori si de Scripturi. Dar rareori se intampla ca invatatorul sufletului sa fie Domnul insusi prin harul Duhului Sfant, si putini sunt cei ce cunosc aceasta; numai cei ce vietuiesc dupa voia lui Dumnezeu.

Omul mandru nu vrea sa vietuiasca dupa voia lui Dumnezeu: ii place sa se conduca el insusi si nu intelege ca omul nu are destula minte ca sa se conduca pe sine insusi, fara Dumnezeu. Si eu, cand traiam in lume si nu cunosteam inca pe Domnul si Duhul Sau Cel Sfant, nu stiam cat de mult ne iubeste Domnul si ma incredeam in mintea mea proprie. Dar cand, prin Duhul Sfant, am cunoscut pe Domnul nostru Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, atunci sufletul meu s-a predat lui Dumnezeu si de atunci primesc toate intristarile care vin asupra mea si zic: "Domnul se uita la mine, de ce sa ma tem?" Dar inainte nu puteam trai asa.

Pentru cel ce s-a predat voii lui Dumnezeu viata e mult mai usoara, pentru ca si atunci cand e in boala, in saracie si in prigoana, el gandeste asa: "Asa i-a placut lui Dumnezeu, iar eu trebuie sa indur aceasta pentru pacatele mele".


Cine s-a predat pe sine voii lui Dumnezeu, acela nu se intristeaza de nimic, chiar daca ar fi bolnav, sarac si prigonit. Sufletul stie ca Domnul poarta grija de noi cu milostivire. De lucrurile Domnului da marturie Duhul Sfant, pe Care sufletul il cunoaste. Dar cei mandri si neascultatori nu vor sa se predea voii lui Dumnezeu, fiindca le place sa-si faca voia lor, lucru atat de vatamator pentru suflet.

Marele Pimen zicea: "Voia noastra este zid de arama intre noi si Dumnezeu si nu ne lasa sa ne apropiem de El sau sa vedem mila Lui".

Intotdeauna trebuie sa cerem de la Domnul pacea sufletului ca sa implinim mai usor poruncile Domnului; fiindca Domnul iubeste pe cei ce se straduiesc sa implineasca voia Lui si astfel ei afla mare odihna in Dumnezeu.

Cel ce implineste voia lui Dumnezeu e multumit de toate, chiar daca e sarac, bolnav sau se chinuie, pentru ca il veseleste harul Domnului. Dar cel nemultumit de soarta lui, care murmura pentru boala lui sau pentru cel care l-a suparat, acela e bine sa stie ca in el se afla un duh de mandrie care a luat de la el multumirea fata de Dumnezeu.

Chiar daca e asa, nu te mahni, ci straduieste-te cu tarie sa-ti pui nadejdea in Dumnezeu si cere de la El duh smerit; si atunci cand vine la tine smeritul Duh al lui Dumnezeu, il vei iubi si-ti vei gasi odihna, chiar de vei avea intristari. Sufletul care are smerenie isi aduce aminte intotdeauna de Dumnezeu si gandeste asa: "Dumnezeu m-a facut, a patimit pentru Mine, imi iarta pacatele si ma mangaie, ma hraneste si poarta de grija de mine. De ce sa-mi fac atunci griji sau de ce sa ma tem, chiar daca m-ar ameninta moartea?"

Domnul povatuieste orice suflet care se preda pe sine voii lui Dumnezeu, fiindca El a zis: "Cheama-Ma in ziua necazului si te voi izbavi, si tu Ma vei preamari" (Ps 49,16). Orice suflet tulburat de ceva trebuie sa intrebe pe Domnul, si Domnul il va povatui. Si aceasta mai cu seama in ceas de nenorocire si tulburare; de obicei, insa, trebuie discutat cu duhovnicul, fiindca acest lucru inseamna smerenie.

Bun lucru e a ne invata sa vietuim dupa voia lui Dumnezeu. Atunci sufletul ramane neincetat in Dumnezeu si are mare odihna; si din aceasta bucurie omul se roaga ca tot sufletul sa cunoasca pe Domnul; sa cunoasca cat de mult ne iubeste si cu cata bogatie ne da Duhul Sfant Care veseleste sufletul in Dumnezeu.

Si atunci sufletul e in intregime drag, pentru ca e in intregime al lui Dumnezeu. Domnul Cel Milostiv il povatuieste pe om ca trebuie sa indure intristarile cu multumire. in toata viata mea n-am murmurat o singura data pentru intristari, ci le-am primit pe toate din mainile lui Dumnezeu ca pe un leac mantuitor si am multumit intotdeauna lui Dumnezeu, si de aceea Dumnezeu mi-a dat sa indur cu usurinta toate intristarile.

Toti oamenii pe pamant indura inevitabil intristari si, desi intristarile pe care ni le trimite Domnul nu sunt mari, pentru oameni ele par de neindurat si ii intristeaza, si aceasta pentru ca nu vor sa-si smereasca sufletul, nici sa se predea voii lui Dumnezeu. Dar pe cei ce s-au predat voii lui Dumnezeu, Domnul insusi ii calauzeste cu harul Sau, si ei indura totul cu barbatie pentru Dumnezeu, pe Care-L iubesc si impreuna cu Care vor fi preamariti in veci.

Pe pamant nimeni nu poate scapa de intristari, dar cel ce s-a predat voii lui Dumnezeu, le indura cu usurinta. El vede intristarile, dar nadajduieste in Domnul, si intristarile trec.

Cand Maica Domnului statea la picioarele crucii, intristarea ei era necuprins de mare, pentru ca ea il iubea pe Fiul ei mai mult decat isi poate inchipui cineva. Si noi stim ca cine iubeste mult, acela si sufera mult. Dupa firea omeneasca, Maica Domnului n-ar fi putut indura intristarea, dar ea s-a predat pe sine voii lui Dumnezeu si Duhul Sfant a intarit-o si i-a dat puterea de a indura aceasta intristare.

Si mai apoi, dupa inaltarea Domnului, Ea s-a facut pentru tot poporul lui Dumnezeu mare mangaiere in intristari. Domnul a dat pe pamant pe Duhul Sfant si cel in care Acesta viaza simte in el raiul. Vei zice poate: "De ce nu este si in mine un asemenea har?" Pentru ca nu te-ai predat voii lui Dumnezeu, ci traiesti dupa voia ta.

Sfantul Siluan Athonitul
sursa http://www.crestinortodox.ro




 Atunci când voiţi să aflaţi voia lui Dumnezeu, lăsaţi cu desăvârşire pe cea a voastră dimpreună cu orice alt gând sau program şi, cu multă smerenie, cereţi în rugăciunea voastră cunoaşterea acesteia.

Şi orice se va închipui sau stărui în inima voastră, faceţi-o căci va fi după Dumnezeu.

Cei ce au mai multă îndrăzneală şi deprindere în a se ruga pentru aceasta aud înlăuntrul lor foarte lămurit vestirea, şi se fac mai atenţi în viaţa lor, nefăcând nimic fără vestire dumnezeiască.

