Învăţătura Bisericii despre vămi este aceeaşi pretutindeni, mai ales între Dascălii credinţei din secolul al IV-Iea, iar acest fapt mărturiseşte netăgăduit că această învăţătură a fost transmisă de către Sfinţii secolelor anterioare şi îşi are originea în Tradiţia Apostolică.
Din istorisirea Sfintei Teodora aflăm ordinea vămilor. Astfel, pe calea cerului, mergând spre răsărit, sufletul întâlneşte:
Prima vamă unde duhurile rele, după ce au oprit sufletul însoţit de îngerii cei buni, îi înfăţişează păcatele sale cele cu cuvântul (vorbă deşartă, flecăreală, obscenităţi, batjocuri, luare în râs a lucrurilor sfinte, cântece deocheate, înfierbântare la râs şi altele de acestea).
A doua vamă este cea a minciunii (minciuna de orice fel, călcarea de jurământ, luarea în deşert a numelui lui Dumnezeu, ascunderea păcatelor înaintea duhovnicului, etc).
A treia vamă este cea a calomniei (vorbirea de rău, înjosirea aproapelui, ocara, batjocura, toate însoţite de uitarea propriilor greşeli şi păcate).
A patra vamă este a lăcomiei (beţia, mâncarea între ospeţe şi în ascuns, uitarea rugăciunii la masă, nerespectarea postului, saţiul, desfătările, precum şi toate felurile de gastrolatrie).
A cincea vamă este a leneviei (lenevire la slujbe şi la rugăciuni, lăsarea pe tânjeală la lucru şi altele asemenea).
A şasea vamă este aceea a furtului (tot soiul de furturi, pe ascuns sau pe faţă).
A şaptea vamă este cea a zgârceniei şi a iubirii de bani.
A opta vamă este cea a cămătăriei.
A noua vamă este cea a înşelătoriei (judecăţi false, măsuri false şi alte înşelătorii).
A zecea vamă este cea a geloziei.
A unsprezecea vamă este cea a mândriei (încăpăţânare, mândrie, părere de sine, nesupunere faţă de părinţi, cler, superiori şi neascultări).
A douăsprezecea vamă e aceea a mâniei.
A treisprezecea vamă e cea a răzbunării.
A patrusprezecea vamă este cea a uciderii.
A cincisprezecea vamă este aceea a magiei (vrăji, amestec de otrăvuri, farmece, invocarea dracilor).
A şaisprezecea vamă este aceea a necurăţiei (gânduri, dorinţe şi fapte necurate, preacurvie, visuri necurate, pofta trupului, priviri voluptoase şi pipăiri necurate).
A şaptesprezecea vamă este aceea a preacurviei (necredinţa în căsătorie, căderea în păcatul curviei a persoanelor afierosite (consacrate) lui Dumnezeu.
A optsprezecea vamă este cea a sodomiei (împreunări împotriva firii, incest).
A nouăsprezecea vamă este cea a ereziei (false raţionamente asupra dreptei credinţe, lepădarea de credinţa ortodoxă, hulirea, blasfemia).
A douăzecea vamă, şi ultima, este cea a nemilostivirii, a urii, a cruzimii.
Trecerea vămilor are loc în a treia zi după moarte.
Sfântul Episcop Macarie scrie: „Învăţătura Bisericii despre vămi este aceeaşi pretutindeni, mai ales între Dascălii credinţei din secolul al IV-Iea, iar acest fapt mărturiseşte netăgăduit că această învăţătură a fost transmisă de către Sfinţii secolelor anterioare şi îşi are originea în Tradiţia Apostolică" (Teologia dogmatică ortodoxă, tom. V, pp. 85 - 86).
(Părintele Mitrofan, Viața repausaților noștri și viața noastră după moarte, Editura Credința strămoșească, Petru Vodă – Neamț, 2010, pp. 30-32)
Multe alte texte vorbesc despre intalnirea sufletului cu demonii in timpul inaltarii sale la cer. Astfel, Avva Isaia ii indeamna pe ucenicii sai: "in fiecare zi sa aveti inaintea ochilor moartea si sa va ganditi cum veti iesi din trup si cum veti trece de puterile intunericului care va vor intampina in vazduh". In Scara Sfantului loan Scararul ne sunt infatisati unii care, in ceasul mortii, se intrebau cu durere: "Oare va putea strabate sufletul nostru puhoiul de nesuferit al duhurilor vazduhului?"
Intalnim de asemenea texte in care ni se spune limpede ca toata stradania diavolilor este sa scoata la iveala orice fapta rea si patima a omului, pentru a-1 putea opri din calea catre cer. Sfantul Macarie Egipteanul, indemnand la trezvie duhovniceasca, spune: "Tu, auzind ca sunt [...] puteri intunecate sub cer [...], nu tii seama de toate acestea, pentru ca n-ai inteles ca, daca nu primesti arvuna Duhului Sfant, atunci cand sufletul tau va iesi din trup, acestea vor tine sufletul tau si nu te vor lasa sa te ridici la ceruri". Isihie Sinaitul zice si el: "Va veni peste noi ceasul infricosat al mortii; va veni si a-l ocoli nu este cu putinta. Fie ca Stapanitorul acestei lumi si al vazduhului, venind atunci, sa gaseasca faradelegile noastre putine si neinsemnate si invinuirea sa nu-i fie adeverita". Sfantul Grigorie cel Mare scrie si el: "Se cuvine sa cugetam temeinic la inspaimantatorul ceas al mortii, la groaza ce cuprinde sufletul care-si aminteste de raul facut si, uitand de fericirea vietii, se inspaimanta si se teme de Dreptul Judecator. Atunci, duhurile rele cerceteaza faptele sufletului care s-a despartit de trup si-i infatiseaza pacatele spre care s-a plecat, ca sa-l tarasca la chin pe cel ce li s-a facut lor partas. Si nu doar la sufletul pacatos, ci si la cei drepti vin, ca sa vada daca nu afla ceva rau in ei si daca nu i-au biruit cumva".
In istorisirea sa, prea fericita Teodora arata cum ingerii apara sufletul de invinuirile diavolilor punand de fata faptele sale bune: "Cand sufletul meu a iesit din trup, atunci ingeri purtatori de lumina l-au luat in mainile lor. Si pe cand ingerii, acesti iubitori de Dumnezeu si de mantuirea sufletelor omenesti, ma tineau in mainile lor, multime de draci intunecati si nemilostivi m-au inconjurat, strigand: "Sufletul acesta are multime de pacate, deci trebuie sa ne raspundeti noua la acestea". Asa strigand, aratau pacatele mele. ingerii atunci cautau in cartile lor faptele mele cele bune, si aflau cu darul lui Dumnezeu cate cu ajutorul Lui facusem si eu in viata. De pilda: de am dat candva milostenie la saraci, de am hranit pe flamanzi, de am adapat pe insetati, de am imbracat pe cei goi, de am gazduit pe cei fara de adapost si pe straini odihnindu-i, de am slujit sfintilor, de am cercetat pe bolnavi si pe cei intemnitati, de am mers cu ravna si evlavie la sfanta biserica, de m-am rugat lui Dumnezeu cu umilinta si cu lacrimi pentru iertarea pacatelor, de am ascultat slujbele Sfintei Biserici cu luare-aminte, de am adus lumanari, untdelemn, tamaie, vin si prescuri curate, liturghii pentru vii si pentru cei raposati, de am cinstit Sfanta Cruce, icoanele si toate cele sfinte cu evlavie, de am postit dupa randuiala Bisericii, de am lucrat binele si m-am ferit de rautati, de mi-am pazit gura a nu vorbi desertaciuni, de a nu pari, a nu grai ponegriri, clevetiri, hule, minciuni, de "am rabdat napastuiri si osandiri, facand in schimb cele bune, spre slava lui Dumnezeu si zidirea aproapelui, de mi-am intors ochii de la desertaciunile lumesti [...] Si orice alte fapte bune aflau scrise in cartile lor, le aduceau in cumpana impotriva pacatelor mele".
