Priviti lucrurile lumii acesteia, firea omeneasca, nimicnicia omului. Când vedeti pe drum un alai de mort, orfani care plâng, o vaduva care se tânguie, suflete întristate, cugetati ca bucuriile omenesti sunt o zadarnicie, ca nu fac nici cât o umbra, nici cât un vis.Gânditi-va la bogatii care au murit ca si ceilalti, priviti asezarile celor mari, oameni vestiti, care au fost sterse de pe fata pamântului, gânditi-va cât de puternici erau stapânii lor, iar acum din toti n-a ramas nici chiar aducerea-aminte.In fiecare zi, daca vreti, puteti sesiza o asemenea învatatura. Nu se petrec acestea zilnic? Treburile omenesti nu sunt ele, oare, ca luate de-o roata?Cititi, de vreti. Scripturile… Daca admirati operele filosofice, cercetati-le… Asemenea, poetii, oratorii, istoricii…
Pretutindeni veti gasi, daca doriti, multe dovezi.
Daca acestea nu va sunt pe plac, cugetati la firea voastra însiva, la obârsia si la sfârsitul ei.
Nu esti tu mai slab decât fiarele salbatice? Ce zici? Ca le întreci cu mintea? Dar minte nu ai, caci trufia e semn ca ea-ti lipseste. Cu ce te mândresti, te rog?
Cu puterea ta trupeasca? Aici animalele au întâietatea, iar puterea aceasta o au si hotii, tâlharii, ucigasii. Inteligenta ta? Dar nu-i deloc lucru inteligent sa ai despre tine o parere prea buna.
Aceasta, mai ales, te lipseste de inteligenta.
Sfântul Ioan Gură de Aur
"Trufia este lepadare de Dumnezeu, nascocire draceasca", zice Ioan Scararul. "Inceputul trufiei este radacina slavei desarte; mijlocul este defaimarea aproapelui, trambitarea nerusinata a propriilor osteneli, lauda de sine din inima, urarea mustrarii; iar sfarsitul este lepadarea ajutorului dumnezeiesc, nadajduirea in propria stradanie, naravul dracesc".
Asadar, trufia duce in cele din urma la pierderea credintei in Dumnezeu. Cand slava desarta se dezvolta in noi atat de mult incat devenim robii ei, am ajuns la mijlocul trufiei. Un om aflat in starea aceasta inca mai poate sa se roage, precum vedem din pilda fariseului, in a carui rugaciune se cuprindea defaimarea aproapelui si nerusinata trambitare a propriilor osteneli: Dumnezeule! Iti multumesc ca nu sunt ca ceilalti oameni, rapitori, nedrepti, preacurvari, sau ca si acest vames (Lc. 18, 11).
Un asemenea om inca se mai roaga lui Dumnezeu, fara sa inteleaga ca este deja in pragul necredintei si al izgonirii ajutorului dumnezeiesc - iar aceasta din urma, impreuna cu nadajduirea in stradania proprie este deja sfarsitul trufiei, "nascocirea draceasca".
Daca deschidem scrierile Avvei Dorothei, vom vedea ca el face deosebire intre doua trepte ale trufiei, ce corespund mijlocului si sfarsitului ei asa cum sunt descrise ele de catre loan Scararul. Avva Dorothei scrie:
"Trufia cea dintai este atunci cand cineva isi cearta fratele, il osandeste si-l necinsteste ca si cum acela n-ar avea nici o insemnatate, iar el ar fi mai presus de dansul; unul ca acesta, daca nu-si va veni in sine degrab si nu se va sili sa se indrepteze, incetul cu incetul va ajunge si la a doua trufie, asa incat se va trufi si impotriva lui Dumnezeu insusi, punand nevointele si virtutile sale pe seama sa, nu pe seama lui Dumnezeu, ca si cum el insusi le-ar fi savarsit, cu priceperea sa si cu stradania sa, nu cu ajutorul lui Dumnezeu".
In continuare, Avva Dorothei arata jalnica stare a unui frate care urma celei dintai trufii, si pe acest exemplu arata trecerea acesteia in cea de-a doua trufie. "Cu adevarat, fratilor, cunosc pe cineva care a ajuns candva in starea aceasta jalnica. La inceput, daca unul dintre frati ii spunea ceva, el ii defaima pe toti si raspundea: "Cine este cutare? Nu este nimeni (vrednic - n.a.), afara de Zosima si cei asemeni lui". Dupa aceea a inceput sa-i osandeasca si pe aceia si sa spuna: "Nu este nimeni (vrednic), afara de Macarie". N-a trecut mult si a inceput sa spuna: "Cine este Macarie? Nu este nimeni (vrednic), afara de Vasile si de Grigorie". Insa degrab a inceput sa-i osandeasca si pe aceia, zicand: "Cine este Vasile? Si cine este Grigorie? Nu este nimeni (vrednic), afara de Petru si de Pavel". I-am zis: "Cu adevarat, frate, in scurta vreme vei incepe sa-i defaimi si pe acestia". Si, credeti-ma, dupa un timp a inceput sa zica: "Cine este Petru? Si cine este Pavel? Nimeni nu are vreo insemnatate, afara de Sfanta Treime". In cele din urma s-a trufit si asupra lui Dumnezeu insusi, si astfel si-a pierdut mintile. Tocmai de aceea, fratilor, trebuie sa ne nevoim din toate puterile noastre impotriva trufiei celei dintai, ca nu cumva sa cadem putin cate putin in cea de-a doua, adica in trufia desavarsita".
