Totalul afișărilor de pagină
joi, 7 noiembrie 2024
ACATISTUL SFINTILOR ARHANGHELI MIHAIL SI GAVRIL ( 8 NOIEMBRIE)
Condac 1
Pe căpeteniile îngerilor Treimii, pe Mihail și Gavriil, să-i lăudăm noi toți, iubitorii de praznic, care ne acoperim cu aripile amândurora și din nevoile cele de multe feluri ne izbăvim, unuia grăind: bucură-te, slujitorule al Legii, iar altuia zicând: bucură-te, îngere al darului!
Icos 1
Arhanghele Mihaile, mai-marele cetelor îngerilor celor fără de trup, creat ai fost de Dumnezeu, Ziditorul tuturor; de aceea, cu bucurie, laude de acest fel aducem ție:
Bucură-te, făptură a Minții celei ce a făcut lumea;
Bucură-te, revărsarea luminii celei mai înainte de lumină;
Bucură-te, cel ca focul, care stai aproape de Dumnezeire;
Bucură-te, slujitorule neostenit al Treimii;
Bucură-te, Duh înfocat și nematerial după asemănarea lui Dumnezeu;
Bucură-te, ființă nemuritoare, lăudătoare de Dumnezeu;
Bucură-te, apărătorule de foc al cerului;
Bucură-te, căpetenia oștii celei nematerialnice;
Bucură-te, luminătorule al cetelor celor bine mulțumitoare;
Bucură-te, arzătorule al duhului celui nemulțumitor;
Bucură-te, prin care firea îngerilor s-a întărit;
Bucură-te, prin care satana s-a surpat;
Bucură-te, Mihaile, slujitorule al Legii!
Condac 2:
Pe îngerii cei nemulțumitori văzându-i trufindu-se și din cerul cel înfocat căzând, o dumnezeiescule Mihaile, ca un rob mulțumitor stând, ai strigat: «Să stăm bine și să luăm aminte», cântând Sfintei Treimi: Aliluia!
Icos 2:
Gavriil, al minților celor ascunse și al tainelor Celui Preaînalt părtaș te-ai arătat, făcând mai înainte cunoscute cele ce aveau să fie și bunele vestiri de bucurie oamenilor spunându-le. Pentru aceasta, cu dorință mă grăbesc a-ți cânta ție:
Bucură-te, văzătorule al luminii celei necunoscute;
Bucură-te, părtașule al tainelor lui Dumnezeu;
Bucură-te, cel ce descoperi cele ascunse ale voinței;
Bucură-te, vestitorule de cele negrăite ale lui Dumnezeu;
Bucură-te, că strălucești cu mintea în știința cea ascunsă;
Bucură-te, că întru această știință înveți pe față pe oameni;
Bucură-te, slujitorule al bunelor vestiri dumnezeiești;
Bucură-te, vestitorul lucrurilor celor îmbucurătoare;
Bucură-te, arătarea multor neștiințe;
Bucură-te, că mai înainte ai cunoscut cele ce aveau să fie;
Bucură-te, prin care în lume s-a adus bucuria;
Bucură-te, prin care întristarea a fost îndepărtată afară;
Bucură-te, Gavriile, îngere al darului!
Condac 3
Proorocului Daniel mai mult decât tuturor proorocilor ai arătat taina cea străină a venirii celei înfricoșătoare a lui Hristos și a iconomiei, preamare Gavriile; și pe el l-ai înțelepțit a cânta cu bucurie lui Dumnezeu: Aliluia!
Icos 3
Având numirea de putere de la Dumnezeu, Mihaile, cu dumnezeiască minte puternic în războaie pururea te-ai arătat; și pe Iacov în luptă l-ai întărit ca să biruiască neamurile străine; pentru aceea mărim puterea ta, zicând:
Bucură-te, cel ce ești mai puternic decât focul;
Bucură-te, cel ce ești mai ascuțit decât văpaia;
Bucură-te, cel ce ai înecat oștile egiptenilor;
Bucură-te, cel ce ai învins cetele canaanenilor;
Bucură-te, că pe Moise și Aaron i-ai întărit;
Bucură-te, că pe Iisus al lui Navi îndrăzneț l-ai făcut;
Bucură-te, cel ce deodată oștirea asirienilor ai tăiat;
Bucură-te, cel ce pe Simion al amoreilor l-ai lovit;
Bucură-te, pierzarea lui Og, împăratul Vasanului;
Bucură-te, pază a marelui Moise;
Bucură-te, prin care se pierd cei rău-credincioși;
Bucură-te, prin care dreptcredincioșii se înalță;
Bucură-te, Mihaile, slujitorule al Legii!
Condac 4
Mihaile, căpetenie a îngerilor, roagă, cu solirile tale, pe Dumnezeu pentru noi care prealăudatul tău praznic cu dragoste îl cinstim, ca zilele noastre în fapte bune să le petrecem și ne învrednicește ca, viața cea mai bună dobândind, lui Dumnezeu împreună cu tine să-I cântăm: Aliluia!
Icos 4
Venit-ai de la Cel Preaînalt, Gavriile, minte dumnezeiască, aducând Anei și lui Ioachim bunele vestiri de bucurie, cu dezlegarea sterpăciunii lor; pentru care, bucurându-ne, ție cu credință îți grăim:
Bucură-te, aducătorule al știrilor frumoase;
Bucură-te, cel care celor doritoare de prunci le aduci bucurie;
Bucură-te, cel ce ești rodire dată de Dumnezeu celor neroditori;
Bucură-te, naștere plăcută lui Dumnezeu, a celor fără de copii;
Bucură-te, că fericitului strămoș i-ai adus naștere mărită;
Bucură-te, că fericitei strămoașe i-ai dat odraslă pântecelui;
Bucură-te, cel ce dezlegi legăturile nașterii de prunci;
Bucură-te, cel care povățuiești darul celor ce se nasc;
Bucură-te, laudă a multor părinți;
Bucură-te, mângâierea maicilor celor bune;
Bucură-te, prin care crește neamul omenesc;
Bucură-te, prin care nașterea mai înainte se vestește;
Bucură-te, Gavriile, îngere al darului!
Condac 5
Maria, Născătoarea de Dumnezeu și Doamna lumii venind în biserica Domnului, trimis ai fost, o, Gavriile, să-i aduci cu îngrijire hrană cerească și totdeauna ai deșteptat-o spre a cânta lui Dumnezeu: Aliluia!
Icos 5
Pe strămoșii cei de demult, care se rugau lui Dumnezeu, i-ai mântuit din multe rele, o, Mihaile, iar poporului ales pururea i-ai fost înaintemergător; de aceea, într-acest fel grăim ție:
Bucură-te, cel ce pe Isaac de junghiere l-ai scăpat;
Bucură-te, cel ce pe Avraam de bucurie l-ai umplut;
Bucură-te, cel ce pe însetatul Ismail l-ai răcorit;
Bucură-te, străină mângâiere a Agarei celei ce plângea;
Bucură-te, stâlpul cel în chip de foc care pe Israel l-ai condus;
Bucură-te, norul cel aurit, care pe Israel în cale îl acopereai;
Bucură-te, că pe cei întâi-născuți ai evreilor i-ai păzit;
Bucură-te, că pe cei întâi-născuți ai egiptenilor i-ai omorât;
Bucură-te, laudă strălucită a evreilor;
Bucură-te, îngrădire tare a Legii;
Bucură-te, că pe popor din Egipt ai scos;
Bucură-te, că pe el la pământ bun l-ai adus;
Bucură-te, Mihaile, slujitorule al Legii!
Condac 6
Când S-a pogorât în muntele Sinai Marele Dumnezeu, vrând să dea Lege evreilor, prin slujirea și mijlocirea ta, mare Mihaile, pe aceasta lui Moise o ai descoperit și l-ai învățat să cânte: Aliluia!
Icos 6
Lui Zaharia celui sfințit care, odinioară, în locașul lui Dumnezeu, cerea scăpare și mântuire pentru popor, i-ai vestit, o, Gavriile, nașterea dumnezeiescului Înaintemergător. De aceea, de bunele tale vestiri spăimântându-ne, grăim ție acestea:
Bucură-te, cel ce ai vestit omenirii lucruri preaminunate;
Bucură-te, cel ce pe îngerul Tatălui l-ai arătat;
Bucură-te, grăire îmbucurătoare către Zaharia;
Bucură-te, dulce auzire pentru Elisabeta;
Bucură-te, că pe Botezătorul lui Hristos l-ai binevestit;
Bucură-te, că pe el, al doilea Ilie, mai înainte l-ai vestit;
Bucură-te, cel ce ai prevestit pe predicatorul pocăinței;
Bucură-te, trâmbița cea tare răsunătoare a candelabrului luminii;
Bucură-te, vestitorul începerii Darului;
Bucură-te, vestirea zorilor zilei;
Bucură-te, semnul mântuirii oamenilor;
Bucură-te, temelia împărăției cerurilor;
Bucură-te, Gavriile, îngere al darului!
Condac 7
Dumnezeu Cuvântul, vrând mai înainte a Se întrupa pentru noi, taina aceasta numai ție, o, Gavriile, a încredințat-o și slujitor al acesteia te-a ales pe tine; iar tu, cugetând în sineți la minunea aceasta, cântai așa: Aliluia!
Icos 7
Pe cei trei tineri de demult, din văpaia cuptorului i-ai scăpat, Mihaile arhanghele, arătându-te preamărit și luminat cu chipul și asemănarea lui Dumnezeu, încât de minunea aceasta tiranul s-a înspăimântat; de aceea grăim ție:
Bucură-te, stingerea focului celui nepotolit;
Bucură-te, ațâțarea văpăii celei pururea vii;
Bucură-te, scăparea tinerilor feciori;
Bucură-te, păzire a trupurilor celor neîntinate;
Bucură-te, că tu, cu înfățișarea ta, pe tiranul ai înfricoșat foarte;
Bucură-te, că tu pe Daniel proorocul l-ai împuternicit;
Bucură-te, cel ce ai răpit pe Avacum proorocul;
Bucură-te, că pe el în grabă l-ai dus la Babilon;
Bucură-te, învingerea cea tare a lui Ghedeon;
Bucură-te, înfrângerea cea strălucită a lui Madiam;
Bucură-te, prin care se întăresc credincioșii;
Bucură-te, prin care se înfricoșează tiranii;
Bucură-te, Mihaile, slujitorule al Legii!
