Gandurile si infruntarea lor
Printre problemele cu care se confrunta omul care se roaga este si problema gandurilor. Si deoarece sunt multi cei care se lupta cu gandurile necurate si mai multi aceia care nu arareori "se pierd" in valmasagul razboiului cu ele, s-a facut o incercare prin care crestinul ce se nevoieste sa inteleaga ce sunt gandurile, de unde provin ele, care sunt urmarile lor si cum pot fi ele infruntate.
Nevointa aspra
S-a spus de multe ori ca pentru cel ce se roaga rugaciunea este o fapta dinamica, folositoare si placuta lui Dumnezeu. Acest fapt cu adevarat il irita pe diavol si-l face sa lupte impotriva celui ce se roaga. De aceea credinciosul care doreste unirea sa cu Dumnezeu, intalneste piedici diavolesti organizate in sisteme capabile si de o ofensiva infricosator de bine programata.
Din pricina acestei ofensive programate rugaciunea devine uneori o fapta obositoare, care pricinuieste o osteneala mai mare decat oricare alta lucrare. De aceea, unul dintre parintii pustiei subliniaza: "Nu exista osteneala mai mare decat a se ruga cineva lui Dumnezeu. A se ruga cineva pana la ultima sa suflare, cere nevointa". Si nu numai rugaciunea este aceea care oboseste, ci mai ales razboiul indarjit al diavolilor este ceea ce face rugaciunea mai obositoare. Mania diavolilor impotriva celor ce se roaga este vadita. Razboiul viclenilor diavoli impotriva celor ce se roaga este de doua feluri: la vedere si nevazut, pentru incepatori si pentru cei desavarsiti. La incepatori foloseste de multe ori si razboiul vazut. Foloseste sunete, obiecte, pricinuieste zgomote ca sa-i poata distrage de la rugaciune. Totusi si pe incepatori si pe cei desavarsiti ii lupta mai ales prin ganduri. Asadar, cel ce a inceput lupta impotriva gandurilor, si-a luat asupra sa o nevointa aspra deoarece gandurile constituie piedica cea mai mare pe care o intampina omul in curatirea si desavarsirea sa duhovniceasca. Si la aceasta desavarsire nu se ajunge altfel, decat numai prin chemarea neincetata a numelui Domnului nostru Iisus Hristos ( Rugaciunea lui Iisus zisa necontenit ). Iar chemarea trebuie sa fie atat de deasa, incat, asa cum subliniaza Sfantul Grigorie Teologul "e mai de preferat sa pomeneasca cineva pe Dumnezeu, decat sa respire".
Dar mai exista si razboiul launtric, nici un razboi nu este atat de salbatic, precum acela al unui gand viclean ce se cuibareste in sufletul nostru si ne razboieste de acolo. Toate cele ce provin dinlauntrul nostru sunt mai grele decat cele ce ne ataca din afara. Cariul ce se naste in lemn, roade mai mult miezul lemnului. Bolile ce se nasc dinlauntrul nostru sunt viclene si pricinuiesc o catastrofa mai mare decat cea pricinuita de cauze exterioare. Statele de asemeni nu au fost distruse atat de mult de dusmanii exteriori, precum au fost distruse de cei dinlauntru.
Asadar, sufletul nu poate fi distrus atata de masinatiile ce vin din afara, precum de bolile ce se sadesc inlauntrul nostru, adica de gandurile necurate si hulitoare.
Gandurile si provenienta lor
Ce sunt gandurile si de unde provin? Cand spunem ganduri, nu intelegem prin aceasta in mod simplu cugetele, ci chipurile si reprezentarile sub care se infatiseaza ele de fiecare data insotind cugetarile corespunzatoare. Deci chipurile impreuna cu cugetarile se numesc ganduri. Prima si cea mai de temelie pricina a gandurilor in om este pacatul stramosesc. Pana atunci mintea omului era neimpartita la alte lucruri, fiind atintita numai la Dumnezeu, insa din clipa savarsirii pacatului stramosesc a inceput sa lucreze gandul tagaduirii si in continuare toate celelalte ganduri.
