ACATISTUL Sf. Mare Mucenic Mina

Acatistul Sfântului Mare Mucenic Mina
11 Noiembrie

Troparul, glasul al -lea

Mucenicul Tău, Doamne, Mina întru nevoința sa, cununa nestricăciunii a luat de la Tine, Dumnezeul nostru, că având puterea Ta, pe chinuitori a învins, zdrobit-a și ale demonilor neputincioase îndrăzniri. Pentru rugăciunile lui, mântuiește sufletele noastre, Hristoase Dumnezeule.

Condac 1:

Folositor și ajutător mare te-ai arătat lumii în primejdii, mucenice, că pe mulți ai izbăvit de pagube: furii urmărind, pierderile depărtându-le și celor ce aleargă la tine cu credință, împlinind cererea lor; pentru aceasta te rugăm, fii milostiv și nouă care îți cântăm: bucură-te Sfinte Mare Mucenice Mina, mult-pătimitorule.

Icos 1:

Întrupându-Se Cuvântul lui Dumnezeu, s-a luminat făptura, și printr-Însul a izvorât mulțimea mucenicilor, care au pătimit până la sânge, făcându-se apărători neputincioșilor; pentru aceasta îți cântăm:
Bucură-te, stea neapusă;
Bucură-te, rază de nematerialnic foc;
Bucură-te, lumina celor păgubiți;
Bucură-te, căderea celor răpitori;
Bucură-te, taina care destăinuiește nelegiuirea;
Bucură-te, stavilă care oprești rătăcirea;
Bucură-te, stâlp care împiedici necuviința;
Bucură-te, adânc care pierzi lăcomia;
Bucură-te, suflare care întărești inimile suferinzilor;
Bucură-te, mâna care descoperi prădăciunile;
Bucură-te, lanț care fereci pe făptuitorul celor rele;
Bucură-te, negură care întuneci gândurile necurate;
Bucură-te, Sfinte Mare Mucenice Mina, mult-pătimitorule!

Condac 2:

Biruitor grabnic te-ai făcut prigonitorilor celor ce voiesc a răpi munca săracului amărât de soartă și a stinge ființa lui, fiind amenințat de întâmplări; pentru aceasta cântăm: mărire ție mucenice și lui Dumnezeu laudă: Aliluia!

Icos 2:

Să nu se învrednicească nelegiuiții a ne supune sub picioarele lor, sfinte, când se pornesc asupra noastră ca valurile mării ce vin spumegând pe aripile vânturilor turbate; ci să cadă ca spicele țarinii de la fața ta și noi să te binecuvântăm, zicând:
Bucură-te, nădejdea noastră cea tare;
Bucură-te, căderea nelegiuiților vrăjmași;
Bucură-te, îngrădirea nesățioaselor fiare;
Bucură-te, înfrânarea mândrilor răpitori;
Bucură-te, că se cutremură cei ce calcă poruncile tale;
Bucură-te, că se ticăloșesc cei ce nu cinstesc minunile tale;
Bucură-te, că se chinuiesc cei ce nu cheamă într-ajutor numele tău;
Bucură-te, că se tulbură cei ce te amărăsc;
Bucură-te, că se laudă cei ce îți mulțumesc ție;
Bucură-te, că de mila ta toată făptura se veselește;
Bucură-te, că de îngrozirea ta toți cei ce au greșit se pocăiesc;
Bucură-te, al umiliților izbăvitorule;
Bucură-te, Sfinte Mare Mucenice Mina, mult-pătimitorule!

Condac 3:

Dreptatea și pacea având în cugetul tău, ai părăsit tabăra Frigiei, nemaiputând suferi ca să vezi închinarea idolească; pentru aceasta, suindu-te în munte, cu post și cu rugăciuni ți-ai curățit sufletul de păcate și te-ai întărit în credința Domnului nostru Iisus Hristos, cântând: Aliluia!

Icos 3:

Păgânii, nemairăbdând urmă-rile tale cele sfinte, prin care se defăima înșelăciunea lor cea idolească, căci propovăduind credința lui Hristos poporului și dovedind că El este Dumnezeu, Care face mi-nuni, iar nu pietrele și arama, te-au supus chinurilor ce le-ai primit cu dragoste; pentru aceasta îți cântăm:
Bucură-te, cel ce ai fost frecat peste tot trupul cu târsâne;
Bucură-te, cel ce ai fost ars pe urmă cu foc;
Bucură-te, cel ce ai răbdat usturimea ciulinilor;
Bucură-te, că ai fost străpuns peste tot cu sule;
Bucură-te, că ai suferit pe tâmplele tale ciocane de fier;
Bucură-te, că și alte chinuri ai suferit cu răbdare;
Bucură-te, că n-ai cârtit împotriva lui Dumnezeu pentru pătimirea ta;
Bucură-te, că mai ales te-ai luptat cu bucurie împotriva trupului și a sângelui;
Bucură-te, că Alexandria s-a îngrozit de credința ta cea tare;
Bucură-te, că tiranii erau mustrați de cutezarea ta;
Bucură-te, că nemaiavând cu ce te spăimânta, au poruncit de te-a tăiat cu sabia;
Bucură-te, că mulți din privitori te binecuvântau, zicând:
Bucură-te, Sfinte Mare Mucenice Mina, mult-pătimitorule!

Condac 4:

Fericita credință a Răsăritului ridicând în sfârșit crucea între popoarele păgânești, după căderea tiranilor vrăjmași ai creștinătății, s-a zidit în Alexandria biserica ta, sfinte, de către un iubitor de Hristos cetățean, în vremea lui Constantin împăratul; și acolo s-au adus rămășițele moaștelor tale, cărora ne închinăm cântând lui Dumnezeu: Aliluia!

Icos 4:

Glas ridicând către tine grăim: grăbește, sfinte, a ne apăra; nu ne dezlipi nădejdile de mila ta cea mare; că unde vom năzui afară de tine să ne liniștim, după noianul păcatelor noastre, decât, după Mântuitorul și preacurata Lui Maică, la tine cel ce ai pătimit cu dragoste pentru Hristos și pentru a noastră mântuire; tinde-ți mâna ta spre noi, mucenice, ca să te binecuvântăm cântând:
Bucură-te, aflătorul lucrurilor pierdute;
Bucură-te, aducătorul lor în starea în care au fost;
Bucură-te, lauda cetățenilor cinstiți cu fapta;
Bucură-te, fericirea negustorilor cu bune măsuri;
Bucură-te, păzitorul neadormit al satelor și al orașelor care suferă de pagube;
Bucură-te, scăparea celor amenințați de văpaie și de vifor;
Bucură-te, ușurarea popoarelor ce se amărăsc de năvălirile grozave și de asupririle nedrepte;
Bucură-te, povățuitorul drumeților ce te cer în ajutor;
Bucură-te, izbăvirea oamenilor de moarte năpraznică;
Bucură-te, scăparea corăbiilor cuprinse de vijelie și de furtuni;
Bucură-te, mângâierea a tot sufletul asuprit și amărât;
Bucură-te, și al nostru apărător grabnic în suferință;
Bucură-te, Sfinte Mare Mucenice Mina, mult-pătimitorule!

