Sfaturi duhovnicesti (Parintele Arsenie Boca )
Când împrejurările te aduc în situatia să vezi limitele ratiunii, cataclismul în fată, puterile răului dezlăntuite, nu tremura căci nu eşti singur: este Cineva nevăzut cu tine, în tine, care stăvileşte haosul, iar pe tine te creşte mai presus de om, împrumutându-ti şi tie nimbul divinitătii.
Pe Dumnezeu Îl ai sădit, „inoculat”, latent, în structura ta spirituală. Tu eşti altoit cu un Om-Dumnezeu, absolut superior conditiei tale pământeşti. Prin aceasta şi tu eşt fiu al lui Dumnezeu. (…) Ne-a dat şi nouă puterea să fim fiii lui Dumnezeu. Dacă cineva e conştient şi trăieşte această evidentă interioară şi pe celălalt plan al existentei, unuia ca acela nici un rău nu i se mai poate întâmpla. Nici omorâti nu pot fi, pentru că într-înşii prezenta divină e fortă care face deşartă orice zvârcolire a răului asupra lor. (…) Lumea nu se mai poate atinge decât de temnita ta biologică. Noua ta realitate de o evidentă absolută, scăpându-i cu desăvârşire. Acestea sunt cuprinse în cuvântul lui Iisus: „Eu, Adevărul, vă voi face liberi!”.
Potrivnicul are două feluri de ispite: prin plăcere şi prin durere.
Duhovnicul este in masura sa-ti spuna nivelul tau duhovnicesc si sa te sprijine sa urci pe calea mantuirii.El cunoaste Voia Domnului si iti poate da sfat. Alearga deci la duhovnic dupa sfat, nu la oameni, ca sa nu te pierzi din cale si sa fii osandiy, caci nu uita, ca esti razboit de potrivnicul, deci, alearga la Dumnezeu !
Nici o viată sporită nu e crutată de bântuieli: fie cu vederi amăgitoare şi trăgând către slava deşartă, fie cu înfricoşări grozave ducând către ieşirea din minti. În calea celor dintâi avem lepădarea de vederi, căci mai de folos este a ne vedea păcatele decât a vedea îngerii, iar în calea celorlalte avem lepădarea de sine în grija lui Dumnezeu. Pe putinii credincioşi şi molateci vicleanul îi scoate din luptă cu evidenta neputintei cu care îi aruncă în deznădejde, iar către smerenie le închide calea prezentându-le-o ca umilire. Pe calea aceasta le macină sufletul între deznădejde şi nemultumire, de unde ajung la mania persecutiei. Adună la conflict, se închid sufleteşte în prejudecăti şi aşa alunecă din calea sfântă în calea profană sau chiar clinică. La aceştia lepădarea de sine a fost mereu un lucru de silă sau fără convingere.