A doua cauza care pricinuieste gandurile in om sunt organele simturilor, atunci cand acestea nu sunt conduse de mintea cea stapanitoare. Dar mai ales auzul si vederea. Astazi, indeosebi, datorita tehnologiei simturile primesc mult mai multe iritatii decat mai demult. De aceea si lupta cu gandurile este mai puternica. Al treilea motiv sunt patimile care exista in om. De la acestea diavolii iau pricina sa miste impotriva noastra gandurile cele rele. Al patrulea motiv si cel mai insemnat sunt diavolii. Sfantul Grigorie Sinaitul subliniaza in mod explicit si pregnant: "Gandurile sunt cuvintele diavolilor si inaintemergatoarele patimilor". Inca si Sfantul Isaac Sirul spune ca gandurile starnesc si "vointa naturala" ce exista in noi insine, precum si inclinatiile ce le are sufletul nostru. In mod deosebit razboiul acesta este mai puternic la monahi, care de multe ori ajung la lupta corp la corp cu diavolul in timpul atacului gandurilor viclene. De aceea Sfantul Maxim Marturisitorul spune ca razboiul acesta este mult mai greu decat razboiul cel simtit. Gandurile viclene pot aparea de asemenea si din temperamentul trupului, dar si din dieta zilnica, precum si din miscarile trupului insusi. Gandurile necurate provin din motivele de mai sus.
Calatoria spre tara pacatului
Sfantul Nicodim Aghioritul considera ca gandul este inceputul, centrul, radacina din care rasare tulpina, ramurile si intregul copac al pacatului.
Raul incepe de la primul gand si se mareste continuu. Atunci cand cineva arunca o piatra intr-o fantana, unduirea pricinuita de caderea ei pricinuieste la inceput un cerc mic, cercul cel mic in continuare pricinuieste altul mai mare, acesta, altul si mai mare, pana cand valul ajunge la pereti. Asa se intampla si cu pacatul. Inainte de savarsirea lui premerg mecanisme si actiuni succesive.
Treptele pacatului
Astfel putem distinge trei stadii in cadrul calatoriei spre tara pacatului:
- atacul;
- consimtirea;
- robia.
Cum functioneaza acest mecanism? Functioneza astfel: Un oarecare gand viclean: al slavei desarte, al iubirii de argint, al clevetirii etc. vine in mintea omului. Diavolul lucreaza prin imaginatie si prezinta chestiunea cat se poate mai atractiva. In felul acesta atacul devine mai atragator si mai puternic. Pana in acest punct omul nu este raspunzator. Asadar un atac, un asalt al vrajmasului sau, mai simplu, o bataie in usa constituie primul stadiu. Iar starea aceasta este normala. Caci este cu neputinta sa existe om care sa nu primeasca atacul. Sfantul Efrem Sirul spunea ca precum in gradina, in chip firesc, impreuna cu plantele bune rasar si buruienile, sau precum insulele sunt lovite de jur imprejur de valuri, asa si omul neaparat va veni in contact cu atacurile gandurilor. Stadiul luptei cu pacatul incepe de aici incolo. Inceputul luptei este atacul. Daca omul il indeparteaza din mintea sa fara sa conlucreze deloc cu el, atunci se izbaveste si scapa de urmarile nenorocite ce urmeaza.
Dar daca primeste convorbirea cu gandul cel viclean care mai inainte in mod simplu i-a batut in usa, pricinuieste prietenia si atunci ajunge la care este stadiul al doilea in savarsirea pacatului. De acum omul, avandu-se pe sine ca actor principal, savarseste pacatul in adancurile nepatrunse ale sufletului sau. Judeca, huleste, desfraneaza, preadesfraneaza, savarseste ucidere si alte nenumarate fapte rele, si face tot ceea ce isi poate inchipui mintea omeneasca. Dupa aceasta nu ramane nimic altceva fara numai stadiul al treilea al pacatului, care este savarsirea activa a lui de catre a carui minte mai inainte a devenit roaba gandului pe care iata de acum nu-l mai poate stapani, ci ea este stapanita de el. Astfel gandul care a inceput cu o simpla bataie in usa, cu un atac, a inaintat, prin deschiderea usii, la consimtire si in cele din urma neputand fi biruit, a sfarsit prin savarsirea pacatului. Aceasta este calatoria spre pacat, care incepe printr-un simplu gand. Patimile, izvorul gandurilor viclene
Pana la moarte, in tot acest timp in care sufletul se afla in trup, nu este cu putinta ca omul sa nu aiba ganduri si razboi. Pricina de baza a gandurilor este razboiul diavolului. Cele mai multe dintre ganduri sunt diavolesti. Scopul diavolului este sa-l arunce pe om in pacat, fie cu cugetarea, fie cu fapta. Sfantul Macarie Egipteanul numeste consimtirea cu gandurile viclene, preacurvie duhovniceasca. De aceea si spune: "Pazeste-ti sufletul tau curat, deoarece este mireasa lui Hristos". De cele mai multe ori gandurile seamana cu un "curent de apa" inaintea caruia omul de multe ori intra in panica. De aceea diavolii mai intai ne lupta cu gandurile si dupa aceea cu lucrurile. Daca cedam in ele atunci incet-incet ne imbrancesc in pacatul cu fapta.