Uneori, vedem ca omul insusi este chemat sa raspunda I invinuirile ce i se aduc de catre duhurile rele, si care nu rareori sunt cu totul mincinoase. Astfel, Sfantul Ioan Scararul scrie despre un oarecare Stefan, ca mai inainte de a se savarsi din viata i s-a descoperit in chip minunat ceea ce avea sa se petreaca cu el dupa moarte: "Cu o zi inainte de a se savarsi, fu rapit cu mintea si cu ochii larg deschisi privea spre dreapta si spre stanga patului. Si ca tras la socoteala, zicea in auzul celor de fata, cand: Da, asa e, e adevarat, dar am postit pentru aceasta atatia ani; cand: Nu, mintiti, aceasta n-am facut-o. Apoi iarasi: Da, aceasta e adevarat, dar am plans si mi-am implinit slujirea. Si iarasi: Cu dreptate ma invinuiti. Si mai zicea inca: Da, e adevarat, pentru acestea n-am ce sa spun. Dar la Dumnezeu este si mila. Era o priveliste infricosatoare si inspaimantatoare aceasta tragere la socoteala nevazuta si neindurata. Si ceea ce era si mai infricosator era ca-l osandeau si pentru cele ce n-a facut. Vai, ce lucru groaznic! Sihastrul si pustnicul acela spunea la unele din gresalele sale: La acestea n-am ce zice!, el care era de patruzeci de ani calugar".
Pentru infruntarea unor asemenea parasi vicleni si plini de rautate, care fac si mai anevoioasa si primejduita trecerea sufletului, e mare nevoie de ajutor ingeresc si ceresc. Sfantul Ioan Carpatiul, vorbind si el despre aceasta incercare, arata ca sufletul celui drept, intarit prin credinta in Dumnezeu si imbarbatat de ingerii care-l insotesc, ii biruieste in cele din urma pe cei ce-l invinuiesc fara temei: "Cand sufletul iese din trup, vrajmasul da navala asupra lui razboindu-l si ocarandu-l cu indrazneala si facandu-se paras amarnic si infricosat al lui pentru cele ce a gresit. Dar atunci se poate vedea cum sufletul iubitor de Dumnezeu si preacredincios, chiar daca a fost mai inainte ranit adeseori de pacate, nu se sperie de navalirile si amenintarile aceluia, ci se intareste si mai mult intru Domnul si zboara plin de bucurie, incurajat de sfintele Puteri care il conduc, si imprejmuit ca de un zid de luminile credintei, strigand si el cu multa indrazneala diavolului viclean: Ce este tie si noua, instrainatule de Dumnezeu? Ce este tie si noua, fugarule din ceruri si sluga vicleana? Nu ai stapanire peste noi, caci Hristos, Fiul lui Dumnezeu, are stapanirea peste noi si peste toti. Lui I-am pacatuit, Lui ii vom raspunde, avand zalog al milostivirii Lui fata de noi si al mantuirii noastre cinstita Lui cruce. Iar tu fugi departe de noi, pierzatorule! Caci nimic nu este tie si slugilor lui Hristos. [...] Iar sufletul aflandu-se deasupra, zboara asupra vrajmasului, lovindu-l, ca vulturul repede zburator pe corb. Dupa aceasta e dus cu veselie de dumnezeiestii ingeri la locurile hotarate lui, potrivit cu starea sa".
O traditie ortodoxa, veche de prin secolul al IV-lea, pastrata pana in zilele noastre, pomeneste de "vamile ceresti" sau "vamile vazduhului", aratand amanuntit care sunt acestea si cum e cercetat sufletul la fiecare dintre ele. Trecerea sufletului prin aceste vami se face, potrivit multor texte, in rastimpul dintre a treia si a noua zi dupa moarte. Vamile corespund, fiecare, unei anume patimi, unui anumit fel de fapte rele sau pacate, pe care le insufla un anume diavol, care este insasi intruchiparea ei. Aceasta credinta e legata de identificarea patimilor cu duhurile rele care le insufla. In icoane vamile sunt reprezentate sub chipul unei scari cu multe trepte, pe care urca oamenii cu ingeri si diavoli ce se atin pe langa ei incercand sa-i traga in sus omn jos.
