Despre frica de Dumnezeu , iertare , post , suferinta, ascultare , rugac...

DESPRE FRICA DE DUMNEZEU

Sa vorbim despre ceva care intelegem cu totii, si cei mai de jos si cei mai de sus. Vorbim ceva de inteles, dar totodata si ce este mai de folos pentru fapta buna. Vom vorbi despre frica lui Dumnezeu.
La Pilde spune asa : Cu frica lui Dumnezeu se abate tot omul de la rau. Daca se abate omul de frica lui Dumnezeu de la tot raul, deci frica lui Dumnezeu este prima piedica a pacatului, care impiedica pacatul sa nu intre in sufletul nostru.
Proorocul David, prin Duhul Sfant, ati vazut in Psaltire ca ne spune : Inceperea intelepciunii este frica Domnului si intelegere buna este tuturor celor ce o fac pe dansa. Si iarasi zice Solomon, fiul sau, despre intelepciune mai mult, ca frica Domnului este scoala intelepciunii. Iar Isus fiul lui Sirah, in Cartea intelepciunii lui, spune asa : " Frica Domnului mai presus de toata intelepciunea a covarsit ".
Vedeti, trei prooroci mari lauda frica lui Dumnezeu, care mai de care mai inalt filosofand despre dansa, ca intr-adevar, cum spune si Sfantul Isaac Sirul : Frica lui Dumnezeu este temelia tuturor faptelor bune. El spune ca intelepciunea are doua capete : primul capat este frica lui Dumnezeu si al doilea capat este dragostea de Dumnezeu. Dar pentru ce asa ? Pentru ca toata fapta buna se incepe de la frica lui Dumnezeu si se termina in dragostea de Dumnezeu, care este legatura desavarsirii si treapta cea mai de sus a tuturor faptelor bune, caci mai mare decat toate este dragostea. Dar, ca sa ajunga cineva la dragostea de Dumnezeu, negresit trebuie sa aiba mai intai frica lui Dumnezeu. Ca de aici porneste toata fapta buna : din a se teme omul de Domnul.
Auzi ce zice Duhul Sfant ? Fericit este omul care se teme de Domnul, ca intru poruncile Lui va voi foarte. Ai auzit ? Cine se teme de Dumnezeu, voi este foarte mult sa faca poruncile lui Dumnezeu, adica fapteel bune; dupa cum si cela ce nu se teme, isi da frau liber la toata rautatea si la tot pacatul.
Cine are frica lui Dumnezeu, este ceel mai intelept om de pe fata pamantului. Pentru ca spune Sfantul Grigore de Nissa, marele filosof si fratele marelui Vasile, asa : " Am vazut pe multi oameni care s-au silit sa invete toata stiinta cea din afara, iar in cele teologhicesti, adica in stiinta despre Dumnezeu, nu putin au sporit. Dar fiindca le-a lipsit lor adevarata intelepciune, care este frica lui Dumnezeu, departe s-au facut de Dumnezeu si in mocirla tuturor relelor au ajuns ".
Auzi pe unul ca are doua doctorate, doua licente. Dar auzi ca-i preacurvar, un ateu, un om necredincios, un om fara judecata, fara mila de saraci, fara dragoste de aproapele lui, care da cu piciorul in toata fapta buna si in credinta cea dreapta. Ce-i foloseste lui stiinta cea din afara, daca n-are frica lui Dumnezeu ? Mai bine nu se nastea unul ca acesta, care nu cunoaste pe Ziditorul sau si nu se teme de el in toata vremea, ca sa se fereasca de rau si sa faca binele.
De aceea va spun : ii bine ca omul sa invete carte multa, sa fie si inginer, sa fie si doctor, sa fie si profesor si profesor universitar; sa fie si militar, sa fie si general, ce-a randuit Dumnezeu pentru fiecare. Dar in toate treptele lui sa nu uite frica de Dumnezeu. Ca, daca a uitat de Dumnezeu, mai bine nu mai venea in lumea aceasta si mai bine nu se nastea sa vada atata bunatate a lui Dumnezeu. Cum ne-a dat El noua viata, mintea, aerul, lumina, caldura, ploile la vreme, hrana, belsug, sanatate, vedere, auz, intelepciune si, dupa atatea binefaceri ale lui Dumnezeu, sa inchida ochii ca paserile cele de noapte, care nu vad decat numai la intuneric si sa nu vada pe Dumnezeu, Care este lumina cea neapropiata si locuieste in lumina cea neapropiata.
De aceea am inceput sa va spun : ferice de omul care se teme de Dumnezeu, ca acela este adevarat om intelept si acela va avea fericire si in veacul de acum si in veacul cel viitor.
Cine se teme de Dumnezeu, nu-i place sa ia avutul altuia. Cine se teme de Dumnezeu, nu se duce la femeia altuia. Cine se teme de Dumnezeu, si cu sotia sa traieste in curatie, dupa randuiala Bisericii.
Cine se teme de Dumnezeu, nu face avorturi, nu-i betiv, nu-i tutungiu, nu-i bataus, nu-i ravnitor de avere straina, nu-i nesupus, asculta de stapanirea statului, cinsteste stapanirea, dupa Apostolul Pavel : El da celui cu cinstea, cinste; celui cu dajdia, dajdie; celui cu frica, frica; si nimanui cu nimic nu-i ramane dator, decat sa iubeasca pe Dumnezeu si pe aproapele.
Cine se teme de Dumnezeu, nu doarme in timpul Sfintei Liturghii, acasa, Duminica. Cine se teme de Dumnezeu , nu lasa copiii sa creasca in faradelegi; ci ii cearta si-i indreapta, ii invata sa se inchine lui Dumnezeu, sa posteasca, sa mearga la biserica si sa duca viata curata in familie. Cine se teme de Dumnezeu, nu pierde vremea in desert. Ori lucreza, ori se roaga lui Dumnezeu, ori citeste Sfintele Scripturi, ori cugeta la judecata viitoare, la moarte, la rasplata, la fericirea raiului si la iad.
Cine se teme de Dumnezeu, iubeste pe tot omul si ajuta pe tot omul cu multa dragoste, cand este in necazuri. Cine se teme de Dumnezeu, nu cruta averea sa o dea la saraci. Cine se teme de Dumnezeu, are mare frica, nu numai sa nu greseasca cu lucrul sau cu cuvantul, lui Dumnezeu, ci si cu gandul. Dar de ce ? Stie ce zice Duhul Sfant : ca Dumnezeu pe cele mai inainte gandite ale noastre le-a vazut si le vede.
Ati auzit la Iov ? Ati auzit om temator de Dumnezeu ? ce zice dumnezeiasca Scriptura ? " Era un om in tara Asidiei, in tinutul Uz in Arabia, si era cl mai bogat om de la rasaritul soarelui ". Dar auzi ce spune : Si era foarte temator de Dumnezeu. In toata seara, aducea un bou jertfa. Pentru ce ? El traieste inainte de Legea Scrisa. Este al cincilea de la Avraam si traieste aproape cu o mie de ani inainte de Moise.
Si el, acest om al lui Dumnezeu, avea sapte feciori si trei fete si aducea jertfa de curatire, cum se aduceau jertfele sangeroase atunci,nu cumva copiii mei, fiind tineri, sa fi gresit ceva cu gandul lui Dumnezeu. Ati auzit ? Care din tata si mama de azi, care parinti mai au grija ce gandesc copiii lor ? Cine se mai teme azi de pacatele cu gandul ale copiilor lor ? " Vai de mine, or fi cugetat ceva rau copiii mei ! Poate au cugetat la furt, sau la ura, sau la desfranare, sau la betie, sau la razbunare. Vai de mine, sa aduc jertfa lui Dumnezeu, ca sa-i ierte Dumnezeu, ca au gresit cu gandul !"
Ai auzit parinte de copii ? Ai auzit tata de copii ? Se teme sa nu fi gresit cu gandul, copiii lui, catre Dumnezeu ! Ai auzit de ce l-a laudat Dumnezeu pe Iov ? Iata cum spune Scriptura :
Fost-a intru una din zile si au venit ingerii Domnului inaintea Domnului. ca-s miliarde de miliarde de ingeri. Nimeni nu-i poate numara, dupa cum spune proorocul Ieremia : Oastea cerului cine o va numara ? ca-s mai multi ca nisipul marii.
si ei merg la Dumnezeu, Care este Minte; Mintea cea dintai, izvorul tutror mintilor rationale, celor din cer si de pe pamant, si dau raportul ganditor si cuvantator , ce fac cu mantuirea sufletelor; ce fca oamenii pe pamant si cum se lupta ei si slujesc lui Dumnezeu la mantuirea lumii.
Ce zice Apostolul Pavel ? Au nu sunt toti slugi - zice de ingeri -, care se trimit de Dumnezeu spre slujba, pentru cei ce vor sa mosteneasca mantuirea ? Ai auzit acre-i slujba lor ? Sunt pusi in slujba mantuirii neamului omenesc. Asa au venit ingerii; si vesnic vin ca fulgerul, si dau raportul lui Dumnezeu, ce fac oamenii pe pamant, si fiecare inger pazitor spune de sufletul sau ce i s-a incredintat ce face in acel minut.
Atunci a venit si satana, si Dumnezeu il intreaba :
- Dar tu de unde vii ? Da ce ? Nu stia Dumnezeu de unde vine diavolul, daca Dumnezeu este in tot locul de fata ? Cum spune la Ieremia : Eu sunt Care umplu cerul si pamantul. Exista loc unde nu-i Dumnezeu, in iad, sau in rai, sau in cer, sau pe pamant ? Exista vreun cer sau mai presus de toate cerurile unde nu-i Dumnezeu ? Si atunci nu stia Dumnezeu de unde vine ? Da' de ce i-a pus intrebarea ? Ca sa ne raspunda noua cum a fost istoria lui Iov.
