Părintele Cleopa Ilie - Despre vremurile din urmă

  Sfantul Ioan Evanghelistul a facut preoti, episcopi si a increstinat tot ostrovul Patmos. Acolo a scris el si Apocalipsa, care este in Sfanta Scriptura, cu care se termina Noul Testament.

Asa au sa vina si pe timpul lui Antihrist. Bagati de seama, poate eu sunt in groapa. Voi fi putred pe atunci. Sa va aduceti aminte cand invatam eu aici. Sa va insemnati cu Sfanta Cruce, cea mai puternica arma, de care se cutremura tot iadul, si nu veti fi biruiti de nimic. 

Auzi cum canta Biserica la Sfantul Maslu : “Doamne, arma asupra diavolului, Crucea Ta o ai dat noua, ca se scutura si se cutremura nesuferind a cauta spre puterea ei; ca moartea ai calcat si mortii ai sculat. Pentru aceasta ne inchinam ingroparii Tale si Invierii “.

 Deci sa nu credeti in descantece, in tot felul de vraji, in cei ce cauta in bobi, in cafea, in palma; cei ce sting carbuni, cei care deschid carti sfinte, cei care descanta cu numele lui Hristos si pomenesc sfintii. Toti sunt impotriva lui Hristos! Toti sunt in slujba satanei! Nici o vedenie sa nu primiti. O vedenie care-i de la Dumnezeu, v-am spus ca nu se supara Dumnezeu daca nu o primesti, ca El stie ca tu te temi sa nu primesti lup in loc de pastor.

Vedenia, stiti care este? Ai auzit care-i vedenia noastra? Care o spune Sfantul Efrem Sirul: Asa, Doamne, imparate, daruieste-mi ca sa-mi vad pacatele mele, sa nu osandesc pe fratele meu, ca binecuvantat esti! 

Si iarasi ceea ce spune Duhul Sfant prin Proorocul David: Ca faradelegea mea eu o cunosc si pacatul meu, inaintea mea este pururea (Psalm 50, 4) . Sa ne vedem pacatele, nu vedenii. 

Ca Sfantul Isaac Sirul spune: De mii de ori mai fericit este cel ce-si vede pacatele, decat cel ce vede vedenii; ca vedeniile pot fi draci si te duc la pieire vremelnic si vesnic.

 Sa ne vedem pacatele noastre, sa petrecem in smerenia mintii si a inimii si sa nu ne socotim vrednici ca putem vedea vedenii, ca asta este cea mai mare mandrie si cutezanta. 

Daca de pe acum crezi in vedenii, cand va veni Antihrist, ce-ai sa faci atunci? 

Ca spune la II Tesaloniceni, cap. 9, despre venirea lui Antihrist: a carui venire este intru toata puterea satanei, facand semne si minuni mari, de va putea sa insele si pe cei alesi. 

Sfantul Andrei al Cezareei, in talcuirea Apocalipsei, spune: “Cand vor veni ucenicii lui Antihrist, vor face pe femei si barbati sa zboare pe sus“. Ai sa vezi tu atunci! Cand vei vedea ca din paie uscate de grau iti face paine proaspata si, din vita uscata de vie, iti face sa curga vinul cel mai bun.

Vor face multe minuni cu puterea satanei, incat cei care nu sunt intemeiati in credinta vor zice : “Mai, astia sunt de la Dumnezeu!“ Vor merge cu tine la cimitir si vor intreba :

– Unde-i mama ta ingropata ?

– Aici !

– Unde-i tatal tau ingropat ?

– Aici !

Si vor zice slugile lui Antihrist :

– Iesi, mai Gheorghe! Iesi, mai Ioane! Iesi, Vasile! Iesi, Marie! Iesiti din morminte!

Si o sa-ti iasa tatal tau si o sa te sarute; si mama ta o sa te ia in brate, cu hainele cu care-i pusa in mormant, si iti va zice :

– Dragul tatei, credeti in acestia, ca de la Dumnezeu sunt! Credeti, ca ei ne-au scos pe noi din iad!

Toti vor fi draci! Si cei scosi din morminte si cei care vin cu dansii. Luati aminte! Sa nu credeti in proorocii mincinosi, ca fac minuni cu puterea satanei si pe cei slabi in credinta o sa-i insele. Ei lucreaza cu satana, iar noi suntem cu Hristos ! Atunci ce-ai sa faci, daca incepi a crede de pe acum in vraji, in descantece si in ghicitorii de tot felul?

Eu umblu prin credinta, nu prin vedere. Asa ne invata Biserica in Simbolul Credintei. N-am nevoie sa vad. Ca zice Hristos : Fericiti cei ce n-au vazut, si au crezut! (Ioan 20, 29). Asa este. 