Pentru cei ce doresc sa se lupte cu trufia, ne vom opri asupra inceputului trufiei: slava desarta. Care este legatura dintre trufie si slava desarta? Dupa Ioan Scararul, "intre aceste patimi este aceeasi deosebire ca intre fecioras si barbat, intre grau si paine, pentru ca slava desarta t este inceputul, iar trufia este sfarsitul", iar altundeva numeste slava desarta "inainte-mergatoarea trufiei".
Ce este, dupa insusirile sale, slava desarta?
La infatisare ea este "schimbare a firii" (adica a ceea ce a fost pus in noi de Dumnezeu), "iar dupa soiul sau este risipire a ostenelilor, pierdere a sudorilor, rapitoare a comorii si a sufletului, odrasla a necredintei, inainte-mergatoare a trufiei, inecare la mal, furnica in arie, care, macar ca este mica, totusi rapeste orice osteneala si orice roada. Furnica asteapta sa se adune graul, iar slava desarta asteapta sa se adune bogatia, pentru ca furnica se bucura ca va fura, iar slava desarta se bucura ca va risipi".
Oricine se osteneste pentru Dumnezeu slavindu-se in desert, degeaba se osteneste, degeaba asuda, pentru ca are in el acest rapitor al comorii duhovnicesti, cu care se poate ineca - si nu in largul marii, ci chiar la mal. Dupa cum spun Sfintii Parinti, "omul ce se slaveste in desert este inchinator la idoli, chiar daca are nume de credincios. El crede ca Il cinsteste pe Dumnezeu, insa de fapt nu place lui Dumnezeu, ci oamenilor".
"Postul celui ce se slaveste in desert ramane fara plata si rugaciunea lui - stearpa, fiindca el face atat una, cat si cealalta pentru a fi laudat de oameni. Nevoitorul ce se slaveste in desert isi aduce singur o indoita vatamare: si trupul si-l istoveste, si nici rasplata nu primeste".
Pentru noi are insemnatate sa stim cum putem recunoaste in noi slava desarta, care este semnul ei cel mai important. Putem recunoaste slava desarta dupa faptul ca "faci pana si cel mai marunt lucru ca sa te vada oamenii" sau ca "omul, daca nu vede langa sine pe nimeni care sa-l laude, vadeste fapte ale slavei desarte".
Care e starea celui ce se slaveste in desert?
Slava desarta pune stapanire pe noi atunci cand nu ne impotrivim ei. Ea ne insoteste in orice virtute a noastra. "Tuturor le lumineaza soarele, fara sa faca deosebire, iar slava desarta se bucura de toate virtutile. De pilda, ma slavesc in desert atunci cand postesc - insa cand dezleg postul ca sa ascund de oameni infranarea mea, iarasi ma slavesc in desert, socotindu-ma intelept. Sunt biruit de slava desarta cand ma imbrac in haine bune, insa si cand ma imbrac in haineproaste fac acelasi lucru. Incep sa vorbesc - sunt biruit de slava desarta; tac din gura, si iarasi sunt biruit de ea. Oricum ai arunca acest trepied, un picior tot ramane in sus".
Trebuie sa ne luptam cu slava desarta, trebuie sa aducem ceva impotriva ei, ceva care s-o faca sa piara. Slava desarta este o patima foarte primejdioasa pentru noi. Daca n-ar fi in noi slava desarta, poate ca sunt multe lucruri pe care nu le-am face, dar pentru slava desarta biruim orice alta patima. Astfel, slava desarta ii face pe cei maniosi "blanzi inaintea oamenilor", si ei se infraneaza nu pentru ca asa a poruncit Domnul, nu pentru ca si-ar spune: "in fratele meu este chipul lui Dumnezeu, pe care nu trebuie sa-l injosesc", ci pentru ca se tem: "s-ar putea sa-si faca oamenii o parere proasta despre mine".
Iata ce povesteste Ioan Scararul: "Odata, sezand in chilie, am cazut in asemenea trandavire incat aproape ma gandeam sa o parasesc. Au venit insa niste pelerini si mi-au grait, ca unuia care se linisteste, o multime de laude - si gandul trandavirii m-a parasit indata, fiind gonit de slava desarta. M-am minunat cum acest drac turburator se impotriveste tuturor duhurilor".
Prin aceasta, Ioan Scararul arata ca nu este patima pe care sa nu o poata birui slava desarta. De obicei, credem ca aceasta este o biruinta, cand de fapt este o infrangere, intrucat aici patima mai slaba nu este dezradacinata cu totul prin pocainta si prin frica de Dumnezeu, ci se supune patimii mai tari. Slava desarta alunga numai pentru o vreme cealalta patima, o ascunde de noi si prin insusi acest fapt nu ne ingaduie sa ne luptam cu ea.
Cand vorbim despre slava desarta, trebuie neaparat sa insemnam caile pe care ea se dezvolta in noi. Una dintre aceste cai este multa graire. "Multa graire e tron, pe care slavei desarte ii place sa se arate si sa se dea in spectacol cu multa pompa". Cazand in multa graire, dezvoltam in noi insine slava desarta. Pe langa asta, nu are insemnatate doar ceea ce spun, ci si daca oamenii imi spun multe si mai ales daca ma lauda - si asta dezvolta slava desarta. Slava desarta se nimiceste prin tacere: "Tacerea lui Iisus l-a rusinat pe Pilat - si tacerea gurii barbatului binecredincios va surpa slava desarta".
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu