Totalul afișărilor de pagină

vineri, 27 mai 2016

   Reguli spre folos duhovnicesc




 Porunci pentru a avea  o viata  cu adevărat bineplacută lui Dumnezeu: 


1. Să se meargă la Biserică în fiecare duminică şi în sărbătorile mari.
 2. Să se roage continuu:  rugaciunile de dimineata /seara , apoi fie dimineata sau seara se zice Acatistul Maicii Domnului. 
3.Să se mărturisească minim de şase-opt ori pe an sau de câte ori simte că sufletul are nevoie. Impartasania sa fie facuta cu vrednicie, ca sa nu fie spre osanda.
 4. Să posteasca miercuri,vineri si posturile mari randuite de Biserica,cu exceptia situatiei cand exista motive de sanatate si cu binecuvantarea duhovnicului. 5.Sa citeasca in fiecare zi Noul Testament si Psaltirea,cartile sfinte ale Bisericii si Sfintii Parinti.
 6. Sa participe activ la Dumnezeiasca Liturghie,sa vina devreme si sa se impartaseasca cu regularitate.
 7. Sa tina cu strictete canonul dat de duhovnic. 
8.Sa implineasca poruncile Sfintei Evanghelii si sa cultive virtutile prin mijloacele pe care le ofera Biserica.
 9. Sa fie cu grija la simturi si mai ales la ochi si la limba. 
10. Sa aiba multa rabdare ,fara sa carteasca. 
11.Sa aiba neincetat pe buze si in minte Rugaciunea " Doamne Iisuse Hristoase,miluieste-ma!" 
12. Sa aprinda in fiecare zi candela si sa tamaieze in casa.
 13. Sa faca pace si sa nu judece pe nici un om.
 14. Sa iubeasca ,sa creada,sa nadajduiasca ,sa multumeasca,sa fie ingaduitori,sa ierte ,sa miluiasca. 15. La Biserica ,femeile sa se imbrace cuviincios ,sa nu se vopseasca si sa nu poarte haine barbatesti. 
16. Incercati toti sa nu fumati ,sa nu va imbatati si sa nu jucati jocuri de noroc. 
17.Faceti milostenie cat mai multa, din dragoste catre Hristos.Milostenia e primita cand e facuta cu inima buna si cu bani curati, munciti cinstit.
18.Pomeniti cat mai des la slujbe  pe cei adormiti, faceti milostenie la cei saraci si sarmani pentru iertarea sufletelor lor. 
19.Pastrati-va curati la gand, inima si in fapte. Orice lucru inceput-se incepe cu rugaciune si la sfarsit- cu Slava lui Dumnezeu.
20. Rugati-va neincetat pentru dusmanii vostri, si in general- pentru pacatele aproapelui vostru.
21. Mergeti cat mai des la manastiri  si stati cat mai mult acolo la slujbe. Observati curatenia si sfintenia de la manastiri si incercati sa traiti in aceasta stare tot restul zilelor voastre.
22. Ajutati-va parintii mai mult. Intotdeauna se poate mai mult. E o porunca a Domnului.
23. Spovedania sa fie facuta fara justificare. Nu mai repetati pacatul. Tine-ti post aspru pentru pocainta si lacrimi.
24. Cel ce e incarcat cu multe pacate si simte ca vrea sa faca spovedanie acum si aici, imediat, se duce in momentul care simte la spovedanie, nu mai tine post.
25. Cereti iertare cat mai des.
26.Rugaciunea sa fie traita. Simtita in inima. Cereti lacrimi de pocainta. Iar ca sa aveti lacrimi adevarate de pocainta, rugati-va in acest sens catre  catre Ingerul Pazitor .


Din cartea Rugaciunea in lume,Editura Bizantina,autor protopresbiter Stefanos Anagnostpoulos.


Parintele Arsenie Boca :

"Pune-ţi o cruce după casă”




  Nu e uşor să scrii despre un om atât de puternic ca Arsenie Boca. Viaţa părintelui avea părţile ei ascunse, tăinuite de privirile oamenilor, aşa cum era chilia sa de pustnic de pe Valea Sâm­betei - un loc aproape inacce­sibil, săpat în jgheabul unor pereţi prăpăstioşi de stân­că, pe care părintele sculptase chipul Maicii Domnului, transfor­mând sălbăticia munţilor în altar de rugăciune şi meditaţie.



  Dincolo de biografia sa bogată, ca subiectul unui roman (licenţiat în teologie, medicină şi belle arte, în­chis doi ani la Canal pe motive politice, alungat de la Pris­lop, scos din viaţa monahală de către comunişti şi urmărit tot timpul de Securitate), părintele rămâne unul din cei mai mari duhovnici ai acestui secol. Nu întâm­plător oamenii l-au urmat peste tot, nelăsându-l nicio­dată singur. Puţini însă l-au cunoscut cu adevărat, pri­mind îngăduinţa de a-i sta în preajmă.



  "Părintele era de felul său tăcut”, îşi aminteşte ţăranul Ion Lupu, de 76 de ani, din Voivodeni - Făgă­raş. "Cât timp a stat la Mânăstirea Sâmbăta, pe care a renovat-o din temelii, îl vedeam aproape în fiecare zi. Niciodată nu l-am pomenit zâmbind sau vorbind mai mult decât trebuie. Era aspru şi cu sine, şi cu ceilalţi, ascunzând de privirea oamenilor şi postul, şi rugă­ciunea. Da, părintele era văzător cu duhul. 



  Când m-am dus prima oară la dânsul, a trebuit să aştept vreo două zile până să-mi vină rândul la spove­danie. Îmi lăsasem treburile neterminate acasă şi stăteam ca pe ghimpi. Părintele m-a observat şi mi-a zis: «Du-te să-ţi vezi de joagăr şi apoi întoarce-te». În clipa aceea, am amuţit. Într-adevăr, îmi citise gândul - mintea mea era la joagăr şi nu la spovedanie. 



