Cararea Imparatiei Pr Arsenie Boca, Lectura Valeriu Marza Audiobook

Omul, zidire de mare preţ
Omul, în întregimea lui, are a doua însemnătate după Dumnezeu. Un singur suflet e mai de preţ decât toată materia acestei lumi. Omul nu e o făptură închisă în lumea de aci. 

El nu se mulţumeşte numai să creadă în existenţa unei lumi nevăzute cum face omul protestant, sau să deducă cu mintea existenţa ei din lumea sensibilă, cum fac teologii catolici, ci urmăreşte să se afle într-o legătură cu ea.

 Însemnătatea omului se arată nu numai prin faptul că a fost creat după chipul lui Dumnezeu, ci şi în aceea că pentru fiecare şi în jurul fiecărui ins se dă o neîntreruptă luptă nevăzută. În jurul fiecărui om e concentrată întreaga existenţă creată şi necreată, văzută şi nevăzută.

Să fugim de trufie şi de deşartele nădejdi

Nesocotit este acela care-şi pune nădejdea în oameni sau în altă făptură, oricare ar fi ea.
Nu te ruşina câtuşi de puţin să slujeşti altora şi să apari sărac în lumea aceasta din dragoste pentru Iisus Hristos. Nu te sprijini pe tine însuţi ci pune-ţi toată nădejdea în Dumnezeu. 

Nu te crede de fel în ştiinţa ta şi nici în îndemânarea cuiva, ci mai degrabă în harul lui Dumnezeu care ajută pe cei smeriţi şi umileşte pe cei mândri. 

Nu te slăvi cu avuţiile tale, dacă le ai, nici cu prietenii tăi fiindcă sunt puternici, ci în Dumnezeu care dăruieşte totul şi care peste toate, încă şi peste Sine Însuşi, doreşte să ţi se dăruiască. 

Nu te înălţa deloc din pricina puterii sau a frumuseţii trupului tău, pe care o uşoară neputinţă îl doboară şi îl veştejeşte. Nu te socoti mai bun ca alţii ca nu cumva să fii socotit mai rău inaintea lui Dumnezeu care ştie ce este în fiecare din noi. 

Nu te mândri cu bunele tale fapte, căci judecăţile lui Dumnezeu altele sunt decât ale oamenilor şi ceea ce-i pe placul oamenilor, adesea nu-i pe placul lui Dumnezeu. Mânia şi invidia rod inima celui trufaş.

Să ne ferim de o prea mare familiaritate

Nu-ţi deschide inima oricui, dar vorbeşte despre treburile tale cu omul înţelept şi temător de Dumnezeu. 

Nu sta în adunarea tinerilor şi a oamenilor de lume. Caută pe cei smeriţi, pe cei simpli şi nu sta de vorbă cu ei decât despre lucrurile ziditoare de suflet.

 Nu fi familiar cu nici o femeie, dar roagă-te lui Dumnezeu pentru toate cele pline de virtute.

Nu năzui să fii familiar decât cu Dumnezeu şi cu Îngerii şi fereşte-te să fii cunoscut de oameni.

 Se cade să ai dragoste pentru toată lumea, dar familiaritatea îşi are neajunsurile ei.

Despre ascultare şi despre supunere 

De seamă lucru este să trăieşti în ascultare, să ai un mai mare şi să nu atârni de tine însuţi. Eşti mai bine apărat ascultând decât poruncind. Nu este bine să asculţi numai de nevoie ci şi din dragoste pentru Dumnezeu. Nu te încrede aşadar prea mult în părerea ta, ci aşează-te de bună voie ascultării de a altora. Chiar dacă părerea ta este dreaptă, dacă din dragostea pentru Dumnezeu o părăseşti ca să urmezi pe a altuia, mult folos vei trage din aceasta. 

De te-ar trimite să furi, nu te îndoi că ar fi poruncă greşită. Tu iei plata ascultării. Iar cine te-a trimis îl va socoti Dumnezeu.

 Adesea am auzit spunându-se că este mai bine să asculţi şi să primeşti un sfat decât să-l dai. Se poate de asemenea întâmpla ca părerea fiecăruia să fie bună, dar nevoind să primeşti părerea celorlalţi când împrejurările sau raţiunea cer aceasta, dai dovadă de trufie şi de încăpăţânare. Hristos S-a făcut ascultător până la moarte şi încă moarte pe cruce. Nici o ordine din lume şi nici o viaţă decât prin ascultare! Ea este legătura între oameni şi Dumnezeu. Amin.

Neascultare. Greşeală. Păcat.

