Copiii crescuti fara Dumnezeu vor fi lacrima si suferinta o viata intreaga....iar unii, chiar si o viata vesnica.

Cum trebuie si cum putem ajuta mai mult pe copiii si pe fiii nostri sufletesti sa urmeze lui Hristos, sa stea la picioarele Lui si chiar sa se invredniceasca a-L purta pe Hristos in inima lor ?

Vom putea ajuta spre mantuire pe fiii nostri trupesti si sufletesti numai daca noi si parintii nostri trupesti si sufletesti ne vom face datoria dupa cele aratate la intrebarea de mai sus. Dar mai ales daca le vom da pilda nu numai cu vorba, ci si cu fapta si cu trairea, dupa invatatura Sfintilor Parinti care zic : " Taci tu, sa vorbeasca lucrurile tale" . Sfantul Isaac Sirul zice : " Mustra si invata pe altii, nu numai prin cuvant, ci prin puterea lucrarii tale " . Tot el, aratand ca pilda vietii zideste si foloseste pe altii mai mult decat cuvantul cel frumos si mestesugit, zice : " Altul este cuvantul din lucrare ( experienta ) si altul este cuvantul cel frumos si fara de iscusinta lucrarii. Cuvantul din lucrare este camara nadejdii, iar intelepciunea cea nelucratoare este amanet al rusinii " (Filocalia vol.X, Cuvantul 1).

Am insemnat aici aceste cuvinte ca sa arat ca cea mai mare si mai puternica invatatura data copiilor si fiilor nostri duhovnicesti nu este numai vorba, ci pilda vietii prin lucrare. Ca toti ne grabim la invatat, dar fericit este in viata cel ce tace si face. Dumnezeiescul Parinte Ioan Gura de Aur zice : " Cuvantul de multe ori tare strigand pe multi i-a suparat, iar fapta buna cea lucratoare si tacand pe toti ii foloseste... De aceea, fratii mei, daca ne-ar ajuta mila lui Dumnezeu, macar cu varful degetului sa ne atingem de cele ce invatam pe altii prin cuvant. Insa daca vorbim altora din lucrare, atunci cuvintele noastre au putere, ridica pe multi din pacate prin pocainta, si-i fac fii ai lui Dumnezeu dupa har.

De aceea sunt atatea drame si copii rai, neascultatori in familiile noastre, pentru ca cei dintai care smintesc pe copii sunt, chiar parintii. Sau daca ii invata cu cuvantul, ii ucid cu viata lor rea, mai ales cu betia, desfraul, necredinta, cearta, lipsa de la biserica si hulirea lui Dumnezeu. Copiii si fiii nostri sufletesti trebuie sa ne vada totdeauna blanzi la cuvant; smeriti in comportare, milostivi la inima, nelipsiti de la biserica, legati mai mult de Dumnezeu decat de cele pamantesti si infranati de la toate cele rele. Dar mai presus de toate sa ne vada ca traim cu totii in dragoste, care este cununa tuturor faptelor bune.

Cine iubeste din inima pe oameni, acela are pe Hristos in inima. Iar cuvantul care iese din inima, patrunde in inimile tuturor. De vom face asa, vom fi ca o lumina in sfesnic si vom fi binecuvantati de Dumnezeu cu multi si buni fii sufletesti pe pamant, iar in cer cu viata vesnica.

Cum vedeti o indreptare a tinerei generatii de azi, atat de lovita de necredinta, de sexualitate, de alcoolism si secte ?

Daca va avea crestinul in viata sa doua ziduri : frica de Dumnezeu in dreapta sa si frica mortii in stanga sa, atunci fiecare si-ar indrepta viata sa inaintea lui Dumnezeu. Marele prooroc David zicea : " De-a pururea vad pe Dumnezeu inaintea mea, ca de-a dreapta mea este ca sa nu gresesc" (Psalm 15, 8).

Iar in alt loc scrie : " Fiule, adu-ti aminte de cele mai de pe urma ale tale si in veac nu vei gresi" (Sirah 7, 38). Inca este scris : " Cu frica de Dumnezeu se abate de la rau tot omul" (Pilde 16, 6). Iar Sfantul Vasile cel Mare zice : " Cea mai inalta filosofie pentru om este sa aiba moartea neincetat inaintea ochilor sai " . Asadar, tot omul - fie el tanar sau batran - de va calatori intre aceste doua ziduri, adica intre frica de Dumnezeu si frica de moarte, nu se va abate in viata nici la stanga, nici la dreapta, ci va merge drept, cu cumpatare si cu mare intelepciune spre Dumnezeu. Daca atat parintii trupesti, cat si cei duhovnicesti si-ar face cu frica de Dumnezeu datoriile lor, dupa invatatura Sfintei Scripturi, mai mult ar ajuta la indreptarea tinerilor si a copiilor pe care ii au ca un dar de la Bunul Dumnezeu si pentru care vor da mare si greu raspuns in ziua cea mare a judecatii de apoi.

Care este marea responsabilitate a Bisericii pentru oameni in general si pentru crestini in special, spre a-i ajuta pe calea mantuirii ?

Marea raspundere a Bisericii fata de fiii ei, fata de toti crestinii si necrestinii este aceeasi dintotdeauna : de a propavadui Evanghelia in lume, de a boteza in numele Prea Sfintei Treimi, de a creste si hrani duhovniceste pe cei ce cred, de a se ruga intotdeauna pentru toti oamenii (I Timotei 2, 2).

Grija Bisericii este de a apara dreapta credinta in lume si a forma buni preoti predicatori care sa cunoasca bine invataturile Sfintei Scripturi, invataturile patristice, canoanele Apostolilor, ale celor sapte Sinoade Ecumenice si cele ale sfintilor, apoi invatatura de credinta si puterea disciplinara a Bisericii spre indreptarea celor rai si razvratiti de la dreapta credinta. Dar mai presus de toate Biserica lui Hristos trebuie sa se roage prea milostivului Dumnezeu sa pazeasca lumea si tara de razboaie, de cutremure, de foamete, de dezbinare, de tot felul de secte si patimi care ucid sufletele oamenilor si dezbina familia crestina. Sa cerem in rugaciunile noastre pastori cat mai buni ca sa carmuiasca bine corabia Bisericii, mame credincioase ca sa nasca si sa creasca copii eredinciosi si peste tot oameni iubitori de Dumnezeu si de dreapta credinta.

Dupa cum se stie, familia crestina trece printr-o criza tot mai mare. In parte si-a pierdut caracterul sacru de taina divina, devenind pentru unii un contract social, caci a slabit mult credinta in Dumnezeu, cat si increderea intre soti, iar copiii au devenit o povara grea pentru parinti. Ce sfaturi duhovnicesti propuneti pentru intarirea crestina a familiei in Biserica Ortodoxra ?

Criza vietii de familie este un fenomen general in lume, ca urmare a slabirii credintei in Dumnezeu. Mijloacele de intarire a familiei crestine sunt cele cunoscute din totdeauna : mai multa credinta in Dumnezeu, mai multa rugaciune, post, spovedanie regulata, Sfanta Impartasanie cu randuiala, citirea cartilor sfinte si nastere de copii. Toate acestea salveaza familia. Dar despre acestea cred ca au grija mai mult decat noi cei randuiti de Dumnezeu sa conduca Biserica pe calea mantuirii.

Noi, calugarii, sa luam aminte de cele ce am fagaduit lui Dumnezeu la calugarie si pe cat ne ajuta mila Domnului sa ne silim a fi de folos si celor de afara, adica tuturor crestinilor si necrestinilor. Mai intai sa nu-i smintim cu slabiciunile noastre, apoi sa ne rugam Bunului Dumnezeu, Prea Curatei Sale Maici si tuturor Sfintilor Lui sa ne ajute si noua si lor sa strabatem cu bine calea cea sfanta a mantuirii. Sa ne aducem aminte de cuvantul Domnului nostru Iisus Hristos care zice : " Putin aluat dospeste toata framantatura" (Galateni 5, 9). Daca si noi, si bunii crestini pe care numai Dumnezeu ii stie si le cunoaste inimile, ne vom sili sa fim aluat bun, speram ca pe multi ii vom face buni cu mila si ajutorul tatalui ceresc Care nu voieste moartea pacatosului. Ramane totul la mila, ajutorul si indurarea Prea Bunului Dumnezeu. El va lumina si indrepta cum stie pe cei pe care noi ii socotim pierduti. Sa ne aducem aminte si ce a zis Dumnezeu marelui prooroc Ilie cand credea ca a ramas singur prooroc in Israel. Iar Dumnezeu i-a spus ca mai are sapte mii de barbati alesi care nu si-au plecat genunchii lui Baal si a caror gura nu l-au cinstit pe el (III Regi 19,18).

Asadar, noi suntem praf si cenusa si nu stim cati robi ascunsi are Dumnezeu in tara noastra si in toata lumea Sa si nu stim in ce chip poarta El grija de mantuirea sufletelor omenesti.




Parintele Cleopa

Viata Parintelui Cleopa - de Arh. Ioanichie Balan
Ne vorbeste Parintele Cleopa - vol. 1-10 Editura Episcopiei Romanului 1995-2000

Pacatul  aduce dupa sine moartea sufletului , suferinta si osanda in iad

CUM DE PAZIM DE A NU MAI SAVARSI PACATE

  Întâia păzire este aducerea aminte de moarte şi a nu uita de păcatele pe care le‑a săvârşit. Aducerea aminte de moarte ne ajută foarte mult să nu mai păcătuim, după mărturia Sfintei Scripturi, care zice: „Fiule, adu‑ţi aminte de cele de pe urmă ale tale şi în veac nu vei greşi” (Isus Sirah 7, 38). Cel ce pururea îşi aduce aminte de păcatele sale să nu‑şi închipuie în minte şi să nălucească persoanele acelea cu care a făcut păcatul, pentru că acest lucru este periculos pentru cel ce este încă pătimaş, după cum spune Sfântul Marcu Pustnicul (Filocalia, Vol. I, cap. 152‑153).

Sfântul Ioan Scărarul arată acelaşi lucru, zicând: „Pentru păcatele cele trupeşti şi urâte, să nu‑şi aducă aminte cineva de chipurile cu care le‑a lucrat, iar de celelalte păcate pururea să‑şi aducă aminte, ziua şi noaptea” (Op. cit., p. 105).
A doua păzire după spovedanie este fuga de pricinile păcatului. Cel ce a lunecat în păcate tru­peşti să fugă de prietenia şi vorbirea cu feţele cu care a păcătuit. Măcar de ne‑ar fi rudă sau prieten bun, să ne aducem aminte de cuvintele Domnului care zice: „De te sminteşte pe tine ochiul tău cel drept, scoate‑l pe el, şi‑l leapădă de la tine; că mai de folos îţi este să pierzi unul din mădularele tale, decât tot trupul tău să se arunce în gheenă” (Matei 5, 55). Petrecerea împreună cu feţele care ne‑au vătămat ne va aduce vătămare, pentru că scris este: „…să nu crezi pe vrăjmaşul tău în veac” (Isus Sirah 12, 10). De aceea zice şi Sfântul Apostol Pavel: „Fu­giţi de desfrânare!” (I Tesaloniceni 4, 3).