Câteva luni mai târziu, când deja începuse războiul, la uşa chiliei se aduna puzderie de femei. Voiau să întrebe des­pre soarta bărbaţilor plecaţi pe front şi erau atât de multe, încât părintele nu mai avea timp să le asculte pe fiecare în parte. Se uita în mulţime şi, arătând cu degetul, zicea: «Tu, pune-ţi o cru­ce după casă... Tu, pregăteşte pachet, că soţul tău e rănit, dar tră­ieşte». Câteva zile mai târziu, femeile se întorceau la chilie, spunând: «Ai avut dreptate, părinte. E rănit, dar trăieşte». Aşa era părin­tele. 


  Nici nu deschideai gura, că el îţi şi spunea pentru ce ai venit. Îmi amintesc de un sol­dat care voia binecu­vântarea lui înainte de a pleca pe front. Cum l-a văzut, părintele s-a schimbat la faţă şi i-a zis: «Acuma vii? Regimentul tău a plecat astă-noapte şi eşti dat dezer­tor». Aşa a şi fost. N-a mai apu­cat să ajungă la unitate, că o patrulă militară l-a arestat”.

"Strigă, că eu te aud”



  Era părintele cu adevărat clarvăzător, cum spun toţi cei care l-au cunoscut? Ion Lupu din Voivodeni e ab­solut convins că aşa stăteau lucrurile. Prin post şi rugăciune, părintele ştia toate câte aveau să se întâm­ple. Îşi cunoştea chiar şi încercările prin care urma să treacă. "Înainte de a fi arestat, l-am văzut într-o dimi­neaţă cu o mare tulburare pe chip. Ca niciodată, sim­ţea nevoia să vorbească despre sine şi atunci mi-a zis: «Astă-noapte, mi-am văzut în vis cămaşa de botez. Am două pete roşii pe cămaşă. Am două păcate, pe care trebuie să le plătesc în curând». N-am înţeles nimic din vorbele părintelui. Abia după ce l-au dus la Securita­tea din Braşov, am priceput de ce cu o zi înain­te de arestare m-a oprit, spunându-mi: «Să nu mai vii la Sâmbăta să mă cauţi. Dacă ai vreo trebuinţă, să strigi, că eu te aud». 


   Părintele îşi cunoştea viaţa şi de aceea nu-şi pierdea niciodată calmul şi seninătatea. Închis la Cetăţuie, la Braşov, securiştii au vrut să-i tundă în batjocură barba lui mare şi neagră, dar - ca un făcut - nimeni nu îndrăznea să-l atingă, speriaţi parcă de privirea şi de forţa lui. Doar un ţigan, pe nume Luca, s-a oferit voluntar. Păzise porcii şi acum ajunsese sublocotenent la Securitate. El l-a tuns, dar părintele l-a avertizat: «Mă, în curând ai să te bărbereşti şi tu». Într-adevăr, nu a trecut nici o lună de zile şi Luca a re­venit în sat să păzească porcii, fiind dat afară din armată, ca apoi să moară într-un accident”.



  Toată lumea care l-a cunoscut mărturiseşte că se întorcea de la părintele cu o mare uşurare în suflet. Strâm­torat de mulţime, părintele Arsenie privea peste capetele tuturor, făcând semn cu mâna şi spunând: "Vino tu, amărâto, că ai rămas văduvă cu 8 copii”, şi fe­meia se pornea pe plâns că aşa era. Dintr-o privire îi separa pe cei veniţi din curiozitate de oamenii cu probleme grele. Nimeni însă nu pleca neîntărit cu un sfat sau cu o vorbă de îm­bărbătare. Chiar şi când, arar, certa pe cine­va, o făcea duhovniceşte, spre mântuirea sufletului. Un bătrân i se plângea, de pildă, că soţia îi este paralizată şi fără putere, ce­rân­du-i părintelui să o vindece, dar el l-a oprit, vorbind ca să audă toată lumea: "Mo­şu­le, crucea cine vrei să o poarte în locul tău?”.

Din zugrav de suflete, zugrav de biserici



  Ultimul drum.
Întărit întru credinţă şi cu răbdare de sfânt, părintele Arsenie Boca şi-a dus la rân­dul lui crucea suferinţei, trecând prin iadul anchetelor şi al detenţiei, trăind apoi cu demnitate umilinţa exilului în lume, pictând 15 ani Biserica din Drăgănescu, precum spunea Nichi­for Crainic, mentorul său: "Din zugrav de suflete, iată-te zugrav de biserici. Fii fericit că mângâi cu pe­nelul pe cei desăvârşiţi”.
Despre şederea sa la Drăgănescu se ştie parcă şi mai puţin. Urmărit mereu, sâcâitor, de Securitate, părintele evita să vorbească făgărăşenilor veniţi special să-l vadă de la sute de ki­lo­metri, încer­când în felul său să-i prote­je­ze. Era îmbră­cat simplu, ca orice mirean, a­vând me­reu o bundiţă în spa­te, din cauza ră­celii din bise­rică, unde îşi desăvâr­şea o­pe­ra - imnul pic­tural închinat lui Hristos. Să­tenii din Drăgă­nescu aproape că nu-l luau în seamă. "Îi spu­neam Picto­rul”, îşi aminteşte Gheor­­ghe Mari­nes­­cu, cel mai bă­trân om din sat. "Venise la părin­tele Bunescu să picte­ze biserica şi era foar­te retras. Abia acum îmi dau seama de ce întor­cea spatele mulţi­mii, făcând cu de­getul la gu­ră - semn că e urmărit şi că nu poate să vorbeas­că. Am stat mai mult timp în preaj­ma părin­te­lui, părându-mi-se un om ca oricare altul. N-am avut ochi să văd, deşi avea mare putere: îmblânzea anima­lele doar cu o privire şi nu pu­teai să-i ascunzi nimic. 