- De unde vii tu ? - l-a intrebat Dumnezeu pe satana. Iar el a zis :
- Doamne, cutreierat-am pamantul si toate cate sunt sub cer si iata sunt de fata.
Ai auzit cum lucreaza el ? Ca nu-i singur. A treia parte din stelele cerului au cazut, cum arata Sfantul Grigore de Nissa. Si la Apocalipsa zice : Am vazut un drac mare ros care a tarat cu coada lui a treia parte din stelele cerului si le-a daramat pe pamant.
Unde-i locuinta demonilor acum ? In vazduh. Dar nu numai in vazduhul asta care inconjoara planeta noastra si celelalte planete, zeci de miliarde, ci spatiul interplanetar si spatiul interstelar care n-are margine. Ca de aicea pana la Calea Lactee, pana la Drumul Robilor, avem paisprezece milioane de ani calatoria luminii, si lumina merge cu 300.000 de km pe secunda, cat ai inchide ochii.
Ai auzit cat ii de mare spatiul acesta ? Satana il umple. Ca auzi ca la ceata care a cazut, i-a dat Dumnezeu loc sub cer. Locul asta le-a dat. Cine ne invata aceasta ? Marele Apostol Pavel, gura lui Hristos, ce zice : Domnii puterii vazduhului, duhurile rautatii raspandite in aer. Si marele prooroc David zice : Multi sunt cei ce se lupta cu noi de la inaltime, adica din vazduh.
De aceea a spus cu dreptate satana : Cutreierat-am pamantul, Doamne, si toate cele de sub cer si iata sunt de fata. Si ce-l intreaba Dumnezeu :
- Fost-ai pe la robul meu Iov ? Ca nu este nimenea asemenea pe pamant ca Iov, om temator de Dumnezeu si care foarte vietuieste cu dreptate. Apoi, cand zice acestea, Cel ce a facut cerul si pamantul, Cel ce cerceteaza inimile tuturor, cand lauda pe un om, cine poate sa zica ceva impotriva ? Ca nu este nimeni pe pamant ca Iov, temator de Dumnezeu si foarte drept inaintea Mea.
Ai auzit ? Si nu pentru ca era sarac sau necajit. Ci, foarte bogat. Ca ce spune Scriptura ? Ca era bogat foarte, cel mai bogat om de la rasaritul soarelui. Dar averea nu l-a biruit, nu l-a despartit de Dumnezeu. Fiindca iubea pe Dumnezeu mult mai tare decat averea. Nimica nu era la dansul averea. Ca o carpa lepadata era. Si aceasta a aratat-o istoria lui Iov, care voi spune-o pe scurt de aici inainte.
Ce s-a intamplat ? A zis satana catre Dumnezeu :
- Da, Doamne, Tu spui ca Iov ii drept tare si se teme de Tine. Dar nu degeaba se teme el de tine !
- Dar de ce ?
- Daca i-ai inmultit averea lui si turmele lui acopera o tara, cum nu Te va iubi pe Tine ? Si cum nu s-ar teme, daca i-ai dat atata avere si cinste ? Socotea diavolul ca de aceea Iov se teme de Dumnezeu, ca are atata avere. Dar n-a fost asa. Iov era adevarat temator de Dumnezeu.
- Dar ce vrei tu ? zice Dumnezeu.
- Doamne, da-l pe mana mea, sa-Ti arat eu Tie daca nu te va blestema in fata ! a zis satana.
- Ce vrai, ma ? i-a spus El;
- Da-l pe mana mea pe Iov, sa-i iau eu averile si copiii si toate, sa vedem nu te va blestema in fata ? ca, daca ai ingradit acuma cu puterea Ta averile lui si toate averile si slugile lui sunt ingradite de Tine, eu nu ma pot apropia de el.
Dar de ce il ingradea puterea lui Dumnezeu ? Ca era foarte drept si cinstitor de Dumnezeu si nu se putea apropia de gospodaria lui nimic. Ca ingerii Domnului il pazeau, fiindca si el pazea porunca lui Dumnezeu.
- Ce vrai ? l-a intrebat Dumnezeu pe satana.
- Da-l pe mana mea ! a raspuns el.
- Ti-l dau. Du-te ! Dar de el sa nu te atingi !
Ai vazut ca diavolul nu poate face nimic fara voia lui Dumnezeu si fara ingaduinta Lui ? Putea el sa se duca peste Iov si mai inainte, ca avea mare ciuda pe el, ca era drept, insa pana n-a luat blagoslovenia lui Dumnezeu nu s-a dus. Ca si diavolul ii tot sluga lui Dumnezeu; ca tot Dumnezeu l-a facut si pe el, si numai unde ii ingaduie Dumnezeu se duce. Ca daca ar fi asa sa faca ce vrea el, n-ar ramanea un om pe fata pamantului intr-o singura zi, cata ura are el pe oameni. Dar puterea draceasca este ingradita de puterea Atottiitorului Dumnezeu si nu-i ingaduie sa faca mai mult decat vrea El.
Ai auzit ce spune Apostolul Petru ? 

