Totalul afișărilor de pagină

miercuri, 27 decembrie 2023

Sfantul Arhidiacon Stefan, Liturgie si viata Sfantului




Scoțându-l pe Sfântul Arhidiacon Ștefan din cetate – precum mai întâi pe Domnul Cel ce a binevoit a pătimi afară de poartă – au ucis cu pietre pe sluga Domnului cea bună și credincioasă.


Domnul nostru Iisus Hristos, după săvârșirea tainei mântuirii noastre, înălțându-se la cer, și pe Sfântul Duh, Care de la Tatăl purcede trimițându-L în limbi de foc, iar Biserica cea dintâi începând a se înmulți, au cârtit elinii împotriva evreilor. Nu acei elini care se închinau idolilor, pe care Sfânta Scriptură îi numește limbi, pentru că acelora, în acea vreme, încă nu li se deschisese ușa credinței și încă nu li se propovăduise cuvântul mântuirii. Că nu îndată după uciderea lui Ștefan au început a se primi păgânii în Biserica celor credincioși, dintre care cel dintâi a fost Cornelie Sutașul. Pe acesta botezându-l Sfântul Petru, nu a plăcut celor ce erau dintre evrei că a intrat între bărbații care nu erau iudei. De acea cârteau asupra lui Petru, până când le-a spus lor despre pânza cea arătată din cer și atunci au tăcut și slăveau pe Dumnezeu, zicând: Că și limbilor le-a dat Dumnezeu pocăință în viață. Deci, nu elinii cei ce erau dintre limbi cârteau asupra evreilor, în vremea Sfântului Ștefan, ci acei care erau dintre evrei și aveau aceeași lege dată de Moise și erau risipiți prin toate țările, precum și Sfântul Apostol Pavel scrie: Celor douăsprezece seminții, care sunt întru risipire, să se bucure. Aceia deprinseseră limba elinească, însă nu și credința și obiceiurile; din care pricină elinii îi numeau pe dânșii, ierusalimiteni.

Astfel zice Sfântul Ioan Gură de Aur: „Elinii socotesc pe cei ce vorbesc elinește, pentru că aceștia fiind evrei, vorbeau elinește”. Niște elini ca aceia, care erau risipiți, au făcut cârtire către evreii cei din Ierusalim, că erau trecute cu vederea văduvele lor în slujbele cele de toate zilele, pe de o parte că li se poruncea lucrul cel mai prost, iar pe de alta că nu deopotrivă, ci partea cea mai mică și mai de pe urmă din hrană și din haine se da lor. Atunci cei doisprezece Sfinți Apostoli, adunând toată Biserica din acea vreme, au zis: Nu este cu cuviință nouă a lăsa cuvântul lui Dumnezeu și a sluji meselor. Căutați dar, fraților, dintre voi șapte bărbați mărturisiți, plini de Duh Sfânt și de înțelepciune, pe care îi vom pune pe slujba aceasta, iar noi vom petrece în rugăciuni și în predicarea cuvântului. Și a plăcut cuvântul acesta al Sfinților Apostoli înaintea întregului popor credincios. Astfel, au ales pe Ștefan, bărbat plin de credință și de Duhul Sfânt; pe Filip, Prohor, Nicanor, Timon, Parmena și pe Nicolae Antiohianul, ale căror nume arată că nu erau din neamul evreilor din Ierusalim, ci din cei ce locuiau prin părțile elinilor, că și numele lor nu sunt evreiești, ci elinești. Precum Ștefan care era rudenie cu Saul, cel chemat mai pe urmă la credință și la apostolie, iar acesta numit în urmă Pavel, era din părțile Ehiliehiei, din cetatea Tarsului. Deci, din elini au ales pentru slujbă pe acești șapte, ca să fie cu plăcere poporului elinesc, care se mâhnea pentru văduvele lor cele trecute cu vederea și așa să se potolească mâhnirea lor și să înceteze cârtirea. Pe aceștia alegându-i, i-au adus înaintea apostolilor, iar ei rugându-se și-au pus mâinile peste dânșii și i-au făcut diaconi. Ștefan, fiind plin de credință și de putere, era cel dintâi dintre dânșii, pentru aceea și arhidiacon a fost numit, făcând semne și minuni mari în popor, pe care nu le pomenește Scriptura, ca și despre Însuși Domnul Hristos, căci dacă s-ar fi scris câte una, pare-mi-se că nici în toată lumea nu ar fi încăput cărțile ce s-ar fi scris.