Sfantul Ioan Damaschin ne spune ca gandurile principale ale rautatii sunt opt. Sa le enumeram:
- al lacomiei pantecelui;
- al desfranarii;
- al iubirii de argint;
- al maniei;
- al mahnirii;
- al plictiselii;
- al slavei desarte;
- al mandriei.
Altcineva ne va spune ca patima cea mai de seama a omului din care provin toate celelalte patimi este iubirea de sine. Iar iubirea de sine este dragostea si grija nerationala fata de noi insine. Aceasta este patima omului contemporan. Din iubirea de sine izvorasc trei ganduri principale: al lacomiei pantecelui, al slavei desarte si al mandriei. Din aceste trei ganduri provin toate celelalte.
Categoriile de ganduri
Cele citate mai sus se refera la gandurile viclene. Insa, in afara de acestea exista si ganduri bune si desarte sau ganduri omenesti. Gandurile bune vin de la Dumnezeu. Dar cum le vom deosebi de gandurile viclene? Un oarecare frate a intrebat pe Avva Varsanufie despre subiectul acesta si a primit raspunsul urmator: "Atunci cand gandul te indeamna sa faci ceva dupa voia lui Dumnezeu si ai bucurie in a face aceea si o intristare care i se impotriveste, afla ca e de la Dumnezeu. Iar gandurile de la diavoli sunt tulburate si pline de intristare". Deci gandurile ce vin de la Dumnezeu, pricinuiesc in om o pace si bucurie launtrica. Si dimpotriva, gandurile ce vin de la diavolul sunt pline de tulburare si mahnire.
Gandurile, inceputul razboiului
In general, asa cum am spus si mai sus, gandurile sunt inceputul razboiului diavolului impotriva noastra. Si razboiul incepe prin atacul gandului, inainteaza la consimtire si sfarseste prin savarsirea pacatului. Aceasta este calatoria si evolutia gandurilor care vin mai ales de la diavol si de la om.
Viclenia diavoleasca
Sa vedem asadar, cum este atacat omul de ganduri, sau ce mod folosesc diavolii ca sa ne atace prin ganduri. Viclenia diavolilor care vor sa semene inauntrul nostru o mie si unul de ganduri necurate, este de nedescris. Diavolul exploateaza si cel mai neinsemnat fapt al vietii noastre, sau cazul cel mai neprobabil, sau iscodeste modul cel mai ciudat pentru ca sa ne intineze. Mai intai de toate, inainte de a ne arunca in pacat, ne aduc ganduri ca Dumnezeu este iubitor de oameni. Iar dupa pacat ne bombardeaza cu gandurile ca Dumnezeu este aspru si neindurator, ca sa ne arunce in deznadejde.