Este un lucru foarte înţelept ca omul să se teamă de primejdia păcatului, după cum ne învaţă Sfânta Scriptură: „Cel ce se teme de primejdie nu va cădea într‑însa” (Isus Sirah 3, 25). La fel spune şi marele dascăl al lumii, Sfântul Ioan Gură de Aur: „Cel ce nu fuge departe de păcat, ci călătoreşte aproape de el, cu frică va vieţui şi de multe ori în ele va cădea” (Sfântul Ioan Gură de Aur, Cuv. 15).
A treia păzire este deasa spovedanie. „De ne vom mărturisi păcatele noastre, credincios este Domnul şi drept ca să ne ierte păcatele (I Ioan 1, 4).

Deasa spovedanie ne aduce cinci foloase:

a) Primul folos este că, precum pomii, care se smulg des şi se răsădesc, nu pot să prindă rădăcină adâncă în pământ, aşa şi obiceiurile cele rele şi deprinderile păcătoase, prin mărturisire deasă, nu pot prinde rădăcini adânci în inima celui ce se mărturiseşte. Sau, precum un pom bătrân şi mare nu se poate doborî numai cu o singură lovitură de secure, aşa şi un obicei sau deprindere veche a păcatului, numai cu o singură durere a inimii nu se poate scoate şi dezrădăcina uşor. Dracii fug de cei ce se spovedesc des, căci cu deasa spovedanie stricăm cuiburile şi mrejele lor.

Reamintim pentru cei bolnavi trupeşte, că primul pas spre însănătoşire trebuie să fie îndeplinirea dea­să a Tainei Sfintei Spovedanii în faţa duhov­nicului, de bună voie, cu umilinţă, cu hotărârea de a nu mai păcătui. Bolnavul, realizând mărturisire deasă, dreap­tă şi neprihănitoare, ajutat de dumne­zeiescul har, va reuşi să rupă legătura dintre cauza şi efectul bolii la nivel spiritual şi apoi la nivel fizic. De asemenea, sub epitrahil, cel în suferinţă desco­peră Vindecătorului Suprem direct neputinţele, gân­durile şi dorinţa de a se însănătoşi sufleteşte şi trupeşte, iar pe măsura nădejdii sale, va căpăta darul vindecării.

Mărturisirea dreaptă înseamnă să spunem adevărul aşa cum am făcut toate, însă numele aceluia cu care am greşit să nu‑l rostim, iar ca spovedania să nu fie prihănitoare, presupune să nu dăm vina pe nimeni, nici chiar pe diavoli, nici pe oameni, nici pe vreo altă zidire a lui Dumnezeu, spunând că din cauza acestora am făcut păcatul, ci numai pe noi să ne învinuim şi să ne prihănim şi să zicem că numai noi suntem pricină a păcatelor noastre şi nimeni altul.

b) Al doilea folos al creştinului ce se spovedeşte des este că ţine minte uşor greşelile făcute de la ulti­ma spovedanie; pe când cel ce se mărturiseşte rar, cu anevoie poate să‑şi aducă aminte de toate câte a făcut. Astfel, multe din păcate rămân nespo­vedite şi, prin urmare, neiertate. Pentru aceea dia­volul i le aduce aminte în ceasul morţii, dar fără folos, căci i se leagă limba şi nu le mai poate măr­turisi.

c) Cel ce se mărturiseşte des, chiar dacă i s‑ar întâmpla să cadă într‑un păcat de moarte, îndată aleargă la duhovnic, se spovedeşte şi intră în harul lui Dumnezeu, căci nu suferă să aibă pe conştiinţă greutatea păcatului, fiind deprins a se curăţi des prin Taina Spovedaniei.

d) Al patrulea folos al creştinului ce se mărtu­riseşte des este că pe unul ca acesta îl află moartea curăţit şi în harul lui Dumnezeu şi având mare nădejde de mântuire.

După mărturia Sfântului Vasile cel Mare, diavo­lul merge totdeauna la moartea drepţilor şi a păcă­toşilor, căutând să afle pe om în păcate spre a‑i lua sufletul (Tâlcuire la Psalmul 70). La cei ce se mărtu­risesc des şi curat nu poate afla nimic, deoa­rece s‑au mărturisit, luând dezlegare pentru păcate.

e) Al cincilea folos al mărturisirii dese este acela că ne ajută să ne oprim şi să ne înfrânăm de la păcate, aducându‑ne aminte că după puţine zile ne vom mărturisi din nou şi vom primi canon de la duhovnic, însoţit de mustrare pentru cele făcute. Despre acest adevăr Sfântul Ioan Scărarul ne măr­turiseşte: „Sufletul care socoteşte ruşinea, canonul şi mustrarea cea de la mărturisire, ca de un frâu se ţine de la această mărturisire, spre a nu mai greşi” (Cuv. 4 din Scara).

Referitor la aspectul ruşinii Sfânta Scriptură ne mărturiseşte: „Este ruşine care aduce păcat şi este ruşine care aduce slavă şi har” (Isus Sirah 4, 24). Ruşinea pe care o suferim la spovedanie ne va scuti de ruşinea aceea pe care o vom suferi cu toţii la ziua cea înfricoşată a Judecăţii lui Dumnezeu, după cum zice Sfântul Ioan Scărarul în Cuvântul 4: „Căci nu este posibil fără de ruşine a scăpa de ruşine”.
A patra păzire de păcat după spovedanie este cugetarea la înfricoşătoarea Judecată de Apoi şi la cuvintele ce le va spune Mântuitorul Iisus Hristos celor păcătoşi: „Duceţi‑vă de la Mine, blestemaţilor, în focul cel veşnic, care este gătit diavolilor şi înge­rilor lui” (Matei 25, 21).
A cincea păzire este aducerea aminte de chinu­rile iadului, aducerea aminte că răutatea păca­tului ne desparte de Dumnezeu şi de fericirea drep­ţilor din Rai, precum şi aducerea aminte de veşnicele chinuri ale iadului, care nu vor avea sfârşit.

După ce am luat la cunoştinţă de modul cum se cuvine a ne păzi de păcate, e necesar să ştim că, dacă nu vom fi cu trezvie şi în băgare de seamă de la primele mişcări ale păcatului în sufletul nostru, neîmpotrivindu‑ne la timp şi nechemând în ajutor numele Domnului prin rugăciunea din inimă, păca­tul, odată răsărit în mintea noastră, va creşte parcurgând douăsprezece trepte, ducându‑ne în final la pierzare.

În prezentarea aspectelor legate de treptele păca­tului vom pleca mai întâi de la o pildă a părintelui arhimandrit Cleopa Ilie: „Aţi văzut poate, vreodată, când ia foc vreo casă sau vreo claie de fân sau paie. Dacă se întâmplă pe acolo cineva şi are la îndemână o căldare mai înainte de a se întinde focul, îl poate stinge uşor cu puţină apă; dacă însă focul a luat proporţii, va trebui o mare osteneală şi multă apă pentru a‑l stinge, iar uneori este cu neputinţă să mai fie înăbuşită puterea focului. Asemenea se întâmplă şi cu păcatul în noi”.

Fragment din cartea Pr. Mihăiță Popa, Îndrumar pesntru restabilirea sănătății. Text îngrijit şi completat de Protosinghel Sofian Ardelean. Ediţia a patra revizuită. Editura EVANGHELISMOS, Bucureşti, 2009.

Sfântul Ignatie Briancianinov

 ,,Păzește-ți mintea și inima de învățătura mincinoasă ,, 

  Iarăși îti aduc, fiu credincios al Bisericii de Răsărit, cuvânt de sfat nemincinos și bun. Acest cuvânt nu e al meu: este cuvântul Sfinților Părinți. De la ei vin toate sfaturile mele. Păzește-ți mintea și inima de învățătura mincinoasă. Nu vorbi despre creștinism cu oameni molipsiți de învățături mincinoase; nu citi cărți despre creștinism scrise de dascăli mincinoși. Adevărul se află în tovărășia Duhului Sfânt: El este Duhul Adevărului. Minciuna o însoțește și o ajută duhul diavolului, care este minciună și părintele minciunii.

  Cel ce citește cărțile dascălilor mincinoși intră negreșit în părtășie cu duhul viclean și întunecat al minciunii. Lucrul acesta să nu ți se pară ciudat și de necrezut: așa spun răspicat luminătorii Bisericii, Sfinții Părinți (2). Dacă în mintea și sufletul tău nu este scris nimic, Adevărul și Duhul să scrie în ele poruncile lui Dumnezeu și învățătura Lui duhovnicească. De ți-ai îngăduit a-ți mâzgăli de tot tablele sufetului cu felurite cugete și întipăriri neduhovnicești, fără a lua aminte cu înțelepciune și fereală: „Cine e scriitorul, ce scrie el?“. 
 Să scrie pe tablele tale doar degetul lui Dumnezeu. Pregătește pentru acest scriitor minte și inimă curată, viețuind cu evlavie și întreagă înțelepciune: atunci, rugându-te tu și citind sfințitele cărti, pe nebăgate de seamă și în chip tainic se va scrie pe tablele sufletului tău legea Duhului.

Nu-ți este îngăduit să citești alte cărti despre religie decât cele scrise de către Sfinții Părinți ai Bisericii Sobornicești a Răsăritului. Acest lucru îl cere Biserica de Răsărit de la fii săi (3). Iar dacă gândești altfel și socoți porunca Bisericii mai puțin întemeiată decât socotința ta și a celorlalți de un cuget cu tine, atunci nu mai ești fiu al Bisericii, ci judecător al ei. Mă numești mărginit, neluminat îndeajuns, rigorist? 
Lasă-mă în mărginirea și în celelalte neajunsuri ale mele: voiesc mai bine a rămâne, cu toate aceste neajunsuri, fiu al Bisericii de Răsărit, decât ca, având toate părutele calități, să mă fac mai deștept decât ea și, ca atare, să-mi îngădui a nu-i da ascultare și a mă despărți de ea. Adevăraților fii ai Bisericii de Răsărit le va face plăcere glasul meu. Aceștia știu că cel care voiește a primi înțelepciunea cerească trebuie să lepede înțelepciunea sa pământească, oricât de mare ar fi ea, să o lase deoparte, să o taie, s-o recunoască drept nebunie, așa cum este ea de fapt (I Cor. III, 19).