Însă fără îndoială vom zice că Sfântul Ștefan, fiind asemenea cu apostolii și punându-și mâinile pe bolnavi îi făcea sănătoși. Fiind și bărbat puternic în lucru și în cuvânt, întărea pe credincioși în credință, mustra pe iudeii cei necredincioși, spunându-le din lege și din prooroci, că din zavistie și din nedreptate au omorât pe Fiul lui Dumnezeu, Mesia cel aștepat din veac. Odată, făcându-se întrebare între iudei, farisei și saduchei și între evreii cei ce se numeau elini, despre Domnul nostru Iisus Hristos, unii ziceau că este prooroc, iar alții amăgitor și alții că este Fiul lui Dumnezeu. Atunci Sfântul Ștefan, stând la loc înalt, a vestit tuturor pe Iisus Hristos, Domnul nostru, zicând: Bărbați, frați, aflați pentru ce s-au înmulțit răutățile între voi și s-a tulburat tot Ierusalimul; fericit este omul care a crezut în Iisus Hristos, pentru că Acesta este cel Care a plecat cerurile și S-a pogorât pentru păcatele noastre și S-a născut din Sfânta și Preacurată Fecioară Maria, cea aleasă mai înainte de întemeierea lumii. Acesta neputințele noastre le-a luat și bolile noastre a purtat. Pe cei orbi i-a făcut să vadă, pe cei leproși i-a curățit și dracii a izgonit. Ei, auzind acestea, se certau cu dânsul, grăind împotrivă și hulind pe Dumnezeu cel propovăduit, precum scrie în Faptele Apostolilor. Atunci s-a sculat, se zice, un oarecare din sinagogă ce se numea a Libertinilor, a Cirinenilor și a Alexandrinilor, a celor din Cilicia și din Asia, întrebându-se cu Ștefan. Pentru că evreii cei ce trăiau prin laturile cele mai depărtate, prin mijlocul elinilor își aveau în Ierusalim adunările lor deosebite și erau afară de sinagogile cele mari evreiești și o mulțime de sinagogi ale altor limbi - sau evreii care viețuiau între alte neamuri - pentru că evreii din fiecare latură își trimiteau copiii la sinagogă sau la adunarea lor din Ierusalim, ca să învețe legea lui Dumnezeu. Încă și ei, în fiecare an venind la închinăciune la biserica lui Solomon, într-ale lor adunări găzduiau, se adunau și învățau. Acest lucru învederat este, din ceea ce scrie la cap.11 al Faptelor: În Ierusalim veneau Iudei, bărbați cu bună cuviință dintre toate limbile cele de sub cer. Adică părteni, mideni, elamiteni și ceilalți, evrei ce viețuiau în Pârtia, în Midia, în Elamitia și în celelalte laturi, după cum scrie acolo și care veniseră în Ierusalim la praznic.

Acolo era adunarea cilicienilor, a alexandrenilor și a cirincilor. Iar pentru adunarea libertinilor se povestește că era între evrei un neam deosebit, care își trăgea neamul său din evreii aceia ce au fost odinioară robiți de Pompei al Romei și după aceea li s-au dăruit libertate și se numeau liberi, sau slobozi, așa zice și Sfântul Ioan Gură de Aur: „Libertinii cei ce au fost dăruiți cu libertate de romani, așa se numesc, căci cum erau acolo mulți străini, așa aveau și adunările unde se cuvenea a se citi legea și a face rugăciunile”. Deci, aceste adunări ale libertinilor, ale chirinenilor și altele, întrebându-se cu Sfântul Ștefan, nu puteau sta împotriva înțelepciunii și a duhului cu care grăia el. Apoi, Sfântul Ștefan biruia cu cuvântul adevărului în acea vreme trei părți din toată lumea, a Europei, a Asiei și a Africii. Biruia pe Europa, prin libertinii cei veniți din Roma, care este în părțile Europei; biruia Asia, prin cilicienii care erau din Asia; biruia Africa prin cirinei și prin alexandrini, care erau din părțile Africii.

