Din minunile staretilor de la Optina
Străvederea stareţului Varsanufie
Cuviosul Varsanufie era înzestrat cu darul clarviziunii nu mai puţin decât ceilalţi stareţi. În el acest dar se manifesta oarecum deschis. În toată înfăţişarea lui exista ceva asemănător cu marii prooroci sau apostoli, în care se oglindea, ca o lumină clară, slava lui Dumnezeu. Despre înfăţişarea lui interioară e greu de spus în două cuvinte. Un stareţ adevărat, aşa cum era el, trebuie să fie înzestrat cu darul proorociei. Dumnezeu îi descoperă nemijlocit trecutul, prezentul şi viitorul. Aceasta este clarviziunea. Acest dar – de a vedea sufletul omenesc – îi dă posibilitatea de a-i îndrepta pe cei lacomi, de a-i îndruma de pe drumul greşit pe cel adevărat, de a vindeca bolile sufleteşti şi trupeşti, de a alunga demonii. Toate acestea l-au caracterizat pe părintele Varsanufie. Un asemenea dar are nevoie de nevoinţă neîntreruptă, de sfinţenia vieţii. Mulţi oameni au văzut stareţi învăluiţi de lumină în timpul rugăciunii lor. L-au văzut şi pe stareţul Varsanufie oarecum strălucind în timpul dumnezeieştii liturghii. O martoră în viaţă ne-a transmis despre acest lucru. Întradevăr, el a mers pe urmele marilor săi înaintaşi şi «a intrat în rândurile învingătorilor din oastea lui Hristos». În anul 1903 stareţul scria: „Demult, în sufletul meu tăinuiam dorinţa De a rupe toate legăturile cu lumea deşartă, De a începe o altă viaţă – o viaţă de nevoinţe: În obştea călugărilor să mă izolez pe veci Unde aş fi putut şi să plâng şi să mă rog! Cutreierând prin lumea rebelă şi aspră Să suport cu smerenie necazurile şi greutăţile ei Şi să aştept să încep o nouă viaţă duhovnicească Să aduc roade vrednice de pocăinţă, Şi să intru cu bărbăţie în rândurile biruitoare Ale marii armate a lui Hristos“. Clarviziunea părintelui Varsanufie era excepţională. Spre pomenirea lui, părintele Vasile Şustin a descris multe întâmplări. Maria Vasilievna Şustina, sora protoiereului, ne-a trimis următoarea povestire, care se referă la sora lor decedată: „Părintele Varsanufie i-a recitat surorii mele de 9 ani, Ana, următoarea poezie: „Pasărea lui Dumnezeu nu cunoaşte Nici griji, nici greutăţi, Şi nu-şi construieşte cuib pentru mulţi ani“. Apoi a continuat: „La stareţul Ambrozie a venit o moşiereasă bogată împreună cu fiica ei frumoasă, ca să îi ceară blagoslovenie pentru căsătoria cu un husar. Stareţul Ambrozie i-a răspuns: „Ea va avea un Mire mult mai minunat şi mai onorabil. Veţi vedea că va veni El Însuşi în noaptea de Paşti“. Şi a venit Paştele. Toţi erau frământaţi, se înfierbântaseră de tot şi ardeau de nerăbdare. Când s-au întors de la biserică, mesele erau încărcate de bucate. Mama tinerei fete stătea pe verandă şi a văzut o imagine minunată. Zorile începuseră să se ivească. La un moment-dat a exclamat: «Iată că vine o troică pe drum – sigur este mirele». Însă troica a trecut în goană pe lângă ei. După ea a apărut o a doua troică, însă şi aceea a trecut pe lângă ei. Fata a ieşit pe verandă şi a spus: «Mie mi-e rău!». Apoi au auzit clopoţeii. Mama ei s-a repezit să dea ordine, însă a auzit strigătul puternic al fiicei: «Iată, Mirele meu minunat!». Ea a alergat înapoi şi ce i-a fost dat să vadă: fata ei ridicase mâinile către cer şi căzuse fără cunoştinţă.