Parintele Arsenie Boca - Sfaturi si Raspunsuri - Colaj pentru Credinciosi

 PARINTELE ARSENIE BOCA: “Toata stradania diavolului aceasta este: ca sa desfaca dragostea sufletului nostru de Dumnezeu si s-o lege de orice altceva“

Duhovnicul daruit cu mult har de Domnul ajunsese la acea inaltime a sufletului de unde vedea cu usurinta ceea ce se petrecea in mintea si inima oamenilor care veneau sa-i ceara ajutor si sfaturi in situatii grele , la necazuri mari.
Percepea cu claritate lucruri ce nici ei nu le constientizau . 

Lupta veche de cand lumea cu vrajmasul devenit stapan asupra gandurilor si pornirilor omenesti a fost si este crancena in interiorul sufletelor care tanjesc dupa iubirea Creatorului si inseteaza dupa apa vietii care sa le readuca pacea , bucuria si bunatatea pierdute cand lumina din mintea lor s-a transformat in intuneric .
Cine altul putea cunoaste tertipurile celui rau si viclean mai bine dect acela care o viata intreaga nu a facut decat sa atraga atentia fiilor sai duhovnicesti mereu si mereu asupra primejdiei si riscului de a-si pierde sufletul pentru totdeauna ?
Omul cu viata de sfant care s-a inhamat la carul unui ideal greu , al transformarii omului in Om spre a deveni fiul mai mic al Lui Dumnezeu si fratele Fiului Sau mai mare ….S

fantul Ardealului si al tarii intregi catre care si cei care l-au cunoscut personal dar si cei care i-au citit si ras-citit minunatele sale invataturi, au o mare si neasemuita evlavie.

Împotrivirea la ispite 

Atâta vreme cât trăim pe pământ, nu putem fi scutiţi de necazuri şi de încercări. 

De aceea este scris în cartea lui Iov: "Ispită este viaţa omului pe pământ". 

Nu se află om atât de desăvârşit şi de sfânt care să nu aibă, uneori, ispite - de care nu putem fi cu totul scutiţi.

Toţi sfinţii au trecut prin mulţime de ispite şi de suferinţe şi pe făgaşul acesta au sporit, dar cei care n-au putut birui asupra ispitelor au fost osândiţi şi au căzut. 

Nu este aşezare călugărească atât de sfântă şi nici loc atât de tras deoparte, unde să nu se afle împotriviri şi ispite. Omul cât trăieşte, nu-i niciodată întru totul ferit de ispite, căci avem sămânţa lor în noi din pricina poftei trupeşti în care am fost zămisliţi.
Una vine după alta şi totdeauna vom avea ceva de suferit, fiindcă am prăpădit binele şi fericirea, cele de la început. 

Unii caută să fugă pentru a nu fi ispitiţi şi cad în ispite încă şi mai primejdioase. Nu-i de ajuns să fugi ca să birui ci răbdarea şi adevărata smerenie ne face mai tari decât toţi duşmanii noştri. Cel care, fără să smulgă rădăcina răului se fereşte numai de primejdii (prilejurile din afară), sporeşte puţin. 

Dimpotrivă, ispitele se întorc asupră-i încă mai grabnice şi mai cu putere. 

Vei birui mai sigur puţin câte puţin printr-o îndelungată răbdare cu ajutorul lui Dumnezeu, decât printr-o asprime prea mare faţă de tine însuţi. 

Mergi adesea după sfaturi când eşti ispitit şi nu judeca deloc aspru pe cel ce se află în ispită, ci mângâie-l aşa precum tu însuţi ai vrea să fi mângâiat. 

Începătura oricărei ispite este nestatornicia duhului şi puţina încredere în Dumnezeu.

Căci după cum o corabie fără cârmă e purtată ici şi colo de valuri, asemenea omul slab şi schimbăcios, care-şi părăseşte hotărârile pe care le luase, este tălăzuit de tot felul de ispite. 

Se cade să veghem, mai osebit când se arată ispita, căci cu mult mai bine birui-vom pe vrăjmaş de nu-l vom lăsa să pătrundă în suflet, dându-l deoparte chiar în clipa când e gata să intre. 

Mai întâi se iveşte în minte un gând simplu, apoi o să vină o
închipuire, pe urmă plăcerea, pornirea destrăbălată şi în sfârşit consimţirea. Aşa că, puţin câte puţin, duşmanul cuprinde tot sufletul, când n-a găsit împotrivire chiar de la început.

Să ne ferim de judecăţile cele îndrăzneţe
Zace în noi o tainică răutate, căreia-i place să descopere nedesăvârşirile fraţilor noştri şi iată de ce, gata stăm să-i judecăm, uitând că judecata inimilor numai dreptul lui Dumnezeu este.

 În loc de a cerceta cu atâta pornire ispititoare cugetul altuia, să ne coborâm în al nostru. Găsi-vom destule temeiuri să fim îngăduitori faţă de aproapele nostru şi să tremurăm pentru noi înşine. Nu ai decât sarcina ta însăţi şi nu vei răspunde decât de tine. "Nu judeca ca să nu fi judecat".

Faptele dragostei
Pentru nimic în lume şi de dragul nimănui, nu se cade să faci nici cel mai mic rău, cu toate acestea, ca să aduci un ajutor celui care are nevoie de el, poţi uneori să amâni o bună lucrare sau să o înlocuieşti cu alta mai bună, căci atunci n-ai nimicit binele ci l-ai schimbat în unul mai mare.

Trebuie să suferim nedesăvârşirea altuia
Ceea ce omul nu poate îndrepta în sine însuşi sau în alţii, trebuie să le sufere cu răbdare, până ce Dumnezeu porunceşte altfel. Cugetă că poate e mai bine să fie aşa, ca să fi cercat prin răbdare, fără de care meritele noastre nu sunt mare lucru.
Trebuie în toate acestea să te rogi lui Dumnezeu să te ajute să biruieşti aceste piedici, sau să le suferi cu blajinătate.
Dacă cineva, lămurit odată sau de două ori, nu cade la aceeaşi părere cu tine, nu mai avea dispută cu el, ci încredinţează toate în mâna lui Dumnezeu care ştie a scoate binele din rău, ca astfel să se împlinească voia Sa. Şi să fie slăvit în toţi robii Săi. 

Dă-ţi osteneala să suferi cu răbdare lipsurile şi slăbiciunile altora, oricare ar fi ele, pentru că şi tu ai multe din acestea pe care trebuie să le sufere alţii.

Că Dumnezeu a rânduit astfel, ca să ne învăţăm a ne purta sarcina unii altora - căci fiecare are sarcina sa - nimeni nu-i fără lipsuri, nimeni nu-şi este îndestulător sieşi, nimeni nu-i atât de înţelept să se poată îndruma singur, dar se cade să ne suferim, să ne mângâiem şi să ne ajutăm, să ne învăţăm şi să ne îndrumăm unii pe alţii. 

Ceea ce te face atât de supărăcios nu-i zelul pentru aproapele, ci o iubire de sine, năzuroasă, arţăgoasă, posomorâtă. Pietatea cea adevărată e blajină şi răbdătoare, fiindcă ea te arată cine eşti...

Ieromonah Arsenie Boca ,,Cărarea Împărăţiei,,
Editura:Sfintei Episcopii Ortodoxe Române a Aradului , anul apariției:2006

Ce sa faci atunci cand te rogi, iar Dumnezeu nu-ti raspunde ?