Gandurile de hula
Dupa aceea diavolii incearca sa ne intineze clipele sfinte, precum sunt rugaciunea, Sfanta Euharistie, sau ne arunca ganduri de hula impotriva lui Dumnezeu. Deci acest preanecurat de multe ori ne arunca ganduri hulitoare in vremea slujbelor sfinte si mai ales in aceea a Sfintei Liturghii, silindu-ne sa hulim pe Domnul si cele sfinte. Adica satana vine in ceasul in care se savarseste taina Sfintei Liturghii si ne baga diferite ganduri de hula: cum ca cele sfintite nu sunt Trupul si Sangele lui Hristos, ca ceea ce primim nu este nimic. Sau ne aduce ganduri si mai necuviincioase si necurate, pe care ne rusinam sa le spunem. Sfantul Ioan Scararul ne spune ca un monah era luptat de aceste ganduri de 14 ani intregi. Nici un gand nu este atat de greu de spovedit ca gandurile hulei care il poate duce pe om si la deznadejde. Acest razboi il avea si avva Pamvo si "rugand pe Dumnezeu pentru aceasta a auzit de sus o voce dumnezeiasca spunandu-i: "Pamvo, Pamvo, nu te mahni pentru pacate straine, ci ingrijeste-te de faptele tale". Aceste ganduri de hula si necurate au luptat si pe alti barbati mari si drepti, precum pe Sfantul Meletie Marturisitorul. Si lucrul acesta il adeveresc Sfintii Petru al Alexandriei si Pafnutie Marturisitorul. Sfantul Petru al Alexandriei povesteste ca "in vreme ce marturiseam credinta in Hristos si-mi munceau trupul cu diferite chipuri si-l ardeau cu foc, diavolul dinlauntrul meu il hulea pe Dumnezeu". Sfantul Nicodim Aghioritul subliniaza ca gandurile acestea provin mai ales din judecata aproapelui, din mandrie si din pizma diavolilor. De aceea arma cea mai buna impotriva lor este smerenia si prihanirea de sine.
Siragul gandurilor
In Scara Sfantului Ioan Sinaitul se spune urmatoarele: "Sa bagam de seama si vom afla ca atunci cand suna trambita duhovniceasca (clopotul de rugaciune) se aduna fratii in chip vazut si vrajmasii in chip nevazut. De aceea stand langa pat, unii dintre acestia, dupa ce ne-am desteptat ne indeamna sa ne intindem iarasi in pat zicand: "Mai stai pana ce se vor ispravi cantarile incepatoare si vei merge la biserica dupa aceea. Unii apoi, stand noi la rugaciune ne scufunda in somn; altii ne impung in stomac mai mult ca de obicei, altii ne atrag mintea la ganduri urate; altii ne indeamna sa ne rezemam de perete, socotindu-ne slabiti; ba uneori fac sa vina peste noi multe cascaturi". Altii ne aduc aminte de conturi si contracte si de dobanzi bancare. Si astfel, in loc sa plecam de la biserica folositi sufleteste, plecam pagubiti, fara sa fi auzit nici macar lucrurile cele mai elementare. Si in timp ce de multe ori in vremea rugaciunii mintea noastra este plina de ganduri necuviincioase, indata ce se termina rugaciunea, toate dispar. Stie diavolul folosul ce vine din rugaciune si de aceea incearca s-o murdareasca. Iar daca vom birui pe diavol prin multe nevointe, atunci ne aduce ganduri de mandrie schimband tactica si spunandu-ne ca, am sporit, chipurile in virtute, deoarece, de pilda, au disparut toate gandurile de desfranare. Gandul acesta, ca am biruit pe diavolul seamana cu un sarpe care este ascuns in murdaria mandriei. In adancul inimii noastre exista gand viclean. Exista diavoli care intineaza sufletul nostru imediat cum ne culcam. Exista si altii care ne intineaza prima noastra cugetare, adica atunci cand abia ne sculam din somn. Diavolul nu pierde niciodata ocazia sa ne lupte. Uneori ne aduce ganduri impotriva parintelui nostru duhovnicesc, alteori ne spovedim, si, dupa spovedanie, ne intineaza cu amintirea pacatelor ce le-am spovedit ca sa ne duca la deznadejde. Alteori iarasi ne arunca in pacat si dupa aceea ne aduce ganduri sa invatam si pe altii a pacatui. In linii generale, acestea sunt gandurile pe care le pricinuieste diavolul.