Acum aproape de sfarsitul lumii vor apare multi hristosi mincinosi si prooroci mincinosi sa insele lumea. Voi tineti-va de mama voastra spirituala, Biserica Ortodoxa, care v-a nascut prin apa si prin Duh! Nimic sa nu primiti de la sectanti.

 Cand vine un sectant sau cineva la tine, intai pune-l sa faca cruce si sa spuna Crezul: “ Cred Intr-Unul Dumnezeu, Tatal Atottiitorul, Facatorul cerului si al pamantului…“. Daca spune Crezul, vorbeste cu el; daca nu, zi-i: “Fugi, satana, ca nu esti fiu al Bisericii, ci esti al lui Antihrist!” Eu am scris o carte – “Despre credinta Ortodoxa” -, care s-a tiparit in doua editii, unde am pus si pe martorii lui Iehova si toate sectele. 

Spune Evanghelistul Ioan: Fiilor, ati auzit ca vine Antihrist? Tot duhul care nu marturiseste pe Iisus Hristos ca este Dumnezeu, Antihrist este! (I Ioan 4, 3). Deci inaintemergatorii lui Antihrist, tagaduiesc dumnezeirea lui Hristos. Sa nu ne speriem! Noi una sa stim: “Ca Piatra Hristos este temelia Bisericii si portile iadului nu o vor birui“. 

Ai vazut ce spune Sfantul Atanasie cel Mare: “Vezi caderea iudeilor din credinta? Cati prooroci au avut ei pana la Sfantul Ioan Botezatorul! Iar de atunci nici unul! Ca Legea si proorocii pana la Ioan Botezatorul sunt“. S-a ridicat Duhul Sfant de la ei, sa nu mai aiba prooroci pana la sfarsit. Tot el spune: “Sa nu va temeti cand se vor inmulti vrajmasii Bisericii! 

Ca si in vremea sfarsitului si oricand Hristos va sprijini pe cei credinciosi”. Si zice: “Daca are sa imparateasca Antihrist 1260 de zile, trei ani si jumatate, pentru cei alesi se vor scurta zilele“. 

Are sa ti se para ca a trecut intr-o luna imparatia lui Antihrist. Ce? Dumnezeu nu stie pe cei alesi, ca sa-i crute? Deci, totdeauna sa tineti credinta cu statornicie. Un Domn, o credinta si un Botez. In ceea ce ne-am nascut, in aceea sa murim!”

EHOH SI ILIE, PROROCII


“Acesti doi prooroci au sa se pogoare, sa vina din Rai, trimisi de Dumnezeu, fiind luati cu tot cu trup la cer. 

Cand vor predica ei cu mare putere si vor infrunta pe Antihrist trei ani si jumatate, cat va imparati el, Sfintii Enoh si Ilie vor avea mare putere sa strabata tot pamantul cu fel de fel de minuni. 

Au sa faca minuni mari si semne in Ierusalim ca sa intoarca pe evrei, caci ei nu se intorc pana nu vine Ilie si Enoh. 

Vor intoarce inimile catre fii si sinagoga satanei catre Hristos. Cand vor predica ei, ii va auzi tot pamantul si-i va vedea toata lumea. Si acestea sunt scrise de 2000 de ani, de cand i s-au descoperit Sfantului Ioan Evanghelistul. Si cine ar fi crezut? Ar zice cineva ca este o nebunie asta. 

Si se intrebau oamenii: “Cum o sa-i vada pe Enoh si Ilie? Din continentul Asia sau Africa, cum o sa-i auda in America?” Acum, daca ar predica, ii vede la televizor toata lumea si ii aude la aparate toata lumea. Cum sa nu! Dumnezeu stie toate, ca si cum ar fi venit. 

Cand vor predica si vor face minuni, tu ai sa te uiti aici si ai sa-i vezi cum fac minuni, cum invie mortii, si ai sa auzi de aici ce predica Enoh si Ilie si cum mustra pe Antihrist, cand va imparati peste toata lumea, timp de 1260 de zile. Vezi? Ceea ce era atunci de necrezut si de neinchipuit, acum se poate realiza! De aici se poate vedea si auzi la Ierusalim. Da! Si uite, stam aici si vedem la Ierusalim cum slujesc acolo, cum predica si auzim toate! Si la Muntele Sinai si in Italia si in Belgia si in Olanda si in Bulgaria si in Grecia si in Serbia. Deci stau aici si vad slujba de la Ierusalim! Vezi ca-i posibil acum?

