Cuvant pentru suflet.Sfaturile duhovnicești din Scara. Lupta cu patimile...

  DESPRE MANTUIRE

  PRIMUL PAS PE CARAREA IMPARATIEI- CURATIREA DE PATIMI

  ,,Cum sa luptam impotriva patimilor trupesti ,,

Frate! Impotriva patimilor trupesti ai a duce o lupta deosebita de toate celelalte. Iar ca sa stii a lupta dupa randuiala, trebuie sa deosebesti trei momente si trei atacuri: inainte de ispita, in timpul ispitei si dupa ispita.

Razboiul dinainte de ispita este, de obicei, impotriva cauzelor care produc aceasta ispita. Adica trebuie sa lupti astfel impotriva acestei patimi, nu standu-i impotriva cum te-am invatat la celelalte patimi, ci fugind cu toata puterea de orice prilej care te poate ademeni. Si daca vreodata e neaparata nevoie a vorbi cu cineva, vorbeste scurt, cu fata respectuoasa, linistita si serioasa. Da mai bine cuvintelor tale putina asprime iar nu dulceata.

"Nu da crezare vrajmasului tau in veacul veacului" , zice Sirah (12, 12). Nu te increde nici in tine. Fiindca, dupa cum arama (bronzul) naste dintr-insa rugina, tot astfel firea ta cea stricata naste dintr-insa rautatea. "Fiindca dupa cum arama rugineste, asa si rautatea lui" (Ibid).

Inca odata, nu te increde in tine insuti, chiar de am zice ca nu simti si n-ai simtit atatia ani aceste imboldiri ale trupului. Caci acest viciu condamnabil face intr-o ora ceea ce n-a putut face in multi ani, si adeseori are lucrarile lui tainice si ascunse. Cu cat se face mai prietenos, cu atat musca mai mortal[29].

De aceea e mai bine a se teme cineva (cum a aratat si arata experienta) de persoanele cu care se insoteste decat a avea o tovarasie nechibzuita, fie pentru motivul ca i-ar fi rude, fie pentru ca sunt cucernice si bogate, ori pentru ca a primit o binefacere de la ele si se crede totdeauna indatorat a le purta respectul si a le multumi[30]. Cu o astfel de tovarasie nechibzuita se amesteca placerile otravitoare ale simturilor, incat fara a ne da seama, incet-incet, strabat pana la maduva sufletului adevarat, intunecand ratiunea in asa fel ca ei incep a crede ca nu-i nimic, oricat de monstruoase si periculoase ar fi cauzele pacatelor, adica: privirile dragastoase, cuvintele dulci ale unei parti si ale alteia, semnele si miscarile necuviincioase, strangerea mainilor s.a. Apoi ajung sa cada, fie in pacatui cel mare, fie in pasiunile diabolice, din care cu greu se pot libera,

De aceea, frate, fugi de foc fiindca esti calt. Nu zice niciodata ca esti calt udat ori imbibat cu apa. Nu te bizui pe o vointa puternica. Nu! Considera-te calt uscat si indata ce vei mirosi focul, esti nimicit, cum este scris de Samson: "A rupt vinele cum ar rupe cineva o ata de calti care ar atinge-o focul" (Judec. 17,9).

Nu te bizui nici pe hotararea ta. Oricat de ferma ti s-ar parea si oricat de sarguitor te-ai socoti. Mai bine sa mori decat sa lovesti pe Dumezeu cu pacatul. Fiindca, chiar de am presupune ca esti calt ud, totusi printr-un neintrerupt contact de tovarasie, focul cu fierbinteala lui, incet-incet, usuca apa voii tale cei buna si pe nesimtite atat te vei lipi de diavolescul dor, incat nu te vei rusina de oameni, nu vei pazi rudenie ori prietenie, nu te vei teme de Dumnezeu, nici nu vei recunoaste viata, nici toate pedepsele iadului si ale muncii, ci vei savarsi pacatuL

De aceea, fugi, fugi cat poti.

a) Intai de tovarasia persoanelor care sunt piatra de scandal, daca intr-adevar nu vrei sa fii prins de pacat si sa mori[31].

b) Fugi de lene si trandavie. Stai destept si treaz cu gandurile si cu faptele ce se potrivesc starii tale.

c) Nu asculta vreodata de tine, ci supune-te cu lesnire superiorilor si Parintilor tai duhovnicesti, facand cu ravna si fara intarziere cele poruncite. Mai ales cele ce te smeresc si sunt impotriva voii si pornirilor tale firesti.

d) Nu judeca niciodata si nu osandi cu obraznicie pe aproapele tau. Adica nu-l condamna; mai ales pentru acest pacat trupesc de care vorbim, chiar de s-ar vadi intr-insul. Totdeauna sa ai ingaduinta fata de el. Nu te intarata asupra lui, nici nu-l ocari. Ci din pilda lui smereste-te si recunoaste ca esti slab, praf si cenusa, zicand: el a cazut azi, eu pot cadea maine.

Fiindca daca te vei grabi a judeca si a defaima pe ceilaiti, Dumnezeu te va pedepsi grozav de aspru, lasandu-te sa cazi in aceeasi gresala. Domnul zice: "Nu judecati ca sa nu fiti judecati" (Mat. 7, I).

Smereste-te ca sa-ti poti cunoaste mandria ta. Altfel din cadere si mandrie iti vei cunoaste smerenia ta. Cauta tamaduire pentru amandoua: pentru mandria si pentru curvia ta. Desi de te va pazi Domnul si nu vei cadea, nici nu-ti vei schimba gandul, totusi nu te bizui in tine, ci indoieste-te de tine si teme-te totdeauna de starea ta.

e) la bine seama daca vei castiga vreun dar dumnezeesc ori vei fi in vreo buna stare sa nu iei in sine-ti vreo idee desarta ori vreo nalucire ca ai fi ceva si ca vrajmasii tai nu te vor ataca, fiindca te arati ca-i urasti si te intorci de la ei.

Gandind astfel usor cazi.

Acestea sunt cele ce trebuie sa le tii si sa le pazesti inainte de ispita patimii trupesti. lar in timpul ispitei, gandeste de unde vine acest razboi: din cauze externe ori interne. Pricinile din afara sunt: pofta si curiozitatea ochilor, cuvintele si sunetele dulci, moliciunea si impodobirea cu haine scumpe, parfumurile cele ales mirositoare, convorbirile, semnele, strangerile de maini si pipairile care indeamna la acest pacat.

lar doctoria acestor intampinari este: cucemicia, smerenia si modestia hainelor.

Sa nu voiesti a asculta, a mirosi, a vedea, a vorbi ori a pipai toate cele ce ne indeamna la aceasta rautate.

Dar, mai presus de toate, fugi de tovarasi, cum am spus mai spus.

lar pricinile dinauntru provin din: bunul trai al trupului, gandirile mintii care vin din relele noastre deprinderi si patimi ori din indemnul diavolului.

Bunul trai al trupului poate fi moderat cu postul, priveghieri, dormitui pe jos si mai ales cu metanii si cu alte multe practici, cum sfatuieste si invatatura Sfintilor Parinti. lar doctoriile gandurilor, ori de unde ar veni, sunt: citirea sfintelor carti, mai ales sf. Efrem Sirul, Ioan Scararul, Everghetinosului si a Filocaliei, s.a.

Cugetarea si rugaciunea fa-o astfel. Cand va incepe a te supara vreun gand al curviei, indata inalta-ti gandul la Cel Rastignit si zi din adancul sufletului: "Iisuse al meu, prea dulcele meu Iisus, ajuta-mi degrab sa nu cad rob acestui vrajmas". Si uneori, imbratisand, in gand ori in realitate, Crucea pe care-i rastignit Domnul tau, saruta-i ranile de multe ori, zicand cu dragoste: "..Prea frumoase rani, rani prea sfinte, rani prea curate, raniti aceasta ticaloasa si necurata inima a mea si opriti-ma a va vatama".

