Totalul afișărilor de pagină

sâmbătă, 1 octombrie 2016

Părintele Gheorghe Anitulesei - Milostenia nu cere doar materie




Ce milostiv era Sfântul și Dreptul Iov: "Eram ochii celui orb şi piciorul celui şchiop
"


Vă invit să citiți capitolul 29 din Cartea lui Iov, din Vechiul Testament, și să vă minunați la ce înălțime a iubirii de aproapele ajunsese acest om și cât de drept și curat era el cu sufletul, deși în acele vremuri încă nu venise Domnul Hristos pe pământ. Cu cât mai mult ar trebui să fim noi astăzi milostivi și iubitori, care ne împărtășim cu Însuși Dumnezeu în fiecare duminică.

1. Apoi Iov a mers mai departe cu pildele sale şi a zis:
2. "O, dacă aş fi încă o dată ca în lunile de mai înainte, ca în zilele când Dumnezeu mă ocrotea,
3. Ca atunci când El ţinea strălucitoare deasupra capului meu candela Sa şi, luminat de ea, eu străbăteam prin întuneric!
4. De ce nu sunt încă o dată ca în zilele toamnei mele, când Dumnezeu ţinea parte cortului meu,
5. Când Cel Atotputernic era încă cu mine şi împrejurul meu stăteau feciorii mei,
6. Iar picioarele mele se scăldau în lapte şi stânca aspră izvora pentru mine pâraie de untdelemn?
7. Atunci când ieşeam la poarta de sus a cetăţii şi aşezam în piaţă scaunul meu,
8. Tineretul, văzându-mă, se ascundea cu sfială, iar cei bătrâni se ridicau în picioare şi rămâneau aşa.
9. Fruntaşii poporului îşi opreau cuvântările şi îşi puneau mâna la gură.
10. Glasul căpeteniilor scădea şi limba lor se lipea de cerul gurii.
11. Căci urechea care mă auzea mă fericea şi ochiul care mă vedea îmi dădea mare mărturie.
12. Fiindcă scăpam de pieire pe cel sărman care striga după ajutor şi pe orfanul fără sprijin.
13. Binecuvântările celui ce era gata să piară veneau asupră-mi şi umpleam de bucurie inima văduvei.
14. Mă îmbrăcam întru dreptate, ca într-un veşmânt şi judecata mea cea dreaptă era mantia mea şi turbanul meu.
15. Eram ochii celui orb şi piciorul celui şchiop;
16. Eram tatăl celor neputincioşi şi cercetam cu sârguinţă pricinile care îmi erau necunoscute.

17. Sfărâmam fălcile nelegiuitului şi smulgeam prada din dinţii lui.
18. Şi îmi ziceam: Voi adormi în cuibul meu şi ca pasărea Phoenix voi înmulţi zilele mele.
19. Rădăcina mea se va răsfira pe lângă apă şi roua se va lăsa, noaptea, peste ramurile mele.
20. Slava mea va întineri neîncetat şi arcul meu se va înnoi în mâna mea.
21. Oamenii mă ascultau şi stăteau fără grai şi aşteptau să audă sfatul meu.
22. După ce le vorbeam eu, ei nu mai spuneau nimic şi cuvântul meu cădea asupra lor picătură cu picătură.
23. Mă aşteptau precum aştepţi ploaia şi căscau gura lor, ca pentru bura de primăvară.
24. Dacă le surâdeam, nu-şi credeau ochilor şi surâsul meu nu-l lăsau să se piardă.
25. Le arătam care este dreapta cale şi stăteam mereu în fruntea lor, stăteam ca un împărat, între ostaşii săi şi, oriunde-i duceam, ei veneau după mine. .


http://www.ortodoxiatinerilor.ro


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu