,,Nimeni nu se imbolnaveste intamplator,,

Ieromonahul Iacov Tupikov

,,Nimeni nu se imbolnaveste intamplator,,

"|Caci strain sunt eu la tine si strain ca toti parintii mei"| (Pslamul 38,17)

Aici se odihneste calatorul intru Domnul, cu numele Nicolae,
Dar in ea neamul lui nu-l stie nimeni.
,,Manat de vremea minunmata,
Pe ai sai si casa si-a lasat.
Oriunde pribegind si oprimat
El viata si-a inchinat-o lui Hristos.
Si in mainile Lui sifletul si-a dat.,,

La vreme de seceta, maica Agapia si maica Matrona dadeau oamenilor binecuvantare sa-i ceara ajutor fericitului Nicolae si sa fie udata crucea lui cu apa adusa din fantanile satului.
Cimitirul se afla departe de sat, de aceea era nevoie de multa truda pentru a fi adusa apa.
De obicei, cu rugaciunile staretilor si ale nevoitorului trecut la cele vesnice, Dumnezeu le trimitea oamenilor ploaia mult asteptata.
La fel ca maica Anisia, surorile mai mici ii ajutau cateodata pe suverinzi in problemele lor trupesti. 

Ele tamaduiau bolile, atunci cand vedeau ca tamaduirea nu va dauna sufletului celui care o cere.

In majoritatea cazurilor, ele spuneau ca a indura dupa puteri bolile este necesar si mantuitor.

 Surorile accentuau ca nimeni nu se imbolnaveste intamplator. 

Boala este trimisa de Dumnezeu ori ca o cruce mantuitoare, ori ca un canon pentru pacatele proprii sau pacatele rudelor. 

In orice caz, suportarea cu rabdare a bolilor, fara cartire si cu recunostinta, ii aduce suferindului mantuirea. 

Cateodata, vazand cu duhul ca boala trimisa de Dumnezeu asupra vreunui om reprezinta o protectie fata de unele pacate mari, surorile ii povatuiau sa rabde si sa duca boala ca pe o cruce proprie. 

Odata a venit la ele un preot tanar si le-a rugat sa-l vindece. Maica Agapia, ascultandu-l pe parinte, a spus:
- Daca te vei tamadui, pe unde sa te mai cautam atunci?
Viata de mai departe a acestui preot si intamplarile legate de ea au demonstrat ca temerile staretei erau intemeiate.
Unii isi amintesc o intamplare interesanta: unui aviator i se descoperise in timpul unui control medical o tumoare la plamani. Doctorii i-au instiintat pe apropoiati sa se pregateasca de moartea lui. Una dintre rudele omului venea deseori pe la surori. Femeia le-a spus maicilor despre nenorocirea care se intamplase in familia lor.
- Si ce daca? Lasa-l sa moara, a spus linistita maica Agapia.
Femeia a inceput sa-i ceara cu lacrimi in ochi ajutor pentru ruda sa.
- Voi insiva nu stiti ce vreti, a oftat stareta.
Minunea s-a intamplat la urmatorul control s-a vazut ca aviatorul era pe deplin sanatos, dar peste cativa ani, el a cazut in patima betiei si suferea nefiind in puteri sa se lase de acest obicei distrugator, de aceasta boala.

Surorile le-au invatat multe pe ucenicile lor si pe toti credinciosii care veneau la ele in numar mare. Avand evlavie farta de Sfantul Arhanghel Mihail, Matrona si Agapia, intotdeauna ii cereau ajutorul si ii sfatuiau pe altii sa i se roage lui ca "unuia tare in lupta".

 Cu acestea, maica Agapia spunea ca  sabia lui este atotbiruitoare.

Ieromonahul Iacov Tupikov  ,, Staretele ascetice in lume ,, Editura Areopag,  Bucuresti  2014, pag. 154-155

Parintele Iustin - Povatuitor duhovnicesc

- din povetele duhovnicesti ale Parintelui Iustin- catre maicile de la manastirea Paltin

,, Paza mintii, maica ! Paza mintii !,,

 Parintele Iustin avea arta povatuirii in cele duhovnicesti, de aceea era o mare binecuvantare si desfatare sa te afli in preajma si sub ascultarea sfintiei sale.

Avea un descernamant desavarsit, incat stia si cand sa mustre, si cand sa mangaie, astfel incat sufletul celuilalt sa se foloseasca, iar cursele vrajmasului sa se risipeasca. Mai intai de toate, Parintele nu te vadea pe fata de un pacat si avea multa rabdare cu cel ce gresea; nu forta si nu impunea ascultarea cu de-a sila. Pentru ca am observat de multe ori, atunci cand faci o ascultare din frica, pentru ca nu ai posibilitatea sa o refuzi, o ascultare mecanica- dupa cum o numea Parintele Justin-acea ascultare nu lucreaza virtute statornica, ci dimpotriva, cladita pe nisip este si repede se surpa.