Există şi alt mod de cunoaştere a voii lui Dumnezeu, pe care, în general, îl foloseşte Biserica. Şi aceasta este sfatul părinţilor duhovniceşti şi al duhovnicilor.

Marea binecuvântare a ascultării, care umbreşte binefăcător pe cei ce o preţuiesc, li se face cunoaştere în tot ceea ce nu cunosc şi acoperământ şi putere să săvârşească sfatul-poruncă, pentru că Dumnezeu Se descoperă celor ascultători prin iubirea Sa părintească.


Iosif Monahul, Bătrânul Iosif Sihastrul, Nevoinţe – Experienţe – Învăţături, Schitul Lacu, 2001, p. 107

Rugaciunea de Luni

Rugăciunea zilei de luni

Doamne Iisuse Hristoase, cu adâncă umilinţă recunosc şi mărturisesc, că în toată ziua păcătuiesc contra iubirii Tale Dumnezeieşti. 

Deci, astăzi, că este luni şi începutul săptămânii, mă rog cu umilinţă îndurării Tale celei mari: iartă-mi păcatele cele de voie şi fără de voie, şi-mi ajută să pun început bun şi să port mai multă grijă de sufletul meu, pentru care ai răbdat atâtea dureri la Sfânta Ta Răstignire!

 O, Doamne, astăzi Îîţi dau sufletul şi trupul meu şi voinţa mea, rugându-Te să fie voia Ta cu mine, după bună plăcerea Ta. 

Pedepseşte-mă, Doamne, după îndurarea Ta, în această lume, iar nu în cealaltă viaţă.

 Şi iartă pe cei vii şi pe cei răposaţi, pentru rugăciunile Sfintei Tale Biserici, şi pe toți ne învredniceşte de mărirea Ta în rai. 

La aceasta pun mijlocitori pe Sfinţii Tăi Îngeri, către care zic: O, cereştilor ajutători şi păzitori ai oamenilor, vouă mă închin şi vă mulţumesc, pentru ajutorul şi conducerea ce ne-o daţi în toate zilele nouă, nevrednicilor şi păcătoşilor. 

Scutiţi-mă de vrăjmaşii cei văzuţi şi nevăzuţi, ca să nu mai păcătuiesc de acum înaintea Dumnezeului meu! 

Învredniciţi-mă să vă văd la moartea mea, stând în jurul meu şi să duceţi sufletul meu în cer, ca să se închine măririi Feţei lui Dumnezeu, iar vouă să vă mulţumesc acolo, pentru purtarea de grijă ce aţi avut pentru mine şi binele vostru să-l spun cu glas neîncetat în veci. 

Amin.

Arhim. Dumitru Cobzaru - Predica la Sfantul Cuvios Paisie de la Neamt, 1...

„Sare suntem, din apă luată, şi de vom fi iarăşi în apă aruncaţi, ne vom topi prin patimi.”

„Nimic nu îţi este mai de trebuinţă decât sufletul tău, şi pentu el Hristos a murit” 

Sfântul Paisie de la Neamţ – “Cuvinte şi scrisori duhovniceşti – vol. I ” (Cuvinte alese)

Viata Sfantului Paisie de la Neamt

Sfantul Paisie de la Neamt este unul din marii nevoitori si innoitori ai monahismului romanesc din veacul al XVIII-lea. Este cunoscut si sub numele de Paisie Velicicovski. Este pomenit de Biserica Ortodoxa Romana in fiecare an, la data de 15 noiembrie. S-a nascut la 21 decembrie 1722 ca fiu al protopopului Ioan din Poltava, primind la botez numele Petru.

Luand hotararea de a se calugari, ajunge la manastirile Liubetk si Medvedovschi. Nemultumit de viata de aici, ajunge la Lavra Pecerska din Kiev, unde devine rasofor. Impreuna cu prietenul sau Alexie, decide sa plece in Tarile Romane.

Ajuns in Tara Romanesca vietuieste in schiturile Dalhauti, Traisteni, Poiana Marului si Carnu. Ii cunoaste pe schimonahii Vasile de la Poiana Marului, Onufrie de la Carnu si alti parinti cu viata aleasa.

Dupa o vreme ajunge la Sfantul Munte Athos, unde este tuns in monahism si unde se nevoieste timp de 17 ani. Paraseste Sfantul Munte in anul 1763 si ajunge la schitul Varzaresti, din partile Buzaului. De aici se indreapta spre Moldova. Este numit staret la Manastirea Dragomirna, ctitoria mitropolitului Anastasie Crimca. Vietuieste aici din anul 1763 pana in 1775, cand, datorita ocupatiei austriece, se retrage cu intreaga obste la Manastirea Secu.

Paisie va primi in dar de la voievodul Constantin Moruzzi Manastirea Neamt. Astfel, va lasa la Secu pe duhovnicul Ilarion si se va muta la Neamt. Numarul vietuitorilor nemteni s-a ridicat la 700, intre care erau moldoveni, munteni, transilvaneni, rusi, ucrainieni, bielorusi, greci, bulgari, sarbi si chiar fosti necrestini trecuti la Ortodoxie. In anul 1791, Paisie a fost hirotesit arhimandrit de catre arhiepiscopul Ambrosie Serebrenikov. In ziua de 15 noiembrie 1794, Paisie a trecut la cele vesnice si a fost ingropat in biserica mare a manastirii Neamt.

Sfantul Sinod al Bisericii Ortodoxe Ruse l-a canonizat in 1988. In sedinta Sfantul Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane din 20 iunie 1992, s-a hotarat generalizarea cultului Cuviosului Paisie de la Neamt si in Biserica noastra.

Troparul Sfântului Cuvios Paisie de la Neamț

Apărătorule al dreptei credințe și lauda monahilor, Cuvioase Părinte Paisie, din pruncie iubind pe Hristos, ca un alt Avraam ai părăsit patria ta, în Muntele Athosului nevoindu-te; și, adunând ceată de ucenici, te-ai așezat în țara Moldovei cea binecuvântată și Mănăstirea Neamțului rai pământesc ai făcut-o. Pentru aceasta, împreună cu îngerii, nu înceta a te ruga lui Dumnezeu pentru sufletele noastre.

Condacul Sfântului Cuvios Paisie de la Neamț

Pe Cuviosul Paisie de la Neamț, vasul cel ales al Duhului Sfânt, pe părintele Filocaliei românești și dascălul cel cu mulți ucenici, care a hrănit pe toți cu învățăturile Sfintelor Evanghelii, înnoind multe mănăstiri, să-l lăudăm astăzi după cuviință, cântându-i împreună cu cetele cerești: Bucură-te, Cuvioase Părinte Paisie, lauda Moldovei și cununa Cuvioșilor!