Gandurile pricinuite de om insusi
Mintea omului este ca un caine care pururea da tarcoale macelariei. Caci precum cainele se duce la macelarie sa rapeasca vreo bucata de carne sau precum unui prieten al mancarurilor ii place sa vorbeasca mereu despre ele, asa este si mintea omului. De multe ori se hraneste cu intelegeri necuviincioase si necurate. Un monah care nu are nimic si nici nu doreste nimic (si prin extensie un crestin), nu este deranjat in rugaciunea sa de cele ce le are. In vremea rugaciunii nu-i vin in mintea sa problemele legate de lucrurile ce le are. In timp ce unul iubitor de agoniseala va avea inchipuiri si ganduri ale lucrurilor materiale atunci cand se roaga. Omul necumpatat, adica rob pantecelui are cugetari si ganduri pline de idoli necurati. Sfantul Ioan Scararul aduce si un exemplu. Asa cum multimea balegarului da nastere la viermi, asa si multimea mancarurilor naste caderi, ganduri necurate si vise necurate. Lacomia pantecelui este pentru gandurile desfranarii ceea ce este untdelemnul pentru foc. De aceea Sfantul Ioan Sinaitul, scriind Scara, dupa cuvantul despre lacomia pantecelui, in chip intelept a asezat cuvantul despre desfranare "deoarece, spune el: cred ca aceasta este maica aceleia." Adica, de unde provin gandurile viclene? Daca un om traieste bine, are toate conforturile si nu se osteneste, nici nu se nevoieste deloc, atunci un om ca acesta e foarte firesc sa aiba ganduri de desfranare, care vor sfarsi in fapte. Si iarasi, cand omul isi are simturile nestapanite si vede oarecare persoana, sau atinge cu mana pe cineva, sau aude ceva necuviincios, atunci este ca si cum ar deschide el insusi usa gandurilor necurate. Desigur in cazul acesta ajuta si firea omului care inclina spre aceste ganduri. Inca si neascultarea fata de fagaduintele date lui Dumnezeu naste "depozit de ganduri", adica mintea omului devine depozitul gandurilor rele. Aceleasi ganduri le creeaza si neascultarea de parintele nostru duhovnicesc. De multe ori curiozitatea omului de a cerceta tainele lui Dumnezeu creeaza ganduri de hula, ba chiar si pe acela ca Dumnezeu este nedrept si partinitor. Caci unora le da vedenii si minuni, iar altora nu le-au dat nimic.
Legatura gandurilor
Exista insa si ganduri care provin si de la om si de la diavol. Acestea sunt ganduri unite, legate, combinate. Am vazut, spune Sfantul Ioan al Scarii, pe unii mancand cu lacomie si nefiind luptati indata. Si pe altii intalnindu-se si avand legaturi cu femeile si in vremea aceea sa nu aiba nici un gand viclean. Dar in vremea in care se credeau in pace si siguranta in chilia lor au suferit vatamare neprevazuta. Firea i-a imbrancit sa manance si sa bea cu indestulare si sa priveasca cu patima. Satana a exploatat asta si i-a aruncat in pacat. In linii generale acestea sunt gandurile ce vin de la om si de la diavol. In tot acest razboi exista o scara: atac, unire, consimtire si robie. Vrajmasul il ataca pe om cu un gand simplu sau cu un chip. Cand il primeste, atunci se face consimtirea. Incepe impreuna-vorbirea cu gandul. Din momentul acesta incepe responsabilitatea omului. Dupa aceea omul consimte cu placere sa infaptuiasca ceea ce-i spune gandul si la sfarsit se robeste de patima.