Fiecare diavol "vames" - sau "judecator" - opreste sufletul si-i cere socoteala de pacatele care tin de "jurisdictia" lui. Si asemenea unor vamesi corupti, care cer mai mult decat se cuvine, diavolii il invinuiesc adesea pe om pentru fapte pe care el nu le-a savarsit. Cat priveste felul in care plateste sufletul trecerea prin aceste vami, exista mai multe talcuiri. Unii Parinti arata ca sufletul plateste rupand din sine partea in care s-au instapanit duhurile rele. De aceea spune Sfantul Maxim Marturisitorul ca sufletul este tras si sfasiat "pe masura relei familiaritati pe care a castigat-o cu (diavolii), prin mijlocirea vreunei patimi", iar alti Parinti arata ca sufletul cu totul rau ajunge in cele din urma prada diavolilor. Din cele mai multe texte vedem insa spun ca sufletul plateste "vama" cu faptele bune savarsite in vremea cat a vietuit pe pamant, iar daca acestea intrec relele de care e invinuit, daca are adica virtuti cu asupra de masura, este lasat sa treaca. Aparare si sprijin primeste sufletul acum de la sfintii ingeri care-l insotesc si din rugaciunile si slujbele ce se fac pentru el, pe care cu intelepciune le-a randuit Biserica in acest rastimp.
Textul anonim din secolul XI, citat mai sus, pomeneste numai de "vamesii cei din vazduh" care intampina sufle. tul la vremea suirii sale la cer, in primele noua zile de la moartea sa . Origen insa arata mai precis cum stau lucrurile: "Dupa moartea noastra, cand se face schimbarea vietii de aici, la hotarele lumii ceresti sunt unii pusi ca niste vamesi, ca sa cerceteze cu cea mai mare grija daca nu cumva este in noi ceva de-al lor. Stapanitorul acestei lumi mi se pare ca este un asemenea vames. [...] Cuvintele Apostolului: "Dati deci tuturor cele ce sunteti datori: celui cu darea, dare; celui cu vama, vama" (Rom. 13, 7), au si un inteles duhovnicesc. De aceea, sa stim ca ne aflam in mare primejdie de nu vom avea cu ce plati vama. Caci vom fi inchisi din pricina datoriei, dupa cum se intampla si cu datornicii din aceasta lume, intemnitati si osanditi sa robeasca pentru stapanire, in schimbul celor datorate. Si nu putini sunt aceia ce vor fi tinuti de vamesi".
Alte texte spun ca la trecerea prin vami sufletul este impiedicat de stavile de natura spirituala, adica de patimile si faptele sale rele, prin care diavolii il prind ca si cu un lat; dimpotriva, virtutile si faptele bune sunt chezasia liberei sale treceri si pavaza impotriva navalirii lor. Sfantul Vasile cel Mare, talcuind acest verset din psalmul 7: "Doamne, Dumnezeul meu [...], mantuieste-ma de toti cei ce ma prigonesc si ma izbaveste. Ca nu cumva sa rapeasca sufletul meu ca un leu", scrie: "Asadar, cel in primejdie de moarte, stiind ca unul este Cel ce mantuie, unul este Cel ce izbaveste, zice: "in Tine am nadajduit, mantuieste-ma de slabiciune si izbaveste-ma de robie!" Socot insa ca atletii viteji ai lui Dumnezeu au luptat din destul in toata viata lor cu dusmanii cei nevazuti; dar dupa ce au scapat de toate prigonirile lor, cand ajung la sfarsitul vietii, sunt cercetati de stapanitorul veacului, ca sa-i ia in stapanire de ar gasi ca au rani de pe urma luptelor sau unele pete si urme de pacat; daca insa vor fi gasiti fara rani si fara pete, ii lasa sa se odihneasca liberi in Hristos, pentru ca au fost nebiruiti. Psalmistul se roaga deci atat pentru viata de aici, cat si pentru viata ce va sa fie; si zice: Mantuieste-ma, aici, de cei ce ma prigonesc, dar izbaveste-ma acolo in vremea cercetarii, ca nu cumva sa rapeasca ca un leu sufletul meu. Si acestea le poti afla de la insusi Domnul, cand a grait mai inainte de patima Sa: "Acum vine stapanitorul lumii acesteia, si in Mine nu va avea nimic". Domnul, nefacand pacat, spunea ca in El nu are nimic; omului insa ii este de ajuns daca va indrazni sa spuna: Vine stapanitorul lumii acesteia si in mine va avea putine si mici".
