Copiii trebuie educati duhovniceste inca dinaintea varstei de 6‑7 ani. Nu trebuie ca inainte de a merge la scoala ei sa ramana lipsiti de invatatura, intrucat aceasta varsta este vremea „de aur” pentru a semana si a inradacina in ei tot ce este bun, si de asemenea tot ce este rau…
Se intelege de la sine ca inima omeneasca, la fel ca ogorul, nu poate ramane pentru totdeauna pustie. Daca in el nu vor fi semanate plantele cele bune, vor creste negresit cele rele…
Trebuie inceput cu lucrurile cele mai simple, elementare: cum sa isi faca semnul crucii, cum sa stea la rugaciune, cum sa intre in biserica, cum sa se poarte in ea, cum sa faca metanii si asa mai departe. Copiii trebuie invatati treptat, fara sa fie pierdute din vedere nici cele mai marunte lucruri, pentru ca si cladirile cele mai mari sunt alcatuite din fire de nisip. Pentru copii sunt de folos lecturile si povestirile despre vietile Sfintilor si din istoria biblica, insotite de explicatii si de invataturi morale.
Treaba noastra este doar sa sadim si sa udam; a face sa creasca este treaba lui Dumnezeu – si nu se poate ca discutiile duhovnicesti sa nu aduca nici un folos daca atat dascalii, cat si ucenicii vor incepe cu binecuvantarea lui Dumnezeu. (Sfantul Inochentie, Apostolul Alaskai)
*****
Majoritatea greselilor din educatia religioasa privesc cel de-al treilea aspect al vietii religioase, si anuma sfera „expresiilor”. Parintii si dascalii se grabesc sa le imprime o serie de deprinderi exterioare, fara sa le lege cu lumea launtrica a copilului si, mai mult, adesea ignorand de-a dreptul aceasta lume. Sa luam, de pilda, rugaciunea. La o varsta frageda, copiii sunt gata sa repete dupa cei mari cuvintele rugaciunii, sa-si faca cruce, sa sarute iconitele. In urma acestor actiuni exterioare, in sufletul de copil, care este curat si neincetosat duhovniceste, apar cu usurinta miscarile launtrice corespunzatoare. Trebuie sa deschidem insa pentru rugaciune si sufletul copilului, nu doar gura.
*****
*****
In cresterea copilului, primul lucru trebuie sa fie educarea lui in credinta, predarea adevarurilor fundamentale ale acesteia intr-o forma pe care copilul poate s-o inteleaga. La aceasta varsta (prescolara) trebuie dezvoltata in el credinta curata, simpla in puterea, sfintenia si bunatatea lui Dumnezeu, Care a zidit toate, Care iubeste tot ce este bun, Care osandeste pacatul, insa ii miluieste si mantuieste pe pacatosii care se pocaiesc si doresc sa se indrepte. Aduceti‑l pe copil treptat la ideea de dumnezeire, spuneti-i intr‑un limbaj accesibil:
„Vezi in jurul tau tot felul de lucruri si stii ca fiecare dintre ele a fost facut de cineva: casa a fost construita de arhitect, tabloul a fost pictat de pictor, florile au fost sadite si cultivate de gradinar. Asadar trebuie sa stii Cine a facut soarele luminos, cerul, stelele: toate acestea le-a facut Dumnezeu, Parintele nostru, al tuturor oamenilor. El este peste tot, chiar daca nu‑L vedem; El stie tot ce facem, aude tot ce spunem si chiar tot ce gandim. Fara El, nici iarba, nici spicul de grau, nici florile nu ar putea sa creasca, animalele n-ar trai: nimic nu exista fara voia Lui. Mama ta este buna si te iubeste, insa Dumnezeu este nesfarsit mai bun si te iubeste mai mult decat ea. Tatal tau munceste ca sa te creasca, insa Dumnezeu face pentru toti oamenii nesfarsit mai mult decat pot face toti oamenii impreuna”.