Neascultarea. Greşeala este neascultarea unui duh, care nu vrea să-şi recunoască vreun stăpân şi care nu ascultă decât de sine. Păcatul este fapta . . . stricate. Astfel, după cum ne învaţă Apostolul: puterea vine de la Dumnezeu şi este supusă unui îndreptar Dumnezeiesc.

Să ne ferim de vorbirile nefolositoare
Fereşte-te cât poţi de vălmăşagul oamenilor căci primejdie este să stai de vorbă despre lucrurile lumii, chiar dacă faci aceasta cu gând curat. 

Dacă se cade totuşi să vorbeşti, vorbeşte atunci despre lucrurile care pot zidi. 

Evlavioasele convorbiri asupra lucrurilor duhovniceşti ajută mult la propăşirea sufletului, mai osebit între cei uniţi în Dumnezeu prin aceleaşi simţăminte şi prin aceleaşi năzuinţe.

Scris este că vom da socoteală, la ziua judecăţii, de orice vorbă zadarnică.

Mijloacele prin care putem câştiga pacea lăuntrică şi propăşirea în virtute
Am putea să ne bucurăm de o mare pace, dacă am vrea să nu ne îndeletnicim deloc cu ceea ce zic sau fac alţii şi nici cu ceea ce nu ne priveşte. Cea mai mare şi singura împotrivire este că odată robiţi de patimile şi poftele noastre nu facem nici o sforţare să intrăm în făgaşul desăvârşit al sfinţilor. 

"Vă las pacea Mea, vă dau vouă pacea Mea, nu cum v-o dă lumea".
Ce plăcută dulceaţă, ce dragoste atrăgătoare în aceste cuvinte ale lui Iisus Hristos! ... 

Sunt două feluri de păci: pacea lui Iisus şi pacea lumii. Pacea lumii cuprinde: grijile, întristările, neliniştile, scârba, remuşcările. Iisus grăieşte: "Biruieşte-te pe tine însuţi". 

Înfrânează-ţi poftele tale, împotriveşte-te dorinţelor, frângeţi patimile şi atunci duhul tău va fi ascultător poruncilor Lui, rămâne-va întru pacea cea nespusă, iar toate trudele vieţii, suferinţele, nedreptăţile, prigoanele, nimic nu va tulbura pacea Lui, care întrece orice înţelegere. Amin.

Ieromonah Arsenie Boca ,,Cărarea Împărăţiei,,
Editura:Sfintei Episcopii Ortodoxe Române a Aradului , anul apariției:2006

Parintele Arsenie Boca Cuvinte de mantuire

RUGĂCIUNI NEPOTRIVITE

E de neînchipuit cât e de mare nepotrivirea între ce cer oamenii lui Dumnezeu şi între ce cere Dumnezeu oamenilor. Sau, mai bine zis, nu e potrivire deloc între ce cer oamenii de la Dumnezeu şi ce-ar dori Dumnezeu să ceară oamenii. Evanghelia de astăzi e un model de decepţii de amândouă p ărţile. În vreme ce Iisus le prevestea ucenicilor apropierea pătimirii Sale în Ierusalim, cu amănunte, ca atunci când le vor vedea să nu cadă pradă deznădejdii, ei, doi dintre ei, îi cer lui Iisus ranguri de prim-miniştrii (primii de-a dreapta şi de-a stânga Împăratului). De atunci au trecut aproape 2000 de ani, dar aceleaşi, şi mai nepotrivite cereri se aud şi astăzi: Cutare se roagă lui Dumnezeu să câştige un serviciu; cutare, să i se descopere hoţii; unul, să i se risipească duşmanii; altul să câştige la loterie; una, să despartă Dumnezeu pe cutare de la cutare; altcineva, de la ţară, să nu i se mai împungă vitele; iar un şcolar să reuşească la examene... Lucruri pământeşti, trecătoare, nimicuri. Sunt însă unii care-I cer lui Dumnezeu socoteală de cum conduce lumea. Aceştia vor să asculte Dumnezeu de ei. Altă nesocoteală. Alţii nu-I cer nimic; ba chiar Îi cer să tacă: să nu existe în faţa lor! - Altă socoteală de dat la reparat. Oamenii, fiecare în felul lor, cer lui Dumnezeu lucruri potrivite cu icoana - concepţia - ce şi-o fac despre Dumnezeu. Apostolii, fiindcă-L doreau Împărat pe pământ, Îi cer posturi înalte în Împărăţie; săracii Îl văd pe Dumnezeu ca pe un bogat şi-I cer unele ca acestea, etc. Dumnezeu e văzut prin „patimile” şi „pătimirile” lor, ca prin nişte ochelari coloraţi, şi-I cer să le scutească patimile de pătimiri - ori El e altfel. Cred că cea mai deformată fiinţă din capul oamenilor a ajuns Dumnezeu. Dar ce ne cere Dumnezeu nouă? Ce-ar dori să cerem? Să fim ca Iisus; în care S-a îmbrăcat El, dându-ni-se model şi viaţă. Dumnezeu pune apăsul pe „a fi”, noi pe „a avea”. De aceea noi înaintea lui Dumnezeu mereu suntem în trista situaţie de cerşetori, pe când de fapt trebuie să fim în situaţia de fii. Deci chiar aşa rău stând lucrurile, să-L cerem pe Iisus, Omul care să ne înveţe să fim, deocamdată oameni, şi pe urmă fii.