  Se spune despre el că era vizio­nar şi proroc. Eu ştiu doar că aici, la Buneşti, cât s-a trudit să picteze bise­rica, era foarte cumpătat, şi la mâncare, şi la vorbă; că muncea fără milă, făcându-şi singur mortarul şi cano­nindu-se pe schele, până noap­tea târziu, încât părin­tele Bunescu, privind picturile, zicea toropit de emoţie: «Părinte, ai pus o întreagă dog­matică pe perete. Tu nu pictezi, ci predici fierbinte pe ziduri». Vorbele acestea le înţeleg abia acum.


  În sinea lui, trebuie să fi suferit mult. Îi părea rău că nu mai poate sluji în biserică, iar când îşi amintea de Prislop, ofta cu amărăciune, acolo având - din câte am înţeles - un loc anume în care dorea să fie înmor­mântat. Ştia să rabde, însă. Chiar dacă în ultimii ani slăbise şi era bolnav şi de plămâni, şi de ficat, nu l-am auzit niciodată căinându-se. A stat cu noi, dar n-am ştiut să-l preţuim. Când apăreau pe drum făgărăşenii, cu traistele grele şi umflate, sătenii din Drăgănescu ziceau, cu invidie şi răutate: «Ia uite cum îi cară numai bunătăţi». Dacă oamenii ar fi ştiut că în străiţi nu era decât o pâine mare, ardelenească, de 4-5 kilograme, s-ar fi ruşinat cu toţii”.



  Părintele Arsenie Boca a murit pe 28 noiembrie 1989 şi a fost înmormântat, cinci zile mai târziu, la Prislop, în locul ales chiar de el, în prezenţa a 2000 de oameni. Şi aici sunt multe taine şi lucruri încă nelă­mu­rite. Mulţi din cei cu care am vorbit sunt convinşi că pă­rintele a fost schingiuit de Securitate, că avea un­ghiile de la mâini smulse şi că înainte de a muri şi-a avertizat călăii: "Spuneţi-i lui Ceauşescu că nu mai apu­că Crăciu­nul”. Alţii, care s-au îngrijit de înmor­mân­tarea părintelui, spun, dimpotrivă, că a murit de moarte bună, la Mânăstirea Sinaia, că slăbise din cauza muncii epui­zante şi a numeroaselor boli pe care le avea. Contează mai puţin teama şi reţinerile unora de a vorbi despre acest lucru. Mai devreme sau mai târziu, adevărul va ieşi oricum la iveală. E limpede că părin­tele Arsenie Boca nu a fost un om obişnuit şi că Dum­nezeu a lucrat prin el neîntrerupt. Timp de aproape 50 de ani, cât a durat regimul comunist, de-a dreptul sau cu subtilitate perfidă, s-a încercat ascunderea părintelui şi a numelui său. Faptul că imaginea lui ţâşneşte acum, mai strălucitoare ca oricând, e semn că cei fără prihană îşi au plata lor, la adăpost de invidia pătimaşă a lumii acesteia.

  Sincer să fiu, când am aflat că părintele Arsenie Boca a trecut la cele sfinte în 1989, ceva din adâncul fiin­ţei mele s-a cutremurat. Întreaga mea viaţă mi-am petrecut-o alături de un mare duhovnic - de un uriaş. Faptele şi cugetul mă îndeamnă să refuz ideea că am fost contemporan cu părintele. El aparţinea, oricum, unei alte lumi - cea a oamenilor drepţi şi adevăraţi. Nu întâmplător, la Prislop, pe mormântul său iarba şi florile nu se ofilesc niciodată.



Despre copiii lepadati - Parintele Arsenie Boca





[...] Alta durere mare pe care o aveti voi mamele, dar care atarna si-asupra tatilor, sunt copiii lepadati. E pacat strigator la cer! E ucidere la mijloc, nu e ceva mai usor. E pacat strigator la cer. Ascultati toti cu luare aminte. Sangele lor striga razbunare. De aceea nu vei avea noroc cu ceilati ci plans si jale. Razbunarea sangelui varsat se face fara mila, ori ca iti ia Dumnezeu si pe ceilalti, ori vor cere insasi capul mamei. Stiti bine ca aceasta se intampla la multe atunci pe loc. Iar aceasta asa se tocmeste, ca atata suparare vei avea in casa incat iti pierzi cumpatul si uiti de marea mila a lui Dumnezeu ce o are cu toti pacatosii. Si se apropie diavolul de tine si-ti baga-n cap gandul sa-ti iei lumea in cap si sa-ti faci capatul. Asta e glasul impotriva tuturor celor ce fac asa. Mare ispitire patesc mamele care au ucis copii. Iar daca vrei sa scapi tu si ceilalti copii pe care i-ai facut trebuie sa pui in loc tot atatia copii ai altor femei sarace si sa-i botezi. Iar daca nu, ia-i si botezati gata caci stie Dumnezeu cat te mai tine. Si sa grijesti de dansii ca si de copiii tai, cu imbracaminte si incaltaminte frumoasa, bani de scoala, pana-s in stare sa-si castige singuri painea. Si ce scoti din copiii tai aceea sa iasa si din aceia. Iar toate necazurile ce le vei avea in vremea asta fie pentru ei fie de la ei sa le rabzi toate nadajduind mila lui Dumnezeu, ca-ti va ierta pacatul. Caci prin rabdare ispasesti pacatul. Iar milostenia cu osteneala biruie inaintea judecatii.
Acesta e un cuvant de mangaiere pentru voi. Dar sa faceti ce v-am spus si nu cu tandaleala. Si sa cresteti copii nu numai cu painea voastra ci si cu hainele voastre, cu banii vostri. Caci de Dumnezeu nu te poti plati cu minciuna. Si-ti va spune diavolul ca i-ai dat destul. Asta numai ca sa te bage dator, ca sa-i fi si lui datornic, sa nu-ti platesti fata de Dumnezeu datoria.
Si sa invete pe cele tinere sa nu faca si ele aceleasi stiind tu cata frigare in suflet ai patimit tu pe urma.
Vrei copii putini? Nu te atinge de barbat. Insa ca sa puteti face lucrul acesta trebuie sa va infranati cu postul, iar eu zic cu foamea. Caci trupului acestuia de pe noi nu-i pasa daca ne baga in focul iadului. De aceea ar trebui ca nici noua sa nu ne pese de poftele lui ci sa le mai ucidem cu postul.
Te sfatuieste barbatul sa ucizi copiii? Sfatul e ucigas, nu-l asculta ci mai bine rabda sa fii alungata de la casa lui si va vedea Dumnezeu osteneala ta si nu te va parasi, ca te va milui de vei fi vrednica.
In toate astea de pana aici se incurca oamenii care nu postesc. Caci aceia sunt izbiti de toate relele, dupa cum au zis Parintii, ca toate relele de la stomac incep, dupa cum vazura-ti iar eu va spun ca si de la brau in jos.