continuare aici http://www.sfaturiortodoxe.ro/pcleopa/1frica.htm

Predica Pr. Ieronim - Despre spovedanie si deasa împărtășanie fără pocăință

Biserica a fixat anumite reguli de pocainta, anumite canoane care dau spovedaniei un drept de apreciere a acestei “vrednicii” si nu o lasa la bunavoia penitentului, care, daca este cinstit, cu greu si-ar putea aprecia aceasta vrednicie.

“Sa se cerceteze insa omul pe sine si asa sa manance din paine si sa bea din pahar. Caci cel ce mananca si bea cu nevrednicie, osanda isi mananca si bea, nesocotind trupul Domnului”.

Trupul Domnului este incredintat pazei preotului. De aceea preotul pastreaza in altar, in chivot, Trupul Domnului pentru impartasirile grabnice si de aceea Liturghierele prevad sfaturi cum se pastreaza si cum se admininstreaza Sfanta Impartasanie, pentru ca nu numai trupul Domnului ne este incredintat, ci si sufletele credinciosilor, care se pot mantui sau pot pieri prin mana noastra preoteasca si, cu ei pierim si noi ca sluga necredincioasa care nu a administrat cum trebuie avutul lasat de stapan, sau ca strajerul lui Iezechiel care, neanuntand pericolul, provoaca moartea pacatosului:  “Cand Eu voi zice pacatosului: “Pacatosule, vei muri” si tu nu-i vei grai nimic pentru a-l prevesti pe pacatos sa se abata de la calea lui, atunci el va muri pentru pacatele lui, dar sangele lui il voi cere din mana ta. Iar daca tu ai prevestit pe pacatos sa se abata de la calea lui si sa se intoarca de la ea si el nu s-a abatut de la calea sa, atunci el va muri pentru pacatele lui, iar tu ti-ai scapat viata”. (Iez. 33: 8-9)

In mana mea, a preotului, sta nu numai sufletul “pacatosului” al carui sange se va cere de la mine, ci si “Scumpul Sau (al lui Hristos) sange” care, si unul, si altul, se vor cere de la mine. 