Urmarile gandurilor
Cand gandul petrece mai mult timp in noi, ne facem robi in straduinta noastra si toata stradania ni se indreapta spre alipirea de lucrurile zidite si spre dorinta de a le dobandi numai pe acestea. Astfel mintea omului se dezleaga de hrana cea vesnica. Si cand mintea omului se va departa cu desavarsire de Dumnezeu, atunci devine "sau fiara, sau diavol", lucru pe care il vedem petrecandu-se in societatea de astazi. Gandul omului s-a lipit numai de pamant si nu se gandeste deloc la cer, avand ca rezultat indobitocirea omului si indumnezeirea tehnicii in orice forma ar fi ea. Cand omul nu se lupta impotriva gandului sau, atunci se face rob pacatului. Gandurile ne macina si ne zdrobesc creandu-ne probleme si in relatiile noastre personale. Gandurile intra si ne intineaza sufletul, il intoxica si il otravesc. Aceasta este lupta celui viclean. Si dupa aceste sageti otraveste tot sufletul, spune Isihie prezviterul. Prin primirea gandurilor diavolul dobandeste stapanirea si il poate duce pe om chiar si la sinucidere, doarece omul nu mai poate rezista puterii diavolului. Gandul spurcat arunca la pamant sufletul omului. Cel ce simte supararea continua a gandurilor si se arde de poftele carnii, dovedeste ca se afla departe de mireasma Duhului. Se pierde indrazneala catre Dumnezeu. Cand mintea intra in discutie cu gandurile necurate, atunci indrazneala catre Dumnezeu se pierde. Dumnezeu nu poate avea comuniunea cu omul a carui minte se intineaza mereu cu ganduri necurate si viclene, exact asa cum ticalos este acela care fiind inaintea unui stapanitor pamantesc isi intoarce fata de la el si vorbeste cu vrajmasii aceluia. Gandurile necurate despart pe Dumnezeu de om. Dumnezeu nu isi descopera tainele Sale omului ce este stapanit de ganduri necurate. Fiindca gandurile despart pe om de Dumnezeu, de aceea, ca urmare creeaza si alte felurite anomalii trupesti: nelinistea, nesiguranta, precum si alte boli trupesti isi au cauza din ganduri. Lucrul acesta l-au constientizat chiar si medicii, fapt pentru care dau porunca sa nu ne gandim la diferite lucruri si sa nu ne suparam. Un gand il poate face pe om sa nu doarma toata noaptea. De aceea spunem ca gandurile il tulbura pe om si chiar ii distrug nervii. Avva Teodor spunea: "Vine gandul si ma tulbura." Acestea, pe scurt, sunt consecintele gandurilor viclene. Trebuie insa sa vedem si modalitatile de infruntare a acestor ganduri, care vin mai ales de la diavolul.
Infruntarea gandurilor
Cum se poate elibera cineva de ganduri? Sfintii Parinti ai Bisericii noastre ne-au aratat diferite moduri de infruntare a gandurilor. Sfantul loan Gura de Aur ne sfatuieste sa nu le exprimam, ci sa le inecam in tacere. Deoarece si fiarele si taratoarele atunci cand cad in vreo groapa, daca afla vreo iesire inspre sus, urca si, de obicei, devin mai salbatice. Dar daca raman mereu inchise inlauntru, usor se pierd si dispar. La fel se intampla si cu gandurile spurcate. Daca afla vreo iesire cu ajutorul gurii prin mijlocirea cuvintelor, aprind flacara launtrica. Iar daca sunt inchise cu tacerea, slabesc, se topesc ca de foame si dispar repede. Primul mod de infruntare este cugetarea: "Cum sa fac acest mare rau si sa pacatuiesc inaintea lui Dumnezeu?" (Fac. 39, 9). Atunci cand ne tulbura vreun oarecare gand necuviincios, sa ne gandim ca nu se pot ascunde de Dumnezeu nici cugetele cele mai mici si mai lipsite de importanta.
Cercetarea legii lui Dumnezeu si cugetarea la cele pe care le-a facut Dumnezeu pentru noi precum si la bunurile viitoare, micsoreaza gandurile viclene si le face sa nu afle loc inlauntrul nostru. Spovedirea
lor. Precum sarpele, atunci cand iese din culcusul lui, alearga sa se ascunda, asa si gandurile viclene,prin spovedanie, pleaca de la om. Trebuie sa stim ca nimic nu pricinuieste atata bucurie diavolilor, ca tainuirea gandurilor.
Smerirea sufletului si osteneala trupeasca in tot timpul, locul si lucrul, ajuta pe om ca sa nu aiba ganduri necurate. "Ingrijeste-te sa te eliberezi de patimi si indata vei alunga gandurile de la mintea ta", subliniaza Sfantul Maxim Marturisitorul. Adica, pentru a se elibera cineva de desfranare, trebuie sa se osteneasca trupeste si sa posteasca; ca sa elibereze de manie si mahnire, trebuie sa dispretuiasca slava si necinstea; ca sa se elibereze de tinerea de minte a raului, trebuie sa se roage pentru cel ce l-a mahnit. Nu putem impiedica gandurile sa nu vina, insa putem sa nu le primim. Daca nu putem impiedica ciorile sa zboare pe deasupra noastra, putem insa sa le impiedicam sa nu-si faca cuiburi pe capetele noastre.