Parintele Justin imi era duhovnic si eram destul de apropiata de dansul, incat adesea ii marturiseam fara sfiala orice gand si nu simteam opintire in viata duhovniceasca, incercand sa ma supun intru totul sfintitului sau cuvant. Intr-o perioada insa, am avut o ispita ce ma cam buruia si nu indrazneam sa-mi marturisesc gandurile Parintelui, rusinandu-ma. Era pentru prima data cand intampinam o astfel de neputinta.

[...] gandurile ma biruiau si eram intr-o lupta crancena cu mine insami : sa-i spun sau sa nu-i spun.

Intr-una din zile, in timp ce luam masa cu Parintele Justin, impreuna cu alte cateva maici si parinti, eram foarte framantata in sinea mea cu sa fac sa-i spun Parintelui.

Ma hotarasem in sinea mea sa nu-i mai spun Parintelui ispita si ma rugam cum sa fac sa pot birui singura, fara ca Parintele sa stie.

Toti cei de la masa mancau si povesteau linistiti, iar Parintele era antrenat in discutii cu el. Cand, deodata, in mijlocul subiectelor disputate, Parintele se opreste, se intoarce spre mine si-mi spune cu un zambet oarecum poznas : ,, Paza mintii, maica ! Paza mintii ! Asa biruiesti ! ,,

Parintele Iustin Parvu ,, Marturii ale sfinteniei,, Fundatia Justin Parvu, Carte ingrijita cu osardia obstii Manastirii Paltin Petru-Voda, iunie 2017, pag.115-116

comanda cartea accesand linkul

http://www.librarie.net/cautare-rezultate.php?t=Parintele+Justin

                     ''Pentru ca esti caldicel ''

Cuvinte de invatatura ale unui monah de la Muntele Athos

               
          Adam tangea pe pamant si plangea amar

           Pamantul nu-i mai era drag

           Si el suspina dupa Dumnezeu strigand :

           Sufletul meu tanjeste dupa Dumnezeu si-L caut cu lacrimi.

  Fiind chip al lui Dumnezeu, omul a fost creat liber sa primeasca cu smerenie si recunostinta viata paradiziaca sau sa se revolte, opunandu-se vointei Creatorului sau.

Dumnezeu nu i-ar fi poruncit omului- de nu l-ar fi creat liber - sa nu guste din fructul pomului cunostintei binelui sau raului. Dar ii ingaduie diavolului sa-l puna la incercare in scopul de a dobandi capacitatea de a-si folosi libertatea in chip responsabil.

Dumnezeu l-a instiintat dinainte pe om cu privire la consecintele catastrofale pe care le-ar avea neascultarea plina de mandrie a vointei Sale : parasirea fizica si moartea, soarta tuturor celor care se despart de Viata.

Atunci a aparut Ispititorul, spre a-i incerca pe Adam si Eva. El le spune ca Dumnezeu i-a mintit, facandu-i sa creada ca, in ziua in care vor manca rodul pomului oprit, vor deveni ei insusi dumnezei, asemenea Creatorului lor.

Sfintii Parinti ne invata ca binele, placerile si alte satisfactii promise de Ispititorul apar mai intai sub forma de imaginatie sau gand.

 [...] aceasta propunere a diavolului a placut lui Adam si Evei, care nu au tinut cont de cuvantul adevarat al lui Dumnezeu si au dat crezare promisiunii false, instigatoare si mincinoase a celui rau.

Dumnezeu cel iubitor de oameni, facandu-se ca nu stie de neascultarea lui, il intreaba pe Adam unde este. Adam, in loc sa se caiasca, arunca vina sa asupra femeii, iar Eva, la randul ei, asupra sarpelui, asa intrucat egoismul lor nu le permite sa-si marturiseasca propria vina pentru acel act de incalcare a poruncii cu consecinte dezastruoase.

Sa nu credeti ca aceasta istorisire biblica este un mit nascut dintr-un trecut indepartat.

Este vorba de propria noastra viata, de aici si de acum !

Aceasta intamplare se repeta de fapt in existenta noastra cotidiana, confirmand cuvantul unui Pustnic conform caruia lucrul cel mai greu, in viata unui om este acela de a-si asuma propriile greseli, adica de a-si asuma cu marinimie responsabilitatea, trecand peste orice incercare de autojustificare.