Condac 5:

Hrană de mântuire vieții noastre trimite-ne nouă de la Dumnezeu, sfinte, ca să nu pierim de mulțimea patimilor ce se îndesesc în noi cu prisosință, că păcătoși suntem; dar care păcat sau ce mulțime de greșeale poate covârși vreodată nemărginita milostivire a lui Dum-nezeu, având rugători cetele muceni-cilor?, cu care dimpreună cântăm lui Dumnezeu: Aliluia!

Icos 5:

Inima înfrântă și smerită Dumnezeu nu o va urgisi, zice împăratul și proorocul David. Pentru aceasta, smerindu-ne până la moarte, cădem către tine, Mare Mucenice Mina, să te rogi lui Dumnezeu pentru noi păcătoșii ca să ne liniștească dure-rile, biruind pe vrăjmașii, care se luptă împotriva legilor Lui. Apropie-te, dar, sfinte, apropie-te de noi cei ce pătimim, ca să mărim minunile tale, cântând:
Bucură-te, mijlocitor fierbinte al celor suferinzi către Dumnezeu;
Bucură-te, stăruitor grabnic către Dânsul;
Bucură-te, ajutor puternic pentru cei ce păzesc poruncile Lui;
Bucură-te, nădejde nerușinată a creștinilor;
Bucură-te, tămâie bineprimită la cer în rugăciune;
Bucură-te, vas ales al Sfintei Treimi;
Bucură-te, cel ce nu voiești răutățile oamenilor;
Bucură-te, cel ce plângi pentru nepriceperea lor;
Bucură-te, cel ce pururea îi îndemni la fapte bune;
Bucură-te, că îi povățuiești a viețui în unire și dragoste;
Bucură-te, că pe mulți i-ai adus la pocăință;
Bucură-te, că pentru toți te rogi pururea;
Bucură-te, Sfinte Mare Mucenice Mina, mult-pătimitorule!

Condac 6:

Evreul care era asuprit de creștin, prin tăinuirea banilor ce îi lăsase spre păstrare la el până la întoarcerea sa, s-a botezat văzând minunea, când i-ai descoperit adevărul; iar creștinul, îngrozindu-se de fapta ce făcuse spre vătămarea sufletului pentru iubirea de argint, s-a pocăit, cântând lui Dumnezeu: Aliluia!

Icos 6:

Pe călcătorul de jurământ creștin și vicleanul prieten al iudeului, ieșind din biserica ta, unde măr-turisise neadevărul, că nu are știință de acei bani, l-a răpit calul; și pierzând în cale inelul și o cheiță, cu acelea tu te-ai arătat femeii lui acasă, ca să trimită bărbatului ei aurul iudeului, precum a și urmat și îndată s-a descoperit vicleșugul; de aceea cântăm ție:
Bucură-te, vădirea vicleșugului tăinuit;
Bucură-te, aflarea aurului răpit;
Bucură-te, rușinea faptelor rele;
Bucură-te, amărăciunea urmării lor;
Bucură-te, împlinirea datoriilor creștine;
Bucură-te, creștinătorul iudeului rătăcit;
Bucură-te, pocăința creștinului pier-dut;
Bucură-te, lauda Bisericii Răsăritului;
Bucură-te, că prin a ta minune s-a arătat puterea darului;
Bucură-te, că prin a ei lucrare două suflete s-au izbăvit;
Bucură-te, a lui Hristos vrednicule lăudător;
Bucură-te, Sfinte Mare Mucenice Mina, mult-pătimitorule!

Condac 7:

Lanțurile fermecătoare ale diavolului cu care înfășoară su-fletele cele slabe spre a le trage la el, cum s-ar putea sfărâma de nu am avea cugetul lucrător spre mântuire; Acesta dar, întărându-se de către puterea sfinților mucenici aleși de Dumnezeu, risipește negura înșelăciunii și dezleagă legăturile vicleanului prin pocăință, cântând lui Dumnezeu: Aliluia!

Icos 7:

Slavă ție Împărate Sfinte, Dum-nezeule atotputernice, Care din-tre noi oamenii și pentru noi ai ales pe sfinții Tăi mucenici și apostoli, ca să ne izbăvească de cursele vrăjmașului și să ne împărtășească de bunătățile Tale cele nemărginite; ca în acest chip să se preaslăvească numele Tău cel întru tot Sfânt, și să cântăm:
Bucură-te, Mina cel de toți iubit;
Bucură-te, mucenic preafericit;
Bucură-te, luptător neostenit;
Bucură-te, viteaz neobosit;
Bucură-te, cuget neprihănit;
Bucură-te, priveghetor neadormit;
Bucură-te, doctor iscusit;
Bucură-te, judecător nemituit;
Bucură-te, sprijinitor nepărtinitor;
Bucură-te, dar nesfârșit;
Bucură-te, de daruri dătătorule;
Bucură-te, de multe minuni făcătorule;
Bucură-te, Sfinte Mare Mucenice Mina, mult-pătimitorule!

Condac 8:

Numele tău, mai mult decât oricare altul dintre sfinți, s-a făcut creștinilor mai dorit, Mina, pentru aflarea grabnică și îndestularea a orice păgubiri suferite de dânșii; pentru care și astăzi pătimind cei ce stau înaintea icoanei tale cu credință, se roagă a te milostivi spre ei, mângâindu-i și îndeplinind cererea lor, ca să-ți aducă laudă, cântând lui Dumnezeu: Aliluia!

Icos 8:

Obosiți de valurile întâmplărilor ce vin asupra noastră, nu ne putem lupta și nici nu suntem vrednici de milostivire, pentru că pocăință nu avem, adâncindu-ne în gânduri și în fapte urâte; pentru aceasta cădem înaintea ta, să ne izbăvești de ispitele ce ne apasă și să ne întărești în dragostea lui Dum-nezeu, ca să scăpăm de vrăjmași și să-ți cântăm:
Bucură-te, turn de tărie;
Bucură-te, rază de bucurie;
Bucură-te, ancoră tare;
Bucură-te, zid de scăpare;
Bucură-te, gând întăritor;
Bucură-te, liman izbăvitor;
Bucură-te, lumină sfântă;
Bucură-te, armă nebiruită;
Bucură-te, înger ceresc;
Bucură-te, dar dumnezeiesc;
Bucură-te, al creștinilor apărătorule;
Bucură-te, al săracilor miluitorule;
Bucură-te, Sfinte Mare Mucenice Mina, mult-pătimitorule!

Condac 9:

Patimile cu care tu ai pătimit să ne fie în ajutorul patimilor noastre și rănile trupului acoperământ durerilor ce ne tulbură toată odihna; dă-ne dar în primejdii, răbdarea ta, sfinte, ca printr-însa să dobândim mântuirea sufletului și întărirea neputințelor noastre spre a cânta lui Dumnezeu: Aliluia!

