DESPRE VISE SI VEDENII FALSE

 Daca vei crede intr-o vedenie falsa, apoi diavolul in vis te va invata " proorocii ".
Diavolii spun lucruri care o sa se intample peste o luna, peste doua, sau peste trei luni.

Sunt draci care ghicesc viitorul si tu spui : " Mai, sunt adevarate !" Pai, ce-am visat eu saptamana trecuta, s-a adeverit acum !" Acestia sunt draci vrajitoresti, care stiu viitorul.Daca dai crezare visului, asa azi, asa maine, apoi cel rau te va duce fix acolo unde vrea el, spre pierzare totala.
Dar, ai sa-mi spui : " Parinte, dar in Scriptura spune ca a visat Iosif, a visat Daniil, a visat cutare ... ". Da. Sunt si vise de la Dumnezeu. Dar acestea sunt foarte rare in viata omului si sunt data doar celor neprihaniti,.Ati auzit ca este : " Duhul intelepciunii, duhul cunostintei, duhul temerii de Dumnezeu, duhul intelegerii ... ".
Si Sfantul Ioan Evanghelistul spune : Fiule, ispititi duhurile, ca nu toate sunt de la Dumnezeu.
Daca marele prooroc Daniil, nu intelegea vedeniile, ausi ce spune Scriptura : A dat ordin Dumnezeu Arhanghelului Gavriil, zicand : Gavriile, fa in somnul lui Daniil sa inteleaga vedenia. Le vedea si nu le intelegea. Deci, de aici sa tinem minte, ca nu tot ce vede o vedenie sau un vis il intelege, pana nu are darul deslusirii.Iar ca sa ai acest dar, trebuie sa duci o viata curata intocmai cu Cuvantul Domnului din Sfanta Scriptura
Sunt si vise de la draci numiti arhiconi. Acestia stiu pe de rost toata Sfanta Scriptura. Iti spun proorocii pe care le gasesti in Biblie.
Pe urma sunt draci care se cheama vrajitori. Acestia ajuta la vrajitori, la fermecatori, la descantatori si amagesc pe om, sa i se para ca s-a facut sanatos de acolo.

De aceea Sfantul Ioan Scararul zice : Cela ce tuturor vedeniilor si tuturor viselor nu crede, filosof duhovnicesc este.

Sa nu credeti in vise ! Sa nu credeti in vedenii ! Daca crezi in vise si ai venit la mine sa te spovaduiesc, eu te opresc direct trei ani de la Sfanta Impartasanie. Cine ti-a spus sa crezi in vise ? Nu auzi ce spune Sfanta Scriptura ? Ia cauta in Cartea Intelepciunii lui Isus fiul lui Sirah, la capitolul 34 : Precum este cel ce alearga dupa vant si vrea sa prinda umbra sa, asa este omul care crede in vise. Ca pe multi visele i-au inselat si au cazut cei care au nadajduit in vise.

Eu am o carte scrisa despre vise si vedenii. Sa vedeti acolo cum te inseala diavolul prin vise.
Sufletul nostru are trei parti :
- partea rationala, este deasupra sanului stang pana la furca pieptului;
- partea manioasa, este in mijlocul inimii, si
- partea poftitoare, care este din mijlocul inimii pana la buric.
Toate aceste trei parti ale sufletului nostru au virtutile lor, patimile si visele lor. Trebuie sa le cunosti care sunt din partea rationala, care din partea manioasa sau din partea poftitoare. Acest lucru il poate face doar un om ce a ajuns desavarsirea.
Voi daca nu stiti, te poate insela in tot chipul. Usor te insala. De aceea este oprit sa nu creada nimeni in vise, ca pe cei slabi - cum zice Scriptura - pe multi visele i-a dus la pierzare.

Sunt vedenii si de la diavoli.
Si diavolul este putere nalucitoare.

El se poate face in chipul lui Hristos, de straluceste ca soarele; in chipul Maicii Domnului, in chip de ingeri, in chip de sfinti, in tot chipul. Numai te-a prapadit, daca ai crezut. N-ati auzit ce spune Apostolul Pavel ? Nu-i de mirare ca si satana se face in chip de inger de lumina; si slujitorii nedreptatii se fac in chip de slujitori ai dreptatii. Deci, baga de seama ! Nu primi nici un fel de aratare, nici un fel de vedenie.
Sfintii Parinti ai Patericului, marii sihastri care traiau numai cu radacini in pustie, aveau adesea lupta cu diavolii.
La unul a venit diavolul in chipul lui Hristos si el isi cauta de lucru, ca lucra la cosnite. Acela stralucea ca soarele iar batranul inchidea ochii. Si-a strigat : - Batranule, da uita-te la mine !
- Dar cine esti tu ?
- Dar nu vezi ca eu sunt " Hristos " ?
Si acela inchidea ochii mai tare ;
- Eu sunt pacatos, a zis el, si nu sunt vrednic sa vad pe Hristos.
- Ei, batranule blestemat, m-ai cunoscut ! Si a si fugit, ca a vazut ca l-a cunoscut.

Alt batran sihastru mergea prin padure. Iata un " arhanghel " stralucea ca soarele si avea o stalpare de finic si un crin in mana, cum a venit la " Buna Vestire ". El mergea ca sa-l ajunga pe batran pe alaturea, dar batranul tot se uita in alta parte :

- Batranule, uita-te la mine !

Dar batranul s-a intors cu spatele si a zis :


- Dar cine esti tu ?

Eu sunt " Arhanghelul Gavriil !" Pentru viata ta cea sfanta, pentru nevointa ta, pentru rugaciunile tale si pentru toata osteneala ta, am venit sa-ti aduc o veste buna din cer, de la Maica Domnului.

- Ia seama ca ai fost trimis la altul ! Ai gresit adresa. Eu sunt un om pacatos si nu sunt vrednic sa vad pe Arhanghelul Gavriil !

-Ticalosule batran ! Nu va putem insela, ca nu va inchinati noua.

- Sa se inchine voua cel care va slujeste voua, ca eu ma inchin lui Hristos si n-am nevoie de voi !

Asa fugeau sfintii de vedenii.

Dumnezeu, care fericeste pe cei smeriti, niciodata nu se supara cand si fac lucruri din smerenie, ca nu se socotesc vrednici de a vedea ingeri.

Ai vazut Sfantul Isaac Sirul ce spune ? Mai de folos iti este, omule, sa-ti vezi pacatele tale, de mii de ori, decat sa vezi ingeri. Si mai departe : mai de folos iti este sa plangi un ceas penrtu pacatele tale, decat sa vezi ingeri si sa invii morti cu rugaciunea, sau sa faci minuni ! Sa avem smerenia aceea de care zicea marele Prooroc David : Ca faradelegea mea eu o cunosc si pacatul meu inaintea mea este pururea. Sa ne vedem pacatele si sa le plangem ! Asta-i pozitia care nu te duce la cadere niciodata.
Sfantul Ioan Scararul spune asa in cuvantul trei din " Scara " : Dracii slavei desarte, pe cei slabi de minte, i-a facut prooroci - ca el o sa se laude ca este prooroc, ca a vazut vedenii -, iar cela ce tutror visurilor si vedeniilor nu crede, filosof duhovnicesc este.

Parintele Cleopa Ilie

 sursa sfaturiortodoxe.ro

Vindecarea de păcatul desfrânării. Efectele nocive

  Păcatul desfrânării sub diferitele lui forme, este din ce în ce mai întâlnit în rândul creștinilor. Acesta nu poate fi tratat cu indiferență, deoarece, efectele sale sunt dezastruoase asupra sufletului uman. Cei care se adâncesc în acest păcat, nici nu-și mai dau seama că este un lucru rău, ba chiar, mulți găsesc justificare pentru săvârșirea lui. Alăturat postăm două articole unul privind vindecarea de patima desfrânării, luându-i ca și călăuze pe Părinții pustiului Egiptului, iar celălalt articol, tratează tot despre o problemă gravă, din păcate întâlnită tot mai des: masturbarea. Sperăm ca aceste subiecte să nu smintească, ci să fie suport și ajutor în lupta cu păcatul desfrânării, pentru toți cei care au nevoie.

Terapeutica desfrânării 

“Desfrânarea este, în general, poftirea sau satisfacerea fără rânduială şi nepermisă de legea morală a plăcerilor sexuale. Desfrânarea se poate săvârşi:

a) în cuget, adică prin închipuiri şi pofte;

b) prin cuvinte şi fapte,

c) după rânduiala firească, când se face în afara căsătoriei,

d)împotriva rânduielii naturale, ca în păcatele sodomiţilor, care este aşezat între păcatele strigătoare la cer,

e) după persoanele care o săvârşesc: desfrânare simplă, incest, adulter şi sacrilegiu.”

PĂCATUL CURVIEI

 Păcatul curviei este când cineva necăsătorit se împreunează cu altă persoană. Chiar si ginerele cu mireasa, înainte de a se cununa în biserică, nu au voie să se împreune. Dacă se împreună, fac păcatul curviei. Mireasa, când se îmbracă în haina albă, simbolizează curătenia ei sufletească si trupească si deci dacă s-a împreunat, chiar cu viitorul ei sot, si-a întinat acea haină albă si nu mai are voie să o îmbrace. Atât băiatul, cât si fata, dacă s-au împreunat cu alte persoane înainte de căsătoria lor, au făcut păcatul curviei. De asemenea femeile văduve sau bărbatii văduvi, dacă gresesc cu alte persoane fac păcatul curviei.

“Demonul preacurviei îl sileşte să poftească trupuri diferite. El are mai cu seamă grijă de cei care se înfrânează, pentru ca aceştia, nedobândind nimic, să lase totul baltă. Şi, mânjind sufletul, el îl încovoaie spre treburi mârşave. Ba îl face să spună, ori să asculte tot felul de vorbe ca şi cum lucrul cu pricina ar fi chiar în faţa ochilor lor.”
Desfrânarea este un păcat foarte grav. Patericul îl numeşte cădere, şi aşa cum zice Sfânta Scriptură este păcatul ce îl facem în trup. Din desfrânare se naşte nesocotinţa, orbirea minţii, iubirea de sine, ura lui Dumnezeu, alipirea de cele materiale, groaza de moarte etc.
Desfrânarea este o degradare, o sinucidere şi are ca urmare degradarea trupească, istovirea acestuia, degenerare biologică etc. Din cauza desfrânării suferă neamurile, se nasc copii bolnavi mintal, se înnebuneşte (vezi sifilisul) etc., dar cea mai gravă consecinţă este pierderea mântuirii.
Ca terapeutică, Părinţii Pustiei recomandă:
1. Rugăciunea: “un frate a întrebat pe avva Agathon pentru păcatul curviei şi i-a răspuns aceluia: mergi, aruncă neputinţa ta înaintea lui Dumnezeu şi vei afla odihnă.” (Agathon, 21); “povestitu-sa despre maica Sara, că a răbdat treisprezece ani, fiind luptată tare de dracul curviei şi niciodată nu s-a rugat să se depărteze războiul de la dânsa, ci mai vârtos zicea: Dumnezeu, dă-mi putere!” (Sara, 1)
2. Postul: “un frate l-a întrebat pe un bătrân, zicând: ce voi face, părinte, că pântecele meu mă supără şi nu pot să-l opresc? De aceea zburdă trupul meu. Zis-a lui bătrânul: de nu vei pune întru el frică şi post, nu vei îndrepta paşii tăi pe cărarea lui Dumnezeu,” (VI, 34)
3. Răbdarea: “un bătrân oarecare, l-a văzut pe ucenicul său că este foarte supărat şi necăjit de dracul curviei. Şi i-a zis lui: fiule, vrei să-l rog pe Dumnezeu să se depărteze de la tine şi să te părăsească acel război? Iar el a zis: ba nu, părinte, că de mă şi supăr şi mă necăjesc de acel război şi mă ostenesc muncindu-mă, dar văd din osteneală roada răbdării întru mine. Pentru aceasta mai vârtos te roagă pentru mine, părinte, să-mi dea Dumnezeu răbdare ca să pot purta cu mulţumire această ispită. Zis-a lui bătrânul: acum, fiule, am cunoscut că eşti în sporire şi că mă întreci.” (VI, 5)
4. Nădejdea: “un frate oarecare, ce trăia în Enat, în mănăstirea Alexandriei, a căzut în păcatul curviei şi după cădere, de multa lui scârbă l-a dus pe el vrăjmaşul la deznădăjduire. El mai venindu-şi în fire şi văzându-se biruit de scârbă şi deznădăjduit, singur ca un doctor iscusit fiind, a pus gândul său spre buna nădejde, zicând: crezi în marea milostivire a lui Dumnezeu, că va face şi cu mine păcătosul şi mă va ierta! Iar când grăia el întru sine acestea, diavolii i-au zis: cum ştii tu că îşi va face milă cu tine? Şi le răspundea lor aşa: dar voi cine sunteţi şi ce grijă aveţi, de îşi va face Dumnezeu milă cu mine ori de nu îşi va face? Că voi sunteţi fiii întunericului, ai gheenei şi ai pieirii veşnice, iar Dumnezeu este bun şi milostiv. Voi ce treabă aveţi? Acestea grăindu-le lor fratele au fugit dracii ruşinaţi de la dânsul, neputând să-i mai facă nimic. Iar fratele cu nădejdea şi cu ajutorul lui Dumnezeu, s-a pocăit şi s-a mântuit.” (VI, 24)
5. Luarea aminte la cauza patimii şi tăierea acesteia: “a zis un bătrân. Dacă curvia se luptă cu trupul tău, vezi din care pricină s-a pornit războiul asupra te şi o îndreptează. Sau din desfătare, sau din somn mult, sau din mândrie, sau de te socoteşti pe tine mai bun decât pe altul, sau ai osândit pe cineva când greşea. Fiindcă afară de acestea nu se luptă omul spre curvie.” (VI, 42)
6. Înfrânarea simţurilor şi a gândului: “s-a dus odată avva Isidor la avva Teofil, arhiepiscopul Alexandriei şi dacă s-a întors la Schit, l-au întrebat pe el fraţii: cum se află. Iar el a zis: cu adevărat, fraţilor, eu faţă de om nu am văzut, fără numai a arhiepiscopului. Iar ei auzind, s-au tulburat zicând: oare, s-au cufundat ei, avvo? Iar el a zis: nu aşa, ci nu m-a biruit cugetul să văd pe cineva. Iar ei auzind s-au minunat şi s-au întărit ca să păzească ochii de răspândire.” (Isidor, 8); “spuneau părinţii despre un bătrân, care mergând pe un drum, a văzut urme de femeie pe nisip, pe lângă drum. Iar el mergând, tot astupa cu piciorul acele urme, zicând: ca nu cumva să le vadă vreun frate neputincios şi din vederea acestora să înceapă a-l supăra gândurile şi războiul curviei.” (VI, 18)
7. Fuga de prilej: “zicea ucenicul lui avva Sisoe, către dânsul: părinte, ai îmbătrânit, să mergem de acum aproape de lume. I-a zis lui bătrânul: unde nu este femeie, acolo să mergem. I-a zis lui ucenicul: unde este loc, care să nu aibă femeie, decât numai în pustie? Deci i-a zis lui bătrânul: la pustie du-mă!” (Sisoe, 3)
8. Fuga de compania sexului opus: “un frate a rugat pe avva Daniil zicând: dă-mi o poruncă şi o voi păzi pe ea! Şi a zis lui: niciodată să nu întinzi mâna ta cu femeie în strachină şi să mănânci cu ea şi cu acestea vei scăpa puţin de dracul curviei.” (Daniil, 2); “zis-a un bătrân: sarea este din apă şi când se apropie de apă, se topeşte şi piere! Aşa şi călugărul, din femeie este născut şi de se va apropia de ea, se va topi şi va pieri.” (VI, 27)
Visul, aşa cum am arătat, este un indicativ al stării în care ne aflăm faţă de această patimă: “mişcările fireşti ale trupului (poluţii nocturne) neînsoţite de imaginii în timpul somnului arată că sufletul este destul de sănătos. Orice încropire de imagini e semn de nevolnicie. Socoteşte feţele fără contur simbolul unei patimi mai vechi, iar cele bine conturate, simbolul unei răni proaspete.”


Efectele masturbării între mit şi realitate

În timp ce unii tineri caută să-și justifice patima malahiei (masturbării) ca fiind ceva cât se poate de firesc și normal, alții culeg roadele dureroase ale acestei patimi care i-a stapanit (îi stăpânește) de mai mult sau mai puțin timp. Atât pentru primii cât și pentru ultimii, am încercat să facem o analiză cât mai obiectivă asupra efectelor masturbării. În felul acesta putem înțelege fiecare în parte ce se ascunde în spatele acestui păcat, numit în mod viclean “descoperirea sinelui” și care este promovat în cele mai multe reviste și site-uri pentru tineri.
Efectele malahiei sunt atât fizice cât și psihice și le vom trata în continuare în mod distinct.
Masturbarea poate cauza cancer. Studii recente arată că datorița acestui abuz, crește seminicativ riscul de cancer la prostata (cazul baietilor). Mai multe informatii aici:

http://chattahbox.com/health/2009/01/27/masturbation-may-cause-cancer/

Masturbarea duce la probleme ale memoriei, ale puterii de concentrare și ale ‘ascuțimii’ minții. Celulele nervoase ale creierului (neuronii) se distrug progresiv și iremediabil datorită risipei excesive de energie. Acesta este un factor deosebit de periculos, fiindcă nu există nici o cale de refacere a acestor neuroni. Pierderea memoriei și a puterii de concentrare, o poate observa persoana respectivă pe masura ce ea continuă să se masturbeze mai mult. Al doilea efect negativ al masturbării, constă în aceea că generează delir şi fantasme. Sexualitatea umană este înfrânată. Patimile sexuale se pot satisface uşor (deci, se şi pot controla uşor). Astfel, indiferent de fantezia pe care o are cineva, comportamentul sexual este îngrădit de limitele fizice. Mai mult, sexualitatea normală dintre un bărbat şi o femeie se bazează pe o relaţie personală, de iubire, care tinde să transforme fantezia pasională într-o formă a intimităţii, a unei uniuni decente şi binecuvântate, dacă este în limitele sfintei taine a căsătoriei. Când lipseşte realitatea unei relaţii interpersonale, fantezia permite individului să facă orice doreşte. Acest mod de viaţă se prelungeşte şi în viitoarele relaţii umane, care vor fi de slabă calitate sau violente.
Masturbarea nu face decat să “îmbătrânească” omul mai rapid decat în mod normal. Acesta, la 40 de ani, se va confrunta cu bolile și afecțiunile care se întâlnesc în general la pacienții mult mai in varstă. Lucrul acesta se întâmplă din cauza risipei excesiv de mare de energie, care nu face decât să slăbească foarte mult organismul, predispunându-l la diverse afecțiuni și boli, în funcție de fiecare individ în parte. Sistemul imunitar al organismului este de asemenea slăbit, pe măsură ce omul continuă să se masturbeze mai mult, el fiind mult mai puțin ferit de viruși și infecții în comparație cu un om cu un sistem imunitar puternic.

Pe plan psihic:.