Dar Adam si Eva n-au urmat aceasta cale si s-a produs ceea ce prezisese Dumnezeu, iar nu ceea ce promisese inselatorul diavol : a intrat moartea in lume.

- Dar Adam si Eva cum au putut sa moara- intreb eu - de vreme ce au trait inca mult timp dupa calcarea poruncii, alungati din Rai, devenind stramosii neamului omenesc ?

- Moartea lui Adam si a Evei s-a produs in doua etape, raspunde Gheronda.

Imediat dupa neascultare a survenit moartea duhovniceasca, altfel spus, iesirea din comuniunea cu Dumnezeu. Aceasta pierdere a harului de viata datatoar al Sfantului Duh a avut drept urmare intunecarea si scindarea mintii lor, precum si supunerea lor diferitelor patimi. 

 Natura insasi s-a revoltat impotriva celui care trebuia s-o stapaneasca cu intelepciune, in asa masura incat omul a trebuit sa traiasca de acum inainte cu teama si cutremur, fiind nevoit sa-si agoniseasca cu truda cele necesare traiului sau pe pamant. Cu adevarat infricosatoare este taina mortii ! Iata-l pe acela care fusese creat pentru vesnicie si indumnezeire cazand in moarte, decreptitudine si neant din pricina mandriei sale, iata-l decazand din starea de comuniune fireasca cu Sfantul Duh in situatia contrara firii, de departare de viata divina.
_ Iar aici- spun eu- e bine sa fie reamintit faptul ca ortodoxia nu opune firea si harul, asa cum face Occidentul. Acest aspect este esential : starea fireasca a omului este viata dumnezeiasca !

Alain Durel ,, Pentru ca esti caldicel,, Cuvinte de invatatura ale unui monah de la Muntele Athos

Editura Meteor, lucrare aparuta cu indrumarea Parint. Nicanor, Schitul Lacu, Muntele Athos., anul 2017, pag. 19- 21

cumparea cartea aici 

http://www.meteorpress.ro/carti-1373-Pentru_c%C4%83_e%C5%9Fti_c%C4%83ldicel.php

Despre îngeri păzitori!

Îngerul Păzitor

Când Dumnezeu a creat oştile cereşti – serafimi, heruvimi, tronuri, domnii, puteri, stăpâni, începători, arhangheli şi îngeri, nouă ranguri cereşti, împărţite în trei grupe de câte trei triade – în marea lui milă, El a hotărît ca îngerii să fie cei mai aproape de oameni, să aibă o neîntreruptă legătură cu ei spre călăuzire, ajutorare şi sfinţire. Printre aceşti îngeri, îngerii păzitori sunt cei mai blânzi, mai apropiaţi şi mai iubitori, pentru că misiunea lor este să aibă grijă de copii câtă vreme aceştia trăiesc pe pământ, până la bătrâneţe şi moarte.