Aceștia, neputând a grăi ceva, împotriva adevărului, care era mai luminos decât soarele, s-au aprins de mânie și, cuprinzându-i zavistia, au invitat pe niște bărbați, care iubeau minciuna, să spună la sinagogă cea mare evreiască, că ar fi auzit pe Ștefan grăind cuvinte de hulă împotriva lui Dumnezeu și a lui Moise. Cu acest fel de vicleșug tulburând poporul, pe bătrâni și pe cărturari, au răpit pe Sfântul Ștefan și l-au dus în adunarea lor înaintea arhiereilor și a toată mulțimea învățătorilor de lege. Apoi au pus înainte și martori mincinoși, zicând: Omul acesta nu încetează a grăi cuvinte de hulă împotriva acestui loc sfânt și a Legii, că l-am auzit și pe el zicând că Iisus Nazarineanul va risipi locul acesta și va schimba obiceiurile pe care ni le-a dat nouă Moise (Fapte 6, 11-14).

Sfântul Ștefan stătea în mijlocul acelei adunări ucigașe ca un înger al lui Dumnezeu, strălucind cu lumina dumnezeiescului dar, precum odinioară Moise s-a preamărit cu strălucirea feței lui, și toți cei ce ședeau în adunare, căutând la dânsul, au văzut fața lui ca fața îngerului. Și a zis arhiereul: Oare sunt adevărate cele grăite de martori? Iar Sfântul, deschizându-și gura sa, a început a grăi de la Avraam, care mai întâi a primit făgăduința venirii lui Mesia și le-a spus istoria până la Moise, vestind-o cu toată buna cucernicie și cu cinste, grăind împotriva martorilor celor mincinoși, că nu este hulitor al lui Moise, nici al legii lui Dumnezeu celei date prin Moise, ci mai vârtos adeverind că părinții lor au fost hulitori. Nu au vrut, zice el, părinții noștri să o asculte pe ea, ci au lepădat-o și s-au întors cu inimile lor la Egipt.

După aceasta, surpând acea mărturie mincinoasă că ar fi hulit asupra locului sfânt, a zis: „Solomon i-a zidit Lui biserică (adică lui Mesia) ca și cum ar fi zis: Nu-mi este cu neștiință locul cel sfânt, cel rânduit cu bună voirea lui Dumnezeu, de împăratul Solomon cel înțelept și cu slava Domnului cea arătată în nor sfințit. Cinstesc locașul cel făcut din mâini întru slava lui Dumnezeu, însă mărturisesc că Dumnezeu voiește mai vârtos a petrece în locurile cele nemateriale și nefăcute de mână, adică în sufletele omenești cele curate. Cel Preaînalt nu viețuiește în bisericile cele făcute de mâini, precum zice proorocul: Cerul Îmi este scaun și pământul reazem picioarelor Mele. Ce casă Îmi veți zidi Mie?, grăiește Domnul, sau care este locul odihnei Mele? Nu mâna Mea a făcut acestea toate?”.

Apoi, umplându-se de râvna dumnezeiască, precum și Ilie odinioară, a adus cuvânt de mustrare, zicând către dânșii: Voi cei tari la cerbice și netăiați împrejur la inimă și la urechi, voi pururea vă împotriviți Duhului Sfânt, precum părinții voștri așa și voi! Pe cine din prooroci n-au izgonit părinții voștri? Și au omorât pe cei ce mai înainte au vestit despre venirea lui Mesia cel așteptat (Fapte 7,47-52).

Aceste cuvinte ale sfântului au pornit spre nespusă mânie pe arhiereu, pe cărturari și pe tot poporul cel înrăutățit al iudeilor, căci, auzind acestea, se iuțeau în inimile lor și scrâșneau cu dinții asupra lui. Însă el nu băga în seamă mânia lor, că era plin de Duhul Sfânt, care îl făcea cu bărbăție și de Dumnezeu vorbitor. Apoi, căutând la cer a văzut slava lui Dumnezeu, pe care mai înainte dorea să o vadă și cu credință neîndoită nădăjduia a o dobândi. Pe aceasta mai înainte de vreme a început a o vedea, ca și cum ar fi ieșit din trup și ar primi răsplătirea. Deci a văzut și pe Iisus Hristos, Stăpânul și Domnul său, ca și cum venea către sine, căci dezlegându-se degrabă de trup, avea să meargă către El, ca unde este Domnul, acolo și sluga lui să fie. Ceea ce a văzut singur, aceea a vestit-o tuturor, strigând cu glas mare: Iată, văd cerurile deschise și pe Fiul Omului stând de-a dreapta lui Dumnezeu.

El nu a tăinuit ceea ce a văzut, precum este obiceiul sfinților a nu arăta la alții descoperirile ce li se fac de Dumnezeu pentru a lor smerenie. Ci, Sfântul Ștefan a făcut arătată acea preaslăvită descoperire, iar aceasta a făcut-o pentru a întări credincioșii în credință, iar necredincioșii să se rușineze. Încă și pentru a adeveri și pe ceilalți mucenici, ce vor veni după dânsul, că celor ce mor pentru Hristos mucenicește, nu le este în văzduh vreo împiedicare la suirea către înălțime sau vreo încercare; ci calea cea dreaptă, cerul deschis, răsplătirea gata, puitorul de nevoințe așteaptă și singură slava Domnului întâmpina pe mucenic în porțile cerești.

Pentru aceea întâiul mucenic, netăcînd, vestește ceea ce vede, ca și cum ar chema după sine și pe alții, către aceeași cunună mucenicească. Iar iudeii cei zavistnici, care se învățaseră a ucide pe prooroci și care îndrăzniseră și asupra Domnului, împlinitorul legii și al proorocilor, nu au suferit a auzi cuvintele cele adevărate grăite de Sfântul Ștefan, singuri fiind mincinoși, ci strigând cu glas mare, își astupau urechile și au pornit cu un suflet și-au pus asupra lui mâinile cele ucigașe. Apoi, scoțându-l din cetate - precum mai întâi pe Domnul Cel ce a binevoit a pătimi afară de poartă - au ucis cu pietre pe sluga Domnului cea bună și credincioasă. Martorii cei mincinoși și ucigașii, pentru ca să le fie mai ușor a arunca cu pietre asupra sfântului, s-au dezbrăcat de hainele lor și le-au pus lângă picioarele unui tânăr, numit Saul. Acesta, fiind rudenie și de o seminție cu cel ce se ucidea, mai mult se iuțea asupra lui, râvnind după legea cea veche. Saul era atunci binevoitor pentru uciderea lui Ștefan și cum Sfântul Ioan Gură de Aur grăiește despre aceasta: „Îi părea rău lui Saul că nu are mâini mai multe ca să ucidă cu toate pe Ștefan, dar și așa a aflat că să-l ucidă cu mâini multe, care erau ale martorilor mincinoși, ale căror haine le păzea Saul”.

Deci, fiind ucis Sfântul Ștefan în valea lui Iosafat - care este între Eleon și între Ierusalim, lângă pârâul Cedrilor, ce avea mulțime de pietre pe lângă mal - stătea de departe pe o piatră Preacurată Fecioară, cu Sfântul Ioan Cuvântătorul de Dumnezeu, privind de sus și rugându-se cu sârguință către Domnul și Fiul său ca să-l întărească în răbdare și să primească sufletul lui în mâinile Sale. O! cât îi era de dulce Maicii Domnului moartea Sfântului, întâiului mucenic și Arhidiacon Ștefan, deși era într-acea cumplită ucidere cu pietre; căci privea la pătimirile lui, din înălțimile cele cerești, preadulcele Iisus; iar din dealurile cele pământești, preadulcea Maică, împreună cu iubitul ucenic.