****




Gandestete ca si tu ai fost un copil, un copil care mama ta nu te-a lasat la spital ,nu a  facut avort cu tine, ea ti-a dat viata, ti-a dat o sansa se te afirmi, ti-a dat o sansa sa traiesti. Acum poate esti si tu mama la randul tau, de ce vrei sa iei viata copilului tau? De ce nu ii dai o sansa?

Un sfert de milion de avorturi pe an:

Peste 21 de milioane de avorturi in Romania din 1958 pana in 2008



***************

CANONUL DE POCĂINŢĂ PENTRU PRUNCII AVORTATI


Acum aşează-te, dacă poţi în genunchi, iar de nu poţi, stai cu capul plecat, şi cu multă luare aminte şi cu adâncă părere de rău pentru păcatul ce l-ai săvârşit spune acest canon de pocăinţă, nădăjduind în iubirea de oameni şi în iertarea Preamilostivului Dumnezeu, Care nu vrea moartea păcătosului ci să se întoarcă şi să fie viu.

Cântarea I

Răstignitu-Te-ai pe Cruce de bunăvoie, Hristoase Dumnezeule, ca să mântuieşti pe cei căzuţi de bunăvoie în întunericul păcatelor. Încrezător în dumnezeiasca ta îndurare, iată, vin acum şi eu păcătosul, şi mă mărturisesc Ţie cu durere: am ucis, Doamne, şi mâinile mele sunt pline de sânge. Vrednic sunt de osândă. Ard de viu în focul conştiinţei şi nu am unde să fug de la faţa mâniei Tale.

Miluieşte-mă, Dumnezeule, miluieşte-mă.

Uscatu-m-am precum smochinul neroditor, însumi făcându-mă ucigaş de oameni. Auzi-mă, Doamne, nu mă lepăda pe mine după dreptate, ci mă acoperă şi mă îndreaptă pe mine, cel cu totul neputincios şi strâmb şi fără glas întru apărarea mea.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Omule împietrit şi întunecat de noroiul păcatelor, nu zăbovi în somnul adânc al conştiinţei, ci văzând sabia atârnată deasupra capului tău, trezeşte-te ca să plângi faptele tale cu amar.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Maica lui Dumnezeu Preacurată, întinde-mi mâna mie, celui sărac de toată bunătatea, şi mă oblojeşte pe mine cel greu vătămat de puroiul rănilor nenumărate ce-mi brăzdează sufletul, inima şi cugetul.

Cântarea a 3-a

Loveşte piatra inimii mele cu toiagul milostivirii Tale, Doamne, ca să izvorască apa pocăinţei în pustiul învăpăiat al răutăţii şi să încolţească în sufletul meu tot gândul bine-plăcut Ţie.

Miluieşte-mă, Dumnezeule, miluieşte-mă.

Străin şi împovărat zac umblu pe pământ şi însemnat de stigmatul păcatelor mele celor grele. Auzi, suflete al meu, sângele pruncului tău cum strigă către Domnul Ši te trezeşte şi te pocăieşte de faptele tale cele rele.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Vai mie, înnegritului suflet! Viaţa îmi pare ca o noapte nesfârşită, trezitu-m-a dogoarea iadului şi strigătul mut al pruncului de dincolo de mormânt mi se înfige în inimă. Ridică-te, suflete al meu, din amăgirea cea împietrită şi agaţă-te de poala milostivirii dumnezeieşti, rugând pe Domnul să te poarte, peste abisurile deschise să te înghită, către limanul pocăinţei.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Iartă-mă, Stăpână, pe mine cel nesocotit şi răzvrătit împotriva voii celei sfinte a Fiului Tău. Nu mă lăsa pe mine cel căzut, ia-mă sub Acoperământul tău şi mă mântuieşte din pierzarea sigură.

Cântarea a 4-a

Măsura nelegiuirii nu poate fi tâlcuită de limbi omeneşti. Precum Ponţiu Pilat , mintea mea şi-a spălat mâinile, adică gândurile, de povara uciderii, iar ca şi poporul evreu, sufletul meu a zis: "Răstigneşte-L. Sângele Lui asupra noastră". Suflete al meu învârtoşat şi îngheţat în iarna patimilor, pocăieşte-te de faptele tale cele rele.

Miluieşte-mă, Dumnezeule, miluieşte-mă.

O, iubire alungată! Nu te voi mai vedea niciodată! O, cutremur şi spaimă de pedeapsă ce atârnă asupra capului meu! O, talant pe veci îngropat! Vai! Vai! Inima mea ca un cărbune stins s-a înnegrit. Nu întârzia, suflete al meu, ci acum, înainte de a pieri ca fumul, caută mai vârtos mântuirea şi te pocăieş te pentru împărăţia lui Dumnezeu.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Scoală-te, omule ticălos şi leneş, care ai îngropat chipul lui Dumnezeu sădit în tine sub murdăria păcatelor. Acum e clipa pocăinţei. Smereşte-te ca tâlharul de-a dreapta şi cerând mai vârtos îndurare, roagă-L pe Domnul să te pomenească întru Împărăţia Sa.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Preacurată Maică şi Fecioară, în inima ta sabie am înfipt, şiroaie de lacrimi ai vărsat pentru pruncii cei fără de apărare. Ci cu dumnezeiască milă insuflată de Fiul tău, îndură-te de mine cel neîndurător şi mă mântuieşte din toată boala sufletească şi patima trupească.

Cântarea a 5-a

O rază din dumnezeiasca strălucire a coborât, prin mila Celui Preaînalt, să împrimăvăreze după o menire tainică Ši sfântă viaţa cea trecătoare. Vai mie! Mi-am astupat ochii cu noroiul grijilor Ši al patimilor, iar mâinile fărădelegi în întuneric au lucrat. Pocăieşte-te, suflete al meu, căci ceasul înfricoşătoarei Judecăţi se apropie.

Miluieşte-mă, Dumnezeule, miluieşte-mă.

O, icoană străpunsă! O, mâini pătate de sânge nevinovat! O, nepăsare îngheţată a sufletului! Vai! Vai! Un întuneric dens, o lavă a durerii cuprinde sufletul ucigaşilor de prunci. Inima mi se clatină, conştiinţa e un colos care fără de veste mă apasă cu mustrări şi mintea se zbate în ghearele vrăjmaşilor nevăzuţi. Dă-mi, Doamne inimă înfrântă şi smerită şi mă scoate pe mine cel deznădăjduit din Egiptul patimilor, cu mâna Ta cea atotputernică.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Pocăieşte-te, suflete al meu, şi măcar în ultimul ceas leapădă voia cea rea, după cum darul lui Dumnezeu l-ai lepădat şi templul Lui cel sfânt l-ai necinstit. Bate şi strigă, lăcrimează şi suspină către Domnul şi te dezleagă din lanţurile întunericului.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, scapă-mă pe mine cel rănit şi sângerând de cursa întinsă mie de vrăjmaşii nevăzuţi şi în care nebuneşte m-am aruncat cu voia mea cea stricată. Du rugăciunile mele nevrednice şi sărace Fiului tău şi mijloceşte mie, celui bogat în păcate, îndurare, că la Dumnezeu toate sunt cu putinţă.

Cântarea a 6-a

În desfrânarea sufletului şi a trupului mi-am cheltuit libertatea încredinţată mie spre mântuire, şi am sugrumat iubirea cu grijile lumii. Dar acum, mult îndurate şi milostive Stăpâne, pogoară în inima ce strigă către Tine Cuvântul Tău izbăvitor a toată stricăciunea şi mă înţelepţeşte să fac voia Ta.

Miluieşte-mă, Dumnezeule, miluieşte-mă.

Cu ce preţ mi-am vândut sufletul celui viclean, eu nemulţumitorul? Căci am urmat, ca Ši Iuda, vrăjmaşului ucigător de oameni, iar acum sângele iubirii se scurge fără oprire din inima mea cea rănită de moarte; ci Tu, Doamne, caută spre mine din adâncul cel nepătruns al iubirii Tale şi zideşte întru mine inimă curată, ca să nu rămân întru chinul osândei, ci să fac pururea voia Ta.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Scoală-te omule căzut, şi nu zăbovi în abisul deznădejdii, ci aleargă către Dumnezeu, mărturisind păcatele tale, căci El singur este credincios şi puternic ca să-ţi ajute. Cercetează-te pe tine însuţi să nu cauţi slava de la oameni şi cere degrabă de la Domnul mântuire de patimi şi ajutor ca să faci voia Lui.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, păzeşte-ne pe noi de căderea în ispita cea pierzătoare de suflet şi fii nouă mângâietoare, nădejde şi ocrotitoare tare. Mijloceşte Stăpână, ca o Maică milostivă, către Fiul Tău, ca să ne izbăvească de răutăţile vrăjmaşului, să-şi întoarcă faţa Lui spre noi şi să ne lumineze cu îndreptările Sale.

Fereastra sufletului e spartă de viforul patimilor care mă răscoleşte, iar lepra albă a păcatului se lăţeşte în mine. Trezeşte-te, suflete al meu, din întunecatul coşmar şi ieşi din ascunzişurile ruşinii strigând către Lumina cea neînserată: Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine păcătosul!

Pe marginea cuptorului iadului umblu şi nu am putere şi nici îndrăzneală să caut scăpare fără numai spre Pâinea vieţii, către care strigă, suflete al meu, împreună cu mama demonizatei: Nu sunt vrednic să mă numesc fiu al Celui Preaînalt, ci primeşte-mi, Doamne, lacrimile şi pocăinţa, aruncă-mi mie din fărâmiturile ce cad de la masa copiilor tăi şi mă mântuieşte pe mine, păcătosul.

Cântarea a 7-a

Ce-mi foloseşte să câştig lumea întreagă, dacă-mi voi pierde sufletul? Sau ce aş putea să dau în schimb pentru sufletul meu? De duh mort şi surd sunt stăpânit: mut pentru mărturisire curată şi surd la ascultarea poruncilor. Ci ajută, Doamne, necredinţei mele, ceartă duhul cel necurat şi mă miluieşte pe mine, păcătosul.

Miluieşte-mă, Dumnezeule, miluieşte-mă.

Te-am lepădat, Doamne, să nu mă lepezi pe mine nevrednicul. Te-am vândut vrăjmaşilor Tăi pe arginţii grijilor şi desfătărilor mele, să mă răscumperi din robia întunericului. Te-am dat morţii, ci înviază Tu sufletul meu cel omorât cu păcatele. Nemilostiv fiind eu, miluieşte-mă, Hristoase Dumnezeule, pe mine păcătosul.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Ca un porumbel cu aripile deschise, trimis fiind de Tine, Doamne, cu vestea cea bună, pe pruncul din pântece l-am săgetat eu ticălosul din zbor, în mijlocul templului cel nefăcut de mână al trupului. Ci varsă, suflete al meu, răutatea care te otrăveşte şi neîncetat strigă: Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine păcătosul!

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Ridicat-am sabia asupra Mielului lui Dumnezeu. Ci sârguieŠte, Stăpână şi Maică Fecioară, şi degrabă străpunge-mă cu săgeata cea dulce a dragostei lui Hristos, înainte de a mă străpunge duhurile răutăţii cu săgeata lor veninoasă şi de moarte aducătoare.