 Înțelepciunea pământească este vrăjmașie împotriva lui Dumnezeu: ea legii lui Dumnezeu nu se supune și nici nu poate (Rom. VIII, 7). 
Dintru început aceasta este firea ei; așa va și rămâne până ce va lua sfârșit, când pământul si lucrurile de pe dânsul, iar dimpreună cu ele și înțelepciunea pământească, vor arde (II Pt. III, 10). Sfânta Biserică îngăduie citirea cărților eretice numai acelor mădulare ale sale care au mintea și simțirile inimii vindecate și luminate de Sfântul Duh, care pot deosebi întotdeauna între adevăratul bine și răul ce se preface a fi bine și se ascunde sub chipul adevărului.

 Marii bineplăcuți ai lui Dumnezeu, care au cunoscut neputința cea de obște a tuturor oamenilor, s-au înfricoșat de otrava eresului și a minciunii. Ca atare, ei au fugit cu toata râvna de împreună vorbirile cu oamenii molipsiți de învățăturile cele mincinoase și de citirea cărților eretice (4). 
  Având înaintea ochilor căderea preaînvățatului Origen, a lui Arie cel iscusit în certuri, a lui Nestorie cel bun de gură și a altor bogați în înțelepciunea acestei lumi, ce au pierit din pricina nădăjduirii în sine și a părerii de sine, ei au căutat mântuirea și au aflat-o în fuga de învățăturile mincinoase, în ascultarea față de Biserică până și în amănuntele cele mai subțiri.

 Păstorii și dascălii cei purtători de Duh și sfinți ai Bisericii nu citeau scrierile ereticilor celor hulitori de Dumnezeu decât siliți de nevoia de neînlăturat a întregii obști creștine. Prin cuvântul lor plin de putere, cuvânt duhovnicesc, ei au înfierat rătăcirile, au vestit tuturor fiilor Bisericii primejdia ascunsă în scrierile eretice sub numele frumoase ale sfințeniei și evlaviei. Eu și cu tine însa trebuie să ne pazim neapărat de citirea cărților alcătuite de dascăli mincinoși. Oricine a scris despre Hristos, despre credința și duhovnicia creștină fără să fie mădular al Bisericii de Răsărit, singura sfântă, poartă numele de dascăl mincinos.

  Spune-mi, cum este cu putință să-ți îngădui a citi orișice carte, când fiecare carte pe care o citești te poartă încotro voiește, te înduplecă să crezi în tot lucrul pentru care îi face trebuință încuviințarea ta, să te lepezi de tot ce are ea nevoie să lepezi? Experiența arată cât de pierzătoare sunt urmările citirii fără dreaptă socotință. Printre fiii Bisericii de Răsărit câte idei despre creștinism nu putem întâlni din cele mai tulburi, mai greșite, mai potrivnice învățăturii Bisericii, mai defăimătoare ale acestei sfinte învățături, idei însușite prin citirea cărților eretice! Nu te mâhni, prietene, pentru preîntâmpinările mele, care sunt insuflate de faptul că îți doresc binele cel adevărat. Tatăl, mama, dascălul bun nu se înfricoșează, oare, pentru pruncul nevinovat și fără experiență, atunci când el vrea să intre într-o cameră unde printre lucruri bune de mâncat se află otravă multă? Moartea sufletului e mai de plâns decât moartea trupească: trupul mort are să învieze și adeseori moartea trupului se face pricină de viață sufletului; dimpotrivă, sufletul omorât de rău este jertfă a morții veșnice, iar el poate fi omorât de orice gând care cuprinde vreun fel de hulă împotriva lui Dumnezeu, pe care cei neștiutori nu-l bagă nicidecum de seamă.

  Va fi o vreme, a proorocit Sfântul Apostol, când învățătura cea sănătoasă nu o vor primi, ci după poftele lor își vor alege loruși învățători să le răsfețe auzul, și de la  adevăr își întoarce auzul, iar către basme se vor pleca (II Tim. IV, 3-4). Nu te lăsa înșelat de titlurile răsunătoare ale cărților care făgăduiesc să-i învețe desăvârșirea creștină pe cei ce încă au nevoie de hrana pruncilor; nu te lăsa înșelat nici de podoaba cea din afară a cărții, de vioiciunea, puterea, frumusețea stilului, nici de faptul că autorul ar fi, pasămite, sfânt, care și-a dovedit sfințenia prin numeroase minuni (aluzie, probabil, la „sfinții” apuseni ca Francisc din Assisi – n. tr.).
 Învățătura mincinoasă nu se dă înapoi de la nici o născocire, de la nici o înșelăciune ca să dea basmelor sale înfățișarea adevărului și astfel să otrăvească mai lesne sufletul cu ele.

 Învățătura mincinoasă este deja, în sine, înșelare. Ea amăgește, înainte de cititor, pe scriitor (II Tim. III, 13). Semnul după care recunoaștem că o carte e cu adevărat folositoare de suflet este că a fost scrisă de un sfânt scriitor, mădular al Bisericii de Răsărit, încuviințat și recunoscut de Sfânta Biserică. Amin.

Sf. Sfântul Ignatie Briancianinov, Experiențe ascetice, Despre păzirea de cărțile care cuprind învățături mincinoase, Editura Sophia, București, 2008, pp. 93 – 95.

,,Potirul Nesecat ,, - icoana si rugaciunea  grabnic ajutatoare celor ce sufera de patima alcoolului.

 

 De ce este speciala aceasta icoana? 

Pentru ca este vazuta drept grabnic ajutatoare a celor tinuti de patima alcoolului. Toate icoanele cu Maica Domnului sunt mijlocitoare de mari daruri si bucurii, insa aceasta reprezentare este una unica. Icoana se afla in Biserica Acoperamantul Maicii Domnului, din Manastirea Serpuhov, Vasotk, manastire de calugari. Aici, zi si noapte ard candele si se inalta rugaciuni pentru alinarea si mantuirea celor tinuti de patima alcoolului, dar nu numai.

Icoana Potirul Nesacat a fost desoperita in Rusia, in anul 1878. 

Cum s-a petrecut minunea: un soldat in rezerva din Tula obisnuia sa-si dea toata pensia pe alcool, distrugandu-si astfel sanatatea si mantuirea. Desi a ajuns sa nu mai poata merge, el continua sa bea. 

 Intr-o noapte, un batran schimonah (sfant sau inger) i-a aparut in vis sfatuindu-l sa mearga la Manastirea Maicii Domnului din Serpuhov. Cuviosul i-a spus: "Mergi in orasul Serpuhov, la Manastirea Maicii Domnului. Acolo este o icoana a Maicii Domnului Potirul Nesecat, roaga-l pe parintele sa slujeasca inaintea ei o rugaciune si vei fi sanatos cu trupul si cu sufletul."

Pentru ca nu avea nici un ban si nici nu putea sa mearga, omul nu a luat in seama visul. Dar sfantul i-a aparut si a doua si a treia oara, indemnandu-l mai aspru sa mearga la manastirea de care i-a spus. Atunci, tarandu-se in patru labe, omul a ajuns pana in satul invecinat si s-a oprit la casa unei femei batrane care i-a intarit picioarele, pentru a putea merge, si barbatul a inceput sa se simta mai bine. In ziua urmatoare el a pornit din nou la drum, la inceput cu doua carje, apoi cu una, pana ce a ajuns la manastire.

Acolo el le-a povestit calugarilor visul sau, dar nici unul din ei nu parea sa stie de existenta vreunei astfel de icoane. In cele din urma, unul dintre ei si-a amintit de o icoana in care era pictat un potir. "Oare nu-i icoana care se afla in trecerea din catedrala la vesmintarie?" Pe spatele ei scria "Potirul Nesecat".

In batranul evlavios care i s-a aratat l-a recunoscut pe staretul Varlaam, ziditorul acestei manastiri. Chipul nou aflat a fost asezat in biserica si inaintea lui s-a savarsit rugaciunea. Nu numai ca i s-au vindecat picioarele, ci l-a parasit si atractia de neinvins pentru paharul cu vin. Dupa ce i s-a facut molitfa (rugaciunea) taranul s-a intors acasa complet sanatos si vindecat deplin de patima alcoolului.

Minunea cu sfantul purtator de grija si cu minunea din fata icoanei s-au raspandit cu repeziciune si multi suferinzi de patima betiei, impreuna cu familiile lor, veneau sa se roage in fata icoanei Potirul Nesecat. Multi dintre ei se reintorceau sa aduca multumiri Maicii Domnului pentru vindecare si pentru ca a raspuns la rugaciunile lor.

In fiecare duminica, la Manastirea Serpuhov Vyotsk, se citeste molitfa (rugaciunea) si Acatistul Potirul Nesecat, in fata icoanei, pentru cei suferinzi de patima betiei. In manastirea unde se afla icoana zilnic se savarsesc slujbe de sfintirea apei si se inalta rugaciuni pentru toti cei ce patimesc, cerand ajutor de la Imparateasa Cerului, inaintea Sfintei sale icoane.

Nenumarati pelerini vin la sfanta manastire, cerand vindecare pentru soti, frati, surori si tot sufletul ce sufera de patimi trupesti si sufletesti. Cea mai solemna slujba inaintea icoanei Maicii Domnului se savarseste in ziua de 18 mai, ziua hramului icoanei.

Troparul icoanei Potirul Nesecat

 Veniti dreptslavitorilor crestini, la dumnezeiescul si minunatul chip al Prea Sfintei Nascatoare de Dumnezeu, care satura inimile celor credinciosi din Potirul Nesecat al milostivirii Sale si arata minuni poporului celui binecinstitor. Acestea vazand si auzind, cu duhul praznuind, cu caldura sa-I strigam: Stapana Prea milostiva, tamaduieste neputintele si patimile noastre, rugand pe Fiul Tau, Hristos, Dumnezeul nostru, sa mantuiasca sufletele noastre !

Rugăciune pentru izbăvirea de patima beției, înaintea icoanei „Potirul nesecat”

 Preamilostivă Stăpână! La acoperământul tău alergăm acum: rugăciunile noastre nu le trece cu vederea, ci ne auzi cu milostivire pe noi – soţii, copii şi mame – , şi vindecă-i pe fra­ţii şi pe surorile şi pe rudeniile noastre, câţi sunt stăpâniţi de greaua patimă a beţiei, iar din această pricină cad de la maica lor, Biserica lui Hristos.

O, Milostivă Maică a lui Dumnezeu! Atinge-te de inimile lor şi degrab ridică-i din căderile pă­cătoase, adu-i pe ei la înfrânarea mântuitoare. Roagă-L pe Fiul tău, pe Hristos Dumnezeul nos­tru, ca să ne ierte nouă greşelile noastre şi să nu abată milele Sale de la norodul Său, ci să ne întă­rească în trezvie şi curăţie. Primeşte, Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, rugăciunile maicilor care varsă lacrimi pentru copiii lor, ale soţiilor care se tânguiesc pentru soţii lor, ale copiilor săr­mani care sunt părăsiţi de cei rătăciţi, şi ale noas­tre, ale tuturor celor ce cădem la icoana ta, şi să ajungă această strigare a noastră, cu rugăciuni­le tale, la Tronul Celui Preaînalt.

Acoperă-ne şi ne păzeşte de vânarea celui viclean şi de toate cursele vrăjmaşului, iar în ceasul cel cumplit al ieşirii noastre, ajută-ne să trecem fără poticnire prin vămile văzduhului şi cu rugăciunile tale ne izbăveşte de osânda cea veşnică, ca să ne acope­re pe noi mila lui Dumnezeu, în vecii cei nesfârşiţi. Amin.

      Lipsa Duhului Sfânt ne face trufași, mândri, egoiști, individualiști, pizmași, urâtori și urâți, răzbunători, zavistinici , răi ... 

  Lipsa Duhului Sfânt ne face trufași, mândri, egoiști, individualiști, pizmași, urâtori și urâți, răzbunători, zavistinici și răi. Atunci ne aflăm sub înrâurirea uneltirii celui viclean cu meșteșugitele lui curse. Prezența Duhului Sfânt ne dă răcorire, înălțare, mângâiere, întărire.

Dobândirea Duhului Sfânt

 Intreaga noastră viață va trebui să fie această unică cercetare și căutare a Duhului Sfânt. Fără Duhul Sfânt nu am adevărată existență și ființare. 
 Trăiesc în chip fals, mă bucur prostește, fac pe omul duhovnicesc. Lipsa Duhului Sfânt din viața mea mă face neluminat, fără bucurie autentică, neomenos, nepoliticos și nenobil, necugetat și nechibzuit, nedesăvârșit. Toate rugăciunile, toate „Doamne, miluiește”, toate metaniile, toate posturile și privegherile spre aceasta tind, când anume va veni ziua aceea luminată și strălucită a venirii Duhului Sfânt în viața noastră, care va constitui un anumit grad de fericire, de binecuvântare, și nespusă pace.

 În rugăciunea noastră, prima cerere ar trebui să fie dobândirea Duhului Sfânt. Cum spune minunatul Sfânt Simeon Noul Teologcă sufletul lui este nenorocit când lipsește Duhul Sfânt. Prezența Lui totuși, ne dă răcorire, înălțare, mângâiere, întărire. Așa cum Adam, cel întâi zidit, a luat viață odată cu suflarea dumnezeiască, la fel și sufletul lui înviază odată cu această cercetare cerească a Duhului Sfânt. Sufletul pregustă atunci slava cerească și veselia. Trăiește încă de acum Raiul. Simte prezența vie a lui Dumnezeu.

 Dimpotrivă, sentimentul lipsei Duhului Sfânt din viața noastră am spune că este o pregustare a osândei. Osânda este lipsa lui Dumnezeu, nevederea lui Dumnezeu potrivit Sfântului corifeu Maxim Mărturisitorul.  Osândă este atunci când nu iubim și când nu ne smerim. Adevărata dragoste creștină este întotdeauna jertfelnică și smerită. Numai cel ce se smerește  sincer  poate  să  iubească  deplin, dezinteresat, în întregime. Credinciosul care trăiește în Duhul Sfânt devine asemenea lui Dumnezeu și nu poate să nu aibă dragoste și smerenie. Lipsa Duhului Sfânt ne face trufași, mândri, egoiști, individualiști, pizmași, urâtori și urâți, răzbunători, zavistinici și răi. Atunci ne aflăm sub înrâurirea uneltirii celui viclean cu meșteșugitele lui curse.

   (Moise Aghioritul, Pathoktonia [Omorârea patimilor], Editura Εν πλω, Atena, 2011)

ACATISTUL CATRE PREA SFANTUL SI DE VIATA FACATORUL DUH, DUMNEZEUL NOSTRU

(Aducator de multa intelepciune si luminarea mintii pentru invatatura si reusita la examene, spor in casa)
In numele Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh, Amin.
Slava Tie, Dumnezeul nostru, Slava Tie!
Slava Tie, Dumnezeul nostru, Slava Tie!
Slava Tie, Dumnezeul nostru, Slava Tie!
Imparate ceresc, Mangaietorule, Duhul adevarului, Care pretutindenea esti si toate le implinesti, Vistierul bunatatilor si datatorule de viata, vino si Te salasluieste intru noi, si ne curateste pe noi de toata intinaciunea si mantuieste, Bunule, sufletele noastre.
Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fara de moarte, miluieste-ne pe noi!
Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fara de moarte, miluieste-ne pe noi!
Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fara de moarte, miluieste-ne pe noi!
Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh si acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.
Preasfanta Treime, miluieste-ne pe noi. Doamne, curateste pacatele noastre. Stapane, iarta faradelegile noastre. Sfinte, cerceteaza si vindeca neputintele noastre, pentru Numele Tau.
Doamne miluieste, Doamne miluieste, Doamne miluieste.
Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh si acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.
Tatal nostru, Care esti in ceruri, sfinteasca-Se Numele Tau, vie imparatia Ta, fie voia Ta, precum in cer si pe pamant. Painea noastra cea spre fiinta, da ne-o noua astazi, si ne iarta noua gresalele noastre, precum si noi iertam gresitilor nostri. Si nu ne duce pe noi in ispita, ci ne izbaveste de cel rau.
Pentru rugaciunile Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu, ale Sfintilor Parintilor nostri si ale tuturor Sfintilor, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ne pe noi. Amin.

Condacele si Icoasele:

Condacul 1:

Veniti toti credinciosii sa preaslavim pogorarea Sfantului Duh. Cel Care din sanurile Tatalui a purces asupra Apostolilor, acoperind ca si cu niste ape pamantul de cunostinta lui Dumnezeu si invrednicind de harul cel de viata facator al invierii si de slava cea de sus pe cei ce alearga la El intru curatire, sfintind si indumnezeind pe cei ce striga: Vino, Mangaietorule, Duhule Sfinte si te salasluieste intru noi!

Icosul 1:

Ingerii cu fete luminoase in ceruri neincetat slavoslovesc pe Duhul cel Sfant, dupa cuviinta datorata Izvorului vietii si Luminii celei Nematerialnice. Dimpreuna cu ei Te preaslavim si noi, Duhule Necuprins cu mintea, pentru milele Tale cele ascunse, si cu smerenie ne rugam sa fim adapostiti sub adumbrirea Ta cea fericita:

Vino, Lumina Adevarata, Duhovniceasca bucurie;
Vino, Nor Purtator de roua si Negraita Frumusete;
Vino si primeste ca pe un miros de buna mireasma duhovniceasca lauda noastra;
Vino si da-ne noua sa ne impartasim de bucuria purcederii Tale;
Vino si inveseleste-ne cu imbelsugarea darurilor Tale;
Vino, Vesnicule Soare Neapropiat si intru noi Iti fa lacas;
Vino, Mangaietorule, Duhule Sfinte si Te salasluieste intru noi!

Condacul 2:

In chipul limbilor de foc, intru lumina si suflare de vant de bucurie facatoare, pogorandu-Se Duhul cel Sfant peste Apostoli si de vapaia lui fiind cuprinsi, chemat-au pescarii intreaga lume la biserica lui Hristos; necazuri si nevoi ranband cu bucurie pe pamant si pe ape, de morsile cele cumplite nu se spaimantau, in tot pamantul iesind vestirea cantarii lor, celei de Dumnezeu insuflate: Aliluia!

Icosul 2:

Potir de ploaie datator, izvorator de foc, care pe muntele Sionului ai purces asupra Apostolilor, Tie cantare iti aducem, pe Tine Te binecuvantam si iti multumim Tie, Dumnezeule, Duhule Sfinte:

Vino, Cela Ce Sfant esti Biserica si o pazesti pre Dansa:
Vino si da un suflet si o inima celor ce cred in Tine;
Vino si aprinde evlavia noastra cea rece si neroditoare;
Vino si risipeste negura necredintei si a rautatii, care se indeseste pe pamant;
Vino si calauzeste pe toti pe drumul vietii celei drepte;
Vino si ne povatuieste la tot adevarul;
Vino, Intelepciune neajunsa, si cu judecatile cele de Tine stiute, mantuieste-ma;
Vino, Mangaietorule, Duhule Sfinte si Te salasluieste intru noi!

Condacul 3:

O, Prea Adanca Taina! Dumnezeule, Duhule necuprins cu mintea, Care impreuna cu Tatal si cu Fiul toate le-ai zidit! Tu care ai impodobit cetele ingerilor de sus, intru lacasul luminii celei neapropiate. Tu ai chemat la fiinta, cu stralucirea slavei, cetele de foc ale luminatorilor ceresti. Unind Tu trupul si sufletul intr-o minunata alcatuire, zidita-i neamul omenesc; pentru aceasta toata suflarea Ta lauda si canta: Aliluia!

Icosul 3:

Alfa si Omega, Inceputurile si Sfarsiturile, Tu, Vesnicule Duh, cu necuprinsa putere a purtarii deasupra apelor si cu infricosata Ta imbratisare ai adus pe toti si pe toate la viata. Din suflarea Ta cea de viata facatoare a rasarit, din genunea cea fara de chip, frumusetea lumii celei intai zidite, pentru care iti strigam:

Vino la noi Prea inteleptule Ziditor al lumii;
Vino, Cela ce esti Mare in micuta floare, ca si in luminatorii cerului;
Vino, Felurime negraita si frumusete vesnica;
Vino si lumineaza intunecata netocmire a sufletului meu;
Vino si ne arata pe noi zidire noua in Hristos;
Vino, Mangaietorule, Duhule Sfinte si Te salasluieste in noi!

Condacul 4:

O, Duhule Prea Bun si Neajuns, din care izvoraste sfintenia! Tu ai invesmantat-o pe Prea Curata Fecioara Maria cu stralucire orbitoare si neapropiata a Dumnezeirii tale, facand-o Maica a lui Dumnezeu Cuvantul, Imparateasa a ingerilor, spre mantuirea oamenilor. Cu puterea cea mai presus de lume, Tu i-ai umbrit pe prooroci si apostoli, Tu i-ai purtat pana in al treilea cer, Tu le-ai ranit inimile cu frumusetea cea de sus, punand in graiul lor indemn inflacarat, cu care aducem pe oameni la Dumnezeu. Tu ii preschimbi pe cei pacatosi, iar ei, plini fiind de arzatoare bucurie, iti canta: Aliluia!

Icosul 4:

Prin Duhul Sfant totul viaza, si cu puterea Lui se va scula spre invierea cea de obste toata zidirea, in ceasul de pe urma al veacului acesta si cel dintai al veacului ce va sa vie. Ridica-ne atunci din groapa Prea bunule, Mangaietorule, nu spre osanda, ci spre a ne impartasi de fericire, intru Dumnezeiasca lumina, cu Sfintii toti, cu rudele si apropiatii nostri.

