DESPRE  SMERENIE

[...]  Să nu se socotească nimeni de neam, nici că are ani mulţi în rugaciune si curatie , că ocupă o treaptă mai înaltă, că s-a trudit mai mult, că are minte mai isteaţă sau că are talent de laudă. 

Să nu se mândrească, spun, pământul, nici să se fălească cenuşa. Nici să ceară cutare sau cutare lucru, crezând că i se cuvine, căci numai gândind acest lucru, este o mare primejdie. 

Sârguitorul la slujbe şi silitorul la ascultarea rânduită să se nevoiască şi mai mult, ştiind că nu slujeşte oamenilor, ci lui Dumnezeu. 

Iar ca să se dovedească lucrător vrednic, să nu se împotrivească chiar la slujbe mai grele ci, săvârşind porunca cu bucurie, să prisosească în silinţa lui şi pentru ajutorarea altui frate. Să fie încredinţat, că plata lui este multă în împărăţia cerurilor, în locaşul drepţilor, în desfătarea mucenicilor, în fericirea cuviosilor.

Mai mult chiar, să nu se lenevească sau să cârtească nici chelarul, nici cel rânduit pentru îngrijirea bolnavilor, nici grădinarul, nici viierul, nici bucătarul, nici economul, nici canonarhul, nici deşteptătorul, nici aprinzătorul de candele, nici ajutorul de bucătar, nici unul din cei cu alte ascultări: legătorie, vrednicie sau dar. 

Toate să le săvârşiţi cu osteneală neîncetată şi cu pofta nepotolită a veşnicilor bunătăţi.Să ne sârguim, iubiţilor, suferind cu mulţumire toate şi săvârşind orice cu bună rânduială, ca să folosim şi nouă dar şi celuilalt frate sau vecin, atât trupeşte cât şi sufleteşte. Urmând aşa, veţi avea mângâietor în scârbele voastre pe Fiul lui

Dumnezeu, care din supunere S-a pogorât la atât de mare smerenie, încât, Stăpân fiind, S-a făcut slugă şi a gustat moartea cea mai amară, moartea pe cruce.

Ce bucurie nespusă! Ce veselie nepovestită! Şi pentru mine, păcătosul şi deznădăjduitul, şi pentru voi, cari împliniţi poruncile lui Dumnezeu, când aud aici, că se laudă neîncetat buna voastră rânduială, viaţa cuviincioasă şi lupta ce duceţi fără odihnă împotriva patimilor; mai vârtos când mă gândesc la desfătarea veacului viitor, în slava feţii lui Hristos Dumnezeu, împreună cu cetele îngereşti şi cu adunările cuvioase - acolo, zic, unde este aşezarea tuturor celor ce se bucură.

Fraţii mei prea cinstiţi! Toată această aducere aminte, toată învăţătura, toată osteneala şi truda ticăloşiei mele şi toată râvna dragostei mele duhovniceşti pentru voi nu au alt rost, decât să câştig mântuirea şi ispăşirea voastră. Adevăr grăiesc vouă, fiii mei prea iubiţi, bărbaţi ai poftelor duhovniceşti, [si lucrători ai Domnului, oameni curaţi de toată răutatea - întocmai ca pruncii, norod ales şi israilitean, slujitori ai Bisericii Domnului, fiii lui Savaot şi ai lui Merari, voi cari ridicaţi vasele prea cinstite ale trupului cel adevărat! Hristos să vă mântuiască şi să vă păzească, pentru ca să săvârşiţi calea şi strădania voastră.]

De multe ori, este adevărat, pe cei slabi nu-i socotim vrednici de nimic şi nici nu-i numărăm între fraţii destoinici. 

Aceştia, însă, au mai multă şi mai mare osteneală, dacă nu alta măcar aceea de a se sili să se rupă de tirania firii, de lanţurile obiceiurilor şi de dragostea alor săi, adică: de părinţi, rude şi prieteni. 

Numai acest lucru este de-ajuns, ca să li se socotească întocmai ca o mucenicie şi să poată zice către Domnul nostru Iisus Hristos cum a zis verhovnicul Petru: „Doamne, iată noi am lăsat toate [si am venit după Tine; ce va fi nouă?" Şi li se va răspunde, că la a doua venire, vor şedea pe douăsprezece scaune, judecând cele douăsprezece seminţii ale lui Israil. 

Deci, o fraţilor, dacă se găteşte nouă plată atât de mare, cum să nu ne silim spre fapte bune!

 Cum să nu suferim pentru Hristos orice scârbă şi nevoie: post, priveghiere, defăimare, supunere, spovedanie, părtăşie la slujbele bisericeşti şi orice osteneală, după proorocia: „Pentru Tine ne omorâm în toată ziua; socotitu-ne-am ca oile spre junghiere"! 