„CINE POATE SĂ SE MÂNTUIASCĂ?” 

Acela care se va putea lepăda de sine, care va birui „lumea” şi va putea călca peste toată puterea satanei; acela se va mântui. 

Dar acestea toate se pot numai întru Hristos Iisus, căci mai mare este Cel ce este întru voi, decât cel ce este în lume. Când însă iubirea de sine devine ea cale de urmat, adică egoismul devine normativ de viaţă, acesta poate creşte şi creşte până la lepădarea de Dumnezeu, şi omul se descumpăneşte la minte. Orice egoist e, în străfunduri, un antihrist. Dacă însă lepădarea de sine - prima condiţie a urmării lui Hristos - a devenit, ea în noi, o realitate statornică, cunoaştem aceasta când vedem, cu bucurie, că nu mai avem vrăjmaşi, că putem face bine celor ce ne fac nouă rău, că putem iubi pe cei ce ne urăsc, că putem ierta din inimă pe cei ce ne greşesc, cu alte cuvinte că ne menţinem în creştinism. 

Acesta-i numai primul pas peste puterea satanei. Am ascultat de Domnul Hristos şi nu de el, „domnul” veacului acestuia, „nesupunere” egală cu declaraţia de război. Şi vai de cine n-a învăţat războiul nevăzut. Nici supraapreciere că duce la obsesie, nici subestimare, că devine nepăsare. Iată temeiul sf. Simeon Noul Teolog: „Fiecare dintre noi trebuie să cunoască pe Dumnezeu, pe sine însuşi şi pe demoni... pe demoni pentru că ei sunt de fapt vrăjmaşii noştri tăinuiţi şi pentru că ei luptă împotriva noastră prin mijlocirea noastră însăşi.” 

Cu minţi curate, luminate de Duhul Sfânt şi întărite de Adevăr, cu virtuţi ale voinţei asupra firii, flăcări ale dragostei de Dumnezeu şi de oameni, mai adevărat zis: flăcări ale iubirii divine revărsate spre lume, prin smerită inimă omenească, însuşiri acoperite cu o „prăpastie de smerenie” - virtuţi de integrare în creştinism - cu de aceştia numai se războieşte satana, pentru că de „vederea” lor, care-l arde, nu mai are cum să se ascundă.
Pe noi, „creştinii cu numele” nici măcar nu ne trezeşte din „somn”. Cu noi, se luptă patimile noastre. 

Mântuirea este Darul Mântuitorului care întâmpină nevoinţa omului. Dar aceasta, oricât de mare ar fi, nu poate „merita” sau „cumpăra” Darul. La sfârşit, după Învierea cea de obşte, cununa biruinţei definitive asupra răului şi morţii, o vor primi toţi cei ce au ostenit pe pământ pentru Adevăr. Asemănarea cu care a fost omul zidit, acum va străluci în toţi fiii lui Dumnezeu, când El va fi totul în toţi. Mântuirea este îndumnezeirea. Totul plecase de pe pământ, de la un „amănunt”: lepădarea de sine, sau iubirea de sine... două direcţii ale unui... cuvânt. 

NEBIRUITELE ARME POSTUL ŞI RUGĂCIUNEA 

 

Pocăinţa ninivitenilor e o pocăinţă cu răsunet. Mai aveau 40 de zile şi-i aştepta soarta Sodomei. Iona proorocul a fost forţat să se ducă să le spună, să se pocăiască, altfel peste 40 de zile toţi vor pieri. Cetatea era păgână, Iona evreu. Pântecele chitului şi fundul adâncului l-au făcut să treacă peste îndoielile 

sale misionare şi astfel să dea lumii, pentru toate veacurile sale, acest model de rugăciune şi post care, în ultimele zile dinaintea dezastrului, au schimbat osânda morţii înfricoşate, în model de ascultare de Dumnezeu. 