Sursa: CrestinOrtodox.ro

Sfantul Siluan Athonitul -- Despre razboiul duhovnicesc (partea a 2-a)

„Domnul dă harul Său mai cu seamă pentru iubirea de frate”


Nu vă voi ascunde pentru ce dă Domnul harul Său. Nu vreau să scriu multe, ci vă rog numai aceasta: Iubiţi-vă unii pe alţii şi veţi vedea atunci mila Domnului. Să iubim pe fratele şi ne va iubi pe noi Domnul. Nu gândi, suflete, că Domnul te iubeşte, dacă te uiţi la cineva cu duşmănie. O, nu! Mai degrabă te iubesc demonii, pentru că te-ai făcut slujitorul lor. Dar nu întârzia, pocăieşte-te şi cere de la Domnul puterea de a iubi pe fratele, şi vei vedea atunci pace în sufletul tău.



Din toate puterile cereţi de la Domnul smerenie şi iubi­re frăţească, fiindcă pentru iubirea de frate dă Domnul harul Său. Fă această experienţă cu tine însuţi: într-o zi cere de la Dumnezeu iubirea de frate iar într-alta trăieşte fără iubire, şi atunci vei vedea deosebirea. Roadele duhov­niceşti ale iubirii sunt vădite: pace şi bucurie în suflet, şi toţi oamenii vor fi pentru tine neamuri şi rude dragi şi vei vărsa lacrimi din belşug pentru aproapele şi pentru toată suflarea şi făptura.

Adeseori, pentru un singur salut sufletul simte în el o schimbare binefăcătoare; şi, dimpotrivă, pentru o singură privire duşmănoasă se pierde harul şi iubirea lui Dumne­zeu. Atunci însă căieşte-te degrabă ca pacea lui Dumnezeu să se întoarcă în sufletul tău.

Fericit sufletul care iubeşte pe Domnul şi care a fost în­văţat de El smerenia. Domnul iubeşte sufletul smerit care nădăjduieşte cu tărie în Dumnezeu. In fiecare secundă el simte mila Lui, astfel încât, chiar dacă vorbeşte cu oame­nii, el este absorbit în Domnul Cel iubit şi din îndelungata sa luptă cu vrăjmaşii sufletul îndrăgeşte înainte de toate smerenia şi nu lasă pe vrăjmaşi să ia de la el iubirea de fraţi.

Dacă vom iubi din toate puterile pe fratele şi ne vom smeri sufletul nostru, biruinţa va fi a noastră, pentru că Domnul dă harul Său mai cu seamă pentru iubirea de frate.

„Sunt un ticălos şi vrednic de toate pedepsele”

De două ori am fost în Duhul Sfânt şi de două ori am fost în mare nenorocire şi supus unei grele ispite. Iar o dată a fost îngăduit să fiu ispitit pentru mândrie: harul Sfântului Duh a plecat de la mine şi mă simţeam ca un dobitoc în trup omenesc. Cu mintea nu-L uitasem pe Dum­nezeu, dar sufletul meu ajunsese pustiu ca al unui dobitoc. Am început să mă căiesc şi harul s-a întors. Aceasta a du­rat trei zile.

Am fost ispitit şi la ceasul rugăciunii, încât nu mai şti­am dacă eram în trup sau în afară de trup, dar sufletul meu vedea pe Dumnezeu. Şi iată că acum ştiu din experienţă ce înseamnă a fi în Duhul Sfânt şi ce înseamnă a fi lipsit de El.

O, fraţilor, dacă aţi putea înţelege chinul sufletului care a purtat pe Duhul Sfânt, dar apoi L-a pierdut. Acest chin e cumplit. Atunci sufletul se află într-o întristare şi o mâh­nire de nedescris.

E chinul lui Adam după izgonirea lui din rai. Cine poate înţelege raiul? Il poate înţelege în parte ci­ne poartă în el pe Duhul Sfânt, pentru că raiul este împă­răţia Duhului Sfânt, şi Duhul Sfânt în cer şi pe pământ Acelaşi este.

Gândeam în mine însumi:


„Sunt un ticălos şi vrednic de toate pedepsele”,

dar în loc de pedepse Domnul mi-a dat pe Duhul Sfânt. Duhul Sfânt e mai dulce decât tot ce-i pământesc. E hrana cerească, e bucuria sufletului.

Dacă vrei să ai în chip simţit harul Duhului Sfânt, smereşte-te ca Sfinţii Părinţi. Pimen cel Mare a zis ucenicilor lui:


„Credeţi-mă, copiii mei, unde e Satana acolo voi fi şi eu”.

Un curelar din Alexandria gândea:


„Toţi se vor mân­tui, eu singur voi pieri”,

şi Domnul a descoperit lui Anto­nie cel Mare că n-a ajuns încă la măsura curelarului ace­luia. Părinţii au dus o luptă încrâncenată cu demonii şi s-au obişnuit să gândească smerit despre ei înşişi, şi pen­tru aceasta i-a iubit pe ei Domnul.

Domnul mi-a dat să înţeleg puterea acestor cuvinte. Şi când ţin mintea mea în iad, sufletul meu are odihnă, dar când uit de aceasta, atunci îmi vin gânduri care nu plac lui Dumnezeu.

„Doamne, dă-mi lacrimi ca sufletul meu să plângă din iubire pentru fratele ziua şi noaptea!”

Sufletul căruia îi place să osândească pe oameni sau care e neascultător sau neînfrânat sau care a lăsat pocăin­ţa, nu poate să scape de cursele demonilor şi să se elibere­ze de gândurile rele; dar dacă plânge pentru păcatele sale şi iubeşte pe fratele, Domnul îi va da lacrimi pentru în­treaga lume.


„Doamne, dă-mi lacrimi ca sufletul meu să plângă din iubire pentru fratele ziua şi noaptea!”

Şi, iată, Domnul ascultă rugăciunea şi dă sufletului la­crimi mari.

Domnul ne iubeşte atunci când în rugăciune vărsăm la­crimi din iubire şi ne ascultă cu milostivire.

Mergeam într-o zi de-a lungul unui câmp, ducându-mă de la tabăra Ustijorsk, unde staţiona batalionul nos­tru de geniu, spre satul Kolpino, ca să pun la poştă nişte bani pe care voiam să-i trimit la Sfântul Munte; dar pe drum s-a repezit drept spre mine un câine turbat şi, când a ajuns aproape de mine, am spus numai: „Doamne, miluieşte!”, şi la aceste cuvinte o putere nevăzută a împins câinele deoparte, ca şi cum s-ar fi izbit de ceva şi, ocolindu-mă, s-a îndreptat spre Kolpino. Acolo a muşcat pe mulţi şi a pricinuit mult rău la oameni şi la oi.

Din această întâmplare am înţeles cât de aproape este Domnul de omul păcătos şi cât de repede ascultă rugăciu­nea lui.

Intr-o zi, fără vreo nevoie anume am omorât o muscă şi ea, nenorocita, se ţâra în chinuri pe pământ; trei zile du­pă aceea am plâns pentru cruzimea mea faţă de o făptură a Domnului, şi din acea clipă îmi aduc aminte pururea de această întâmplare.