Cand se inmultesc gandurile dulceturilor trupesti, sa nu se ridice cugetarea ta drept impotriva lor, desi unele carti indeamna astfel (Ex: socotirea amaraciunei produsa de dulceata trupeasca, mustrarea cugetului produsa de relele facute, primejdiile, stricaciunea vietii si pierderea fecioriei tale, prihanirea cinstei s.a).

Gandirea ta sa nu se indrepte la aceste lucruri, fiindca o astfel de cugetare nu-i totdeauna asa de puternica si intemeiata ca sa te poata elibera de ispitele trupului.

Mai lesne iti aduce vatamare. Caci desi mintea ar lepada gandurile deodata, cu astfel de cugetare, totusi ea-i neputincioasa si patimasa, cand cugeta aceste lucruri si mai lesne isi imagineaza placerea si dulceata si atunci cedeaza.

De aceea, adevarata doctorie a dulcetilor trupesti este, sa fugi totdeauna nu numai de ele, ci si de orice alt lucru, chiar daca acel ceva ar fi opus lor si ne-ar aduce aminte de ele,

Adica intelepciunea cea mare e sa ne ducem cu mintea la viata si patimile Domnului nostru Iisus Hristos Cel rastignit , la ceasul infricosat al mortii, la ziua grozava a judecatii si la feluritele munci vesnice.

lar desi aceste ganduri trupesti te framanta mai mult decat de obicei, cum deseori se intampla, nu te ingrozi nici nu lasa cugetarea celor mai de sus si sa te intorci la ele ca sa le stai impotriva. Nu! Urmeaza cat mai cu luare aminte aceste cugetari.

Fiindca nu-i mai bine a sta impotriva acestor ganduri, desi te-ar ataca neincetat, sa te faci ca nu le iei in seama. In sfarsit sa termini cugetarea-ti cu aceasta rugaciune:

"Slobozeste-ma, Ziditorul si Izbavitorul meu, de vrajmasii mei pentru patima Ta cea sfanta si dupa negraita Ta bunatate".

Nu-ti intoarce mintea la aceasta trupeasca rautate. Pentru ca-i primejdios a-ti aduce aminte de dansa chiar singur. Nu sta si te tangui cu aceasta ispita si nu te iscodi daca ai ajuns la invoire cu dansa ori nu.

Aceasta iscodire, desi pare buna, totusi, in realitate este o amagire a diavolului, ori o masinatie ca sa te supere si sa te faca a deznadajdui, a scadea cu duhul, ori a te tine totdeauna impleticit in ganduri de acest fel.

De aceea, la aceasta ispita, cand n-ai cedat inca, ti-e destul a marturisi aceasta pe scurt la duhovnicul tau, ramanand cu cugetul curat, fara a mai gandi ceva, si fara a-i arata orice gand al tau, fara a mai fi stapanit de vreo sfiala or rusine.

Caci daca ne trebuie puterea smereniei ca sa-i biruim pe toti vrajmasii nostri, cu atat mai vartos avem nevoie de puterea ei in acest razboi trupesc. Infrangerea in aceasta lupta este mai totdeauna consecinta si pedeapsa lipsei de smerenie. In fine, dupa ce va trece ispita, aceasta-i ce-ti ramane de facut: Desi ti s-ar parea[32] ca esti slobod de cele trupesti, totusi stai cu gandul departe de acele persoane si fete pricinuitoare de tulburare.

Sa nu socotesti ca-i bine a te intovarasi cu ele, caci iti sunt rudenii, imbunatatite ori binefacatoare.