Multă ploaie de pietre zburând asupra lui și cu totul roșindu-se de sângele lui, iar cu trupul slăbind și din legăturile cele firești dezlegându-se, îl durea inima pentru cei ce-l ucideau și mai cu sârguință se rugă pentru ei, decât pentru sine. Căci pentru sine a zis: „Doamne, Iisuse, primește sufletul meu!”. Iar pentru ei, plecându-și genunchii și cu glas mare strigând, a zis: „Doamne, nu le socoti lor păcatul acesta!”. Aceasta zicând, a adormit.

Astfel s-a săvârșit bunul nevoitor. Astfel s-a încununat cu niște trandafiri roșii, prin sângerarea de pietre, întâiul mucenic și a mers în cerul pe care l-a văzut deschis, către Domnul și Împăratul slavei, ca să împărățească împreună cu El întru împărăția cea nesfârșită. El fusese ales arhidiacon de Sfinții Apostoli, îndată după Pogorârea Sfântului Duh și a pătimit în același an după Înălțarea Domnului, în ziua de douăzeci și șapte a lunii decembrie, având de la nașterea să mai mult de treizeci de ani. Era frumos la față, dar mai frumos cu sufletul.

Sfântul lui trup a fost aruncat spre mâncarea fiarelor și a păsărilor și a zăcut neîngropat o zi și o noapte. După aceea, în noaptea a doua, Gamaliel, acel slăvit învățător al legii evreiești din Ierusalim, care mai pe urmă a crezut în Hristos împreună cu fiul său, Avelvie, a trimis niște bărbați cinstiți și credincioși și, luând în taină moaștele sfântului, le-a dus într-un sat al său, care era departe de Ierusalim, ca la douăzeci de stadii, ce se chema Cafargamala și acolo le-a îngropat cu cinste, făcând deasupra lui mare plângere. „Căci cine n-ar fi plâns – zice Sfântul Ioan Gură de Aur – văzând pe acel miel blând, ucis cu pietre și zăcând mort”.

După mulți ani, binecredincioasa Evdochia, soția împăratului Teodosie cel Mic, venind în Ierusalim, la locul acela unde a fost ucis Sfântul Întâiul Mucenic Ștefan cu pietre și s-a roșit pământul cu cinstitul său sânge, a zidit o biserică preafrumoasă în numele și în cinstea lui Hristos Dumnezeu, a Căruia este slava în veci. 
Amin.

sursa https://doxologia.ro/


marți, 26 decembrie 2023

PSALMUL 53 in LIMBA LUI IISUS HRISTOS



1. Dumnezeule, întru numele Tău mântuieşte-mă şi întru puterea Ta mă judecă.

2. Dumnezeule, auzi rugăciunea mea, ia aminte cuvintele gurii mele!

3. Că străinii s-au ridicat împotriva mea şi cei tari au căutat sufletul meu şi n-au pus pe Dumnezeu înaintea lor.

4. Dar iată, Dumnezeu ajută mie şi Domnul este sprijinul sufletului meu.

5. Întoarce-va cele rele vrăjmaşilor mei; cu adevărul Tău îi vei pierde pe ei.

6. De bunăvoie voi jertfi Ție; lăuda-voi numele Tău, Doamne, că este bun,

7. Că din tot necazul m-ai izbăvit şi spre vrăjmaşii mei a privit ochiul meu.

Pentru indelunga rabdare si nepomenirea raului - Patericul Egiptean


PENTRU INDELUNGA RABDARE SI NEPOMENIREA DE RAU

1) Un sihastru s-a facut episcop. Acesta pentru evlavie si liniste nu certa pe nimeni, suferind cu indelunga rabdare greselile fiecaruia. Dar iconomul lui nu ocarmuia lucrurile bisericesti cum se cadea. Si i-au zis unii episcopului : pentru ce nu-l certi pe iconom caci se poarta cu asa defaimare ? Iar acela a lasat certarea pe a doua zi. In ziua urmatoare au venit la dansul cei ce l-au prihanit pe iconom. Iar episcopul afland, s-a ascuns intr-un loc. Dupa ce l-au cautat mult, abia l-au aflat si i-au zis : pentru ce te-ai ascuns de noi ? Iar el a zis : pentru ca cele ce am savarsit in saizeci de ani, rugandu-ma lui Dumnezeu, voi voiti sa le jefuiti in doua zile.

