Totalul afișărilor de pagină

joi, 26 octombrie 2017

Acatistul Sfantului Serafim de Sarov - Marian Moise [ intreg ]


  

Acatistul Sfântului Serafim de Sarov mare făcător de minuni


Troparul, glasul al 4-lea

Din tinerețe L-ai îndrăgit pe Hristos, fericite, și numai Lui, Unul, ai dorit cu înflăcărare să îi slujești, prin rugãciune neîntreruptă în pustie, nevoindu-te cu inima plină de umilință dobândind iubirea lui Dumnezeu și arătându-te ales al Maicii Domnului. Pentru aceasta ne rugăm ție: Mântuiește-ne pre noi cu rugăciunile tale, preacuvioase Serafime, Părintele nostru.

Condacul, glasul al 2-lea

Frumusețea lumii și cele trecătoare lăsând, preacuvioase, te-ai sălășluit în Mânăstirea Sarovului și acolo, îngerește viețuind, multora le-ai fost cale spre mântuire. Pentru aceasta și Hristos te-a preaslăvit pe tine, Părinte Serafime, îmbogățindu-te cu darul tămăduirilor și al minunilor. Drept aceea îți cântăm ție: Bucură-te, preacuvioase Serafime, Părintele nostru.

Condac 1:

Făcătorule de minuni și preaminunate Cuviosule cel ales al lui Hristos, grabnic ajutătorule și rugătorule al nostru, Sfinte Părinte Serafime, mărind pe Domnul cel ce te-a preaslăvit pe tine, cântare de laudă îți aducem ție. Tu dar, ca cel ce ai mare îndrăzneală către Domnul, din toate nevoile slobozește-ne pe noi, cei care strigăm către tine: Bucură-te, preacuvioase Părinte Serafime, mare făcător de minuni din Sarov!

Icos 1:

Creatorul îngerilor te-a ales pe tine de la început ca să preaslăvești prin viața ta cea minunată Numele Sfintei Treimi, căci te-ai arătat cu adevărat înger pe pământ și serafim în trup și, ca o rază prealuminată a veșnicului soare al dreptății, viața ta a strălucit. Iar noi văzând nevoințele tale cele prealăudate, cu evlavie și cu bucurie ție cântăm acestea:
Bucură-te, dreptarul credinței și al evlaviei,
Bucură-te, chipul blândeței și al smereniei,
Bucură-te, mărirea cea preaslăvita a drepților,
Bucură-te, mângâierea cea lină a mâhniților,
Bucură-te, lauda preaiubita a monahilor,
Bucură-te, ajutorarea preaminunată a trăitorilor în lume,
Bucură-te, slava și apărarea țării Rusești,
Bucură-te, împodobirea sfântă a pământului Tambovului,
Bucură-te, preacuvioase Părinte Serafime, mare făcător de minuni din Sarov.

Condac 2:

Văzând maica ta preacuvioasă, Părinte Serafime, dragostea ta cea fierbinte către viața călugărească, a cunoscut voia Domnului cea Sfântă pentru tine și, ca pe un dar desăvârșit lui Dumnezeu aducându-te, te-a binecuvântat pe calea cea îngustă a călugăriei cu a sa sfântă cruce pe care tu ai purtat-o la piept până la sfârșitul vieții, arătându-ți dragostea ta cea mare către Cel ce s-a răstignit pentru noi, Hristos, Dumnezeul nostru, căruia toți cu umilință să-i cântăm: Aliluia!

Icos 2:

Cuget ceresc ți s-a dăruit ție, Sfinte al lui Dumnezeu, căci din tinerețile tale, necontenit năzuind la cele cerești, ai lăsat casa părintească pentru împărăția lui Dumnezeu și adevărul ei. Pentru aceasta primește de la noi laudele acestea:
Bucură-te, fiu de Dumnezeu ales, al orașului Kursk,
Bucură-te, al părinților celor cucernici odraslă preaslăvită,
Bucură-te, cel ce ai moștenit virtuțile maicii tale,
Bucură-te, cel ce ai învățat de la dânsa evlavia și rugăciunea,
Bucură-te, că de la maica ta la lupte duhovnicești, cu crucea ai fost binecuvântat,
Bucură-te, că până la moarte această binecuvântare cu sfințenie o ai păstrat,
Bucură-te, că din dragoste către Domnul casa părintească o ai lăsat,
Bucură-te, cel ce frumusețile lumii acesteia de nimic le-ai socotit,
Bucură-te, preacuvioase Părinte Serafime, mare făcător de minuni din Sarov.

Condac 3:

Din tinerețile tale puterea celui Preaînalt cu adevărat te-a acoperit, preacuvioase, tu, căzând din înălțimea bisericii, nevătămat păzindu-te pe tine Domnul, iar atunci când de boală cumplit pătimeai, însăși Stăpâna lumii s-a arătat aducându-ți vindecare din ceruri căci din pruncie drept ai slujit lui Dumnezeu neîncetat cântându-I: Aliluia!

Icos 3:

Având stăruința către lucrarea vieții călugărești celei asemenea îngerilor, ai mers la Sfânta cetate a Kievului pentru a te închina Cuvioșilor de la Pecerska, primind din gura Cuviosului Dositei porunca să-ți îndreptezi calea ta în Pustia Sarovului, căci cu credință venind de departe ai sărutat acel Sfânt loc și, acolo sălășluindu-te, ai sfârșit viata ta cea plăcută lui Dumnezeu. Iar noi minunându-ne de o asa purtare de grijă a lui Dumnezeu pentru tine, cu umilință îți cântăm:
Bucură-te, cel ce de lumeasca deșertăciune te-ai lepădat,
Bucură-te, cel ce patria cerească cu ardoare o ai dorit,
Bucură-te, că pe Hristos din toată inima L-ai iubit,
Bucură-te, căci jugul cel bun al lui Hristos asupra ta l-ai luat,
Bucură-te, cel ce ai fost desăvârșit ascultător,
Bucură-te, păzitorul cel adevărat de poruncile dumnezeiești,
Bucură-te, cel ce mintea și inima ta, prin rugăciune, către Dumnezeu le-ai întărit,
Bucură-te, stâlpul cel neclintit al Ortodoxiei,
Bucură-te, preacuvioase Părinte Serafime, mare făcător de minuni din Sarov!

Condac 4:

Viforul năpastelor celor rele potolindu-l, ai străbătut toată calea cea îngustă și îndurerată a nevoinței călugărești purtând jugul vieții pustnicești al zăvorârii, al tăcerii și al privegherii de multe nopți și astfel, prin harul dumnezeiesc urcând din putere în putere, de la fapte către contemplarea lui Dumnezeu, te-ai mutat în lăcașurile de sus unde cu îngerii îi cânți lui Dumnezeu: Aliluia!