   Inseamna ca nu te rogi suficient, ai pacate nespovedite, apasa pacatele rudeniilor adormite intru Domnul, traiesti in pacat, ai patimi ( orice patima inseamna inchinare, slujire celui rau ), sau ai facut nedreptate in viata ta.

Ce e de facut ?

 Iata ce ne sfatuiesc Sfintii Parinti :

- Inmulteste rugaciunea: citeste un Paraclis dupa 12 .00 seara.

- Da de pomana cat mai des intru iertarea pacatelor sufletelor celor adormiti

-Trimite Acatiste si Pomelnice la cat mai multe manastiri

- Ia un indreptar si vezi ce pacate mai ai de spovedit. 

Tineti minte, daca ai comis un pacat si spovedindu-te te-ai justificat- inseamna ca acel pacat apasa de doua ori asupra ta.

- Tine post 40 de zile, citind Acatistul Maicii Domnului ( 40 de Acatiste, zilnic ).

Iar cei mai vrednici, sa tina post negru miercuri si vineri. Sau macar vineri, pentru iertarea pacatelor.

-Traieste curat , in vorba, fapta, simtire. Nu uita, ca Domnului ii este cunoscuta inima ta, gandul tau, orice faci tu, ce ai facut. 

Si orice ai face, gandeste-te ca EL e de fata. Caci chiar este.  Asa sa traiesti toata viata ta.

Evita invidia, ura, barfirea, mandria, avaritia, lacomia, zgarcenia, trufia, tinerea de minte a raului. Toate acestea aduc multa suferinta.

_ Fa bine tuturor, fara sa astepti ceva in schimb

-Pe parcursul vietii, fiecare om blastema ( cu voia, fara voia lui ) pe ceilalti, fie copii, rude, prieteni, etc. 

Du-te la parintele duhovnic si cere sa-ti citeasca rugaciunea de desfacere de blesteme ( pe care le-ai rostit tu ). A dracui sau a face pe cineva nebun, dupa sfintii parinti, se numeste de asemenea -blestem.

-Roaga-te Maicii Domnului si Ingerului Pazitor sa-ti dea daruri duhovnicesti , precum adanca pocainta, caci plansul din adancul inimii aduce degraba mila si indurarea Domnului. Plansul pentru pacat. Apoi, pentru celelalte...

-Binecuvanteaza pe cei ce-ti fac rau, caci ei de fapt sunt binefacatorii tai. Intr-o zi vei intelege acest lucru. Si binecuvanteaza de doua ori pe parintii, fratii, prietenii tai.

-Mergi regulat la Sfanta Liturghie, la Sfantul Maslu, iar daca nu ai timp- trimite Acatiste la manastiri pentru slujbele de vineri. Si nu uita, sa-ti schimbi complet modul de viata, de gandire, de mentalitate ; adica adu-ti aminte de poruncile Mantuitorului si punele in aplicare, cuvant cu cuvant, fara nici o abatere.

-Adu parintele sa-ti faca o sfestanie la casa, la gospodarie. Si evita apoi orice cuvant urat in acea casa, si orice fapta murdara. In fata icoanei sa arda candela si bobul de tamaie sa nu-ti  lipseasca din casa ta.

- Roaga-te pentru parintele tau duhovnic. Caci anume el este ,,Ingerul tau pazitor  pamantean ,, cel ce se roaga Domnului pentru tine, cunoscandu-te si stiindu-ti durerea.

 Deci, degraba alearga la el si lasa-i Acatiste (pentru fiecare zi cand e slujba in manastire).

Si nu uita sa citesti si Acatistul Ingerului Pazitor, cu frangere de inima, caci ai si un Inger de la Botez, pe care mai toata lumea il ignora.

Acum vei intreba desigur, si pana cand sa fac eu toate acestea ?

Toata viata, nu numai cand ai un necaz.

Unii desigur, dupa ce se vor tamadui sau isi vor rezolva problema, vor uita de toate acestea.

   Dar eu va intreb , de mantuirea sufletului ati auzit ?

sursa http://pravoslavie.ru

Parintele Cleopa Rabdare, Rabdare, Rabdare

Împuţinarea de suflet şi lipsa de curaj

“Iată, iarăşi vin smerit, ca un părinte, să-ţi trezesc prin cuvinte voinţa cea bună. Scoală-te, fiul meu, din somnul nepăsării.

 Ascultă-mă şi nu mai dormi. Trezeşte-te şi alungă de la tine somnolenţa nepurtării de grijă. Pune-ţi din nou armura şi stai cu curaj împotriva duşmanilor tăi. Luptă-te cu răbdare. Nu întoarce spatele. Luptă-te piept la piept. Este mai de folos pentru noi să cădem în luptă decât să fim biruiţi.

O, minune a minunilor! Cei din lume pentru a pescui doi peştişori se luptă câteodată o noapte întreagă. După aceea îi mănâncă sau îi vând şi merg mai departe. Nu speră mai mult de la meseria lor. Îşi termină viaţa chinuindu-se cu această meserie o viaţă întreagă. 

Noi, care ne plângem tot timpul, suntem vrednici de tot dispreţul pentru multa noastră neştiinţă. Hristos ne hrăneşte în dar şi ne răsplăteşte însutit. Lucrăm o zi şi ne plăteşte ca pentru o sută. Apoi veşnic ne vom bucura şi ne vom veseli întru Împărăţia Lui. Să fim împreună cu Maica Domnului că fii adevăraţi ai săi! Asemenea îngerilor în lumina nesfârşită şi în bucuria de negrăit!

Dar pentru ca, nesimţitori ce suntem, nu vedem micul câştig trecător, cei doi peştişori sau orice altceva trecător, ne pierdem răbdarea. Dacă ne-am fi născut sclavi, am fi primit şi bătăi şi lovituri în fiecare zi. Acum nu putem îndura nici un cuvânt mai greu venit din partea vreunui frate slab. O, neînţelepţi şi netăiaţi împrejur la inimă! La cea mai mică ispită ne lepădăm. Preferăm despărţirea veşnică de Hristos şi unire veşnică cu Satana decât să îndurăm cu smerenie încercarea unei singure clipe!

Ce altceva este ceea ce îmi spui, iubit suflet, în ceasul căderii tale sufleteşti? Că vei găsi un mod de a te omorî, de a-ţi sfârşi viaţa. O, orbire şi moarte sufletească! 

Te vei omorî, sau te vei uni pentru veşnicie cu diavolul? Vei sfârşi cu viaţa, sau vei coborî pentru totdeauna în iad? Şi nu te temi, suflete mic, de osânda cea veşnică, de despărţirea de dulcele Iisus, de Viaţă şi de Lumină?

O, cât Se întristează Stăpânul Hristos, cât Se amărăşte Mirele sufletelor când, pentru cea mai mică ispită, punem pe capul deznădăjduirii noastre cununa de spini! Numai ce L-am numit Mire – la slujba de călugărie – şi-I cerem deja divorţul! Nu este aceasta fiere a lepădării amestecată cu oţetul amar al lipsei de răbdare?

Să luăm aminte, fiica mea, că în felul acesta întristăm foarte mult pe preadulcele Iisus şi aducem bucurie diavolului răuvoitor. O, cine-mi va da izvor de lacrimi şi doliu fără de mângâiere, să plâng zi şi noapte pentru fraţii mei cei slabi la suflet! Mă rog, fiica mea, să te ridici şi să fii mult mai atentă de acum înainte, să nu ţi se mai întâmple o astfel de ispită, nici ţie nici vreunei alte surori.
Luaţi aminte, fiice ale lui Hristos, deoarece acestea se întâmplă tuturor. Nu vă învârtoşaţi la suflet. Să aveţi răbdare şi dragoste deplină faţă de maica stareţă pentru că rugăciunea ei să vă acopere în vreme de ispită.