Dumnezeu stia de mai inainte cat are sa se inmulteasca mintea, adica stiinta. Ca Daniil Proorocul a spus la capitolul doi – In vremea de apoi se va inmulti mintea foarte, si se vor intelepti oamenii si vor zbura prin vazduh si vor inconjura lumea. Toate cate le vezi acum, Biblia le-a spus cu mii de ani inainte. 

Vezi Proorocul Isaia, care traieste cu 850 de ani inainte de venirea Domnului, la capitolul 60 intreaba de avioane, ca el le vedea acum 2800 de ani: Doamne, ce sunt acestea care zboara si se intrec cu norii; si zboara ca porumbeii spre porumbarele lor si de huietul aripilor lor se tulbura vazduhul? (Isaia 60, 8). Ai auzit? Cu 2800 de ani inainte a spus de avioane. Ce-a zis? “Ca zboara ca porumbeii spre porumbarele lor”. Ca ei nu zboara, decat de la un aerodrom la altul, ca sa se alimenteze. 

Dar si Proorocul Ieremia a vazut masinile astea fara cai, care le vedeti acum ca alearga pe drum. Si intreaba pe Dumnezeu: Doamne, ce sunt acestea, care huruie pe drum si intrec carele oamenilor ? Vezi, ca spune de bomba cu neutroni la Apocalipsa: Iata au iesit de la fata Mielului niste lacuste si acestea aveau putere mare de vatamat in cozile lor. Si am auzit un glas de la tronul Mielului: Nu vatamati iarba pamantului, nici copacii, nici florile, nici toate cerealele lumii, numai pe oameni sa-i vatamati cinci luni de zile. Razboiul neutronic. Bomba cu neutroni iti lasa pomii infloriti.

Eu am la marturisire pe cel mai mare profesor de fizica atomica din Bucuresti.

– Domnule, zic, ce rau poate face aceasta bomba?

– Aceasta distruge numai viata, si-ti lasa orasul complet. Ca ce folos daca l-ar distruge? Ei ce sa mai castige cand vin sa ocupe? Au nevoie sa ucida pe oameni, ca sa ocupe orase si toate bunurile lumii.

– Dar daca eu sunt inchis intr-o casa de fier si bomba cu neutroni explodeaza afara, ce poate sa-mi faca, daca zici ca nu distruge materia? Eu nu sunt in siguranta ?

– Dumneata daca ai avea o casa de fier fara usa, cu peretii de zece metri grosime in jur si te-ai bagat acolo, neutronii rapizi nu sunt impiedicati de fier sa treaca. Trec prin fier si vin la dumneata si-ti distrug numai viata.

Am grait cu dansul. Sotia lui este mare bibliotecara la cartile de limbi vechi. Un om credincios! Asa ne-a spus Dumnezeu, ca acestea sunt scrise la Apocalipsa. Nu vor vatama copacii, nici florile, nici sadurile, nici ierburile, ci numai pe oameni cinci luni de zile. Atat o sa dureze razboiul neutronic. Cinci luni de zile n-ai sa te poti pazi nici in casa, nici in beci, nici in apa, nicaieri, nicaieri. Unde te-a ajuns… Tot ce-i viu distruge. Asta-i bomba cu neutroni. Toate-s scrise, fratii mei. Si Mantuitorul a spus: Cerul si pamantul vor trece, dar cuvintele Mele nu vor trece (Matei 24, 35). Da. Noi suntem cei de pe urma!

Cautati sa dobanditi Harul Duhului Sfant, Acest gand sa va preocupe doar. Doar stiti ce vremuri traiti. Cautati sa cititi cartile Sfintilor Parinti despre cum se dobandeste Duhul Sfant. Cei ce il vor avea pe Hristos in inimile lor ( vesnic in inimi ) , vor fi miluiti ( ajutati si aparati  de Domnul ). …”

spicuiri din cartea Ne vorbeste parintele Cleopa (vol. 1)

De ce avem nevoie sa postim? Cum trebuie sa procedam?

 

“Sfintii Parinti ne spun ca pentru cei ce vor sa se mantuiasca, postul si rugaciunea sunt precum doua aripi la o pasare ce zboara.,,

 Cu rugaciunea fara infranare nu facem nimic, la fel cum nu facem nimic cu infranarea fara rugaciune, caci fara infranare suntem cuprinsi de patimi, si rugaciunea ar fi cum am cere ceva ce nu vrem (căci fiind plini de patimi, ce altceva putem cere decat sa scapam de ele, sau ce sens ar avea sa cerem altceva?), iar fara rugaciune nu mai avem legatura cu Dumnezeu, si atunci infranarea nu mai are sens.