Icos 9:

Cu sângele tău cel curs pentru dragostea lui Hristos, spală înti-năciunea păcatelor noastre, preafericite, și cu mulțimea minunilor schimbă cugetele celor ce ne prigonesc, spre a nu fi osândiți cu nedreptate și să nu întunece adevărul pricinilor, ce avem după a lor plăcere, că tu ești cel ce descoperi toate nelegiuirile și ție se cuvine a cânta:
Bucură-te, mângâierea celor asupriți în judecăți;
Bucură-te, biruința ostașilor ce se luptă pentru credință;
Bucură-te, pământ roditor de fapte bune;
Bucură-te, floare frumoasă din părțile Siriei;
Bucură-te, mărgăritar ales de Dumnezeu;
Bucură-te, trandafir mirositor între spinii idolești;
Bucură-te, piatră scumpă din comorile Egiptului;
Bucură-te, dar prin care s-a împlinit menirea magilor de la Răsărit;
Bucură-te, cedru crescut între cedrii Libanului;
Bucură-te, câmp adăpat de apele Iordanului;
Bucură-te, strajă neadormită mănăs-tirilor din Muntele Sfânt;
Bucură-te, povățuitor osârdnic celor ce merg la mormântul Mântuitorului;
Bucură-te, Sfinte Mare Mucenice Mina, mult-pătimitorule!

Condac 10:

Rămășițele călătorului omorât de gazda făcătoare de rău, spre a-i lua aurul cu care mergea la biserica ta, tăindu-l bucăți și îngropându-l în grădina sa, tu l-ai dezgropat a doua zi, refăcându-l precum a fost și dându-i viață, de care minune îngrozindu-se ucigașul, a căzut la picioarele tale cu lacrimi rugându-se să nu-l pierzi. Iar călătorul, deșteptat ca din vis după moarte, a dat lui Dumnezeu laudă, cântând: Aliluia!

Icos 10:

Sârguința vinovatului a fost zadarnică de a putea ascunde uciderea acelui străin, pe care, înnoptând la dânsul, l-a găzduit; că tu, urmându-i nevăzut, pentru dragostea ce avea către tine, te-ai arătat a doua zi ca un ostaș împărătesc, cerând să-ți dea pe călător; despre care tăgăduind că nu ar avea știință, i-ai descoperit fapta și l-ai mustrat cumplit. Pentru aceasta cântăm ție:
Bucură-te, minune mai presus de toate minunile;
Bucură-te, cel care ai primit darul de a reface și a da viață trupului tăiat în bucăți;
Bucură-te, că vinovatul s-a îngrozit de puterea ta;
Bucură-te, că ucisul nu cunoștea de ce este mustrat el, spăimântându-se;
Bucură-te, că fapta aceasta n-ai voit să o descoperi îndată;
Bucură-te, că prin iconomia ta amândoi să găseau uimiți;
Bucură-te, prin care călătorul și-a în-deplinit voința, închinându-se ție;
Bucură-te, că și făgăduinței lui a urmat, aducând în biserica ta mari daruri;
Bucură-te, al tuturor celor ce aleargă la tine, mângâietorule;
Bucură-te, al celor ce te cinstesc mărite izbăvitorule;
Bucură-te, al fetelor sărace înzestrătorule;
Bucură-te, al celor căzuți în datorii grele ușurătorule;
Bucură-te, Sfinte Mare Mucenice Mina, mult-pătimitorule

Condac 11:

Taina aceasta mare a sfintei pronii, care prin tine s-a săvârșit, Mina, putându-se reface trupul cel tăiat în bucăți al călătorului ucis și a se aduce iarăși la viață, este de nepătruns; pentru care, minunându-ne de darul ce ți s-a dat ție de la Dumnezeu, cu credință cântăm: Aliluia!

Icos 11:

Iubitor de sine Eutropie a făgăduit un vas de argint pentru biserica ta. Și făcând două deopotrivă, acel cu numele tău i s-a părut mai frumos decât acel pentru dânsul; drept care a hotărât să-l oprească pentru sine. Tu însă, nesuferind înșelăciunea aceas-ta, ai luat vasul de la sluga lui când se spăla în corabie și cu dânsul dimpreună l-ai ținut în mare până când s-a mustrat Eutropie însuși de lăcomia sa; pentru aceasta cântăm ție:
Bucură-te, că îndată ai scos pe sluga cu vasul din mare;
Bucură-te, că sluga întreg și nevătămat s-a înfățișat stăpânului său;
Bucură-te, că el, mulțumind lui Dumnezeu, a și dus vasul la biserică;
Bucură-te, mustrătorul lui Eutropie pentru îndrăzneala ce făcuse;
Bucură-te, îndreptătorul purtării sale celei lacome;
Bucură-te, scăparea slugii de la moarte pentru nevinovăția sa;
Bucură-te, că prin aceasta ai vrut să arăți puterea adevăratei credințe;
Bucură-te, că pentru faptă, iar nu pentru lucru ai înfrânt voința cea rea;
Bucură-te, că lui Dumnezeu s-a adus prin aceasta laudă;
Bucură-te, că numele Lui s-a preaslăvit prin facerea minunilor tale;
Bucură-te, că pentru Dânsul ai pătimit, ca să biruiești cu Dânsul;
Bucură-te, mucenice prea folositorule;
Bucură-te, Sfinte Mare Mucenice Mina, mult-pătimitorule!

Condac 12:

Văzându-se Sofia, o femeie oarecare din părțile Fecozaliei, care venea la biserica ta să se închine, amenințată a fi batjocorită pe cale de un oștean, a cerut de la tine ajutor cu glas, și îndată ai izbăvit-o de năvălirea aceluia, vădindu-l cu rușine către mai mulți; după care femeia a dat lui Dumnezeu laudă, cântând: Aliluia!

Icos 12:

Șchiopul și o femeie mută, care de mult timp stăteau lângă biserica ta cu alți bolnavi așteptând vindecarea, te-au văzut la miezul nopții, zicând: șchiopule, scoală pe femeia aceea și mergi de aici; la care cuvinte, mâhnindu-se șchiopul, pentru că s-a crezut depărtat de tine, nu făcea nici o mișcare; tu însă, repetând porunca, el a trebuit să asculte și îndată s-au văzut amândoi vindecați; pentru aceasta cântăm ție:
Bucură-te, că șchiopul, spăimântându-se, a fugit;
Bucură-te, că muta, spăimântându-se, a vorbit;
Bucură-te, că și alți bolnavi ai tămăduit;
Bucură-te, că pe necredincioși i-ai smerit;
Bucură-te, că pe iubitorii de Hristos i-ai veselit;
Bucură-te, că pe străini i-ai adăpostit;
Bucură-te, că pe flămânzi i-ai hrănit;
Bucură-te, că pe văduve le-ai miluit;
Bucură-te, al celor din primejdii apărătorule;
Bucură-te, al celor prădați îndestulătorule;
Bucură-te, al Sofiei izbăvitorule;
Bucură-te, al asupriților mângâietorule;
Bucură-te, Sfinte Mare Mucenice Mina, mult-pătimitorule!

Condac 13:

O, Preafericite Mucenice Mina! Ascultă rugăciunea noastră ce-ți aducem din toată inima, ca să ne izbăvești pe noi de boli și de primejdii, spre a cinsti pomenirea ta și a mărturisi minunile, pe care cu puterea darului Sfântului Duh, le faci nouă celor ce cu credință cântăm: Aliluia! Acest Condac se zice de trei ori.

Apoi se zice iarăși Icosul întâi: Întrupându-Se Cuvântul lui Dumnezeu... și Condacul întâi: Folositor și ajutător...