Fărădelegile puternicei cetăţi ajunseseră până la Cer. Iona le vesteşte pieirea: „Mai sunt 40 de zile şi Ninive va fi pierdută!” ,,Atunci ninivitenii, ne spune Scriptura, au crezut în Dumnezeu, au ţinut post şi s-au îmbrăcat în sac, de la cei mai mari până la cei mai mici.” A ajuns vestea până la împăratul Ninivei. Acesta s-a sculat de pe tronul său, şi-a lepădat veşmântul împărătesc, s-a acoperit cu sac şi s-a culcat în cenuşă. A trimis crainici în cetate să dea ordin împărătesc: ,,Oamenii, ca şi dobitoacele, vitele mari ca şi cele mici să nu mănânce nimic, să nu pască şi să nu bea apă. Iar oamenii să se îmbrace în sac şi către Dumnezeu să strige din toată puterea, şi fiecare cu pocăinţă să se întoarcă de la calea lui cea rea şi mâinile lui să nu mai săvârşească fapte silnice. Cine ştie, poate că Domnul iarăşi se va îndura şi va opri în loc iuţimea mâniei Lui, ca să nu mai pierim!” (Iona 3,5-9). Tâlcuirea cea mai bună a acestei pocăinţe colective o dă sfântul Ioan Gurădeaur, zicând: „Era ciudat să vezi cum sacul se bucură de mai multă trecere ca purpura. Căci ceea ce n-a putut face porfira a izbutit sacul, ce n-a putut duce la bun sfârşit coroana, a izbutit cenuşa. Căci beţia şi lăcomia au zguduit cetatea şi era să o dărâme; iar postul a pus-o în picioare când se clătina şi era gata să cadă”

preluare text din cartea  ,, O sinteza a lucrarii Parintelui Arsenie Boca

citeste cartea accesand lincul  https://invitatielaortodoxie.files.wordpress.com/2012/11/o-sinteza-a-lucrarii-parintelui-arsenie-boca-12-carti.pdf

Parintele Arsenie Boca ,,Despre durerile oamenilor ,,

Dacă vreţi preoţi buni, naşteţi copii creştini

• Au venit odată nişte studenţi de la teologie la Părintele Arsenie la Sâmbăta: „Părinte, ieşim şi noi preoţi dacă Dumnezeu ne va rândui. Cu ce putem noi să demonstrăm la lume că există Dumnezeu?”. A zis Părintele:„Foarte bine, bună întrebare, dar să-mi răspundeţi voi mie cu ce demonstraţi că există Dumnezeu”. S-au apucat, au luat după Scriptură, nu răzbeau nicicum; i-a lăsat Părintele până seara şi n-au putut să spună răspunsul perfect. La care Părintele Arsenie le spune aşa: „Mă, prezenţa voastră trebuie să demonstreze existenţa lui Dumnezeu, când te vede lumea pe tine, să zică că există Dumnezeu”. Mai zicea Părintele Arsenie: „Dacă vezi un preot beat în şanţ, ridică-l şi du-l acasă şi a doua zi du-te şi te spovedeşte la el, că harul nu i se ia”. (Gheorghe Silea, 45 ani - Sâmbăta de Sus)
• Părintele dădea sfaturi de convieţuire conjugală creştinească, sfaturi de moralitate, de lăsarea poftelor rele, de felul cum trebuie aduşi copiii pe lume: în credinţă şi în rugăciune. Le spunea oamenilor: „Dacă vreţi să aveţi preoţi buni, aduceţi pe lume copii buni, din care să iasă preoţi buni” (Pr. Ioan Sofonea)
• Pe cei ce furau îi descoperea; pe femeile vopsite le certa; pe fumători îi oprea de la fumat; pe preoţii care fumau îi certa aspru şi le zicea: „Voi sunteţi purtători de Hristos că vă Împărtăşiţi şi-L aveţi pe Hristos în voi, şi voi îi puneţi lui Hristos ţigara în gură. Foc îi daţi lui Hristos, foc vă va da şi El vouă!” (Ierod. Dometie - Măn. Brâncoveanu)
• Părintele ne-a spus aşa: „Eu am fost pictat în pântecele maicii mele, fiindcă mama mea când o văzut că-i însărcinată s-a uitat la icoana Maicii Domnul şi a zis: „Maica Domnului, eu doresc acest copil să nu-mi fie pentru mine, ci să-ţi slujească ţie; pentru tine Doamne”. Ea mergea în câmp la sapă şi vedea înaintea ei, la sapă, cum săpa, icoana Maicii Domnului la care s-a închinat. Tot timpul ea vedea icoana aia. Mama a pictat icoana Maicii Domnului în sufletul ei şi eu am ieşit pictor. Am fost pictat din pântece!”. Şi mai spunea Părintele: „De ce nu faceţi şi voi femeilor aşa, să vă rugaţi la Dumnezeu cât sunteţi însărcinate, să citiţi Paraclisul Maicii Domnului, să citiţi cărţile bisericeşti? Apoi, dacă nu faceţi rele, vă iese şi copilul aşa cum îl doriţi”. (Miloşan Vionela, Recea, 71 ani