Icos 4:

Auzind și văzând viata ta cea sfântă, preacuvioase Părinte Serafime, obștea toată s-a mirat de tine și, venind, lua învățătură din cuvintele și din faptele tale slăvind pe Domnul cel ce este minunat întru Sfinții Săi. Iar noi cu credință și cu dragoste te lăudăm, preacuvioase Părinte, cântându-ți asa:
Bucură-te, cel ce cu totul jertfă lui Dumnezeu te-ai adus,
Bucură-te, cel ce înălțimea nepătimirii ai ajuns,
Bucură-te, ostașule al lui Hristos, cel cu bună biruință,
Bucură-te, bun și credincios slujitor al Cerescului Stăpân,
Bucură-te, înainte stătătorule cel neînfricat pentru noi către Domnul,
Bucură-te, rugătorule al nostru cel neobosit către Născătoarea de Dumnezeu,
Bucură-te, al crinului din pustie minunată mireasmă,
Bucură-te, al harului dumnezeiesc vas fără prihană,
Bucură-te, preacuvioase Părinte Serafime, mare făcător de minuni din Sarov!

Condac 5:

Lumină dumnezeiască a strălucit în casa ta, preacuvioase, atunci când tu, bolnav fiind și pe patul morții zăcând, însăși Preacurata Fecioară a venit la tine cu Sfinții Apostoli Petru și Ioan și a zis: "Acesta este din neamul meu!"- și s-a atins de capul tău. îndată dar, făcându-te sănătos, cu mulțumire lui Dumnezeu ai cântat: Aliluia!

Icos 5:

Văzând pizmașul neamului omenesc viața ta cea curată și sfântă, preacuvioase Părinte Serafime, a vrut să te piardă pe tine trimițând asupra ta oameni răi care fără milă te-au bătut lăsându-te abia viu. Tu însă, Părinte Serafime, ca un miel blând pe toate le-ai îndurat rugându-te Domnului pentru prigonitorii tăi. De aceea, minunându-ne de a ta nerăutate, noi toți îți cântăm ție:
Bucură-te, căci cu blândețea și smerenia ta lui Hristos Dumnezeu I-ai fost următor,
Bucură-te, căci cu nerăutatea ta pe duhul răutății l-ai biruit,
Bucură-te, al curăției sufletești și trupești sârguincios păzitor,
Bucură-te, pustnice cu darurile Duhului plinit,
Bucură-te, ascetule de Dumnezeu preaslăvit și înainte văzător,
Bucură-te, povățuitorule al monahilor cel minunat și de Dumnezeu întelepțit,
Bucură-te, a Sfintei Biserici laudă și bucurie,
Bucură-te, a Mânăstirii Sarovului slavă și lăudare,
Bucură-te, preacuvioase Părinte Serafime, mare făcător de minuni din Sarov!

Condac 6:

Pustia Sarovului propovăduiește nevoințele și ostenelile tale, de Dumnezeu purtătorule, plăcutule al lui Hristos, căci desișurile și pădurile ei de bună mireasmă cu rugăciunea ta le-ai umplut. Urmând lui Ilie, prorocul lui Dumnezeu, și Botezătorului Ioan, te-ai arătat vlăstar pustiei mult roditoare prin darurile Duhului Sfânt cu a cărui putere multe și preaslăvite fapte ai săvârșit, îndemnând pe credincioși să-I cânte lui Dumnezeu, dătătorului de bunătăți: Aliluia!

Icos 6:

Răsărit-a întru tine, fericite Serafime, un nou ales de Dumnezeu, văzător asemenea lui Moise căci, fără prihană slujirea la altarul Domnului săvârșind, te-ai învrednicit a-L vedea pe Hristos în Biserică, cu puterile cele netrupești venind. Iar noi, de această bunăvoință a lui Dumnezeu minunându-ne, îți cântăm ție acestea:
Bucură-te, văzătorule de Dumnezeu preaslăvit,
Bucură-te, cel ce cu Lumina cea întreit strălucită ai fost luminat,
Bucură-te, al Preasfintei Treimi slujitor credincios,
Bucură-te, al Duhului Sfânt lăcaș împodobit,
Bucură-te, cel ce pe Hristos împreună cu îngerii, cu ochii trupești L-ai văzut,
Bucură-te, că încă în trupul cel putrezitor fiind, dulceața Raiului mai înainte ai gustat,
Bucură-te, cel ce cu pâinea vieții ai fost îndestulat,
Bucură-te, cel ce cu apa nemuririi ai fost adăpat,
Bucură-te, preacuvioase Părinte Serafime, mare făcător de minuni din Sarov.

Condac 7:

Voind iubitorul de oameni, Dumnezeu să arate întru tine, preacuvioase, a Sa nespusă milostivire către oameni, cu adevărat luminător de Dumnezeu strălucit te-ai arătat, căci cu faptele și cuvintele tale pe toți îi aduci la evlavia și la dragostea dumnezeiască. Astfel, cu strălucirea faptelor tale fiind luminați și cu pâinea învățăturii tale fiind îndestulați, pe tine cu sârguință te mărim și lui Hristos, Celui ce te-a preaslăvit pe tine îi cântăm: Aliluia!

Icos 7:

Văzându-te pe tine nou ales al lui Dumnezeu, din locuri îndepărtate au alergat la tine credincioșii în necazuri și suferințe fiind, iar tu pe cei apăsați de nevoi nu i-ai depărtat, revărsând vindecări, dăruind alinare, cu rugăciunile pentru ei mijlocind. Pentru aceasta în tot pământul rusesc vestea minunilor tale se răspândea iar fii tăi duhovnicești te slăveau pe tine așa:
Bucură-te, păstorul nostru cel bun,
Bucură-te, părinte milostiv și blând,
Bucură-te, lecuitorul nostru cel grabnic ajutător și plin de har,
Bucură-te, tămăduitorul neputințelor noastre cel milostiv,
Bucură-te, în nevoi și împresurări grabnic ajutătorule,
Bucură-te, mai înainte văzătorule al celor ce vor să fie,
Bucură-te, înainte văzătorule și mustrătorule al greșealelor celor ascunse,
Bucură-te, preacuvioase Părinte Serafime, mare făcător de minuni din Sarov!

Condac 8:

Străină minune vedem la tine, preacuvioase, căci, împovărat de ani, slăbit și obosit fiind, o mie de zile și o mie de nopți pe piatră în rugăciune ai petrecut. Cine este dar îndreptățit să vestească suferințele și luptele tale pe care le-ai răbdat, fericite Părinte, ridicându-ți mâinile către Dumnezeu, pe Amalec cel închipuit biruindu-l și Domnului cântându-I: Aliluia!

Icos 8:

"Întru totul ești dorire, întru totul dulceață, preadulce Iisuse!"- Asa strigai în rugăciune, Părinte, în liniștea deplină a pustiei tale. Iar noi, cei întunecați cu deșertăciunile și în păcate toată viața petrecând, dragostea ta către Dumnezeu preamărim și ție îți cântăm așa:
Bucură-te, mijlocitorul mântuirii celor ce te iubesc și te cinstesc pe tine,
Bucură-te, cel ce aduci pe păcătoși la îndreptare,
Bucură-te, sihastru tăcut și preaminunat,
Bucură-te, rugătorul pentru noi cel stăruitor,
Bucură-te, cel ce ai arătat înflăcărată dragoste către Domnul,
Bucură-te, cel ce cu focul rugăciunii săgețile vrăjmașului le-ai ars,
Bucură-te, lumânare nestinsă prin rugăciune, în pustie strălucind,
Bucură-te, luminătorule ce încălzești și luminezi cu daruri duhovnicești,
Bucură-te, preacuvioase Părinte Serafime, mare făcător de minuni din Sarov!