Icos 1:

Întrupându-Se Cuvântul lui Dumnezeu, s-a luminat făptura, și printr-Însul a izvorât mulțimea mucenicilor, care au pătimit până la sânge, făcându-se apărători neputincioșilor; pentru aceasta îți cântăm:
Bucură-te, stea neapusă;
Bucură-te, rază de nematerialnic foc;
Bucură-te, lumina celor păgubiți;
Bucură-te, căderea celor răpitori;
Bucură-te, taina care destăinuiește nelegiuirea;
Bucură-te, stavilă care oprești rătăcirea;
Bucură-te, stâlp care împiedici necuviința;
Bucură-te, adânc care pierzi lăcomia;
Bucură-te, suflare care întărești inimile suferinzilor;
Bucură-te, mâna care descoperi prădăciunile;
Bucură-te, lanț care fereci pe făptuitorul celor rele;
Bucură-te, negură care întuneci gândurile necurate;
Bucură-te, Sfinte Mare Mucenice Mina, mult-pătimitorule!

Condac 1:

Folositor și ajutător mare te-ai arătat lumii în primejdii, mucenice, că pe mulți ai izbăvit de pagube: furii urmărind, pierderile depărtându-le și celor ce aleargă la tine cu credință, împlinind cererea lor; pentru aceasta te rugăm, fii milostiv și nouă care îți cântăm: bucură-te Sfinte Mare Mucenice Mina, mult-pătimitorule.

După aceea se citește această

Rugăciune către Sfântul Mare Mucenic Mina

O, preasfinte și întru tot lăudate, Mare Mucenice Mina, și de minuni făcătorule; primește această rugăciune de la mine nevrednicul robul tău, căci către tine ca la un adevărat izvor de tămăduiri și grabnic folositor și ajutător preaminunat scap eu ticălosul și către sfânt chipul icoanei tale cu lacrimi fierbinți mă rog ție; vezi, sfinte, paguba mea, vezi sărăcia și ticăloșia mea; vezi bubele și rănile trupului și sufletului meu. De aceea mă rog ție, fericite și sfinte Mina, grăbește de mă ajută cu neîncetatele și sfintele tale rugăciuni și mă sprijinește pe mine robul tău. Ia aminte la suspinele mele și nu mă trece cu vederea pe mine ticălosul și scârbitul, că știu, sfinte al lui Dumnezeu, că de ai și pătimit sufe-rințe grele și chinuri înfricoșătoare de la cei fără de lege pentru dragostea lui Hristos, dar prin acele suferințe astăzi viețuiești luminat și ai aflat dar de la Dumnezeu, fiidcă ne-am încredințat că și după mutarea ta din viața aceasta trecătoare, cine a năzuit la sfântă biserica ta și cu credință ți s-a rugat, nu a rămas neajutat. Că cine te-a chemat pe tine întru ajutor și nu l-ai auzit? Sau cine te-a chemat pe tine, de minuni făcătorule, și tu l-ai trecut cu vederea? Sau cine în pagube fiind și alergând spre ajutorul tău, nu i-ai descoperit paguba lui?

Minunile și ajutorul tău m-au făcut și pe mine ticălosul și scârbitul, ca să alerg la ajutorul tău. Am auzit de neguțătorul acela din pământul Isauriei, care venea la biserica ta spre rugăciuni, nu numai că ai vădit pe ucigașul său și l-ai scos din paguba lui dându-i îndărăt punga cu galbeni; dar, o! minune, că și din mort și tăiat în bucăți, tu l-ai vindecat și l-ai făcut sănătos.

Asemenea și lui Eutropie, din mare i-ai scos sluga cu vasul cel de aur ținut în mâini, fiindcă îl făgăduise bisericii tale. Tot așa și femeia Sofia, care venea spre închinare în sfânt locașul tău, nu numai că a fost izbăvită de ostașul acela ce o silea spre păcat, dar și pe ostaș, după cuviință l-ai certat. La fel și șchiopul care venea la sfântă biserica ta spre închinare, cu rugăciune îndată l-ai tămăduit. Asemenea și femeii celei mute, i-ai deschis graiul și vorbea curat. De asemenea atunci când evreul dăduse prietenului său creștin o pungă cu glabeni, pe care creștinul tăgăduia că a primit-o, jurând pentru aceasta chiar în biserica ta, tu nu numai că ai izbăvit pe creștin de jurământ, dar și evreul, văzând minunea ta, a crezut întru tine și a venit la credința creștină. Aceste minuni ale tale, sfinte, m-au făcut și pe mine a crede că la orice facere de bine ești gata ajutător și grabnic folositor și minunat. De aceea încredințat sunt că tot cel ce aleargă la tine, cerând cu credință ajutor, nu-l treci cu vederea. Pentru aceasta și eu cred că tu același ești, sfinte, ca atunci și astăzi, că oricine a alergat la tine nu s-a întors neajutat. Pentru aceeea și eu acum, fiind scârbit și în pagubă, alerg la tine cu credință și cu lacrimi, îngenun-chind, și mă rog ție, Sfinte și Mare Mucenice Mina, ca să te rogi pentru mine păgubașul și scârbitul, lui Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Celui ce n-a trecut cu vederea rugăciunea ta cea mucenicească, ci te-a ascultat și te-a întărit și te-a primit în cereștile locașuri. Către Acela roagă-te ca să fiu și eu ajutat și miluit pentru rugăciunile tale, și din pagube și necazuri izbăvit, ca să laud și bine să cuvântez și să slăvesc întrutotlăudatul și preaputernicul nume al Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.


sursa http://www.doxologia.ro/

Film Ortodox "Lavra Pecerska - Calea calugarului" (tradus in romana)

 Ce vremuri traim astazi! Inainte se intampla ca, daca cineva se caia sincer pentru pacate, sa-si schimbe si viata sa cea pacatoasa cu cea buna, iar acum deseori se intampla asa: omul spune la spovedanie toate pacatele sale in amanunt, dar dupa aceea se apuca iarasi de ele. (Sfantul Ambrozie)

Pacatele sunt ca nucile grecesti – coaja o spargi, dar miezul este greu de scos.(Sfantul Ambrozie)

Chiar de i s-ar intampla cuiva sa se impiedice, sa cada neintentionat, fara sa vrea, acel om s-ar putea vindeca prin pocainta, prin lacrimi, prin constiinta neputintei sale daca nu ar refuza sa lupte pe viitor cu sine insusi, cu pacatul care il lupta. Un astfel de om, chiar daca va cadea, se va ridica si va ramane in directia sa principala, nedandu-se pacatului. (Sfantul Nicon)

Lui Dumnezeu Ii este mai placut un pacatos care se caieste decat un om care nu greseste, dar se mandreste. Mai bine este, pacatuind, sa te caiesti decat sa nu gresesti si cu acest lucru sa te mandresti. Fariseul se infrana de la pacat, insa pentru ingamfare si osandirea vamesului s-a lipsit inaintea lui Dumnezeu de dreptatea sa, iar vamesul, desi pacatuise mult, prin constiinta smerita si prin indurarea mustrarii din partea fariseului a dobandit nu numai iertarea pacatelor, ci a rapit si dreptatea fariseului. (Sfantul Ambrozie)