Ca si in alte cazuri insa, problema apare atunci cand nu stim ce inseamna rugaciunea si postul. Despre rugaciune am mai vorbit si in alte locuri, si am pus „punctul pe i”, cand am spus ca a te uita la televizor nu inseamna ca te rogi, ba se poate ca pacatuiesti smintind si pe altii. Daca este sa vorbim despre postul din zilele noastre, sigur ca majoritatea dintre noi stim invataturile clasice, si postim de carne, lapte si branza, in zilele randuite de biserica, insa sunt nevoit sa ma repet, ca o randuiala este foarte folositoare pentru incepatori, pentru a se obisnui sa posteasca, insa cu trecerea timpului trebuie sa avem o infranare permanenta, nu neaparat mancand permanent de post, ci este vorba de un control al trupului si o permanenta stare de usurare a lui pentru a-l feri de zburdarea spre pacat, pentru a-l smeri, dar si pentru a fi intr-o permanenta stare de rugaciune, deoarece atunci cand te imbuibi, nu te mai poti ruga.

Astfel, asa cum bine se stie, trebuie ca in fiecare zi sa ne infranam si sa ne ferim sa mancam mult fara niciun folos. 

Spuneam de starea de usurare a trupului, pe care trebuie sa o urmarim, iar aceasta stare de usurare putem sa o avem si mancand putina carne in zilele de dulce. Sunt unii care exagereaza si nici nu vor sa se atinga de carne (nu ma refer la manastirile unde este randuiala de a nu se manca carne, ci la mirenii sau chiar calugarii, care ii judeca pe cei care mananca carne), pe cand chiar in Canoanele Sfintilor Parinti, este blestemat cel ce considera carnea a fi ceva necurat. Faptul ca este foarte sanatos sa nu mancam carne este indiscutabil, insa de aici si pana a pune carnea ca pricina pentru a spori duhovniceste este o greseala mare.

Postul permanent, pe care trebuie sa-l tinem, este o viata echilibrata din toate punctele de vedere, si este bine sa ne amintim ca la inceput oamenii se hraneau doar cu fructe, legume si seminte. Sigur ca astazi, dupa trecerea a catorva mii de ani, metabolismul oamenilor s-a schimbat si s-a adaptat la noile alimente, si de multe ori, cei care vor sa manance doar cum mancau oamenii de altadata, dau de un razboi puternic al organismului, care s-a obisnuit cu noul mod de viata al oamenilor. De fapt, organismul se simte foarte bine cu fructe , legume si seminte.

Sfantului Apostol Pavel: „Oricine se lupta se infraneaza de la toate” (cf. 1 Corinteni 9, 25), ma gandesc ca pana si sportivii se infraneaza in perioadele premergatoare concursurilor, si atunci dupa cum spune apostolul in acelasi loc, daca ei alearga pentru o cununa stricacioasa, cu atat mai mult noi trebuie sa ne infranam, cei care dorim sa luam o cununa nestricacioasa si vesnica.

Pana la urma, tot ceea ce facem trebuie sa simtim si nu facem o nevointa oarba si fara de roade. Astfel, Sfintii Parinti ne spun sa mancam atat cat sa nu ne pierdem rugaciunea, deci atunci cand mananc nu o sa mai gandesc sa fiu neaparat satul, ci sa fiu cu gandul la lucrarea pe care o am de facut.

 Omul cu cat este mai patimas, cu atat are nevoie de o mai mare infranare, caci numai asa o sa poata sa-si schimbe vechile obiceiuri, iar daca dupa o perioada de lupta va tine situatia sub control.

Sfintii Parinti ne spun iarasi, ca oricat de aspru ai tine un post, si oricat de mult te-ai ruga, este zadarnic daca ii judeci si ii clevetesti pe ceilalti. 

De asemenea, luand lucrurile invers, daca nu judecam pe nimeni, ne putem mantui fara osteneala grelelor nevointe, numai ca trebuie sa intelegem ca a nu judeca implica si ascultarea de aproapele, pentru ca in momentul in care cineva are nevoie de noi, iar noi inchidem ochii, de multe ori ne scuzam in sinea noastra cu un fel de judecare a situatiei, care nu intotdeauna este corecta.

Pentru a castiga un lucru pretios avem nevoie si de osteneala, altfel daca ar fi la indemana oricui, acel lucru nu ar avea niciun pret“.

“Din vietile Sfintilor Parinti, aflam ca tacerea era folosita pentru practicarea rugaciunii.

Astazi insa, cand rugaciunea noastra este mult mai slaba, incercam sa tinem o cale de mijloc, si sa ne punem paza gurii, (cf. Psalmii 140,3), nu numai pentru practicarea rugaciunii, dar si pentru a pacatui cat mai putin cu limba. 