Sfârşitul lumii depinde de purtarea lumii

• Părintele Arsenie spunea că sfârşitul lumii depinde de purtarea lumii, nu de Dumnezeu, că Dumnezeu nu vrea moartea păcătosului, ci să se întoarcă să fie viu, dar noi prin faptele noastre îl forţăm pe Dumnezeu să ne gate odată, că nu ne mai poate suporta. Am auzit că ar fi lăsat la maicile de la Sinaia un buchet de lumânări, pentru 3 zile şi 3 nopţi, când va veni vremea sfârşitului. Dar nu ştim când va fi acesta. Dacă trăim mai mult poate-l prindem. Dumnezeu are un plan, dar Dumnezeu nu măsoară timpul în ani, zile; El n-are timp. Şi cum a făcut Dumnezeu cu profetul Iona din pântece şi nu i-a pedepsit pe oameni pentru că a văzut credinţa lor, aşa şi noi dacă ne căim, Dumnezeu poate să mai ţină lumea mii de ani. (Gheorghe Silea, 45 ani - Sâmbăta de Sus)
• Spunea că în vremurile din urmă călugării vor fi ca mirenii şi mirenii ca dracii. (Ana Riţivoiu, Sibiu)
• Părintele Arsenie zicea: „Eu vă ajut şi când n-oi mai fi”. Când a murit (1989), a zis: „Eu mai puteam să trăiesc, dar nu mai vreau să trăiesc pentru că Apocalipsa e foarte aproape, chiar trăim în timpul Apocalipsei”. Nu ştiu la ce timpuri să ne aşteptăm, nu vreau să fiu un pesimist, dar cei care au fost în preajma Părintelui când a murit aşa spun. (Pr. Ioan Ciungara, Copăcel)
• Părintele Arsenie spune că, în Apocalipsă, când se spune că „vor cădea stelele cerului pe pământ” e vorba de oamenii credincioşi, de oamenii lui Dumnezeu care vor cădea în păcat. E vorba de cei despre care profetul Daniel spunea: „Cel ce va întoarce pe cineva din necredinţă la credinţă, se va mântui pe sine şi va acoperi mulţime de păcate şi va străluci ca stelele cerului”. Dar aşa de mari vor fi ispitele în vremea aceea că până şi aleşii lui Dumnezeu vor cădea în păcat. De aceea se spune că cei ce vor crede în vremea din urmă vor fi mult mai mari înaintea lui Dumnezeu decât cei ce au crezut în vremea de început, chiar dacă nu vor face ceea ce au făcut cei dintâi. De aceea străduiţi-vă să credeţi cu adevărat. (Pr. Ciprian Negrean)
• Sfaturi ale Părintele Arsenie - „Nu este stăpânire fără numai de la Dumnezeu” (Rom. 13, 1). Deci primim divinul stăpânirii, dar refuzăm păcatul ei... Să fiţi deci pregătiţi să puneţi capul pe butuc dacă credinţa o va cere.Din toate timpurile se ştie că, atunci când puternicii vremii ridicau mâna asupra slujitorilor lui Dumnezeu, n-a mai dăinuit puterea lor. - Ungurii vor mai mult decât Ardealul. - Vor veni necazuri mai mari decât Munţii Făgăraşului .