Masturbarea duce la o izolare progresivă față de societate și de mediul înconjurător. Persoana care se masturbează ajunge încet-încet să-și găsească plăcerea numai în această practică, dezvoltând o inhibiție față de persoanele și evenimentele din jurul său. În cazuri mai avansate se poate ajunge la depresii nervoase greu de vindecat
Astfel, sexualitatea umană se individualizează, concentrându-se doar asupra individului practicant. Acest fel de narcisism poate fi nesănătos pentru suflet, determinând egoism, dezinteres faţă de aproapele şi nu în cele din urmă, disfuncţie sexuală. De asemenea, se mai poate ajunge la o fixaţie a onanistului asupra persoanelor de acelaşi sex, de aici, homosexualitatea. Astfel, nu întâmplător, azi când societatea ne învaţă că masturbarea este normală, homosexualitatea (bisexualitatea) este cel puţin în faza de tolerare, dacă nu chiar dominantă în cadrul populaţiei.
Pe scurt masturbarea este o împreunare cu dracul…iar cu dracul nu ajungi decat in iad, pe un drum presarat doar cu suferinte.
Materiale preluate de pe:
http://www.orthodoxphotos.com/readings/trupul/masturbarea.shtml

ăcatele capitael sunt şaăte la număr şi pe ele vom încerca să le explicăm cu ajutorul preotului de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Constanţa. Aceste sunt: mândria, iubirea de argint, desfrânarea, invidia, lăcomia, mânia şi lenea. Mândria este exagerarea faptelor proprii asociată cu dispreţul faţă de Dumnezeu, semeni şi natură. "Este cea mai bătrână şi cea mai periculoasă dintre toate urzelile diavolului", spune părintele Pricop. "Mândria se combate cel mai greu dintre toate păcatele. Soluţia oferită nouă tuturor ca şi medicament împotriva mândriei constă în primul rând în vizitarea şi slujirea oamenilor suferinzi, meditarea la zădărnicia lucrurilor omeneşti, rugăciune, răbdarea în necazuri şi prigoniri, golire totală de propria strălucire. Iubirea de argint sau avariţia este unul dintre păcatele care este observat tot mai des în lumea noastră. Fie că este vorba de oameni în poziţii cheie care primesc şpăgi sau fură din banul public, fie că discutăm despre conducători de instituţii care nu se abţin din a-şi cumpăra maşini sau haine scumpe. Părintele crede că avariţia este "dragostea dezordonată dusă până la obsesie faţă de acumularea de bunuri şi valori materiale. Ea dă naştere inegalităţii sociale, corupţiei, trădării şi creează cele mai multe conflicte între oamenii unei societăţi mergând până la anarhie şi dizolvarea naţiunilor." Remediile ei sunt: rugăciunea, cugetarea la nestatornicia lucrurilor pământeşti şi la suferinţa pe care acumularea de materie o provoacă nevinovaţilor, cugetarea la caracterul nepreţuit al vieţii trăite în voia lui Dumnezeu, renunţarea efectivă la surplusurile de avere. Desfrânarea este un subiect pe cât de blamat de biserică, pe atât de controversat în societatea modernă. "Caracterul nefiresc şi obscen al desfrânării generează: uciderea de prunci, violenţa, pasiunea pentru beţie şi droguri, nestatornicia, nechibzuinţa, frica de bătrâneţe, cinismul, ura faţă de Dumnezeu. Terapia duhovnicească pentru desfrânare include disciplinarea vieţii prin muncă/efort fizic, ferirea de prilejuri păcătoase, eliminarea discuţiilor şi a imaginilor de orice fel cu conţinut pornografic, rugăciune, deasa mărturisire a păcatelor", spune preotul constănţean. Invidia reprezintă din punctul de vedere al bisericii o degenerare care duce la o manifestare perversă a sentimentelor. "Cel încercat de invidie se întristează de orice reuşită pe care o are semenul său dar jubilează atunci când colegului de serviciu, fratelui, rudei, cunoştinţei i se întâmplă vreun necaz. Prezintă pericol antisocial şi provoacă violenţă oriunde pătrunde. Remediile sunt: respingerea linguşirii şi a instigării, permanenta raportare la modelul jertfelnic al lui Hristos cel Răstignit şi Înviat, recunoaşterea invidiei sub epitrahilul duhovnicului." Lăcomia Pântecului este cea care duce la lipsa de siscernământ, dar şi la boli grave. "Alcoolismul, narcotismul, tabagismul şi alte aşa-zise plăceri/tabieturi moderne sunt expresii ale lăcomiei. De aceea ea poate fi combătută în primul rând prin post, apoi prin regim de viaţă modest, muncă fizică şi rugăciune necontenită", explică preotul Mircea Cristian Pricop. Mânia este apropiată de mândrie şi îmbracă forma răzbunării. Preotul constănţean spune că ea naşte indignare, irascibilitate, blestemul, lovirea, uciderea sau pornirea sinucigaşă. Toate acestea pot fi rezolvate prin tăcere, răbdare, asumarea cu jertfelnicie şi demnitate a jignirilor sau nedreptăţilor la care este supus credinciosul. Ultima pe această listă este Lenea sau nepăsarea faţă de muncă. Părintele din Constanţa crede că efectele ei sunt grave. Lenea poate să ducă la "pierderea din vedere a realităţii, senzaţia de neputinţă, izolarea într-o lume imaginară, goana după jocurile de noroc şi după câştigul nemuncit, înşelarea semenilor, etc. Munca este antidotul cel mai potrivit în această privinţă." Preotul Mircea Pricop spune că omul va ajunge să săvârşească păcatul, "fie din neputinţa firii, fie din prinderea noastră într-o conjunctură nepotrivită a vieţii, suntem încredinţaţi că Dumnezeu, în nemărginita dragoste faţă de propriul copil, ne va scoate în cale noi posibilităţi de revenire la nevinovăţia şi la fericirea iniţală."