Sa nu ne insele vrajmasul diavol! Daca cineva vede ca atractia lui fata de pacat este puternica, daca vede ca pacatul a capatat mare stapanire asupra lui, folosindu-se de uitarea si nechibzuinta lui, daca vede ca a ajuns departe pe marea pacatului, ca lunga si grea este calea de intoarcere catre Dumnezeu, sa nu deznadajduiasca. Este nevoie numai de dorinta sincera de intoarcere la Dumnezeu, caci El deja il asteapta. (Sfantul Nicon)

Invierea sufletului se savarseste cu voia lui Dumnezeu si cu puterea lui Dumnezeu, dar din partea omului se cere bunavointa lui in savarsirea pocaintei fata de Dumnezeu.Termenul pocaintei, care se cere din partea celui ce a gresit, este stiut numai de Dumnezeu.Pacatosul care se caieste, fiind parca uitat de Dumnezeu, asa cum i se pare lui, din grija minunata a lui Dumnezeu va dobandi folos sufletesc si va ajunge la izbanda. (Sfantul Nicon)

Trebuie cu toate puterile sa fugim si sa ne departam de pacat, caci, daca noi, in nepasarea noastra, vom cadea singuri in pacate, vom merita numai osanda. Iar de cele ce ni se intampla fara voia noastra sau din pricina neputintei noastre sa ne curatim prin pocainta. Fugi de mandrie, caci ea este pricina multor caderi cumplite. Smereste-te, mustra-te pe tine insuti, socoteste-te ultimul si cel mai rau dintre toti, nu osandi pe nimeni si atunci vei dobandi mila lui Dumnezeu. (Sfantul Iosif)

Insusirea pocaintei adevarate este aceea ca iti deschide ochii asupra pacatoseniei tale si a pacatului, in general. (Sfantul Nicon)

In cuvintele laudei de sine si ale indreptatirii de sine se ascund nesupunerea si mandria, de care Dumnezeu Se scarbeste. Dupa greseala, trebuie neaparat “sa fugi“, dar te intrebi: unde? La adapostul cel linistit al pocaintei sincere. In fiecare seara inainte de culcare sa-I marturisesti Vazatorului de inimi Dumnezeu toate greselile tale savarsite cu fapta, cu cuvantul si cu gandul si sa crezi ca Dumnezeu va primi pocainta inimii tale. In acelasi timp, sa te straduiesti sa-ti zdrobesti inima cu pomenirea mortii naprasnice. (Sfantul Iosif)

Pocainta este adevarata numai atunci cand omul, simtindu-si pacatele sale cu care L-a maniat pe Ziditorul sau, paraseste faptele pacatoase, ii pare rau pentru ele si se caieste; si se invredniceste de iertare cu harul lui Hristos prin dezlegarea pe care i-o face preotul Bisericii. Iar cand nu paraseste fapta pacatoasa, atunci este o nadejde primejdioasa, peste masura si nechibzuita in bunatatea lui Dumnezeu, care, la fel ca si deznadejdea, in egala masura este osandita de Dumnezeu. (Sfantul Macarie)

Pocainta este adevarata numai atunci cand in urma ei te straduiesti tot mai mult sa traiesti asa cum trebuie, iar fara lucrul acesta nu este adevarata, daca te caiesti numai vorbind despre pacate, dar traind ca inainte. (Sfantul Iosif)

Pentru moarte totdeauna trebuie sa ne pregatim prin pocainta, a carei validitate se masoara nu prin metanii, ci prin ravna inimii. Tine minte ca jertfa lui Dumnezeu: duhul umilit; inima infranta si smerita Dumnezeu nu o va urgisi (Psalm 50: 18) si de aceea, cand nu iti implinesti pravila, din pricina slabirii puterilor sau din alta pricina, inlocuieste acest neajuns cu mustrarea de sine si cu smerenia. (Sfantul Macarie)

Grabeste-te sa dezvalui ranile tale sufletesti inaintea Domnului si cauta dezlegare si iertare. Si, daca dupa iertare mai mult vei cadea in aceleasi pacate, mai mult sa faci pocainta si asa pana la sfarsit. Si Dumnezeu, vazand osteneala si pocainta ta, nu te va lasa fara ajutorul si mila Sa. Daca El ne-a poruncit sa-i iertam aproapelui, ce se caieste, de saptezeci de ori cate sapte, cu atat mai mult ne va da El Insusi iertare daca vom alerga la El cu pocainta. Iar faptul ca patimile nu se departeaza, este din voia lui Dumnezeu. Scriu Sfintii Parinti ca patimile si caderile il smeresc pe om, il duc la zdrobirea inimii si prin aceasta atrag asupra lui mila lui Dumnezeu. (Sfantul Iosif)

extras text din ,, Ne vorbesc staretii de la Optina,,

sursa http://www.cuvantul-ortodox.ro

Despre rugaciune. Sf. Grigorie Palama

CUVÎNTUL SFÎNTULUI TEOFAN ZĂVORÂTUL - DESPRE RUGĂCIUNE

Lecţia întâi

Lucrarea rugăciunii este cea dintâi în viaţa creştină. Dacă şi în ceea ce priveşte rânduiala lucrurilor obişnuite este valabilă zicătoarea: „Omul, cât trăieşte, învaţă”, cu atât mai valabilă este ea în privinţa ru­gă­ciunii, a cărei lucrare trebuie să fie necon­te­nită şi ale cărei trepte nu au hotar.

Când se întâlneau, Sfinţii Părinţi din vechime, obişnuiau să se salute întrebând nu de sănătate şi nici de altceva, ci de rugăciune: „Cum merge, cum lu­crează rugăciunea?” Lucra­rea rugăciunii era pentru ei semnul vieţii duhovniceşti, şi o numeau „respiraţia duhului”. Trupul respiră, deci trăieşte; dacă respiraţia încetează, nu mai este în trup nici viaţă.

Dar nu oricare săvârşire a rugăciunii este rugăciune ade­vărată. A sta înaintea icoanei în biserică sau acasă şi a face metanii încă nu este rugăciune, ci doar ceva ce ţine de rugă­ciune. A spune rugăciuni pe dinafară, a le citi sau a asculta pe cineva care le citeşte tot nu e rugăciune, ci doar unealtă a rugăciunii, altfel spus un mijloc de a face să apară şi de a-i da imbold. Iar rugăciune propriu-zisă avem atunci când în inima noastră se ivesc unul după altul simţăminte evlavioase faţă de Dumnezeu: simţământul defăimării de sine, al dra­gostei, mulţumirii, slavosloviei, al căderii cu osârdie înain­tea Lui, al umilinţei, supunerii faţă de voia lui Dumnezeu şi aşa mai departe. Toată grija noastră trebuie să aibă drept scop ca în timpul rugăciunilor pe care le facem aceste simţă­minte şi altele asemenea lor să umple sufletul nostru în aşa fel încât atunci când limba spune rugăciuni ori urechea le ascultă şi trupul face metanii, inima să nu rămână pustie, ci şi în ea să fie un oarecare simţământ năzuitor către Dumne­zeu. Doar când aceste simţăminte există este rugăciunea noastră rugăciune adevărată.

S-ar părea că nimic nu este mai simplu şi mai firesc pen­tru noi decât rugăciunea, altfel spus decât năzuinţa inimii către Dumnezeu. Şi totuşi, ea nu se află la toţi şi întotdea­una. Ea trebuie trezită şi apoi întărită, altfel spus trebuie să edu­căm în noi duhul rugăciunii. Primul mijloc pentru atin­gerea acestui scop este rugăciunea rostită sau ascultată. Săvârşeşte-o aşa cum trebuie, şi negreşit vei trezi şi vei în­tări suiş către Dumnezeu în inima ta, altfel spus vei intra în duhul rugăciunii.

În cărţile noastre de rugăciuni se află rugăciuni ale Sfin­ţilor Părinţi Efrem Sirul, Macarie Egip­teanul, Vasile cel Mare, Ioan Gură de Aur şi ale altor mari rugători. Fiind plini de duhul rugăciunii, ei au înfăţişat în cuvinte cele insu­flate lor de acest duh şi ne-au lăsat moştenire nouă rezulta­tul. În rugăciunile lor se mişcă o mare putere, şi cine se va adânci în ele va gusta negreşit, în virtutea legii acţiunii şi reacţiunii, din puterea rugăciunii, pe măsură ce aşezarea sa lăuntrică se apropie de conţinutul rugăciunii.

Ca rugăciunea noastră să devină mijloc eficace de a educa în noi rugăciunea, trebuie să o săvâr­şim în aşa fel ca şi gândul, şi inima să primească conţinutul rugăciunilor ce o alcătuiesc. Iată trei me­to­de foarte simple: să nu purcezi la rugăciune fără a te pregăti, măcar puţină vreme, pentru aceasta; să nu o săvârşeşti la nimereală, ci cu luare-aminte şi cu simţire; după încheierea rugăciunii să nu treci îndată la îndeletnicirile tale obişnuite.
Lecţia a doua

Să presupunem că ne-am obişnuit cu rugăciunea; nu se poate spune însă nicidecum că ea nu ne-ar cere pregătire. De pildă, ce este mai obişnuit decât cititul şi scrisul pentru cei ce ştiu să citească şi să scrie? Şi totuşi, aşezându-ne la birou ca să citim ori să scriem, nu începem deodată treaba, ci cu oarecare întârziere atât cât trebuie ca să luăm poziţia potrivită. Cu atât mai mult sunt indispensabile înaintea ru­găciunii lucrările care pregătesc pentru rugăciune, şi mai ales atunci când îndeletnicirea dinainte ţinea de o cu totul altă sferă decât cea căreia îi aparţine rugăciunea.

Aşadar, purcezând la rugăciune dimineaţa ori seara, stai puţintel în picioare, sau şezi, sau um­blă, şi străduieşte-te în acest răstimp să-ţi trez­veşti gândul, rupându-l de toate cele pământeşti. După aceea, gândeşte-te cine este Cel Căruia I te adresezi în rugăciune şi cine eşti tu, care urmează să în­cepi acum, şi stârneşte-ţi în suflet starea corespunzătoare - de stare înaintea lui Dumnezeu pătrunsă de frică evlavioasă şi defăimare de sine. Asta este toată esenţa pregătirii: a sta înaintea lui Dumnezeu. Pregătire mică, însă de mare însem­nătate. Aici se pune începutul rugăciunii, iar începutul este jumătate din lucrare. După ce ai dobândit această aşezare lăuntrică, stai înaintea icoanei şi, după ce vei fi făcut câteva metanii, zi rugăciunile începătoare: Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, slavă Ţie..., Împărate Ceresc şi aşa mai departe. Spune-le fără grabă, pătrunzând în miezul fiecărui cuvânt, aducând înţelesul lui la inimă şi făcând totodată metanii. În asta constă de fapt spunerea plăcută lui Dumnezeu şi roditoare a rugăciunilor. Am zis să pătrunzi în miezul fiecărui cuvânt şi să aduci înţelesul lui la inimă. Asta înseamnă să înţelegi ceea ce spui şi să simţi ceea ce înţelegi. De alte reguli nu-i nevoie. Aceste două principii (a înţelege şi a simţi), dacă sunt împlinite cum se cuvine, împodobesc cu preţ deplin orice rugăciune şi îi împărtăşesc toată lucrarea cea roditoare. Să zicem că spui: şi ne curăţeşte pre noi de toată întinăciunea: să îţi simţi întinarea, să doreşti curăţia şi să o ceri de la Domnul, nădăjduind în El. Spui: şi ne iartă nouă greşalele noastre precum şi noi iertăm greşiţilor noştri? În sufletul tău să-i ierţi pe toţi, şi cu inimă care a iertat pe toţi şi toate să-ţi ceri iertare de la Domnul. Spui: facă-se voia Ta! În inima ta să-ţi pui cu totul soarta în mâinile Domnului şi să arăţi că eşti gata să întâmpini fără cârtire, cu inimă bună, tot ce va place Domnului să trimită asupra ta. Dacă vei gândi, vei simţi şi vei face aşa la fiecare stih al rugă­ciunii tale, vei avea o rugăciune adevărată.
Lecţia a treia

Pentru a săvârşi cu mai mult spor rugăciunea, iată ce tre­buie să faci:

1) să ai pravilă de rugăciune, cu binecuvân­tarea părinte­lui tău duhovnicesc, nu mare, ci atâta cât poţi împlini fără grabă în condiţiile în care treburile tale obişnuite decurg normal;

2) înainte de a te ruga, când ai timp liber, citeşte rugăciu­nile care intră în pravila ta şi adânceşte-te în înţelesul lor. Să prinzi deplin noi­ma fiecărui cuvânt şi să o simţi, ca să ştii dinainte ce trebuie să ai în suflet când citeşti fiecare cuvânt. Dacă vei învăţa pe dinafară rugăciunile pravilei tale, cu atât mai bine. Dacă vei face aşa, în timpul rugăciunii îţi va fi mai lesne să le pricepi şi să le simţi. Rămâne o singură difi­cultate: gândul va fugi tot timpul la alte lucruri. Iată care este soluţia:

3) ştiind dinainte că gândul o să-ţi fugă, trebuie să te în­cordezi pentru a-ţi păstra luarea-aminte. Când va fugi în timpul rugăciunii, adu-l înapoi; iar va fugi - adu-l iar înapoi, şi tot aşa de fiecare dată. Însă de fiecare dată să nu uiţi a re­citi ceea ce ai citit în răstimpul cât îţi fugea gândul (prin urmare, fără înţelegere şi simţire). Dacă îţi tot fuge gândul când citeşti un anume loc, citeşte-l de mai multe ori, până ce vei reuşi să îl citeşti cu înţelegere şi cu simţire. Dacă vei bi­rui o dată această piedică, poate că a doua oară n-ai să te mai ciocneşti de ea, şi chiar dacă te vei ciocni, nu te vei mai ciocni atât de tare. Se poate întâmpla însă şi ca un anumit cuvânt să aibă o lucrare atât de puternică asupra sufletului, încât acesta să nu vrea să mai rostească rugăciunea în conti­nuare, şi cu toate că limba continuă să spună cuvinte, gândul se reîntoarce mereu la locul care s-a întipărit în el. Dacă se întâmplă una ca asta,

4) opreşte-te şi nu mai zi nimic, ci stăruie cu luarea-a­minte şi cu simţirea asupra locului cu pricina, „îmbibă” su­fletul tău cu el sau cu acele cugetări cărora le va da naştere şi nu te grăbi să ieşi din starea aceasta. Dacă vremea ţi-o îngă­duie, mai bine să laşi pravila neterminată decât să strici starea aceasta. Poate că ea te va adumbri, ca un Înger păzi­tor, întreaga zi. Lucrările harice de acest fel asupra su­fletului în timpul rugăciunii înseamnă că duhul rugăciunii începe să se sălăş­luiască în om, şi ca atare starea aceasta trebuie păzită, fiindcă ea este mijlocul cel mai de nădejde pentru educarea şi întărirea duhului de rugăciune în noi.