Condac 9:

Toată firea îngerească s-a mirat de această deosebită vedere când Starețului în zăvorâre aflat, împărăteasa Cerului și a Pământului S-a arătat, poruncindu-i să iasă din pustie și să nu-i oprească pe oamenii credincioși să vină la el, ci pe toți să-i învețe a cânta lui Hristos: Aliluia!

Icos 9:

Ritorii cei mult vorbitori nu se pricep a spune puterea dragostei tale, fericite, căci împlinind porunca Maicii Domnului, tuturor ce veneau la tine în slujire te-ai predat, iar celor nepricepuți ai fost sfetnic bun, celor întristați mângâietor, celor rătăciți blând povățuitor, celor bolnavi lecuitor și tămăduitor. Pentru aceasta ție îți cântăm asa:
Bucură-te, că din lume în pustie te-ai sălășluit ca să agonisești virtuți,
Bucură-te, că din pustie în mânăstire te-ai întors ca sămânța virtuților să o semeni,
Bucură-te, cel ce ești luminat de harul Duhului Sfânt,
Bucură-te, cel ce ești plin de blândețe și smerenie,
Bucură-te, al celor ce aleargă către tine Părinte iubitor de fii,
Bucură-te, cel ce îmbărbătare și întărire prin cuvinte de iubire acestora le dai,
Bucură-te, că pe cei ce veneau la tine bucurie și comoară îi numeai,
Bucură-te, că pentru dragostea ta cea sfântă de bucuriile împărăției Cerești te-ai învrednicit,
Bucură-te, preacuvioase Părinte Serafime, mare făcător de minuni din Sarov!

Condac 10:

La sfârșitul mântuitoarelor nevoințe ajungând, preacuvioase, în rugăciune plecându-ți genunchii, sufletul tău cel sfânt în mâinile lui Dumnezeu l-ai dat, pe care sfinții îngeri l-au înălțat sus, la Tronul Atotțiitorului, ca împreună să te înfățișezi întru slava cea neînserată, cântare de laudă cântând Cuvântului celui mai sfânt decât sfinții: Aliluia!

Icos 10:

Zid tuturor sfinților și mângâiere monahilor fiind, Preasfinte, Fecioara ți s-a arătat înaintea sfârșitului tău vestindu-ți că aproape este strămutarea ta către Domnul. Deci noi, minunându-ne de o asa cercetare a Maicii Domnului, îți cântăm așa:
Bucură-te, că pe împărăteasa Cerului și a Pământului la față ai văzut-o,
Bucură-te, că prin arătarea Maicii Domnului te-ai umplut de bucurie,
Bucură-te, cel ce ai primit de la ea vestea mutării tale la cele cerești,
Bucură-te, că prin glasul tău cel fără prihană sfințirea vieții tale ai arătat,
Bucură-te, că în rugăciune înaintea icoanei Maicii Domnului duhul tău cel smerit lui Dumnezeu I l-ai dat,
Bucură-te, căci cu sfârșitul tău fără durere, prevestirea ta mai înainte o ai împlinit,
Bucură-te, cel ce cu cununa nemuririi de mâna Atotțiitorului ai fost încununat,
Bucură-te, că fericirea Raiului împreună cu toți sfinții ai moștenit,
Bucură-te, preacuvioase Părinte Serafime, mare făcător de minuni din Sarov!

Condac 11:

Cântare neîncetată Preasfintei Treimi înălțând preacuvioase, prin întreaga ta viață mare ascet al evlaviei te-ai arătat: celor rătăciți spre povățuire, celor bolnavi cu trupul și cu sufletul spre tămăduire, iar noi, mulțumindu-I lui Dumnezeu pentru mulțimea cea nemăsurată a milelor Lui, neîncetat îi cântăm: Aliluia!

Icos 11:

Făclie dătătoare de lumină în timpul vieții fiind, Părinte de Dumnezeu fericit, și după moarte ca o stea strălucitoare a pământului rusesc ai luminat, căci reverși de la cinstitele tale moaște râuri de minuni celor ce cu credință și cu dragoste aleargă către tine. Iar noi, ca celui ce ești fierbinte rugător pentru toată lumea și făcător de minuni, ție-ți cântăm acestea:
Bucură-te, cel ce cu mulțimea minunilor de Dumnezeu ești preaslăvit,
Bucură-te, cel ce cu dragostea ta lumea întreagă o ai luminat,
Bucură-te, iubirii lui Hristos urmașule cel credincios și drept,
Bucură-te, mângâierea tuturor celor ce cer de la tine ajutor,
Bucură-te, izvor nesecat al minunilor,
Bucură-te, al celor bolnavi și neputincioși lecuitor,
Bucură-te, al apei celei tămăduitoare, fântână nesecătuită,
Bucură-te, că toate marginile pământului nostru cu dragostea ta le-ai cuprins,
Bucură-te, preacuvioase Părinte Serafime, mare făcător de minuni din Sarov!

Condac 12:

Cunoscând harul și îndrăzneala ta cea mare înaintea lui Dumnezeu cădem la tine, preacuvioase Părinte, roagă-te fierbinte către Domnul ca să apere Sfântă Biserica Sa de necredință și dezbinare, de nevoi și necazuri, ca să cântăm împreună cu tine Făcătorului de bine, Dumnezeului nostru: Aliluia!

Icos 12:

Cântând preaslăvirea ta te fericim pe tine, preacuvioase Părinte, ca pe un puternic mijlocitor pentru noi către Domnul, ca pe un mângâietor și apărător, și cu dragoste îți cântăm ție acestea:
Bucură-te, lauda Bisericii Ortodoxe,
Bucură-te, scut și îngrădire a creștinătății,
Bucură-te, călăuza ce-i îndreaptă pe toți către ceruri,
Bucură-te, apărătorul și ocrotitorul nostru,
Bucură-te, cel ce cu puterea lui Dumnezeu multe minuni ai săvârșit,
Bucură-te, cel ce cu vesmântul tău pe mulți bolnavi ai vindecat,
Bucură-te, cel ce toate uneltirile diavolești le-ai biruit,
Bucură-te, cel ce jivinele sălbatice cu blândețea ta le-ai supus,
Bucură-te, preacuvioase Părinte Serafime, mare făcător de minuni din Sarov!

Condac 13:

O,preaminunate sfinte și mare făcător de minuni, preacuvioase Părinte Serafime, primește această sărmană rugăciune a noastră ce se înalță spre lauda ta și stând acum înaintea Tronului Împăratului Împăraților, al Domnului nostru Iisus Hristos, roagă-te pentru noi toți ca să aflăm mila Lui in Ziua Judecatii, cu bucurie cantandu-I: Aliluia!

(Acest condac se citește de trei ori.)

Apoi, se repetă Icosul 1 și Condacul 1.