Condac 8
Străină minune, văzându-te pe tine Balaam vrăjitorul, și în urmă, David proorocul, la tine, o, fericite Mihaile, în grabă căzând, s-au închinat: unul de frică încremenind, iar celălalt lui Dumnezeu grăind: Aliluia!
Icos 8
Ca un purtător de fulger atotstrălucit și atotvoios ai venit către cea plină de dar, Gavriile, aducându-i bunele vestiri de bucurie. Pentru aceasta și noi, bucurându-ne, te fericim pe tine, cântându-ți:
Bucură-te, vestitorule al bucuriei celei nesfârșite;
Bucură-te, dezlegătorule al blestemului celui de demult;
Bucură-te, ridicarea lui Adam celui căzut;
Bucură-te, mângâierea Evei celei întristate;
Bucură-te, înalt descoperitorule al întrupării Cuvântului;
Bucură-te, mărite cunoscător al pogorârii lui Dumnezeu;
Bucură-te, cel ce bucurându-te ai zis celei pline de dar: «Bucură-te»;
Bucură-te, cel ce ai dezlegat cu «Bucură-te» toată întristarea;
Bucură-te, stea care ai vestit Soarele;
Bucură-te, luminătorule, care ne-ai arătat lumina cea neapropiată;
Bucură-te, prin care lumea s-a luminat;
Bucură-te, prin care întunericul s-a desființat;
Bucură-te, Gavriile, îngere al darului!
Condac 9
Nașterea Mântuitorului o ai vestit cu bucurie păstorilor celor ce privegheau, Gavriile, bucurându-te; și la închinarea Lui pe magi, ca o stea luminoasă, i-ai condus și pe toți i-ai înțelepțit a cânta Celui născut așa: Aliluia!
Icos 9
Râvnitor și puternic apărător al Tesalonicului celui nou te-ai arătat, Mihaile, purtătorule de lumină și ajutător mare ești pururea popoarelor creștine, de multe nevoi scăpându-le și îndemnându-le a cânta ție:
Bucură-te, cetatea poporului celui nou;
Bucură-te, tăria neamurilor creștine;
Bucură-te, cel ce pe apostoli de multe ori i-ai întărit;
Bucură-te, cel ce pe martiri tari i-ai făcut;
Bucură-te, că pe Petru din legături și din închisoare l-ai slobozit;
Bucură-te, că tu pe Irod îndată l-ai omorât;
Bucură-te, al Bisericii păzitor neînvins;
Bucură-te, cel ce ești asupra ereticilor secure cu două ascuțișuri;
Bucură-te, întărire puternică a cuvioșilor;
Bucură-te, sprijin luminat al ierarhilor;
Bucură-te, prin care se lățește credința;
Bucură-te, prin care se micșorează rătăcirea;
Bucură-te, Mihaile, slujitorule al Legii!
Condac 10
Sfârșitul a toată lumea când se va face, Mihaile, trâmbița cea mai de pe urmă vei trâmbița, după care morții din pământ, sculându-se, cu frică vor sta înaintea judecătorului nepărtinitor, cântând împreună cu tine cântarea: Aliluia!
Icos 10
Totdeauna numele tău, o, Gavriile, purtătorule de lumină, arată luminat înălțimea rânduielii tale, căci, după chemarea lui Dumnezeu, te-ai arătat cu cuviință slujitor vrednic al Cuvântului, Dumnezeu-Omului; de aceea, cu laude te fericim, grăind:
Bucură-te, prin care logodnicul în taină s-a învățat;
Bucură-te, prin care Fecioara de dânsul a fost luată;
Bucură-te, cel ce numele lui Iisus mai înainte l-ai spus;
Bucură-te, cel ce ai vestit mântuirea lumii;
Bucură-te, că logodnicului Iosif i-ai descoperit taina;
Bucură-te, că pe Iisus în Egipt L-ai scăpat;
Bucură-te, cel ce pe Hristos din Egipt înapoi L-ai chemat;
Bucură-te, cel ce ai vestit că El va locui în cetatea Nazaret;
Bucură-te, cel ce pe credincioșii magi, taina i-ai învățat;
Bucură-te, că pe dânșii de Irod i-ai scăpat;
Bucură-te, prin care Iisus a fost păzit;
Bucură-te, prin care Irod a fost luat în râs;
Bucură-te, Gavriile, îngere al darului!
Condac 11
Deasupra pietrei mormântului celui primitor de Viață, șezând îmbrăcat în alb și ca fulgerul strălucind, Gavriile, învierea lui Hristos ai binevestit femeilor, zicând lor «nu plângeți» și cântând cântarea: Aliluia!
Icos 11
Făclie lumii ești, Mihaile arhanghele, strălucind mințile credincioșilor și povățuindu-le către cunoștința cea dumnezeiască și către mântuire, luminând și mântuind de răutățile amăgitoare pe toți care grăiesc:
Bucură-te, apărătorule al tuturor credincioșilor;
Bucură-te, făcătorule al multor feluri de minuni;
Bucură-te, neîmpuținată tămăduire a bolnavilor;
Bucură-te, grabnică scăpare a celor din robie;
Bucură-te, cel ce ai apărat Mănăstirea Dochiarului;
Bucură-te, că pe aceasta o ai izbăvit de năvălirea saracinilor;
Bucură-te, scăparea tânărului celui afundat;
Bucură-te, arătarea aurului celui ascuns;
Bucură-te, cel ce ai făcut să izvorască izvor de aghiasmă;
Bucură-te, cel ce pe apă faci minuni;
Bucură-te, înfrumusețătorul Bisericii creștine;
Bucură-te, ajutătorul Bisericii acesteia;
Bucură-te, Mihaile, slujitorule al Legii!