Vino dar, si de a sufletului moarte ne izbaveste;
Vino si, inainte de sfarsitul nostru, ne indestuiasca cu trupul si sangele Mantuitorului Hristos;
Vino si da-ne sa adormim in pace, cu cuget neintinat;
Vino si luminoasa fa scularea noastra din somnul mortii;
Vino si ne invredniceste ca sa privim cu bucurie la norii vesniciei;
Vino si fa-ne fii ai nestricaciunii;
Vino si lumineaza atunci ca un soare, trupurile noastre cele fara de moarte;
Vino, Mangaietorule, Duhule Sfinte si te salasluieste intru noi!

Condacul 5:

Auzind glasul Tau: „Daca cineva inseteaza, sa vina la mine si sa bea”, rugamu-te, Fiule al lui Dumnezeu, astampara-ne setea de viata duhovniceasca si da-ne apa vietii. Revarsa asupra-ne unda harului Duhului Sfant, Celui ce impreuna cu Tine are izvor in Tatal, ca sa nu mai insetam in veac, toti cei ce cantam cu umilinta: Aliluia!

Icosul 5:

Nestricaciosule si Neziditule, Vesnicule, Prea Induratule Duh, Aparatorule al celor drepti, Curatitorule al pacatosilor, slobozeste-ne de orice intinaciune, ca stralucirea luminii harului Tau sa nu se strice intru noi, cei care Iti cantam:

Vino, Prea Bunule si da-ne umilinta si izvoare de lacrimi;
Vino si ne invata sa ne inchinam tie in Duh si in adevar;
Vino, Prea Inaltule Adevar, si lamureste indoialile saracacioasei mele intelegeri;
Vino, Viata Neimbatranitoare, si ne primeste din stramtoarea veacului acesta pamantesc;
Vino, Lumina Vesnica, si se vor risipi toate nalucirile si spaimele;
Vino, Putere vesnic noua, improspatandu-i pe copii tai cei osteniti;
Vino, Nemarginita Bucurie, si uitate vor fi vremelnicele intristari;
Vino, Mangaietorule, Duhule Sfinte si Te salasluieste intru noi!

Condacul 6:

Salta, fiica a luminii, Sionule, Sfanta Maica! Impodobita, Marita Mireasa, cu cerurile deopotriva, stralucitoare Biserica soborniceasca a lui Hristos! Asupra-ti odihneste Duhul Cel prea Sfant, Care tamaduieste neputintele, implineste lipsurile, daruieste viata celor morti si ii aduce la viata vesnica pe toti cei ce cu cuviinta si cu dreptate striga: Aliluia!

Icosul 6:

„In lume necazuri veti avea”, a zis Mantuitorul. Unde vom afla alinare si cine ne va Mangaia? Tu, Duhule Mangaietor, Insuti dezleaga intristarea noastra! Mijloceste pentru noi cu suspinuri negraite si usureaza inimile celor care te roaga:

Vino, Dulce racoare a celor osteniti si impovarati;
Vino, Impreuna Graitorule cu cei intemnitati si Adapostul celor prigoniti;
Vino, si miluieste pe cei slabanogiti de saracie si de foamete;
Vino si tamaduieste patimile trupurilor si sufletelor noastre;
Vino si cerceteaza pe toti cei care inseteaza de lumina ta;
Vino si alina intristarea noastra cu nadejdea vesnicei bucurii;
Vino, Mangaietorule, Duhule Sfinte si Te salasluieste intru noi!

Condacul 7:

„Celui care huleste impotriva Duhului Sfant, nu i se va ierta aceasta nici in veacul acesta, nici in cel viitor”, a spus Domnul. Ascultand acest cuvant strain ne cutremuram, ca nu cumva sa fim judecati cu cei neascultatori si cu luptatorii impotriva lui Dumnezeu. Nu lasa, Duhule Sfinte, inima noastra sa plece spre cuvinte de viclesug. Intoarce din schisme, eresuri si necredinta pe toti cei rataciti, iar pe intai nascutii Bisericii Tale invredniceste-i sa cante in vecii vecilor: Aliluia!

Icosul 7:

Cand S-a indepartat Duhul Sfant de la Saul, atunci spaima si nelinistea l-au cuprins, iar intunericul deznadajduirii l-au coborat in cele mai de dedesubt; asa mi s-a intamplat si mie in ziua intristarii si impietririi cugetului meu, caci m-am indepartat de la lumina Ta; ci da-mi a Te chema necontenit, Ocrotirea sufletului meu pana ce lumina Ta ma va lumina pe mine, cel imputinat la suflet:

Vino dar, si nu ma lepada pentru cartirea si nerabdarea mea;
Vino si potoleste cumplita vijelie a tulburarii si aprinderii;
Vino si odihneste pe cei necajiti de stramtorile vietii;
Vino si imblanzeste inima in ziua impietririi si a maniei;
Vino si surpa urzelile, tulburarile si spaimele duhurilor intunericului;
Vino si da-ne cu suflarea Ta, inima zdrobita, ca prin rabdare sa mantuim sufletele noastre;
Vino, Mangaietorule, Duhule Sfinte si te salasluieste intru noi!

Condacul 8:

Mantuieste-ma, Cerescule Parinte!
Saraci suntem, neputinciosi si orbi, si goi duhovniceste!
Daruieste-ne aurul Tau, cel curatit in foc, cu vesmant alb acopera rusinea noastra, vindeca ochii nostri cu alifia Ta. Pogoara si in vasele cele necurate ale sufletelor noastre harul prea Sfantului Tau Duh, Cel de viata facator, invrednicindu-ne bucuriei celei de a doua nasteri pe toti cei ce cantam: Aliluia!

Icosul 8:

Ca turnul Babel se prabuseste fericirea pamanteasca. Jalnice sunt toate stradaniile omenesti. Bine imi este mie ca m-ai smerit, ca in pacate si in caderi mi-ai acoperit toata slabiciunea si nimicnicia. Fara de Tine nimic nu putem face, dar nadajduim ca ne vom mantui prin harul Tau, graind:

Vino dar, Unule Prea Inteleptule Ziditor al vietii;
Vino si lamureste-ne caile Tale cele neintelese;
Vino precum un fulger si lumineaza sfarsitul vietii pamantesti;
Vino si binecuvinteaza tot inceputul bun pe care il punem;
Vino si fii noua ajutator la fapte bune;
Vino si lumineaza mintea noastra in ceasul descumpanirii;
Vino si daruieste duh de pocainta, ca sa se risipeasca prin aceasta scarbele ce stau sa vina asupra lumii spre pedepsire;
Vino, Mangaietorule, Duhule Sfinte si Te salasluieste intru noi!

Condacul 9:

Atat a iubit Dumnezeu lumea, ca si pe Fiul Sau cel Unul Nascut L-a dat , Care S-a intrupat de la Duhul Sfant si din Maria Fecioara, si si-a intins pe Cruce mainile Sale de Ziditor al lumii, iar prin sangele Sau rascumparat-a din pacat si din moarte intreaga lume! Pentru aceea, toata zidirea asteptand libertatea maririi fiilor lui Dumnezeu, canta Tatalui Care a iubit, Fiului care a rascumparat si Duhului Care sfinteste: Aliluia!

Icosul 9:

Duhul Cel Facator de viata, Care S-a pogorat asupra lui Hristos la Iordan, in chip de porumbel a odihnit si asupra mea, cand ma aflam la scaldatoarea Sfantului Botez; s-a intunecat insa lucrarea bunatatii Sale din pricina greselilor mele. Pentru aceea, precum asteapta zorii drumetul ratacit noaptea in padure, asa si eu insetez de razele tale, Bunule, ca sa nu pier cu totul:

Vino dar, la cel Pecetluit cu numele Tau cel infricosat;
Vino dar si usureaza cugetul chinuit si parjolit fara crutare;
Vino si innoieste intru mine chipul Tau ce S-a intunecat;
Vino si risipeste nalucirile cele nascute din pacat;
Vino si ma invata sa impartasesc durerile cele straine;
Vino si pleaca-ma sa iubesc intreaga Ta zidire;
Vino si da-mi iarasi bucuria mantuirii Tale;
Vino, Mangaietorule, Duhule Sfinte si Te salasluieste intru noi!

Condacul 10:

Duhul Sfant naste a doua oara pe om spre viata vesnica. Duhul Sfant insufleteste pe mucenici, sfinteste preotii, incununeaza pe cei drepti, face din paine si vin Insusi Dumnezeiescul Trup si Sange. O, adancul bogatiei si intelepciunii lui Dumnezeu! Da-ne cununa darurilor Tale: Dragostea vesnica si atotiertatoare, care se intristeaza pentru vrajmasi si vrea ca toti sa fie mantuiti fiind prin ea, ca niste fii ai luminii si strigam: Aliluia!

Icosul 10:

Cine ne va desparti de dragostea lui Dumnezeu? Scarba, sau stramtoarea, sau prigoana, sau foamea, sau golatatea, sau nevoia, sau sabia? Daca ne vom lipsi chiar de toate cele de pe pamant, avem mostenire nepieritoare in ceruri: ci da-ne, Doamne, sa Te iubim nu cu cuvantul sau cu limba, ci cu fapta nemincinoasa si cu nevointa intregii vieti:

Vino, Atotputernicule Duh, si ne sporeste credinta atotbiruitoare;
Vino si ne da indrazneala in rugaciune;
Vino si incalzeste inimile, ca sa nu se raceasca dragostea noastra din pricina prea multor faradelegi;
Vino si da-ne sa nu cadem in vreme de prigoana si de batjocorire a credintei;
Vino si ne pazeste de ispite peste puteri si de sminteli;
Vino si inviaza inimile noastre prin inrourarea Ta;
Vino, tamaduieste-ne, sfinteste-ne si ne ridica, Bunule, cu harul Tau;
Vino, Mangaietorule, Duhule Sfinte si te salasluieste intru noi!

Condacul 11:

Acestea zice Domnul: „Varsa-voi Duhul Meu peste tot trupul, si fii si fiicele voastre vor prooroci, batranii vostri visuri vor visa, iar tinerii vostri vor vedea vedenii”. Duhule Prea Dorit, da-ne doar o faramitura de la masa fiilor celor alesi ai Mangaierilor Tale, celor care cu umilinta strigam: Aliluia!

Icosul 11:

Acolo unde ai rasarit, fie si doar pentru o clipa, in locul cel de taina al sufletului, stralucind ca un fulger, neuitata este frumusetea descoperirii Tale, prin care se preschimba, cu preschimbare dumnezeiasca si infricosata cuviinta, faptura cea din tina. Invredniceste-ne Bunule Mangaietor, inca din viata pamanteasca sa Te vedem cu inima curata, noi, cei care strigam:
Vino, Fulger Datator de lumina vesniciei;
Vino si lumineaza-ne cu stralucirea cea neinserata;
Vino, Vistiernicul smereniei si Veselia celor blanzi;
Vino, Apa Vie, racoreste-ne arsita patimilor;
Vino, ca departe de Tine nu aflam liniste si tihna;
Vino, ca impreuna cu Tine pretutindeni este Imparatia Cerurilor;
Vino si intipareste-ne in suflet chipul Tau cel ca de soare;
Vino, Mangaietorule, Duhule Sfinte si Te salasluieste intru noi!