Icos 1:

Creatorul îngerilor te-a ales pe tine de la început ca să preaslăvești prin viața ta cea minunată Numele Sfintei Treimi, căci te-ai arătat cu adevărat înger pe pământ și serafim în trup și, ca o rază prealuminată a veșnicului soare al dreptății, viața ta a strălucit. Iar noi văzând nevoințele tale cele prealăudate, cu evlavie și cu bucurie ție cântăm acestea:
Bucură-te, dreptarul credinței și al evlaviei,
Bucură-te, chipul blândeței și al smereniei,
Bucură-te, mărirea cea preaslăvita a drepților,
Bucură-te, mângâierea cea lină a mâhniților,
Bucură-te, lauda preaiubita a monahilor,
Bucură-te, ajutorarea preaminunată a trăitorilor în lume,
Bucură-te, slava și apărarea țării Rusești,
Bucură-te, împodobirea sfântă a pământului Tambovului,
Bucură-te, preacuvioase Părinte Serafime, mare făcător de minuni din Sarov.

Condac 1:

Făcătorule de minuni și preaminunate Cuviosule cel ales al lui Hristos, grabnic ajutătorule și rugătorule al nostru, Sfinte Părinte Serafime, mărind pe Domnul cel ce te-a preaslăvit pe tine, cântare de laudă îți aducem ție. Tu dar, ca cel ce ai mare îndrăzneală către Domnul, din toate nevoile slobozește-ne pe noi, cei care strigăm către tine: Bucură-te, preacuvioase Părinte Serafime, mare făcător de minuni din Sarov!

Rugăciunea întâia către Sfântul Serafim

O, preaminunate Serafime, mare făcător de minuni din Sarov, pentru toți cei ce aleargă la tine ajutătorule cel grabnic ascultător, în zilele vieții tale nimeni de la tine sărman n-a ieșit ci tuturor plăcută le-a fost vederea feței tale și glasul cel cu bună întâmpinare a cuvintelor tale. Pe lângă acestea și darul tămăduirilor, darul înainte vederii și darul vindecărilor sufletelor celor neputincioase cu îmbelșugare în tine s-au arătat. Iar când te-a chemat pe tine Domnul de la ostenelile cele pământești la odihna cea cerească, niciodată dragostea ta n-a lipsit de la noi și nu este cu putință a număra minunile tale care s-au înmulțit ca stelele cerului căci iată, în toate marginile pământului te arăți oamenilor credincioși și le dăruiești tămăduiri. Pentru aceasta și noi strigăm ție: O, preabunule și blândule Cuvios al lui Dumnezeu, rugătorule cel cu îndrăzneală pentru noi, care niciodată nu depărtezi pe cei ce te cheamă pe tine, înalță pentru noi binefăcătoarea ta rugăciune către Domnul puterilor ca să întărească poporul nostru binecredincios și să ne dăruiască nouă cele de trebuință în viata aceasta și toate cele de folos pentru mântuirea sufletelor noastre, ca să ne păzească de căderi în păcat și să ne învețe pocăința cea adevărată, ca fără de piedici să intrăm în împărăția Cerurilor unde tu acum strălucești în slava neapusă, și să cântăm cu toți Sfinții, lăudând Treimea cea de Viață dătătoare, în veci! Amin.

Rugăciunea a doua către Sfântul Serafim

O, preasfinte Cuvioase și de Dumnezeu purtătorule Părinte Serafim, caută din slava ta cea de sus către noi cei smeriți și neputincioși, împovărați cu multe păcate, care cerem de la tine ajutor și mângâiere. Apropie-te de noi cu inima ta cea plină de bunătate și ajută-ne ca să păzim fără de prihană poruncile Domnului, să ținem cu tărie credința ortodoxă, cu sârguință să-I aducem lui Dumnezeu pocăință pentru păcatele noastre în evlavie creștinească, cu harul bine să sporim și să fim vrednici de ajutorul și mijlocirea ta pentru noi înaintea lui Dumnezeu. O, Sfinte al lui Dumnezeu, Serafime, auzi-ne pre noi, cei ce cu credință și cu dragoste ne rugăm ție și nu ne trece cu vederea pe noi, cei ce avem nevoie de ocrotirea ta. Acum și în ceasul sfârșitului nostru ajută-ne și apără-ne cu rugăciunile tale de săgețile cele pline de răutate ale diavolului, ca să nu ne stăpânească puterea lui ci, cu ajutorul tău, să ne învrednicim a moșteni fericirea lăcașurilor Raiului. Căci în tine ne punem astăzi nădejdea, Părinte milostive, fii pentru noi cu adevărat călăuză spre mântuire și adună-ne la lumina cea neinserată a vieții veșnice prin mijlocirea ta cea bineplăcută, la Tronul Sfintei Treimi, ca să slăvim și să cântăm împreună cu toți Sfinții Numele cel vrednic de închinare, al Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh, în vecii vecilor. Amin.

sursa https://doxologia.ro/



Acatistul Sfantului Dimitrie Basarabov - Marian Moise





Acatistul Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou din Basarabi  ( 27 Octombrie )


Condac 1:

Apărătorule al nostru din nevoi, pentru lucrarea de multe minuni laude de mulțumiri aducem ție, noi, nevrednicii; și ca cel ce ești minunat și preamilostiv, izbăvește-ne pe noi din toate nevoile ca să cântăm ție: bucură-te, făcătorule de minuni, Sfinte Părinte Dimitrie!

Icos 1:

Îngerii cei din ceruri s-au mirat de tine, Părinte Dimitrie, îngerul cel pământesc, văzându-te cum în trup fiind ai biruit pe demonul cel fără de trup și de minunile tale spăimântându-se au stat cântându-ți unele ca acestea:
Bucură-te, cel ce ești om ceresc;
Bucură-te, cel ce ai fost înger pământesc;
Bucură-te, că nu te-ai amăgit de lăcomia strămoșească;
Bucură-te, că ai viețuit mai presus de fire și de om;
Bucură-te, că prin smerenie cele înalte ai dobândit;
Bucură-te, că pe vrăjmaș, lesne l-ai biruit;
Bucură-te, că, la fel cu Abel, jertfe prin rugăciuni ai înălțat;
Bucură-te, cel ce trupul tău rob duhului l-ai făcut;
Bucură-te, cel ce te-ai făcut comoară duhovnicească;
Bucură-te, cel ce te-ai suit la înălțimea cea cerească;
Bucură-te, săditorule de vie duhovnicească;
Bucură-te, cel ce câștigi tuturor pocăință ca să se mântuiască;
Bucură-te, făcătorule de minuni, Sfinte Părinte Dimitrie!

Condac 2:

Fiind înălțat Sfântul Dimitrie în văzduhurile cerești, privește către cei ce-l roagă pe dânsul și, cu bunătate părintească, tinde milostiva izbăvire din toate nevoile, tuturor celor ce cântă lui Dumnezeu: Aliluia!

Icos 2:

Înțelegerea cea neînțeleasă, căutând păgânii s-o înțeleagă, nu se pot dumiri de cinstitele tale moaște, cum adică, o materie nu se supune firii și trupul nu se dă putreziciunii; iar noi cu credință cântăm ție acestea:
Bucură-te, vas de Duhul Sfânt primitor;
Bucură-te, locaș dumnezeiesc, de minuni izvorâtor;
Bucură-te, că la fel cu cei fără de trup ai viețuit;
Bucură-te, că pe duhul tău către cele cerești l-ai povățuit;
Bucură-te, ca întru tine putreziciunea ai făcut-o neputreziciune;
Bucură-te, că întru tine moartea ai făcut-o neputincioasă;
Bucură-te, că la fel cu Avraam ți-ai lăsat patria și părinții;
Bucură-te, că te-ai sălășluit în pământul făgăduinții;
Bucură-te, stejar cu umbră dumnezeiască;
Bucură-te, că te-ai făcut tuturor masă duhovnicească;
Bucură-te, că ți-ai jertfit viața ca un alt Isaac;
Bucură-te, că ai înălțat cugetul minții tale către Dumnezeu;
Bucură-te, făcătorule de minuni, Sfinte Părinte Dimitrie!