Dar sa ascultam putin pe Sfantul Vasile cel Mare ce spune referitor la razboiul acesta: "Trebuie ca atacurile acestea sa le infruntam cu grija si veghe sporita, precum face atletul care evita loviturile luptatorilor prin precautie atenta si incovoierea trupului si sa incredintam sfarsitul razboiului si evitarea loviturilor rugaciunii si ajutorului de sus. Si chiar daca vrajmasul cel viclean ne aduce imaginatiile lui cele viclene in timpul rugaciunii, sufletul nostru sa nu-si intrerupa rugaciunea si sa nu creada ca este responsabil de atacurile viclene ale vrajmasului, precum si de imaginatiile ciudatului facator de minuni. Dimpotriva, sa se gandeasca la faptul ca gandurile acestea se datoreaza obrazniciei descoperitorului rautatii, sa-si mareasca durata de ingenunchieri si sa-L roage pe Dumnezeu sa distruga zidul gandurilor necuviincioase, pentru ca astfel, fara de impiedicare sa se apropie de Dumnezeu. Iar daca influenta vatamatoare a gandului devine mai puternica din pricina obrazniciei vrajmasului, nu trebuie sa ne infricosam, nici sa ne lasam de nevointa la mijlocul ei, ci sa rabdam pana atunci cand Dumnezeu, vazand insistenta noastra, ne va lumina cu harul Sfantului Duh care pe vrajmas il pune pe fuga iar mintea noastra o umple de lumina, asa incat gandul nostru sa slaveasca pe
Dumnezeu cu pace si bucurie netulburata."
In general Sfintii Parinti au trei moduri de infruntare a gandurilor necurate:
Rugaciunea
Este cu neputinta ca incepatorul sa alunge singur gandurile. Lucrul acesta este un semn al celor desavarsiti. Rugaciunea mintii "Doamne lisuse Hristoase. Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma pe mine, pacatosul" este arma cea mai puternica, necesara celui ce vrea sa biruiasca gandurile. "Cu numele lui Iisus biciuieste pe vrajmasi, caci nu este arma mai puternica in cer si pe pamant"; ne spune Sfantul Ioan Scararul. "Cugetarea in adancul inimii, continua si cu intelegere, cu sete si cu credinta a numelui Cel preadulce al lui Iisus adoarme toate gandurile cele rele si desteapta pe toate cele bune si duhovnicesti. Si de acolo, din inima, de unde mai inainte ieseau ganduri viclene, ucideri, desfranari (Mt. 15, 19), precum a spus Domnul, acum ies ganduri bune si cuvinte de intelepciune si de har".
Impotrivirea
Rugaciunea este pentru incepatori si neputinciosi. Iar cei care se pot lupta sa foloseasca impotrivirea, care obisnuieste sa astupe gura diavolilor. In felul acesta Domnul nostru a biruit cele trei mari razboaie ce i le-a pus inainte diavolul sus, pe munte. Senzualitatea prin "nu numai cu paine va trai omul", slava desarta prin "sa nu ispitesti pe Domnul Dumnezeul tau", si iubirea de arginti prin "numai Domnului Dumnezeului tau sa te inchini si numai Lui Unuia sa-I slujesti" (Mt. 4, 10).
Sfintitul mucenic Petru Damaschin ne spune referitor la acestea: "Cand diavolii iti aduc vreun gand de mandrie, atunci sa-ti aduci aminte de gandurile necuviincioase pe care ti le spuneau si smereste-te. Iar cand iti vor aduce ganduri necuviincioase sa-ti aduci aminte de acele ganduri de mandrie si sa le biruiesti in felul acesta, incat nici sa nu deznadajduiesti din pricina gandurilor necuviincioase, nici sa te mandresti din pricina celor bune".