Si aceasta este o amagire a firii tale celei rele si o cursa a vicleanului nostru vrajmas - diavolul, care se preface in ingerul luminii ca sa ne arunce intuneric (2 Cor. 16, 14).

http://sfantulioancelnou.ro/carti/Razboiul_nevazut/Razboiul_nevazut.htm

Sfantul Ignatie Briancianinov Despre ravna cea Sufleteasca si cea Duho...

Despre ravna sufleteasca si cea duhovniceasca

 Oamenii din lume si multi dintre cei ce duc viata monahiceasca, datorita nestiintei lor, lauda mult o asemenea ravna, nepricepand ca izvoarele ei sunt parerea de sine si trufia.

 Aceasta ravna ei o preama­resc ca ravna pentru credinta, pentru evlavie, pentru Biserica, pentru Dumnezeu. Ea consta in osandirea si acuzarea mai mult sau mai putin aspra a celorlalti, pentru greselile lor in privinta moralei si pentru cele impotriva bunei oranduieli si intocmiri bisericesti. Amagiti fiind de o falsa conceptie despre ravna, ravni­torii lipsiti de intelepciune socot ca, lasandu-se in voia acestei ravne urmeaza Sfintilor Parinti si sfintilor mucenici, uitand ca ei - ravnitorii - nu sunt sfinti, ci pacatosi.

Daca sfintii ii mustrau pe pacatosi si pe necredinciosi, o faceau din porunca lui Dumnezeu, fiind datori sa faca aceasta, potrivit insuflarii Sfantului Duh, nu insuflarii propriilor patimi si a demonilor.

 Iar cel ce se hotaraste, de capul lui, sa-l acuze pe fratele sau sa ii faca observatie, acela arata limpede ca se socoate mai intelept si mai virtuos decat cel acuzat de el, ca lucreaza sub inraurirea patimii si a amagirii cu­getelor demonice. 

Se cuvine sa ne aducem aminte de porunca Mantuitorului: "De ce vezi paiul din ochiul fratelui tau, si barna din ochiul tau nu o iei in seama ? Sau cum vei zice fratelui tau: Lasa sa scot paiul din ochiul tau si iata barna este in ochiul tau ? Fatarnice, scoate intai barna din ochiul tau si atunci vei vedea sa scoti paiul din ochiul fratelui tau" (Mat.7, 3-5).

Ce este aceasta - barna ? Este cugetarea trupeasca, groasa ca o barna, care rapeste orice putere si orice corectitu­dine puterii vazatoare daruite de Ziditor mintii si inimii. Omul manat de cugetarea trupeasca nu poate nicicum sa judece drept - nici despre propria lui stare launtrica, nici despre starea aproapelui. El judeca despre sine insusi si despre ceilalti dupa felul in care se inchipuie el insusi pe sine si dupa felul in care ii apar ceilalti pe dinafara, potrivit cugetarii sale trupesti - bineinteles, gresit; si de aceea l-a numit Cuvantul lui Dumnezeu, pe buna dreptate, fatarnic. Crestinul, dupa ce a fost tamaduit prin Cuvantul lui Dumnezeu si Duhul lui Dumnezeu, primeste o vedere dreapta a pro­priei sale intocmiri sufletesti si a intocmirii sufletesti a aproapelui. Cugetarea trupeasca, lovind ca o barna pe aproapele care a gresit, intotdeauna il tulbura, nu arareori il pierde, niciodata nu aduce si nici nu poate aduce folos, nu are nici un pic de putere asupra paca­tului. Dimpotriva, cugetarea duhovniceasca lucreaza numai asupra neputintei sufletesti a aproapelui, mi­luindu-l, tamaduindu-l si mantuindu-l.