Aceasta nu este o fraza frumoasa, buna de pus intr-o predica, ci este viata sau moartea mea si a penitentului. Si ce as castiga de as aduce toata lumea la impartasanie, dar sufletele toate, si al meu, le voi pierde?

Exista pustnici care traiesc in singuratate si care, odata pe luna, sau mai rar, vin la manastire pentru a se spovedi si a se impartasi.

 Fara indoiala ca acest pustnic are o viata mai curata decat a oricaruia dintre noi, poate mai curata decat a ieromonahului “cerber” care il spovedeste si impartaseste si, cu toate acestea, nici pustnicul, nici ieromonahul nu se gandesc macar o clipa ca Sfanta Impartasanie ar putea fi administrata fara spovedania prealabila.

Parintele Ioanichie ne spunea odata, cand am vizitat sfanta manastire Sihastria, ca, in jurul ei traiau atunci, circa noua pustnici, pe care nimeni nu-i cunoaste (probabil numai duhovnicul lor dupa numele de monah) si care tin, spunea el, manastirea aceasta si tot muntele si tot ce este in jurul nostru prin rugaciunile lor. Acesti oameni vin din cand in cand la manastire, se spovedesc si se impartasesc, primesc o traista cu mancare care le ajunge doar pentru cateva zile si dispar in pustia padurii, nimeni nu stie unde, nimeni nu stie daca vor mai reveni la manastire.

 Unii mor acolo, in crapaturile stancilor si nici macar numele nu le este cunoscut spre a fi pomeniti. Doar Dumnezeu ii stie. 

Practica spovedaniei si iertarea pacatelor de catre preoti, este o putere, un dar dat de Insusi Iisus dupa Invierea Sa din morti, cand a intrat la Apostoli prin usile incuiate, a suflat peste ei si le-a spus: “Luati Duh Sfant: carora veti ierta pacatele vor fi iertate si carora le veti tinea vor fi tinute.“ (Ioan 20: 22-23)

Aceasta este cea mai mare putere data Sfintilor Apostoli si transmisa de acestia ucenicilor lor, apoi Episcopilor si acestia preotilor. 

Acelasi Dar genuin a lucrat in Apostoli, ucenici, episcopi, preoti, neschimbat, nediminuat, neintrerupt, de la Iisus si pana la cel din urma dintre preoti, care sunt eu: puterea de a ierta. Aceasta iertare conditioneaza accesul la impartasanie.

 In Biserica Ortodoxa, singura data cand un credincios se apropie de Sf. Potir fara a se spovedi este la botez, pentru ca, prin Taina Sfantului Botez se iarta celui ce l-a primit, nu numai pacatul stamosesc, ci si toate pacatele personale savarsite pana atunci. Dupa aceea, noi ramanem sa pazim Sfantul Trup si Sange al Mantuitorului cata vreme suntem apti sa ne implinim misiunea sfanta de preoti.

In clipa in care Constantinopolul a cazut sub atacul Turcilor pe 29 Mai, 1453, spune o legenda pioasa, Patriarhul Constantinopolului, care tocmai facea Sf. Liturghia cerand cu lacrimi mantuirea cetatii, in vazul tuturor credinciosilor care, cu strigate mari cereau si ei ajutorul Domnului spre a fi scapati de pagani, a luat potirul cu sfanta Impartasanie si a intrat in zidul Bisericii Sfanta Sofia spre a feri Sf. Impartasanie de profanarea paganilor, care, tocmai atunci, spargeau usa bisericii. El va iesi din zid cu potirul in mana, atunci cand Constantinopolul va fi iarasi in stapanirea crestinilor. Aceasta legenda este un simbol al virtutii preotului de a fi paznicul Sfintei Impartasanii, spre a o feri de orice tip de profanare, caci si primirea cuminecarii fara prealabila iertare a pacatelor este tot o profanare.

Este mai bine sa fii “cerberul Sfantului Potir” decat un functionar care imparte “gratuit” sfanta Impartasanie, fara spovedanie si fara post prealabil gramadind jaratec aprins peste capul sau si al penitentilor.

Intr-un interviu [conferinta, n.n.] dat de parintele Rafael Noica, la o intrebare pusa in legatura cu deasa impartasire, el raspunde:

“Sfatuiesc pe toti sa se impartaseasca cat mai des, atat de des cat ii sfatuiesc duhovnicii lor (sublinierea noastra). Si asta nu numai pentru a nu intra in conflict cu duhovnicii, ci fiindca – si asta este foarte important de inteles – omul nu este un obiect si, ca atare, nu este supus unei legi. 