După ce ţi-ai încheiat rugăciunea, să nu treci imediat la alte îndeletniciri, ci stai şi cugetă măcar puţin ce înseamnă ceea ce ai săvârşit şi cu ce te îndatorează, străduindu-te să păstrezi şi după rugăciune ceea ce ţi s-a dat - dacă ţi s-a dat - să simţi în vremea rugăciunii. De altfel, dacă cineva săvâr­şeşte rugăciunea sa cum se cuvine, nici nu va vrea să se în­grijească de lucrurile din afară. Aşa este natura rugăciunii! Cu oricine se roagă bine se întâmplă ceea ce obişnuiau să zică strămoşii noştri când se întorceau de la Constantinopol: „Cine a gustat dulce nu mai vrea amar”. Tocmai gustarea dulceţii rugăciunii e scopul pravilei noastre, şi dacă ea educă duhul rugăciunii, o face tocmai prin această gustare.
Lecţia a patra

Nu trebuie să ne oprim însă la metoda de început a edu­cării duhului de rugăciune în noi, adică la săvârşirea pravilei potrivit cu menirea ei: trebuie să mergem mai departe. Amintiţi-vă cum se învaţă, de pildă, limbile străine. La înce­put elevii învaţă cuvintele şi regulile gramaticale după cărţi, dar nu se opresc aici, ci se străduiesc să ajungă, şi chiar o fac, la stadiul în care fără ajutorul cărţilor pot să vorbească corect vreme îndelungată în limba studiată. La fel trebuie să facem şi în lucrarea rugăciunii. Ne deprindem să ne rugăm după cărţile de rugăciune, adică după rugăciuni gata făcute, lăsate nouă moştenire de către Domnul şi de către Sfinţii Pă­rinţi, care erau sporiţi în rugăciune, dar nu trebuie să ne oprim aici. Trebuie să mergem mai departe şi, după ce ne-am deprins să ne întoarcem mintea şi inima spre Dumnezeu cu ajutor din afară, să încercăm să ne înălţăm şi singuri către El, să ajungem la stadiul în care sufletul să vorbească în rugăciune cu Dumnezeu folosind propriile cuvinte, să se înalţe singur către El, să I se deschidă singur şi să-I mărturi­sească ce e în el şi ce doreşte. Trebuie să ne învăţăm sufletul şi cu asta, şi voi arăta pe scurt cum propăşim în această ştiinţă.

Şi deprinderea de a ne ruga cu evlavie, cu luare-aminte şi cu simţire după cărţile de rugăciuni duce tot acolo. Dintr-un vas prea plin se varsă apa singură: din inima care prin pra­vila de rugăciune s-a umplut cu prisosinţă de lumina simţămintelor încep să ţâşnească de la sine rugăciuni către Dum­nezeu. Există însă şi mijloace aparte, îndrep­tate exclusiv către acest scop, pe care trebuie să le folosească oricine do­reşte să sporească în rugăciune.

Veţi spune: „De ce unii se roagă atâţia ani după cărţile de rugăciuni, dar încă n-au rugăciunea în inimă?” Eu cred că deoarece ei se încordează întrucâtva să se înalţe spre Dum­nezeu numai atunci când săvârşesc pravila de rugăciune, iar apoi, în restul zilei, nu-şi amintesc de Dumnezeu. De pildă, ei sfârşesc rugăciunile de dimineaţă şi cred că au făcut totul faţă de Dumnezeu; după aceea, întreaga zi - treabă după treabă, grijă după grijă, iar de Dumnezeu nici vorbă, nici pomenire; poate doar spre seară (şi asta slavă lui Dumnezeu dacă se întâmplă!) le vine în gând că, iată, în curând vor tre­bui să se roage iarăşi. Prin urmare, chiar dacă Domnul le dă vreun simţământ bun dimineaţa, îl înăbuşă deşertăciunea şi grija de multe din timpul zilei. De aceea nici nu au chef să se roage seara: nu reuşesc deloc să-şi înmoaie măcar puţin sufletul, şi rugăciunea, îndeobşte, li se maturizează prost. Tocmai această greşeală aproape generală trebuie corectată, adică trebuie să facem în aşa fel ca sufletul să nu se întoarcă spre Dumnezeu numai atunci când stă omul la rugăciune, ci de-a lungul întregii zile să se înalţe către El şi să rămână cu El. Cum se poate face asta, veţi vedea în cele ce urmează.
Lecţia a cincea

Ca sufletul să se înalţe către Dumnezeu şi să rămână cu El necontenit, trebuie în primul rând ca, de-a lungul între­gii zile, să strigăm cât mai des spre Domnul cu fraze scurte, potrivit nevoii sufletului şi împrejurărilor în care ne aflăm. De pildă, când începi ceva, zi: „Binecuvântează, Doamne”; când sfârşeşti o treabă, zi: „Slavă Ţie, Doamne!” - şi nu nu­mai cu limba, ci şi cu simţă­mântul inimii. Scoate capul vreo patimă? Zi: „Mântuieşte, Doamne, că pier”; vine întuneric de gânduri tulburătoare? Strigă: „Scoate din temniţă sufletul meu”. Te trage păcatul spre nedreptate? Roagă-te: „Ara­tă-mi, Doamne, calea” sau „Nu da spre tulburare picioarele mele”. Păcatele te apasă şi te mână la deznădejde? Strigă cu glasul vameşului: „Dumnezeule, milostiv fii mie, păcă­tosu­lui!” Şi tot aşa, potrivit fiecărei situaţii. Sau pur şi simplu zi mai des: „Doamne, miluieşte; Stăpână de Dumnezeu Născă­toare, miluieşte-mă; Îngere al lui Dumnezeu, păzitorul meu cel sfânt, apără-mă” sau strigă lăuntric cu oarecare alte gra­iuri de rugăciune. Străduieşte-te doar să strigi astfel cât mai des, făcând tot ce e cu putinţă ca strigătele acestea să iasă din inimă, ca rupte din ea. Dacă vom face aşa, vom avea dese înălţări gândite spre Dumnezeu din inimă, dese întoar­ceri spre Dumnezeu, deasă rugăciune, iar această îndesire ne va împărtăşi deprinderea de a vorbi cu Dumnezeu.