Astfel cand un oarecare cuvios batran era luptat de ganduri de mandrie, isi spunea gandului sau: "Batrane, vezi-ti desfranarile tale", si razboiul inceta. Exista cazuri cand cineva isi mobilizeaza toate puterile duhovnicesti, toate gandurile bune si totusi nu poate alunga un gand rau. Care este pricina? "Deoarece mai intai am primit sa judecam pe aproapele." Am judecat pe fratele nostru si gandul nostru a pierdut puterea ce-o avea mai inainte. Uneori suntem fara minte, de aceea ne stapanesc gandurile. Insa de cele mai multe ori nu avem puterea sa ne luptam impotriva gandurilor, deoarece cedam atacurilor lor, primim astfel de rani duhovnicesti care nu se vindeca nici chiar cu trecerea unui mare interval de timp. De aceea e mai bine sa scape cineva prin puterea rugaciunii si a lacrimilor, deoarece:
- sufletul nu are intotdeauna aceeasi putere, in al doilea rand,
- diavolul are experienta multor mii de ani, in timp ce a noastra este foarte limitata si, incercand sa neimpotrivim, vom fugi biruiti si raniti, caci mintea noastra iarasi se intineaza cu imaginatia necuviincioasa,
- alunga mandria si arata smerenie cel ce scapa la Dumnezeu in ceasul razboiului gandurilor si se marturiseste pe sine nevrednic, smerit si neputincios in a se lupta, si numai pe Iisus Hristos tare si puternic in razboi, deoarece El ne-a spus: "indrazniti, Eu am biruit lumea" (In. 16, 33), adica patimile, gandurile si pe diavolul.
Dispretuirea (defaimarea)
Daca ne ocupam cu gandurile ce ni le aduce vrajmasul, niciodata nu vom putea face vreun bine, caci vom fi razboiti de acela. Dispretuirea, si faptul de a nu se ocupa cineva cu gandurile vrajmasului este arma cea mai puternica si ea constituie lovitura cea mai tare data diavolului.
Trebuie sa consideram gandurile lui ca ganganiile, ca latraturile cateilor, ca niste tantari si in cel mai rau caz, ca vuietul avionului, sau ca nimic, deoarece:
- credem in puterea marelui nostru Conducator Iisus Hristos;
- credem ca dupa Crucea si moartea Domnului nostru, diavolul nu mai are nici o putere impotriva noastra, ci este slab si neputincios; dupa cele scrise: "Vrajmasului i-au lipsit sabiile pana in sfarsit" (Ps. 9, 6).
Mai mare biruinta impotriva diavolilor si rusinare a lor nu exista ca dispretuirea, deoarece cel ce a ajuns la punctul acesta este inarmat cu harul lui Dumnezeu si ramane neatins de ganduri si diavoli.
Acestea sunt cele trei moduri de infruntare a gandurilor ce vin mai ales de la diavolul.
In completare am putea spune ca pomenirea mortii este un mijloc foarte puternic pentru biruirea gandurilor. Ea nepricinuieste dureri de inima pentru pacatele noastre si ne pazeste mintea de ganduri. Cel ce socoteste ziua ce-o parcurge ca ultima zi a vietii sale, va limita intr-un grad foarte mare gandurile necuviincioase. Stai la masa si mananci? Sa ai pomenirea mortii, ca sa nu te ispiteasca lacomia pantecelui. Noi insine sa zugravim in mintea noastra imaginea mormintelor ca sa stergem de la noi nesimtirea ce ne stapaneste. Staretul Siluan, ultimul sfant oficial al Sfantului Munte, spunea: "Tine-ti mintea in iad si nu deznadajdui." In modul acesta nici un gand nu se va incuiba inlauntrul nostru. Ce mod trebuie sa folosim noi ca sa scapam "de mucenicia cea indelungata si mult chinuitoare", asa cum caracterizeaza Sfantul Teodor Studitul lupta cu gandurile? Sa urmam tactica Sfantului Ioan Colov, care a incercat toate modalitatile. Acest mare nevoitor al duhului ne sfatuieste urmatoarele: "Asemenea sunt unui om care sade sub un copac mare si vede multe fiare si taratoare venind spre dansul. Si cand nu va putea sa stea impotriva lor, alearga sus in copac si scapa. Asa si eu stau in chilia mea si vad cugetele cele viclene venind impotriva mea. Atunci ma urc in copacul vietii, la Dumnezeul meu, prin rugaciune, si ma izbavesc de vrajmasul."
Sursa: crestinortodox.ro
Ierom. Benedict Aghioritul