Iar voi, fiii mei, nu sunteţi departe de această proorocie, pentrucă şi voi vă junghiaţi în toate zilele prin tăierea voinţei voastre, prin rănile mustrărilor, prin viaţă sub ascultare, prin vărsarea sângelui inimilor voastre; dacă nu la arătare, cel puţin prin durerea ascuţită a strădaniei voastre vă socotiţi întocmai ca mucenicii şi veţi lua cununa neveştejită a slavei, aşa cum zice apostolul.


De aceea, fiii mei, doresc ca, lumina dreptei cunoştinţe să strălucească în voi, dragostea de Dumnezeu să vă rupă de lume, pofta vieţii veşnice să omoare dorinţele trupului vostru, Dumnezeu să vă povăţuiască şi să vă suie la cea mai înaltă stare - plinirea făgăduinţelor creştineşti, să întărească inimile voastre, să îndrepteze gândurile voastre şi să nu lipsească pe nici unul din voi de partea cea bună şi de moştenirea câştigată de fraţii voştri cari au adormit în Domnul.

TOATE NECAZURILE TREBUIESC
ÎNDURATE CU BUCURIE, ÎN NĂDEJDEA
BUNĂTĂŢILOR VIITOARE

Părinţilor, fraţilor şi fiii mei, fiindcă pe zi ce trece creşteţi şi vă înmulţiţi iar prin strădania îndelungată v-aţi deprins cu faptele bune, cu priceperea şi cu lucrarea, mă îndemn şi eu, păcătosul, spre bine, şi vă spun c\ în adevăr mă înspăimânt, credeţi-mă, văzând că din putere în putere mă urc şi mă înalţ la cea mai de sus privelişte şi văd la ce stare de stăpânire am ajuns eu, ticălosul. 

Pe deoparte socotind mărimea şi lărgimea măririi vieţii acesteia şi ştiind că limanul mântuirii noastre nu este pe pământ, ci sus în ceruri, şi de altă parte ţinând seama cât de multe sunt întâmplările, furtunile şi valurile duhurilor necurate, tulburările şi smintelele omeneşti, mă cutremur cum voi putea eu, ticălosul, să vă înalţ de pe pământ la ceruri şi de la cele văzute la cele dumnezeieşti şi veşnice.

 Fiţi purtători de grijă, fiii mei, şi voi cu mine împreună şi siliţi-vă la osteneli cu sârguire şi înarmaţivă duhovniceşte, ca unii să fie cu luare aminte mai-nainte, iar alfii să-mi fie de ajutor.

 Unul să privegheze, altul să se străduiască, iar altul să socotească adâncimea greşelilor, ca nu cumva să cădem în prăpăstiile primejdiilor ce sunt puse înainte, după cum bine ştiţi şi vedeţi în toate zilele. 

Ca într-o pildă vă spun acestea, pentru ca să ne mântuim toţi cu ajutorul lui Dumnezeu şi cu rugăciunea părintelui nostru şi să ajungem la limanul dorit. Oare socotiţi, fraţilor, că este lucru mic a câştiga cineva împărăţia cerurilor?

 Dar nu ştiţi că pentru această împărăţie, precum este scris, sfinţii Părinţi au petrecut în piei de capre, lipsiţi fiind, pătimind rău, scârbindu-se, rătăciţi prin pustii şi prin munţi, prin crăpăturile pământului şi prin peşteri [ si că socoteau lumea ca nimic?

 Isaia a fost tăiat cu fierăstrăul, Ieremia a fost aruncat în lac adânc şi mocirlos şi Iona a fost aruncat în mare şi înghiţit de chit. Daniil a fost dat leilor să fie sfărâmat de ei şi trei săptămâni a postit şi pâine n-a mâncat. 

Cei trei tineri au fost închişi în cuptorul cel de şapte ori ars. Zaharia, tatăl Mergătorului-nainte, prin ucidere de sabie a murit şi chiar inainte Mergătorului i s-a tăiat capul: Şi nu ar ajunge vremea să povestim despre Pavel, care zice că cu foamete şi sete, cu frig şi goliciune, cu osteneală şi trudă a petrecut viaţa sa, nemaiadăugând celelalte pătimiri fără de număr ce a suferit.

 Intâiul mucenic Ştefan a fost ucis cu pietre, Iacob fratele Domnului a fost omorât. 

Dar patimile Apostolilor, trudele sfinţilor mucenici, nevoinţele cuvioşilor părinţi unde le puneţi? 

Dar, fraţilor, cu aceste pătimiri ei au dobândit bunătăţile făgăduite, precum am zis, şi veselia nespusă şi veşnică.