Cântarea a 8-a

Dând morţii de ocară însuŠi chipul nevinovăţiei, cum voi scăpa neplivit de coasa morţii şi osândei care se apropie? Vai mie! Nu numai că am trăit în trândăvie şi neîngrijire a sufletului, ci cu sârguinţă m-am supus sfatului cel viclean, iar sămânţa aruncată de semănător o am distrus-o. Ci aruncă-mi, Doamne, mie celui cufundat în valurile pierzării lemnul Crucii Tale care pluteşte pururi deasupra a toată stricăciunea.

Miluieşte-mă, Dumnezeule, miluieşte-mă.

Caută ca un îndurat spre mine, Iubitorule de oameni, şi nu Te scârbi de mirosul urât al păcatelor mele. Cu dumnezeiasca Ta purtare de grijă îndreptează-mă în viaţa aceasta şi fi mie milostiv când vei veni întru slavă să judeci viii şi morţii.

Binecuvântăm pe Tatăl şi pe Fiul şi pe Sfântul Duh, Domnul.

Învârtoşatu-s-a inima mea, iar ochii şi urechile mele le-am închis, ca nu cumva să văd sau să aud şi cu inima să înţeleg fapta de care s-au cutremurat toţi sfinţii şi oştile îngereşti. Ci răsai, Doamne, în sufletul meu, mlădiţa sfântă a Dragostei Tale, şi vindecă sufletul meu pustiit şi însetat de pocăinţă.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Străluceşte-mi mie raza pocăinţei şi acoperă-mă cu aripile smereniei Tale, Preacurată Născătoare de Dumnezeu, pe mine cel ce am rupt peceţile iubirii cu voia mea cea pătimaşă, şi mă izbăveşte, Stăpână, de Judecata ce va să fie.

Cântarea a 9-a

Dumnezeu a suflat suflare de viaţă şi-n pântece de mamă suflet viu s-a făcut. Iar eu am suflat suflare de moarte şi am stins lumânarea abia aprinsă a vieţii celei nevinovate; martori înlăcrimaţi ai nebuniei mele sunteţi şi sprijinitori în neputinţa cea cumplită, îngeri, arhangheli şi toate puterile cereşti; vouă înalţ ruga mea, mijlociţi la Judecătorul nemitarnic să mă miluiască pe mine, păcătosul.

Miluieşte-mă, Dumnezeule, miluieşte-mă.

Nu am îmbrăcăminte să intru în cămara de nuntă şi frică îmi e să fiu zvârlit afară în întunericul cel veşnic. Ci primiţi plângerea mea, sfinţilor, patriarhilor, împăraţilor şi proorocilor, apostolilor şi arhiereilor, şi toţi aleşii lui Hristos şi rugaţi-vă pentru mine să scap din gheena nedragostei.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Uleiul din candelă l-am vărsat, iar Mirele se apropie şi nu am cu ce să-L întâmpin. Ci eu către voi strig, sfinţilor, mucenicilor, pustnicilor, preacuvioşilor şi toţi sfinţii, care vă rugaţi lui Dumnezeu pentru toată lumea, grăbiţi către mine şi cereţi Domnului milă să izbăvească sufletul meu în ceasul morţii.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Împărăteasa cerurilor, nădejdea şi mângâierea tuturor marginilor pământului, picură mie o picătură din roua dumnezeiască a dragostei tale, mântuieşte-mă din prăpastia patimilor în care am căzut ca şi pe oaia cea pierdută şi mijloceşte la Fiul tău ca să fie milostiv când voi sta fără cuvânt de apărare înaintea Scaunului Judecăţii.

Cuvine-se cu adevărat să te fericim pe tine, Născătoare de Dumnezeu, cea pururea fericită şi prea nevinovată şi Maica Dumnezeului nostru. Ceea ce eşti mai cinstită decât heruvimii şi mai mărită, fără de asemănare decât serafimii, care fără stricăciune pe Dumnezeu Cuvântul ai născut. Pe tine cea cu adevărat Născătoare de Dumnezeu te mărim.

Rugăciunea Cuviosului Iacob, cel ce s-a pocăit de păcatele curviei şi uciderii închis într-un mormânt, pe care a zis-o timp de zece ani cu multă plângere, cu plecări de genunchi şi cu bătăi în piept fără cruţare:

Cum voi putea căuta spre Tine, Dumnezeule? Cum voi începe a mă mărturisi? Cu ce inimă şi conştiinţă voi îndrăzni să Te rog? Cum mă voi ispiti să-mi mişc limba cea pângărită şi buzele cele pline de spurcăciune? şi pentru care păcat voi cuteza să cer iertare mai întâi? Cruţă-mă Iubitorule de oameni! Milostiv fii mie, nevrednicului, Stăpâne bune! şi să nu mă pierzi pe mine cu faptele mele cele de ruşine, deşi nu sunt mici. Am săvârşit desfrânare. Am făcut ucidere. Am vărsat sânge nevinovat, şi acum, Doamne, Ţie Celui ce pe toate le ştii, mă mărturisesc, cerând iertare de acestea. Să nu mă treci cu vedere, Stăpâne bune, ci pentru milostivirea Ta cea nemăsurată, îndură-Te spre mine păgânul şi trimite mila Ta cea bogată peste mine, cel ce am căzut în prăpăstiile păcatului. Că m-a înecat viforul vrăjmaşului celui pierzător şi să nu mă înghită pe mine balaurul cel din adânc.

Aşa Doamne Împărate, Cel ce cu adâncă şi nemăsurată milostivire ai aşteptat pocăinţa şi lacrimile mele, ajută-mă ca ziua şi noaptea să am înainte icoana iubirii Tale. Cel ce eşti Lumină mai presus de lumină, risipeşte vălul întunericului cu Cuvintele Vieţii Veşnice. Întăreşte-mă să rabd toate necazurile şi ispitele ce vin asupra mea şi mă întorc spre fapta cea bună, ca fiul risipitor. Ajută-mă să-mi sfârşesc în umilinţă şi pace viaţa pământească. Împărtăşindu-mă la vremea cuvenită cu Preascump Trupul şi Sângele Tău.