Citeste mai mult: adev.ro/nluj2h

Nu orice preot poate să explice, pe înţelesul tuturor, ce este un păcat capital şi cum este el văzut de Biserică. Echipa "Adevărul" a discutat despre acest subiect cu preot doctor Mircea Cristian Pricop. El ocupă funcţia de Spiritual al Facultăţii de Teologie Ortodoxă, din cadrul Universităţii „Ovidius” Constanţa. Părintele constănţean este de părere că, de-a lungul celor două milenii de observare, prevenire şi combatere a bolilor spirituale, Biserica a dezvoltat o adevărată terapie a despătimirii omului. "Eliberarea omului de patimi nu vine în contradicţie ci mai degrabă în împletire cu înţelegerea că fiecare om este copil al lui Dumnezeu. Chiar dacă în viaţa personală a fiecăruia dintre noi intervin –cumva inevitabil - înclinaţiile spre păcat, slujirea Bisericii ne stă permanent în ajutor pe calea împăcării cu Dumnezeu, cu semenii şi cu noi înşine", susţine preotul Mircea Pricop. Păcatul poate fi împărţit în mai multe categorii. Există păcatele uşoare sau grele. Dacă primele sunt generate de slăbiciunea firii, cele din urmă sunt săvârşite cu rea-voinţă. Totodată, păcatele grele sunt capitale, împotriva Duhului Sfânt şi păcatele strigătoare la cer. Păcatele capitael sunt şaăte la număr şi pe ele vom încerca să le explicăm cu ajutorul preotului de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Constanţa. Aceste sunt: mândria, iubirea de argint, desfrânarea, invidia, lăcomia, mânia şi lenea. Mândria este exagerarea faptelor proprii asociată cu dispreţul faţă de Dumnezeu, semeni şi natură. "Este cea mai bătrână şi cea mai periculoasă dintre toate urzelile diavolului", spune părintele Pricop. "Mândria se combate cel mai greu dintre toate păcatele. Soluţia oferită nouă tuturor ca şi medicament împotriva mândriei constă în primul rând în vizitarea şi slujirea oamenilor suferinzi, meditarea la zădărnicia lucrurilor omeneşti, rugăciune, răbdarea în necazuri şi prigoniri, golire totală de propria strălucire. Iubirea de argint sau avariţia este unul dintre păcatele care este observat tot mai des în lumea noastră. Fie că este vorba de oameni în poziţii cheie care primesc şpăgi sau fură din banul public, fie că discutăm despre conducători de instituţii care nu se abţin din a-şi cumpăra maşini sau haine scumpe. Părintele crede că avariţia este "dragostea dezordonată dusă până la obsesie faţă de acumularea de bunuri şi valori materiale. Ea dă naştere inegalităţii sociale, corupţiei, trădării şi creează cele mai multe conflicte între oamenii unei societăţi mergând până la anarhie şi dizolvarea naţiunilor." Remediile ei sunt: rugăciunea, cugetarea la nestatornicia lucrurilor pământeşti şi la suferinţa pe care acumularea de materie o provoacă nevinovaţilor, cugetarea la caracterul nepreţuit al vieţii trăite în voia lui Dumnezeu, renunţarea efectivă la surplusurile de avere. Desfrânarea este un subiect pe cât de blamat de biserică, pe atât de controversat în societatea modernă. "Caracterul nefiresc şi obscen al desfrânării generează: uciderea de prunci, violenţa, pasiunea pentru beţie şi droguri, nestatornicia, nechibzuinţa, frica de bătrâneţe, cinismul, ura faţă de Dumnezeu. Terapia duhovnicească pentru desfrânare include disciplinarea vieţii prin muncă/efort fizic, ferirea de prilejuri păcătoase, eliminarea discuţiilor şi a imaginilor de orice fel cu conţinut pornografic, rugăciune, deasa mărturisire a păcatelor", spune preotul constănţean. Invidia reprezintă din punctul de vedere al bisericii o degenerare care duce la o manifestare perversă a sentimentelor. "Cel încercat de invidie se întristează de orice reuşită pe care o are semenul său dar jubilează atunci când colegului de serviciu, fratelui, rudei, cunoştinţei i se întâmplă vreun necaz. Prezintă pericol antisocial şi provoacă violenţă oriunde pătrunde. Remediile sunt: respingerea linguşirii şi a instigării, permanenta raportare la modelul jertfelnic al lui Hristos cel Răstignit şi Înviat, recunoaşterea invidiei sub epitrahilul duhovnicului." Lăcomia Pântecului este cea care duce la lipsa de siscernământ, dar şi la boli grave. "Alcoolismul, narcotismul, tabagismul şi alte aşa-zise plăceri/tabieturi moderne sunt expresii ale lăcomiei. De aceea ea poate fi combătută în primul rând prin post, apoi prin regim de viaţă modest, muncă fizică şi rugăciune necontenită", explică preotul Mircea Cristian Pricop. Mânia este apropiată de mândrie şi îmbracă forma răzbunării. Preotul constănţean spune că ea naşte indignare, irascibilitate, blestemul, lovirea, uciderea sau pornirea sinucigaşă. Toate acestea pot fi rezolvate prin tăcere, răbdare, asumarea cu jertfelnicie şi demnitate a jignirilor sau nedreptăţilor la care este supus credinciosul. Ultima pe această listă este Lenea sau nepăsarea faţă de muncă. Părintele din Constanţa crede că efectele ei sunt grave. Lenea poate să ducă la "pierderea din vedere a realităţii, senzaţia de neputinţă, izolarea într-o lume imaginară, goana după jocurile de noroc şi după câştigul nemuncit, înşelarea semenilor, etc. Munca este antidotul cel mai potrivit în această privinţă." Preotul Mircea Pricop spune că omul va ajunge să săvârşească păcatul, "fie din neputinţa firii, fie din prinderea noastră într-o conjunctură nepotrivită a vieţii, suntem încredinţaţi că Dumnezeu, în nemărginita dragoste faţă de propriul copil, ne va scoate în cale noi posibilităţi de revenire la nevinovăţia şi la fericirea iniţală."