 Aşadar şi noi smeriţii să ne nevoim, fraţilor. Căci precum zice Marele Vasile, cei ce se ostenesc se şi cinstesc şi cununile sunt ale celor ce biruiesc. Să ne luptăm aşadar, să ne nevoim pururea în această lume; să batem război cu vrăjmaşul, să ne ostenim cu luptele; să nu ne lenevim, să nu slăbim, să nu ne întoarcem îndată, ci să aţâţăm sârguinţa în inimile noastre cu focul dragostei şi nimic nu va sta înaintea ochilor noştri, chiar şi dracii vor fugi, căci scris este că se topesc ca ceara de acest foc duhovnicesc, iar oamenii se vor înfricoşa şi vor fi cuceriţi de voi. Şi trecându-le toate ne vom sui acolo unde este viaţa şi odihna cea nespusă. 

Dar, o ticăloşii de noi, de ce aşa de lesne ne biruim? De ce nu putem răbda şi îndura? De ce nu luăm pildă de la osârduitoarea furnică? Sau, mai bine, de ce nu vedem, fraţilor, cum rabdă cineva toate când este stăpânit de pofta cea rea? 

Cum suferă toate şi cum gândeşte numai la chipul de, care este robit prin dragoste diavolească. Nici mâncarea nu îi prieşte, nici băutura, nici de somn nu se satură, nici odihnă nu are, nici cu altă poftă nu se îndulceşte. Mai mult, orice fel de osteneli şi chinuit i se întâmplă, le suferă cu bucurie şi este gata să-şi verse şi sângele, nu pentru ca să dobândească ceva, sau să câştige vreun lucru scump, ci numai ca să nu-şi piarză sufletul în chinul focului nestins. 

Dar noi, pentru dragostea prea bunului şi prea iubitului Hristos Dumnezeul nostru, să nu suferim, ca nişte înţelepţi, această fericită şi sfântă supunere până la bătrâneţe?

 Să  răbdăm toată scârba, şi să nu cârtim pentru supărarea gândurilor. Să ne ne mâhnim pentru sudălmi şi supărări.

 Să primim foamea şi setea, sărăcia şi batjocura ce se întâmplă, sau orice asemenea.

 O fiii mei, avem datorie să nu râvnim dobitoacelor şi să nu ne asemănăm cu ele, ci, precum am început, ne-am ostenit, ne-am deprins şi am ajuns la jumătate de cale, să ne nevoim şi de acum încă puţin şi la cealaltă jumătate şi să nu încetăm a săvârşi drumul nostru în Domnul. 

Să ne bucurăm dar, fraţilor, şi să fim cu inimă bună. Să fim viteji şi să ne întărim, să ne îmbrăţişăm în dragoste şi sărutare sfântă, să ne îngrădim şi să ne `narmăm împotriva patimilor. 

SE CADE SĂ FII MAI MIC DECÂT TOŢI ŞI SĂ SUFERIM CU MULŢUMIRE OROPSIREA ŞI NECINSTEA

Nu vă întristaţi, iubiţilor, de înjurături, nu vă ruşinaţi de necinstiri, nu vă scandalizaţi de mânii. 

Să nu vă supună mândria, ci să plecăm ochii în jos, iar sufletul sus să-l avem. Să fim între noi blânzi, răbdători, milostivi. 

De ţi-a zis cineva un cuvânt rău, de ce te tulburi fiul meu? 

Domnul nostru Iisus Hristos a auzit: „drac ai" şi a tăcut, şi „cu Beelzebut scoate dracii" şi nu S-a tulburat. 

Şi noi care suntem din fire ticăloşi şi vrednici de necinste, ne înverşunăm ca fiarele sălbatice. 

De ce să nu culegem dulceaţa smereniei? 

De ce să nu învăţăm meşteşugul ascultării?

SE CUVINE SĂ RĂBDĂM ORICE FEL DE SCÂRBĂ, ÎNTOCMAI CA HRISTOS CARE A SUFERIT PENTRU NOI AMĂRĂCIUNEA RELEI PĂTIMIRI

Aduceţi-vă aminte câte a pătimit El pentru mântuirea noastră. 

Nu S-a făcut prunc cu trupul? N-a fugit de mânia lui Irod? Nu S-a supus părinţilor Săi? ? N-a umblat de multe ori şi a ostenit? N-a flămânzit şi cerea de mâncare de la smochin? N-a fost necinstit de iudei? 

SF. TEODOR STUDITUL,,Cuvantari duhovnicesti ''

citeste  toata cartea accesand acest link   http://ftp.logos.md/Biblioteca/_Colectie_RO/Sfantul_Teodor_Studitul_Cuvantari_duhovnicesti.pdf