Este vrednic a fi luat in seama faptul ca, dupa dobandirea intelegerii duhovnicesti neajunsurile si pacatele aproapelui incep sa para de foarte mica insemnatate, rascumparate fiind de Mantuitorul si lesne de tamaduit prin pocainta ­aceleasi greseli si neajunsuri care pentru intelegerea trupeasca pareau necuprins de mari si insemnate. Apare lesne de vazut ca aceasta cugetare trupeasca le dadea o insemnatate atat de uriasa pentru ca ea insasi este barna.

 Cugetarea trupeasca vede la aproapele pa­cate care nu sunt nicidecum: din aceasta pricina, cei atrasi de ravna lipsita de judecata au cazut adesea in clevetirea aproapelui si s-au facut unealta si jucarie a duhurilor cazute. Preacuviosul Pimen cel Mare poves­tea ca un oarecare monah, fiind manat de aceasta ravna, s-a supus urmatoarei ispite: l-a vazut pe un alt monah culcat peste o femeie. Indelung s-a luptat mo­nahul cu gandul care-l silea sa-i opreasca pe cei ce pacatuiau si, fiind in cele din urma biruit, i-a impins cu piciorul zicand: Ci incetati ! Atunci s-a aratat ca era vorba de doi snopi (Pateric).

Preacuviosul Avva Dorotei povesteste ca, pe cand petrecea in chinovia Avvei Serid, un frate oarecare l-a clevetit pe un alt frate, manat fiind de ravna cea lipsita de judecata, care este intotdeauna impreunata cu banuieli si cu pareri, fiind foarte plecata spre nascociri. Invinuitorul il invi­nuia pe cel invinuit ca in acea dimineata, devreme, ar fi furat niste smochine din livada si le-ar fi mancat: la cercetarea facuta de egumen, insa, s-a aratat ca cel barfit nu se afla in manastire in dimineata cu pricina, ci intr-una din asezarile vecine, fiind trimis acolo de iconom, si se intorsese in manastire doar dupa ter­minarea Dumnezeiestii Liturghii (Invatatura a 9-a a Preacuviosului Avva Dorotei).

Daca vrei sa fii un fiu credincios si ravnitor al Bi­sericii Ortodoxe, atinge-ti telul prin implinirea porun­cilor evanghelice legate de aproapele. Nu indrazni sa-l lauzi ! Nu indrazni sa-l inveti ! Nu indrazni sa-l lovesti si sa-l mustri ! Acestea nu sunt fapte ale credintei, ci ale ravnei lipsite de judecata, ale parerii de sine, ale trufiei. L-au intrebat pe Pimen cel Mare: ce este cre­dinta ? Cel Mare a raspuns: "Credinta sta intr-aceea ca sa petreci in smerenie si sa faci milostenie" (Pateric), adica a te smeri inaintea aproapelui si a-i ierta toate supararile si jignirile, toate greselile lui. Intrucat ravn­itorii lipsiti de dreapta socoteala aduc credinta ca pricina a ravnei lor, sa afle unii ca acestia ca adevarata credinta (aici se intelege credinta lucratoare, nu cea dogmatica. Despre deosebirea lor, vezi in Filocalie la Calist si Ignatie), prin urmare si adevarata ravna, se arata prin smerenia inaintea aproapelui si milostivirea catre el. Sa lasam judecata asupra oamenilor si acuzarea lor in seama acelora pe ai caror umeri a fost asezata indatorirea de a-i judeca pe fratii lor si de a-i indrepta. "Cel ce are ravna mincinoasa - a spus Sf. Isaac Sirul - boleste de boala grea. O, omule care crezi ca-ti pui ravna impotriva bolilor straine, tu te-ai lepadat de sanatatea sufletului tau ! Osteneste-te cu osardie pentru sanatatea sufletului tau. Iar daca vrei sa doftoricesti pe cei neputinciosi, apoi afla ca bolnavii au mai multa nevoie de ingrijire decat de mustrari aspre. Ci tu, fara a ajuta pe altii, te bagi pe tine insuti in boala grea si chinuitoare. Aceasta ravna nu se vadeste in oameni prin vreunul din chipurile intelepci­unii, ci se numara printre neputintele sufletului, este semn al saraciei intelegerii (duhovnicesti), semn al nestiintei celei mai de pe urma.