Citeste mai mult: adev.ro/nluj2h

Nu orice preot poate să explice, pe înţelesul tuturor, ce este un păcat capital şi cum este el văzut de Biserică. Echipa "Adevărul" a discutat despre acest subiect cu preot doctor Mircea Cristian Pricop. El ocupă funcţia de Spiritual al Facultăţii de Teologie Ortodoxă, din cadrul Universităţii „Ovidius” Constanţa. Părintele constănţean este de părere că, de-a lungul celor două milenii de observare, prevenire şi combatere a bolilor spirituale, Biserica a dezvoltat o adevărată terapie a despătimirii omului. "Eliberarea omului de patimi nu vine în contradicţie ci mai degrabă în împletire cu înţelegerea că fiecare om este copil al lui Dumnezeu. Chiar dacă în viaţa personală a fiecăruia dintre noi intervin –cumva inevitabil - înclinaţiile spre păcat, slujirea Bisericii ne stă permanent în ajutor pe calea împăcării cu Dumnezeu, cu semenii şi cu noi înşine", susţine preotul Mircea Pricop. Păcatul poate fi împărţit în mai multe categorii. Există păcatele uşoare sau grele. Dacă primele sunt generate de slăbiciunea firii, cele din urmă sunt săvârşite cu rea-voinţă. Totodată, păcatele grele sunt capitale, împotriva Duhului Sfânt şi păcatele strigătoare la cer. Păcatele capitael sunt şaăte la număr şi pe ele vom încerca să le explicăm cu ajutorul preotului de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Constanţa. Aceste sunt: mândria, iubirea de argint, desfrânarea, invidia, lăcomia, mânia şi lenea. Mândria este exagerarea faptelor proprii asociată cu dispreţul faţă de Dumnezeu, semeni şi natură. "Este cea mai bătrână şi cea mai periculoasă dintre toate urzelile diavolului", spune părintele Pricop. "Mândria se combate cel mai greu dintre toate păcatele. Soluţia oferită nouă tuturor ca şi medicament împotriva mândriei constă în primul rând în vizitarea şi slujirea oamenilor suferinzi, meditarea la zădărnicia lucrurilor omeneşti, rugăciune, răbdarea în necazuri şi prigoniri, golire totală de propria strălucire. Iubirea de argint sau avariţia este unul dintre păcatele care este observat tot mai des în lumea noastră. Fie că este vorba de oameni în poziţii cheie care primesc şpăgi sau fură din banul public, fie că discutăm despre conducători de instituţii care nu se abţin din a-şi cumpăra maşini sau haine scumpe. Părintele crede că avariţia este "dragostea dezordonată dusă până la obsesie faţă de acumularea de bunuri şi valori materiale. Ea dă naştere inegalităţii sociale, corupţiei, trădării şi creează cele mai multe conflicte între oamenii unei societăţi mergând până la anarhie şi dizolvarea naţiunilor." Remediile ei sunt: rugăciunea, cugetarea la nestatornicia lucrurilor pământeşti şi la suferinţa pe care acumularea de materie o provoacă nevinovaţilor, cugetarea la caracterul nepreţuit al vieţii trăite în voia lui Dumnezeu, renunţarea efectivă la surplusurile de avere. Desfrânarea este un subiect pe cât de blamat de biserică, pe atât de controversat în societatea modernă. "Caracterul nefiresc şi obscen al desfrânării generează: uciderea de prunci, violenţa, pasiunea pentru beţie şi droguri, nestatornicia, nechibzuinţa, frica de bătrâneţe, cinismul, ura faţă de Dumnezeu. Terapia duhovnicească pentru desfrânare include disciplinarea vieţii prin muncă/efort fizic, ferirea de prilejuri păcătoase, eliminarea discuţiilor şi a imaginilor de orice fel cu conţinut pornografic, rugăciune, deasa mărturisire a păcatelor", spune preotul constănţean. Invidia reprezintă din punctul de vedere al bisericii o degenerare care duce la o manifestare perversă a sentimentelor. "Cel încercat de invidie se întristează de orice reuşită pe care o are semenul său dar jubilează atunci când colegului de serviciu, fratelui, rudei, cunoştinţei i se întâmplă vreun necaz. Prezintă pericol antisocial şi provoacă violenţă oriunde pătrunde. Remediile sunt: respingerea linguşirii şi a instigării, permanenta raportare la modelul jertfelnic al lui Hristos cel Răstignit şi Înviat, recunoaşterea invidiei sub epitrahilul duhovnicului." Lăcomia Pântecului este cea care duce la lipsa de siscernământ, dar şi la boli grave. "Alcoolismul, narcotismul, tabagismul şi alte aşa-zise plăceri/tabieturi moderne sunt expresii ale lăcomiei. De aceea ea poate fi combătută în primul rând prin post, apoi prin regim de viaţă modest, muncă fizică şi rugăciune necontenită", explică preotul Mircea Cristian Pricop. Mânia este apropiată de mândrie şi îmbracă forma răzbunării. Preotul constănţean spune că ea naşte indignare, irascibilitate, blestemul, lovirea, uciderea sau pornirea sinucigaşă. Toate acestea pot fi rezolvate prin tăcere, răbdare, asumarea cu jertfelnicie şi demnitate a jignirilor sau nedreptăţilor la care este supus credinciosul. Ultima pe această listă este Lenea sau nepăsarea faţă de muncă. Părintele din Constanţa crede că efectele ei sunt grave. Lenea poate să ducă la "pierderea din vedere a realităţii, senzaţia de neputinţă, izolarea într-o lume imaginară, goana după jocurile de noroc şi după câştigul nemuncit, înşelarea semenilor, etc. Munca este antidotul cel mai potrivit în această privinţă." Preotul Mircea Pricop spune că omul va ajunge să săvârşească păcatul, "fie din neputinţa firii, fie din prinderea noastră într-o conjunctură nepotrivită a vieţii, suntem încredinţaţi că Dumnezeu, în nemărginita dragoste faţă de propriul copil, ne va scoate în cale noi posibilităţi de revenire la nevinovăţia şi la fericirea iniţală."

Citeste mai mult: adev.ro/nluj2h

Preotul Mircea Pricop spune că omul va ajunge să săvârşească păcatul, "fie din neputinţa firii, fie din prinderea noastră într-o conjunctură nepotrivită a vieţii, suntem încredinţaţi că Dumnezeu, în nemărginita dragoste faţă de propriul copil, ne va scoate în cale noi posibilităţi de revenire la nevinovăţia şi la fericirea iniţală."

Citeste mai mult: adev.ro/nluj2h

DESPRE CELE ŞAPTE PĂCATE DE
MOARTE

 

1. Mândria.


Mândria este păcatul de moarte prin care a căzut îngerul şi s-a facut drac şi din lumină a devenit întuneric. Din aceasta se naşte slava desartă, îngâmfarea, ipocrizia, megalomania, aroganţa, înfumurarea, laudaroşenia, neruşinarea, ocara şi altele, care sunt toate fiice ale mândriei. Din mândrie se nasc doua surori: îngâmfarea si nerusinarea. Dupa Sf. Nectarie al Eghinei, îngîmfarea este patima cea mai rea dintre toate si pricina a tuturor relelor dintre oameni. Aceasta produce toate scandalurile, aceasta aduce dezbinarile, provoaca schismele, rastoarna asezamintele, tulbura pacea din lume, aduce lupte si razboaie si toate nenorocirile dintre oameni. Mândria naste nerusinarea, necredinta, ura, mânia, dispretul, dusmania, dispretuirea aproapelui, împietrirea inimii, cruzimea; pe când cel ce are smerenie scapa de toate acestea si le biruieste. Fericit este cel ce are smerenie, caci acela va mosteni pamântul celor blânzi, adica al dreptilor... Caci, cel ce se smereste pe sine se va îna1ta.