Omul este o exceptie. 

Fiecare suflet ce va fi existat in lumea asta este o calatorie dintru nefiinta in vesnica dumnezeire, o calatorie unica.

As prefera o impartasanie cat mai deasa. Nu este caracteristic impartasaniei sa fie deasa, ci as zice impartasire des, dar cat de des este bine tie sau tie, asta o las duhovnicului tau si cer Domnului sa insufle fiecarui duhovnic cat de des este bine pentru cutare si pentru cutare; pentru tine poate vino peste doi ani, pentru tine in fiecare Duminica, pentru altcineva Duminica si de praznice, pentru altii la doua saptamani s.a.m.d.”

Parintele Rafael vine dintr-o manastire occidentala si totusi afirma autoritatea duhovnicului in privinta desei impartasiri.

Iar eu spun cu fiecare penitent: “...Ca nu voi spune taina Ta vrajmasilor Tai, nici sarutare iti voi da ca Iuda….“ (Rugaciunile impartasaniei), pentru ca razboiul intru cuvant nu este numai intre alb si negru, intre binele si raul bine delimitat, ci si in zonele mai cenusii ale intelegerii umane, unde culorile se amesteca si unde ratiunea noastra inselatoare ne poate minti in acecasta discernere, adormindu-ne trezvia.


“Iar ceea ce va zic voua, zic tuturor: Privegheati”. (Marcu 13:37)

Preot Gheorghe Calciu

text integral aici http://www.cuvantul-ortodox.ro/deasa-impartasanie-spovedanie/

Parintele Arsenie Boca - Straluciri de har

Parintele Arsenie Boca  ,,Sufletul însă care se mântuieşte este acela care nu mai trăieşte pentru sine, ci pentru Dumnezeu; sufletul care s-a izbăvit de sine şi petrece ca un dus din lumea aceasta,,

Noi nu ştim tainele lui Dumnezeu; pe cine mântuieşte din lume şi pe cine osândeşte. 

Dacă pe cel ce se sălbăticeşte asupra ta, din pricina întunecimii sale, îl ştie Dumnezeu că se va mântui, mântuirea lui o va face-o şi cu ajutorul tău, prin aceea că-ţi dă darul răbdării, al iertării din inimă şi al rugăciunii.

Dacă însă fratele acela mai are de chinuit în robie străină, sau chiar îşi va pierde sufletul, la purtarea ta cea dreaptă după Dumnezeu, răutatea lui va creşte şi se va sălbătici cu totul împotriva oamenilor şi împotriva lui Dumnezeu. 

Cei ce biruie lumea nu sunt nicidecum o adunare de neputincioşi, o turmă de inactivi, oricât s-ar părea răbdarea răului o slăbiciune a binelui, căci ei sunt ostaşii Împăratului, care prin răbdarea Crucii a biruit nu numai lumea, ci şi toată stăpânirea morţii. 

Iar despre nevoinţa care doreşte răbdarea şi credinţa sfinţilor, putem spune că e singura cale îngăduită şi în stare să mistuie puterea răului şi să o facă fără rost şi fără vlagă în lume.

Vrăjmaş milostiv şi prieten viclean


Când potrivnicul se vede bătut la prima piedică - cea mai uşoară - ce o ridică în calea robilor lui Dumnezeu prin lume, mândria nu-l lasă să se dea bătut, ci le stârneşte piedica a doua, prin viciile trupului, sau o iubire trupească de sine. 

Firea trupului fiind surdă, oarbă şi mută, nu te poţi înţelege cu el decât prin osteneală şi foame, însă acestea trebuie conduse după dreapta socoteală, ca să nu dăuneze sănătăţii. 

Acestea îl îmblânzesc încât nu se mai ţine vrăjmaş lui Dumnezeu. 

Rugăciunea şi postul scot dracii poftei şi ai mâniei din trup. 

Foamea îmblânzeşte fiarele.

 Cu tot dinadinsul se atrage luarea aminte că toată lupta aceasta să nu se ducă fără îndrumarea unui duhovnic iscusit care ştie cumpăni pentru fiecare în parte: măsura, trebuinţa şi putinţa ...


