Parintele Cleopa Ilie ,,Cuvant de folos,,

Parintele Cleopa   ,,De-atatea ori auziti cuvantul iad in dumnezeiasca Evanghelie, in Sfanta Scriptura, in invataturile Sfintilor Parinti, si in traditia Bisericii Ortodoxe, dar v-ati pus vreodata intrebarea ce este iadul?,,

Ce este iadul? Sa stiti ca iadul este imparatia mortii; iadul este locul acela unde se chinuiesc, dupa dreptatea lui Dumnezeu, dracii si toti care au maniat pe Dumnezeu si au facut voile lor in aceasta lume.

Iadul este imparatia dracilor, a carui poarta este deznadejdea, curte sunt legaturile; ferestre, intunericul; masa, reaua imputiciune si putoare; mancare este foamea, bautura este setea, ceasornic este plansul, asternut este vapaia, oranduiala este tulburarea cea fara randuiala a prapastiei acelea groaznice.

Dar stiti dumneavoastra cate feluri de munci are iadul? Noua feluri de munci sunt in iad si toate sunt vesnice si foarte grele.

Prima munca este intunericul, cum arata marele prooroc Isaia. Dar nu intunericul acesta, pe care-l vedem noi pe pamant. Intuneric pipaibil. Ai vazut in Egipt, in pamantul Ghesem, ca unde erau evreii, era lumina si in tot Egiptul era intuneric?

Nimeni nu stia pe unde sa mearga. Dumnezeu ce nu poate? Toate-s la Dansul. Intuneric pe lumea asta, dar celalalt intuneric ii vesnic.

Acolo este intuneric asa de tare, incat il poti pipai cu mana. Aceasta o zice dumnezeiescul Iov: Ma voi cobori in pamantul intunericului celui vesnic, care nu are lumina, dar nici tamaduire in veac.

De intunericul acela a amintit si Mantuitorul nostru Iisus Hristos in Evanghelia Sa, cand zice: Legati-i mainile si picioarele si aruncati-l pe el intru intunericul cel mai dinafara, aratand prin aceasta, cum zice si dumnezeiescul parinte Efrem Sirul ca este un intuneric greu.

Deci, cea dintai munca ce stapaneste iadul este intunericul acela negrait si neinchipuit.
A doua munca, dupa intuneric, este plangerea si scrasnirea dintilor. Atatea lacrimi se varsa in iad intr-o singura zi, ca, daca s-ar aduna pe fata pamantului ar face un ocean mai mare ca Oceanul Pacific. Oceanul Pacific are 48.000 km lungime, de la Polul Nord pana la Polul Sud; are 18.500 km latime si, la Insulele Mariane, are 11 km adancime. Si numai in iad, intr-o singura zi, lacrimile care se varsa acolo, ar face un ocean mai mare ca Pacificul. Atata plangere este in iad.

A treia munca este putoarea cea rea. Daca s-ar aduna toate putorile de pe fata pamantului la un loc n-ar face nici un miligram fata de putoarea care este acolo. Ca sa va dati seama ce putoare este in iad, am sa va spun o istorioara.
Doi frati de la o mama s-au dus la manastire sa se faca calugari. Si unul s-a dus in manastire si a avut rabdare multa, smerenie multa, ascultare fara cartire si a ramas in manastire pana la moartea lui. Iar altul si-a pierdut rabdarea si a spus ca se duce in lume inapoi la tata si mama. Fratele cel care a ramas in manastire il sfatuia:
- Frate, nu te duce inapoi. Auzi ce spune Evanghelia: Nimeni, punand mana pe plug, sa nu mai priveasca inapoi. Deci, nu te duce, frate, in lume, pentru ca mare primejdie este sa lasi manastirea si sa te duci din nou in lume.
Iar el a zis:
- Nu, eu ma duc!
- Dar nu te temi de chinurile iadului?
- Nu cred, frate, ca sunt chiar atat de grele muncile iadului, cum spune Sfanta Scriptura sau cum spun oamenii. Asa s-a scris in carti ca sa ne sperie.

Si s-a dus acasa si s-a casatorit si si-a facut de cap. Dar n-a trait mult, decat trei ani, si a murit. Auzind calugarul ca fratele sau, care s-a intors in lume, a murit, a inceput sa se roage cu foc lui Dumnezeu, zicand: "Doamne, arata-mi sa vad unde este fratele meu; in iad sau in rai!"