2. Invidia.

Invidia este pacat de moarte si dintr-însa ies zece ramuri, adica: complotul, mânia, dusmania, cearta, nemu1tumirea, lua- rea în rîs, bucuria de raul altuia, ura, tinerea de minte a raului, uciderea. lnvidia este patima unui suflet inrautatit, chinuit de bunul mers si faptele bune ale aproapelui. Invidiosul, ca si tuberculosul, este mâncat pe dinlauntru si este mistuit de patima. Invidiosul uraste pe cel ce îl întrce cu situatia, cu bogatia, cu cinstea. Invidiosul pofteste necontenit bunurile aproapelui sau, uraste pe cei frumosi si buni. Este prietenul si ajutorul satanei. Invidiosul se hraneste cu nenorocirea aproapelui sau. "Nu este patima mai otravitoare ca invidia", zice Marele Vasile. Asa cum rugina manânca fierul, asa si invidia macina sufletul celui ce o are". (Acelasi) "Invidia este cea mai nedreapta dintre toate patimile, dar si cea mai dreapta: pe de o parte, izgoneste tot binele, iar pe de alta, chinuie pe cel care o are". (Sf. Grigorie Teologul) Dar cel ce are adevarata dragoste de Dumnezeu si de aproapele, pe toate acestea le biruieste si le nesocoteste si de nici una nu este ranit; pentru ca "dragostea îndelung rabda, este binevoitoare, dragostea nu pizmuieste, nu se lauda, nu se trufeste, nu se poarta cu necuviinta, nu cauta ale sale, nu se aprinde de mânie, nu gândeste raul, nu se bucura de nedreptate, ci se bucura de adevar. Toate le sufera, toate le crede, toate le nadajduieste, toate le rabda; dragostea nu cade niciodata", dupa Sf. Apostol Pavel.

3. Iubirea de argint

Iubirea de argint este radacina tuturor relelor, dupa cuvântul Sf. Apostol Pavel, caci dintr-însa se nasc: marturia mincinoasa, 1acomia, minciuna, nemilostivirea, vic1esugul, nedreptatea, furtul, batjocorirea celor sfinte, camataria, închinarea la idoli. Toate acestea sunt roadele si copiii iubirii de argint. Iubirea de argint este alipirea iraţionala de bani, este patima înfricosata, nedreapta, faradelege şi nesăturata. Iubitorul de argint este mai nenorocit decât toti; are totul si nu are nimic. Niciodata nu se ridica satul de la masa, iar daca este invitat Ia altcineva manânca precum porcul. Niciodata nu este îndestulat cu ceea ce are; iar, pe Iânga ceea ce are doreste, daca ar fi cu putinta, sa gramadeasca toti banii din lume. Iubitorul de argint si lacomii sint cei mai mari, mai înfricosati, rnai vatamatori materialisti si dusmani ai omenirii. Bogatul iubitor de argint se aseamana cu animalul care transporta aur, dar se hraneste cu paie. Marele Vasile zice despre iubitorul de argint: "Necontenit vede aur, necontenit cugeta Ia aur si numai pe acesta îl vede înaintea ochilor si-si aduce aminte numai de el". Dar cel ce face milostenie, pe toate acestea le calca în picioare si de nici una nu este vatamat; caci milostenia face pe om asemenea cu Dumnezeu: milostiv, îndurator, iubitor de oameni, bucuros, compatimitor; il face prieten al lui Durnnezeu, si numele lui este cunoscut tuturor.


4. Desfrânarea.

Desfrânarea este pacat de moarte, oprit si de cele zece porunci ale lui Dumnezeu. Din acest pacat se nasc: sodomia, onania, coruptia, amestecarea sângelui, silnicia, bestialitatea, adulterul, nefrica de Dumnezeu s.a. Toate acestea sunt copiii si roadele desfrânarii. "Prin patru lucruri, zice un parinte, se trezeste patima desfrânarii si curvia: din mâncare si bautura peste masura; din somn mult; din nelucrare, joaca si multa vorbire si din împodobirea hainelor". Iar Marele Vasile zice: "Cel stapânit de diavolul desfrânarii nu are numai acest pacat, ci adauga si altul. Adica, vorbeste nerusinat, se imbata si ispiteste si pe altii. Iar cel ce are curatie, pe toate acestea le biruieste, le calca în picioare si de nimic nu este vatamat, caci înfrânarea pazeste pe om feciorelnic, curat, nestricat, asemenea îngerilor lui Dumnezeu si aduce lui Dumnezeu jertfa vrednica, totdeauna, în tot timpul si locul.

5. Lacomia pântecelui.

Lacomia este pacatul de moarte din care se naste: risipa, ilegalitatea, juramântul mincinos, betia, furtul, senzualitatea, rapirea, 1ingusirea, nerusinarea, nesaturarea. Toate aeestea sunt progeniturile si rodul lacomiei pântecelui. "Grija de pântece este radacina tuturor relelor. "Cel ce-si îngrijeste stomacul si lupta sa biruiasca duhul curviei este asemenea celui ce voieste sa stinga focul cu gaz. Când pântecele este strâmtorat, se smereste inima; dar când acesta este îngrijit, gândul se fudu1este". (Sf. loan Scärarul) "Cine se îndestuleaza cu mâncarea se aseamana cu animalele si cu fiarele: cu tigrul, cu leul, cu ursul si cu porcii, si nu cu oamenii". (Sf. Joan Hrisostom) "Nu murdaria este rea, ci lacomia pântecelui. Caci multa mâncare si deasa mâncare este cauza desfrânarii". (Maxim Marturisitorul) "Însa mare bun este postul. Acesta nimiceste ranile pacatului, poto1este aprinderea patimilor trupesti si le îmblânzeste, este salasu1 bunatatii, odraslire a rodului bucuriei" (Sf. S. Metafrast). Iar cel ce posteste pe toate acestea le biruieste si le dispretuieste, pentru ca postul este însotit de înfrânare, de nevointa, de curatie si de rugaciune.