„Duhovnicul ne dezgroapă talanţii Împărăţiei”

• Arătarea şi împlinirea în firea noastră a tuturor darurilor naşterilor noastre de sus, din Duhul Sfânt, e ceea ce numim desăvârşirea, cea la măsura fiecărui ins. Fiecare e înzestrat şi trimis să împlinească un rost al lui Dumnezeu între oameni. Dezvelirea şi înţelegerea acestui rost sau destin ascuns în noi [talant], în fiecare, după atotştiinţa de mai înainte (Romani 8, 29) a lui Dumnezeu, nu poate fi dezgropat fără cunoştinţa şi luarea-aminte a unui duhovnic iscusit. Duhovnicul sau stareţul ajută şi dezvăluie toate intenţiile lui Dumnezeu din fiii Săi, dăruite lor după măsura credinţei, ce vor avea s-o aibă.
• Toţi nevoitorii trebuie să-şi găsească duhovnic, deoarece în cele duhovniceşti, tot ce nu e din povăţuire orânduită şi sub ocrotirea smereniei duce la înşelare şi la mai mare rătăcire, decât înseşi patimile.
• Necazurile vieţii sunt grai mai aspru al lui Dumnezeu către oamenii mai grei sau mai vicleni la minte... Relele de pe pământ aşa de mult vor strânge oamenii, încât nu mai rămâne istoriei altă soluţie decât sfârşitul ei... Să nu uităm că una e lupta şi suferinţa omului mărturisit şi alta e suferinţa omului nemărturisit.
• Toate darurile închise în destinul nostru sunt îngrădite cu suferinţe, şi numai la atâtea daruri ajungem, prin câtă suferinţă putem răbda cu bucurie. Numai atâta mângâiere putem aduce între oameni, câtă amărăciune putem bea în locul celor ce vrem să-i mângâiem. Atât de puternice vor fi mila şi adevărul în noi, câtă văpaie de ură înfruntăm bucuroşi pentru Dumnezeu şi pentru oameni.
• Convertirea talentelor este un mare talent. Înzestrările lui Dumnezeu nu sunt date ca simple ornamente de care să ne bucurăm numai noi. Când ţi-a găsit Dumnezeu vreo treabă pentru Împărăţia Sa între oameni, ai isprăvit toate obligaţiile lumii... Cel mai frumos dar pe care îl putem face lui Dumnezeu e să ne dăruim Lui, pe noi înşine, toată viaţa... Creştinismul nu e numai o afacere de duminică, ci e o strădanie de toate zilele.

Să nu calci legea iubirii

•  Eu nu mă răzbun. Are cine. . „Tu fă bine şi aşteaptă răul. Binele ţi-l va răsplăti Dumnezeu. Dacă oamenii, rudele, ţi-ar face bine, ţie ce cruce ţi-ar mai rămîne? 

 Deci roagă-te pentru cei ce te blastămă, fă bine celor ce-ţi fac rău; celui ce-ţi cere - nedrept - dă-i tot ce-i trebuie lui, din lăcomie. Cu alte cuvinte, nu te împotrivi răului când te asupreşte cu nedreptate, ca să nu calci legea iubirii de Dumnezeu şi de oameni, indiferent cum sunt ei. Tu fii cum trebuie. Tu să ai grijă să nu zici rău absolut nimănui, indiferent ce nedreptate ţi-ar face, - pentru că iertându-le toate, aşa urmezi lui Iisus, - aşa ţii (împotriva firii, sau mai bine zis mai presus de fire) legea lui Dumnezeu - a iubirii. 

„Cine vine şi mă caută, nu vine degeaba!”

• Spunea Părintele Arsenie că „cine vine şi mă caută, nu vine degeaba”. 

• Părintele Arsenie spunea: „Mă, nu veniţi numai voi. Aduceţi-i, şi pe cei care nu au fost aici niciodată.

Este destul dacă aţi venit o dată sau de două ori, că la dreapta judecată am şi eu un cuvânt de spus. 

Unde veţi fi, pun mâna în capul vostru şi vă scot afară.

 Dar este o condiţie: să fiţi buni, să faceţi fapte bune, să mergeţi pe linia Bisericii şi să fiţi tot timpul pregătiţi, cum vă învaţă preoţii Bisericii”.(Maria Matronea, Sibiu)

preluare text din cartea  ,, O sinteza a lucrarii Parintelui Arsenie Boca

citeste cartea accesand lincul  https://invitatielaortodoxie.files.wordpress.com/2012/11/o-sinteza-a-lucrarii-parintelui-arsenie-boca-12-carti.pdf

Maica Tavita - Tunderea in monahism

Unde se află călugării fată de mireni pe scara trăirii smereniei?

- Eu vă spun că există o mare diferentă, si ca să fiu conciliant, monah înseamnă „crestin bun". 

Dar nu-i numai atât, dacă apuci să trăiesti în mânăstire. 

Apucasem să vă spun că rugăciuni faci si acasă; faci multe, dar nu se face acest mare lucru care caracterizează această cruce a călugărului: tăierea voii. 

Să nu faci ceea ce vrei tu. Să faci ceea ce-ti spune altul. 

