De ce ii paraseste uneori Dumnezeu pe cei drepti?

Cand omul pacatuieste, gasesti o explicatie pentru retragerea harului de catre Dumnezeu. Dar la persoanele cu o viata duhovniceasca aleasa, la cele care si-au inchinat viata lui Dumnezeu, care Ii slujesc, acest lucru este greu de acceptat. Pare de neinteles ca o persoana care isi ajuta semenii sa se ridice din patimi, sa aiba parte de o experienta a parasirii de catre Dumnezeu.

Retragerea harului la persoanele cu o viata duhovniceasca imbunatatita nu e data de pacat, ci face parte din purtarea de grija a lui Dumnezeu, care doreste ca prin aceasta retragere sa-l duca pe om catre o cunoastere deplina a Sa. Dumnezeu nu Se retrage pentru a fi uitat. Aceasta retragere nu are in vedere disparitia nevoii de Dumnezeu. Retragerea harului are ca scop probarea dragostei fata de El. Daca aceste stari sunt traite cu rabdare, ele devin ziditoare.

Sfantul Ioan Scararul numeste aceasta stare de parasire "o cale scurtata" spre desavarsire, prin care Dumnezeu vrea sa incununeze mai repede sufletele in care descopera dor de desavarsire si dorinta de mantuire.

Parasirea omului virtuos de catre Dumnezeu are ca scop si ferirea omului de a cadea in mandrie. Se poate intampla ca aceste persoane sa ajunga sa uite ca au primit harul ca dar si sa faca din har o realizare personala. In astfel de situatii, incercarile si retragerea harului sunt leacuri bune pentru cunoasterea slabiciunilor personale, cautare a ajutorul dumnezeiesc si sporire in smerenie.

Scriptura ne spune ca "Cine nu aduna cu Mine, acela risipeste" (Matei, 12, 30), de unde reiese ca diavolul nu este absent din virtuti, ba este chiar mai primejdios in astfel de virtuti decat in vicii, pentru ca in aceste virtuti el are infatisarea binelui. Cu hristos cel din vedenii de pilda, il poti pierde pe Hristos cel adevarat.

Starile de parasire pot dura cateva clipe, ani sau chiar o viata intreaga. Insa, ceea ce este important de retinut este ca indiferent de durata si intensitatea parasirii, Dumnezeu nu ne abandoneaza niciodata pe deplin. Din acest motiv, aceasta parasire dumnezeiasca poate fi numita mai degraba ascundere sau micsorare a harului, decat lepadare sau parasire si are drept scop mantuirea si nu nimicirea omului.

Harul vine si pleaca spun Sfintii Parinti. Cand vine il umple pe om de mangaiere duhovniceasca. Iar plecarea este ingaduita ca omul sa-si doreasca asimilarea lui. Iar pentru asimilare e nevoie de multa truda. Daca nu ar exista si aceasta retragere, omul ar putea sa nu-l asimileze niciodata. E de ajuns sa ne amintim de Petru care a primit mult har pe muntele Tabor dar neasimilindu-l, a ajuns sa se lepede de Hristos.

In concluzie, harul se retrage deoarece astfel inima inseteaza dupa Dumnezeu si Il iubeste mai mult. Persoana care a cunoscut viata traita prin har, nu mai poate afla odihna in nimic din cele prezente in aceasta lume, doreste din nou harul. Iar cand l-a dobandit dupa retragere, are parte de o netulburata pace.

sursa http://www.crestinortodox.ro

Greşelile iubirii şi dreapta socoteală

Aceşti ucenici ai Domnului [Petru, Ioan si Iuda, n.n.], din pricina iubirii lor aprinse, fieca­re a făcut câte o greşeală în ucenicia lor. Doi s-au îndreptat, unul s-a surpat. Astfel, într-o călătorie, când oamenii dintr-o cetate oarecare necunoscându-i, n-au vrut să-i primească, Iacob şi Ioan au zis: să ne rugăm ca Ilie, să se pogoare foc din cer peste ei să-i ardă. Cinstea şi preţul pe care-l avea Domnul în inima lor, precum şi râvna sau iuţimea lor, încă nu le aveau în cumpănă şi cu dreaptă socoteală şi aşa au ars o greşeală. Mântuitorul i-a adus la blândeţe şi la dreapta socoteală, învăţându-i: "Nu ştiţi ce duh grăieşte prin voi acestea".


Petru, după frumoasa mărturisire de credinţă: "Tu eşti Hristos Fiul lui Dumnezeu celui viu!", şi după lauda Mântuitorului - care în aşa fel i-a spus-o, ca oarecum să-l ferească de primejdia laudei şi a pă­rerii de sine, când Iisus a început să le spună Apostolilor despre patimile şi răstignirea Sa, Petru, în iubirea lui n-a putut răbda o soco­teală ca aceea, ci şi sări cu gura: "Doamne, să nu-Ţi fie Ţie una ca aceasta!" Atunci, ca unul ce n-avea şi cunoştinţa tainelor lui Dumne­zeu care să ţie cumpăna dreaptă cu puterea iubirii aprinse şi înţeleasă omeneşte, căpătă de la Domnul palmele acestea: "înapoia Mea Satano! sminteală îmi eşti!"