6. Trândavia.

Trândavia este pacatul de moarte caruia îi urmeaza: deznadejdea, lenea, nepasarea, neglijenta, impietatea, necredinta, slabanogirea, osândirea altuia, amânarea s.a., care sunt copiii trândaviei. Cel stapânit de trândavie uraste cele prezente si doreste pe cele ce nu sunt de fata" (Sf. Ioan Damaschin). "Multa nepasare si trândavie este mai vatamatoare decât toata lucrarea diavoleasca, si diavolul care îi stapâneste, prin trândavie îi stapâneste. Pe când cel râvnitor si veghetor cu sufletul, de toate acestea este scapat si le biruieste cu totul, caci cel veghetor are aparatori rugaciunea, evlavia, pocainta, caldura, studiul, cinstea, frica de Dumnezeu, spovedania, cugetarea la Sfintele Scripturi, prin care gaseste viata vesnica".


7. Mânia.


Mânia este pacatul de moarte din care se nasc: nebunia, blasfemia, cruzimea, tulburarea, spaima trupului, ocara, iritarea, prostia, schimbarea trupului, uciderea si multe altele, care toate sunt copiii mâniei si iritatiei. Toate pe care le fac oamenii stapâniti de mânie sunt oarbe, fara de minte, pacate. De aceea, zice Sf. loan Gura de Aur, trebuie sa ne pazim de mânie si sa vorbim cu cuviinta; si nu numai a nu ne mânia, ci nici a nu striga, caci racnirea este materie a mâniei. Sa taiem aripile mâniei, ca nu cumva rautatea sa creasca iarasi; caci arzatoare este patima mâniei; arzator si teribil jefuieste sufletele noastre. De aceea trebuie ca totdeauna sa-i astupam iesirea ei. Foc teribil este mânia si pe toate le mistuie. Betie este mânia si mai teribila decât betia, mai mizerabila decât diavolul. Dar, daca ne pazim sa nu ridicam glasul, am gasit calea cea mai buna a filosofiei. Dar omul rabdator pe toate acestea le sufera si le biruie, pentru ca din rabdare se naste nerautatea si resemnarea prin care toate se biruiesc si se risipesc.


sursa http://mpanait.3x.ro
   

ăcatele capitael sunt şaăte la număr şi pe ele vom încerca să le explicăm cu ajutorul preotului de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Constanţa. Aceste sunt: mândria, iubirea de argint, desfrânarea, invidia, lăcomia, mânia şi lenea. Mândria este exagerarea faptelor proprii asociată cu dispreţul faţă de Dumnezeu, semeni şi natură. "Este cea mai bătrână şi cea mai periculoasă dintre toate urzelile diavolului", spune părintele Pricop. "Mândria se combate cel mai greu dintre toate păcatele. Soluţia oferită nouă tuturor ca şi medicament împotriva mândriei constă în primul rând în vizitarea şi slujirea oamenilor suferinzi, meditarea la zădărnicia lucrurilor omeneşti, rugăciune, răbdarea în necazuri şi prigoniri, golire totală de propria strălucire. Iubirea de argint sau avariţia este unul dintre păcatele care este observat tot mai des în lumea noastră. Fie că este vorba de oameni în poziţii cheie care primesc şpăgi sau fură din banul public, fie că discutăm despre conducători de instituţii care nu se abţin din a-şi cumpăra maşini sau haine scumpe. Părintele crede că avariţia este "dragostea dezordonată dusă până la obsesie faţă de acumularea de bunuri şi valori materiale. Ea dă naştere inegalităţii sociale, corupţiei, trădării şi creează cele mai multe conflicte între oamenii unei societăţi mergând până la anarhie şi dizolvarea naţiunilor." Remediile ei sunt: rugăciunea, cugetarea la nestatornicia lucrurilor pământeşti şi la suferinţa pe care acumularea de materie o provoacă nevinovaţilor, cugetarea la caracterul nepreţuit al vieţii trăite în voia lui Dumnezeu, renunţarea efectivă la surplusurile de avere. Desfrânarea este un subiect pe cât de blamat de biserică, pe atât de controversat în societatea modernă. "Caracterul nefiresc şi obscen al desfrânării generează: uciderea de prunci, violenţa, pasiunea pentru beţie şi droguri, nestatornicia, nechibzuinţa, frica de bătrâneţe, cinismul, ura faţă de Dumnezeu. Terapia duhovnicească pentru desfrânare include disciplinarea vieţii prin muncă/efort fizic, ferirea de prilejuri păcătoase, eliminarea discuţiilor şi a imaginilor de orice fel cu conţinut pornografic, rugăciune, deasa mărturisire a păcatelor", spune preotul constănţean. Invidia reprezintă din punctul de vedere al bisericii o degenerare care duce la o manifestare perversă a sentimentelor. "Cel încercat de invidie se întristează de orice reuşită pe care o are semenul său dar jubilează atunci când colegului de serviciu, fratelui, rudei, cunoştinţei i se întâmplă vreun necaz. Prezintă pericol antisocial şi provoacă violenţă oriunde pătrunde. Remediile sunt: respingerea linguşirii şi a instigării, permanenta raportare la modelul jertfelnic al lui Hristos cel Răstignit şi Înviat, recunoaşterea invidiei sub epitrahilul duhovnicului." Lăcomia Pântecului este cea care duce la lipsa de siscernământ, dar şi la boli grave. "Alcoolismul, narcotismul, tabagismul şi alte aşa-zise plăceri/tabieturi moderne sunt expresii ale lăcomiei. De aceea ea poate fi combătută în primul rând prin post, apoi prin regim de viaţă modest, muncă fizică şi rugăciune necontenită", explică preotul Mircea Cristian Pricop. Mânia este apropiată de mândrie şi îmbracă forma răzbunării. Preotul constănţean spune că ea naşte indignare, irascibilitate, blestemul, lovirea, uciderea sau pornirea sinucigaşă. Toate acestea pot fi rezolvate prin tăcere, răbdare, asumarea cu jertfelnicie şi demnitate a jignirilor sau nedreptăţilor la care este supus credinciosul. Ultima pe această listă este Lenea sau nepăsarea faţă de muncă. Părintele din Constanţa crede că efectele ei sunt grave. Lenea poate să ducă la "pierderea din vedere a realităţii, senzaţia de neputinţă, izolarea într-o lume imaginară, goana după jocurile de noroc şi după câştigul nemuncit, înşelarea semenilor, etc. Munca este antidotul cel mai potrivit în această privinţă." Preotul Mircea Pricop spune că omul va ajunge să săvârşească păcatul, "fie din neputinţa firii, fie din prinderea noastră într-o conjunctură nepotrivită a vieţii, suntem încredinţaţi că Dumnezeu, în nemărginita dragoste faţă de propriul copil, ne va scoate în cale noi posibilităţi de revenire la nevinovăţia şi la fericirea iniţală."

Citeste mai mult: adev.ro/nluj2h