Condac 12
Dar dumnezeiesc dăruiește celor ce serbează cu dragoste ziua amintirii tale, Mihaile, și celor ce te cheamă pe tine la ieșirea lor din viață arată-te ajutător și mai ales păzește-ne pe noi, cei ce în biserica ta cântăm: Aliluia!
Icos 12
De la tine, o, îngere al darului, învățându-ne a cânta în psalmi laude de bucurie dumnezeieștii întrupări, ție cele de mulțumire cu dor cântăm și ca unui bun vestitor, mărindu-te, așa-ți grăim:
Bucură-te, bucuria celor întristați;
Bucură-te, păzitorul celor asupriți;
Bucură-te, bogăția nefurată a săracilor;
Bucură-te, liman de mântuire al celor ce înoată;
Bucură-te, armă prea puternică a credincioșilor;
Bucură-te, laudă preamărită a preoților evlavioși;
Bucură-te, întăritorule al mănăstirilor;
Bucură-te, îngrijitorule minunat al bisericii acesteia;
Bucură-te, apărătorule al celor ce pe tine te măresc;
Bucură-te, preabunule aducătorule de bucurie al sufletelor;
Bucură-te, binecuvântare dumnezeiască a credincioșilor;
Bucură-te, bună povățuire a călugărilor;
Bucură-te, Gavriile, îngere al darului!
Condac 13
O, dumnezeieștilor căpetenii ale îngerilor, Mihaile și Gavriile, care stați aproape de scaunul lui Dumnezeu, laudele acestea ale noastre, ca banul văduvei primindu-le, de gheenă ne izbăviți pe noi, ca împreună cu voi să cântăm: Aliluia! (Acest Condac se zice de trei ori.)
Apoi se zice iarăși Icosul întâi: Arhanghele Mihaile, mai-marele... și Condacul întâi: Pe căpeteniile îngerilor...
Icos 1
Arhanghele Mihaile, mai-marele cetelor îngerilor celor fără de trup, creat ai fost de Dumnezeu, Ziditorul tuturor; de aceea, cu bucurie, laude de acest fel aducem ție:
Bucură-te, făptură a Minții celei ce a făcut lumea;
Bucură-te, revărsarea luminii celei mai înainte de lumină;
Bucură-te, cel ca focul, care stai aproape de Dumnezeire;
Bucură-te, slujitorule neostenit al Treimii;
Bucură-te, Duh înfocat și nematerial după asemănarea lui Dumnezeu;
Bucură-te, ființă nemuritoare, lăudătoare de Dumnezeu;
Bucură-te, apărătorule de foc al cerului;
Bucură-te, căpetenia oștii celei nematerialnice;
Bucură-te, luminătorule al cetelor celor bine mulțumitoare;
Bucură-te, arzătorule al duhului celui nemulțumitor;
Bucură-te, prin care firea îngerilor s-a întărit;
Bucură-te, prin care satana s-a surpat;
Bucură-te, Mihaile, slujitorule al Legii!
Condac 1
Pe căpeteniile îngerilor Treimii, pe Mihail și Gavriil, să-i lăudăm noi toți, iubitorii de praznic, care ne acoperim cu aripile amândurora și din nevoile cele de multe feluri ne izbăvim, unuia grăind: bucură-te, slujitorule al Legii, iar altuia zicând: bucură-te, îngere al darului!
sâmbătă, 26 octombrie 2024
Cea mai descutata problema spirituala care ia amploare ,,Narcisismul,,
Iertarea
Insa iata, de data aceasta voi vorbi aici despre anumite persoane, pe care, iertandu-le, sa ne indepartam de ele pentru totdeauna si sa intrerupem orice legatura cu acestea. Deoarece ne pot dauna foarte mult, punand piedici serioase in calea mantuirii.
Exista, cei drept, doar foarte putine persoane, care sufera de narcisism si au un grad inalt de psihopatie si paranoia. Vorbesc in cunostinta de cauza. Acestia sunt descrisi de numerosi psihologi- teologi ca fiind Diavolul insasi in persoana.
Cum ii recunoastem ?
Singurul criteriu definitoriu este lipsa totala de empatie. Ce este empatia ? Capacitatea de a simti durerea celuilalt, de ,,a te pune ,, in locul aceluia care sufera si de a fi compatimitor. De exemplu, in timp ce stati in spital intro stare deplorabila, narcisistul se va distra cu ,,alte femei,, fara nici o remuscare de constiinta, abandonandu-va total in acea perioada.
Un alt element definitoriu va fi cel al lipsei totale de asumare. Adica problema ta este doar a ta, si nu va fi nicidecum si a lui. Nu-i pasa, deoarece nu are iubire decat de sine. Ai o inmormantare ? Asa si ? Eu plec la mare, sa ma bronzez. Ai nevoie de bani pentru tratament ? Dar ce, ma doare pe mine ? E problema ta, nu a mea. Te priveste.