Sfantul Diadoh al Foticeii spune ca "cel ce se va afla (la vremea iesirii din viata) in frica, nu va trece slobod peste capeteniile iadului. Fiindca are, ca si aceia, in frica sufletului o marturie a pacatului sau. Dar sufletul care se veseleste in dragostea lui Dumnezeu in ceasul dezlegarii de trup, se inalta atunci cu ingerii pacii deasupra ostilor mtunecate". Avva Isaia, la randul sau, suspina, zicand: Vai mie, vai mie ca inca n-am fost eliberat de focul gheenei! Cei ce ma atrag spre ea rodesc inca in mine si misca in inima toate lucrurile ei. Cei ce ma scufunda in foc se misca in trupul meu, voind sa rodeasca. inca n-am cunoscut de acum unde voi merge in alta parte, inca nu mi s-a gatit calea dreapta, inca n-am fost eliberat de lucrarile celor aflati in vazduh, ale celor ce ma vor impiedica, pentru lucrurile lor rele care sunt in mine". Insa tot el zice: "credinta in El si pazirea poruncilor Lui si iubirea fata de toti, aceasta este pecetea ceruta sufletului cand iese din trup; precum a poruncit ucenicilor Sai, zicand: "in aceasta vor cunoaste toti ca sunteti ucenicii Mei. Daca va veti iubi unii pe altii" (In. 13, 35). Dar cine sunt cei despre care zice ca vor cunoaste, daca nu Puterile ce vor sta la dreapta si la stanga, adica ingerii si diavolii? Caci de vor vedea vrajmasii semnul iubirii unit cu sufletul, se vor departa de el cu frica. Si atunci se vor bucura de el toate Puterile sfinte". Si iarasi, vorbind despre cel desavarsit, spune ca "cei din cer vor marturisi despre el ca a trecut peste stapanitorii de-a stanga. Atunci pomenirea lui este cu cei din cer", si-si indeamna ucenicii "sa se cerceteze in toata clipa de a trecut peste cei ce-l tin in vazduh, de s-a eliberat de ei avandu-i inca in jur".
Despre vami si vamesii din vazduh vorbeste si Sfantul Macarie cel Mare, spunand: "Dupa cum vamesii, stand la stramtorile drumurilor, opresc pe calatori si-i scutura de bani, tot asa si demonii pandesc sufletele si le opresc atunci cand ies din trup. Daca ele nu sunt curate cu desavarsire, le ingaduie sa se ridice la salasele ceresti si sa ajunga preajma Stapanului lor, ci sunt trase in jos de diavolii din vazduh".
Alti Parinti vorbesc inca si mai limpede. Astfel, de la Sfantul Efrem Sirul aflam urmatoarele: "Acestea vorbindu-le spre noi cel ce se sfarseste, deodata i se leaga limba lui, i se schimba ochii, ii tace gura, i se opreste alasul si ostile cele infricosatoare se pogoara, slujitorii dumnezeiesti cheama sufletul sa iasa din trup, demonul cere sa ne traga pe noi la judecata. [...] Atunci ingerii, luand sufletul, se duc prin vazduh, unde stau incepatoriile, stapaniile si capeteniile puterilor celor potrivnice, parasii nostri cei amari, vamesii cei cumpliti, cei ce tin socoteala faptelor, care intampinandu-1 in vazduh, cer seama si il iscodesc si aduc inainte pacatele omului si inscrisele lui, cele din tinerete, cele din batranete, cele de voie si cele fara de voie, cele prin fapte si cele din ganduri, cele prin aduceri aminte. Multa frica este acolo, mult cutremur pentru sarmanul suflet, nepovestita este nevoia pe care o patimeste atunci de la multimea milioanelor de vrajmasi, fiind tinut de dansii, fiind frant, clevetit, impins si oprit sa nu se salasluiasca in lumina si sa nu intre in latura celor vii. insa pe suflet il duc sfintii ingeri".