Dupa o vreme destul de indelungata, intr-o noapte o umbra neagra a intrat in chilia lui. Si cand s-a uitat el bine la lumina lumanarii, l-a cunoscut. Umbra i-a zis, plangand si suspinand:
- Ma cunosti? Eu sunt fratele tau.
Era negru ca un carbune. Doar dupa glas l-a cunoscut. Si atunci acesta, vazandu-l intr-o stare jalnica ca aceea, l-a intrebat:
- Frate, de unde vii?
- Din iad, ca am lasat manastirea si m-am dus in lume si mi-am facut de cap; am murit in pacate si m-am dus pentru pacatele mele in muncile iadului.
Si atunci acesta a inceput sa intrebe:
- Mai, frate, stii ce-mi spuneai tu mie, ca muncile iadului nu-s asa de grele, ci s-au scris asa numai sa sperie lumea si sa inficoseze pe oameni. Chiar asa este de greu in iad?
- De mii de ori sunt mai cumplite chinurile iadului decat cum sunt scrise; si de ar avea tot codrul limba si toata iarba pamantului de ar vorbi, n-ar putea spune cat de greu este in iad!
Dar fratele se facea ca nu-l intelege.
- Frate, oare voi putea sa le incerc si eu putin, ca sa ma incredintez de adevar?
- Nu poti auzi racnetele si tipetele si vaietele din iad, ca tot atunci mori.
- Dar, n-as putea macar sa pipai iadul?
- Nu poti, ca acolo este foc care arde de miliarde de ori mai tare ca acesta si tot atunci te-ai topi, fiind in trup material.
- Nu pot nici sa vad?
- Nu poti, ca mori de frica, vazand privelistea aceea groaznica si urgia maniei lui Dumnezeu din iad!
- Dar cum as putea eu sa incerc macar cat de putin muncile iadului?
- Frate, tine minte. Ai putea mirosi oleaca din putoarea iadului!

Cum era imbracat cu haina, a scuturat maneca hainei putin si s-a facut nevazut. Si cand a scuturat maneca, atata putoare a iesit din maneca hainei lui, incat acela a cazut mort jos si trei zile nu a putut sa iasa din chilie.

Greu de tot a deschis usa si s-a tarat afara din chilie si a iesit acea putoare din chilia lui, incat s-a imprastiat in toata manastirea.

Calugarii au parasit manastirea trei luni de zile din cauza putorii nesuferite, care a iesit din chilia de unde a scuturat cel din iad maneca hainei lui.

Dupa trei luni, acel miros greu a disparut. Calugarii cand s-au intors inapoi l-au gasit pe acela din chilia caruia iesise acea putoare si l-au intrebat:
- Ce a fost, frate, putoarea aceasta? De unde a venit?
Iar el a raspuns:
- Stiti, parintilor, eu am avut un frate bun in manastire, care s-a dus in lume si a murit dupa trei ani casatorit. Eu m-am rugat Domnului sa-mi arate unde este fratele meu.

Dupa multa rugaciune, intr-o noapte a venit la mine si l-am intrebat unde este. Afland ca este in iad, curios, l-am intrebat cat de greu este in iad, deoarece il stiam nepasator, zicand ca nu crede ca muncile iadului sunt chiar asa de grele, cum scrie in carti.
Atunci el m-a incredintat ca nici nu poate spune limba de tarana cat de greu este in iad si ceea ce scrie in carti este foarte putin spus.

Ca sa vezi muncile iadului, a spus el, este imposibil, ca tot atunci mori; nici nu poti auzi ce este in iad ca mori, nici nu poti pipai; si mi-a dat sa miros oleaca din putoarea care este in iad.
Atunci si-a scuturat maneca la haina si iata sunt trei luni de zile de cand putoarea aceasta stapaneste manastirea noastra si ati fugit; si de-abia acum se poate veni, inapoi.

Si a incredintat tot soborul manastirii cat de mare putoare este in iad. Aceasta este a treia pedeapsa a iadului.

A patra munca in iad este foamea si setea. Ati auzit ce spune proorocul Isaia: Vor flamanzi precum cainii si vor urla si se vor jeli, si nimeni nu va potoli foamea lor. Si Mantuitorul ne arata in Sfanta Evanghelie, in pilda cu bogatul si Lazar: Parinte Avraame, trimite pe Lazar sa-si inmoaie varful degetului sau in apa, sa vie sa-mi racoreasca limba, ca rau ma chinuiesc in vapaia aceasta.
Ai auzit ce-i acolo? Un deget inmuiat in apa, cat de mare pret are! Si noua aici nu ne place apa, vrem vin, rachiu, dresuri si cutare. Vai de noi ca nu cugetam deloc ce ne asteapta. foamea si setea sunt a patra munca.

A cincea munca a iadului este tartarul, gheata. Tartarul este un iezer fara fund, plin de gheata si foarte rece. Aceasta este "scrasnirea dintilor", de care vorbeste dumnezeiasca Scriptura, adica gerul acela nesuferit de care nu-si poate inchipui nimeni.

A sasea munca este viermele cel neadormit. Acolo sunt viermi de foc care mananca trupurile oamenilor si sufletele lor in vecii vecilor, si niciodata oamenii nu mor. Acolo sunt balauri de foc si serpi de foc care inoata prin vapaile iadului, cum inoata pestii prin apa la noi si nu se vatama. Si ii prind pe cei pacatosi si-i sug si-i inteapa si-i mananca in vecii vecilor, impreuna cu viermii cei neadormiti. Asta este munca a sasea.

A saptea munca este gheena, adica focul cel nestins, care este cea mai grea dintre toate. Focul cel negru care arde in vecii vecilor cu intuneric.

De acela se tem si dracii. Ca ei se rugau Mantuitorului, cand facea minuni pe malul Marii Galileii, cand a scos demonii din cei doi indraciti: Te stim pe Tine cine esti, Fiul Celui Preainalt; Te rugam nu ne trimite pe noi in gheena! Acolo ii trimitea, ca El avea putere. Si dracii se tem de gheena, de care spune Mantuitorul in Evanghelie: Unde focul lor nu se stinge.

Dar nu este foc de acesta ca al nostru, care se face ca sa dea lumina; focul acesta, chiar de ar arde pe cineva, dar da lumina; acela, insa, este foc negru ca pacura si de miliarde de ori mai fierbinte ca acesta. Asa spune fericitul Ieronim.

Cat de mare este focul unde se topeste otelul, totusi este neinchipuit de slab fata de focul iadului, ca si cum ar fi zugravit pe pereti. Ai vedea un foc zugravit pe perete cu vopsea si nu te frigi.

Asa este de slab focul acesta fata de focul iadului. Focul nestins nu mai are acolo nevoie de materie, cum zice Sf. Efrem: "Ca nu sunt oarecare care-l aprind cu materie din lumea aceasta". Acolo este foc nestins, nu este foc cu lemne aprinse, ci arde cu urgia maniei lui Dumnezeu negraita, catre cei pacatosi.

Acest iezer de foc de care spune la Apocalipsa, care nu are fund in veacul veacului, arede si pe toate duhurile cele rele si le chinuieste in vecii vecilor.

De aceea spune dumnezeiescul Parinte Ioan Gura de Aur: "Nimenea din oamenii care isi aduc aminte de gheena, nu vor ajunge in gheena". Ca cine cugeta la iad scapa de iad. Cine isi aduce aminte de gheena, scapa. Ca nu exista om care-si aduce aminte de gheena, care este atata de groaznica munca, sa ajunga in gheena.

Fiindca indata ce isi aduce aminte de gheena el se fereste de pacat si incepe a lucra fapta buna, se marturiseste, pune inceput bun, isi face canonul si isi indreapta viata sa. Este ca acela de care se spune in Biblie: "Ca nu mai este fapta ta ca ieri si ca alaltaieri; poate sa fie omul pana azi un drac si maine se face inger luminat". Numai sa-si aduca aminte de iad si de gheena; ca daca uita iadul ajunge in iad, iar daca nu uita iadul nu ajunge acolo.

Iata, am sa va spun despre gheena si despre vesnicia iadului printr-o minune care se gaseste scrisa intr-o carte veche.

In Sfantul Munte al Atonului traia un calugar cu numele Andrei. Si acesta ducea o viata sfanta, in feciorie, asceza, post, rugaciune si priveghere; in meditatii sfinte si in cugetarea Sfintelor Scripturi. Dar s-a imbolnavit cand era aproape de treizeci de ani si a zacut unsprezece ani si nu mai murea.

Atunci, dupa dreptate, acest calugar cu numele Andrei si-a pus intrebarea: "De ce sufar eu?" Pentru ca nu se stia cu pacate asa de grele, ca sa sufere pe pamant atat de groaznica boala. Si a inceput saracul, ca tot omul care nu mai poate rabda, sa se roage asa la Dumnezeu:
"Doamne, cer de la Tine un singur lucru si anume: sau sa mor sau sa ma fac sanatos, ca nu mai pot rabda! Mi-au ramas numai oasele si pielea!"

Rugandu-se el asa, intr-una din nopti, a stralucit o lumina uimitoare in chilia lui. El s-a temut sa nu fie de la draci, caci si diavolul se face in chipul lui Hristos, in chip de inger, in chip de sfint ce straluceste ca soarele si poate sa te insele.

Este ceea ce spune Sfantul Apostol Pavel: Nu-i de mirare ca insusi satana se preface in chip de inger de lumina si slujitor al dreptatii. Adica, dracii se prefac in chip de slujitori ai dreptatii.

Deci s-a temut calugarul si a inceput sa faca cruce. Si inadata a vazut ca intra pe usa lui un tanar foarte frumos la chip, foarte luminat, cu un toiag de aur in mana, cu o cununa de aur pe cap si o cruce de aur pe frunte si i-a zis:
- Nu te teme, parinte, nu-s diavol. eu sunt ingerul pazitor al vietii tale si m-a trimis Dumnezeu sa-ti spun un lucru. Eu totdeauna sunt cu tine; toate suspinele tale, toate lacrimile, toate oftarile, toate durerile, toate necazurile tale eu le stiu. Ca tu dormi, eu nu dorm niciodata; tu mananci, eu nu mananc; tu bei, eu nu beau.

Adu-ti aminte ce spune psalmistul: Tabari-va ingerul Domnului imprejurul celor ce se tem de dansul si-l va izbavi pe el; si .nici sa dormiteze cel ce te pazeste.

Deci, parinte, eu stiu necazurile tale. Dar iata, tu ai inceput sa te rogi lui Dumnezeu asa de la o vreme: "Doamne, sau sa mor, sau sa ma fac sanatos, ca nu mai pot rabda!" Si Dumnezeu m-a trimis sa-ti spun tie doua lucruri:
- Care?
- Iata ce spune Dumnezeu prin mine: "Vrei sa mai rabzi boala un an pe pamant sau sa stai trei ceasuri in iad?"
Dar el cand a auzit, a zis:
- Doamne, ingerul Domnului, tu care stii necazurile mele, sa mai zac eu un an pe pamant? Nu stii ca o noapte imi pare un an si ca toate bolile mai cu seama noaptea sunt grele? Deci cum am sa mai rabd eu un an aceasta groaznica boala? Si pentru ce rabd eu? Ca eu stiu ca om, ca m-am silit, de cand am venit aici in Sfantul Munte, sa fac voia lui Dumnezeu.
Si a zis ingerul Domnului:
- Tu nu suferi pentru tine. Tu suferi pentru neamurile tale, care sunt in iad si Dumnezeu te-a gasit pe tine si voieste prin osteneala si suferinta ta sa scoata din neamul tau, pana la al noualea neam din iad". Ca asa se intampla daca un calugar bun isi face datoria, multi din neamul lui se mantuiesc prin el.