Sigur că nu Petru era Satana, ci un gând al Satanei intrase şi se exprimase prin gura lui Petru, căci era o spăr­tură, o descumpănire între puterile lui sufleteşti: cunoştinţă, dragoste şi iuţime. Şi se vede că încă nu s-a tămăduit cu îndreptarea aceea. Mai bătrân fiind şi mai greu de leac, iubirea lui încă nu se strămutase, ca a lui Ioan: toată pentru Mântuitorul, ci mai ţinea ceva şi pentru sine. Mântuitorul îl cunoştea şi-i prevesti lepădarea cea de trei ori în curtea lui Caiafa. Petru iarăşi sări cu gura, zicând că nu. Dar la urmă a trebuit să constate că a mai luat trei palme peste obraz, pentru iubirea pe care n-o dase toată lui Dumnezeu, precum făgăduise, ci mai ţinuse şi pentru sine. Sfânta Predanie zice că atâta a plâns Petru şi s-a pocăit, încât lacrimile tăiaseră brazde în obrajii săi.


Iuda, ucenic al Mântuitorului şi el, având minte, iubire şi voinţă, însă după felul lui, iarăşi ne dă o pildă şi o învăţătură. Iuda voia ca şi Mântuitorul să iubească ceea ce iubeşte el, adică să întemeieze o împărăţie pământească a Cerurilor şi Iisus să se facă împărat, iar pe el mare sfetnic şi vistiernic al arginţilor, că tare era umilit, să fie trimis desculţ, fără traistă şi numai cu toiag şi să propovăduiască o împărăţie pe care n-o vedea cu ochii săi de lut, şi pentru care n-avea decât o zdreanţă de pungă goală.


Aşa fiind făcut, parcă era de un gând cu tot neamul său. De aceea, deşi Mântuitorul l-a iubit şi l-a înzestrat cu daruri întocmai ca şi pe ceilalţi, totuşi el a rămas evreul fără leac, iubind un "Dumnezeu al veacului de acum", iar pe Iisus care nu corespundea iubirii sale pă­mânteşti, L-a vândut pe treizeci de arginţi, câştig ce-a mai putut să scoată, pentru slujba de trei ani.


Cele două capete ale iubirii sale erau prinse de diavol. El se iubea pe sine, iar pe Dumnezeu, numai dacă Dumnezeu îi asigura mul­ţumirea iubirii de sine, ceea ce adevăratul Dumnezeu n-a putut să-i împlinească. De aceea s-a lăsat păgubaş. Mântuitorul a încercat totul cu beteagul său ucenic, dar în zadar. I-a dat şi Sfânta împărtăşanie cu Sine, dar în loc să se tămăduiască, a intrat şi mai cu putere Satana în el şi Mântuitorul - în grai omenesc zicând - S-a dat bătut, spunându-i: "Ce faci, fă mai curând!", că nu puteau dracii face nimic, de nu le îngăduia Dumnezeu.


A avut şi el o clipă de trezire, dar nu mai era el stăpân pe sine, ci acum era mai tare noul său "stăpân", care-l trăgea la plata spânzu-rării... şi nu i-a mai dat vreme...


Iată ce primejdie grozavă e acea iubire de sine, care nu se dăru­ieşte lui Dumnezeu, nu se pleacă sfatului, decât cu făţărnicie: necaz mare şi jug greu peste fiii lui Adam.


Unirea celor doi sau trei în numele lui Dumnezeu, e o minune nevăzută în suflet, e venirea iuţimii, a cunoştinţei şi a dragostei la cumpăna liniştită a dreptei socoteli, ştiutoare de taină şi ştiutoare de măsuri, asta e ceea ce urmărim cu orice prilej ca pe un dar şi un dor al lui Dumnezeu. Ne trebuie - grăind mai pe înţeles - mai multă inimă în minte şi mai multă minte în inimă, căci altfel, fără lucrarea de unire a preafericitului nume, o iau razna şi inima şi mintea.


(Pr. Arsenie Boca - Cararea Imparatiei)

CUM SE TIN POSTURILE DE PESTE AN

Biserica Ortodoxă de Răsărit a rânduit pentru dreptcredinciosii crestini anumite posturi. Căci postul -- zice Sfântul Ioan Gură de Aur -- potoleste trupul, înfrânează poftele cele nesăturate, curăteste si înaripează sufletul, îl înaltă .