Si mai limpede vorbeste Sfantul Chirii al Alexandriei, intr-una din omiliile sale, preluata de Sfantul Atanasie Sinaitul si citata de Sfantul Ioan Damaschin: "Cata frica Si cutremur si cata nevoie si scarba sufera sufletul cand se desparte de trup si dupa despartire! Ca vin catre el ingeri buni si multime de oaste cereasca si toate puterile cele potrivnice si stapanitorii intunericului, tiitorii cei nelegiuiti ai lumii, parasii nostri cei amari, vamesii cei cumpliti ce salasluiesc in vazduh; si insusi ucigatorul sufletelor si incepatorul rautatii, cel ce presara curse pe cale, balaurul cel mare, cel lepadat din credinta, diavolul, isi casca gura sa racnind ca un leu si cautand sa-l inghita. Caci a lui e stapania si puterea si judecata iadului si a mortii. Si cei ce tin socoteala faptelor, intampinand sufletul in vazduh, cer seama si iscodesc si aduc inainte pacatele omului si inscrisele lui, cele din tinerete, cele din batranete, cele de voie si cele fara de voie, cele prin fapte si cele din ganduri, cele prin aduceri aminte. Multa frica este acolo, mult cutremur pentru ticalosul suflet, nepovestita este nevoia pe care o patimeste atunci de la multimea de vrajmasi, fiind tinut de dansii, clevetit, impins si oprit sa nu se salasluiasca in lumina si sa nu intre in latura celor vii. Vazand ingrozirea acestora, se tulbura si se zbuciuma si cu durere se intoarce catre ingeri, iar acestia, luand sufletul, il poarta prin vazduh, insa pe cale e oprit si cercetat in multe vami, si intrebat pentru pacatele sale. Mai intai de minciuni si de clevetiri, de vorbirile desarte, de grairile cele de rusine, de rasul peste masura. [...] Si iarasi mai sus dracii intampina sufletul si-l intreaba de desfranare si trufie. Vin dupa acestea dracii maniei si ai iutimii, ai mandriei, ai nesupunerii, ai iubirii de arginti, ai betiei, ai vrajbei, ai descantecelor, ai lacomiei, ai urii de frati, ai uciderii, ai furtisagului si nemi-lostivirii. Scurt vorbind, pentru toata patima de care a bolit, este cercetat si tras la socoteala. Ce groaza si ce spaima nu va simti sufletul in toata vremea pana ce se va judeca desavarsit. Puterile dumnezeiesti stau de fata, infatisand toate cugetele bune, vorbele bune si faptele bune ale sufletului. jar sufletul sta cu frica in mijlocul ingerilor luminati, care-l ajuta, si-al demonilor care-l parasc, asteptand indreptatirea si scaparea sa, ori osanda si pierzarea. Deci, pe cel drept si neintinat, cu sarguinta il primesc ingerii si neimpiedicat urca sa se inchine inaintea lui Dumnezeu".
Vamile din vazduh sunt foarte limpede infatisate de Awa Isaia Pustnicul: "De cata bucurie trebuie sa cugeti ca va avea sufletul care a inceput sa slujeasca lui Dumnezeu si si-a desavarsit lucrarea lui? Caci la iesirea lui din lumea aceasta, va face sa mearga inaintea lui lucrarea lui si se vor bucura cu el ingerii cand il vor vedea scapat de stapanirile lumii. Deoarece cand va iesi sufletul, vor merge cu el ingerii si vor iesi in intampinarea lui toate puterile intunericului, voind sa-l ia in stapanire de vor avea ceva de al lor in el. Dar atunci nu ingerii vor lupta pentru el, ci faptele pe care le-a facut. Ele il vor inconjura si-l vor pazi de acele puteri, ca sa nu se atinga de el. Iar de vor invinge faptele lui, vor canta inaintea lui ingerii, pana ce vor ajunge la Dumnezeu intru veselie. in ceasul acela se va uita tot lucrul lumii acesteia si toata osteneala ei. Sa punem deci toata puterea noastra, lucrand bine in scurta vreme de acum, pentru a scapa lucrul nostru de tot raul, ca sa ne putem mantui de mainile stapanitorilor ce cauta sa ne duca cu ei. Caci sunt vicleni si fara mila. Fericit este deci cel in care