La mine în magazie, pe balconul depozitului, erau nişte lilieci, şi într-o zi am vărsat peste ei apă clocotită, şi iarăşi am vărsat multe lacrimi pentru aceasta, şi de atunci n-am mai făcut rău nici unei făpturi.

Intr-o zi, mergând de la mănăstire spre Vechiul Russikon, am văzut pe cărare un şarpe tăiat în bucăţi şi fiecare din ele se zbătea încă în convulsii, şi am fost cuprins de milă pentru întreaga zidire, pentru fiecare făptură care suferă şi am suspinat mult înaintea lui Dumnezeu.

Duhul lui Dumnezeu învaţă sufletul să iubească tot ce-i viu, aşa încât el nu vrea să mai vatăme nici măcar o frunză verde dintr-un pom şi nu mai vrea să strivească nici o floare a câmpului. Astfel, Duhul lui Dumnezeu ne învaţă iubirea pentru toate şi atunci sufletul sufera împreună cu fiece fiinţă, iubeşte chiar şi pe vrăjmaşi şi plânge chiar şi pentru demoni, pentru că au căzut din bine.

De aceea, Domnul ne-a poruncit să-i iubim pe vrăjmaşi şi Duhul lui Dumnezeu ne dă puterea de a-i iubi. Şi dacă suntem neputincioşi şi nu este în noi iubire, să rugăm fierbinte pe Domnul, pe Preacurata Lui Maică şi pe toţi sfin­ţii şi întru toate ne va ajuta Domnul, Care ne iubeşte atât de mult; şi când atinge El sufletul şi trupul, totul în noi se schimbă şi este mare bucurie în suflet, fiindcă îl cunoaşte pe Făcătorul Său şi milostivirea Lui cea neînţeleasă.


“Cuviosul Siluan Athonitul, Între iadul deznadejdii și iadul smereniei, în traducere de Pr. Prof. Dr. Ioan Ica și Diac. Ioan I. Ica jr., Editura Deisis, Sibiu,2001”

sursa https://siluanathonitul.wordpress.com

Sfantul Siluan Athonitul - Intre iadul deznadejdii si iadul smereniei (P...

Rugăciunea Sfântului SILUAN ATHONITUL pentru smerenie:


Rugaţi-vă pentru mine, toţi Sfinţii, ca sufletul meu să înveţe smerenia lui Hristos. 

Sufletul meu însetează dupa ea, dar nu o poate atinge şi o caut plângand, ca un copil ce s-a pierdut de mama lui: “Unde eşti Tu, Domnul meu? 

Te-ai ascuns de sufletul meu şi te caut cu lacrimi”. “Doamne, dă-mi puterea de a mă smeri înaintea măreţiei Tale”. 

 “Doamne, a Ta este Slava în Cer şi pe pămant.

 Dă-mi mie, zidirii tale firave şi smerite , Duhul Tău cel Sfant”. 

 “Mă rog bunatăţii Tale, Doamne, priveşte asupra mea din înălţimea Slavei Tale şi dă-mi puterea de a Te lauda zi şi noapte, căci sufletul meu Te-a iubit prin Duhul Sfânt. 

Tânjesc după Tine şi Te caut cu lacrimi”. 

“Doamne, dă-ne Duhul Sfânt. Prin El Te vom slăvi zi şi noapte, căci dacă trupul nostru e slab, Duhul Tău e viu şi dă sufletului puterea de a Te sluji cu râvnă. 

El întareşte în sufletul nostru iubirea Ta, îl linişteste întru Tine cu o odihnă desavârşită şi nu mai vrea să se gândească decât la iubirea Ta”. 

 “Doamne, mintea mea lipsită de putere nu poate ajunge la Tine. Ca şi regele Avgar Te chem: “Vino, şi tămăduieşte-mi rănile gândurilor mele cele rele şi Te voi lăuda ziua şi noaptea, Te voi vesti oamenilor, ca toate neamurile să ştie ca Tu Doamne, săvârşeşti minuni ca şi altădată, ierţi păcatele, sfinţeşti şi dai viaţă”.

„Fericit sufletul smerit”


Omul mândru se teme de reproşuri, dar cel smerit nicidecum. Cine a dobândit smerenia lui Hristos doreşte totdeauna să i se facă reproşuri, primeşte cu bucurie ocă­rile şi se întristează când este lăudat. Dar aceasta nu este decât primul început al smereniei. 

Când sufletul cunoaşte prin Duhul Sfânt cât de blând şi smerit e Domnul, atunci se vede pe sine însuşi mai rău decât toţi păcătoşii şi se bu­cură să stea pe gunoaie în zdrenţe ca Iov şi să vadă pe oa­meni în Duhul Sfânt strălucitori şi asemenea lui Hristos.

Dă, Milostive Doamne, tuturor să guste smerenia lui Hristos care e de nedescris şi atunci sufletul nu va mai dori nimic, ci va trăi veşnic în smerenie, iubire şi blândeţe.

Sufletul meu tânjeşte după Tine, Doamne: Tu Ţi-ai as­cuns faţa Ta de la mine şi eu m-am tulburat, şi sufletul meu doreşte de moarte să Te vadă din nou, pentru că Tu ai atras sufletul meu. Dacă Tu, Doamne, nu m-ai fi atras prin harul Tău, n-aş fi putut să tânjesc aşa după Tine, nici să Te caut cu lacrimi.

Cum va căuta şi ce va căuta cel ce n-a cunoscut şi n-a pierdut?

Când trăiam în lume, deşi mă gândeam la Tine, nu o făceam întotdeauna, dar acum duhul meu arde până la lacrimi de dorinţa de a Te vedea pe Tine, Lumina mea.

Tu m-ai învăţat prin milostivirea Ta. Te-ai ascuns de la mine, ca sufletul meu să înveţe smerenia, pentru că fără smerenie harul nu poate fi păstrat şi atunci urâtul chinuie rău sufletul. Dar când sufletul a învăţat smerenia, atunci nici urâtul, nici întristarea nu se apropie de suflet, pentru că Duhul lui Dumnezeu îl bucură şi veseleşte.

Mi-e milă de sărmanii oameni care nu cunosc pe Dum­nezeu. Ei sunt mândri că zboară, dar nu e nimic uimitor în aceasta: şi păsările zboară şi slăvesc pe Dumnezeu. Dar omul, zidirea lui Dumnezeu, lasă pe Ziditorul lui. Dar gândeşte-te cum vei sta înaintea lui Dumnezeu la înfricoşata Sa Judecată? Unde vei fugi şi unde te vei ascunde de Faţa lui Dumnezeu?

Mă rog mult lui Dumnezeu pentru voi, ca toţi să vă mân­tuiţi şi să vă bucuraţi veşnic împreună cu îngerii şi sfinţii. Şi vă rog: pocăiţi-vă şi smeriţi-vă, bucuraţi pe Domnul Ca­re vă aşteaptă cu dor şi milă. Sufletului pe care-L iubeşte Domnul îi dă întristare pentru norod, ca el să se roage cu lacrimi; şi sufletul meu e bolnav şi se roagă mult pentru voi. Slavă Domnului şi milostivirii Sale, pentru că nouă, ro­bilor Lui păcătoşi, ni Se arată prin Duhul Sfânt, şi sufletul îl cunoaşte mai bine decât pe propriul lui tată, pentru că pe tatăl nostru îl vedem în afara noastră, dar Duhul Sfânt pătrunde tot sufletul, precum şi mintea şi trupul.