Nu ai auzit ce zice proorocul Ieremia? Dumnezeu rasplateste pacatele parintilor asupra copiilor pana la al patrulea neam.

Deci, tu suferi pentru stramosii tai. Dar daca vrei sa iesi si tu din iad si ei, sa mai zaci un an pe pamant sau trei ceasuri in iad. dar ia seama ce spui, i-a spus ingerul, ca in clipa aceasta ti-am si luat sufletul!

A stat el si s-a gandit.
- Gandeste-te bine! i-a spus ingerul.
- Trei ceasuri in iad!
Cind a zis aceste cuvinte, i-a si luat sufletul. Si unde l-a dus? L-a dus in gheena, de care v-am amintit inainte, cel mai greu loc din iad, de care se tem si dracii.

Si cand l-a dus acolo si l-a bagat in focul cel negru si de miliarde de ori mai fierbinte ca acesta, a fost cuprins de intunericul ce domnea pretutindeni si a inceput a racni si a geme de durere, caci balaurii de foc au inceput sa-l muste si sa-l chinuiasca; el, cand s-a vazut acolo si a vazut atata deznadejde si atata strigat si atata durere si atata spaima si atata foc, a inceput sa strige cat putea: "Doamne, miluieste-ma! Doamne, iarta-ma!"

Dupa trei minute, o lumina a despicat intunericul si a aparut ingerul Domnului. Cand l-a vazut, a inceput a bate din palme si a striga asa:
- Vai mie! Vai mie! Vai mie! Toate le-am crezut, dar una ca asta n-am crezut!
- Ce n-ai crezut, parinte Andrei?
- N-am crezut ca un inger al Domnului poate sa minta!
- Cum se poate una ca asta, ca sa spun eu minciuni? Eu nu sunt om pacatos, eu nu sunt duh rau, diavol. Eu nu pot face pacat, eu nu pot minti. Cum pot eu sa mint, daca sunt raza de dumnezeire, sunt lumina a doua din lumina cea dintai? Cum as putea eu sa spun minciuni?
- Dar cum ne-a fost vorba in chilie la mine?
- Cum? - N-a fost vorba ca ma vei scoate de aici dupa trei ceasuri? Iata, au trecut mai mult de trei sutr de ani de cand ma chinuiesc aici!
Ingerul i-a spus:
Adevarul este Hristos. De-abia a trecut o ora si mai ai doua ore de stat.
- Doua ore? a strigat monahul cu groaza. Este oare cu putinta sa fi trecut numai o ora pana acum?
- Eu am venit sa vad daca poti rabda.
Atunci a zis calugarul Andrei:
- Doamne, daca acesta este adevarul, ca de-abia a trecut un ceas de cand ma chinuiesc aici in iad, du-ma inapoi in trupul meu cel ranit si bolnav si sa sufar acolo, nu un an, ci sute de ani, ba chiar pana la ziua venirii lui Hristos, numai sa nu mai stau o clipa aici in focul cel nestins!
Si indata, cu iuteala gandului, l-a luat ingerul si l-a dus inapoi in trup.
Cine a stiut ca a fost mort un ceas? Cand a inviat a inceput a striga:
- Miluiti-ma! Miluiti-ma!
Si a venit calugarul care il ingrijea si a intrebat:
- Ce este, parinte? De ce strigi?
- Sa se adune tot soborul manastirii.

Erau trei sute de calugari acolo. Si l-au pus intr-un cerdac inalt si le-a spus la toti minunea care s-a petrecut cu el; ca el a stat un ceas in iad si i s-au parut mai mult de trei sute de ani. Atata de greu a trecut timpul.

Sa ne fereasca mila si indurarea lui Dumnezeu si a Maicii Domnului pe toti din cati sunt aici sa nu ingaduie Dumnezeu vreunul sa incerce durerile si chinurile iadului in vreun fel. Si toti, cu darul Mantuitorului si cu mijlocirea Maicii Domnului, a Sfantului Ioan Botezatorul si a tuturor sfintilor sa ne mantuim, sa ne usuram inainte de a ne duce din lumea aceasta si sa ne intalnim cu totii in veacul viitor la bucuria cea vesnica.

Munca a opta din iad este deznadejdea. Acolo toata lumea este deznadajduita de mila lui Dumnezeu, aducandu-si aminte de cuvantul Evangheliei, ca s-a inchis usa si ca pocainta in iad nu mai este.

Munca a noua din iad este vesnicia, care stapaneste atatea miliarde si miliarde de suflete. Nu mai exista acolo o limita, ca adica o sa rabde omul o mie de ani sau o suta de mii de ani, ci in vecii vecilor.

Dar ca sa le descrie cineva cate una singura, nimeni nu poate spune, numai una cat ii de grea, ca este imposibil a descrie limba de tarana.

Cine poate spune macar una din munci cata suferinta aduce firii omenesti. Ca dreptii dupa sfarsit primesc cele patru insusiri ale trupului si pacatosii primesc si ei una: insusirea nemuririi.