Pentru ca sufletul să înceapă a striga astfel trebuie să-l silim însă mai înainte a întoarce întru slava lui Dumnezeu totul, orice lucrare a sa, de la cea mai mare la cea mai mică. Acesta e al doilea mijloc prin care învăţăm sufletul să se în­toarcă mai des în timpul zilei spre Dumnezeu - căci dacă ne vom face lege din porunca apostolică de a face totul întru slava lui Dumnezeu, chiar când mâncăm sau bem (1 Corinteni 10, 31), negreşit ne vom aminti de Dumnezeu orice am face, şi ne vom aminti de El nu oricum, cu teama de a face vreun lucru nedrept şi de a-L jigni pe Dumnezeu cu gândul, cu cu­vântul sau cu fapta. Asta ne va şi face să ne întoarcem spre Dumnezeu cu frică şi să cerem de la El ajutor şi înţelepţire.

Dar ca sufletul să facă toate întru slava lui Dumnezeu, el trebuie dispus spre asta de dimineaţa devreme, chiar de la începutul zilei, când omul iese la lucru şi la lucrarea sa până seara. Această dispoziţie se face prin cugetarea la cele dumnezeieşti. Acesta este al treilea mijloc de a deprinde su­fletul cu deasa întoar­cere către Dumnezeu: cugetarea evla­vioasă la însuşirile şi la lucrările dumnezeieşti, la scopul cu­noaşterii lor şi la îndatoririle pe care le aşază ele asupra noastră, cugeta­rea la bunătatea, dreapta judecată, atotpu­ter­nicia, omni­prezenţa, atotştiinţa lui Dumnezeu, la faptul că El este Ziditorul şi Purtătorul nostru de grijă, la iconomia mântuirii întru Domnul Iisus Hristos, la harul şi la cuvântul lui Dumnezeu, la Sfin­tele Taine, la Împărăţia Cerurilor. La oricare dintre aceste lucruri ai începe să le cugeţi, cuge­tarea va umple negreşit sufletul de un simţământ evlavios faţă de Dumnezeu. De pildă, dacă vei începe să cugeţi la bunătatea lui Dumnezeu, vei vedea că eşti înconjurat de milele dum­nezeieşti atât trupeşte cât şi duhovniceşte, şi vei cădea înain­tea lui Dumnezeu revărsându-ţi umilele simţăminte de recunoştinţă. Dacă vei începe să cugeţi la atotştiinţa lui Dumne­zeu, vei afla că nimic din tine nu este ascuns de ochii lui Dumnezeu, şi negreşit vei lua hotărârea de a priveghea cu asprime asupra mişcărilor inimii şi minţii tale, ca să nu îl jigneşti cumva pe Atotvăzătorul Dumnezeu. Dacă vei înce­pe să cugeţi la dreptatea dum­nezeiască, te vei încredinţa că nici un lucru rău nu rămâne nepedepsit şi te vei hotărî ne­greşit să cureţi toate păcatele tale prin frângerea inimii îna­intea lui Dumnezeu şi prin pocăinţă. Astfel, la orice însuşire şi lucrare dumnezeiască ai cugeta, orice cugetare de acest fel va umple sufletul tău de simţăminte şi dispoziţii evlavi­oase faţă de Dumnezeu. Ea va face să năzuiască drept către Dumnezeu toată fiinţa omului, şi este ca atare mijlocul cel mai simplu de a deprinde sufletul să suie către Dumnezeu. Vremea cea mai bună şi mai potrivită pentru aceasta e dimi­neaţa, când sufletul încă nu e împovărat de mulţimea impre­siilor şi grijilor lumeşti, şi anume după rugăciunea de dimi­neaţă. După ce vei încheia rugăciunea, aşază-te, şi cu gân­dire sfinţită prin rugăciune începe să cugeţi la o însuşire şi lucrare dumne­zeiască, mâine la alta, şi dă sufletului tău aşe­zarea potrivită. Osteneala nu este multă - se cere doar do­rinţă şi hotărâre, iar roadă este multă.

Bibliografie: Sfântul Teofan Zăvorâtul, Răspunsuri la probleme ale intelectualilor, volumul 1, Editura Sophia, Bucureşti, 2005

http://sfantulioancelnou.trei.ro

Acatist catre Dumnezeu Tatal pentru cei adormiti - Marian Moise [ intreg ]

 
Suntem pe pământ străini şi călători.
Auziţi ce zice Psaltirea: Nemernic este omul pe pământ şi străin ca toţi părinţii săi.
Nimeni nu rămâne în lumea aceasta. N-am venit să stăm aici. Aici este o trecere necontenită; am răsărit prin naştere şi asfinţim prin moarte.

Pr. Cleopa Ilie ,, Drumul sufletului dupa moarte,,

                  Sa luam aminte acum ...

Iata, ca vine si clipa mortii.

Tatal Ceresc ne cheama la El, unde trebuie sa dam raspuns pentru toate, cele rele ne acuza, cele bune- ne salveaza de la osanda.

Crestinul care a facut ascultare de poruncile Domnului  si de duhovnic  si a depus  multa osteneala pentru mantuirea sufletului, poate avea nadejde in mila lui Dumnezeu.

Constient fiind de  faradelegile  lui, cel care si-a plans zi si noapte pacatele, a facut multa milostenie din dragoste catre Hristos, a trait in curatie asa cum porunceste Hristos, iubindu-l din toata inima, poate avea nadejde in iertare.

Insa ce ne facem daca nu am trait o asemenea viata precum a dat porunca Iisus ?

 In cazul in care avem rude sau copii crescuti in credinta adevarata, avem speranta ca ei ne vor ajuta. Dar se poate intampla ca sa nu existe nimeni de care sa-si aduca aminte de noi acolo, in iadul infiorator.

Deci, sa luam aminte macar azi, tu cel care citesti aceste randuri, sa punem inceput bun : ferirea de pacat sub toate formele, citirea Sfintei Scripturi zilnic, spovedania curata ( fara indreptatire ), impartasirea cu vrednicie, citirea zilnica a cartilor Sfintilor Parinti despre mantuirea sufletului si punerea in practica a sfaturilor acestora, milostenia catre cei in nevoi, pomenirea  cat mai deasa la toate Sfintele Slujbe de la manastirile din pelerinaj ( pe cat mai mult timp, pe atat mai bine ) si ascultarea de duhovnic.

 Toti avem rude si prieteni dragi, care insa nu au trait o viata duhovniceasca autentica. Sau poate ca nici nu au apucat sa se spovedeasca. Ce sa facem noi, cei care inca mai avem viata aici pe pamant, cum sa-i ajutam ?

Sfintii Parinti care auzeau ingerii cum canta in Cer si vedeau sufletele ce se chinuiesc in iad ne indruma sa-i pomenim pe adormiti la Sfintele Liturghii  si la Psaltire -pentru trecerea celor 24 de vami ale vazduhului , ( ani de ani,sau  chiar toata viata noastra- daca nu au fost spovediti ) si sa ne rugam cu durere pentru sufletele lor, citind macar doi ani Acatistul catre Dumnezu Tatal pentru cei adormiti. Cand mergem la biserica sau manastire, sa facem milostenie intru iertarea pacatelor lor, catre cei saraci si lipsiti .

Nu uitati, iadul nu este o poveste, ci un loc real.

Doamne ajuta.
Maica Filofteia