 Aceşti îngeri sunt plini de iubire şi dulci ca nişte copii, blânzi ca nişte copii, vulnerabili ca nişte copii şi cresc în misiunea lor ca nişte copii, timizi ca nişte copii şi devin în atitudinea lor, tot mai maturi, mai mustrători şi cer mai multe de la copil cu cât acesta creşte şi sporeşte în lucruri bune sau rele. Îngerul îl ceartă pe copilul devenit adult, dar mereu este cu el şi niciodată nu se îndepărtează de el, oricâte lucruri rele ar face.
Aşa cum spune Acatistul Îngerului păzitor, el priveghează neîncetat viaţa fiecăruia dintre noi. Niciodată nu-l părăseşte pe cel care i-a fost încredinţat, atâta vreme cât trăieşte pe pământ, niciodată nu încetează a-l învăţa şi sfătui pe copil, ca şi pe adult, atunci când copilul a crescut, până la sfârşitul vieţii lui.
Am să vă spun o scurtă istorioară despre îngerul păzitor al unui copil care i-a fost încredinţat grijii lui. Am citit această poveste în Fraţii Karamazow a lui Dostoiewski.
Când s-a născut o fetiţă, Dumnezeu a trimis îngerul ei păzitor să o apere în toate zilele vieţii ei, până la moarte. S-o păzească de păcate, s-o înveţe, să n-o lase să cadă în ispite grele.
Când fetiţa a crescut, nu a mai ascultat de îngerul ei păzitor. Zadarnic îi sufla la urechea inimii cuvinte bune, degeaba o învăţa milostenia, rugăciunea şi iubirea de semeni. Fata devenea tot mai rea, mai nepăsătoare de suferinţa aproapelui, mai zgârcită şi cu inima prinsă de averea ei. Femeia devenise foarte bogată, nu dădea nici o firimitură de pâine vreunui sărac, ci punea slugile să-i izgonească pe cerşetori cu băţul. Îngerul ei era mereu întristat şi se gândea cu groază ce se va întâmpla cu sufletul femeii la moartea ei.
A venit şi ziua morţii şi a judecăţii femeii. Pentru păcatele ei cele multe şi pentru nemilostivirea ei faţă de săraci şi bolnavi, Dumnezeu a trimis-o în iad să stea în iazul de smoală, unde erau aruncaţi zgârciţii şi nemilostivii. Iar îngerul ei păzitor se plimba pe malul iazului de smoală şi plângea pentru sufletul pierdut şi se zbătea să-şi amintească dacă această femeie a făcut vreun bine în viaţa ei. Şi-a adus aminte că o dată, mergând cu căruţele cu recoltă la oraş pentru a o vinde, femeia a dat un fir de ceapă verde unui cerşetor. Atunci a alergat îngerul la tronul lui Dumnezeu şi, căzând cu faţa la pământ, a spus: „Doamne, femeia aceasta a făcut o dată un bine. A dat un fir de ceapă verde unui cerşetor.”
„Bine, i-a spus Dumnezeu, uite aici firul de ceapă, ia-l şi du-te pe malul iazului de smoală. Spune-i femeii să se prindă de firul de ceapă şi trage-o încet afară din iaz. Să fii cu grijă că firul de ceapă este foarte subţire şi se poate rupe uşor.”
Îngerul a luat firul de ceapă şi s-a dus pe malul lacului. A strigat-o pe femeie şi i-a spus: „Domnul Dumnezeu S-a milostivit de tine şi m-a trimis cu acest fir de ceapă. pe care tu l-ai dat odată unui cerşetor. Apucă-te cu grijă de el ca să nu se rupă şi eu am să te trag încetişor afară din iaz „.
Femeia a făcut ce i-a spus îngerul. Acesta a început s-o tragă cu grijă afară din iaz. Când celelalte suflete au văzut că un înger o scoate pe femeie din smoală, s-au agăţat de poala rochiei ei gândind ca îngerul le va trage şi pe ele afară. Atunci femeia a început să-i înjure, să-i ocărască şi să-i blesteme, lovindu-i cu picioarele şi strigând: „Lăsaţi-mă în pace, nemernicilor, eu am dat firul de ceapă, nu voi. Duceţi-vă în fundul iazului, blestemaţilor.”
În clipa aceea, s-a rupt firul de ceapă şi femeia a căzut înpoi în iazul de smoală. Şi îngerul a început să plângă din nou cu tristeţe.
V-am spus această povestioară ca să înţelegeţi că, într-adevăr, îngerul păzitor nu ne părăseşte niciodată, că el rămâne mereu credincios misiunii pe care Dumnezeu i-a încredinţat-o pentru a mântui sufletul, pentru că el iubeşte sufletul încredinţat grijii sale, se roagă pentru el şi-i şopteşte la ureche numai sfaturi bune; el este conştiinţa noastră bună, care ne duce pe drumul mântuirii, dacă îl ascultăm. El se bucură cu bucurie mare când îl ascultăm şi plânge când ne prefacem surzi la sfaturile sale.
Fiecare fiinţă umană, bună sau rea, îşi are îngerul său păzitor. În clipa în care copilul se naşte, îngerul vine la patul lui, trimis de Dumnezeu, ca să-l înveţe, să-l apere de primejdii, de ispitiri, de influenţele rele ale diavolului şi ale oamnilor răi. Aţi observat că, în clipa în care eşti gata să săvârşeşti un păcat, o voce lăuntrică îţi şopteşte: „Nu face asta.” 

Când un pericol necunoscut te pândeşte, acelaşi înger îţi suflă la ureche: „Nu te duce acolo”, sau „Fereşte-te de omul acesta” etc.
Dacă păstrezi în viaţa ta măcar o mică parte din puritatea copilăriei, o mică parte din inocenţa ta, atunci vei auzi glasul îngerului păzitor conducându-te neatins de vicisitudinile vieţii către un mai bun loc în societatea creştină, către o mai bună congregaţie ortodoxă, vei fi apărat de Dumnezeu şi sufletul tău va fi liber de orice frică, incertitudine şi îndoială şi vei avea curajul să înfrunţi nedreptatea, să iubeşti pe aproapele tău şi chiar pe vrăjmaşul tău. Vei păşi în lumina lui Dumnezeu.
Uneori poţi să-ţi vezi îngerul păzitor, nu ca o persoană, ci ca lumină, mai mult spirituală în partea dreaptă a capului tău, ceva deosebit faţă de lumina soarelui sau a unei lămpi. Este o lumină dulce care vine de sus şi-ţi pune în suflet o bucurie neînţeleasă.

 Atunci să înţelegi că îngerul tău păzitor este acolo, că încearcă să-ţi comunice ceva bun. Spune o rugăciune, curăţeşte-ţi inima şi mintea, amineşte-ţi că ai un prieten, cel mai credincios şi care nu te va părăsi niciodată, nici măcar în momentele tale de păcătuire. Adu-ţi aminte şi că un mesager al cerului te vizitează şi cântă-i: „Vestesc cu glas mare, grija ta neîncetă pentru mine păcătosul, îngerul meu păzitor; căci, prin necazurile şi ispitirile care tulbură pacea sufletului meu în această lume frământată, tu te arăţi a fi grabnic ajutător şi mângâietor al meu.” (Condacul 6 din Acatistul Îngerului Păzitor)
Ingerul păzitor este de faţă în ultimele clipe ale vieţii noastre, el ne va lua sufletul şi ni-l va apăra de atacurile demonilor care vor spune că le aparţine lor din cauza multelor păcate săvârşite sau nespovedite.

 Îngerul le va răspunde însă că atâta vreme cât sufletul nu ne-a fost judecat şi condamnat, el aparţine lui Dumnezeu. El ne va lua sufletul şi-l va duce în toate locurile pe unde am trăit şi ne va aminti tot ce am făcut bun sau rău în acele locuri. „Iată, va spune el, aici te-ai rugat, dincolo ai ajutat un bolnav, aici ai dat ceva unui cerşetor, aici ai facut rău, aici te-ai mâniat, sau ai băut, sau te-ai lăcomit”, astfel că vom vedea toate faptele pe care le-am săvârşit în viaţa noastră. Conduşi de înger, vom vedea locurile de fericire ale sfinţilor şi apoi locurile de durere ale celor păcătoşi, pentru ca să înţelegem că Dumnezeu este drept, dar este şi bun, şi milostiv. Vom descoperi în această călătorie a sufletului sub conducerea îngerului nostru păzitor că şi noi am dat poate, unui sărac, «un fir de ceapă verde» şi îngerul va pleda pentru noi în faţa Judecătorului Suprem.
Şi dacă hotărîrea lui Dumneseu, din cauza multelor noastre păcate, va fi împotriva noastră, să nu uităm că îngerul nostru păzitor nu ne va părăsi, chiar dacă am ajuns în «iazul de smoală» şi că va căuta să menţină în noi nădejdea mântuirii din rău până la Judecata din Urmă când Dumnezeu, luând în seama căinţa noastră, va revărsa mila Lui peste noi şi vom fi mutaţi în Împărăţia Cerurilor, prin rugăciunea îngerului nostru păzitor. Amin.
Pr. Gheorghe Calciu


************

Ingerii pazitori nu numai ca ne insufla ganduri bune pentru vesnica mantuire, ei ne apara realmente in imprejurarile vietii.
Cuvantul „pazitor” nu este deloc o alegorie, ci experienta pretioasa a multor generatii de crestini.

Nu in zadar Biserica ne invata, spre exemplu, in rugaciunile pentru cei ce calatoresc, sa ii cerem Domnului deosebita purtare de grija a ingerului pazitor.

Daca vrei sa te folosesti de calauzirea si impreuna-lucrarea ingereasca, potoleste-ti neoranduiala launtrica, aduna-ti inlauntru luarea-aminte si stai langa inima ta.

Ingerul Domnului va baga de seama indata, se va apropia si va incepe sa puna in tine ganduri care inclina catre starnirea dorintei de mantuire. Pleaca-te catre insuflarea aceasta si apuca-te sa ravnesti mantuirea: atunci, ingerul pazitor nu numai ca te va lua de mana, ci chiar te va ridica pe bratele sale, si nu numai ca te va calauzi, ci chiar te va purta pe calea mantuitoare. Nu trebuie decat sa te intorci tot timpul catre el cu mintea si cu inima, sa nu slabesti in ravna ta si sa-ti pazesti luarea-aminte. El te va invata toate: ce, cand si cum sa faci si ce sa nu faci, iar cand va fi nevoie iti va da ca indrumare si semn simtit in afara. Daca nu vedem in privinta noastra o asemenea impreuna-lucrare ingereasca palpabila, suntem singurii vinovati: noi suntem cei care nu ne dam in mainile ingerilor si zadarnicim toata purtarea lor de grija pentru noi.

sursa http://www.ortodoxia.md