Primesc trupuri nemuritoare, ca sa arda in vecii vecilor si sa nu se mistuie; sa se chinuiasca in vecii vecilor si sa nu scape; sa inseteze in vecii vecilor si sa nu aiba apa; sa le fie foame in vecii vecilor si sa nu aiba mancare.

Nemurirea o au de la judecata inainte, cum spune Hristos, spre a se chinui in vecii vecilor. Amin.

Parintele CLEOPA

sursa www.crestinortodox.ro

Parintele Arsenie Boca Cuvinte de mantuire

Parintele Arsenie Boca ,, Mania, stresul si cancerul sunt din cauza lacomiei stomacului,,

Iată de ce strigăm, s-audă toţi: ‘napoi la post, căci fără de post ne merge rău! 

Şi iată cât de rău: cine nu se leapădă de carne şi de grăsime repede va fi-ncolţit de mânie şi de desfrânare, celelalte două laturi ale lăcomiei stomacului. 

Să vedeţi cum: mâncarea de carne (şi mai ales mâncată cu împingerea necurată a poftei) ca să se facă sânge, are nevoie de fiere, care este otravă – veninul nostru.

 Fierea aceasta topeşte carnea şi grăsimea întocmai cum topeşte soda slănina, când fac femeile săpun. Fierea e o otravă tare. 

Dacă sporeşte mâncarea de carne, sporeşte şi otrava cu care trebuie topită. 
Şi-atâta sporeşte, cât nu mai încape în beşica ficatului şi-atunci simţi dureri la capătul pieptului, căci stă beşica să crape de plină. 
Fierea câtă nu încape umblă prin sânge de sus în jos fără rost şi, otravă cum e, atacă nervii, îi slăbeşte. De aici vine nerăbdarea, de aici vine nervozitatea, de aici mânia, din fierea care atacă nervii. 

Aici e cheia: de ce se supără unii aşa de uşor din nimicuri, din fleacuri, să moară de supărare?

 Pentru că li-e plin sângele de fiere şi li se rup telefoanele – că aşa le zic la nervi – şi cea mai uşoară vorbă îi aprinde şi-i chinuie grozav şi ei la rândul lor îi chinuie pe alţii.

 

Deschideţi uşa, ca să audă şi cei de afară! Deschideţi-o bine.

Dar deschideţi şi voi toţi uşile sufletelor voastre, ca să intre duhul luminii, că să auziţi şi să nu vă aflaţi numai auzitori, ci şi împlinitori! Postul aduce însănătoşire.

 În mâncarea de carne mai sunt şi alte primejdii, o mulţime de otrăvuri care încă dărâmă casa de pe noi. Acelea aduc: bolile de inimă, durerile de rărunchi, de ficat şi altele. 

Toate se tămăduiesc de la sine înlăturând pricina care le-a adus, curăţind sângele prin post. Căci toate bolile sunt cu putinţă dacă sângele este otrăvit. 

Vrei să te însănătoşeşti, fă calea întoarsă. 

Deci luaţi aminte la ce mâncaţi, căci uite aşa pedepseşte Dumnezeu nesocotirea postului cu boli, şi încă unele fără leac, cum de pildă e cancerul… 

Paralizia sau slăbănogirea unei jumătăţi de trup tot din nesocotirea postului se trage. 

De obicei cu paralizie pedepseşte Dumnezeu pe toţi nesătuii de avere. 

Ea poate fi moştenire. Şi-atunci, dacă simţi acest lucru, ai putea-o ocoli sau stinge postind foarte mult.

 Nesătuii de avere şi-au făcut socoteala greşită, zicând că dacă postesc nu mai pot alerga şi lucra.

 Ei au crezut sfatul viclean al dracului iubirii de avere, deci au făcut o socoteală greşită înaintea lui Dumnezeu.

 De aceea, toţi harnicii să ia aminte şi să ţină post, ca nu cumva după multă alergătură deşartă să vină o vreme să trebuiască să stea la pat tot restul vieţii. Dar şi aceasta de li s-ar întâmpla, tot milă de la Dumnezeu să o socotească, deoarece le dă prilej de a cumpăni şi de a-şi cunoaşte greşeala. 

Căci Dumnezeu nu pedepseşte spre moarte, ci spre întoarcere. 

Căci trupul nu plăteşte nimic când din el scoţi unealtă rea. 

Sfinţii au scos cu totul altceva: sfeşnic a Duhului Sfânt. 

Prin urmare, cine nu păzeşte postul i se va aprinde în gură para mâniei, de unde începe toată vrajba, iar în trupul lui vor încolţi boli peste boli.

Părintele Arsenie Boca

sursa http://www.ganduridinierusalim.com

Parintele Arsenie Boca ,,Cuvinte de mantuire,,

Parintele Arsenie Boca ,,Nu se ajunge la rugăciune neîncetată câtă vreme eşti pătimaş, ci ajungi la primejdie de năluciri, halucinaţii, chiar în stare de veghe,,

Când amesteci rugăciunea cu patimile, biruiesc patimile cu tot felul de năluci.

Unii îl văd pe Domnul Hristos ca pe un tânăr de care se îndrăgostesc, alţii ca pe un copil ce-l strâng la sân, ca rod al patimii. 

Cu înşelări de acestea se ajunge până la nebunie.

 Pe cel bolnav psihic îl poţi ajuta dacă este conştient de boala sa. 

Până nu te purifici de patimi, nu te avânta în rugăciunea neîncetată, că satana te prinde în înşelăciuni drăceşti în loc de vederi cereşti. Întâi trebuie făcută despătimirea.

 Cum?
Trebuie lepădată iubirea de sine, iubirea curvească de sine şi semnele acestei iubiri sunt printre altele: judecarea, cârtirea, nemulţumirea.

Sunt două faze ale nevoinţelor:
1. Faza ascetică - toată strădania din partea omului să se purifice de patimile ( mandria, parerea de sine, trufia, lacomia, zgarcenia, trandavia, ignoranta, barfirea, clevetirea, osandirea, lacomia pantecelui si toate poftele sufletesti si trupesti..)
2. Faza a doua după această biruinţă, caracterizată prin darurile Sfântului Duh, care ridică mintea la stări de credinţă luminată. Sfinţii au făcut nevoinţe grozave şi au ajuns la starea lui Adam înainte de cădere când fiarele în prezenţa lor, leapădă starea lor de fiare. Sfinţii iubesc toată făptura lui Dumnezeu.

Lepădarea de lume - adică de patimile lumii, nu de lume ca şi creaţie a lui Dumnezeu. 

Legăturile satanei asupra omului sunt necrezut de tari - de aceea încurcăturile ce le vom avea în vămile văzduhului, sunt extraordinare dacă nu ne descâlcim mintea din cursa lui. 

De puterea diavolului se scapă cu puterea Domnului Hristos: „Fără Mine nu puteţi face nimic” în privinţa izbăvirii de diavol.

Prin vămi trec toţi, afară de cei aprinşi de focul Sfântului Duh încă din lumea aceasta.
De exemplu, flăcările mâinii Avei Iosif, pe care le-a văzut ucenicul, iar bătrânul îi zise: „Dacă vrei fă-te tot cu focul, nu numai mâinile.” (pateric); însemnează a vrea la o intensitate pe viaţă şi pe moarte.

Cei care trăiesc în Duhul lui Dumnezeu, în vremea vămilor trec prin ele ca o flacără şi sunt asistaţi de îngeri. 

Se plăteşte fapta cu care ai asuprit pe altul.

Bolile sunt o pedeapsă sau un drept al satanei de a te chinui în lumea aceasta. Boala este ultima milă a lui Dumnezeu cu omul care a întârziat cu pocăinţa, cu cel care nu se gândeşte la mântuire.

Dacă nu ne smerim prin pricepere, ne smerim prin vinovăţie. 

Vă asigur că Cineva vă vede aşa cum sunteţi.

Cei care vorbesc, vorbesc după darul ce li s-a dat de Dumnezeu, iar ascultătorii se folosesc după credinţa ce o dovedesc.

Să ne îmbunătăţim din zi în zi căci este cine să ne ajute. 

La concepţia de viaţă a omului, Dumnezeu e atent şi-i rânduieşte anii.

Pentru unii bătrâneţea e canon, pentru alţii e minte şi învăţătură: Vă folosiţi în măsura ascultării căci nu ascultaţi de mine ci de cine trebuie.

Sinele - lumea din lăuntru sau stratul de mizerie interioară pus peste Chipul lui Dumnezeu din suflet, subconştientul, moştenirea ereditară.

Există în noi un tron şi o cruce.
Când noi stăm pe tron, Domnul Hristos stă pe Cruce şi invers. 

Crucificările sunt mijloacele de lepădare de sine. Trebuie să alungi multă mizerie din suflet, să dai de filonul de aur al Chipului lui Dumnezeu din tine. 

Nimicurile şi fleacurile îţi fărâmiţează puterea şi energia; orice gunoi trebuie măturat.
Îl mături în funcţie de conştiinţa ta, cât vrei să fii de curăţit.

Margaritare duhovnicesti - Din Invataturile Parintelui Arsenie Boca
citeste continuarea aici https://manastireararau.files.wordpress.com/2012/08/boca-arsenie-ganduri.pdf

Cuvinte intelepte ale Sf. Ioan Gura de Aur

Sfântul Ioan Gură de Aur  ,, Despre postul din obligatie,,

  Mulţi creştini, nedând o prea mare importanţă postului, îl ţin fără tragere de inimă sau nu îl ţin deloc.

 Şi totuşi, trebuie să primim postul cu bucurie, nu cu frică şi părere de rău, căci nu este înfricoşător pentru noi, ci pentru diavoli. 

În cazul demonizaţilor, mult poate face postul, mai ales când este însoţit de sora sa bună, care este rugăciunea. 

De aceea, Hristos a spus: Acest neam de demoni nu iese decât numai cu rugăciune şi cu post (Mat. 17, 21).

Aşadar, dat fiind faptul că postul îi alungă departe pe vrăşmaşii mântuirii noastre, trebuie să îl iubim, nu să ne temem de el. 

Trebuie mai degrabă să ne temem de mâncarea multă, mai ales atunci când este însoţită de beţie, pentru că ea ne supune patimilor, în vreme ce postul, dimpotrivă, ne scapă de patimi şi ne dăruieşte libertatea duhovnicească. 

De ce dovadă a binefacerilor postului mai avem nevoie, atunci când ştim că el luptă împotriva diavolului şi ne izbăveşte de robia păcatului?

Nu numai călugării cu viaţă îngerească sunt însoţiţi de puterea postului, dar şi unii mireni, care zboară pe aripile lui până la înălţimile cugetării sfinte.

Vă amintesc că cei doi mari prooroci ai Vechiului Testament, Moise şi Ilie, cu toate că aveau mare îndrăzneală la Dumnezeu, prin virtuţile lor, posteau adesea, iar postul îi apropia de Dumnezeu.

Chiar şi cu mult înainte de ei, la începuturile creaţiei, atunci când Dumnezeu l-a plăsmuit pe om, i-a dat deîndată porunca să postească. 

Dacă Adam împlinea această poruncă, avea să se mântuiască.

 Din toţi pomii din rai poţi să mănânci, iar din pomul cunoştinţei binelui şi răului să nu mănânci, căci, în ziua în care vei mânca din el, vei muri negreşit! (Facerea 2, 16-17). 

Aceasta nu era alta decât porunca de a posti. Dacă şi în Paradis era nevoie de post, cu atât mai mult este nevoie în afara sa.

 Dacă înainte ca omul să fie rănit sufleteşte, postul era pentru el medicament, cu atât mai mult este medicament acum, când sufletul său este rănit de păcat. 

Dacă înainte să înceapă războiul poftelor, era absolută nevoie de post, cu atât mai multă nevoie este acum, când suntem în război cu diavolul. Dacă Adam se supunea acestei porunci, nu ar mai fi auzit cuvintele: pământ eşti şi în pământ te vei întoarce (Facerea 3, 19). 

Pentru că Adam nu s-a supus, au urmat moartea, grijile, suferinţele şi o viaţă mai grea decât orice moarte.

Vedeţi cum Dumnezeu Se supără atunci când postul este dispreţuit? 

Şi nu puteţi să vă închipuiţi cât Se bucură El când ţinem post. 

Moartea a intrat în om pentru că a nesocotit postul şi este scoasă din el prin post. Astfel s-a întâmplat şi cu ninivitenii.

Şi a fost cuvântul Domnului către Iona, fiul lui Amitai, zicând: „Scoală-te şi du-te în cetatea cea mare a Ninivei şi propovăduieşte acolo, căci fărădelegile lor au ajuns până în fata Mea!” (Iona 1, 1-2). 

După mai multe peripeţii (Iona 1, 3-2, 11), Iona s-a dus la niniviteni şi le-a spus că cetatea lor urma să fie distrusă: Patruzeci de zile mai sunt, şi Ninive va fi distrusă! (Iona 3, 4). 

Când au auzit aceste cuvinte, oamenii din Ninive nu s-au arătat dispreţuitori şi indiferenţi. 

Cu toţii – bărbaţi, femei, stăpâni, robi, copii şi bătrâni – au început să postească. 

Ba şi pe animale le-au pus să postească. 

Iată de ce am spus mai înainte că de mâncarea multă şi de băutură ar trebui să ne temem, nu de post: mâncarea şi băutura au fost aproape să distrugă cetatea, pe când postul a izbăvit-o.

Proorocul Daniel a fost aruncat în groapa leilor, dar pentru că postise, a ieşit nevătămat, ca şi cum ar fi fost aruncat între oi (Dan. 6, 16-23). 

Dar şi cei trei tineri, care au postit la rândul lor, au fost aruncaţi în foc şi au ieşit de acolo cu trupurile luminoase şi neatinse de flăcări (Dan. 3, 19-27). Dacă focul a fost adevărat, atunci cum de nu i-a ars pe aceşti oameni? 

Dacă trupurile lor erau adevărate, cum de nu au fost vătămate? 

Cum? Întreabă postul să-ţi spună. El o să te lămurească în legătură cu această taină, pentru că taină este, cu adevărat, ca trupurile să fie date fiarelor sălbatice sau focului şi să nu păţească nimic. 

Vezi ce luptă peste fire şi apoi ce biruinţă peste fire?

 Adu-ţi aminte mereu de puterea postului şi primeşte-l cu sufletul deschis, pentru că este nebunie curată să ne îndepărtăm de el, atunci când şi de colţii leilor fereşte, şi de foc scapă, şi pe diavoli îi îndepărtează, potolind văpaia patimilor, liniştindu-ne gândul şi aducându-ne alte şi alte binefaceri.

„Mi-e frică de post pentru că strică şi slăbeşte trupul”, poate că spui tu. Dar să ştii că pe cât se strică materia omului, pe atât se înnoieşte sufletul său (vezi 2 Cor. 4, 16). 

Pe de altă parte, dacă vrei să cercetezi bine lucrurile, vei vedea că postul are grijă de sănătatea trupului. 

Iar dacă nu crezi cuvintele mele, întreabă-i pe doctori, să-ţi zică ei mai bine. 

Aceştia spun că sănătatea este menţinută prin cumpătare la mâncare, pe când lăcomia duce la tot felul de boli, care distrug trupul.

Aşadar, să nu ne temem să postim, căci postul ne scoate din multe rele. 

Mai văd oameni care înainte şi după post se îmbuibă cu hrană şi cu băutură, pierzând astfel folosul postului. 

Este ca şi cum trupul nostru abia şi-ar reveni dintr-o boală şi când ar da să se ridice din pat, cineva l-ar lovi tare cu piciorul şi l-ar îmbolnăvi şi mai tare. Ceva asemănător se întâmplă şi cu sufletul nostru atunci când înainte şi după post nu suntem cumpătaţi.