 Acolo unde există învârtoşare este şi mândrie, este şi neascultare şi scandal. Acolo unde este ascultare este şi smerenie, acolo sălăşluieşte Dumnezeu.

Spun Sfinţii Părinţi:
“înaintea căderii merge mândria, iar înainte harului merge smerenia. Iar sufletul meschin este mama lipsei de răbdare“.
Ai văzut om şi mai ales monah fără de răbdare? Este ca opaiţul fără untdelemn, a cărui flacără se stinge foarte repede.

Din micimea sufletească se nasc multe: cârtirea, neauzirea, neruşinarea, hula, necunoaşterea şi multe altele. Iar mândria şi deznădejdea sunt surori bune una cu cealaltă, din care se nasc mii de fii, contribuind cu toţii la pierderea sufletului.
Îndepărtarea tuturor relelor, pentru noi, este smerenia şi ascultarea desăvârşită.

Deci îngrijeşte-te, fiica mea, de fericită ascultare. Supune-te întru totul. Pentru că acum, când duşmanul a învăţat că eşti uşor de biruit, se va duce un pic la plimbare şi iarăşi se va întoarce. Să nu te găsească fără purtare de grijă şi să te dea iarăşi peste cap.

 Pregăteşte-te. Şi atunci când va veni fă-l să înţeleagă că ai drept paznic puterea lui Hristos şi rugăciunea tuturor.

Nu te obişnui să cazi uşor, pentru că la fiecare cădere se dărâmă şi mai mult cetatea sufletului, şi intrarea duşmanului devine din ce în ce mai uşoară, până când cel învins va fi făcut în întregime captiv.
Adu-ţi aminte ce-ţi scriam când te-ai dus la mănăstire. Că ceea ce îmi spuneai atunci trebuia să mi le spui după patru ani şi că aşa cum vedeai atunci pe surorile de mănăstire, aşa să le vezi şi acum. Dacă te vei uita în primele scrisori, vei găsi acolo toate acestea. Acum îţi spun din nou: fii atentă. Ai grijă că eşti încă la început şi încă mai poţi pune început. 

Dar dacă acuma nu te sileşti, va veni timpul când, şi să vrei, nu vei mai putea să faci ceea ce acum treci cu vederea. Pune-ţi tu obolul tău, ca să pună şi Dumnezeu mulţimea de talanţi. Aruncă-te la pământ. Fă-te ţărână ca să calce toţi peste tine. Zdrobeşte-ţi inima şi plângi cu durere în suflet ca să I se facă lui Dumnezeu milă de tine. 

Plâng şi eu în fiecare zi, dar Hristos cere şi lacrimile tale.
Scoală-te şi aruncă de la tine descurajarea. Alungă vrăjmaşul ca să te înveţi să-l biruieşti cu puterea Domnului. Biruinţa este răbdarea, biruinţa este smerenia, biruinţa este ascultarea.

Să ştii următoarele: dintotdeauna vrăjmaşul luptă cu mult meşteşug împotriva celor ce se nevoiesc. Dacă după ce îi luptă în multe chipuri, nu reuşeşte să-l biruie, aduce asupra lui boli pentru toată viaţa. Adeseori îl doare tot trupul şi omul devine tot o rană şi un văiet continuu. 

Atunci însă este aproape sfârşitul şi odihnă“.

Gheron Iosif Isihastul, Mărturii din viaţa monahală, Editura Bizantină, Bucureşti 2007

SFATURI SI CUVINTE DE FOLOS DE LA PARINTELE ARSENIE BOCA

PARINTELE ARSENIE BOCA ,,Cand un neam isi tradeaza rostul, sa se gateasca de pedeapsa!,,

* Un cumnat, Ovidiu, a fost inchis, pe vremea lui Ceausescu, pentru trecerea frauduloasa a granitei. Am fost cu sora mea, Nela, la Parintele Arsenie ca sa-i spunem. Parintele ne-a zis: „Sa-i para bine ca n-a fost puscat“. Apoi s-a intors catre lume si a zis: „Mai, sa stiti ca multi vor pleca din tara, dar putini se vor intoarce. Va veni vremea cand ar dori sa se intoarca si n-or mai putea, caci Romania va fi inconjurata de flacari”. Parintele nu prea era de acord sa-ti parasesti tara.

Inainte de revolutia din 1989 Parintele ne-a spus ca miroase a praf de pusca si asa a fost. Ne-a mai spus ca o sa ne pasca un mare cutremur si blocurile din Bucuresti vor ajunge ca si cutiile de chibrituri.

Parintele Arsenie a fost si ramane in inimile noastre ca un sfant. Acum mergem la mormantul Parintelui Arsenie si ne rugam acolo si de cate ori il chemam in rugaciune, el ne ajuta si ne ocroteste. (Viorica Farcas, 48 ani, Voila)

* * Mi-a mai povestit cineva ca Parintele s-a rugat insistent la Dumnezeu pentru americani, sa nu-i pedepseasca, sa-i ierte ca si ei sunt creatia Lui si sa aiba mila de ei. Si l-a dus Dumnezeu pe Parintele Arsenie sa vada ce e pe acolo – prin America – si a zis Parintele: „Da, Doamne, sunt vrednici de pierzare”. Cum l-a dus? Nu stiu. Nu cred ca l-a dus cu trupul. L-a dus cu duhul. Ca urmare a ceea ce a vazut cu duhul, Parintele a pictat la Draganescu, deasupra scenei Invierii, mai multe cladiri moderne (turn) in flacari, reprezentare care ar putea fi profetica (vezi cele doua turnuri din „11 septembrie”).

Imi pare rau de voi ca sunteti slabiti in credin­ta.

Veti cadea din cauza fri­cii. Frica-i de la diavol. Nu va fie frica pentru a va sal­va sufletele!

Vor veni vre­muri foarte grele, dar toa­te sunt ingaduite de Dumne­zeu, Care este tovarasul de drum al fiecaruia, de la nas­tere pana la moarte.

Vor ca­dea si cei alesi. Imi pare rau ca sunteti cei de pe urma. Va vor cerne. Vor pune impozi­te si taxe si alte ingradiri. Va vor lua totul!

Mai, sa stiti ca multi vor pleca din tara, dar putini se vor intoarce.

A fi crestin, pana la urma, inseamna aceasta intalnire intr-o clipa cu Dumnezeu, dar la care nu ajungi fara ca tu sa te straduiesti macar cat de putin sa-ti deschizi inima spre aceasta iubire.

De ce nu revarsa Dumnezeu darul Lui peste noi, sau de ce primim parca tot timpul cu ratia darurile Lui Dumnezeu pe care noi le cerem?
Cu siguranta unul dintre raspunsuri e si acesta: ca in dureri si in necazuri, ca Il iubim pe Dumnezeu putin asta se stie, ca il cunoastem si mai putin si ne straduim sa il cunoastem foarte putin, foarte putin – cu niciun om nu ne straduim asa de putin cum ne straduim cu Dumnezeu.