Condacul 12:

Rau nesecat al harului, Cela Ce ierti pacatele, Duhule Sfinte! Primeste rugaciunea noastra pentru intreaga lume, pentru cei credinciosi si pentru cei necredinciosi fiii neascultarii; si pe toti aduna-i in Imparatia Sfintei Treimi, ca sa se rusineze de Tine si cel din urma vrajmas – moartea – iar lumea, renascuta din focul cel curatitor, sa cante cantarea cea noua a nemuririi: Aliluia!

Icosul 12:

Vad cu duhul cetatea lui Dumnezeu – Ierusalimul Ceresc – ca pe o mireasa impodobita, cu chip de soare, in sarbatoare. Aud saltarea dreptilor la Cina Domnului, aud glasurile ingerilor si pe prea luminatul nostru Domn intre alesii Sai, iar durerea, intristarea si suspinarea fug. Imparate Ceresc, Duhule Sfinte, invredniceste-ne prin inseptita cununa a darurilor Tale sa ne impartasim in Domnul de bucuria vesnica, noi, cei care strigam:

Vino, Bunule, si trezeste in noi setea de viata de dincolo de mormant;
Vino si aprinde in inimile noastre dorirea vietii veacului celui adevarat;
Vino si ne descopera bucuria Imparatiei celei ce va sa vina;
Vino si da-ne stralucirea ca zapada a curatiei;
Vino si umple-ne cu stralucirea Dumnezeirii;
Vino si ia-ne la nunta mielului;
Vino si ne invredniceste sa impartim in slava Ta cea vesnica;
Vino, Mangaietorule, Duhule Sfinte si Te salasluieste intru noi!

Condacul 13: (acest condac se zice de trei ori)

O, noian purtator de lumina al iubirii celei mantuitoare, Duhule Facator de viata! Incalzeste cu suflarea venirii Tale neamul omenesc cel inghetat intru faradelegi, grabeste pieirea raului cu nepatrunsele Tale judecati si ne descopera cum sa praznuim in vesnicie adevarul cel Dumnezeiesc, astfel ca sa fie Dumnezeu totul intru toate, si cele ceresti si cele pamantesti si cei izbaviti din iad, dimpreuna sa cante: Aliluia!

Apoi se zice iarasi Icosul 1:

Ingerii cu fete luminoase in ceruri neincetat slavoslovesc pe Duhul cel Sfant, dupa cuviinta datorata Izvorului vietii si Luminii celei Nematerialnice. Dimpreuna cu ei Te preaslavim si noi, Duhule Necuprins cu mintea, pentru milele Tale cele ascunse, si cu smerenie ne rugam sa fim adapostiti sub adumbrirea Ta cea fericita:

Vino, Lumina Adevarata, Duhovniceasca bucurie;
Vino, Nor Purtator de roua si Negraita Frumusete;
Vino si primeste ca pe un miros de buna mireasma duhovniceasca lauda noastra;
Vino si da-ne noua sa ne impartasim de bucuria purcederii Tale;
Vino si inveseleste-ne cu imbelsugarea darurilor Tale;
Vino, Vesnicule Soare Neapropiat si intru noi Iti fa lacas;
Vino, Mangaietorule, Duhule Sfinte si Te salasluieste intru noi!

si Condacul 1:

Veniti toti credinciosii sa preaslavim pogorarea Sfantului Duh. Cel Care din sanurile Tatalui a purces asupra Apostolilor, acoperind ca si cu niste ape pamantul de cunostinta lui Dumnezeu si invrednicind de harul cel de viata facator al invierii si de slava cea de sus pe cei ce alearga la El intru curatire, sfintind si indumnezeind pe cei ce striga: Vino, Mangaietorule, Duhule Sfinte si Te salasluieste intru noi!

sursa http://www.doxologia.ro

SFATURI DUHOVNICESTI DE LA PARINTELE PROCLU   ,,Cand judeci, Duhul te paraseste,,

Caderea sau ridicarea vine din gandire

Banuiala, judecata, vorbaria de rau, cartirea…, cand cineva vrea sa-si planga pacatele, aceste ispite se retrag de la el. Chiar daca cineva sta in manastire de obste, el sta in obste ca si intr-o pustie. Dar cat timp te-ai unit cu cineva, ori bati in struna cuiva, ai pierdut.

In vietile de obste, aceia au sporit foarte mult, care au venit cu gandul acesta: „Ma duc in manastire ca sa mor“. Aceia care se duc ca sa moara in manastire vor spori grozav, toti. Cei care se duc sa mai traiasca, mai au de rabdat mult, nu pentru ca ar vrea ei sau altcineva, dar asa-i treaba, sufera mult si nu iau nimic.

Sunt unii care nu fac cine stie ce in vietile de obste, dar ei cauta sa nu jigneasca pe nimeni, nici pe staret, nici pe altcineva, ei sunt numai in pace, zic o rugaciune in gandul lor, n-au treaba cu nimeni si doresc sa se mantuiasca. 

Aceia ii intrec pe toti. Caderea sau ridicarea calugarului si a mireanului evlavios vine din gandire, din ce fel de lucrare are gandirea lui. Cel ce are gelozie sau pareri, Doamne fereste, e in primejdie.

Cea mai mare pace am avut-o cat am stat in viata de obste si m-am pazit a nu ma interesa de nimic. Daca a cerut cineva un sfat, i-am dat. Daca vorbesti neintrebat sau raspunzi mai mult decat trebuie, pierzi.\

Cum se pastreaza bucuriile duhovnicesti

La bucurii duhovnicesti ajungi si din somn, daca mintea-i in lucrare; si cand esti treaz.

Cand binevoieste Bunul Dumnezeu, Duhul Sfant opreste firea: nu ti-i foame, nici sete, nimic nu te mai vatama. Cu timpul, Duhul Sfant ii ia rugaciunea, fie treaz, fie prin somn. Atunci unde-l duce se simte fericit, iar daca-l aduce, ii da inapoi rugaciunea pe care i-a luat-o, si el nu mai este obosit cu mintea. Şi ziua, cand Duhul cel Sfant aduna mintea in inima, si se roaga cu atata dor de Dumnezeu, unde-l duce atunci Duhul Sfant, el se simte ca-n Rai. Numai cel care a gustat aceste bucurii poate sa inteleaga. Daca Bunul Dumnezeu l-ar lasa in bucuriile astea, vesnic ar sta.Daca ai avut o bucurie din astea, sa stii ca nu-i a ta. A ta este atunci cand, de cate ori te-ai pune la rugaciune, te-ai linisti, si ai avea-o oricand, atunci e a ta. Dar Dumnezeu ti le-a descoperit, ca sa stii pentru ce sa lupti.

Cand vei avea o bucurie ca aceasta, trebuie sa faci in felul acesta: cand ti-a luat rugaciunea si te-ai bucurat de slava lui Dumnezeu si te-a adus inapoi si ti-a dat iar rugaciunea, atunci sa zici mereu rugaciune, mereu, mereu, cat de scurt si cat de des, ca sa nu stea mintea imprastiata. Iar daca ai multa smerenie, Duhul Sfant iarasi te ia. Si asa si trei, patru zile, poate si mai mult. In timpul acela nici nu dormi, nici nu ti-e foame, dar nici nu ai in minte veacul acesta. Nu-l mai ai pe acesta, il ai pe celalalt.

Dupa ce s-au retras bucuriile acestea, vine diavolul prin ispitire. Prima data cu maruntisuri mici, mici, mici, si daca zici ,,Doamne Iisuse…“, atunci el sta asa, la panda. Şi da navala atunci cand vede ca moara merge fara macinis. Atunci pune si el neghina si isi gateste macinisul lui.
Sa fii rotund cu toti si vei avea pace

In viata de obste, cand intri, esti ca o caramida cu colturi, iar prin manastire incep a se roade colturile.Cand te ocaraste cineva, daca nu te-ai maniat, inseamna ca s-au mai ros din colturi. Cat timp esti biruit de manie, colturile nu-s roase si a sta retras nu da rezultat. Atunci vine calugarul la o pace mare duhovniceasca, cand s-au ros colturile; atunci nu te mai tulburi si nu mai doresti veacul acesta, il cauti pe celalalt. Dar astea treptat, treptat…

Cel mai mult castiga cei care fac ascultarea ca pentru Dumnezeu, si asculta de oricine din obste. Trebuie sa fii rotund cu toti, pentru ca atunci ai pace cu toti. Sa nu faci deosebire.

Daca s-a stricat ceva in manastire si daca spui cine a stricat, se face dusmanie. Celalalt prinde ura pe tine. Daca poti lua asupra ta, e bine, foarte bine. E lucru cam greu, dar mare pace are cel ce ia asupra lui. Ajunge la o pace foarte mare. Daca nu poti lua asupra ta, macar nu pune in spatele altuia. Are mare insemnatate. Sa vrei sa se mantuiasca toti.

Cand judeci, Duhul te paraseste

Majoritatea castiga pe Duhul Sfant cand intra in manastire. Atunci ii vezi pe toti sfinti. Nu mai poti de bucurie, nici nu mai vrei sa auzi de lume. Dar dupa ce te dai la vorba cu ceilalti, mai vechi, la judecata si la a vorbi de rau pe altii, imediat Duhul Sfant te lasa in parasire.

Pe urma, daca te marturisesti si chiar daca plangi, dar nu spui la duhovnic: „Preacuvioase, am judecat pe cutare uite asa, si uite asa…“, si spui numai „am judecat“, dar cum ai judecat nu vrei sa spui, Duhul cel Sfant te lasa in parasire.

Dar tuturor celor care se marturisesc corect, prin lacrimi si prin pocainta, prin ascultarea pe care o fac, Duhul Sfant iar le vine in ajutor. Trebuie pocainta ca sa capete pe Duhul cel Sfant inapoi.

Duhul Sfant atata-i de bun si de milostiv!… Ii prea bun… Dar trebuie pocainta. Numai prin pocainta vine inapoi.

Duhul Sfant nu vine dintr-o data, ci treptat, treptat, pe masura ce alergam la Bunul Dumnezeu: „Doamne, nu ma lasa...” Si asa rugandu-ne, Duhul cel Sfant se lasa descoperit treptat, treptat.

Cand a dat navala diavolul si m-am rugat, iar I-am simtit ajutorul, cum L-a izgonit pe diavol. Şi in multe feluri simti cum te ajuta Duhul Sfant. Dar foarte usor, cand ne intalnim cu unii frati, putem cadea. Cum am inceput a osandi ori a carti, gata, am pierdut. Este ca si o scara: suim, suim si iar cadem. Şi daca ma prinde moartea suind, e cea mai mare bucurie, dar daca m-a prins moartea cazand, vai de capul meu, am pierdut.