“ Această povestire, ca şi versurile despre pasărea lui Dumnezeu care «nu-şi face cuib pentru mulţi ani» au fost proorocii pentru Ana. Când a împlinit 19 ani, ei i-a plăcut un tânăr, apoi un altul mai bun, însă nu i-a fost dat să se bucure de fericire. În timpul războiului civil ea a trebuit ca, împreună cu părinţii, să părăsească ferma din gubernia Poltava şi să se îndrepte spre sud. Pe drum, în apropiere de Krâm, Ana s-a îmbolnăvit de febră tifoidă şi a murit. Înainte de moarte s-a împărtăşit cu Sfintele Taine. Iată cum s-a împlinit prezicerea părintelui Varsanufie. Aceeaşi Maria Vasilievna scrie: „Altădată stareţul a prevenit-o pe o călugăriţă tânără să nu fie încrezătoare în sine. În scurt timp însă, ea singură s-a apucat să citească Psaltirea în biserică pentru cei morţi şi a refuzat participarea altor călugăriţe. La miezul nopţii a simţit că îi este frică, a luat-o la fugă şi şi-a prins îmbrăcămintea cu uşa. De dimineaţă au găsit-o pe duşumea, în delir. Au dus-o la sanatoriu, unde a stat un an şi s-a întors încărunţită“. Nouă ne sunt cunoscute câteva cazuri de clarviziune a stareţului Varsanufie dovedite în timpul spovedaniei fiilor lui duhovniceşti. Elena Alexandrovna Nilus ne-a povestit că odată, când a mers împreună cu soţul să se spovedească la stareţ (iar el, în chip excepţional, îi spovedea în acelaşi timp, pentru că ştia că ei nu au secrete unul faţă de celălalt), l-a întrebat pe Serghei Alexandrovici dacă a săvârşit un păcat anume: „Da – a răspuns el – însă eu nu am considerat că e păcat“. Atunci stareţul i-a explicat lui Nilus păcătoşenia faptei lui sau a gândului şi a exclamat: „Şi poliţa aţi rupt-o în bucăţi, Serghei Alexandrovici“. Tânăra domnişoară Sofia Konstantinova a venit în vizită la Nilus în schitul Optina şi la spovedanie s-a plâns stareţului că, locuind în casă străină, e lipsită de posibilitatea de a ţine posturile. „Dar de ce acum, în timpul călătoriei, în ziua de post v-aţi ispitit cu salamul?“, a întrebat-o stareţul. Sofia Konstantinova s-a înspăimântat: „Cum a putut stareţul să afle acest lucru?“. O întâmplare asemănătoare a avut loc cu Sofia Mihailovna Lopuhina, născută Osorghina. Ea a povestit că a mers la schitul Optina când era o tinerică de 16 ani. Mulţimea de o mie de oameni din jurul „hibarcăi“ stareţului a uimit-o. (Hibarcă se numea căsuţa de lemn unde locuia stareţul). Ea s-a suit pe un buştean ca să îl vadă pe stareţ când iese. Nu după mult timp, stareţul a apărut şi, deodată, i-a făcut semn să se apropie. El a condus-o în chilie şi i-a povestit toată viaţa ei, an cu an, enumerând-i toate greşelile, când şi unde le-a săvârşit şi a pomenit personajele după numele lor. Iar apoi i-a spus: „Mâine tu vei veni la mine şi îmi vei repeta tot ce ţi-am spus. Nu am vrut decât să te învăţ cum trebuie să te spovedeşti“. Sofia Mihailovna nu a mai fost de atunci la schitul Optina. L-a revăzut pe stareţ când acesta a poposit la Moscova, în drum spre Golutvin. Îmbătrânise mult şi era tras la faţă. Spunea că e limpede că Dumnezeu îl iubeşte, dacă i-a trimis o astfel de încercare. A trecut un an. Ea s-a căsătorit cu Lopuhin. Stareţul a murit. Pe neaşteptate, în apartamentul ei s-a auzit soneria. A intrat un călugăr de statură foarte înaltă şi i-a dat două icoane din partea părintelui care murise; după dispoziţia lui, ele fuseseră aşezate în coşciug şi lăsate cu limbă de moarte pentru ea şi verişoara ei primară, S. F. Samarina. De icoana „Kazanskaia“ a Maicii Domnului, Lopuhina nu s-a despărţit niciodată. Excepţii a făcut numai atunci când i-a dat-o soţului care s-a aflat în temniţă. O a treia întâmplare, tot atât de minunată la spovedanie