Sfantul Apostol Iacov ne sgune ca: „Daca nu greseste cineva in cuvant, acela este barbat desavarsit”, si ca: „Limba, nimeni dintre oameni nu poate s-o domoleasca” (cf. Iacov 3, 2-8). Foarte mult putem gresi cu limba, mai ales atunci cand vorbim mai mult decat ne rugam, atunci cand traim departe de Dumnezeu, sau cand suntem aprinsi de manie.

Sunt multe cazuri, in care este bine sa tacem. Sunt oameni pe care nu-i putem lamuri oricat de intelepti am fi; sunt oameni aprinsi de manie in fata carora trebuie sa tacem, si sunt oameni care nici nu merita sa ne intindem la vorba cu ei. Mantuitorul ne spune: „Nu aruncati margaritarele voastre in fata porcilor” (cf. Matei 7, 6). Nu trebuie sa spunem cuvinte intelepte celor care le dispretuiesc, si nici celor care nu vor sa le auda, si nici chiar celor apropiati, pe care dorim sa-i apropiem de Biserica, si care nu vor sa auda de cele sfinte. Trebuie sa asteptam momentul in care simtim ca ei ar fi dispusi sa primeasca cuvantul nostru. Sigur insa ca sunt si oameni care au nevoie de un cuvant bun si atunci incercam sa tinem o cale de mijloc, sa vorbim atat cat sa nu ne vatamam pe noi si nici pe altii, si sa avem si momente de tacere, incercand sa evitam un rau, dar si pentru a ne intelepti in rugaciune.

Putem spune ca tacerea ar fi mai mult pentru calugari, insa nu este deloc adevarat. Calugarii au fagaduit sa traiasca fara a avea lucruri personale, au fagaduit sa traiasca in curatie, si au fagaduit sa traiasca in ascultare, insa tacerea este foarte folositoare atat calugarilor, cat si oamenilor din lume. Bineinteles ca trebuie sa procedam asa cum ne lumineaza Dumnezeu, dupa situatia in care ne aflam, si sa nu facem niste reguli absurde prin care mai mult sa ne tulburam decat sa ne folosim.

Sunt multe situatii, in care daca tinem gura inclestata si putem sa ne abtinem cateva secunde, atunci putem evita un conflict sau o tulburare. Putem sa suparam pe cineva si cu o vorba nevinovata. De aceea, atunci cand ne intalnim cu cineva, salutam frumos, iar in gandul nostru putem sa ne rugam pentru persoana respectiva. Daca vom face asa, atunci vom avea mult mai multa bunatate fata de dansa, iar posibilitatea ca sa o jignim cu un cuvant este mult mai mica.

Sunt multi vorbareti in jurul nostru, si este mai bine sa ne rugam inauntrul nostru, decat sa ne implicam in ceea ce spun ei. Se spune ca, chiar daca sunt subiecte despre Dumnezeu, tot tacerea este recomandata, deoarece vorba multa tulbura sufletul omului. Şi mai mult, se tulbura omul atunci cand mai apar si contraziceri, completari sau corectari, si in loc sa mearga acasa sa se roage in liniste, este urmarit de discutia precedenta, pe care a avut-o.

Proorocul David spunea ca: „Barbatul limbut nu se va indrepta pe pamant” (cf. Psalmi 139, 11); si fiind insuflat de Duhul Sfant, spunea un lucru foarte important pentru mantuirea noastra. De aceea, trebuie sa avem mereu inaintea ochilor aceste cuvinte, sa punem paza gurii (cf. Psalmi 140, 3), sa ne ferim de galceava si de vorba multa“.

 Singhel Ioan Buliga, Provocarile crestinului ortodox in zilele de astazi, Editura Egumenita, 2012

preluare partiala sait http://www.cuvantul-ortodox.ro/

Sfanta Evanghelie dupa Matei si viata Apostolului

 

Sf. Apostol si Evanghelist Matei

Fiul lui Dumnezeu, Unul fără de păcat, Care a venit pe pământ cu asemănare omenească să mântuiască pe oamenii cei păcătoşi, trecând prin Capernaum, a văzut un om şezând la vamă care se chema Matei şi a zis către dânsul: Vino după Mine! Vameşul, auzind aceasta nu numai cu urechile trupeşti ci şi cu cele sufleteşti, îndată s-a sculat de la vamă şi, lăsând toate, a urmat pe Hristos; apoi Domnul a intrat în casa lui, iar Matei i-a făcut ospăţ. Acolo s-au adunat la Matei vecinii lui, prietenii lui şi mulţi cunoscuţi, vameşi şi păcătoşi şi au şezut împreună cu Hristos şi cu ucenicii Lui. Deci s-a întâmplat să fie acolo farisei şi păcătoşi; aceştia şezând împreună cu păcătoşii au zis către ucenicii Lui: Pentru ce dascălul vostru mănâncă şi bea cu păcătoşii şi cu vameşii?