Fericit sufletul smerit; îl iubeşte pe el Domnul.


“Cuviosul Siluan Athonitul, Între iadul deznadejdii și iadul smereniei, în traducere de Pr. Prof. Dr. Ioan Ica și Diac. Ioan I. Ica jr., Editura Deisis, Sibiu,2001”

sursa https://siluanathonitul.wordpress.com

Arhim. Dumitru Cobzaru - Predica la lasatul secului pentru Postul Naster...

DESPRE POST

Pr. Ioan: “Ştim cã, rugãciunile pe care le faceţi la cererea credincioşilor sunt însoţite de post aspru pe care-l faceţi personal, recomandaţi şi credincioşilor care vin cu diferite trebuinţe sã posteascã şi ei.

Vã rugãm sã precizaţi dacã postul pe care-l recomandaţi pentru diferite trebuinţe este o regulã stabilitã de Bisericã, sau numai o recomandare din partea dvs. în calitate de duhovnic şi doctor sufletesc? Vã cer sã precizaţi acest lucru, deoarece, am întâlnit pãreri contradictorii din partea unor persoane chiar în materie de autoritate în Bisericã care, nu acceptă şi nu înţeleg ca autentice aceste recomandări, le consideră inovaţii în cult şi reţete personale.

Pr. Ilarion: Sã fie bine de luat aminte, a nu se confunda rânduiala Sfintei Biserici cu privire la post, rânduialã ce stã scrisã în Sfânta Tradiţie de Sfinţii Pãrinţi şi predicată de la amvon de cãtre slujitorii Sfintelor Altare, cu recomandãrile pe care le fac eu sau alţi duhovnici.

Este bine ştiut cã, Biserica a rânduit cele patru posturi mari de peste an: Postul Mare (a Sf. Paşti), Postul Crãciunului, Postul Adormirii Maicii Domnului şi Postul Sf. Apostoli Petru şi Pavel.

Apoi, posturi de o singurã zi: miercurea şi vinerea de peste an; Înălţarea Sfintei Cruci (14 Septembrie); Tãierea Capului Sf. Ioan Botezãtorul (29 august); Ajunul Crãciunului şi Ajunul Bobotezei.
Înafarã de aceste posturi, rânduiala Sfintei Biserici mai porunceşte şi postul stabilit de chiriarhul locului în anumite momente din viaţa Bisericii, pentru diferite trebuinţe.

Posturile sunt rânduite de Sfânta Bisericã şi, sunt obligatorii pentru fiecare creştin cu câteva excepţii sau dezlegãri de la post: a bãtrânilor neputincioşi, a bolnavilor, a femeilor însărcinate şi a copiilor sub 7 ani.
Ca formă, Sf. Bisericã stabileşte două feluri de post: ajunare (post aspru) – nu se mãnâncă nimic timp de 24 ore şi post uşor – adicã, înfrânare de la mâncãruri de frupt (lapte, brânzã, carne şi ouă).
După sfatul Sfintei Scripturi, postul trebuie întotdeauna însoţit de: spovedanie (cãinţã, întoarcerea de la pãcat), milostenie, fapte bune şi împãcarea cu aproapele.
Sfânta Scripturã, recomandã postul însoţit de rugãciune ca arme în luptã cu diavolii, cu bolile şi cu ispitele.
Dau un exemplu în acest sens: la vindecarea copilului lunatic Mântuitorul, afirmã: „Acest soi de diavoli numai cu post şi rugãciune iese”(Mc.9,29). Nu precizează ce fel de post, de câte zile şi ce rugãciuni pot gonii pe diavoli.
Dacã citim „Vieţile Sfinţilor”, vom descoperi cã, fiecare Sfânt Pãrinte, în lupta cu ispitele a practicat postul şi rugãciunea în mod diferit. Fiecãruia, cum i-a descoperit Dumnezeu.
Efectul rugãciunii şi a postului, impactul lor in lupta cu ispitele şi încercãrile în mijlocul cãrora se aflau, a fost mãsura de apreciere pentru fiecare situaţie în parte.
Consider că felul şi forma postului şi a rugãciunii, depind de forma şi felul încercãrilor, depind de soiul şi puterea diavolului care ne aduce necazul şi împotriva cãruia trebuie să luptãm, dacã vrem sã ne eliberãm din muncirea lui.
Unii diavoli sunt mai mici şi alţii mai mari ca putere şi misiune. În multe situaţii, se adunã mai mulţi la un loc, ajutându-se în lupta cu noi ca să ne poată birui.
De aceea, se recomandã, după caz şi situaţie, zile mai puţine sau mai multe de post, post mai uşor sau mai aspru, rugãciuni mai multe şi mai mari (Sf.Liturghie, Sf.Maslu, Exorcisme, Acatiste, Sfeştanie, s.a.m.d), metanii mai puţine sau mai multe, lumânãri mai puţine sau mai multe, s.a.m.d. Numãrul lor este diferit dar, se cautã ca, numãrul sã aibã un simbol de care vrãjmaşul să se teamã şi să asculte, aşa cum ar fi numerele:
- 1-În numele unui singur Dumnezeu;
- 3 -În numele Sfintei Treimi;
- 7 -În numele celor şapte Sf.Taine;
- 9-În numele celor 9 cete cereşti pe care le chemi în ajutor în lupta cu cetele diavoleşti;
- 12 -În numele celor 12 Apostoli;
- 13 -În numele celor 12 Apostoli şi a Maicii Domnului;
- 40 -În numele celor 40 de zile postite de Mântuitorul în Muntele Carantaniei respingând ispita şi alungând pe diavol.
Unii creştini, în tradiţie mai folosesc şi numărul „33” – în numele celor 33 de ani trăiţi de Mântuitorul pe pământ, sau alte numere care ar reprezenta: spinii sau rănile Mântuitorului Hristos, ceea ce se practică mai mult la catolici.
Însă, aceste numere nu au o justificată semnificaţie, deoarece nu se pomeneşte nicăieri în Sf. Scriptură sau în Sfânta Tradiţie, câţi spini au rănit capul Mântuitorului, câte picături de sânge au curs, câte răni a suferit Mântuitorul în urma bătăilor pe care le-a primit.
Deci, sunt nişte apocrife de care trebuie să ne ferim. Trebuie să ne ferim, deoarece, nu ştie nimeni exact numărul, şi crezând în ceva ce nu este exact şi adevărat este păcat. Şi diavolul poate zădărnici rugăciunile şi postul dacă ele nu se bazează pe un adevăr.
Nu ne ajută la mântuire să ştim numărul bicelor primite, numărul spinilor, numărul rănilor, numărul cuielor şi cât sânge a curs, ci, încredinţarea că Mântuitorul le-a răbdat pe acestea cu multă dragoste pentru a ne răscumpăra prin ele.
De multe ori se recomandă un fel de post şi rugãciuni însã, rãmân fãrã efect şi fără rezultat, fapt ce impune duhovnicului o cercetare mai atentã a cauzei.
Cauza poate fi lipsa de credinţã, necăinţa pentru păcatele grele sau armele cu care ne luptãm trebuiesc mai întãrite: postul şi rugăciunea. În concluzie, să nu se considere de către nimeni cã, substitui în vreun fel rânduielile bisericeşti cu privire la post şi rugăciune.
Pe lângă rânduielile bisericeşti statornicite de Sfinţii Părinţi, pentru a spori şi mai mult evlavia şi râvna credinciosului care se vrea îmbunãtãţit în cele duhovniceşti, fac recomandãri pe care le consider utile şi verificate în anii mei de pastoraţie şi care au dat rezultate sporite în lupta cu necazurile şi încercãrile venite de la diavoli.
Vreau sã precizez cã, niciodatã nu le-am scris pe hârtie şi nu am lãsat pe nimeni s-o facã. Sfaturile mele duhovniceşti sunt personale şi nu rânduieli bisericeşti. Tu, dacă mă înregistrezi acum, să fie pentru tine şi să le scrii ca simple sfaturi.

Postul şi puterea lui

Pr. Ioan: Vă rugăm, să ne spuneţi din experienţa sfinţiei voastre ceva legat de post şi rugăciune, câteva exemple, sfaturi sau aspecte de taină a postului ca armă în luptă cu ispitele, necazurile şi diavolii, prezente în viaţa credincioşilor.

Pr. Ilarion: Mai întâi, vreau să vă spun că orice post cât de mic dă de furcă diavolilor, şi prin el cel ce posteşte devine mai puternic, deoarece postul este înfrânare.
Diavolilor, nu le place înfrânarea ci desfrânarea. Prima ascultare la care i-a pus Dumnezeu pe oamenii Adam şi Eva, a fost ascultarea înfrânării - să se înfrâneze şi să nu mănânce din ceea ce i-a oprit. Pentru perioada postului încetează omul desfrânat (în sens de neînfrânare).
Pentru diavoli, înfrânarea omului înseamnă chinuire, nereuşire, muncă ostenitoare, ascuţimea isteţimii şi chinul ei, vaiet şi plâns, pedeapsă, cădere din treaptă, înverşunare şi răzbunare.
Diavolii hulesc pe omul înfrânat, zicând despre el că este: desfrânat, încăpăţânat, împietrit, ticălos, păcătos, necredincios, mincinos, lacom, hoţ, s.a.m.d.
Mai cheamă alte şapte duhuri rele să-i ajute ca focul ispitelor şi a nălucirilor să răpună înfrânarea din om. Îl biciuiesc şi, astfel omul răbdând biciul ispitelor care-i vin în post, pentru el Postul este Smerenie.
Pentru diavolii care din fire sunt mândrii, smerenia omului postitor şi înfrânat, este ca un foc sau jar de cărbuni pe capul lor şi ţipă de usturime.
Cel ce posteşte smerindu-şi trupul şi sufletul, se înalţă şi deschide calea către Dumnezeu. Ca să nu-l piardă, diavolii îl înconjoară, îi întind curse şi-i aruncă săgeţi cu momeli de trufie, crezând că smerenia celui care posteşte este de suprafaţă şi fără rădăcini.
Chiar cu lauda postului caută să-l coboare pe om din smerenie, considerată ispita pozitivă. Îi trimite lăudăroşi şi linguşitori dintre casnicii săi sau dintre prieteni care, să-l laude şi să-i aprecieze starea morală, făcându-l să semene cu „făţarnicii„.
Diavolului, îi este de ajuns numai o secundă de neatenţie din partea omului, timp în care, omul acceptând lauda celor din jur, i se fură chipul smereniei.
Dacă nu reuşeşte cu lauda postului, încearcă cu ispita negativă, adică cu batjocorirea postului, trimiţând pe casnici şi prieteni să-l batjocorească şi să-l desconsidere ca oarecând pe Iov, poate.. poate…, va simţi durerea mândriei sau mândria rănită şi va zice în inima sa: „ de ce postul meu, nu este apreciat de cei din jur, când eu mă străduiesc atât de mult?” Pentru cel ce cunoaşte vicleşugul diavolului şi este cu adevărat smerit şi cu smerenie încercată, va simţi în loc de durerea mândriei bucuria smereniei, bucurie exprimată în cuvintele din fericiri ale Mântuitorului: „Bucuraţi-vă şi săltaţi că plata voastră multă este în ceruri”(Mat. 5, 12), ceea ce pentru diavoli vor fi mai mulţi cărbuni aprinşi care-i vor arde.
Cel smerit în inima sa, va zice: „au dreptate prietenii mei, numai Dumnezeu ştie dacă postesc cu vrednicie. Dacă ei mă hulesc, atunci cu atât mai mult mă vor huli diavolii dacă postul meu nu-i adevărat şi plăcut lui Dumnezeu”.
Pentru omul încercat nu este greu să aprecieze că, datorită puterii postului îi vin atâtea ispite din partea vrăjmaşului, şi atunci se întăreşte şi mai mult în ţinerea postului.

Dacă ar fi să vorbim despre rolul postului în viaţa credinciosului, nu am reuşi să terminăm într-o săptămână. Eu aş împărţi folosul postului în trei mari categorii şi anume, prima:

1.-De a ne curăţi trupul şi sufletul.
a.- Curăţirea trupului de tot ce este animal, de grăsimi şi îmbuibare, atunci când ne înfrânăm de a mânca: carne, lapte, brânză şi ouă;
b.- Curăţirea trupului de toxine, nicotină, fum, şi alcool, atunci când ne înfrânăm de la fumat şi băuturi alcoolice;
c.-Curăţirea trupească, atunci când ne înfrânăm de a mai avea relaţii conjugale.
d.- Curăţirea sufletului, atunci când ne oprim de la păcate, le spovedim, ne căim, plângem pentru ele. Prin curăţirea trupului, se curăţă şi sufletul.
2.-De a fi plăcuţi lui Dumnezeu.Îndeplinind toate poruncile lui Dumnezeu, împlinirea faptelor bune, oprirea de la toată înfăţişarea răului şi practicarea zilnic a milosteniei.
3.-De a ne înălţa şi sfinţi.
Îndeletnicindu-ne cu rugăciunea zilnic, cu mersul la Sfânta Biserică şi participarea la Sfânta Liturghie.

Postul negru, sau ajunarea

Pr. Ioan: Am tot auzit prin popor vorbindu-se de „postul negru”, există aşa ceva şi ce ne puteţi spune despre el!?

Pr. Ilarion: Aşa se spune în popor „postul negru” la postul ca ajunare, adică nu mănânci şi nu bei nimic toată ziua. Faptul că, nu se mănâncă nimic timp de 24 de ore, la post i se spune „negru”. În cărţile liturgice, nu ai să găseşte această denumire a postului.