Cu cat Il cunosti pe Dumnezeu, te farmeca si Il iubesti si mai mult. Deci, pe de o parte,daca nu vine peste noi acest dar si mila Lui Dumnezeu pe care noi o vrem, si pe care o cerem, este pentru ca nu Il iubim pe Dumnezeu, si nu Il iubim pentru ca nu-L cunoastem, si in al doilea rand, pentru ca in dureri si neputinte noi ne uitam numai la durerea noastra, numai la neputinta noastra, numai la ispitele noastre, ne plangem de mila, ne vaicarim, ne e frica sa pierdem si cand avem provizii si, pe deasupra, ne e frica ca nu cumva sa dam ceva ca daca vin vremuri grele, sa avem si provizii pentru vremuri grele chiar daca si in plus si pe deasupra si revarsate, daca se poate, si nu ne pasa; si cand ma gandesc la provizii ma gandesc si la cele sufletesti, la propria ta liniste la care tii, si care vrei ca nu cumva sa se clinteasca de acolo, ca nu cumva ca intalnindu-te cu cineva care-i tulburat, sau necajit sa-mi pierd din linistea mea, si toata aceasta grija pentru noi insine, si aceasta frica si dorinta de a ne proteja numai noi de fapt marturiseste ca nu iubim pe aproapele ca pe noi insine, si atuncea si iubirea fata de Dumnezeu nu se adevereste, si atunci nici mila Lui Dumnezeu nu coboara peste noi, si toate raman ca-ntr-un mare blocaj.

* Privind viitorul a spus odata: “Zdreanta rosie, secera si ciocanul, steaua cu cinci colturi va disparea , dar va veni steaua cu sase colturi, anarhia, si va fi vai si amar de lume“.(Cornea Elena, Harseni)

* Parintele Arsenie:
“Vasile, americanii pe care stiu ca-i astepti, nu vor veni! Pe noi, singuri, ne asteapta o lupta grea si lunga. Cei buni si drepti vor da jertfa mare de viata si sange, cei slabi, nimicnici si fatarnici vor ingrosa randurile dusmanilor nostri atat de mult, incat vor crede ca sunt numai ei, atotputernici si atoatestiitori.

Asta va fi burta lor moale si-i va duce la pierzare cand va veni din Rasarit un om cu stea in frunte.

Dar va fi peste multi ani, peste foarte multi ani si noua Dumnezeu nu ne va harazi sa vedem acele vremi. Tu nu vei putea vedea americanii care atunci vor veni! Mie nu-mi va fi dat sa vad, dupa sarbatoarea desarta a victoriei, cati dintre cei drepti au mai ramas! Caci, vezi tu, Vasile, dupa aceasta victorie desarta, putini dintre cei drepti vor mai fi in picioare si la sarbatoare. Peste tot vor fi naimitii [vanduti dusmanului] si abia atunci va incepe o noua lupta, poate mai usoara, caci fara jertfa de sange, dar la fel de lunga ca si cea pe care am inceput-o noi acum!” […]

(Vasile Serbu, Arpasul de jos), (Monitorul de Fagaras, 13-19 feb.2008)

*Odata venise o doamna de la Bucuresti si Parintele i-a spus ca pe Bucuresti s-a “ouat” de doua ori, referindu-se la bombardamente [dar si la cutremure], iar cand se va “oua” a treia oara Bucurestiul va fi sters de pe fata pamantului deoarece acolo forfotesc pacatele.

Alta data Parintele ne-a vorbit despre sfarsitul lumii, ca sfarsitul lumii nu va fi asa cum gandim noi ca va muri toata lumea odata. Ci va muri pe rand. Intr-o parte de lume vor fi razboaie, in alta parte cutremure, in alta inecari, vor fi accidente peste accidente, vor fi boli necunoscute si fara de leac. Toate acestea le putem vedea in zilele noastre. Toate acestea, pe care le vedem acum, le-a proorocit Parintele Arsenie prin anii 1945-1946 ca sa ne intoarcem la credinta ca sfarsitul nu-i departe. Putem vedea asta dupa semnele care sunt.

Toate aceste semne ni le-a proorocit Parintele Arsenie prin anul 1945-1946 si ne-a citit [talmacit] din Biblie de la Apocalipsa ca se va ridica de la Rasarit un popor fara cruce, va bantui casele oamenilor, le va darama, le va nimici, se va calca om pe om, se va manca carne de om si se va bea sange de om. Cine va ramane din razboiul acesta va fi ales ca graul din pleava. Pleava zboara, iar graul ramane. Se va alege cine va ramane.

Parintele ne-a spus: “Nu va spun de la mine. Asa scrie in carte, in Biblie”.

Dumnezeu sa ne ajute si sa ne intareasca!”

preluare text http://www.cuvantul-ortodox.ro

Parintele Pustnic Gherasim din Sfântul Munte Athos

Harul Duhului Sfant aduce nadejdea crestinului in mantuirea sa 

Treptele purificarii si desavarsirii sunt nenumarate si urca pana acolo unde doreste si se straduieste cel ce vrea sa se uneasca cu Dumnezeu. Unirea aceasta nu are limite, fiindca Dumnezeu este inepuizabil si infinit si - cu toate ca este imanent prin energiile Sale - ramane transcendent prin fiinta Sa. Unindu-se insa cu Dumnezeu prin energiile necreate, omul tinde spre izvorul acestora, spre fiinta dumnezeiasca si Persoanele dumnezeiesti. impartasindu-se din energii, credinciosul se impartaseste din Dumnezeu, chiar daca fiinta dumnezeiasca este neimpartasibila. Dar tocmai faptul ca Dumnezeu este transcendent dupa fiinta si imanent dupa energiile Sale necreate provoaca tensiunea omului catre Dumnezeu, dorul dupa unirea tot mai intima cu Dumnezeu, sau dorinta vesnicei "epectaze" de care vorbeste Sfantul Grigorie de Nyssa.
Dumnezeu l-a creat pe om pentru a-l atrage spre Sine prin iubire. Iubirea din om se doreste mai aproape de Iubirea-sursa, cauta permanent iubirea infinita a lui Dumnezeu. Chemat la existenta de Dumnezeu, omul isi gaseste adevarata odihna in Dumnezeu. Dar setea omului dupa Dumnezeu nu se manifesta numai prin dorinta de a-L contempla ca pe ceva "de dincolo", ci este dorinta de a se uni cu El in cea mai intima comuniune, a-L face al sau. Setea omului de infinit si dorinta omului de a se uni cu Dumnezeu, a fost potolita si satisfacuta prin unicul eveniment istoric, irepetabil si de o noutate absoluta, care a fost intruparea Fiului lui Dumnezeu. Asumarea trupului si firii omenesti de catre Fiul lui Dumnezeu a facut posibila transfigurarea umanului in Hristos prin energiile necreate, iar prin aceasta au fost fundamentate Sfintele Taine.
Asa cum Persoana lui Hristos raspunde nevoii de unire cu Dumnezeu a omului, tot asa, tainele raspund nevoii omului de a sorbi din Hristos prin energiile Duhului Sfant care se impartaseste in Biserica prin lucrarile ei sfintitoare. Transfigurarea credinciosului in Biserica prin lucrarea harului Duhului Sfant nu este altceva decat actualizarea in fiecare credincios a indumnezeirii trupului lui Hristos.
Pr. Conf. Dr. Vasile Citiriga

  Multa lume nu intelege ce e cu mantuirea, tare multa lume o confunda cu milostenia, bunatatea, rugaciunea, mersul la manastiri... Toate astea sunt doar mijloace de a dobandi Duhul Sfant, care cu adevarat ne curata de toata intinaciunea  ( ramasitele rele ale patimilor ). Fiecare placere, pofta in exces este o patima. Fiecare deprindere si dependenta este o patima. Si trupul, ca si sufletul - au patimi. Trebuie izbavire de toata firea cazuta. Ca Adam nu avea patimi. Deci, trebuie curatire de patimi.