Posturile de peste an si pricinile pentru care le tinem sunt :

1. Sfântul si Marele Post, care se mai numeste si postul patruzecimii, Păresimile, Postul Pastilor, este rânduit pentru curătirea sufletului prin ajunare, rugăciune, milostenie, spovedanie si împărtăsirea cu Sfintele Taine. El închipuieste postul cel de patruzeci de zile al Mântuitorului. Tine sapte săptămâni. Stă în legătură cu Pastile, sărbătoare cu dată schimbătoare. De aceea, începutul acestui post este arătat în calendarul fiecărui an.

În acest post nu mâncăm : carne , ouă , brânză . De asemenea postim de peste, vin si untdelemn . Mâncăm deci numai bucate fără unsoare (ULEI) , legume si poame.

MÂNCĂM UNTDELEMN SI DEZLEGĂM LA VIN : Sâmbăta si Duminica , în ziua de 24 Februarie aflarea Capului Sfântului Ioan Botezătorul , la 9 Martie Sfintii 40 de Mucenici, la Buna-Vestire , când aceasta cade în ziua de Joia-Mare sau în Vinerea ori Sâmbăta din Săptămâna Patimilor .

MÂNCĂM PESTE : Buna-Vestire - 25 Martie si în Dumininica Floriilor.

Cu deosebită evlavie se cuvine să postim în săptămâna de la începutul Postului Mare si în săptămâna Patimilor.

Astfel, în săptămâna de la începutul Marelui Post : Luni si Marti se mănâncă numai o dată pe zi - seara - pâine si apă. Iar în săptămâna Patimilor, în afară de Joi când facem două mese se mănâncă la fel, Vineri si Sâmbătă e post desăvârsit.

Bolnavii au voie să mănânce bucate cu untdelemn si să bea vin în Postul Mare.

2. Postul Sfintilor Apostoli sau al Simpietrului , a fost asezat de Biserică în cinstea Sfintilor Apostoli Petru si Pavel, precum si a celorlalti apostoli. Acest post e un prilej de înăltare a sufletului. Stă în legătură cu Pastile si cu Pogorârea Duhului Sfânt, sărbători cu dată schimbătoare. De aceea nu începe la dată sorocită, ci tine când mai mult, când mai putin. Lăsăm sec insă totdeauna în Duminica Tuturor Sfintilor , seara, si postim până la 29 iunie, ziua Sfintilor Apostoli , care dacă va cădea Miercurea sau Vinerea, nu mâncăm de dulce.

În acest post nu mâncăm carne , ouă si brânză. Lunea, Miercurea si Vinerea nu mâncăm untdelemn si nu bem vin. Martea si Joia dezlegăm la untdelemn si avem voie la vin.

MÂNCĂM PESTE : Nasterea Sfântului Ioan Botezătorul -24 Iunie - chiar dacă aceasta ar cădea Miercurea sau Vinerea.

Dacă în zilele de Luni , Marti si Joi cade vre-un sfânt mai mare înse4mnat în calendar cu cruce neagră (+) , atunci mâncăm peste , iar de cade Miercurea sau Vinerea mâncăm numai untdelemn si bem vin. Intâmplându-se Miercurea sau Vinerea vre+un sfânt cu priveghere, sau hramul bisericii, dezlegăm la untdelemn , la vin si la peste.

3. Postul Sfintei Marii , sau al Sîntămăriei, numit si postul lui August, se tine în cinstea Născătoarei de Dumnezeu , care înainte de Adormire a petrecut în neîncetată rugăciune si ajunare.

Durează două săptămâni : de la 1 la 15 August.

Lăsăm sec la 31 iulie ; iar de va cădea această zi Miercurea sau Vinerea, lăsăm sec la 30 iulie. În acest post untdelemn si vin mâncăm numai Sâmbăta si Duminica .

MÂNCĂM PESTE : Schimbarea la Fata - 6 August.

De asemenea , dacă Adormirea Maicii Domnului cade în zi de post, mâncăm de dulce a doua zi, adică la 16 August , iar în ziua Adormirii mâncăm peste.

4. Postul Nasterii Domnului , sau al Crăciunului, iarăsi ne dă putinta curătirii trupesti si sufletesti. El închipuie ajunarea de patruzeci de zile a Proorocului Moisi, precum si postul patriarhilor din Vechiul Testament. După cum aceia asteptau venirea lui Mesia cu post si rugăciune, asa se cuvine să astepte crestinii si să întâmpine prin ajunare pe ''Cuvântul lui Dumnezeu'' născut din Fecioara Maria.


Acest post tine 40 de zile : de la 15 Noiembrie la 25 Decembrie , lăsăm sec în seara sfântului Filip , la 14 Noiembrie. Dacă această zi cade Miercurea sau Vinerea, începem postul în seara zilei de 14 Noiembrie. Daca această zi cade Miercurea sau Vinerea, începem postul în seara zilei de 13 Noiembrie.

http://www.sfaturiortodoxe.ro