Daca am cautat sa birui pacatul, acela ii castigul, iar daca m-au lasat pacatele, atunci sunt vinovat judecatii lui Dumnezeu. Daca le-am lasat eu, acela-i castigul. Daca m-au lasat pacatele, atunci diavolul merge si el cu mine la Judecata: „Doamne, Tu ai zis ca la doi domni nu se poate…” Diavolul recunoaste ca si lui Dumnezeu ai slujit, dar zice: „Doamne, dar nici de mine nu s-a lasat”. Atunci ii… ii rostul de bataie.
Cum ii vedem pe ceilalti, asa ne da Dumnezeu

Prima data cand ma duc la chilie, sa ma iert cu aceia cu care am facut ascultarea, fie ca am ceva cu cineva, fie ca nu am, eu sa zic: „Blagosloviti si ma iertati pe mine, pacatosul, poate am suparat cu ceva“. Şi el (ei) zic: „Dumnezeu sa te ierte“. Şi cand ma duc la chilie sa n-am nimic cu nimeni, si acela-i castigul meu.

Eu asa am socotit in manastire, pe staret ca pe un sfant; si cand nu l-am mai putut socoti ca pe un sfant, gata, am picat pe pamant, am pierdut tot. Ca zice: „Dea Domnul dupa inima ta“. Daca eu ii credeam sfinti, bucuria Duhului Sfant o simteam. Felul cum ii simt pe ei asa imi da mie Dumnezeu. Cei care doresc mantuire tuturor, Dumnezeu le da cele de folos. Cei ce rau o dorit, rau o si gasit.
Cui i s-a dat mult, mult i se va cere

Cei care fac facultate, ajung sa ia post fie in manastire, fie in lume. Si daca acel post il fac sa fie spre slava lui Dumnezeu, le este de folos. Daca cineva are luminatie, aceasta persoana invata carte chiar daca nu crede in Dumnezeu, si ajung unii chiar conducatori mari – nu pentru ca vor ei sa ajunga mari – ci pentru ca Duhul Sfant le da luminatia. Iar Duhul Sfant lucreaza prin oameni. Daca ei fac activitatea lor spre slava lui Dumnezeu, se mantuiesc.

Chiar de este cineva conducator al lumii, Duhul Sfant i-a dat luminatie, dar nu-i a lui. Dumnezeu i-a dat-o, ca sa conduca. La unii le-a dat Dumnezeu sa conduca Biserica; patriarhul sau mitropolitul nu-i oricine. Luminatia unuia nu o are celalalt. Imi dadea si mie asa, dar eu nu am dus o viata de pocainta, curata, si un parinte spune: „toti care curata inima“. Pe masura ce am curatit inima, Dumnezeu pune ceva minunat acolo. Sunt unii, de mici Dumnezeu le-a dat luminatie si Duhul Sfant, prin acele persoane care ii invata scoala, le dezvolta luminatia aceea; adica o intelege si el, si poate ajuta si pe altii. Şi un conducator al lumii, daca are in minte sa iubeasca adevarul si are mila si de cei necajiti, castiga.

Luminatia asta o simt staretii, mitropolitii, preasfintitii, patriarhul si toti conducatorii Bisericii si ai tarii. Acest dar il pot folosi si fiecare va fi intrebat la randul lui. 

Cui i-a dat mult, mult i se va cere, si cui i-a dat putin, putin i se va cere.

Mi-e frica ca o sa fiu mustrat. Mi-a dat si mie un talant, nu mai mult, si Mantuitorul are sa ma mustre asa: „Un talant ti-am dat si l-ai ingropat. Daca dadeai la altii, aveai si tu”. Asa, cand vad ca vine cineva amarat, trebuie sa caut sa-i dau un cuvant bun. Daca nu cunosc, ii spun ca nu cunosc, dar ce cunosc, ii spun. Şi cand vin la mine, eu ii indrum sa mearga la biserica.
Pocainta aduce pace

Au venit niste oameni, loviti de ispite si greutati, si au zis ca se simt ca in iad. Si eu i-am intrebat: „Da’ nu va suparati, de cand nu v-ati marturisit?“. Aveau vreo cinci, sase ani de cand nu s-au marturisit. Şi le-am zis: “Aveti dreptul sa simtiti iadul de aici“. Şi i-am trimis la marturisit, iar dupa o jumatate de an au venit la mine si mi-au zis ca nu se mai simt ca in iad, se simt ca in rai.

Duhul Sfant se lasa simtit pe masura ce duce cineva viata de pocainta.

  

  Eu, daca simt ca am cugetari curate pot birui ispitele usor, si-i multa smerenie, multa cainta, multa adunare a mintii, si n-as mai vrea sa aud de veacul acesta, si doresc sa pun inceput bun, si am o minte curata, limpede, atuncisunt umbrit de Duhul Sfant. Iar daca se intampla invers (pentru ca Duhul Sfant unele dati se departeaza, ne lasa in parasire), vine duhul spurcaciunii, cu cele rele. Atunci, fii atent si intreaba constiinta: „Constiinta, spune-mi drept, daca mor acum, ma mantuiesc? Ii place lui Dumnezeu?“ Şi asa Duhul Sfant le izgoneste.

Sunt momente cand suntem cuprinsi de intuneric si sunt unele dati cand suntem cuprinsi de lumina si de pace. Dar pacea Duhului Sfant atunci o simte cineva, cand incepe a plange, a suspina si nu se mai poate opri din plans. Atunci toti diavolii fug si el are o intelegere sanatoasa si intelege totul sanatos duhovniceste. Aceste mangaieri care vin prin lacrimi le poate avea cineva numai daca duce o viata de pocainta sau are o smerenie adanca – daca as gasi un lacat sa pun la gura, mi-as gasi mantuire.

Cand vine o descurajare ori deznadejde, atunci trebuie sa facem in felul acesta: sa-i spunem asa acelui duh: „Hristos a venit pentru cei pacatosi, dintre care cel dintai sunt eu!“ Şi, pe masura ce duc viata de pocainta, Duhul cel Sfant ma va impaciui. Dar prima data, ca sa putem simti mila lui Dumnezeu, trebuie sa unim pocainta cu smerenia. Atunci nu am dusmanie cu nimeni, nu mai vreau sa aud de nimeni, si chiar de aud de cineva, nu vreau sa aud de rautatea cuiva. Şi cand aud de bunatatea, bucuria, sporul duhovnicesc al cuiva, atunci sufletul meu se bucura, se linisteste. Iar cand vad ca unele persoane nu inteleg ce insemnatate are pacea, dragostea, smerenia, si vede sufletul meu ca toti cauta numai razbunarea: „Mi-a zis si am sa-i zic!“, atunci ma fac si eu mai mic si caut pe toate caile sa ma retrag. Pentru ca, spune un sfant parinte: „De nu voi fi eu si Dumnezeu in inima mea, nu ma mantuiesc“. Sa stiti asta, de un lucru trebuie sa ne pazim; spune un sfant parinte asa: „Daca in focul maniei tale ai omorat un suflet, din focul maniei tale se va cere acel suflet“. Trebuie sa ne pazim de aceste ispite. Sunt ispite foarte tari, grele, care apasa, mustra constiinta noastra.

In unele dati este nevoie sa mustri pe cineva, daca corespunde cu sfatul Sfintilor Parinti; dar, cel mai mult putem ajuta un suflet in alt fel.

Un parinte, egumen la un schit, dupa ce a terminat slujba, a fugit dupa mine si m-a ajuns la marginea padurii si a zis: „Stai putin sa-ti spun ceva“. Şi mi-a spus unele necazuri, cu unii frati care nu-l ascultau. Şi m-a intrebat: „Ce sa fac? Cum sa ma razbun asupra lor?“.

Şi i-am zis ca eu am gasit intr-o carte mai veche, nu stiu unde, ca spune asa: „Daca vrei sa te razbuni asupra pacatosilor, razbuna-te cu lacrimi“. Şi daca te razbuni cu lacrimi, Duhul Sfant te va ajuta. Pe masura ce te razbuni cu lacrimi, Duhul Sfant ii va mustra, fara ca tu sa-i mustri prin cuvant. Are mare insemnatate, pentru ca porunca lui Dumnezeu este din dragoste: din dragoste sa-l inveti, din dragoste sa-l ajuti pe celalalt. Nu mai este de folos cum unii parinti, in timpurile de demult, puneau la incercari mari pe unii calugari, maici. Era foarte sporita lumea pe timpul acela. Acum, in vremea noastra, e exact ca si cum te-ai duce pe front si soldatii aceia care lupta sunt raniti, au diferite rani. Şi atunci folosesti mai mult si mai mult mila. Si daca folosesti mila, atunci Duhul Sfant te va ajuta, te va impaciui, si cuvantul sfintiei voastre va avea putere. Pentru ca prin cuvantul sfintiei tale Duhul Sfant il va mustra, nu sfintia ta.
Sa treci cu vederea neajunsurile altora

Toti care au rugaciunea inimii, au lovituri mari si prin aceste lovituri cresc in smerenie, sporesc. Tot sufletul care a simtit vesnicia, nu mai boleste de necredinta. Toti care se necajesc sa-i fure somnul din „Doamne Iisuse…“, si mai ales daca ei sunt intr-o manastire si fac ascultare, Duhul Sfant le da cele mai mari daruri; la acele suflete care fac ascultare in obste si o fac ca pentru Dumnezeu, El le da mare bucurie.

Pocainta este o stare de umilinta in care noi ne intoarcem cu fata spre Dumnezeu. Cum se invata nevinovatia? A nu te razbuna si a trece cu vederea neajunsurile altora.

Lacrimile smereniei si lacrimile nebune

Cand iti arde inima de dorul de Dumnezeu si nu te mai poti opri din plans, lacrimile acelea-s de la Dumnezeu. Dar, cu toate ca sunt de la Dumnezeu, noi trebuie sa ne smerim: .„Doamne, iarta-ma ca eu sunt pacatos, eu nu sunt vrednic…” Duhul Sfant mangaie sufletul cand acesta plange in rugaciune.

 Cand Duhul cel Sfant atinge inima cuiva, nu se mai poate opri din plans si este un plans mangaietor. Daca il ai adeseori, Duhul Sfant iti curata inima si vei putea spori. Asa Duhul Sfant iti va desavarsi smerenia si atunci, chiar de te va lauda toata lumea, nu vei avea nevoie de lauda nimanui. In timpul acelui plans, nu mai vrei sa te intalnesti cu nimeni ca sa-ti spuna ceva din veacul acesta inselator.

Sunt uneori si bucurii si lacrimi nebune.

 Acelea il fac pe om sa se socoteasca ca este cineva.Numai lacrimile care se varsa din inima, din smerenie, din cainta cuiva, care se crede pe sine cel mai mic si cu tot felul de lipsuri, sarac, si pe toti ii vede mai buni, si de toti ii este mila, si-i arde inima lui de dorul de Dumnezeu, numai acestea sunt de la Duhul Sfant salasluit in inima.