Duhul Sfant nu se poate apropia de inima in care zac pacate, patimi sau are mandrie, trufie, parere de sine, minte inaltata. 

Smerenia atrage Duhul Sfant, inima curata si fara de patimi. 

Caci zice in Sfanta Scriptura- de nimic murdar nu se poate apropia Domnul, si nici nimic necurat nu va intra in Imparatia Cerului. Oamenii insa nu inteleg asta.  Sau inteleg, dar sunt indiferenti. De acest lucru depinde mantuirea.

Cand raza Duhului Sfant a strabatut prin inima cuiva, acel suflet nu are altceva de facut decat sa planga, si nu se mai poate opri din plans. 

Acel plans este mangaietor, si daca se intampla adeseori, Duhul Sfant va desavarsi smerenia. Si atunci, de te va lauda toata lumea, nu mai ai nevoie de lauda nimanui.

Mândria nu-i a oamenilor sănătoși, ci a celor bolnavi. Pot să zboare și pe sus, să aibă aripi, dar dacă socotesc că-s puțin mai buni ca alții, îi cea mai mare cădere.

 Pentru un gând ca acesta, Sfinții Parinți au plâns zi ți noapte pentru ceasul morții ți ceasul Judecății, și când le-a ieșit sufletul, le-a ieșit în pace, liniștit, pentru că ei și-au mâncat iadul prin pocaință.

Daca oftatul are ceva ce nu-ti convine, ii de la diavol. 

Dar daca din oftatul acela vezi ca ti se aduna mintea, incepe inima a zice „Doamne Iisuse…”, si nu te mai poti opri din plans, si chiar de nu plangi – pentru ca ele sunt trepte – si vezi o mahnire si s-o adunat mintea, si ai vrea sa zici „Doamne Iisuse…” cu inima, cu mintea, atunci nu trebuie sa-ti faci griji in timpul acela, pentru ca Duhul Sfant te cerceteaza si vei capata bucurii foarte mari. 

Se intampla in multe stari de acestea, ca Duhul Sfant sa-ti ia rugaciunea si sa-ti rapeasca sufletul – si unde sa-l rapeasca? 

– In Rai. Iar cand Duhul Sfant te aduce inapoi in trup, tu atunci trebuie sa zici iar „Doamne Iisuse…” si-ti aduni mintea si nu lasi rugaciunea. Dupa ce ai obosit inima ta cu mintea si tii mintea in inima si atunci ai multa smerenie, daca ai unit osteneala mintii cu smerenia, atunci Duhul cel Sfant te va rapi, si asa poti sa ai si o saptamana si mai mult.

Acest dar mai mult la batranete, pentru ca atunci te-ai imbogatit mai mult in smerenie si nu te mai poate vatama diavolul prin mandrie sau prin slava desarta. Acesta ii un dar mare.

Parintele Proclu Nicau, Lupta pentru smerenie si pocainta, Editura Agaton, Fagaras, 2010