nu se va afla ceva din ale celor potrivnici, caci bucuria si veselia, odihna si cununa lui vor fi peste masura. [...] Frati iubiti, sa punem toata puterea noastra in lacrimile inaintea lui Dumnezeu, poate se va milui de noi bunatatea Lui si ne va trimite puterea pana ce vom birui prin faptele ce le-am savarsit pe stapanitorii rautatii, care vin inaintea noastra. Sa ne ingrijim din inima, sa ne dobandim dorirea lui Dumnezeu, care ne va mantui pe noi de mainile Vicleanului, cand va iesi acolo in intampinare noastra. Sa iubim pe saraci, ca sa ne scape de iubirea de arginti, cand va iesi in intampinarea noastra. Sa iubim pe toti fratii nostri, neavand nici o ura in inima noastra fata de cineva, nici rasplatind cuiva cu rau (Rom. 12, 17), ca sa ne pazeasca pe noi de pizma, cand va iesi in intampinarea noastra. Sa iubim smerita cugetare in toate, suportand cuvantul aproapelui si cand ne va lovi si cand ne va osandi. Caci aceasta ne va pazi de mandrie, cand va iesi intru intampinarea noastra. Sa castigam cinstirea aproapelui, cautand sa nu-l osandim cu nimic. Aceasta ne va pazi de vorbirea de rau, cand va iesi in intampinarea noastra. Sa dispretuim bunatatile lumii si cinstirea ei, ca sa ne mantuim de pofta, cand va iesi in intampinarea noastra. Sa invatam limba noastra la cugetarea la Dumnezeu, sa graiasca dreptatea si rugaciunea, ca sa ne pazeasca de minciuna, cand va iesi in intampinarea noastra. Sa ne curatim inima si trupul de pofte, ca sa ne mantuim de necu-ratie, cand va iesi in intampinarea noastra. Caci toate acestea vor cauta sa ne stapaneasca sufletul cand va iesi din trup. Dar virtutile ii vor ajuta, daca le-a dobandit".
Vamile si vamesii ce cerceteaza fiecare patima, pe rand, le infatiseaza cu amanuntime Viata Sfantului Ioan cel Milostiv, patriarhul Alexandriei: "Fericitul acesta intotdeauna cugeta la iesirea sa dintru aceasta viata, zicand: Socot ca spre mantuire ii e de ajuns omului sa cugete neincetat ja moarte si sa se ingrijeasca de sfarsitul sau, ca nu se va intalni atunci cu mila, ci numai faptele lui vor merge cu el Si care nu va fi necazul si nevoia sufletului care nu s-a aatit de drum, cand vor veni ingerii sa-l ia? Cum nu va suspina si nu va cere el sa i se mai dea macar scurt timp sa mai traiasca, dar i se va spune atunci: Oare bine ti-ai folosit timpul vietii? Si, graind catre sine, inca zicea: Cum vei trece, ticaloase Ioane, nemuscat de fiarele din trestii, despre care spune prorocul zicand: Cearta fiarele din trestii (Ps. 67, 31), in acel ceas amar, cand ne vor intampina pe noi acei cruzi si nemilosi vamesi, catre care nu pricepem ce vom zice? Ca-i era lui descoperit de la Sfantul Simeon Stalpnicul ca, iesind sufletul din trup si vrand sa se suie la ceruri, il intampina pe el cetele dracilor si-l intreaba, mai intai de minciuni si de clevetiri; ca daca de acelea nu s-a pocait, apoi este oprit de catre draci. Si iarasi, mai sus dracii intampina sufletul si-l intreaba despre desfranare si trufie, si daca de acestea s-a pocait, se izbaveste de dansii. Si multe sunt impiedicarile si intrebarile sufletului de catre draci, vrand acesta sa mearga la ceruri. Vin dupa aceea dracii maniei si invidiei si vorbirii de rau, ai iutimii, ai mandriei, ai grairii de rusine, ai nesupunerii, ai camatariei, ai iubirii de arginti, ai betiei, ai vrajbei, ai descantecelor, ai lacomiei, ai urii de frati, ai uciderii, ai furtisagului, ai nemilostivirii. Si cand ticalosul acela de suflet se duce de la pamant al cer, nu stau aproape de dansul sfintii ingeri si nici ii ajuta lui, ci singur sufletul nostru da pentru sine raspuns prin pocainta si prin fapte bune".
sursa doxologia.ro
https://www.crestinortodox.ro/