Foarte multa lume se inseala prin duhurile acestea – prin parerea ca el este mai bun ca altii.Cat timp te lupti cu aceste ganduri (cum ca esti mai bun) vei lua cununa. Stii cand este caderea? Cand te-ai invoit cu ele, cand le-ai acceptat ca fiind adevarate, reale, cand le crezi.
Somnul calugarului sa nu fie gramada

Cand este bine sa fac canonul?

Canonul foarte mult ajuta dupa miezul noptii. Daca la biserica este slujba, utrenie sau priveghere, si eu fac canon in timpul acela, am pierdut. Si daca dorm, mai tare am pierdut. Asa-i complet: daca stau la utrenie, si de la utrenie ma duc la chilie, si intre doisprezece si patru dimineata ma nevoiesc. Pe urma, daca vad ca vine somnul, si nu mai pot, este bine sa ma culc, ca sa se odihneasca cat de putin mintea, pentru ca sa pot judeca si sa pot face si ascultare.

Cel care are somnul cu intrerupere, acela sporeste repede. Cat timp somnu-i tot gramada, nu poate spori calugarul. Daca somnu-i gramada, ma trezesc ca mirean. Daca somnu-i impartit, ma scol ca si un calugar.

Daca te-ai culcat si in zece-douazeci de minute te-ai trezit, este ispita. Nu ingerul lui Dumnezeu te-a trezit, ci diavolul, ca sa te tulburi.

Cat timp ii cineva bolnav cu nervii si are o stare nelinistita, la acea persoana trebuie mai mult pogoramant. Trebuie sa aiba liniste, nu mai trebuie fortare prea mare; este o vatamare a mintii.

Candva a privegheat si a depasit masura. Daca cineva si-a facut o masura de priveghere, si-l auzi ca n-a dormit doua nopti la rand – asta-i ispita. Daca ti-ai facut o masura de priveghere, si vezi ca mintea nu mai judeca bine – nu mai poti deosebi binele de rau – atunci trebuie sa te culci, sa te odihnesti.
Sa avem mila de toti, chiar si de eretici

Duhul cel Sfant in multe feluri il trezeste pe suflet. 

Sunt unele vedenii sau visuri care se repeta si de trei ori pe noapte, dar si diavolul poate sa faca treaba asta. Sau cand te rogi la Dumnezeu sa-ti descopere ceva, atunci Duhul Sfant iti poate descoperi. Si ceea ce vezi prima oara vezi si a doua oara si a treia oara la fel, si atunci ai lacrimi de umilinta si multa smerenie.

Niciodata de cand ma stiu calugar si nici acum, nu am avut curajul sa-i cer si nu i-am cerut lui Dumnezeu nimic! Sporul nostru este asa: toti care s-au trezit cu sufletul, n-au altceva de facut decat sa planga, si numai prin plans vom capata mila lui Dumnezeu. Alta cale nu mai este, caci omul cand plange si suspina din inima, atunci toate duhurile, toate ispitele se retrag, si atunci are o minte care intelege sanatos. Dar cat timp sunt impietrit, nu pot deosebi binele de rau. Foarte mult ajuta lacrimile care ies din inima cu multa smerenie, cu multa cainta.

Un sfant parinte spune asa: „Striga la Dumnezeu prin fapte bune“. Iar cand vezi ca nu poti face nicio fapta buna, foarte mult ajuta sa inmultim smerenia. Sa vedem pe toti mai buni, sa avem mila de toti, chiar si de eretici. Sa ne rugam la Dumnezeu: „Doamne, lumineaza-le mintea, sa se intoarca la Adevar“, pentru ca Duhul Sfant si pe ei ii va primi, daca se vor smeri. Ei au patima asta: se incred in ei, nu in Dumnezeu, si n-au evlavie la sfinti.

Duhul cel Sfant s-a salasluit in inimile tuturor mucenicilor care au cautat sa biruie patimile trupesti si sufletesti si sa slujeasca Bunului Dumnezeu. Iar sectele si chiar credinciosii care se incred in ei insisi, sau se cred ceva, sau cred ca sunt mai buni ca altii, sunt de plans. Doamne, fereste!

Un sfant avea o smochina si se ruga plangand: „Doamne, nu ma lasa, ca ma lupta gandul sa mananc smochina aceea” – el se lupta ca sa poata birui acel gand. Bunul Dumnezeu celor ce se lupta cu acele mici, le va da puteri sa se lupte si cu cele mari. Cei care nu se pazesc de cele mici, fara sa vrea cad in cele mari.

Foarte mult ajuta marturisirea si cainta.

Pentru sectari este bine sa ne rugam, dar nu la Sfanta Liturghie. Rugaciunea pentru aproapele este ca o milostenie duhovniceasca.

Ras si gluma sau asprime?

Cum se tanguieste inima dupa Dumnezeu?

Daca ai simtit inima – si numai asa o poti simti: daca duci o viata de pocainta si-ti pare rau – doresti mantuirea. Atunci Duhul Sfant te indeamna sa zici „Doamne Iisuse…“, si asculti cu urechea sufletului si-l pui pe gand, care iese din inima, sa zica „Doamne Iisuse…“. Atunci vei capata rugaciunea asta a inimii.

Daca rad si glumesc, pierd! Sa fiu aspru cu mine, sa ma inchid.

Calea de mijloc. Unele dati, mai bine sa pierd, numai sa nu jignesc pe aproapele. Dar nici prea multa gluma, pentru ca atunci pierd in partea cealalta”.

(Parintele Proclu Nicau, “Lupta pentru smerenie si pocainta”, Editura Agaton, Fagaras, 2010)

† Sfântul Nicolae Velimirovici

,,Insemnari duhovnicesti,,

„Fiule, dă-mi inima ta!, zis-a Domnul” (Pilde 23:26)

1. Mai presus de toate gândeşte-te la Dumnezeu, căci şi Dumnezeu se gândeşte la tine maipresus de toate. Precum păstorul se gândeşte la oaia cea rătăcită mai mult decât la întreaga turmă, aşa şi Dumnezeul tău se gândeşte la tine, care te pierzi în păcat, mai mult decât la toţi îngerii din ceruri.

2. A cugeta la Dumnezeu nu înseamnă a cerceta fiinţa lui Dumnezeu, ci înseamnă a cerceta şi a afla ce aşteaptă Dumnezeu de la om.

3. Cel ce cumpără nuci nu caută la coajă, ci la miez. La fel şi cel ce cumpără ouă. Şi aşijderea cu nenumărate lucruri din lume, oamenii le caută pe cele nevăzute şi nu pe cele văzute. Şi Dumnezeul tău caută la tine după inimă. Prin coaja cea trupească, El priveşte în miezul tău, în inima ta, şi caută la inima ta. Fiul meu, dă-i inima ta!



4. În inimă, Ziditorul a pus temelia vieţii. În inimă viaţa se zămisleşte, purcede, creşte şi se îndreaptă spre mormânt şi dincolo de mormânt. Oare cât preţuieşte omul despre care toţi spun: e deştept, dar nu are inimă? Dumnezeu nu va cere de la el deşteptăciune, ci inimă. Căci s’a zis: „ce este nebun al lui Dumnezeu, mai înţelept decât oamenii este.” (I Cor. 1:25).

5. Sau cât preţuieşte omul despre care se spune: e bogat, dar nu are inimă? Oare îşi va duce bogăţia în cealaltă lume şi o va dărui Celui a cărui vistierie sânt pământul şi cerul, şi soarele şi stelele şi toate împărăţiile ştiute şi neştiute?

6. Sau ce-i ajută omului puterea şi frumuseţea cea trupească? Oare nu întâlnim zilnic pe cei ce în tinereţi erau puternici şi frumoşi, iar acum, gârboviţi şi traşi, se sprijină ori în baston, ori de mâna cuiva? Multora, puterea şi frumuseţea trupească le-a slujit, din nefericire, la putrezirea inimii înainte de putrezirea pielii şi oaselor.

7. Fericiţi sânt cei ce din tinereţe nu s’au îndrăgostit de nici o frumuseţe trecătoare şi muritoare, ci de Ziditorul lor, a cărui putere nu slăbeşte şi a cărui frumuseţe nu piere! La dragostea lor, Dumnezeu va răspunde cu dragoste însutită, şi inima lor Dumnezeu o va rândui lângă inima Sa.

8. Postul înseamnă slăbirea legăturii inimii cu lumea şi întărirea legăturii inimii cu Dumnezeu. Aminteşte-ţi şi cugetă la aceasta în cea dintâi săptămână a Marelui Post.

9. Întărirea legăturii cu Dumnezeu aduce bucurie în inimă. De aceea se citeşte la începutul Postului din cărţile bisericeşti: „Iată, a venit veselitoarea vreme a postului!”

10. Aminteşte-ţi numele acelor mărimi duhovniceşti care, cu postul, au slăbit legăturile lor cu lumea şi au întărit legăturile cu Dumnezeul cel Viu – Sfinţii Antónie, Pável, Efthímie, Avxentie, Avrámie, Sávva, Visaríon, Vitálie, Gherásim, Chiriac, Zosíma, Haríton, Efrém, Arsénie, Carion, Zaharia, Sávva cel Sfinţit, Siméon şi Alípie Stâlpnicii, Onúfrie, Pahómie, Pétru şi Athanasie Athoniţii, şi cei dimpreună cu dânşii.

11. Aminteşte-ţi şi de Dumnezeu purtătoarele fecioare şi femei, a căror inimi au fost umplute de dragoste către Hristos – Sfintele Thécla, Xenía, Evpraxía, Anastasía, Matróna, Sarà, Maria Eghipteanca, Pelaghía, Thaisía, Theodúla, Vasilísa şi cele dimpreună cu ele.

12. Dacă îţi sânt departe după loc sau după vreme, atunci aminteşte-ţi de acele slăvite nume din neamul tău – Sfânta Parascheva, Sfântul Sava, slava Serbiei, Sfinţii Ioanníchie de la Devici, Pétru de la Korişa, Vasílie al Ostrogului, Prohor, Gavriíl, Ioachim, Ioánn al Rilei, Naúm al Ohridei, Nectárie al Bitoliei şi mulţi, mulţi alţii care cu postul au sfinţit trupurile lor şi cu rugăciunea au sfinţit ţara în care vieţuieşti.

13. Ei toţi acelaşi glas au auzit: „Fiule, dă-mi inima ta!”. Acelui glas au răspuns şi inima lor întru totul au dat-o Dumnezeului şi Ziditorului lor.



(Sf. Nicolae Velimirovici – „Inima în Marele Post”, în traducere din limba sârbă de Ionuț și Sladjana Gurgu, Ed. Predania, București, 2010, http://www.predania.ro)