CE VRETI SA VA FACA VOUA OAMENII, FACETI SI VOI LOR ASEMENEA

Desi acest verset este atât de scurt, pe atât are mai înalta si mai desavârsita învatatura pentru mântuirea sufletelor omenesti. În aceasta Evanghelie se cuprinde toata mântuirea omului, pe scurt, caci ea ne învata iubirea de vrajmasi. Nici un învatator de lege de mai înainte n-a adus în lume o învatatura asa de desavârsita pentru mântuirea oamenilor, ca cea cuprinsa în cuvântul Evangheliei, care zice: iubiti pe vrajmasii vostri. Aceasta porunca este data de însasi întelepciunea si Cuvântul lui Dumnezeu, de Domnul Dumnezeu si Mântuitorul nostru Iisus Hristos, pentru noi pacatosii si pentru a noastra mântuire.
Noi ne gândim ca este cu neputinta a se duce la îndeplinire cu lucrul învatatura acestei Evanghelii. Dar nu este asa. Nu este asa.
Bunul si Preasfântul Mântuitor, niciodata n-a spus vreo învatatura în lume care sa nu se poata împlini de oameni. Caci El, fiind Dumnezeu desavârsit, stie adâncul neputintei firii omenesti.
Si cum a început El sa învete aceasta înva-tatura a iubirii de vrajmasi? Prin cuvintele: Precum voiti sa va faca voua oamenii, faceti si voi lor asemenea. Iata cât de mare adevar si cât de mare dreptate se gaseste aici.
Omule, vrei tu ca altul sa-ti fure lucrul tau? Sau sa te ocarasca, sau sa te necinsteasca, sau sa se razbune, sau sa-ti faca alt rau? Deci, daca nu vrei, nu fa nici tu la altul!
Eu nu vreau ca altul sa ma vorbeasca de rau; deci nu trebuie sa-l bârfesc nici eu! Eu nu vreau ca altul sa ma dusmaneasca; deci nu trebuie sa-l dusmanesc nici eu! Eu nu vreau ca altul sa-mi fure din gradina mea sau din via mea; deci nu fur nici eu de la altul! Eu n-as vrea ca cineva pe copilul meu sa-l batjocoreasca în public; sa nu fac nici eu asa. Eu n-as vrea niciodata, când ma duc undeva sa ma treaca cineva cu vederea, ci as vrea sa-mi zica buna ziua, sa ma cinsteasca si sa-mi dea atentie; deci sa fac si eu tot asa!
Iata masura dreapta pe care n-o poate tagadui nimeni; ce voiesc sa-mi faca altul, sa-i fac si eu lui si atunci se pastreaza calda toata dragostea de aproapele si dreptatea lui Dumnezeu.
Dupa ce a aratat Mântuitorul aceasta dreptate si aceasta cumpana a Evangheliei, a trecut la o învatatura si mai desavârsita. Adica sa iubim, nu numai pe prieteni, ci si pe oricare om, fie chiar si pe vrajmasi. Caci auziti ce zice: Daca iubiti pe cei ce va iubesc, ce dar este voua? Si pacatosii fac acelasi lucru. Si daca dati împrumut celor de la care nadajduiti sa luati înapoi, ce dar este voua? Ca si pacatosii dau cu împrumut, ca sa primeasca înapoi întocmai; adica aceia dau împrumut, dar cu împrumut, ca sa primeasca înapoi întocmai cât dau.
Se spune în continuare la paragraful de mai sus al Evangheliei: iubiti pe vrajmasii vostri si faceti bine si dati cu împrumut fara sa nadajduiti ceva în schimb, si rasplata voastra va fi multa si veti fi fiii Celui Preaînalt, ca El este bun si cu cei nemultu-mitori si rai.
Acela ne-a spus sa facem altora, ceea ce vrem sa ni se faca noua. Iar aici a spus ceva mai înalt. A spus nu numai atât, ci sa faci bine celui care te uraste, sa iubesti pe acela care te dusmaneste pe tine. Si Apostolul ne învata în chip asemanator, sfatuindu-ne ca nu se biruieste raul cu rau, ci raul se biruieste cu binele.
Dar noi pacatosii zicem: Cum sa binecuvintez sau cum sa-l iubesc pe acela care ma ocaraste si ma bate si ma vatama si pururea ma ponegreste? Cum sa-i fac eu bine aceluia? Deci zicem ca este cu neputinta aceasta. Ca nu pot eu sa-l mai iubesc pe acela care mi-a dat o palma, sau m-a ocarât sau mi-a luat ceva, sau m-a batjocorit, sau m-a vorbit de rau fata de altul.
Da, asa este! Noi nu putem, pentru neputinta noastra. Dar sa nu credeti ca lucrul este în orice fel cu neputinta. Lucrul este cu putinta prin Dumnezeu, Care ne sta pururea în ajutor, daca noi ne silim. Cu puterea noastra nu putem face nimic bun. Dar cu puterea lui Dumnezeu, toate se pot. Caci zice Mântuitorul: Toate sunt cu putinta celor ce cred.
Daca porunca aceasta înalta n-ar fi împlinit-o nimeni în Legea Darului si nici mai înainte de ea, am putea socoti aceasta învatatura peste putinta. Pagânii si alte popoare necrestine spun ca este cu neputinta sa iubim pe cel ce ne face rau. Dar noi nu avem dreptul sa zicem aceasta!
Iata ca în Legea Veche David iubea pe Saul, si când auzea ca acesta a cazut la pamânt, ca îl muncea duhul cel necurat, David mergea la vrajmasul sau Saul, la Saul care-l prigonea si cauta sa-l omoare, se ducea si-i cânta psalmi. Si duhul cel rau, auzind puterea psalmilor, se ducea de la Saul, care se linistea.
Dar când se scula de jos, întreba unde-i David si punea mâna pe sulita sa-l omoare. Si de trei ori a lovit cu sulita în perete, socotind sa-l omoare pe David, pe doctorul lui. David îl facea sanatos, izba-vindu-l de dracul care-l muncea fara odihna, iar el se lupta cu binefacatorul lui, ca sa-l omoare.
Dar David si-a aratat dragostea fata de vrajmasul sau si alta data. Când dormea Saul în pustiul Zif si ostirea lui dormea cu dânsul, David a gasit pe Saul în pestera, unde dormea. Si Abisai, un general din oastea lui David îl sfatuia: Acum Dumnezeu a dat pe vrajmasul tau în mâinile tale; îngaduie-mi deci sa-l pironesc de pamânt cu sulita.
Dar auzi ce spune David: Sa nu-l ucizi, caci cine va ridica mâna asupra unsului lui Dumnezeu si va ramâne nepedepsit? Ca Saul era uns ca împarat.
S-a dus David la capul lui Saul si i-a taiat numai o bucata din haina, ca sa stie ca a fost aproape de el. Si i-a crutat viata, zicând: Ma tem de Dumnezeu sa fac rau celui ce vrea sa-mi ia viata!
Si asa David, înainte cu vreo mie de ani de Legea Darului, a împlinit aceasta Evanghelie, adica a iubit pe vrajmasul sau. Saul îl cauta cu 4000 de ostasi pe David în toate partile Palestinei ca sa-l omoare, sa-i ia viata, iar acela, când l-a avut în mâna lui, i-a crutat viata spunând: "Nu, Doamne fereste! Nu-i voi face rau, ca este unsul Domnului". Vezi dragoste de vrajmasi împlinita înainte de Legea Darului?
Dar Moise, nu tot asa a facut? Poporul cârtea împotriva lui si se razvratise împotriva lui Dumnezeu, abatându-se la idolatrie. Iar când i-a spus Dumnezeu: Eu ma uit la poporul acesta si vad ca este popor tare la cerbice. Lasa-Ma, dar acum sa se aprinda mânia Mea asupra lor, sa-i pierd! Moise a zis: O, Doamne, rogu-ma acum, de vrei sa le ierti pacatul acesta, iarta-l; iar de nu, sterge-ma si pe mine din cartea Ta, în care m-ai scris. Adica vreau sa mor mai bine eu, decât sa piara poporul, cu toate ca ei m-au amarât si au cârtit împotriva mea si putin a fost sa nu ma ucida cu pietre la Rafidin, pentru ca i-am scos din Egipt.
Iata cum aceasta porunca evanghelica, care ne pare cu neputinta noua, pacatosilor, au împlinit-o alti alesi ai lui Dumnezeu, cu mii de ani înainte de venirea Mântuitorului în lume!
Dar Arhidiaconul Stefan, usa mucenicilor, cea dintâi oaie a lui Hristos care a mers în urma Lui, cum a murit? Aceia îl ucideau cu pietre, iar el, facând rugaciuni, a îngenunchiat si când îl loveau cu bolovanii, vazând ca se sfârseste, a zis cu glas mare: Doamne Iisuse, primeste duhul meu si nu le socoti lor pacatul acesta. Si zicând acestea a adormit. Si asa sluga cea buna s-a dus dupa Stapânul Hristos.
Vedem multe pilde si în Vechiul si în Noul Testament, care dovedesc ca multi alesi ai lui Dumnezeu au împlinit aceasta Evanghelie, cu desa-vârsire, înca din vechime.
Apostolii, ce spun? Când erau huliti si prigo-niti, raspundeau prin vorbire de bine si mângâiere. Si nici unul nu se razbuna cu rau, ci biruiau raul cu binele. Deci si ei împlineau aceasta porunca a Evangheliei.
Iar Mântuitorul nostru Iisus Hristos a împlinit-o mai înainte de toti cei din Legea Darului. Caci atunci când era pe Sfânta Cruce rastignit, se ruga pentru aceia care îi bateau cuie în mâini si picioare si zicea: Parinte, iarta-le lor, ca nu stiu ce fac! Deci Mântui-torul si cu cuvântul si cu fapta ne-a învatat ca putem sa iubim pe vrajmasi.
Dumnezeu, daca n-ar face acest lucru cu oamenii si cu popoarele de pe fata pamântului, n-ar mai fi nici un om pe tot globul. Oare cum ploua El peste toate popoarele pamântului care n-au cunoscut pe Dumnezeu? Cum ploua El peste crestinii, care numai cu numele sunt crestini, si-L rastignesc în toata clipa cu faradelegile lor? Îl înjuram, Îl batjocorim, Îl hulim, ne abatem de la credinta la ura; cum ploua peste noi?
Ar trebuie sa ploua numai în gradina celui ce-L cinsteste pe El; ar trebui sa rasara soarele numai peste cei drepti, iar la ceilalti, la pacatosi, sa fie întuneric.
Dar nu este asa! Dumnezeu, fiind prin fire prea bun si prea milostiv, rasare soarele Sau si peste cei buni si peste cei rai si ploua si peste drepti si peste nedrepti.
Daca Dumnezeu s-ar judeca cu oamenii si daca ar aduce mânie în toate zilele pentru pacatele noastre, ar trebuie sa stam mereu fara sa rasara soarele si fara sa avem picatura de apa pe fata pamântului, pentru ca toti si în toata vremea suntem vrajmasii lui Dumnezeu, pentru ca nu împlinim poruncile Lui, si-L urâm si ne împotrivim voii Lui.
Dar Dumnezeu nu face asa si nu tine socoteala de pacatele noastre. În bunatatea Lui cea nemarginita, acopera cu mila si cu dragostea Sa toate neputintele, rautatile si faradelegile lumii.
Dar poate va zice cineva: "Dumnezeu poate face aceasta, pentru ca este Dumnezeu Atotputernic, dar eu sunt om si dupa legea firii eu nu pot sa-l iubesc pe cel ce ma uraste".
Da, nu putem noi, dar poate Dumnezeu. Si noi daca ne rugam Lui si daca ramânem întru El, putem face pururea acest lucru. Caci zice: Ramâneti întru Mine si Eu întru voi…, caci fara de Mine nu puteti face nimic. Daca ne rugam Preasfântului si Preabunului Dumnezeu, El ne ajuta si noua ca sa iubim pe cei ce ne urasc, sa facem bine celor ce ne fac rau, sa binecuvântam pe cei ce ne vatama pe noi.
Daca Dumnezeu a facut aceasta, fiind fara de pacat, noi pacatosii nu trebuie sa ne iubim unul pe altul si sa ne purtam sarcina unul altuia?
Zice Sfântul Maxim Marturisitorul: "Dar poate nu poti sa iubesti pe vrajmasul tau când te simti nedreptatit de dânsul; poate aceasta nu o poti face deocamdata. Dar macar taci, rabda si roaga-te lui Dumnezeu. Macar nu te razbuna pe el si macar în suflet poarta cu întelegere neputinta acestuia în vremea lui de tulburare. Dupa aceea te vei ruga cu lacrimi lui Dumnezeu si-ti va da tie dar si putere sa-l iubesti din toata inima pe cel ce ti-a facut rau. Dar întâi si întâi te roaga!"
Sunt cinci feluri de iubiri. În Evanghelie se vorbeste de dragostea de Dumnezeu si de iubirea aproapelui. Sfântul Maxim spune ca sunt cinci feluri de iubiri si din cele cinci, doua sunt bune, una mijlocie si doua sunt de lepadat.
Cele doua bune sunt: Sa iubim pe Dumnezeu din toata inima si din tot sufletul si din toata puterea, iar pe aproapele sa-l iubim ca pe noi însine.
O alta iubire, este dragostea cea fireasca, pe care o au parintii pentru copii si copiii pentru parintii lor, si dragostea pe care o au fratii si surorile si rudeniile dupa trup între ei, adica de origine fireasca. Aceasta nu este de condamnat, adica nu trebuie sa ocolim, dar nici sa câstigam mare lucru din ea, fiind fireasca si sadita de Dumnezeu în om.
Apoi mai sunt doua feluri de iubiri: cea trupeasca, când cineva iubeste cu patima pe altcineva; si cea însotita cu iubirea de argint, când cineva iubeste pe altul ca îi da bani sau îi da alta avere. Acestea sunt patimase si sunt de lepadat.
Ba chiar si cea de mijloc este de condamnat atunci când este exagerata.
Ne spun Sfintii Parinti: "Cauta la firea ta, omule, si daca voiesti sa-ti faca altul bine si sa-i fie mila de tine, când esti tulburat si ispitit si necajit, sa-ti fie si tie mila de altul, deopotriva cu tine. Si el este om, si el este ispitit, si el are necazuri, si el are diavoli care îl asupresc, si el are patimi înauntru si în afara!" Deci sa nu-l urasti, ca si tu mâine vei avea aceleasi încercari! Si asa vom învata dragostea de aproapele, daca vom socoti cele ale firii, ca suntem adica de o fire cu dânsul.
Dar sa privim spre noi si spre porunca Evangheliei de astazi. Daca noi nu numai ca nu iubim pe cei ce ne fac rau, nu numai ca nu binecu-vântam pe cei ce ne blestema, nu numai ca nu dam cu împrumut la aceia de la care trebuie sa nu ne gândim sa luam înapoi, ci chiar cautam sa ne raz-bunam numaidecât asupra celui ce ne-a facut rau, atunci nu mai suntem fiii lui Dumnezeu, ci fiii urgiei si ai mâniei lui Dumnezeu! Caci avem în mintea noastra gândul de a ne razbuna pe cel ce ne-a facut rau.
Atunci nu mai este Duhul lui Dumnezeu în noi si nici nu mai este dragostea lui Iisus Hristos în inimile noastre. Ci suntem niste tâlhari, niste ucigasi de buna voie, chiar daca n-am facut ucidere, odata ce pândim sa ne razbunam cu rautate asupra fratelui si cautam sa darâmam slava lui, sau cinstea lui, sau orice din ale lui care sunt date de Dumnezeu. Suntem ucigasi mai înainte de a face ucidere. De ce? Caci ucidem slava si cinstea lui, averea lui si altele ca acestea.
De aceea bine a spus Sfântul Apostol si Evan-ghelist Ioan: Cel ce uraste pe fratele sau, ucigas de om este!
De aceea sa ne fie mila unul de altul; sa purtam sarcina unul altuia, ca sa împlinim legea lui Hristos, adica legea dragostei care ne porunceste iubirea de vrajmasi.
Pe toti sa-i miluim, pe toti sa-i iertam pentru dragostea lui Hristos.