2) A zis un batran : patimile de care sunt cuprinsi oamenii afara de fire, elinii le faceau dumnezei si li se inchinau lor, iar pe cei ce nu voiau sa se inchine, ii chinuiau, ii omorau si ii faceau fara voie, mucenici. Deci si noi daca ne supunem patimilor, cu nimic nu ne deosebim de inchinatorii la idoli. Caci cel ce este biruit de iuteala si de manie si nu-si taie turbarea patimii, se leapada de Iisus si are intru sine pe Marte ca dumnezeu si se inchina idolului turbarii, ca si elinii. Iar iubitorul de argint, cel ce-si inchide milostivirea sa spre fratele sau si nu-l miluieste pe vecinul, este tot inchinator la idoli, cinstind idolul lui Mercur si slujeste fapturii, iar nu Facatorului. Aceasta se intampla si la celelalte patimi, caci de orice patima este biruit, el se face rob, dupa cuvantul apostolului, care a numit iubirea de argint a doua inchinare la idoli. Iar cel ce a biruit acestea si le-a gonit de la sine sau s-a infranat dumnezeilor celor multi s-a si facut mucenic fara sange.

3) Povestit-au unii din parinti despre un batran mare ca de venea cineva sa-l intrebe vreun cuvant, ii zicea : iata, eu iau fata lui Dumnezeu si sed pe scaunul Judecatii ! Ce voiesti dar sa-ti fac ? De vei zice : miluieste-ma, iti zice tie Dumnezeu : miluieste si tu pe fratele tau ! Iar de vei zice : iarta-ma, iti zice tie : iarta si tu vecinului tau ! Este oare nedreptate la Dumnezeu ? Sa nu fie ! Deci, de voim sa ne mantuim, de noi atarna mantuirea noastra.

4) Un frate din Libia a venit la avva Siluan in muntele Panefo si i-a zis : parinte, am un vrajmas care mi-a facut multe rele, ca si tarina mea, cand eram in lume, mi-a rapit-o si de multe ori m-a vrajmasit. Iar acum a pornit si oameni otravitori, sa ma omoare si as vrea sa-l dau in judecata. Zis-a lui batranul : precum te impaci, fiule, fa ! Zis-a fratele : cu adevarat, parinte, de va fi pedepsit, ii va fi de folos sufletului. Raspuns-a batranul : cum socotesti, fiule, fa ! Si a zis fratele : scoala-te, parinte, sa facem rugaciune si voi merge la dregator ! Deci, sculandu-se si rugandu-se amandoi, cand a venit sa zica : si ne iarta noua gresalele noastre, precum si noi iertam gresititor nostri, a zis batranul : si nu ne ierta noua gresalele noastre caci nici noi nu iertam gresitilor nostri ! Apoi a zis batranului fratele : nu asa, parinte ! Iar batranul a zis : ba asa, fiule ! Caci cu adevarat de vei voi sa mergi la dregator, sa-ti faca tie dreptate, Siluan alta rugaciune nu-ti va face tie. Si punand fratele metanie, l-a iertat pe vrajmasul sau.

5) Unul vazand pe un iubitor de osteneli purtand un mort pe pat, i-a zis : pe cei morti ii porti ? Mergi de poarta pe cei vii !

6) Un frate l-a intrebat pe un batran, zicand : voiesc sa marturisesc pentru Dumnezeu. Si i-a zis lui batranul : daca in vreme de nevoie, isi va suferi cineva vecinul, este intocmai cu cuptorul celor trei tineri din Babilon.

7) Zis-a un batran : de se va intampla intre tine si altul cuvant de scarba si va tagadui cuvantul, nu-l atata zicand ca ai spus. Fiindca se intoarce si zice : asa am zis si ce ? Si se face mare vrajba. Ci si tu lasa cuvantul si se face mare pace.

Greutatile in rugaciune - Sfantul Paisie Aghioritul




-Gheronda, simt in sufletul meu o constrangere. Nu exista inlauntru meu intraripare duhovniceasca.

- Te bucuri cand te rogi? Mi se pare ca te zoresti putin. Pornesti cu marinimie sa faci ceva, dar, fara sa-ti dai seama, intra si putin egoism. „Sa fac atatea metanii, spui, sa fac atatea siraguri de Doamne Iisuse, sa maresc numarul de metanii, sa maresc numarul de rugaciuni”. Si toate acestea nu le faci pentru dragostea lui Dumnezeu sau pentru cineva care are nevoie, ci doar asa, ca sa faci multe, sa te sfintesti. Adica nu spui cu smerenie: „De vreme ce Dumnezeu a spus: «Fiti sfinti»[4], voi face si eu ce pot”, ci mergi cu o logica seaca: „Trebuie sa ma sfintesc”.

- Gheronda, cum sa ma fortez sa ma rog?

- De ce sa te fortezi sa te rogi si sa nu te rogi din marinimie?

- Si cum sa fac asta, Gheronda?

- Daca te vei gandi la binefacerile lui Dumnezeu, te vei gandi si la Dumnezeu, la Binefacatorul tau, si vei constientiza nerecunostinta si pacatosenia ta, dupa care vei cere mila Lui. Cand simte cineva marile binecuvantari ale lui Dumnezeu, se intareste, i se incalzeste inima si ajunge si la rugaciunea neincetata.

Raspandirea in rugaciune
- Gheronda, cand imi fac rugaciunea la chilie, stau tare nelinistita ca nu cumva vreo sora sa deschida usa si astfel sa-mi pricinuiasca raspandire.

- Eu, daca sunt in stare de rugaciune si deschide cineva usa, prefer sa ma loveasca cu securea in cap, decat sa ma vada in acea clipa cand ma rog. Este ca si cum ai zbura si vine unul si-ti taie aripile. Voi nu ati trait inca stari duhovnicesti in vremea rugaciunii ca sa intelegeti cat il costa pe cineva sa-l deranjati in timp ce se roaga. Nu ati simtit aceasta partasie cu Dumnezeu, cand omul se ridica oarecum de pe pamant. Daca ati fi avut astfel de experiente, i-ati fi respectat pe ceilalti cand se roaga. Daca ar fi existat aceasta sensibilitate duhovniceasca, ati fi cugetat: „Cum sa-l intrerup pe celalalt in vreme ce se roaga?”. Ati fi inteles ce mare paguba ii pricinuiti si ati fi luat aminte. Nu spun sa luati aminte cu stres si cu silire, ci cu respect fata de cel care comunica cu Dumnezeu. Dar daca nu exista aceasta sensibilitate duhovniceasca, sa existe cel putin sensibilitatea lumeasca, in sensul ei cel bun. Sa va obisnuiti sa bateti la usa si sa spuneti cu voce tare: „Pentru rugaciunile Sfintilor Parintilor nostri, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ne pe noi!”, ca celalalt sa poata sta linistit si nu sa fie mereu cu frica ca se deschide usa. Altceva este sa ma aflu in stare de veghere duhovniceasca si altceva e sa stau mereu nelinistit ca nu cumva cineva sa-mi deschida usa. Asta oboseste, te zdrobeste.

- Gheronda, se poate ca vreo sora sa faca aceasta din simplitate?

- Nu este simplitate ca o sora sa bata in usa alteia si, fara sa auda „Amin”, sa deschida si sa intre inauntru. Ma mir ca faceti una ca aceasta! Se poate ca cealalta sora sa planga in rugaciune si sa nu vrea sa fie vazuta. Eu, cand merg la vreo chilie vecina si aud ca citesc slujba Vecerniei, stau si un ceas afara in frig si spun „Doamne Iisuse”, ca sa nu-i intrerup si sa taie din slujba. Cum sa deschid usa cand ii aud psalmodiind? Cum sa intru? Daca intru, este ca si cum as avea dreptul s-o fac. Se poate ca aceia sa-mi dea acest drept, insa eu nu fac aceasta. Vine din egoism, ca si cum eu sunt cineva si nu tin cont de celalalt. Sa existe aceasta sensibilitate launtrica. Odata, cand eram la Sinai, am vazut doi copii de beduin, un baiat si o fetita, rugandu-se pe drum cu comboloiul[5]. Atunci eu m-am oprit si m-am retras incet, asteptand sa-si termine sarmanii copilasi rugaciunea si abia apoi sa-mi continui drumul, pentru ca nu exista alta trecere.

- Gheronda, de indata ce incep sa ma rog, imi vin in minte obligatiile care mi-au ramas neindeplinite la ascultare.

- Nici eu, cand am obligatii neimplinite, nu ma pot linisti. De aceea, daca vrei sa nu ai raspandire in vremea rugaciunii, sa-ti pui in randuiala repede obligatiile tale si numai dupa aceea sa incepi rugaciunea, spunand in mintea ta: „Spre deosebire de sufletul meu, toate se afla in buna randuiala. Ia sa ma ingrijesc sa-l pun in randuiala si pe el”.

- Gheronda, ma gandesc ca, daca as fi avut vreo greutate in viata, aceasta m-ar fi ajutat sa sporesc in rugaciune.

- Ce vorbesti? Trebuie sa fie razboi, ca sa-L cauti pe Hristos? O stare duhovniceasca exterioara buna este cea mai buna conditie pentru o stare duhovniceasca launtrica buna. Rugaciunea cere ca cel ce se roaga sa fie neraspandit in cele exterioare si aranjat in cele launtrice. Neraspandirea ajuta mult in viata duhovniceasca.

Trimiteti somnul la cei care nu pot sa doarma
- Gheronda, de ce motaiesc atunci cand ma rog?

- Nu traiesti intens. Ai slabit nevointa, iar acum mergi impinsa din spate. Daca esti nelinistita din cauza unei probleme care te preocupa, mai poti sa dormi? Vezi, unul din recunostinta fata de binefacatorul sau poate sa nu doarma o noapte intreaga, ca sa faca rugaciune pentru el. Dupa aceea trebuie sa cugete: „Bine, pentru omul care mi-a facut bine am privegheat, dar pentru Dumnezeu, Care S-a rastignit pentru mine, nu pot sa priveghez ca sa-I fac pe plac?”.

- Gheronda, se poate ca toropeala sa provina din slabiciune trupeasca?

- Da, uneori toropeala vine si din istovire, din hipotensiune sau din hipotermie etc. Sa afle fiecare pricina si sa procedeze ca atare.

- Gheronda, cum se poate sa-l ia somnul pe cineva, desi se roaga cu durere pentru o problema?

- Daca, intr-adevar, exista durere pentru acea problema, atunci nu-l prinde somnul pe om. Este nevoie insa sa se sileasca putin pe sine. Daca atunci cand se roaga este in chilie, sa arunce putina apa pe fata, ca sa plece somnul.

- Ma cuprinde motaiala la privegheri. Ce sa fac?

- S-o zdrobesti. In biserica omul motaie pentru ca se linisteste sufleteste si oboseste trupeste. Dar cand te straduiesti sa nu te ia somnul, atunci acesta cedeaza si pleaca. Desigur, dupa vreo doua-trei ceasuri iarasi motai, insa somnul acesta este greu si-l alungi cu mai multa greutate. Dar cu staruinta este alungat si el. Daca pleaca primul si al doilea tren al motaielii, s-a terminat, somnul a plecat.

- Gheronda, se poate ca la o priveghere sa ma straduiesc si doua ceasuri ca sa alung somnul.

- De ce nu-l trimiti la spitale, la psihiatrii? Sa spui: „Dumnezeul meu, daruieste somn tuturor celor care nu pot dormi, fie pentru ca sufera, fie pentru ca au nervii incordati”.
Sa faci din somn o tableta si s-o trimiti, prin rugaciune, tuturor celor care nu pot dormi si se chinuiesc, sarmanii, iar tu zi si noapte sa-L slavesti pe Dumnezeu.

Cuviosul Paisie Aghioritul, “Despre rugaciune”, Editura Evanghelismos, Bucuresti