Condac 3:

Putere cerească umbrind sfintele tale moaște, sfinte părinte, ca dintr-un soare slobozește razele darurilor tuturor celor ce se ating de ele, și pe toți de boli tămăduind cântăm lui Dumnezeu: Aliluia!

Icos 3:

Având noi racla cinstitelor tale moaște, cuvioase părinte, ca la un izvor de daruri toți cu credință alergăm, pentru care izbăvește-ne, sfinte, de cei ce ne tulbură pe noi ca neîncetat să zicem:
Bucură-te, cel ce te-ai arătat stăpânitor patimilor;
Bucură-te, cel ce ai biruit pe demonul întunericului;
Bucură-te, că ne-ai izbăvit pe noi din robie precum Avraam pe Lot;
Bucură-te, că pe fiii Agarei cu totul i-ai izgonit;
Bucură-te, că pe noi ca pe alt Isaac ne faci moștenitori;
Bucură-te, că pe Ismail cel necredincios, l-ai izgonit ca pe un împotrivitor;
Bucură-te, că la fel ca Lot te-ai suit în munții faptelor bune;
Bucură-te, că te-ai arătat multora temei de împăcare;
Bucură-te, că nu te-ai lăsat prins în Gomora patimilor;
Bucură-te, că prin tine ne izbăvim de văpaia ispitelor;
Bucură-te, că nu te-ai uitat la cele de jos;
Bucură-te, că prin buna veghe ai slujit lui Hristos;
Bucură-te, făcătorule de minuni, Sfinte Părinte Dimitrie!

Condac 4:

Vifor de multe ispite și furtuni de multe nevoi învăluindu-ne pe noi, sfinte, cu credință alergăm la tine, ca, prin rugăciunile tale, să le prefaci pe toate în buna liniște și astfel, prin tine, să cântăm lui Dumnezeu: Aliluia!

Icos 4:

Auzit-am, sfinte părinte, de viața ta cea dumnezeiască; văzut-am și minunile tale și, îndulcindu-ne de facerile tale de bine ce ne arăți în toată vremea, credem îndrăznirii tale către Dumnezeu, pentru care grăim ție, unele ca acestea:
Bucură-te, doctor iscusit al bolnavilor;
Bucură-te, izbăvirea îndrăciților;
Bucură-te, întărirea bătrânilor;
Bucură-te, învățătorul tinerilor;
Bucură-te, îmbrăcămintea celor fără de îndrăzneală;
Bucură-te, mângâierea celor întristați;
Bucură-te, grabnic ascultător al celor ce te roagă;
Bucură-te, totdeauna izbăvitor al celor ce sunt în primejdii;
Bucură-te, temei întăritor al credinței noastre;
Bucură-te, noule învățător al vieții celei curate;
Bucură-te, că ai slujit lui Dumnezeu cu bunăvoire;
Bucură-te, că te-ai asemănat Lui prin buna ta viețuire;
Bucură-te, făcătorule de minuni, Sfinte Părinte Dimitrie!

Condac 5:

Cale de Dumnezeu umblată, arătându-ne nouă cu suferințele vieții tale, sfinte, pe toți ne înveți, ca prin înțelepciune și cu a Duhului curăție slujind lui Dumnezeu, să cântăm Lui: Aliluia!

Icos 5:

Văzând Sfinte Dimitrie, locuitorii din Basarabi lumină în apa Lomului au socotit că este o comoară; dar, după ce au scos sfintele tale moaște, văzând că faci minuni și izvorăști tămăduiri tuturor, spăimântându-se toți, grăiau către tine unele ca acestea:
Bucură-te, comoară din Basarabi;
Bucură-te, cel ce ai sfințit apa Lomului;
Bucură-te, că jugul cel ușor al Domnului pe umeri l-ai luat;
Bucură-te, că pe acesta ușor tuturor l-ai arătat;
Bucură-te, odraslă frumoasă a peșterii celei sfinte;
Bucură-te, dreptule îndrumător al celor cu bună minte;
Bucură-te, izbăvitorul fetei celei îndrăcite;
Bucură-te, veselia părinților ei cea nepovestită;
Bucură-te, întărirea surorilor celor cu bună cucernicie;
Bucură-te, că prin tine s-au învățat a cinsti cele de evlavie;
Bucură-te, îndreptătorul lui Lavrentie cel fără socoteală;
Bucură-te, că pe toți îi înveți a fi către tine cu sfială;
Bucură-te, făcătorule de minuni, Sfinte Părinte Dimitrie!

Condac 6:

Mărturisitorii de Hristos, fiii tăi duhovnicești sunt martorii minuniior tale, sfinte părinte; pentru aceasta, daruri de mulțumire cu netăcute glasuri lui Dumnezeu înălțăm, cântându-I: Aliluia!

Icos 6:

Strălucind tu în pământul nostru, ai gonit întunericul păgânătății, ca stăpânirea lui, nerăbdând venirea ta, a căzut; iar cei ce ne-am izbăvit de acesta, grăim către tine unele ca acestea:
Bucură-te, surpătorul păgânătății;
Bucură-te, sprijinitorul creștinătății;
Bucură-te, că la fel cu Moise ții toiagul crucii;
Bucură-te, că ne arăți nouă semnele biruinții;
Bucură-te, că pe Faraon cel nevăzut l-ai înecat în marea lacrimilor tale;
Bucură-te, că pe cel văzut îl îngropi în strălucirea isprăvilor tale;
Bucură-te, stâlp de foc al credinței;
Bucură-te, că ne povățuiești în pământul făgăduinței;
Bucură-te, nor răcoros și cu bună umbrire;
Bucură-te, că trăim în țara noastră sub buna ta ocrotire;
Bucură-te, că ne hrănești în lipsă cu îndestulare;
Bucură-te, că în toată vremea ne dai ajutor cu îmbelșugare;
Bucură-te, făcătorule de minuni, Sfinte Părinte Dimitrie!

Condac 7:

Voind Dumnezeu a ne mângâia pentru multe nevoi și necazuri te-a dat nouă ocrotitor; dar noi te cunoaștem pe tine și părinte și de minuni făcător; pentru aceasta, mulțumind pentru bunătatea cea negrăită, Îi cântăm lui: Aliluia!

