Arsenie Boca - Taina Casatoriei si Spovedania

Patimile ne distrug vlaga, mintea si chiar neamul 

Mai departe să schimbăm puţin cuvintele. Ştiinţa medicinii, printre multele ei învăţături, o are şi pe aceasta: s-a băgat de seamă că toate ţesuturile omului se pot drege, adică se tămăduiesc, numai celula nervoasă nu se mai drege niciodată; lucrul ei se opreşte fulgerător.

Celula nervoasă o asemănăm cu un ghem de la care pleacă fire în multe părţi, cu rost de „telefoane”. Creierul ar fi ghemul cel mare, sau „centrala telefonică”, prin care sufletul primeşte veştile şi trimite hotărârile sale tuturor „creieraşelor” mai mici, celulele nervoase împrăştiate în tot corpul. Prin şira spinării duc mii de „fire telefonice” la creier. Prin creier (celulele nervoase), mintea lucrează asupra trupului, mintea fiind o parte a sufletului nu a trupului.

Ştiinţa dovedeşte că desfrânarea, sau risipirea de orice fel, omoară milioane de celule nervoase. Iată cum: în tot trupul, dar mai ales cu desăvârşire în şapte locuri, izvorăşte un fel de putere foarte trebuincioasă pentru bunăstarea întregului om trupesc. Asta e vlaga de viaţă. Între cele şapte izvoare de viaţă, printre cele mai puternice este şi izvorul care înmugureşte sămânţa de om. Când omul se ţine de desfrânare, robit de spurcata ei plăcere, izvorul nu mai poate dovedi să mai verse şi înăuntrul trupului, în sânge, partea de vlagă neapărat trebuitoare, pentru că tot lucrul izvorului e tâlhărit în afară. [n. ed.: după cum am văzut, cele 7 izvoare de viaţă sunt glandele endocrine şi nu chakrele cunoscute în practicile orientale, aşa cum au încercat să arate adepţii acestor practici]

De pe urma năravului desfrânării, scade puterea izvorului de a mai vărsa în sânge felul său de vlagă. Scăderea aceasta de putere aduce moartea a milioane de celule nervoase. Căci toate ţesuturile din om pot răbda de foame sau pot lucra cu schimbul, sau se topesc, ca să se facă mâncare celorlalte şi la vreme prielnică, iarăşi se înmulţesc la loc, numai celula nervoasă, odată moartă de foame, nu mai învie niciodată. Iar mâncarea ei este acea vlagă a celor şapte izvoare. Acum suntem pe cale de a înţelege ce se întâmplă cu mulţi care slăbesc la minte, văzând cu ochii. Şcolarii, de unde la început învăţau foarte bine, acum, de când practică onania, le slăbeşte mintea şi trebuie să părăsească şcoala. Dar la năravul lor mai este cineva răspunzător şi să nu ne grăbim.

Iată pe nume câteva feluri de patimi prin care oamenii îşi prăpădesc sămânţa şi vlaga, aprinşi de pofte contra firii:

1. Onania sau malahia;
2. Curvia;
3. Sodomia;
4. Bestialitatea (cu dobitoacele).

Iar în căsătoria legitimă:

1. Desfrânarea;
2. Fereala de zămislire;
3. Crima de avort;
4. Preacurvia;
5. Necurăţia;
6. Nesocotirea vremurilor oprite;
7. Alte nenumite spurcăciuni.

Dar ce-i atunci după fire? Numai şi numai zămislirea de prunci.

Căsătoria este o Taină din cele şapte, tocmai ca să nu îngăduie într-însa atâta şerpărie de fărădelegi. Cu toate acestea, în zilele noastre trebuie să strigăm amarnic: „Ridicaţi căsătoria din desfrânare, măcar la rânduiala dobitoacelor. Binecuvântarea lui Dumnezeu nu s-a dat fărădelegilor!”. E aşa de greu de înţeles? Dar zic unii: „Noi putem şi fără binecuvântarea lui Dumnezeu!” Iertaţi de întrebare: „Unde?”. Da, pentru cine nu vrea să înţeleagă, nici Dumnezeu n-a avut ce să zică decât aceasta: “Cine este nedrept să nedreptăţească mai departe, cine e spurcat să se spurce şi mai rău, cine e drept să facă dreptate şi mai departe, cine stă sfânt să se sfinţească şi mai mult. Iată, vin curând şi plata Mea este cu Mine, ca să dau fiecăruia după fapta lui” (Apoc. 22, 11 – 12).