Parintele Cleopa Ilie.
http://www.sinaxa.net/abc/2010/10/parintele-cleopa-ce-vre%C8%9Bi-sa-va-faca-voua-oamenii-face%C8%9Bi-%C8%99i-voi-lor-asemenea/

Parintele Arsenie Boca - Despre desfranare

Desfranarea, curvia - ucid sufletul, la fel ca fumatul, betia, ateismul.
 

  In zilele cele de pe urma, acest pacat va stapani tare multa lume, caci oamenii vor iubi placerea, puterea si  banii, iar pentru a obtine beneficii si pozitie sociala isi vor vinde sufletul satanei. Oameni fara scrupule, mandri, trufasi, lacomi si egoisti - vor sluji cu atata ardoare diavolului, caci insusi cel rau va ramane fara treaba.

 Chiar şi o crimă poate fi săvârşită din greşeală. Persoana desfrânată are întotdeauna timp să conştientizeze gravitatea faptelor sale. 

Desfrâul este înfiorător prin conştientizarea păcatului înfăptuit.

Renunţarea la Hristos şi păcatul desfrânării înalță un zid între om şi Dumnezeu prin care ne este foarte greu să înălţăm rugăciuni pentru rude şi pentru aproapele şi chiar pentru preoţi.

 Aşa cum renunţarea la Fiul Omului duce la părăsirea Bisericii, la fel spunem şi despre desfrânare, mai ales dacă după săvârşirea lui nu urmează căinţa şi smerenia. 

Aceasta duce la pierderea credinţei. Cunoaştem astfel de cazuri şi după exemplul mirenilor, dar şi după cel al preoţilor, care după ce au păcătuit erau caterisiţi (Regula 25 a Sfinţilor Apostoli şi Regula 3 a Sfântului Vasile cel Mare) şi deveneau atei. Îi recunoaştem după felul cum îi privesc pe oameni.

Numai smerenia şi căinţa adâncă îi pot întoarce înapoi la Hristos şi pe desfrânaţi la Dumnezeu, aşa cum s-a întors Apostolul Petru după ce s-a dezis de Hristos şi care „ieşind afară, a plâns cu amar” (Mt. 26, 75). Lepădarea de Dumnezeu poate fi impulsivă, ca în cazul Apostolului Petru. 

Cât priveşte desfrânarea, pentru ca ea să fie perfectă, e nevoie de timp, de un anumit calcul. Ea nu poate fi considerată un păcat săvârşit din neştiinţă, ca mânia. 