Icos 7:

Arătat-ă făptură nouă, trimițându-te Făcătorul pe tine la noi cei ce suntem făcuți de Dânsul; că focul războiului și al robiei s-a stins, pe vrăjmași cu rușine i-a întors și boala ciumii ca un fum a pierit; iar noi cei izbăviți de acestea, neîncetat grăim ție:
Bucură-te, râvnitor ca un alt Ilie;
Bucură-te, că la fel cu acela ai locuit în pustie;
Bucură-te, că ai biruit pe proorocul înșelăciunii;
Bucură-te, că s-au rușinat împletitorii minciunii;
Bucură-te, că ai potolit flacăra războiului cea stricătoare;
Bucură-te, că încetezi toată boala cea vătămătoare;
Bucură-te, că prin tine câștigăm ploi la vreme potrivită;
Bucură-te, că prin tine totdeauna dobândim cele trebuincioase;
Bucură-te, cel ce ți-ai lucrat comoara faptelor celor bune;
Bucură-te, că prin ea te-ai suit la înălțime;
Bucură-te, că nu îmbrăcămintea ci trupul tău ne-ai lăsat nouă;
Bucură-te, că prin el dobândim cele trebuitoare nouă;
Bucură-te, făcătorule de minuni, Sfinte Părinte Dimitrie!

Condac 8:

Văzând viața străină, să ne înstrăinăm din lume, mutându-ne mintea la cer, că pentru aceasta sfântul lui Dumnezeu Dimitrie a viețuit cu înstrăinare ca să ne învețe el pe noi a urma vieții lui și trăgându-ne mintea la înălțime, să cântăm lui Dumnezeu: Aliluia!

Icos 8:

Cu totul fiind întru cele de jos, mintea ta nicidecum nu ai dezlipit-o de la cele de sus, ca, uitând de trupul tău și de lume, ai biruit pe demon. Și acuma, făcându-te părtaș cereștilor bunătăți roagă pe Dumnezeu pentru cei ce grăim către tine acestea:
Bucură-te, minte cerească și înainte-văzătoare;
Bucură-te, voință de daruri duhovnicești primitoare;
Bucură-te, Samuile preasfințite;
Bucură-te, preablândule Davide;
Bucură-te, că te-ai facut sabie a Domnului cu doua ascuțișuri;
Bucură-te, că ai tăiat cu ea pe Goliat cel cu multe împletituri;
Bucură-te, că prin voința minții tale ai slujit lui Dumnezeu;
Bucură-te, că sufletul tău curat l-ai dat Ziditorului tău;
Bucură-te, risipitorule a multe feluri de boli;
Bucură-te, purtătorule de biruință asupra patimilor;
Bucură-te, că ne arăți calea către împărăția cea nesfârșită;
Bucură-te, că prin tine câștigăm bunătățile cele nădăjduite;
Bucură-te, făcătorule de minuni, Sfinte Părinte Dimitrie!

Condac 9:

Toată adunarea creștinească venind, să cădem la bineplăcutul lui Dumnezeu Sfântul Dimitrie: bogații la cel sărac cu duhul, săracii la îmbogățitorul, sănătoșii la păzitorul, bolnavii la doctorul cel fără de plată, drepții la îndreptătorul și păcătoșii la îndrumătorul și dimpreună toți să cântăm lui Dumnezeu: Aliluia!

Icos 9:

Ritorii cei meșteri la cuvânt se arată față de tine a fi ca niște muți, că nu pricep să spună în ce chip cinstitele tale moaște, rămânând nestricate, izvorăsc acum bună mireasmă și tămăduiri de tot felul; iar noi privind o taină ca aceasta, grăim către tine:
Bucură-te, apostolul și propovăduitorul nostru;
Bucură-te, dascălul și îndrumătorul nostru;
Bucură-te, că prin fapte ai propovăduit tu pe Hristos;
Bucură-te, că te-ai făcut chip pocăinței de obște și de folos;
Bucură-te, luminătorule strălucit;
Bucură-te, mângâierea cea grabnică a celor în primejdie;
Bucură-te, că trupul tău ne-ai lăsat nouă ca un adăpost sfințit;
Bucură-te, că, întâmpinând moaștele tale, săltăm cu duhul;
Bucură-te, că, sărutându-le, luăm binecuvântare;
Bucură-te, că atingându-le, ne umplem de sfințenie;
Bucură-te, că, apropiindu-ne de dânsele, de boli ne tămăduim;
Bucură-te, că, închinându-ne lor, din primejdii ne izbăvim;
Bucură-te, făcătorule de minuni, Sfinte Părinte Dimitrie!

Condac 10:

Vrând Făcătorul tuturor făpturilor să ne mântuiască de înșelăciunea vrăjmașului, te-a trimis ca pe un apostol la noi, ca prin tine să învățam să ne îndepărtăm de toate înșelăciunile lumii și prin viață curată, apropiindu-ne de Dumnezeu, să-I cântăm: Aliluia!

Icos 10:

Zid ești credincioșilor și turn neclintit tuturor celor ce se reazemă de tine, căci Făcătorul cerului și al pământului te-a făcut pe tine încăpător de daruri duhovnicești; pentru aceasta, ca la un reazem tare, alergăm noi, și cu bună nădejde grăim ție acestea:
Bucură-te, omul lui Dumnezeu;
Bucură-te, împlinitorul poruncilor Lui;
Bucură-te, întărirea credinței celei drepte;
Bucură-te, icoană însuflețită a vieții celei curate;
Bucură-te, stâlp de sprijinire în primejdii;
Bucură-te, reazem neclintit al nădejdii;
Bucură-te, că ai dat înșelăciunea la iveală;
Bucură-te, că ne-ai scăpat de primejdii cu multă îndrăzneală;
Bucură-te, că în ceruri locuind vezi pe Dumnezeu;
Bucură-te, că acolo viețuind te desfătezi întru bucuria Lui;
Bucură-te, că împărătești întru cele de sus;
Bucură-te, că de acolo privești la noi, spre cei de jos;
Bucură-te, făcătorule de minuni, Sfinte Părinte Dimitrie!

Condac 11:

Cântări și mulțumiri din tot sufletul, aducem prin tine lui Dumnezeu, sfinte părinte, pe care, primindu-le, roagă dimpreună cu toată ceata cuvioșilor pe blândul Iisus să ne dăruiască iertare, dezlegare de păcate și milă în ziua judecății, nouă celor ce cântăm Lui: Aliluia!

Icos 11:

Făclie purtătoare de lumină ești între preacuvioși și împreună-locuitor cu toți sfinții. Drept aceasta se bucură de tine, Sfinte Dimitrie, și Tatăl ceresc dimpreună cu Fiul și cu Duhul Sfânt, iar noi cu credință, privind acestea, grăim către tine:
Bucură-te, podoaba cea frumoasă a cuvioșilor;
Bucură-te, nevoința cea cu osârdie a pustnicilor;
Bucură-te, dimpreună următorule cu marele Antonie;
Bucură-te, împreună la obicei cu Onufrie;
Bucură-te, cel împreună cu Pavel Tebeul la săvârșirea nevoințelor;
Bucură-te, Pavele, cu nevinovăția și cu facerea minunilor;
Bucură-te, cu Ammon, cu Ahila și cu Agatonie;
Bucură-te, cu Antim, cu Amonata și cu Amonie;
Bucură-te, împreună cu Grigorie Decapolitul;
Bucură-te, cu părintele nostru Nicodim cel sfințit;
Bucură-te, părinte al nostru cel totdeauna folositor;
Bucură-te, izbăvitorul nostru cel grabnic ajutător;
Bucură-te, făcătorule de minuni, Sfinte Părinte Dimitrie!