Iar Domnul, auzind cuvintele lor, a zis către dânşii: Nu trebuie doctor celor sănătoşi, ci bolnavilor, că n-am venit să chem la pocăinţă pe cei drepţi, ci pe cei păcătoşi. Din acea vreme Sfântul Matei s-a făcut ucenic şi următor al lui Hristos şi s-a învrednicit a fi cinstit între cei doisprezece apostoli.

Acest sfânt era fiul lui Alfeu şi frate cu Iacob, iar de către ceilalţi evanghelişti se numea Levi al lui Alfeu. Pentru aceea, vrând să acopere viaţa lui de vameş pentru cinstea apostoliei, l-au numit cu nume puţin cunoscut, adică Levi a lui Alfeu. Iar Sfântul Matei în Evanghelia sa, scriind însuşi despre sine, din multă smerenie, arată pe faţă tuturor numele său, numindu-se Matei şi povestind înaintea tuturor viaţa sa de mai înainte, neruşinîndu-se a-şi mărturisi păcatele sale.

Iar după primirea Sfântului Duh, Sfântul Matei, mai înainte decât toţi ceilalţi evanghelişti, a scris Evanghelia în limba evreiască, pentru evreii care crezuseră, şi a scris-o după opt ani de la Înălţarea Domnului, propovăduind această Evanghelie prin multe ţări. Căci a străbătut Pârtia şi Midia, binevestind pe Hristos. Apoi a înconjurat toată Etiopia, unde îi căzuse soarta, ţară pe care a luminat-o cu lumina înţelegerii Sfintei Evanghelii. Iar mai la sfârşit, fiind povăţuit de Sfântul Duh, a venit în ţinutul mâncătorilor de oameni, la o seminţie neagră la chip şi cu nărav de fiară şi a intrat într-o cetate ce se chema Mirmenia, unde, întorcând către Domnul câteva suflete, le-a pus episcop pe Platon, următorul său, şi a zidit o biserică mică. Iar el s-a suit pe un munte, care era în apropiere şi a petrecut pe acest munte în post, rugându-se lui Dumnezeu cu sârguinţă pentru întoarcerea acelui neam necredincios.

Atunci i s-a arătat Domnul în chip de tânăr preafrumos, având în mâna Sa un toiag. Apoi, dând pace apostolului, a întins dreapta Sa, dându-i acel toiag şi poruncindu-i să se coboare din munte şi să înfigă toiagul înaintea uşii bisericii celei zidite, "căci degrab - i-a zis Domnul -, se va înrădăcina şi va creşte copac înalt cu puterea Mea şi va aduce multă roadă, întrecând cu mărimea şi cu dulceaţa toate celelalte roade. Iar din rădăcina lui va curge izvor de apă curată şi, dacă mâncătorii de oameni se vor spăla, vor deveni albi, şi cei ce vor gusta din roada lui, vor lepăda năravurile cele de fiară şi vor fi oameni blânzi şi buni".

Sfântul Matei, luând toiagul din mâna Domnului, a coborât din munte, mergând în cetate să facă ceea ce i s-a poruncit. Iar ighemonul acelei cetăţi, anume Flavian, avea o femeie şi un fiu care erau chinuiţi de diavoli. Aceştia, întimpinând în cale pe apostol, au strigat în urma lui cu glasuri sălbatice, înfricoşându-l şi zicând: "Cine te-a trimis pe tine aici cu acel toiag pentru pierderea noastră?". Iar el, certând duhurile cele necurate, le-a izgonit. Apoi, cei ce s-au tămăduit s-au închinat apostolului şi au mers după dânsul cu bucurie.

Înştiinţându-se episcopul Platon de venirea lui, l-a întâmpinat cu clerul. Apoi, intrând în cetate şi apropiindu-se de biserică, a făcut precum îi era poruncit: a înfipt toiagul cel dat lui de la Domnul şi îndată înaintea tuturor s-a făcut toiagul copac mare, dând ramuri cu o mulţime de frunze şi s-au arătat roade într-însul foarte frumoase, mari şi dulci şi izvor de apă a curs din rădăcina lui.

Atunci s-au minunat toţi cei ce priveau la această minune, pentru că toată cetatea se strânsese la o minune ca aceasta, şi mâncau poame dulci din acest pom şi beau apă curată. Iar Sfântul Apostol Matei, stând la un loc înalt, propovăduia cuvântul lui Dumnezeu în limba poporului ce se adunase acolo. Deci, îndată, toţi au crezut în Domnul, iar apostolul i-a botezat în acel izvor făcător de minuni. Mai întâi a botezat pe femeia ighemonului pe care o izbăvise de duhul cel viclean, împreună cu fiul său; pe urmă pe tot poporul care a crezut în Hristos. Iar toţi mâncătorii de oameni, care se botezau după cuvântul Domnului, ieşeau din apă luminaţi la faţă, apoi câştigau albire şi frumuseţe nu numai trupească, ci şi sufletească, lepădând negreala de arap şi îmbrăcându-se întru Hristos, omul cel nou.