Si atunci, tu, în felul acesta tăindu-ti voia - căci Dumnezeu ne-a creat cu vointă liberă, ratiune si afecte -, aici trebuie să-ti tai vointa liberă.

 Ne trezim luptându-ne cu Dumnezeu. Si trebuie să-L înfrângem. Dar în sensul că îi place foarte mult înfrângerea aceasta. Pentru că noi ne desfiintăm. Ne smerim.

Intr-o mânăstire era un staret care stia să dea cununi. Si era un părinte bătrân - Sfântul loan Scărarul consemnează lucrul ăsta -, de 50 de ani, ca vârstă. Si-l trimitea undeva. 

Si când se ducea acolo, îl fugărea: „Ce cauti aici? Du-te acolo, unde te-am trimis!" 

Si uite asa îl  zapacea .

 Si-l întreabă sfântul: „,,Nu te smintesti?"

 „,,Nu, părinte Când am venit aici mi-au spus ăstia că mă încearcă 30 de ani. Si am numai 15". 

La 17 ani de nevointă din aceasta, de tăierea voii, a murit. 

Dar la moarte a zis asa: „Multumesc lui Dumnezeu si vouă ca prin tăierea voii mi-ati mântuit sufletul!"

E foarte frumos.

Nu se potriveste cu ce e în lume. 

Pe urmă, dragii mei, mi se pare că nici o adunare de cuvinte filosofice nu poate explica călugăria.

 Există, si am spus de multe ori în mânăstire asa de importante lucruri, încât s-a vorbit prea putin despre ele, si prea putini le-au atins. 

E o trăire continuă. 

Căci spune Mântuitorul: "Vrei să fii desăvârsit? Ia crucea si urmează-Mi Mie!"

 Aceasta e crucea pe care trebuie să o iei: să-ti tai voia si să asculti. Si, fratilor, stiti ce înseamnă cruce: Să duci ce nu-ti convine. Asta înseamnă.


DESPRE SMERENIE
- dialog cu Parintele Arsenie Papacioc
sursa http://www.sfaturiortodoxe.ro

Viața Monahală

DESPRE CĂLUGĂRIE

In ce priveste dorul de călugărie, ăsta este cel mai mare lucru, frate. Vezi, nu trebuie să te duci socotind numai că e bine. Ci dintr-o înaltă socotintă. Trebuie să te duci dintr-o necesitate sufletească. Asa cum, într-un fel, apar simptomele acelea de nebunie pentru Hristos. Si cu un nebun nu te poti întelege. El una si bună stie: "Mă duc pentru Hristos".

Căci se spune, spun Evangheliile în tot felul: Cine nu ia crucea si nu-Mi urmează si nu lasă tată si mamă si sot ori sotie, acela nu Mă iubeste. Chiar în Evanghelia de astăzi, spunea că unii se fac pe sine fameni pentru împărătia cerurilor. Adică, înfrânarea de la plăceri.

Asa că intrarea în mânăstire este intrare în cer. E o lume mai putin ca lumea. Din contră: desi călugării sunt oameni si ei, au, însă, rânduieli unde trebuie să-si taie voia. Si nu e usor, bineînteles. Vezi, eu v-am spus de atâtea ori: dacă te duci la mânăstire nu te duci ca să găsesti neapărat mânăstirea. Sâ faci tu mânăstire! Să duci o viată asa cum trebuie. Si asta înseamnă că tu faci mânăstire. Sunt voturile călugăresti, tăierea voii. Mai ales, asta trebuie să o faci cu dragoste, si neapărat trebuie facută. Ăsta ar putea să fie punctul care ar caracteriza viata unui călugăr bun - tăierea voii.

Ei, vor veni si restul: curătenia si sărăcia. Nu că n-ai voie să mânuiesti bani. Să nu te stăpânească ideea de bogătie. Să ai un ban si să-1 dai dincolo, e altceva. Si, de asemenea, viata de curătie trebuie privită si ea în tot felul. Trebuie tăiate imediat gândurile care vin, căci gândurile vin până la moarte. Nu ne lasă.

Asa că, dacă ti-ar ajuta bunul Dumnezeu să ajungi, căci mai ai, într-un fel, o experientă duhovniceascâ. Dar nu te duce la mânăstire cu gândul că mai stii ceva. întelegi! Acolo te duci să te smeresti, lucru pe care nu 1-ai stiut până acum. Acolo te smeresti cu orice chip. în fata oricui. Lasă-l asa slab cum este! Dacă el îti porunceste, tu asculti. Căci tu asculti de Hristos si plată îti dă Hristos. Poate că nici acela care-ti porunceste nusi dă seama de ce servici mare îti face, poruncindu-ti. Nu interesează. Merge pe un program, merge pe nu-stiu-ce, dar tu te mântuiesti.