Acest păcat este întotdeauna făcut cu bună ştiinţă. Chiar şi o crimă poate fi săvârşită din greşeală. Persoana desfrânată are întotdeauna timp să conştientizeze gravitatea faptelor sale şi să se întrebe: „De fapt, ce vreau eu să fac?”, lepădându-se de păcat numai cu trupul, dar nu şi cu inima. Desfrâul este înfiorător prin conştientizarea păcatului înfăptuit.

Un bărbat desfrânat este mai rău decât o femeie desfrânată, la fel cum spunem că o beţivă este mai rea decât un beţiv, pentru că femeia care suferă de patima beţiei practic nu mai poate fi lecuită. 

Bărbatul desfrânat este respingător şi pentru faptul că el, conştient şi inconştient, se crede nevinovat. „Datoria noastră este să nu naştem copii, ci să ne distrăm şi apoi să fugim”, acesta este unul din principiile vulgare, foarte răspândit în armată. Femeia, dar mai ales, tânăra este întotdeauna supusă riscului. 

Aşa cum arată experienţa războiului, desfrânaţii se cred grozavi, dar atunci când vine vorba să-şi apare ţara se dovedesc a fi cei mai mari laşi.

Cunoaştem cazuri de femei desfrânate care s-au pocăit şi care au devenit sfinte.

 Aşa este exemplul Sfintei Maria Egipteanca. Iisus le-a spus bătrânilor şi preoţilor iudei: „Adevărat vă spun vouă, că vameşii şi desfrânatele vor intra înaintea voastră în Împărăţia lui Dumnezeu”. El nu a spus desfrânaţii.

Nu cunoaştem niciun bărbat care fiind desfrânat s-ar fi căit de păcatul acesta şi ar fi devenit sfânt; printre ei nu am întâlnit nicio Marie Egipteanca.


Pr. Prof. Gleb Kaleda, Biserica din casă, Editura Sophia, București, 2006, pp. 214-215
http://www.doxologia.ro

Cuviosul Paisie Aghioritul – Cu durere și dragoste pentru omul contemporan

  Marea majoritate a lumii epocii noastre este instruită lumește şi aleargă cu o viteză lumească mare.

 Dar fiindcă îi lipseşte frica de Dumnezeu – „începutul înţelepciunii este frica de Dumnezeu – îi lipseşte frâna, iar cu viteză, fără frână, sfârşeşte în prăpastie.

 Oamenii au foarte multe probleme şi cei mai mulţi sunt foarte ameţiţi. Şi-au pierdut orientarea. Încet-încet vor ajunge să nu se mai poată controla pe ei înşişi. Dacă cei ce vin în Sfântul Munte sunt atât de zăpăciţi, atât de încurcaţi, cu atâta nelinişte, gândiți-vă: ceilalţi care sunt departe de Dumnezeu, de Biserică, oare cum vor fi? 

Şi vezi în toate țările furtună, ameţeală mare. Sărmana lume – Dumnezeu să Se milostivească – fierbe ca oala minune. Şi cei mai mari cum lucrează! Bucătărese – gătesc, le aruncă pe toate în oala minune şi acum oala fluieră! 

Peste puţin va sări supapa. Am spus unuia care avea o funcţie mare: „De ce nu luaţi aminte la unele lucruri? Ce va fi?”. „Părinte, îmi spune, mai întâi răul era ca putina zăpadă; acum s-a făcut un troian, numai o minune poate ajuta”. Dar în felul în care înţeleg unii să ajute într-o situaţie, fac troianul râului şi mai mare. În loc să ia unele măsuri pentru învăţământ etc., ei fac mai rău. 

Nu caută cum să strice acest troian, ci îl măresc. Vezi, la început zăpada este puțină. 
Dacă se rostogoleşte la vale se face un bulgăre. Bulgărele, adunând altă zăpadă, lemne, pietre etc., încet-încet se face mai mare şi mai mare, şi în cele din urmă se face un troian mare. 

Aşa şi răul: puţin câte puţin a devenit troian şi se rostogoleşte. Acum e nevoie de o bombă ca sa-l spargi.

-Vă neliniştiţi, Părinte?

Ah, mi s-a albit barba înainte de vreme. Pe mine mă doare de două ori mai mult. O dată că prevăd o situaţie şi strig ca să prevenim un rău ce e pe cale să se producă şi o dată pentru că nu se dă importanță – poate nu din dispreţ – şi se face răul, iar abia după aceea vin ca să îi ajut. 

Acum înţeleg cât au suferit proorocii. Cei mai mari mucenici au fost proorocii. Mucenici mai mari decât toti mucenicii, cu toate că n-au murit toți cu moarte mucenicească. 
Pentru că mucenicii sufereau pentru puţin, în timp ce proorocii vedeau o situaţie şi sufereau mereu. 

Strigau mereu, dar ceilalți rămâneau indiferenţi. Iar când venea vremea şi îi ajungea mânia lui Dumnezeu din pricina nepăsării lor, erau chinuiţi şi proorocii împreună cu ceilalţi. 
Cel puţin atunci numai atâta îi ducea mintea pe oameni, îl lăsau pe Dumnezeu şi se închinau idolilor. Astăzi, pe cât înteleg, este cea mai mare idolatrie.

N-am conştientizat că diavolul s-a pus cu tot dinadinsul să distrugă făpturile lui Dumnezeu. A făcut panghinea [Lucrare pe care o fac împreună toti părinţii și fraţii unei mănăstiri sau ai unul schit.] ca să distrugă lumea. A turbat, pentru că a început să între în lume neliniştea cea bună. Este foarte sălbăticit, pentru că ştie că timpul lui e scurt. 

Acum face ca un criminal care atunci când îl înconjoară spune: „Nu mai am izbăvire! Mă vor prinde!”, şi sparge tot. 
Sau ca militarii care în vreme de război, atunci când li se termină muniţiile, scot suliţa sau sabia şi se aruncă în luptă orbeşte, spunându-şi: „Şi aşa suntem pierduţi; să omorâm cât putem mai mulţi. Lumea arde. Pricepeţi aceasta? Au cuprins-o multe ispite. O astfel de văpaie a aprins diavolul încât de s-ar aduna toti pompierii, n-o pot stinge. Văpaie duhovnicescă. N-a rămas nimic, numai de rugăciune e nevoie ca să se milostivească Dumnezeu spre noi. 

Vezi, atunci când se aprinde un foc mare şi pompierii nu mai pot face nimic, oamenii sunt nevoiţi să se intoarca la Dumnezeu şi să-L roage să trimită o ploaie puternică pentru a-l stinge. Tot astfel şi pentru văpaia duhovnicească pe care a aprins-o diavolul, e nevoie numai de rugăciune ca Dumnezeu să ajute.

Toată lumea se îndreaptă spre o stricăciune generală. Nu poti spune: „Într-o casă s-a stricat puţin fereastra sau altceva, ca să o repar, ci toată casa este stricată. Toată casa este în dezordine. 
S-a stricat chiar tot satul . 

Situaţia a scăpat de sub control, numai de sus mai este nădejde, la ceea ce va face Dumnezeu. Acum e vremea ca Dumnezeu să lucreze cu şurubelniţa, cu mângâieri, cu pâlmuțe ca să o indrepte. Lumea are o rană care s-a îngălbenit şi trebuie spartă, dar încă nu s-a copt bine. Se coace răul, ca atunci în Ierihon când a fost ars pentru „dezinfecție”

Cuviosul Paisie Aghioritul, Cuvinte duhovniceşti,
Vol. I Cu durere și dragoste pentru omul contemporan,
Editura Evanghelismos, București, 2012, p. 101