Condac 12:

Hristoase împărate, primește pe mijlocitorul nostru și implinitorul poruncilor Tale, care se roagă Ție, ca să dai Bisericii Tale unire, pace adâncă la toată lumea și stingere dezbinărilor; să nu ne dai vrăjmașilor noștri, nici cu mâna Ta să ne pierzi pe noi, că Tu ești Dumnezeul nostru și noi poporul Tău suntem, de la care auzi: Aliluia!

Icos 12:

Cântând dimpreună cu îngerii, cu cuvioșii și cu toți sfinții înaintea Sfintei Treimi, pomenește-ne și pe noi cei ce alergăm la tine, sfinte, ca, izbăvindu-ne de toate ispitele și de Împărăția cerească învrednicindu-ne, să graim ție unele ca acestea:
Bucură-te, mărgăritar ceresc al lui Dumnezeu;
Bucură-te, diamant luminos al răbdării;
Bucură-te, floarea cea neveștejită a raiului;
Bucură-te, tămâia cea cu bun miros a darului;
Bucură-te, smirnă duhovnicească cu lină îmbălsămare;
Bucură-te, mir ceresc, care ne umpli pe noi de bună mireasmă;
Bucură-te, vas plin de bunătate nemuritoare;
Bucură-te, baie de toată nevoia curățitoare;
Bucură-te, ocârmuitorul celor ce înoată în marea vieții acesteia;
Bucură-te, îndrumătorul celor ce stăpânesc cu bună dreptate;
Bucură-te, tămăduirea cea dorită a trupurilor noastre;
Bucură-te, izbăvirea cea scumpă a sufletelor noastre;
Bucură-te, făcătorule de minuni, Sfinte Părinte Dimitrie!

Condac 13:

O, preacuvioase părinte, purtătorule de Dumnezeu Sfinte Dimitrie, primind acest dar de rugăciune de la noi acum, izbăvește din toată nevoia și scapă din chinul ce va să fie, pe toți cei ce cântă lui Dumnezeu: Aliluia! (acest Condac se recită de 3 ori)

După aceea se fac Icosul Întâi și Condacul Întâi.

Icos 1:

Îngerii cei din ceruri s-au mirat de tine, Părinte Dimitrie, îngerul cel pământesc, văzându-te cum în trup fiind ai biruit pe demonul cel fără de trup și de minunile tale spăimântându-se au stat cântându-ți unele ca acestea:
Bucură-te, cel ce ești om ceresc;
Bucură-te, cel ce ai fost înger pământesc;
Bucură-te, că nu te-ai amăgit de lăcomia strămoșească;
Bucură-te, că ai viețuit mai presus de fire și de om;
Bucură-te, că prin smerenie cele înalte ai dobândit;
Bucură-te, că pe vrăjmaș, lesne l-ai biruit;
Bucură-te, că, la fel cu Abel, jertfe prin rugăciuni ai înălțat;
Bucură-te, cel ce trupul tău rob duhului l-ai făcut;
Bucură-te, cel ce te-ai făcut comoară duhovnicească;
Bucură-te, cel ce te-ai suit la înălțimea cea cerească;
Bucură-te, săditorule de vie duhovnicească;
Bucură-te, cel ce câștigi tuturor pocăință ca să se mântuiască;
Bucură-te, făcătorule de minuni, Sfinte Părinte Dimitrie!

Condac 1:

Apărătorule al nostru din nevoi, pentru lucrarea de multe minuni laude de mulțumiri aducem ție, noi, nevrednicii; și ca cel ce ești minunat și preamilostiv, izbăvește-ne pe noi din toate nevoile ca să cântăm ție: bucură-te, făcătorule de minuni, Sfinte Părinte Dimitrie!


“Fericiti cei saraci cu duhul, ca a lor este imparatia cerurilor” 





“Fericiti cei saraci cu duhul, ca a lor este imparatia cerurilor” (Matei 5, 3). Prin aceste cuvinte, Mantuitorul ne invata ca prima virtute pe care trebuie sa ne-o insusim pentru a intra in imparatia cerurilor, adica pentru a dobandi fericirea, este “saracia cu duhul”. Dar ce inseamna “saracia cu duhul”?Dupa cum talmaceste Sfantul Ioan Gura de Aur, cuvintele «saraci cu duhul» inseamna «smeriti de buna voie», adica lipsiti de trufia mintii si de nemasurata iubire de sine, pacate prin care au cazut ingerii cei rai si primii oameni. Ele nu arata deci pe cei neintelepti, nestiutori sau simpli, ci pe cei ce se socotesc pe sine astfel. Crestinii care cunosc si urmeaza pe Hristos sunt “invatati de Dumnezeu” (I Tes. 4, 9) si “fii ai luminii… nu ai intunericului” (I Tes. 5, 5), intrucat au dobandit invatatura dumnezeiasca de la Biserica, prin harul Sfantului Duh (I Cor. 5 s.u.).Saraci cu duhul sunt crestinii care, cugetand necontenit la desavarsirea dumnezeiasca, isi dau seama cat de departe sunt ei de ea; cei ce isi dezlipesc de buna voie inima de bunurile pamantesti, isi golesc mintea de cunostintele cele desarte si isi elibereaza sufletul de iubirea celor vremelnice, pentru ca, astfel saracita, mintea sa doreasca a fi umpluta cu bunurile ceresti, cu bogatia stiintei dumnezeiesti si cu iubirea celor vesnice. Acesti crestini, oricat ar fi de virtuosi, nu se cred niciodata desavarsiti, ci ravnesc si se straduiesc fara incetare sa urce treapta cu treapta, cat mai sus, pe scara desavarsirii.Patrunsi de convingerea ca nu au nimic de la sine si ca nu pot infaptui nimic pentru mantuirea lor fara ajutorul si harul lui Dumnezeu si ca, atata vreme rat petrec in trup, sunt inca departe de fericirea vesnica, crestinii implora necontenit indurarea harului lui Dumnezeu. Rasplata fagaduita celor smeriti este imparatia cerurilor, adica fericirea vesnica, pe care, prin credinta si nadejde, ei o gusta launtric inca pe pamant, dar deplin o vor avea numai in viata viitoare, prin partasia la fericirea vesnica.Smerenia este deci prima virtute ce se cere crestinului. Fara ea, nimeni nu poate trai o viata cu adevarat crestina; fara ea, nimeni nu poate nici macar intra in aceasta viata crestina, pentru ca ii lipseste dorinta de a se lupta cu pacatele si de a dobandi virtutea. Fara smerenie, crestinul nu se afla in stare de a simti nevoia harului dumnezeiesc si prin aceasta se lipseste tocmai de ceea ce are neaparata trebuinta.


Fericiti cei smeriti!

Iar aceasta, pentru că, vă spun, identitatea e chiar cu Hristos. Căci El S-a smerit. Si se smereste continuu. Cine s-a smerit, este în identitate cu El. Ferice de el! E smerit; îsi vede de mersul vietii lui mai departe; este umilit de către toată lumea. Stiti dumneavoastră că acestea sunt valorile cele mai mari chiar si în mânăstire si în lume? Oamenii care duc o viată ascunsă, sufletească, duhovni cească, dar în rest, săracii, duc o viată de sărăcie.


Sfântul Dimitrie Basarabov, care este patronul Bucurestilor, a fost văcar, în satul Basarabov din Bulgaria. Si mergea înfăsurat cu cârpe la picioare căci nu avea încăltăminte. Si râdeau copiii de el. Copii neastâmpărati, mă rog. Si, într-o zi el, păzind vitele, a călcat pe un cuib de pasăre si a omorât puii, fără să vrea. Si, sigur, i-a părut foarte rău si si-a pedepsit piciorul ăla, să nu-l mai învelească nici cu cârpele alea. Vezi, câtă tărie câtă dorintă de a fi omul lui Dumnezeu? Era sărac cu duhul, dar era bogat cu sufletul la Dumnezeu.

Chiar acum am avut Evanghelia cu săracul Lazăr si bogatul. Vă închipuiti ce „fericire" era! Si omul acesta, Lazăr, suferea pentru Dumnezeu, dar nu cârtea. N-a fost suficientă numai suferinta: Nu cârtea! Pentru că lor, celor în suferintă Dum nezeu le dă harul să creadă, să fie ostasi ai lui Hristos.

Ai putinta, acolo unde vrei, dar nu poti să ajuti, să te rogi. Esti în tramvai si vezi un bătrân cersetor si n-ai ce să-i dai. Poti, totusi, să zici: „Doamne, miluieste-l si pe el!"

Asta-i situatia. Este o foarte mare greseală să nu dai si pentru altii. Că nu se rupe din tine nimic. Această milostenie ar putea să umple cerurile de mântuiti. Să stiti, milă e toată Scriptura. Milă e toată Scriptura! Ce greseală mare este,căci sunt atâtia oameni care, oricum, întind mâna. Fratilor să nu lăsati mână întinsă nici când vă dă, nici când vă cere.

Cam cum ati vedea legătura dintre nevointele trupului si smerenie?

- Fratilor, trupul nu trebuie condamnat. L-a făcut un mare mester si trebuie păstrat. Noi condamnăm împătimirea. Si nici nu punem problema iertării. Intâi punem problema vindecării. Iertarea vine de la sine. Deci, nu avem nimic cu trupul. Chiar dorim foarte mult să-l mentinem, ca să se poată mântui si el.

Uite, să vă spun un alt caz, fiind vorba de smerenie, chiar dacă iese din subiect, dar sa nu-l scăpăm din mână. Un frate a venit la mânăstire, cum obisnuieste lumea să spună, mai simplu. Nu e nimeni simplu, dacă a venit la mânăstire. A avut un Duh, care a lucrat si care ajuta atât de mult neamul omenesc. Si staretul i-a spus: „Ce cauti aici, la poartă?" „Am venit si eu aici, să mă fac călugăr". „Aici sunt oameni smeriti. Tu nu vezi că esti mândru?" Iar el, săracul, nici nu stia ce-i aceea mândrie. Era foarte doritor. „Da, dar mă fac si eu călugăr".

„Nu. Aici sunt oameni smeriti. Nu se poate. Tu esti mândru". El, săracul, insista. Staretul zice: „Bine, stai aici la poartă si cine intră, să-i zici: ŤBinecuvântati-mă pe mine, că sunt mândruť. Si cine iese, să-i zici tot asa". Si l-a tinut acolo sapte ani. Sapte ani. Ii dădea să mănânce, dar nu l-a făcut decât să se smerească. Iar el a fost sincer, că sincer venise la mânăstire, si i-a spus staretului: „Iertati-mă pe mine, că sunt mândru!" „Blago sloviti, că sunt mândru!" Asta era toată ascultarea. Si el o făcea cu toată inima. Si s-a sfintit.

Deci, repet, nu condamnăm trupul. Ii dăm ce-i trebuie. Insă nu lăsăm necondamnată nepătimirea trupului. Trupul nostru se împătimeste în fel de fel de păcate. Si atunci trebuie vindecat. Cu orice chip.

Un om care nu a cunoscut smerenia, dar vrea să se întoarcă la Dumnezeu, cum se poate întoarce? Ce trebuie să facă?

- Fratii mei, la Dumnezeu nu există un trecut rău, din momentul în care este un prezent bun. Te-a iertat si Dumnezeu. Dacă te-a iertat, te-a iertat definitiv. Numai să continui o viată bună ca să meriti într-un fel, cu harul lui Dumnezeu, această iertare. Nu se pune problema, e iertat. Avem atâtea cazuri. Avem pe Moise Arapul, care a fost tâlhar. Avem pe Varvar, care a fost tâlhar Si sunt sfinti. Dar si-au revenit, s-au căit amarnic. La Dumnezeu, dragii mei, dacă este inima smerită si înfrântă, mare e mila Lui.

Eu am fost - iertati-mă că vă fac o confidentă eram în pădure, în pustie, si am fost atacat de satana într-o formă foarte dură. Si încercam un act de smerenie în fata lui Dumnezeu, că "sunt nimic"... In sfârsit, mă fortam. Si-am fost eliberat Si am zis- citind din Vietile Sfintilor -, am strigat tare, fără să mă mai jenez, mă auzeau, poate lupii: Mare mai e un om smerit în fata lui Dumnezeu! M-am mcurajat foarte mult si am văzut că harul lui Dumnezeu m-a ajutat, căci eu n-am putut să mă măsor câtă smerenie am. Căci nu m-am putut vedea decât mai putin smerit decât toti oamenii de pe lumea asta.

Unii Sfinti Părinti consideră că smerenia e cea mai mare virtute. Ati putea să ne spuneti care sunt criteriile de apreciere?

- De fapt, este mântuitoare, dar, mă scuzati, fac o rectificare: „Smerenia te duce până la Dumnezeu si dragostea gustă din Dumnezeu!" Iubirea, dar o iubire smerită. Smerenia destul este smerenie. Singura cale este smerenia.

Am fost prin Grecia la o mânăstire si o călugărită m-a rugat să scriu ceva pe o vedere. Si am scris asa: „Singură smerenia". Si a înteles imediat - îi traducea cineva. Si a căzut imediat în genunchi. Căci si-a dat seama de importanta smereniei. Si ele stiau că, într-adevăr, aceasta este calea. S-a smerit Hristos, Care e Dumnezeu, Care e Stăpân, Care ne tine cu dragostea Lui pe toti si lumea si firele de iarbă. S-a smerit Hristos si noi să nu fim smeriti? Ce ziceti?

Ce puteti spune despre cei care merg si la Biserica Ortodoxă si la alte confesiuni?

- Nu este permis. Adică te duci la mai multe adevăruri de credintă? Există un singur adevăr de credintă: adevărul ortodox! Crezul! Si dacă esti ortodox, respecti Ortodoxia. Dacă nu, cazi în erezie si tu.

Dar dacă există un imbold interior de a căuta si într-o parte si în alta?

- Acum, cazuri de astea sunt chiar mai multe. Să cerceteze. Dar nu pentru ortodocsi. Dacă esti ortodox, intră în bisericile ortodoxe. Ce nu ti-a dat Biserica Ortodoxă? Ce lipsuri ai găsit la ea de te-ai dus si dincolo? Acolo unde nu cred în Maica Domnului, unde nu-si fac cruce!.

dialog cu Parintele Arsenie Papacioc ,,DESPRE SMERENIE ,,
sursa http://www.sfaturiortodoxe.ro