Asa că mergerea la mânăstire este cel mai de vârf lucru din Sfânta Scriptură si asigurător pentru venirea mortii. Te scoli cu liniste, te culci cu liniste, căci e mila lui Dumnezeu cu tine. N-ai fost nepăsător si ai plecat. Dar nu-i destul: trebuie să împlinesti niste conditii. Nu te duci acolo să faci ce stii tu, să-i spui la unul si la altul.

Asa că dacă ai mai citit, nu te opreste nimeni să citesti mai departe. Să faci ascultări oricât de neînsemnate, asa-zise josnice. Cum zic unii: "la coada vacii". Acestea le faci cu plăcere. Că nu vei sta într-un loc. Te vor pune la diferite ascultări. Depinde si de mânăstirea unde te duci. Dar oriunde te-ai duce, te vei numi frate. Dar să fii călugăr. Du-te cu gândul să faci mânăstire. Dar lucrul acesta să-1 faci.

Ce trebuie făcut când primesc ascultări la care nu mă pricep sau nu le înteleg?

- Nu trebuie să pui conditii, să te duci acolo să faci unele si unele să nu le faci. Chiar dacă nu le întelegi, le faci asa cum îti spune. Căci s-a obisnuit să se dea la începători lucru de începători, e bine. Dar nu totdeauna a dat rezultate. Trebuie să-1 pui în temă cu adevărul lucrurilor celor mai înalte. Si, bineînteles, el singur să păsească spre ele. Trebuie să-1 încunostiintezi pe începător si despre valorile cele mari. Nu să-1 lasi: "Stai cu mama aci, până s-o coace turtica, nustiu-ce; să-ti dea mama să mănânci!" Nu. Astea sunt lucruri mirenesti. Te duci cu gândul mântuitor cu orice chip.

Si una si bună să-ti fie: smerenia să nu-ti lipsească, frate, că dacă ti-a lipsit smerenia, ti-a lipsit harul lui Dumnezeu. Nu eu zic; si e mare adevăr: avem nevoie de harul lui Dumnezeu cât mai mult. Si ne dă, într-adevăr din destul dacă noi avem pozitia primirii harului. Să-ti ajute Maica Domnului!

Am văzut că spuneti că pot să folosească călugării pe mireni, să-i sfătuiască, fără să-i judece. Ce întelegeti prin: "fără să-i judece"?

- Adică: nu-i judeca pentru faptele lor rele, până într-atât. Decât numai atât, să iasă în evidentă că nu e bine ce face, generalizând fapta lui rea. în tot cazul, să nu judece: "Vai, ticălosul, uite ce-a facut!" înseamnă că-1 judeci si-1 condamni. Si asta e o greseală. Dar când vorbesti de greselile cuiva, îndreptând, cu sfaturile pe care le dai, pe cineva, că "nu e bine să faceti asa si asa", dacă cineva e vizat că a făcut, tocmai el, aceste lucruri pe care le dai ca exemple, n-ai pus răutate. Si va întelege si el că nu e răutate. Dar nu e bine să judeci, pe oricine ar fi.

Mi-amintesc, din Pateric, de un pustnic, care a zis despre unul din sat, că acela e rău. Si el era un pustnic vechi. Si a întrebat, când 1-a vizitat un consătean de-al lui: "Al lui cutare tot asa rău este?" "Tot asa, părinte". Si a zis: "Of, of, of!" - 1-a judecat. Si a plecat. La două zile a venit îngerul si i-a spus: "Părinte, a murit omul acela despre care voi ati spus că e rău. Si m-a trimis Dumnezeu să te întreb: unde să-1 ducem? în Rai sau în iad? Că tu 1-ai judecat". Si atunci el si-a dat seama că 1-a judecat si a făcut o mare greseală. Si toată viata a dus o luptă de pocâintă mare si cu dorinta să-i dea Dumnezeu un semn că este iertat. Si nu-i dădea deloc.

Iată, vezi ce-a făcut? Toată osteneala lui, în pustie, a stins-o prin judecarea altuia. Si acela era un mirean. Si erau fapte rele cele pe care le făcea. Dar nu trebuia să-l judece!

Tot în Pateric se spune: "Dacă nu te vei asemăna locului, însusi locul te va goni pe tine".

Despre calugarie si casatorie
Extras din "Ne vorveste Parintele Arsenie".
sursa http://www.sfaturiortodoxe.ro