a avut loc în Golutvin, cu Nicolae Arhipovici Jukovski, astăzi ajuns la adânci bătrâneţi, dar care e sănătos şi trăieşte în Franţa, aşa cum trăieşte şi S.M. Lopuhina, cea care ne-a dat voie deplină să aducem la cunoştinţă povestirea despre relaţia ei cu stareţul (pe care ne-a comunicat-o monahia Taisia). Părintele egumen Innochentie Pavlov, care şi-a început viaţa monahală la Optina spre sfârşitul anului 1908 ne-a povestit prima lui spovedanie la stareţ. În acea perioadă, conducătorul schitului şi stareţ era părintele Varsanufie. Din Brazilia, părintele care astăzi e mort, ne-a scris: „Acesta a fost un stareţ admirabil care a avut darul clarviziunii ce l-am simţit pe pielea mea atunci când m-a primit în mănăstire şi pentru prima dată m-a spovedit. Eu am amuţit de spaimă pentru că am văzut în faţa mea nu un om, ci un înger în trup, care îmi citeşte gândurile cele mai ascunse, îmi aminteşte faptele pe care le-am uitat, persoanele şi altele. Am fost cuprins de o teamă nefirească. El m-a încurajat şi a spus: „Nu te teme, acest lucru nu pot să-l fac eu, Varsanufie păcătosul, ci Domnul mi-a descoperit despre tine. Cât trăiesc eu să nu vorbeşti nimănui despre ceea ce simţi acum, dar după moartea mea poţi să vorbeşti“. În ultimele fragmente ale acestei povestiri, stareţul însuşi descoperă Izvorul harului şi al darului său. Un contemporan al stareţului relatează: „Cu mine a avut loc o întâmplare. Familia noastră avea abonament în Petersburg la spectacolele de operă de la teatrul Mariinsk. Cu un an înainte de sosirea mea la Optina s-a jucat „Faust“, cu Şaliapin, în ajunul zilei de 6 decembrie, a Sfântului Nicolae Făcătorul de Minuni. Eu îmi doream foarte mult să ascult această operă cu Şaliapin. Gândindu-mă că nu voi putea să merg la vecernie, m-am hotărât ca în ziua următoare să mă scol mai devreme şi să merg la utrenie. Şi am intrat singur într-un asemenea compromis cu mine însumi. Am fost la operă, iar în dimineaţa zilei următoare, cu întârziere, am participat la utrenie, iar apoi la liturghia de dimineaţă şi m-am gândit: „Am respectat astăzi pomenirea plăcutului lui Dumnezeu Sfântului Nicolae“. Deşi în suflet ceva s-a produs, totuşi am uitat. Şi iată că, înainte de spovedanie, batiuşka mi-a spus că există cazuri în care nici nu bănuieşti că ai greşit. Cum a fost, de exemplu, faptul că în loc să cinstesc pomenirea marelui cuvios al lui Dumnezeu, care e Sfântul Nicolae Făcătorul de Minuni şi să merg la vecernie, m-am dus la teatru pentru propria desfătare. Plăcutul lui Dumnezeu împlineşte ceva nedesăvârşit şi iată, păcatul e săvârşit. Apoi a avut loc o altă întâmplare în mănăstirea din Golutvin. Acolo bărbaţii şi femeile posteau împreună şi batiuşka discuta cu ei într-o singură cameră de primire. S-a întâmplat ca să se afle atunci în post pentru împărtăşanie 15 oameni, bărbaţi şi femei. Şi batiuşka lea vorbit: o fiică de boier iubea un tânăr, însă el nu i-a împărtăşit dragostea şi i-a făcut alteia curte. Atunci în acea domnişoară a apărut sentimentul geloziei şi s-a hotărât să se răzbune pe tânăr. S-a folosit de faptul că el mergea permament să patineze pe acelaşi patinoar, unde mergea şi ea. Gândul ei era: „Îl distrug ca să nu îi revină rivalei mele“. Şi iată că, atunci când el a prins viteză, rostogolindu-se, ea, în : „Acest părinte m-a descris pe mine! Aceasta era taina mea, de unde a putut să o afle?!…“
extras text din ,, Ne vorbesc staretii de la Optina,, EDITURA:EGUMENITA