3. Veti simti in prezenta lui o stare de agitatie, stres, incordare, epuizare fizica si psihica. De ce ? Deoarece ei sunt consumatori de energie, fiindca nu o au pe a lor, deoarece legatura lor cu Dumnezeu este inexistenta. Sufletul este mort, inexistent, iar in locul acestuia salasluieste Diavolul.
O sa aveti in permanenta o stare apasatoare, de teama si frica, deoarece nu veti sti niciodata la ce sa va asteptati de la el. Narcisistul poate rabufni, urla, lovi, ucide fara nici un motiv. De ce ? Controlul total al mintii este preluat de Demon.
4. Veti simti ca iubiti, dar parca iubiti un ,,dulap,, Adica nu veti simti iubirea lui. De parca el ca om nici nu ar exista. Da, dragilor, ei nu au capacitatea de a iubi. Lipseste cu desavarsire, ei doar o simuleaza. Pentru ca ei sunt goi pe dinauntru, au doar sentimente de ura, invidie, dusmanie, etc
Ei nu au capacitatea de a iubi. De fapt, nu au nimic uman. Cum sa va iubeasca Satana, cand ei urasc cu desavarsire faptura umana ?
5. Energia lor malefica va va face sa va simtiti ca ,,pierduta in spatiu,, deoarece da, au o energie demonica de a va controla gandurile, vointa, capacitatea de reflectie, descernamantul. Brusc, nu veti sti ce e cu voi, de parca ati fi ,,vrajita,,. O cursa perfecta de a va insufla mila, indurare. O sa simtiti brusc ca trebuie sa-l salvati. Pe cine ? Pe Satana? Cum sa va rugati pentru un demon?
6. Greutatea cu care veti putea citi o rugaciune. Sau intreruperea legaturii cu biserica, cu rugaciunea. Apare apatia, total dezinteres fata de cei dragi, prieteni, familie, societate. Doar el conteaza.
sau ruperea legaturii cu lumea, adancindu-va total in credinta. Veti simti ,cu tarie find convinsi, ca lumea este impotriva voastra, dispare cu desavarsire increderea in oameni. Asa dar, intervine izolarea. Va pasa doar de entitatea malefica, slujiti inchinandu-va Satanei.
7. Manipulare si minciuna. Veti sesiza cu greu acest lucru, caci Diavolul manipuleaza cu o inalta finete. Diavolul este tatal minciunii. Cu greu veti depista ca traiti intro minciuna. Manipularea este necesara pentru a crede ca ei sunt oameni. Nu, ei sunt entitati malefice. Poate fi iubitul tau, tatal tau, colegul tau de facultate, seful tau, oricine. Insa pentru a fi narcisist cu inclinatii psihopatice trebuiesc intrunite toate aceste caracteristici pe care le-am scris acilea.
8. Garajul. Prin garaj psihologii numesc lista mare de relatii cu femei, fie ele maritate sau nu, de ani buni. Atentie mare, caci si acest aspect se depisteaza cu mare greu, deoarece Diavolul este tare iscusit.
9. Dresajul. Dresajul este necesar pentru a va sterge personalitatea, gandirea, ratiunea, eul propriu, fiintarea ca om ( ruperea psihologica) . Prin negarea a tot ce faceti si vorbiti, el va va face o ,,unealta,, perfecta a a fi manevrata dupa bunul plac. Faceti doar cum el zice, dupa bunul lui plac. Apare IDOLATRIA
10. Se va identifica ca insusi perfectiunea intruchipata , ideala ( eu sunt trimisul lui Dumnezeu pe Pamant), sunt chiar Iisus, nu pot gresi. Sunt perfect, ideal. De aia vorbim de Satana. Caci se crede Dumnezeu insasi. Cu acesta deci, nu vei putea avea o discutie logica a faptului ca va distruge, deoarece el se crede Dumnezeu, si deci, neaga ca el ar putea face ceva rau. De aia, va rog, nu asteptati ca se va schimba. Satana nu poate sa accepte ca greseste si sa se caiasca sincer. El se crede perfectiunea intruchipata. El e tatal minciunii. Va va minti ca se va schimba, iar daca va va cere iertare, este falsa, deoarece un demon nu poate avea cainta. Si da, uneori se va si victimiza. Un teatru de zile mari, cu lacrimi si masti.
11.Cruzimea si sadismul. Orice suferinta il face sa se simpta bine. Orice lacrima il face sa se simta puternic. Orice cruzime il face sa se simta VIU. Adica- se hraneste cu durerea voastra. Si se va opri doar in momentul in care fiinta voastra se va stinge definitiv.
12. Privirea. Uneori, il puteti surprinde, in stari de ura si dispret, ca avand o privire diabolica, de om mort, ii sticlesc ochii, ca de papusa, de te ia groaza, deoarece e entitate demonica.
13. Furia si starea de negativism fara a face nimic. Uraste omul viu, faptura si creatia Domnului , deoarece el nu poate trai momente de fericire si bucurie adevarata, deoarece este GOL pe dinauntru. De aia, niciodata nu o sa stea sa petreaca impreuna nici Craciunul, nici Pastele, nici Ziua Onomastica. Uraste cu desavarsirea stare voastra de bine. El doar se crede perfect, insa aci se confrunta cu lipsa bucuriei ( la el). De aia il cuprinde ura si furia impotriva voastra.