Înştiinţându-se de aceasta ighemonul, mai întâi s-a bucurat de tămăduirea soţiei şi a fiului său. După aceea, îndemnându-l diavolul, s-a mâniat asupra Apostolului, pentru că tot poporul părăsind zeii alerga la dânsul, şi a cugetat să-l omoare. Dar în acea noapte Mântuitorul S-a arătat Apostolului, poruncindu-i a îndrăzni către El şi făgăduindu-i că va fi împreună cu dânsul în mâhnirea care-i va veni. Deci, făcându-se ziuă, pe când apostolul cânta în biserică laude lui Dumnezeu împreună cu cei credincioşi, ighemonul a trimis patru ostaşi să-l prindă, însă aceia când au ajuns la biserica Domnului îndată i-a cuprins un întuneric încât abia au putut să se întoarcă înapoi.

Atunci, fiind întrebaţi de ce n-au adus pe Matei, au răspuns: "Am auzit glasul lui vorbind, dar n-am putut să-l prindem". Deci, mâniindu-se ighemonul, a trimis ostaşi mai mulţi cu arme, poruncindu-le să aducă pe Apostol cu sila, şi de se va împotrivi cineva, nelăsând să-l ia pe acela, să-l taie cu sabia. Dar şi acest plan a rămas fără rezultat. Căci, pe când se apropiau de biserică, a strălucit o lumină cerească asupra Apostolului, spre care ostaşii neputând a căuta, s-au umplut de frică şi, aruncând armele, au fugit; apoi întorcându-se au spus ighemonului cele ce se făcuse.

Auzind ighemonul, s-a mâniat foarte tare şi s-a dus cu toată mulţimea slugilor sale, vrând că singur să prindă pe Apostol. Însă, când s-a apropiat de dânsul, îndată a orbit şi căuta un sprijinitor. Apoi a început a ruga pe Apostol să-i ierte păcatul şi să-i lumineze ochii, iar Apostolul, făcând semnul Sfintei Cruci peste ochii lui, i-a dăruit vederea. Dar ighemonul, văzând cu ochii cei trupeşti, însă nu şi cu cei sufleteşti - căci l-a orbit răutatea lui -, n-a crezut că ar fi puterea lui Dumnezeu, ci o vrăjitorie. Apoi, luând pe Apostol de mână, îl ducea în curtea sa ca şi cum ar fi vrut să-l cinstească, iar în inima sa cugeta cele viclene, vrând să ardă în foc pe Apostolul Domnului, ca pe un vrăjitor.

Apostolul, văzând tainele inimii lui şi, înţelegând gândurile cele viclene, l-a mustrat, zicând: "Prigonitorule şi vicleanule, de ce nu săvârşeşti lucrul pe care l-ai cugetat asupra mea? Fă ceea ce au pus diavolii în inima ta, căci, precum vezi, sunt gata să rabd toate pentru Dumnezeul meu". Atunci ighemonul a poruncit ostaşilor să-l ia pe Sfântul Matei şi, punându-l pe pământ, să-l întindă cu faţa în sus şi să-i pironească mâinile şi picioarele pe pământ. Făcându-se aceasta, după porunca chinuitorului, slugile au adunat mulţime de viţe şi vreascuri; apoi au adus smoală şi pucioasă şi toate acestea punându-le deasupra Sfântului Matei, le-au aprins. Aprinzându-se focul cu văpaie mare, toţi credeau că Apostolul lui Hristos va fi ars. Dar, o, minune! Îndată s-a prefăcut focul acela în răcoreală şi văpaia în rouă, iar Sfântul Matei a rămas viu, slăvind pe Dumnezeu.

Văzând aceasta, tot poporul s-a înspăimântat de o asemenea minune şi a lăudat pe Dumnezeul Apostolului. Iar judecătorul s-a mâniat mai mult, în loc să cunoască puterea lui Dumnezeu, Care a păzit viu şi nevătămat de foc pe propovăduitorul lui Hristos, şi grăia asupra dreptului fărădelegi, numindu-l vrăjitor şi zicând că vrăjile au stins focul şi l-au păzit viu. După aceea a poruncit să adune lemne mai multe, viţe şi vreascuri şi, punându-le deasupra lui, să le aprindă, iar deasupra să toarne multă smoală. Apoi a adus şi pe zeii săi cei de aur în număr de doisprezece şi, punându-i în jurul focului, îi chemă în ajutor pentru că Sfântul Matei, cu puterea lor, să nu se poată izbăvi de văpaie şi să ardă în foc.

Sfântul Apostol, fiind în văpaie, s-a rugat către Domnul puterilor ca să arate puterea Sa nebiruită, să vădească neputinţa zeilor păgâneşti şi să ruşineze pe cei ce nădăjduiesc spre dânşii. Şi îndată s-a pornit văpaia focului înfricoşat asupra idolilor de aur şi s-au topit ca ceară, ba încă au ars şi mulţi din cei necredincioşi, care stăteau împrejur. Iar din topirea idolilor a ieşit un şarpe ca de foc, care mergea după ighemon, vrând să-l vatăme, încât nu-i era lui cu putinţă a fugi şi a scăpa de frica aceluia, până ce a făcut smerită rugăminte către Apostol ca să-l izbăvească din acea nevoie. Sfântul Apostol Matei a certat focul şi îndată s-a stins văpaia şi a pierit asemănarea şarpelui cea de foc. De acum, ighemonul voia să scoată din foc pe sfântul, însă el, făcând rugăciunea cea mai de pe urmă, şi-a dat sfântul său suflet în mâinile lui Dumnezeu.

Atunci judecătorul a poruncit să se aducă un pat de aur şi să pună pe dânsul cinstitul trup al Apostolului, care fusese scos din foc nevătămat. Apoi, învelindu-l cu veşminte de mare preţ, l-a luat pe umeri împreună cu boierii săi şi l-a dus în curţile sale. Dar el nu avea credinţă desăvârşită. De aceea a poruncit să facă un sicriu din fier şi, punând într-însul trupul Sfântului Apostol Matei, să-l închidă pretutindeni cu plumb şi să-l arunce în mare, zicând către boierii săi: "Dacă Cel ce l-a păzit pe Matei întreg în foc, îl va păzi pe el şi de înec, apoi cu adevărat Acela este Dumnezeu şi Aceluia ne vom închina, lăsând pe toţi zeii noştri, care n-au putut să se izbăvească de arderea focului".

Fiind aruncat în mare sicriul cel de fier cu cinstitele moaşte, noaptea s-a arătat Sfântul Matei episcopului Platon, zicându-i: "Duminică să mergi la malul mării care este spre partea răsăritului de la curţile domneşti şi să iei de acolo moaştele mele, care vor fi scoase la uscat". Sculându-se episcopul, a mers la mare cu o mulţime de popor, la locul arătat şi au aflat racla cea de fier cu moaştele Sfântului Apostol Matei, precum i-a vestit lui în vedenie.

Înştiinţându-se despre aceasta ighemonul şi boierii săi, au crezut cu adevărat în Domnul nostru Iisus Hristos, mărturisindu-L cu glas mare a fi Unul adevăratul Dumnezeu, Care a păzit pe sluga Sa, Matei. Apoi ighemonul, cazând înaintea raclei Sfântului Apostol, îşi cerea iertare de la el pentru greşeala să şi cu osârdie dorea să se boteze. Episcopul Platon, văzând credinţa voievodului şi rugămintea lui cea cu dinadinsul şi învăţându-l mult, i-a poruncit să intre în apa Botezului. Iar când episcopul a pus mâna pe capul lui, voind să-i dea nume, îndată a venit un glas de sus, zicând: "Nu Flavian să-l numeşti, ci Matei".

Astfel, luând voievodul din botez numele Apostolului, s-a sârguit a fi următor al faptelor lui apostoleşti. Căci degrabă, încredinţând altuia domnia sa, s-a lepădat de lumea aceasta deşartă şi se sârguia întru rugăciuni în biserica lui Dumnezeu. Apoi a fost învrednicit rânduielii preoţeşti de către Sfântul Platon episcopul. Iar după trei ani, murind episcopul, Sfântul Matei s-a arătat în vedenie preotului Matei, celui ce-şi lăsase domnia, şi l-a sfătuit să primească scaunul episcopal, după fericitul Platon.

Luând episcopia Matei cel nou, bine s-a ostenit în bună vestire a lui Hristos şi pe mulţi întorcându-i de la închinarea la idoli, i-a adus către Dumnezeu. Apoi, vieţuind ani îndelungaţi cu plăcere de Dumnezeu, s-a mutat către El, stând înaintea scaunului Lui, împreună cu Sfântul Apostol şi Evanghelist Matei şi se roagă pentru noi, ca să fim moştenitori împărăţiei Sale în veci. Amin

sursa Doxologia.ro