Inceputul intelepciunii Dumnezeiesti este linistea si blandetea, care tin de masura sufletului mare si intarit, de cel mai trainic chip al cugetarii si poarta neputintele omenesti. "Ci voi, cei tari", spune Scriptura, "purtati neputintele celor neputinciosi" (Rom. l5, l) si: "pe cel ce greseste indreptati-l cu duhul blandetii" (Gal. 6, l ). Pacea si rabdarea le numara Apostolul printre darurile Sfantu­lui Duh" (Cuvantul 89). In alt cuvant Preacuviosul Isaac graieste: "Sa nu urasti pe pacatos, caci cu totii suntem pacatosi. Daca tu pentru Dumnezeu te por­nesti impotriva lui (a pacatosului), atunci varsa pentru el lacrimi. Dar pentru ce il urasti ? Uraste pacatele lui, iar pentru el roaga-te, si prin aceasta te vei asemana lui Hristos, care nu S-a maniat asupra celor pacatosi, ci se ruga pentru ei. Nu vezi, oare, cum a plans El pentru Ierusalim ? Si noi, in multe prilejuri, suntem batjocoriti de diavol. Si de ce sa uram pe cel batjocorit de diavol, care ne batjocoreste si pe noi ? Pentru ca, omule, urasti pe pacatos ? Pentru ca nu-i asa de drept ca tine ? Dar unde este dreptatea, daca nu ai dragoste ? De ce n-ai plans mai bine, pentru el,~ ci il gonesti ? Cei ce  gandesc despre sine ca judeca sanatos despre faptele pacatosilor si se manie pe ei, lucreaza astfel din nesocotinta" (Cuvantul 90).

Mare nenorocire este parerea de sine ! Mare neno­rocire este lepadarea de smerenie ! Mare nenorocire este acea intocmire si stare sufleteasca in care aflan­du-se monahul/credinciosul, fara a fi chemat sau intrebat, manat de constiinta "valorii sale", incepe sa invete, sa acuze, sa mustre pe aproapele ! 

Fiind intrebat, refuza sa dai sfat si sa-ti spui parerea, ca unul care nu stii nimic, sau la mare nevoie, vorbeste cu cea mai mare chibzuinta si modestie, ca sa nu te ranesti pe tine cu slava desarta si cu trufia, iar pe aproapele cu un cuvant greu si neso­cotit. Atunci cand, pentru osteneala ta in via porun­cilor, Dumnezeu te va invrednici sa simti in suflet ravna Dumnezeiasca, atunci vei vedea limpede ca rav­na aceasta te. va indemna la tacere si smerenie inaintea aproapelui, la iubire fata de el, la miluirea lui si la compatimirea pentru el, precum a spus Sfantul Isaac Sirul (Cuvantul 38). Ravna Dumnezeiasca este foc, dar care nu aprinde sangele ! Ea stinge in acesta aprinderea, aducandu-l intr-o stare de tihna (Filocalia rom. vol. VII, Convorbirea Preacuviosului Maxim Capsocalivitul cu Preacuviosul Grigorie Sinaitul). Ravna cugetarii trupesti este intotdeauna impreunata cu aprinderea sangelui, cu navalirea a numeroase pa­timi si inchipuiri.

Urmarile ravnei oarbe si nestiutoare, daca aproapele i se impotriveste, sunt : mania asupra lui, ranchiuna, spiritul de razbunare in felurite chipuri, iar daca acesta se supune - multumirea de sine plina de slava desarta, aratarea si inmultirea cu­getarii trufase si a parerii de sine.


http://saraca.orthodoxphotos.com/biblioteca/sfantul_ignatie_briancianinov-despre_inselare.htm