Cum inseala diavolul pe om

Exemple de ispite din viața fiilor duhovnicești

 Uneori te minunezi de șiretenia și subțirimea ispitelor aduse de vrăjmașul.
Îți aduci aminte, prietene, cum l-ai provocat odată la întrecere în ascultare pe prietenul tău A.? Vai, cu ce încântare ai venit atunci! Căci doar o luasei înaintea lui!..
Eu însă am simțit îndată că nu-i a bună. Când te-am descusut, temerile mele s-au adeverit: te bucurai atunci nu ca un semănător al celor bune, ci ca un biruitor al rivalului tău.Îți amintești cum te-ai supărat pe mine când te-am tăiat de tot de la ascultare? Tunete și fulgere! Demult s-a întâmplat asta... Acum te-ai schimbat cu totul, însă atunci aveai neapărat nevoie de această metodă de educație duhovnicească.
Este foarte important să nu scăpăm momentul zămislirii mândriei. Atunci m-am gândit: „Dacă nu înhaț acum mândria de cap, pe urmă n-o să mai reușesc: o să-mi muște mâna!” Acum ești recunoscător, se înțelege, însă atunci, uhhh, cum te mai luptai...
La nici o patimă nu reacționează atât de dureros fiii duhovnicești ca la trufie și la slava deșartă. Ei primesc darea ei în vileag ca pe o jignire personală și se supără, drept care ești nevoit să faci cumva încât, ajutat de experiența vieții, să îți atingi scopul, adică să-i aduci la smerenie fără să le explici motivele. Ești nevoit să tai de la om lucrurile care hrănesc patima mândriei. Cu timpul, omul înțelege ce și cum.Unul din fiii mei duhovnicești mi-a povestit despre sine o istorie tristă, cum puterea cea rea l-a aruncat în mândrie și cum îngerul păzitor l-a ajutat la început să-și dea seama de cursele vrăjmașului.
El ocupa o funcție de răspundere, și pe linie de serviciu comunica cu mari savanți. Odată, un profesor i-a zis:- Ei, dacă ar fi descoperit știința ce procese au loc în..., s-ar fi putut face cutare și cutare lucru... Ar fi o economie colosală de energie electrică!
Fiul meu duhovnicesc îi răspunde:
-Păi uite ce are loc... - și, în mod inconștient, ca în somn, îi vorbește, îi vorbește, gândindu-se în același timp cu groază: „Așadar sunt posedat! Cine vorbește în mine? Și ce vorbește? Acum o să afle toți că sunt bolnav psihic.... 

Ce atitudine o să ia conducerea? O să mă dea afară!”
I s-a făcut rușine și frică; voia să se oprească, și nu putea. A zis chiar următorul lucru:
- Puteți verifica toate acestea prin experiențele următoare... convingeți-vă singur!
Iar peste o lună,când spusele lui s-au confirmat, l-au ridicat în slăvi într-așa un hal, încât cinci ani după aceea a trăit într-o continuă frică pentru sine însuși.Veneau la el cu problemele cele mai complicate. Avea o asemenea limpezime a minții încât la început se mira și se temea, după care s-a obișnuit, și după cinci ani, fără să-și mai dea seama, s-a învoit cu gândul trufaș, și l-a atribuit, și de atunci a început căderea lui.
A început se se înalțe cu gândul mai presus de ceilalți, se mira de „prostia” savanților și administratorilor, iar câteodată ieșea la suprafață și sentimentul de dispreț, de dezgut, de scârbă.
A încetat să mai vadă în om chipul lui Dumnezeu, a apărut în el un sentiment acut că este nedreptățit, a început să remarce cu mare acuitate defectele celor din jur și să se indigneze de comportamentul lor „nedemn”. Pe fondul oamenilor „vicioși” își vedea limpede întăietatea și „corectitudinea”, și, ca un fariseu, se mândrea tot tipul față de ei.În concepția lui, oamenii se împărțeau în două categorii: buni și răi. Pe oamenii „răi” îi evita și le întorcea spatele, pe când cu cei buni era amabil, respectuos, serviabil, atent și se îngijea de ei ca un părinte sau frate bun. Îl iubea, ei, la rândul lor, îl iubeau, și între ei era, cum se zice pace și bucurie. Era întotdeauna binedispus, întotdeauna vesel, și întotdeauna se simțea bine.Vrăjmașul ascuns l-a adus cu șiretenie tot mai departe, pregustându-și victoria. 

Mândria se dezvolta în el cu o repeziciune amețitoare. S-a simțit în stare să-i îndrume pe alții, să-i ducă la mântuire - și iată că s-a întâmplat cu el ceva ce l-a făcut să cadă într-o deznădejde cumplită, întunecat, fără ieșire.
Pe neașteptate, diavolul a năvălit asupra lui din două părți: i-a descoperit adâncul mândriei sale și i-a aprins patima trupească. Încă cinci ani vrăjmașul l-a chinuit cu gânduri de hulă și gânduri de curvie.
- Cine știe cum s-ar fi terminat toate astea - și-a încheiat acela mărturisirea – dacă n-aș fi întâlnit în calea mea un părinte duhovnicesc!
Cred că n-aș fi scăpat de muncile iadului – însă Domnul Cel milostiv, nevoind moartea păcătosului, S-a milostivit de mine, arătându-mi, ca pe o ancoră a mântuirii, calea duhovnicească. Ajutați-mă, deci, să scap de mândrie! Mă tem foarte mult de această patimă! 

Pentru că poți să te mândrești gândindu-te că ești smerit.Vezi, prietene, cât este Domnul de iubitor? L-a lăsat să cadă în păcate grele, însă aceasta i-a slujit drept mijloc de dobândirea a smereniei.
Se spune că cel ce n-a cunoscut amarul nu va prețui dulcele. Se mai spune că „tot răul spre bine”. 

Proverbele acestea i se potrivesc foarte bine. Acum, bineînțeles, va fi mult mai prudent când e vorba să se prețuiască pe sine însuși.
Cu sinceritate îți spun, prietene, că ți se bucură sufletul când vezi că Domnul îl aduce pe un păcătos la pocăință pe o asemena cale, adică prin necazuri. Ispitele trăite îl feresc pe creștin, ca un zid tare, de noile ispite ale vrăjmașului și mai ales de îngâmfare. 

Iar acesta e cel mai important lucru.
preluare http://www.catehetica.ro/extraordinara-siretenie-si-subtirime-a-ispitelor-diavolesti