Cel mai mult il poate inrauri pe copil in aceasta privinta exemplul vostru. Nu rostiti niciodata numele lui Dumnezeu in desert, in gluma. In timpul rugaciunii trebuie ca evlavia sa se faca simtita in toate cuvintele si miscarile voastre. Invatati‑l si pe copil sa faca la fel ca voi, invatati‑l sa asculte si sa citeasca rugaciunile cu evlavie. El nu va intelege inca toate cuvintele rugaciunii, insa va intelege simtamantul exprimat prin plecarea capului, prin semnul crucii, prin ingenunchere; miscarea exterioara inraureste trairile lui launtrice. Invatati‑l insa ca e pacat ca, rugandu‑se lui Dumnezeu, sa se gandeasca la altceva si ca simtamantul tacut de smerenie inaintea lui Dumnezeu, rugaciunea scurta, insa din inima sunt mai presus decat rugaciunea rostita cu gura fara ca inima sa ia parte. Astfel, putin cate putin, el va patrunde dulceata iubirii de Dumnezeu inainte ca ratiunea lui sa cunoaca toata necesitatea credintei pentru om. (Sfantul Filaret al Moscovei)
In frageda copilarie nu exista greutati deosebite in problema mersului la biserica: copiii merg singuri cu placere la biserica daca merg parintii – de fapt, cu atata placere ca in aceasta perioada pur si simplu nu este nevoie de constrangere.Trairile religioase ale copilului sunt mult amplificate de grija ca in camera lui sa fie iconite, sa fie aprinsa candela, sa fie impodobita camera cu flori la praznice si asa mai departe.
Trebuie inceput cu lucrurile cele mai simple, elementare: cum sa isi faca semnul crucii, cum sa stea la rugaciune, cum sa intre in biserica, cum sa se poarte in ea, cum sa faca metanii si asa mai departe. Copiii trebuie invatati treptat, fara sa fie pierdute din vedere nici cele mai marunte lucruri, pentru ca si cladirile cele mai mari sunt alcatuite din fire de nisip. Pentru copii sunt de folos lecturile si povestirile despre vietile Sfintilor si din istoria biblica, insotite de explicatii si de invataturi morale.
Treaba noastra este doar sa sadim si sa udam; a face sa creasca este treaba lui Dumnezeu – si nu se poate ca discutiile duhovnicesti sa nu aduca nici un folos daca atat dascalii, cat si ucenicii vor incepe cu binecuvantarea lui Dumnezeu. (Sfantul Inochentie, Apostolul Alaskai)
*****
Majoritatea greselilor din educatia religioasa privesc cel de-al treilea aspect al vietii religioase, si anuma sfera „expresiilor”. Parintii si dascalii se grabesc sa le imprime o serie de deprinderi exterioare, fara sa le lege cu lumea launtrica a copilului si, mai mult, adesea ignorand de-a dreptul aceasta lume. Sa luam, de pilda, rugaciunea. La o varsta frageda, copiii sunt gata sa repete dupa cei mari cuvintele rugaciunii, sa-si faca cruce, sa sarute iconitele. In urma acestor actiuni exterioare, in sufletul de copil, care este curat si neincetosat duhovniceste, apar cu usurinta miscarile launtrice corespunzatoare. Trebuie sa deschidem insa pentru rugaciune si sufletul copilului, nu doar gura.
Cel mai bun mijloc de a imprima in sufletul copilului cu ceea ce corespunde cuvintelor rugaciunii, sensului semnului crucii, este de a nu asista pur si simplu la rugaciunea copilului, ci a te ruga tu insuti impreuna cu copilul, punand in aceasta rugaciune toata puterea, tot focul sufletului tau. Rugaciunea parintilor se intipareste atat de adanc in sufletul de copil, incat devine pentru el un vector real al experientei duhovnicesti. (Protoiereul Vasilie Zenkovski)
*****
Trebuie sa ai inima duhovniceasca pentru a o scoate la capat cu copilul care din oarecare motive refuza sa mearga duminica la biserica, gasindu-si ocupatii pe care le considera mai necesare si mai importante, cum ar fi modelarea plastilinei, sau joaca in curte cu prietenii, sau altceva. Ori de cate ori smulgem jucaria din mainile copilului, il rupem de comunicarea cu cei de seama lui si il taram la biserica cum il taraste stapanul la targul de sclavi pe bietul negru, subminam temeiurile evlaviei sufletului de copil, il ajutam sa devina revolutionar, si va veni momentul cand se va inrai si-i va intoarce Bisericii spatele. (Protoiereul Artemie Vladimirov)
******
Facem ce facem si transformam intr-o indatorire neplacuta ceea ce ar putea fi bucurie pura.Imi amintesc ca odata, in drum spre biserica, am trecut pe la familia Losski (locuiam la Paris pe aceeasi strada). Acestia, pregatindu-se sa mearga la slujba, ii imbracau pe trei dintre copii, pe cand al patrulea statea si astepta, insa pe el nu il imbracau. Copilul a intrebat: „dar pe mine?” – la care tatal i-a raspuns: „tu te-ai purtat saptamana asta in asa hal, incat n-ai ce sa cauti la biserica! Sa mergi la biserica este o cinste, este un privilegiu; daca tu te-ai purtat toata saptamana nu ca un crestin, ci ca un dracusor, stai in intunericul din afara, stai acasa…”
******
Orice lucru bun veti semana in sufletele copiilor dumneavoastra in tineretea lor va putea apoi sa le odrasleasca in inimi atunci cand vor ajunge la varsta maturitatii, dupa incercarile amare din scoala si, indeobste, din vremea de acum, care adeseori frang ramurile bunei cresteri crestine primite acasa. (Sfantul Ambrozie de la Optina)
******
******
Orice lucru bun veti semana in sufletele copiilor dumneavoastra in tineretea lor va putea apoi sa le odrasleasca in inimi atunci cand vor ajunge la varsta maturitatii, dupa incercarile amare din scoala si, indeobste, din vremea de acum, care adeseori frang ramurile bunei cresteri crestine primite acasa. (Sfantul Ambrozie de la Optina)
*****
In cresterea copilului, primul lucru trebuie sa fie educarea lui in credinta, predarea adevarurilor fundamentale ale acesteia intr-o forma pe care copilul poate s-o inteleaga. La aceasta varsta (prescolara) trebuie dezvoltata in el credinta curata, simpla in puterea, sfintenia si bunatatea lui Dumnezeu, Care a zidit toate, Care iubeste tot ce este bun, Care osandeste pacatul, insa ii miluieste si mantuieste pe pacatosii care se pocaiesc si doresc sa se indrepte. Aduceti‑l pe copil treptat la ideea de dumnezeire, spuneti-i intr‑un limbaj accesibil:
„Vezi in jurul tau tot felul de lucruri si stii ca fiecare dintre ele a fost facut de cineva: casa a fost construita de arhitect, tabloul a fost pictat de pictor, florile au fost sadite si cultivate de gradinar. Asadar trebuie sa stii Cine a facut soarele luminos, cerul, stelele: toate acestea le-a facut Dumnezeu, Parintele nostru, al tuturor oamenilor. El este peste tot, chiar daca nu‑L vedem; El stie tot ce facem, aude tot ce spunem si chiar tot ce gandim. Fara El, nici iarba, nici spicul de grau, nici florile nu ar putea sa creasca, animalele n-ar trai: nimic nu exista fara voia Lui. Mama ta este buna si te iubeste, insa Dumnezeu este nesfarsit mai bun si te iubeste mai mult decat ea. Tatal tau munceste ca sa te creasca, insa Dumnezeu face pentru toti oamenii nesfarsit mai mult decat pot face toti oamenii impreuna”.
Cel mai mult il poate inrauri pe copil in aceasta privinta exemplul vostru. Nu rostiti niciodata numele lui Dumnezeu in desert, in gluma. In timpul rugaciunii trebuie ca evlavia sa se faca simtita in toate cuvintele si miscarile voastre. Invatati‑l si pe copil sa faca la fel ca voi, invatati‑l sa asculte si sa citeasca rugaciunile cu evlavie. El nu va intelege inca toate cuvintele rugaciunii, insa va intelege simtamantul exprimat prin plecarea capului, prin semnul crucii, prin ingenunchere; miscarea exterioara inraureste trairile lui launtrice. Invatati‑l insa ca e pacat ca, rugandu‑se lui Dumnezeu, sa se gandeasca la altceva si ca simtamantul tacut de smerenie inaintea lui Dumnezeu, rugaciunea scurta, insa din inima sunt mai presus decat rugaciunea rostita cu gura fara ca inima sa ia parte. Astfel, putin cate putin, el va patrunde dulceata iubirii de Dumnezeu inainte ca ratiunea lui sa cunoaca toata necesitatea credintei pentru om. (Sfantul Filaret al Moscovei)
******
In frageda copilarie nu exista greutati deosebite in problema mersului la biserica: copiii merg singuri cu placere la biserica daca merg parintii – de fapt, cu atata placere ca in aceasta perioada pur si simplu nu este nevoie de constrangere.Trairile religioase ale copilului sunt mult amplificate de grija ca in camera lui sa fie iconite, sa fie aprinsa candela, sa fie impodobita camera cu flori la praznice si asa mai departe.
Daca toate acestea se fac nu in scopuri pur educative (mai devreme sau mai tarziu, copiii inteleg asta, si atunci poate avea loc imediat o racire fata de viata religioasa), ci raspunde intregului mod de viata al familiei, le sunt de mare ajutor copiilor. Mare este, de asemenea,insemnatatea aspectelor domestice ale praznuirii marilor sarbatori, care, de asemenea, le ofera copiilor mult. (Protoiereul Vasilie Zenkovski)