14. Mastile. In functie de persoana langa care se afla si de interesul fata de aceasta, va pune cate o masca. Poate fi cel mai dragut om, cel mai finut, atent si delicat intr-o anumita companie (ex: zi de nastere a sefului), si chiar sa-i faca placere sa va umileasca public. Insa acasa se va transforma intr-o bestie ( fiara), acuzandu-va de toate relele pamantului,, ca sa va simtiti foarte rau.
15. Mandria, egoismul dus la extrem, nepasarea/ indiferenta, neglijenta, uraciunea pustiirii.
Om foarte mandru, arogant, plin de el, imbufnat, caruia niciodata nimic nu-l va multumi, indiferent ce veti face.
Lupta toata viata pentru a nu fi dependent de ceva anume, caci un om perfect si ideal le are pe toate si nu are nevoie de ajutorul cuiva. El este Divinitate, iar restul- niste unelte prin care el isi va satisface poftele si necesitatile.
Nu-i va pasa ca copilului ii lipsesc hainute sau cizmulite, banutii vor avea prioritatea in a fi cheltuiti pentru in a-si satisface placerile lui ( de ex: achizitionarea unei masini scumpe). Va neglija orice problema costisitoare ( un tratament anume extrem de necesar, ce vizeaza viata si moartea pe motiv ca nu are bani sau timp). Casa, mostenire, va trece in cel mai scurt timp in posesia lui, lasandu-va pe drumuri, fara nici o remuscare de constiinta. Tocmai, sa aiba satana remuscari ? Chiar daca sunteti insarcinata, cu 2 copii micuti, va va da afara in plina iarna, acuzandu-va de orice. De ce ? Pentru ca ii va face placere acest lucru. Da, suferinta si distrugerea ii provoc o sublima placere.
16. Izolarea , controlul si privarea de lucruri esentiale existentei.
Orisicine va este dusman, nu va doreste binele. Se urmareste izolarea de orice membru al familiei, colegi de munca, intreruperea activitatii, indiferent de domeniu, caci va dori sa va faca dependenta financiar. Controlul oricarui banut cheltuit. Privarea de orice bun ( dupa bunul sau plac). Chiar si privarea de somn, alimente, tratamente, vizite, etc Control obsesiv asupra oricarui aspect al vietii voastre private.
17. Violenta psihica, fizica, sadism, pervesiuni sexuale.
Chiar daca nu exista motive, va insinua. Pe loc, fara nici o legatura aparenta cu realitatea. Sunteti vinovata ca e prea multa ploaie sau ca a ramas fara motorina, deoarece nu a fost cafeua buna.
Deoarece sexul normal il plictiseste, adopta inca din copilarie aceasta deviatie psihica, BDSM, pervesiunile, desfraul cu multiple femei, in care va va imlica nemijlocit, apoi acuzandu-va ca sunteti o depravata. El este perfect, ideal, iar tu- o prostituata. Chiar daca initial va declara ca uraste aceste practici, ulterior veti constata cu stupoare ce pervesiuni practica cu multe alte femei, orgii si BDSM. Poarta si un buchet mare de boli cu trasmisiune sexuala, aveti mare grija.
18. Teatrul sau cele 4 cicluri specifice narcisistului pervers malign ascuns. ( psihopatic)
Primul ciclu poate fi chiar insesizabil, si se numeste ,,improscarea cu iubire,,/ love-bombing. Consta in acapararea atentiei asupra lui cu cadouri scumpe ( sau aparent scumpe), atentie, grija, complimente si povesti/ promisiuni siropase. Orice, doar sa cadeti in capcana. deoarece de cum va simte ,,indragostita,, va incepe imediata al 2-lea ciclu
,, devalorizarea,,
Celelalte se vor exprima prin umilire, critici, abandon total pe o anumita perioada, lipsa comunicarii, injosire, desconsiderare, insulte, triangulare ( implicarea altor femei), devalorizare, si orice forme de dezumanizare si sadism, crescute treptat in frecventa si intensitate.
Sunt multe de zis, insa ma voi opri aci. Prelungirea timpului acordat schimbarii unei asemenea entitati malefice va duce la aparitia multor boli psihice si fizice. Cunosc caz concret in care persoana, care a trait ani de zile cu asa ceva, a decedat recent de cancer. Da, apar multe boli cronice, chiar incurabile, care duc la moarte. Apar multe stari depresive, care duc la dependenta de droguri sau alcool, pentru a inabusi cumva durerea insuportabila. Rog plecati din aceasta relatie, mai ales daca aveti copii. Caci vor fi extrem de traumatizati, sau mai rau de atat- vor deveni intocmai ca parintele lor.
Singura cale de a intrerupe dependenta data de aceasta entitate demonica este spovedania, mersul la biserica, rugaciuni dese si neintrerupte, post. Intelegeti ca avem de-a face cu o energie mare, puternica demonica. Tratamentele la psiholog sunt insuficiente. Da, ele sunt necesare, dar dependenta va ramane. Exista sanse, cu regret, ca unii duhovnici sa trateze aceasta problema cu superficialitate, neintelegand gravitatea situatiei cu care va confruntati. Faceti alegerea buna, caci pierzandu-va sanatatea mintala, va pierdeti si mantuirea.
Doamne ajuta.
IERTAREA | O poveste adevarata din zilele noastre, scrisa de monah Vlad ...