Preoţii au preluat din popor această denumire şi, o folosesc atunci când recomandă ca cineva să ajuneze. Consider că nu este greşit, dacă folosim şi acest termen, este mai expresiv, reliefează mai accentuat sensul de ceva greu sau ceva aspru.

Cu privire la ajunare sau la postul negru, am câteva sfaturi pentru cei ce vor să ajuneze, o spun din experienţa mea şi anume:
În ziua în care ajunezi, sau ţii post negru numănânci nimic toată ziua.
In zilele de post, nu trebuie să te cerţi cu nimeni,
orice s-ar întâmpla, oricât te-ar supăra cineva, orice ispite ai avea, nici cu cei din afară şi nici cu cei din casă. Îţi învingi orgoliile, îţi tai voia, îţi stăpâneşti firea, treci cu vederea orice umbră a răului sau a răutăţi cuiva, rabzi şi ierţi orice. Altfel, ţi-a furat diavolul postul, degeaba mai posteşti.

Nu uita că, postul nu este numai abţinere de la mâncare şi băutură ci şi abţinere de la orice păcat şi răutate.
Nu trebuie să dormi în ziua postului, pentru ca nu cumva, diavolul să râdă că ai vrut să treacă mai uşor şi mai repede postul ca să nu simţi osteneala şi greutatea lui.
Nu te duci în vizite în ziua când posteşti, pentru a nu fi servit cu ceva de mâncare şi să te descoperi că posteşti. Când posteşti, nu trebuie să spui la nimeni şi să nu ştie nimeni, adică „când posteşti închide-te în cămara ta, ca să u te arăţi oamenilor că posteşti”.

Mâncarea pe care ar fi trebuit s-o mănânci în acea zi împarte-o la săraci, n-o păstra pentru când ai să termini de postit pentru că ai renunţat la ea ţinând post. Diavolii pot să râdă şi să zică că ai făcut economie sau că ai recuperat ce trebuia să consumi. Postul întotdeauna trebuie însoţit de milostenie. Dacă eşti sărac, măcar o felie de pâine dă celui flămând.
· Dacă te simţi slăbit şi simţi că nu mai poţi duce postul, poţi lua în cursul zilei: o bucăţică de anaforă şi 3 înghiţituri de aghiazmă.
· Dacă nu poţi duce postul toată ziua şi-l întrerupiatunci nu mânca mai mult decât o singură masă şi tot de post. Dacă ai mâncat prea mult diavolii ţi-au furat postul, spunând că ai mâncat cât pentru toată ziua în care ai postit.

· Nu poţi întrerupe postul la orice oră. Dacă ţii post pentru izbăvire de vrăji şi descântece, pentru că vrăjitorii au anumite ore când îi trimit pe diavoli la treabă, trebuie să ţii cont de acest lucru. Unii trimit la ora 15, alţii la ora 18, la ora 21, la ora 24,00. Trebuie să duci postul până la aceste ore pentru ca să te găsească în post şi să poţi respinge loviturile vrăjitorilor.
· Postul-ajunare, începe la ora 18,00 din ziua anterioară şi ţine până în ziua de post la ora 24.
· Cine nu poate duce până la ora 24, se poate opri aşa cum am arătat, la ora 15, la ora 18, la ora 21.
· Ora până când duci postul, reprezintă momente ale pătimirii Mântuitorului Iisus Hristos, şi anume:
- La ora 12 - a fost răstignit;
- La ora 15 - şi-a dat Duhul pe Cruce;
- La ora 18- a fost dat jos de pe Cruce şi îngropat;
- La ora 21- s-a aşezat piatra pe mormânt fiind pecetluită;
- La ora 24 - s-a coborât la iad sfărâmând porţile de aramă, risipind pe diavoli şi scoţând pe cei drepţi din iad.
În cazuri mai grele, pentru persoane demonizate şi chinuite de diavoli, se poate ţine post-ajunare timp mai îndelungat, adică mai multe zile la rând (după caz şi cine poate: 3, 7, 9, 12, 21, 40 zile). Odată pe zi se pot lua 3 bucăţele de anaforă şi un pahar de aghiazmă (cu Moliftele Sf.Vasile Cel Mare).

Postul particular sau suplimentar şi cum se ţine

Pr. Ioan: V-am tot auzit vorbind despre ”postul suplimentar”, ce fel de post este acesta şi ce folos aduce în viaţa credinciosului?

Pr. Ilarion: „Post suplimentar”, numesc eu, postul particular care este ţinut pentru diferite trebuinţe pe lângă posturile rânduite de Sf. Biserică: cele 4 posturi de peste an şi zilele oprite în cursul unui an.

Dacă apare un necaz mare şi greu, un duşman înverşunat care ne prigoneşte, un proces greu, o pagubă sau o boală grea, pătimiri din cauza vrăjilor şi a descântecelor, pentru persoanele care au păcate grele şi după ce s-au spovedit la duhovnic, sau pentru diferite trebuinţe: reuşire la examene, ajutor în căsătorie, găsire de serviciu, spor şi ajutor în afaceri şi alte trebuinţe, se adaugă postul suplimentar sau particular.
Postul suplimentar se face tot ca ajunare, nemâncând şi nebând nimic toată ziua, în următoarele zile:

LUNI, se ajunează pentru: ajutor la căsătorie, reuşită la examene, găsirea unui loc de muncă, obţinerea de bunuri materiale, reuşire la proces. Întăreşti postul cu rugăciuni, citind: „Acatistul Mântuitorului nostru Iisus Hristos” şi „Acatistul Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil” cu credinţa că Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil, fiind căpetenii de îngeri, vor trimite pe pământ pe îngeri să lucreze pentru tine.
Ţii post negru până la ora 24, faci 40 de metanii, aprinzi 7 lumânări. La fiecare metanie, zici rugăciunea ta: „Doamne, iartă-mi păcatele mele şi ale tuturor celor din casa mea, primeşte nevrednica mea rugăciune şi nevrednicul meu post şi dăruieşte-mi….(aici spui dorinţa pentru care ţii postul). După ce au ars complet cele 7 lumânări, spui şi rugăciunea ta, către Sfinţii Arhangheli:
"Sfinţilor Arhangheli Mihail si Gavril şi toţi sfinţii, duceţi nevrednica mea rugăciune şi nevrednicul meu post la Bunul Dumnezeu, pentru iertarea păcatelor mele, ale părinţilor mei (pomeneşti numele lor), ale soţului(soţiei) meu (N), a copiilor mei (N), a bunicilor (N) şi a tot neamul meu, a celor morţi (pomeneşti numele lor) şi pentru….(aici spui dorinţa pentru care faci postul şi te rogi)".
Pentru ca postul şi rugăciunile pe care le faci să fie ascultate de Dumnezeu şi împlinite, mai înainte este bine să mergi la duhovnicul tău şi să te spovedeşti.
Este bine să faci o spovedanie generală, mărturisindu-ţi păcatele de când erai mic şi până în prezent, pentru ca nu cumva din cauza unui păcat cu care L-ai supărat pe Dumnezeu, rugăciunea Ta să nu fie ascultată. Sau , să se încăpăţineze diavolul care te necăjeşte de a pleca de la tine, pentru că el fiind stăpânul păcatului cu care te-ai întinat să se creadă şi stăpânul tău.
Elimină păcatul şi împacă-te cu Dumnezeu şi atunci Dumnezeu Te va asculta şi te va ajuta. Mă refer în mod special la tinerii care vor să se căsătorească şi care au început viaţa cu păcatul desfrânării (a curviei, a sexului), călcând porunca a 7-a „Să nu trăieşti în desfrânare” şi care au ales păcatul în loc de binecuvântarea lui Dumnezeu pe care trebuia s-o primească prin Taina Cununiei.
Dacă eşti căsătorit (ă), să nu te culci cu soţia(ul) în acelaşi pat în ziua când posteşti, chiar dacă nu păcătuiţi, pentru că vi se socoteşte ca întinare şi ispita care vă chinuieşte.