Facă-se şi în mine voia Ta, ca să preamăresc în toată viaţa mea Numele Tău, împreună cu al Tatălui şi al Sfântului Duh, Singurul Dumnezeu adevărat, în Treime închinat şi preaslăvit, acum şi pururea şi în vecii vecilor.

Sfârşind acest canon de pocăinţă, nu te despărţi prea repede de rugăciune, ci, de mai ai putere, fă metaniile care ţi-au fost rânduite de duhovnic.


*****
Pentru ce se căsătoresc oamenii? 

 Pentru a îndeplini trei scopuri: să înmultească neamul omenesc, să se ajute reciproc, să stârpeascâ patimile desfrânării. 
  Deci doi tineri când se căsătoresc, dacă încalcă unul din cele trei scopuri, fac un mare păcat. Unul din cele trei scopuri care se încalcă foarte des este cel al înmultirii oamenilor, al procreării. Nu lasă mersul normal al vietii, ci îsi programează câti copii să facă, după bunul lor plac. Lasă un copil sau doi să se nască si restul îi aruncă la canal. Cea mai oribilă crimă este avortul, când mama îsi omoară propriul copil. Nici animalele nu fac asa ceva, dimpotrivă nasc câti pui le dă Dumnezeu si îi iubesc foarte mult.
   Toate păcatele se pot ierta, spun Sfintii Părinti, dar păcatul acesta al avortului, al crimei asupra unui suflet nevinovat poate fi iertat doar cu pretul unor osteneli, nevointe, al unei pocăinte care pot dura viata întreagă.
   Sângele acelui prunc nevinovat strigă din pământ. Acei prunci avortati plâng înaintea lui Dumnezeu si cer răzbunarea sângelui vărsat de mamă. Cel mai mare bine pe care-1 poti face în viată, ca om căsătorit, este să dai viată mai departe. Oricât ai posti, oricât te-ai ruga, oricât ai da de pomană, oricâtă nevointă ai face în viată, nu este mai mare lucru ca atunci când dai viată unui om. Toti Sfintii din ceruri cu toti îngerii si întregul cer se bucură când se naste un copil. Singură mama poate să facă o asemenea minune, ea este singurul laborator ce poate da nastere unei fiinte umane. Dacă refuză a da nastere, a da viată, refuză ea însăsi a avea viată vesnică. 
  Majoritatea femeilor, foarte comod, justifică faptul că nu nasc copii mai multi datorită contextului în care trăiesc: că nu au cu ce să-i hrănească si să-i crească. Insă aceasta este o mare cursă pe care le-o întinde satana.
  Trebuie să fim constienti că Dumnezeu niciodată nu va da voie să se nască un copil fară a avea asigurată bucătica lui de pâine. Este un mers firesc si natural al lucrurilor să se întâmple asa. Atunci când nu avem credintă în Dumnezeu se produce nefirescul, nenaturalul. Atunci când cineva avortează nu are credintă în Bunul Dumnezeu, în faptul că El este deasupra si va ocroti acel copil; lipsind credinta în Dumnezeu se ajunge la păcatul pruncuciderii, adică al avortului.

Extras din "SFÂNTA TAINA A SPOVEDANIEI PE ÎNTELESUL TUTUROR" - de PROTOS. IOACHIM PÂRVULESCU (Mânastirea Lainici)


În ce chip ne ajută îngerul păzitor în ceasul morţii ?


Îngerul păzitor se roagă lui Dumnezeu pentru sufletul încredinţat lui, ca să aibă sfârşit creştinesc şi să i se ierte toate păcatele.


Canonul de rugăciune către îngerul păzitor al vieții omului

http://www.doxologia.ro/canon-cantari/canonul-de-rugaciune-catre-ingerul-pazitor-al-vietii-omului\




      Sfantul Teofan Zavoratul ,, Ingerul de langa noi ''


 
Fiecare dintre noi are pacate, rataciri, greseli, amaraciuni si necazuri - si totusi, toate acestea n-ar trebuie sa existe intre noi, de vreme ce fiecare dintre noi are ingerul sau pazitor. De ce se intampla asa? Bineinteles ca ingerii n-ar ingadui aceasta daca nu am fi vinovati noi insine. Iar de vreme ce ei ingaduie, asta este fie pentru ca singuri nu lasam ajutorul ingeresc sa ajunga la noi, fie pentru ca prin impotriva-lucrarea si impotriva-asezarea noastra sufleteasca nimicim si abatem de la noi toate stradaniile ingerilor de a impreuna-lucra cu noi in bine.

Mai intai de toate, trebuie sa ne amintim ca avem inger pazitor, sa ne intoarcem cu mintea si cu inima catre el si in cursul obisnuit al vietii noastre, iar cu atat mai mult cand avem parte de tulburari. Daca nu avem o astfel de intoarcere, inseamna ca ingerul n-are cum sa ne bage mintile in cap. Atunci cand cineva se duce in mlastina sau in prapastie astupandu-si urechile si inchizandu-si ochii, ce sa-i faci si cum sa-l ajuti? Sa tipi? Are urechile inchise. Sa-i faci vreun semn ca sa-i arati primejdia? Are ochii inchisi. O sa zici: "Sa-l ia de mana si sa-l opreasca ori sa il duca pe calea dreapta". Pai ingerul e gata sa faca asta, cauta mana ta ca sa o ia si sa te indrume - dar ai mana de care sa te ia? Doar nu de mana trupeasca te va lua (macar ca se intampla si asta in cazuri deosebite), ci de mana sufleteasca, pentru ca el este netrupesc - iar mana sufleteasca este puterea lucratoare indreptata spre mantuire si ravnitoare de mantuire. Cand in sufletul tau se afla aceasta ravna, ingerul Domnului te va lua negresit de ea si te va calauzi - dar daca nu, de unde sa te apuce? Nu are loc prin care sa faca atingere cu tine, pentru ca el insusi se numara printre duhurile ce sunt trimise doar pentru cei ce vor sa mosteneasca mantuirea (Evr. 1, 14).