Iertarea
Insa iata, de data aceasta voi vorbi aici despre anumite persoane, pe care, iertandu-le, sa ne indepartam de ele pentru totdeauna si sa intrerupem orice legatura cu acestea. Deoarece ne pot dauna foarte mult, punand piedici serioase in calea mantuirii.
Exista, cei drept, doar foarte putine persoane, care sufera de narcisism malign pervers si au un grad inalt de psihopatie. Vorbesc in cunostinta de cauza. Acestia sunt descrisi de numerosi psihologi- teologi ca fiind Diavolul insasi in persoana.
Cum ii recunoastem ?
Singurul criteriu definitoriu este lipsa totala de empatie. Ce este empatia ? Capacitatea de a simti durerea celuilalt, de ,,a te pune ,, in locul aceluia care sufera si de a fi compatimitor. De exemplu, in timp ce stati in spital intro stare deplorabila, narcisistul se va distra cu ,,alte femei,, fara nici o remuscare de constiinta, abandonandu-va total in acea perioada.
Un alt element definitoriu va fi cel al lipsei totale de asumare. Adica problema ta este doar a ta, si nu va fi nicidecum si a lui. Nu-i pasa, deoarece nu are iubire decat de sine.Ai o inmormantare ? asa si ? Eu plec la mare, sa ma bronzez. Ai nevoie de bani pentru tratament ? Dar ce, ma doare pe mine ? E problema ta, nu a mea. Te priveste.
3. Veti simti in prezenta lui o stare de agitatie, stres, incordare, epuizare fizica si psihica.
O stare apasatoare, de teama si frica, deoarece nu veti sti niciodata la ce sa va asteptati de la el. Poate rabufni si urla fara nici un motiv.
4. Veti simti ca iubiti, dar parca iubiti un ,,dulap,, Adica nu veti simti iubirea lui. De parca el ca om nici nu ar exista. Da, dragilor, ei nu au capacitatea de a iubi. Lipseste cu desavarsire, ei doar o simuleaza. Pentru ca ei sunt goi pe dinauntru, au doar sentimente de ura, invidie, dusmanie, etc
5. Energia lor malefica va va face sa va simtiti ca ,,pierduta in spatiu,, deoarece da, au o energie demonica de a va controla gandurile, vointa,capacitatea de reflectie, descernamantul. Brusc, nu veti sti ce e cu voi, de parca ati fi ,,vrajita,,.
6. Greutatea cu care veti putea citi o rugaciune. Sau intreruperea legaturii cu biserica, cu rugaciunea. Apare apatia, total dezinteres fata de cei dragi, prieteni, familie, societate. Doar el conteaza.
7. Manipulare si minciuna. Veti sesiza cu greu acest lucru, caci Diavolul manipuleaza cu o inalta finete. Diavolul este tatal minciunii. Cu greu veti depista ca traiti intro minciuna. Manipularea este necesara pentru a crede ca ei sunt oameni. Nu, ei sunt entitati malefice. Poate fi iubitul tau, tatal tau, colegul tau de facultate, seful tau, oricine. Insa pentru a fi narcisist cu inclinatii psihopatice trebuiesc intrunite toate aceste caracteristici pe care le-am scris acilea.
8. Garajul. Prin garaj psihologii numesc lista mare de relatii cu femei, fie ele maritate sau nu, de ani buni. Atentie mare, caci si acest aspect se depisteaza cu mare greu, deoarece Diavolul este tare iscusit.
9. Dresajul. Dresajul este necesar pentru a va sterge personalitatea, eul propriu, fiintarea ca om ( ruperea psihologica) . Prin negarea a tot ce faceti si vorbiti, el va va face o ,,unealta,, perfecta a a fi manevrata dupa bunul plac.
10. Se va identifica ca insusi perfectiunea intruchipata , ideala ( eu sunt trimisul lui Dumnezeu pe Pamant), sunt chiar Iisus, nu pot gresi. De aia vorbim de Satana. Caci se crede Dumnezeu insasi. Cu acesta deci, nu vei putea avea o discutie logica a faptului ca va distruge, deoarece el se crede Dumnezeu, si deci, neaga ca el ar putea face ceva rau. De aia, va rog, nu asteptati ca se va schimba. Satana nu poate sa accepte ca el greseste si sa se caiasca sincer. El se crede perfectiunea intruchipata. El e tatal minciunii. Va va minti ca se va schimba, iar daca va va cere iertare, este falsa, deoarece un demon nu poate avea cainta.
11.Cruzimea si sadismul. Orice suferinta il face sa se simpta bine. Orice lacrima il face sa se simta puternic. Orice cruzime il face sa se simta VIU. Adica- se hraneste cu durerea voastra.
12. Privirea. Uneori, il puteti surprinde, in stari de ura si dispret, ca avand o privire diabolica, de om mort, ii sticlesc ochii, ca de papusa, de te ia groaza,
13. Furia si starea de negativism fara a face nimic. Uraste omul viu, faptura si creatia Domnului , deoarece el nu poate trai momente de fericire si bucurie adevarata, deoarece este GOL pe dinauntru. De aia, niciodata nu o sa stea sa petreaca impreuna nici Craciunul, nici Pastele, nici Ziua Onomastica. Uraste cu desavarsirea stare voastra de bine. El doar se crede perfect, insa aci se confrunta cu lipsa bucuriei. De aia il cuprinde ura si furia impotriva voastra.