MIERCURI, se ajunează pentru: a te izbăvi de năpastă, de învinuirile celor ce te năpăstuiesc pe nedrept, adică: eşti cinstit dar te face hoţ, eşti harnic dar,te face leneş, eşti curată dar te învinuieşte că eşti desfrânată, eşti nebăutor dar te face beţiv. Întăreşti postul citind: „Acatistul Mântuitorului Iisus Hristos” şi Acatistul „Acoperământul Maicii Domnului”.
Te rogi la Maica Domnului să te acopere şi să te izbăvească de învinuiri nedrepte. Faci 40 de metanii, după fiecare metanie, zici rugăciunea ta:„Doamne, iartă-mi păcatele mele şi ale tuturor celor din casa mea, primeşte nevrednica mea rugăciune şi nevrednicul meu post şi izbăveşte-mă de năpasta şi învinuirile care mi se aduc şi întoarce pe vrăjmaşii mei de la răutate lor cu dragoste către mine şi familia mea şi dă-le griji noi ca să uite de grija mea….(aici spui dorinţa pentru care ţii postul).

Aprinzi 7 lumânări, pe care le poţi arde fie în patru timpuri din zi (dimineaţă, la amiază, seara şi la miezul nopţii), fie la terminarea postului (ora 24), dacă nu ai timp în cursul zilei din cauza serviciului sau al altor preocupări.
Pentru ca postul şi rugăciunile pe care le faci să fie ascultate de Dumnezeu şi împlinite, mai înainte este bine să mergi la duhovnicul tău şi să te spovedeşti, pentru ca nu cumva din cauza unui păcat cu care L-ai supărat pe Dumnezeu, rugăciunea Ta să nu fie ascultată. Împacă-te cu toţi care te-ai certat, pentru ca nu cumva şi tu la rândul tău să fii vrăjmaşul şi pizmătăreţul aproapelui tău.Dacă năpasta îţi vine de la soţ (soţie), copii, părinţi, cu cei ce stai în casă, sau de la un vrăjmaş care urmăreşte dezbinarea familiei tale, este bine să chemi preotul în ziua de post şi să facă sfinţirea casei, să pună rugăciunile pentru alungarea duhului necurat din casă, Sfântul Maslu, Moliftele Sf. Vasile cel Mare. Este bine să fii sprijinit în post şi rugăciunile tale, de rugăciunile a trei biserici sau mănăstiri, dând pomelnic mai ales la o mănăstire unde se săvârşeşte Sfânta Liturghie zilnic.
Respectă cu stricteţe regulile unui post adevărat şi să nu ai nici o umbră de îndoială, altfel, faci postul în zadar.

VINERI,se ajunează: pentru izbăvirea de vrăjmaşii ştiuţi şi neştiuţi, pentru alungarea duhurilor necurate şi dezlegarea vrăjilor şi a blestemelor. Întăreşti postul, citind: „Acatistul Mântuitorului Iisus Hristos”, „Acatistul Sfântului Ciprian şi Iustina”, „Acatistul Sfintei Cruci”, Paraclisul Maicii Domnului.
Faci 40 de metanii, la fiecare metanie zici rugăciunea ta: „Doamne, iartă-mi păcatele mele şi ale tuturor celor din casa mea, primeşte nevrednica mea rugăciune şi nevrednicul meu post şi, izbăveşte-mă de vrăjmaşi, de blesteme, de farmece şi descântece şi de tot lucrul cel necurat de la casa mea, de la cei din casă şi de la mine. Toată răutatea să se ducă în pustie, unde om nu locuieşte(aici spui dorinţa pentru care ţii postul)”.
Aprinzi 9 lumânări (în numele celor 9 cete cereşti pe care le chemi în ajutor pentru a te apăra în lupta cu cetele diavoleşti). Lumânările se ard fie în cele patru timpuri din zi (dimineaţă, la amiază, seara şi la miezul nopţii), fie la terminarea postului (ora 24). Lumânările se pun în semnul Sfintei Cruci (5 pe verticală şi 4 pe orizontală), când le aprinzi le meneşti (în gând): 3 pentru iertarea păcatelor, 3 pentru blesteme, 3 pentru farmece şi duşmani.
Mai înainte este bine să mergi la duhovnicul tău şi să te spovedeşti, pentru ca nu cumva din cauza unui păcat cu care L-ai supărat pe Dumnezeu, diavolul pe care vrei să-l alungi de la casa ta să nu asculte, să se împotrivească, să nu plece şi rugăciunea Ta să nu fie ascultată.
Chemi preotul (preoţii) în ziua de post, să facă sfinţirea casei, să pună rugăciunile pentru alungarea duhului necurat din casă, Sfântul Maslu, Moliftele Sfântului Vasile cel Mare.
La terminarea zilei de post, ora 24, se ia un pahar de aghiazmă care s-a sfinţit de către preot cu citirea Moliftelor Sfântului Vasile Cel Mare şi a Sfântului Ioan Gură de Aur, se toarnă peste aghiazmă 9 picături din untdelemnul sfinţit la Sf. Maslu.
Din făina de la Sf. Maslu o amesteci cu aghiazmă şi untdelemn sfinţit, o frămânţi şi faci 7 turtiţe care, se vor coace pe plită (nu în ulei). În fiecare dimineaţă, pe nemâncate, se ia timp de 7 zile, câte o turtiţă. În fiecare zi, dis-de-dimineaţă, se stropeşte casa cu aghiazmă zicând cuvintele: „Să vină Dumnezeu şi să se risipească de la noi şi de la casa noastră: toată fermecătura, toate vrăjile şi descântecele, toţi duşmanii ştiuţi şi neştiuţi şi tot lucrul cel rău. Să fugă prin stropire cu această apă sfinţită, în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, Amin”.

Parintele  Ioan V. Argatu " Pe treptele suirii catre cer"
sursa  http://schitulsfilie.blogspot.ro