Puiul necurat -mandria

Sfântul Maxim Mărturisitorul numeşte iubirea de sine "primul pui al diavolului".

Ea e cealaltă parte din piedica a doua ce ne-o stârneşte protrivnicul în noi înşine: iubirea trupească de sine, începutul mândriei. 

Lepădarea acesteia o poate face însă numai cine sa ridicat cu mintea mai presus de cele deşarte şi s-a desfăcut din toată dragostea lumească şi şi-a strămutat puterea dragostei sale, toată, către Dumnezeu. 

Când vrei cu toată sinceritatea şi tăria să birui piedica a doua a viciilor minţii, despre care credeai că eşti tu însuţi, atunci şi Dumnezeu sporeşte dragostea ta către Dumnezeu, cu atât mai mult cu cât şi piedica din cale e mai mare. 

Cei ce, prin darul lui Dumnezeu, se izbăvesc şi de legăturile dinăuntru ale iubirii de sine, se poartă şi se mărturisesc pe ei înşişi, străini şi călători pe aici pe pământ.

 Sufletul are şi el o parte pătimaşă, care, prin negrijă, nărăvindu-se cu viaţa cea trupească, aşa se învoieşte şi se leagă de tare cu plăcerea din lumea aceasta, încât n-ar mai vrea să-i moară trupul, ci ar vrea să-i fie veşnică viaţa aceasta vremelnică. 

Deci, ca să ne mântuim, trebuie să pierdem înclinarea sufletului cea lunecoasă spre împătimirea cu lumea, cu trupul şi cu avuţia, care toate aici rămân.

Iar dacă nu ardem această înclinare a sufletului spre lume, sufletul întreg se pierde. 

Şi totuşi n-am scăpat de curse, căci sunt unii care-şi curăţesc sufletul de patimi prin multe osteneli - şi sufletul are patimile lui: părerea, slava deşartă şi mândria - iar dacă scapă de aceste bucurii mincinoase, dăruindu-le Dumnezeu în schimb adevărate bucurii duhovniceşti, cad în primejdia de a se îndrăgosti aşa de tare de propriul lor suflet pentru faptul că se face curat, încât sufletele lor se sting şi se pierd. 

Bucuria neînfrânată, chiar cea pentru daruri cu adevărat duhovniceşti, te poate face să uiţi că încă n-ai ieşit cu totul din împărăţia ispitelor. 

Sufletul însă care se mântuieşte este acela care nu mai trăieşte pentru sine, ci pentru Dumnezeu; sufletul care s-a izbăvit de sine şi petrece ca un dus din lumea aceasta.

Parintele Arsenie Boca ,, Cararea Imparatiei,,
sursa http://www.parohiastavanger.no/biblioteca-duhovniceasca/Arsenie_Boca/Arsenie%20Boca%20-%20Cararea%20Imparatiei.pdf

Sfantul Cuvios Ioan Iacob Hozevitul de la Neamt

  Sfantul Ioan Iacob Hozevitul este praznuit in fiecare an, pe data de 5 august. S-a nascut pe 23 iulie 1913, in comuna Crainiceni din judetul Botosani si a primit la botez numele Ilie. A ramas orfan de mic de amandoi parintii si a fost crescut de bunica. A urmat primii ani de scoala in satul natal, apoi gimnaziul la Lipcani (Hotin) si liceul la Cozmeni-Cernauti.

A fost primit cu multa dragoste in viata monahala de staretul Nicodim Munteanu, viitorul mitropolit al Moldovei si apoi al doilea patriarh al Romaniei. Dupa satisfacerea stagiului militar, a devenit bibliotecarul Manastirii Neamt, iar apoi a predat literatura romana la seminarul de aici. La 8 aprilie 1936, noul staret, arhimandritul Valerie Moglan (viitor arhiereu vicar la Iasi), l-a tuns in monahism, primind potrivit pravilei calugaresti, un nou nume, cel de Ioan. Nas si parinte duhovnicesc i-a fost ieromonahul Ioachim Spatarul, egumenul schitului Pocrov, unul din cunoscutii calugari moldoveni cu viata imbunatatita.