Dar şi când postim, nu ajunge să ne abţinem de la diferite mâncăruri, ci trebuie să postim şi sufleteşte. Există primejdia ca ţinând posturile rânduite de Biserică, să nu avem nici un folos.

 Din ce cauză? Pentru că ne ţinem departe de mâncăruri, dar nu ne ţinem departe de păcat; nu mâncăm carne, dar mâncăm sufletele celor săraci; nu ne îmbătăm cu vin, dar ne îmbătăm cu pofte trupeşti; petrecem ziua în post, dar ne uităm la lucruri ruşinoase. În felul acesta, pierdem folo-sul postului. 

De aceea, postul de mâncare trebuie însoţit de îndepărtarea de orice păcat, de rugăciune şi de luptă duhovnicească. Numai astfel vei aduce jertfă bine-plăcută Domnului şi vei avea mult folos.

Sfântul Ioan Gură de Aur, Problemele vieții, Editura Egumența
sursa http://ortodox.md

Cea mai frumoasa predica a Mitropolitului Bartolomeu Anania - Predica Ad...

 Postul urmează să determine o schimbare a vieţii. Şi, dacă nu simţim această schimbare spre bine, înseamnă că nu am ajuns la postire.

Postul schimbă atitudinea faţă de tot ce ne înconjoară. 

Încercăm să depăşim acea stare când vrem ca toate să fie după placul nostru și începem să ne dăm noi după lume.

Atunci postul ne ajută să coborâm la nivelul fiecăruia şi să-l acceptăm pe aproapele, cu toate neajunsurile, încercând să ne rugăm pentru el, să ne manifestăm dragostea şi să-l ajutăm spre o schimbare. 

Postul e în duhul patristic, mesajul rămânând acelaşi: urăşte păcatul, dar iubeşte-l pe păcătos.

Sfântul Vasile cel Mare, un bun postitor, ne spune că prin post suntem în stare să slăbim trupul, pentru a ne întări duhovniceşte.

Pe de altă parte nu este de ajuns doar înfrânarea trupească. „Ce folos este ca trupul să fie deșert de bucate, iar sufletul a-l umplea de păcate? 

Ce folos este a fi galbeni și ofiliți de post, iar de pizmă și ură să fim aprinși? 

Ce folos este a nu bea vin și a fi beți de veninul mâniei? 

Ce folos este a nu mânca cineva carne și cu hulele a rupe carnea fraților noștri? 

Ce folos este a ne opri de cele ce sunt uneori slobode și a face cele ce nu sunt niciodată slobode? 

Că Dumnezeu pe aceia îi iubește și îi cinstește, care se feresc de cele oprite.” (Sf. Antim Ivireanul)

Postul este ceva mai mult.

Sf. Ioan Gură de Aur ne zice că e ferirea de orice lucru rău.

Părintele Sofian Boghiu ne învață: „În post contează foarte mult să vă iertaţi unul pe altul. 

Poţi să mori de foame, nu are niciun rost postul tău, până nu te împaci cu celălalt.

 Unii nu-şi vorbesc cu anii.

 Dar postesc fiecare post. Vai de postul lor!”

De asta se zice că de la postul cu bucate trebuie să trecem la cel de lăsare de păcate, deci de rele. Postul schimbă conştiinţa noastră, ne face mai responsabili.

Adesea sportivii, care trec zilnic prin exercițiul forței, al îndemânării sau al rezistenței, au mai multă responsabilitate și în viaţa cotidiană, exact aşa putem spune despre oamenii care postesc, trecând prin aceste exerciţii ale înfrânării.

Postul ne educă dragostea faţă de aproapele. 

„Adevăratul post stă nu numai în istovirea trupului, ci și în a da celui flămând bucata pe care ai vrea tu să o mănânci.”, ne învaţă Sf. Serafim de Sarov.

Sa iertam. Sa cerem putere de Sus pentru a ierta din toata inima.

Sa facem mai multa milostenie.

sa ne rugam mai mult

Sa ne rugam si pentru ceilalti, ce indura suferinte si lipsuri.

sa ne rugam pentru Pace in lume si luminarea mintii celor ce conduc omenirea.

Sa mergem mai des la biserica, la manastiri in pelerinaje.

Sa daruim carti duhovnicesti mantuitoare de suflet.

Sa zambim mai mult, sa postim cu gura si mai mult.

sa aprindem mai des candela pentru Slava lui Dumnezeu.

Sa ne rugam si pentru iertarea celor adormiti.

Sa ne schimbam viata, citind cartile Sfintilor Parinti. Si sa le punem in practica. Sa cerem ajutor de Sus pentru ca Domnul sa ne intareasca in credinta. Zi si noapte. Noapte si zi.Dimineata si seara.

Sa cerem Har de Sus ca Domnul sa miluiasca pe cei rataciti de la credinta si sa puna in inimile lor dragoste si iubire fata de Domnul.

Sa fim mai blanzi si smeriti la minte si la inima. Fara de dragoste fata de aproapele si smerenie rugaciunea e fara viata.
Sa multumim Domnului mai des. Multumim si prin fapte bune. Si prin rugaciune .
Post binecuvantat.

Preot Octavian Moşin

sursa http://ortodox.md