14. Mastile. In functie de persoana langa care se afla si de interesul fata de aceasta, va pune cate o masca. Poate fi cel mai dragut om, cel mai finut, atent si delicat intr-o anumita companie (ex: zi de nastere a sefului), si chiar sa-i faca placere sa va umileasca public. Insa acasa se va transforma intr-o bestie ( fiara), acuzandu-va de toate relele pamantului,, ca sa va simtiti foarte rau.
15. Mandria, egoismul dus la extrem, nepasarea/ indiferenta, neglijenta, uraciunea pustiirii.
Om foarte mandru, arogant, plin de el, imbufnat, caruia niciodata nimic nu-l va multumi, indiferent ce veti face.Lupta toata viata pentru a nu fi dependent de ceva anume, caci un om perfect si ideal le are pe toate si nu are nevoie de ajutorul cuiva.El este Divinitate, iar restul- niste unelte prin care el isi va satisface poftele si necesitatile.
Nu-i va pasa ca copilului ii lipsesc hainute sau cizmulite, banutii vor avea prioritatea in a fi cheltuiti pentru in a-si satisface placerile lui ( de ex: achizitionarea unei masini scumpe). Va neglija orice problema costisitoare ( un tratament anume extrem de necesar, ce vizeaza viata si moartea pe motiv ca nu are bani sau timp). Casa, mostenire, va trece in cel mai scurt timp in posesia lui, lasandu-va pe drumuri, fara nici o remuscare de constiinta. Tocmai, sa aiba satana remuscari ? Chiar daca sunteti insarcinata, cu 2 copii micuti, va va da afara in plina iarna, acuzandu-va de orice. De ce ? Pentru ca ii va face placere acest lucru. Da, suferinta si distrugerea ii provoc o sublima placere.
16. Izolarea , controlul si privarea de lucruri esentiale existentei.
Orisicine va este dusman, nu va doreste binele. Se urmareste izolarea de orice membru al familiei, colegi de munca, intreruperea activitatii, indiferent de domeniu, caci va dori sa va faca dependenta financiar. Controlul oricarui banut cheltuit. Privarea de orice bun ( dupa bunul sau plac). Chiar si privarea de somn, alimente, tratamente, vizite, etc Control obsesiv asupra oricarui aspect al vietii voastre private.
17. Violenta psihica, fizica, sadism, pervesiuni sexuale.
Chiar daca nu exista motive, va insinua. Pe loc, fara nici o legatura aparenta cu realitatea. Sunteti vinovata ca e prea multa ploaie sau ca a ramas fara motorina, deoarece nu a fost cafeua buna.
Deoarece sexul normal il plictiseste, adopta inca din copilarie aceasta deviatie psihica, BDSM, pervesiunile, desfraul cu multiple femei, in care va va imlica nemijlocit, apoi acuzandu-va ca sunteti o depravata. El este perfect, ideal, iar tu- o prostituata. Chiar daca initial va declara ca uraste aceste practici, ulterior veti constata cu stupoare ce pervesiuni practica cu multe alte femei, orgii si BDSM. Poarta si un buchet mare de boli cu trasmisiune sexuala, aveti mare grija.
18. Teatrul sau cele 4 cicluri specifice narcisistului pervers malign ascuns. ( psihopatic)
Primul ciclu poate fi chiar insesizabil, si se numeste ,,improscarea cu iubire,,/ love-bombing. Consta in acapararea atentiei asupra lui cu cadouri scumpe ( sau aparent scumpe), atentie, grija, complimente si povesti/ promisiuni siropase. Orice, doar sa cadeti in capcana. deoarece de cum va simte ,,indragostita,, va incepe imediata al 2-lea ciclu
,, devalorizarea,,
Celelalte se vor exprima prin umilire, critici, abandon total pe o anumita perioada, lipsa comunicarii, injosire, desconsiderare, insulte, triangulare ( implicarea altor femei), devalorizare, si orice forme de dezumanizare si sadism, crescute treptat in frecventa si intensitate.
Sunt multe de zis, insa ma voi opri aci. Prelungirea timpului acordat schimbarii unei asemenea entitati malefice va duce la aparitia multor boli psihice si fizice. Cunosc caz concret in care persoana, care a trait ani de zile cu asa ceva, a decedat recent de cancer. Da, apar multe boli cronice, chiar incurabile, care duc la moarte. Apar multe stari depresive, care duc la dependenta de droguri sau alcool, pentru a inabusi cumva durerea insuportabila. Rog plecati din aceasta relatie, mai ales daca aveti copii. Caci vor fi extrem de traumatizati, sau mai rau de atat- vor deveni intocmai ca parintele lor.
Singura cale de a intrerupe dependenta data de aceasta entitate demonica este spovedania, mersul la biserica, rugaciuni dese si neintrerupte, post. Intelegeti ca avem de-a face cu o energie mare, puternica demonica. Tratamentele la psiholog sunt insuficiente. Da, ele sunt necesare, dar dependenta va ramane. Exista sanse, cu regret, ca unii duhovnici sa trateze aceasta problema cu superficialitate, neintelegand gravitatea situatiei cu care va confruntati. Faceti alegerea buna, caci pierzandu-va sanatatea mintala, va pierdeti si mantuirea.
Doamne ajuta.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)