Copiii crescuti fara Dumnezeu vor fi lacrima si suferinta o viata intreaga....iar unii, chiar si o viata vesnica.
Cum trebuie si cum putem ajuta mai mult pe copiii si pe fiii nostri sufletesti sa urmeze lui Hristos, sa stea la picioarele Lui si chiar sa se invredniceasca a-L purta pe Hristos in inima lor ?
Vom putea ajuta spre mantuire pe fiii nostri trupesti si sufletesti numai daca noi si parintii nostri trupesti si sufletesti ne vom face datoria dupa cele aratate la intrebarea de mai sus. Dar mai ales daca le vom da pilda nu numai cu vorba, ci si cu fapta si cu trairea, dupa invatatura Sfintilor Parinti care zic : " Taci tu, sa vorbeasca lucrurile tale" . Sfantul Isaac Sirul zice : " Mustra si invata pe altii, nu numai prin cuvant, ci prin puterea lucrarii tale " . Tot el, aratand ca pilda vietii zideste si foloseste pe altii mai mult decat cuvantul cel frumos si mestesugit, zice : " Altul este cuvantul din lucrare ( experienta ) si altul este cuvantul cel frumos si fara de iscusinta lucrarii. Cuvantul din lucrare este camara nadejdii, iar intelepciunea cea nelucratoare este amanet al rusinii " (Filocalia vol.X, Cuvantul 1).
Am insemnat aici aceste cuvinte ca sa arat ca cea mai mare si mai puternica invatatura data copiilor si fiilor nostri duhovnicesti nu este numai vorba, ci pilda vietii prin lucrare. Ca toti ne grabim la invatat, dar fericit este in viata cel ce tace si face. Dumnezeiescul Parinte Ioan Gura de Aur zice : " Cuvantul de multe ori tare strigand pe multi i-a suparat, iar fapta buna cea lucratoare si tacand pe toti ii foloseste... De aceea, fratii mei, daca ne-ar ajuta mila lui Dumnezeu, macar cu varful degetului sa ne atingem de cele ce invatam pe altii prin cuvant. Insa daca vorbim altora din lucrare, atunci cuvintele noastre au putere, ridica pe multi din pacate prin pocainta, si-i fac fii ai lui Dumnezeu dupa har.
De aceea sunt atatea drame si copii rai, neascultatori in familiile noastre, pentru ca cei dintai care smintesc pe copii sunt, chiar parintii. Sau daca ii invata cu cuvantul, ii ucid cu viata lor rea, mai ales cu betia, desfraul, necredinta, cearta, lipsa de la biserica si hulirea lui Dumnezeu. Copiii si fiii nostri sufletesti trebuie sa ne vada totdeauna blanzi la cuvant; smeriti in comportare, milostivi la inima, nelipsiti de la biserica, legati mai mult de Dumnezeu decat de cele pamantesti si infranati de la toate cele rele. Dar mai presus de toate sa ne vada ca traim cu totii in dragoste, care este cununa tuturor faptelor bune.
Cine iubeste din inima pe oameni, acela are pe Hristos in inima. Iar cuvantul care iese din inima, patrunde in inimile tuturor. De vom face asa, vom fi ca o lumina in sfesnic si vom fi binecuvantati de Dumnezeu cu multi si buni fii sufletesti pe pamant, iar in cer cu viata vesnica.
Cum vedeti o indreptare a tinerei generatii de azi, atat de lovita de necredinta, de sexualitate, de alcoolism si secte ?
Daca va avea crestinul in viata sa doua ziduri : frica de Dumnezeu in dreapta sa si frica mortii in stanga sa, atunci fiecare si-ar indrepta viata sa inaintea lui Dumnezeu. Marele prooroc David zicea : " De-a pururea vad pe Dumnezeu inaintea mea, ca de-a dreapta mea este ca sa nu gresesc" (Psalm 15, 8).
Iar in alt loc scrie : " Fiule, adu-ti aminte de cele mai de pe urma ale tale si in veac nu vei gresi" (Sirah 7, 38). Inca este scris : " Cu frica de Dumnezeu se abate de la rau tot omul" (Pilde 16, 6). Iar Sfantul Vasile cel Mare zice : " Cea mai inalta filosofie pentru om este sa aiba moartea neincetat inaintea ochilor sai " . Asadar, tot omul - fie el tanar sau batran - de va calatori intre aceste doua ziduri, adica intre frica de Dumnezeu si frica de moarte, nu se va abate in viata nici la stanga, nici la dreapta, ci va merge drept, cu cumpatare si cu mare intelepciune spre Dumnezeu. Daca atat parintii trupesti, cat si cei duhovnicesti si-ar face cu frica de Dumnezeu datoriile lor, dupa invatatura Sfintei Scripturi, mai mult ar ajuta la indreptarea tinerilor si a copiilor pe care ii au ca un dar de la Bunul Dumnezeu si pentru care vor da mare si greu raspuns in ziua cea mare a judecatii de apoi.
Care este marea responsabilitate a Bisericii pentru oameni in general si pentru crestini in special, spre a-i ajuta pe calea mantuirii ?
Marea raspundere a Bisericii fata de fiii ei, fata de toti crestinii si necrestinii este aceeasi dintotdeauna : de a propavadui Evanghelia in lume, de a boteza in numele Prea Sfintei Treimi, de a creste si hrani duhovniceste pe cei ce cred, de a se ruga intotdeauna pentru toti oamenii (I Timotei 2, 2).
Grija Bisericii este de a apara dreapta credinta in lume si a forma buni preoti predicatori care sa cunoasca bine invataturile Sfintei Scripturi, invataturile patristice, canoanele Apostolilor, ale celor sapte Sinoade Ecumenice si cele ale sfintilor, apoi invatatura de credinta si puterea disciplinara a Bisericii spre indreptarea celor rai si razvratiti de la dreapta credinta. Dar mai presus de toate Biserica lui Hristos trebuie sa se roage prea milostivului Dumnezeu sa pazeasca lumea si tara de razboaie, de cutremure, de foamete, de dezbinare, de tot felul de secte si patimi care ucid sufletele oamenilor si dezbina familia crestina. Sa cerem in rugaciunile noastre pastori cat mai buni ca sa carmuiasca bine corabia Bisericii, mame credincioase ca sa nasca si sa creasca copii eredinciosi si peste tot oameni iubitori de Dumnezeu si de dreapta credinta.
Dupa cum se stie, familia crestina trece printr-o criza tot mai mare. In parte si-a pierdut caracterul sacru de taina divina, devenind pentru unii un contract social, caci a slabit mult credinta in Dumnezeu, cat si increderea intre soti, iar copiii au devenit o povara grea pentru parinti. Ce sfaturi duhovnicesti propuneti pentru intarirea crestina a familiei in Biserica Ortodoxra ?
Criza vietii de familie este un fenomen general in lume, ca urmare a slabirii credintei in Dumnezeu. Mijloacele de intarire a familiei crestine sunt cele cunoscute din totdeauna : mai multa credinta in Dumnezeu, mai multa rugaciune, post, spovedanie regulata, Sfanta Impartasanie cu randuiala, citirea cartilor sfinte si nastere de copii. Toate acestea salveaza familia. Dar despre acestea cred ca au grija mai mult decat noi cei randuiti de Dumnezeu sa conduca Biserica pe calea mantuirii.
Noi, calugarii, sa luam aminte de cele ce am fagaduit lui Dumnezeu la calugarie si pe cat ne ajuta mila Domnului sa ne silim a fi de folos si celor de afara, adica tuturor crestinilor si necrestinilor. Mai intai sa nu-i smintim cu slabiciunile noastre, apoi sa ne rugam Bunului Dumnezeu, Prea Curatei Sale Maici si tuturor Sfintilor Lui sa ne ajute si noua si lor sa strabatem cu bine calea cea sfanta a mantuirii. Sa ne aducem aminte de cuvantul Domnului nostru Iisus Hristos care zice : " Putin aluat dospeste toata framantatura" (Galateni 5, 9). Daca si noi, si bunii crestini pe care numai Dumnezeu ii stie si le cunoaste inimile, ne vom sili sa fim aluat bun, speram ca pe multi ii vom face buni cu mila si ajutorul tatalui ceresc Care nu voieste moartea pacatosului. Ramane totul la mila, ajutorul si indurarea Prea Bunului Dumnezeu. El va lumina si indrepta cum stie pe cei pe care noi ii socotim pierduti. Sa ne aducem aminte si ce a zis Dumnezeu marelui prooroc Ilie cand credea ca a ramas singur prooroc in Israel. Iar Dumnezeu i-a spus ca mai are sapte mii de barbati alesi care nu si-au plecat genunchii lui Baal si a caror gura nu l-au cinstit pe el (III Regi 19,18).
Asadar, noi suntem praf si cenusa si nu stim cati robi ascunsi are Dumnezeu in tara noastra si in toata lumea Sa si nu stim in ce chip poarta El grija de mantuirea sufletelor omenesti.
Parintele Cleopa
Viata Parintelui Cleopa - de Arh. Ioanichie Balan
Ne vorbeste Parintele Cleopa - vol. 1-10 Editura Episcopiei Romanului 1995-2000