Vei zice iarasi: "Atunci sa starneasca in mine dorinta de mantuire". Pai el asta si face, mai intai de toate si cu cea mai mare osardie. La cei ce au aceasta dorinta, el o sprijina si o intareste, iar la cei ce n-o au se straduie in tot chipul sa o starneasca - insa rareori izbuteste, din pricina marii neoranduieli care domneste in sufletul nepasator, intr-un astfel de suflet, totul este in tulburare: si gandurile, si simtamintele, si planurile - totul este o zarva fara de randuiala, ca la iarmaroc.

In masura in care se afla in noi aceasta lipsa a pacii si adunarii launtrice, ea este vrajmasa a lucrarii ingerului asupra noastra. Cum sa insufle ceva ingerul bun, daca omul nu ia aminte la el? Cum sa auda o asemenea insuflare sufletul, daca in el este zarva si tulburare? Tocmai de aceea stradaniile ingerului pazitor raman neroditoare in ceea ce ne priveste.

Asadar, daca vrei sa te folosesti de calauzirea si impreuna-lucrarea ingereasca, potoleste-ti neoranduiala launtrica, aduna-ti inlauntru luarea-aminte si stai langa inima ta.

Ingerul Domnului va baga de seama indata, se va apropia si va incepe sa puna in tine ganduri care inclina catre starnirea dorintei de mantuire. Pleaca-te catre insuflarea aceasta si apuca-te sa ravnesti mantuirea: atunci, ingerul pazitor nu numai ca te va lua de mana, ci chiar te va ridica pe bratele sale, si nu numai ca te va calauzi, ci chiar te va purta pe calea mantuitoare. Nu trebuie decat sa te intorci tot timpul catre el cu mintea si cu inima, sa nu slabesti in ravna ta si sa-ti pazesti luarea-aminte. El te va invata toate: ce, cand si cum sa faci si ce sa nu faci, iar cand va fi nevoie iti va da ca indrumare si semn simtit in afara. Daca nu vedem in privinta noastra o asemenea impreuna-lucrare ingereasca palpabila, suntem singurii vinovati: noi suntem cei care nu ne dam in mainile ingerilor si zadarnicim toata purtarea lor de grija pentru noi. Se bate, se bate cu noi ingerul lui Dumnezeu, si da inapoi; iar vine la asalt, iarasi da inapoi, si tot asa pana ce murim. Iar cand murim, ingerul va infatisa Domnului cartea vietii noastre si va grai: "Am facut totul ca sa ii bag mintile in cap, insa acest suflet n-a luat aminte la nimic". Si in cartea vietii va fi pus inscrisul osandirii noastre, care negresit se va implini la Judecata Cea infricosata.


 In ce chip ajută îngerul păzitor pe suflet în ceasul morţii şi până când rămâne lângă el după moarte?



 

    Mai întâi, îngerul păzitor se roagă lui Dumnezeu pentru sufletul încredinţat lui, ca să aibă sfârşit creştinesc şi să i se ierte toate păcatele. Apoi îi dă în cuget credinciosului să se împace cu toţi, să se spovedească din copilărie la preot, să se împărtăşască cu Trupul şi Sângele Domnului, şi să-şi pună toate în bună rânduială. Iar în ceasul morţii lui, nu numai un înger îl ajută pe el, dacă a făcut fapte bune, ci mai mulţi.

Acest lucru îl spune Sfântul Efrem Sirul, zicând: „Au nu ştiţi, fraţii mei, ce fel de frică şi de nevoie avem să pătimim în ceasul ieşirii noastre din viaţa aceasta, când se va despărţi sufletul de trup? Mare frică, mare taină se săvârşeşte acolo. Că vin la dânsul îngerii buni şi o mulţime de oaste cerească şi toate puterile cele potrivnice şi stăpânitorii întunericului, amândouă părţile voind să ia sufletul şi să-l aşeze şi să-i întocmească locurile lui.

Deci, dacă sufletul şi-a câştigat de aici fapte bune, în ziua ieşirii lui, faptele bune pe care le-a câştigat de aici se fac îngeri buni şi îl înconjoară pe dânsul şi nu lasă nici una din puterile potrivnice să se atingă de el; ci îl iau pe dânsul cu bucurie şi veselie împreună cu îngerii, cântând cântări de biruinţă lui Dumnezeu, şi îl duc pe dânsul la Stăpânul Hristos, Împăratul slavei, şi îl închină Lui împreună cu toată puterea cerească, şi îl duc de aici în loc de odihnă, unde nu este durere, nici întristare, nici suspin, nici lacrimi, nici grijă, ci viaţă nemuritoare şi veselie veşnică, împreună cu toţi care au bineplăcut lui Dumnezeu...” (Sfântul Efrem Sirul, Cuvânt pentru ca de-a pururea să avem în minte ziua ieşirii noastre din viaţă, tomul III).

La cel păcătos, spune Sfântul Efrem Sirul, faptele lui cele rele se prefac în ceasul morţii în îngeri răi şi îl însoţesc până este aruncat în focul gheenei, acuzându-l pe el de acelea ce le-a făcut şi nu s-a pocăit. După moarte, îngerul însoţeşte sufletul 40 de zile, împreună cu alţi îngeri, arătându-i întâi fericirea Raiului şi apoi muncile iadului. Apoi îl duc pentru a treia oară în faţa Preasfintei Treimi şi i se hotărăşte, până la Judecata de Apoi, fie loc de odihnă în Rai, fie loc de osândă, după faptele sale.

(Ne vorbește Părintele Cleopa, ediția a doua, volumul 5, Editura Mănăstirea Sihăstria, Vânători-Neamț, 2004, pp. 92-94)