Cu aprobarea mitropolitului Nicodim, in noiembrie 1936 tanarul monah s-a indreptat, impreuna cu alti doi calugari, spre Tara Sfanta. Dupa doi ani petrecuti in pustiu, ajunge la Manastirea "Sfantul Sava”, unde se nevoieste timp de opt ani. In anul 1947 este hirotonit preot in Biserica Sfantului Mormant si este numit egumen la Schitul romanesc cu hramul "Sfantul Ioan Botezatorul“, din Valea Iordanului, pe care il va conduce pana in anul 1952.

In noiembrie 1952, Cuviosul Ioan Iacob Hozevitul, impreuna cu ucenicul sau Ioanichie, a intrat in obstea Manastirii Sfantul Gheorghe Hozevitul din Pustiul Hozevei. In vara urmatoare se retarage intr-o pestera, numita Chilia Sfanta Ana, care tinea de Manastirea "Sf. Gheorghe Hozevitul“. Aici si-a petrecut ultimii ani, ducand o viata foarte aspra. Sfantul Ioan Iacob Hozevitul a trecut la cele vesnice pe 5 august 1960, la varsta de 47 de ani. A fost inmormantat de Amfilohie, egumenul Manastirii Sfantul Gheorghe, in pestera care-l gazduise in ultimii ani de viata.

Timp de 20 de ani trupul Cuviosului Ioan Iacob Hozevitul a ramas in pestera Sfanta Ana. La inceputul lunii august 1980, potrivit unei traditii locale, conducerea manastirii Sfantul Gheorghe Hozevitul a deschis pestera mormintelor, urmand ca osemintele Cuviosului sa fie duse in gropnita de obste.

sursa : CrestinOrtodox.ro

Scrisoare a Sfântului Ioan Iacob Hozevitul

Fraților și Surorilor întru Hristos,

Valurile lumii tot mai tare se sălbătăcesc, iar norii necazurilor tot mai mult se îngroașă.

Să ne gândim bine cine suntem și în ce stare ne aflăm.

 Suntem cu toții fiii duhovnicești ai Maicii noastre Biserici dreptslăvitoare.

Nu facem politică, după cum nici Sfânta Biserică nu știe de politică.

 Politica este un fel de înjugare la carul stăpânirilor lumești.

Noi, cari am lăsat patria pământească pentru a sluji lui Dumnezeu nu avem nevoie nici de partide și nici de dregătorii sau funcții lumești.

Și, după cum Biserica lui Hristos este totdeauna liberă și nebiruită, tot așa și noi credincioșii suntem liberi. 

Biserica nu face deosebire de națiune sau de țară. În sânul Bisericii sunt credincioșii din toate neamurile și din toate marginile pământului. Biserica nu face deosebire de națiune sau de patrie și nici de starea oamenilor, după cuvântul Sfântului Apostol Pavel care zice:
„Prin credința în Iisus Hristos toți sunteți fiii lui Dumnezeu, căci câți în Hristos v-ați botezat, în Hristos v-ați și îmbrăcat; nu mai este nici Iudeu, nici Elin, nu mai este nici rob, nici slobod.” (Epistola a treia către Galateni, vers. 28)

Va încerca poate să ne iscodească careva dacă suntem cu țara, ori cu partidul Românilor liberi.

Una s-o avem în minte și asta s-o spunem la toți:
Biserica lui Hristos este totdeauna și în tot locul liberă, după cuvântul Sfântului Apostol Pavel care zice:
„Unde este Duhul Domnului, acolo este libertatea!” (către Galateni, Ep. II, 3-17)
„Căci voi spre libertate ați fost chemați.” (către Galateni, cap. 5, v.13)

Deci noi suntem creștini liberi și ne supunem stăpânirii unde ne aflăm, câtă vreme stăpânirea nu ne face silă în cele ale credinții.

Vor veni frământări mari în lume, dar noi nu avem treabă cu lumea. 

Pe noi ne-a chemat Domnul în chivotul (adică în corabia) scăpării, care este sfânta noastră Biserică.
Obștea (sau adunarea) asta sfântă pe care a întemeiat-o Însuși Domnul, pe care au stropit-o și au întărit-o Sfinții Apostoli și pe care au îngrădit-o Sfinții Părinți, aceasta este Biserica.

Biserica creștină se mai cheamă și împărăția cea de taină a lui Hristos pe pământ, iar noi suntem cetățenii sau membrii acestei Împărății.

preluare blog Parintele Iulian http://priulianaros.blogspot.ro/