Şi mai zice ştiinţa că tot omul vine pe lume cu un anumit număr de celule nervoase. Prin faptele lui cele de desfrânare, pierde un număr mai mic sau mai mare de celule. Şi pentru că peste toate fărădelegile atârnă legile, aşa atârnă ele şi peste viaţa desfrânatului: faptele sale sunt descrise în sămânţa sa, astfel încât copilul este îmbinarea celor doi părinţi şi a celor patru bunici, a celor opt străbunici şi a celor 16 stră-străbunici (aceasta este o moştenirea numai până la al patrulea neam, dar şi ceilalţi înaintaşi îşi dau partea lor de zestre, însă din ce în ce mai mică). Ne putem da seama cât au de ispăşit copiii din greşelile părinţilor! Şi ce moştenesc? Forma şi întocmirea trupului, precum şi numărul de celule nervoase pe care îl aveau părinţii când au chemat copilul în lume. De la numărul şi sănătatea acestui număr, atârnă multe pentru viaţa urmaşilor. Sau mai pe înţeles, un copil are scrise în sine toate înclinările unui număr mare de părinţi, atât cele bune cât şi cele rele (jumătate de la cei doi părinţi, a patra parte de la cei patru bunici, a opta parte de la cei opt străbunici şi aşa mai departe).

Acum, din toate înclinările acestora, vor veni la arătare mai întâi cele mai puternice, de la părinţii cei mai apropiaţi, dar pot veni la arătare şi porniri de la moşi-strămoşi, atunci când împrejurările din afară sau tocmirea dinăuntru înlesneşte să se arate moşteniri îndepărtate. Firea ţine la sănătate: de aceea, moştenirii bolnave de la un părinte îi sare în ajutor cu partea sănătoasă de la celălalt, dar neputinţa o poartă totuşi, nearătată, în cojoc.
Acestor înclinări să le zicem grâu şi neghină. Vom pricepe că în copil se arată şi sămânţa celui rău, care va trebui să o răbdăm până la seceriş, fiindcă semănătorii, lucrătorii şi economii tainelor au mai adormit, încât acum vedem cam multă neghină în ţarina aceasta. Iar somnul de care e vorba, e adormirea străjii minţii, toropeala în patimile fărădelegilor. Omul vrăjmaş, diavolul, a strecurat în firea omenească, din neam în neam, tot mai multă neghină, sau înclinarea drăcească a fărădelegii.

Dar nu numai patima desfrânării omoară grăuncioarele nervoase, ci toate patimile. Mânia aprinsă, durerea peste măsură pentru o dragoste pământească, la câţi nu le-a făcut sânge rău şi nu i-a pălit guta? Dărâmarea cea mai cumplită însă, vine de la patima beţiei. Otrava băuturii, pe lângă amorţirea şi arderea tuturor nervilor, strică sămânţa toată, într-un chip nemaivăzut – după cum mărturiseşte ştiinţa. Dacă cineva cheamă copii la viaţă în starea aceasta, peste bietul copil atârnă necaz greu, boala îndrăcirii. Căci, oriunde este dărâmare, vine şi puterea rea, diavolul, ca la o ispravă a sa şi se arată prin chinuirea ce o face copilului nevinovat. Aşa se face că vedem nesfârşitul şir de urmaşi nenorociţi: orbi, şchiopi, uscaţi sau putrezind de vii, alţii strâmbi în fel şi chip şi mai greu decât toate, chinuiţi de draci. Iar alţii, în ce priveşte mintea, porniţi de mici spre rele, când vor fi mai mari vor azvârli în părinţi, în Dumnezeu şi vor sfârşi năpraznic. Mare dărâmare în firea omenească! Acestea sunt fărădelegile, în chip de om, ce plângând, strigă vinovăţiile părinţilor şi aduc mare durere în toate părţile.

Iar dacă vreţi: singura scăpare sigură este de a nu ajunge aici (există cale care n-are fărădelegi: aceasta este dată de taina cununiei). Aceştia sunt „pruncii născuţi din somnul necurat, martori ai nelegiuirilor părinţilor, dacă stai să cercetezi” (Înţel. 4, 6). Legea atotputernică ce întoarce faptele oamenilor în braţele lor, o strigă Sfânta Carte în fiecare veac de oameni. 

“Fiii desfrânaţilor nu vor avea desăvârşire şi sămânţa ieşită din patul nelegiuit se va stinge. Că, de vor avea viaţă lungă, nu vor fi de nici o treabă şi bătrâneţea lor, la urmă de tot, va fi fără cinste. Iar, de vor muri de timpuriu, vor fi fără mângâiere şi fără nădejde vor fi în ziua judecăţii. Căci neamul celui nedrept are groaznic sfârşit” (Înţ. 3, 16-19). “…Eu, Domnul Dumnezeul tău, sunt un Dumnezeu gelos, care pedepsesc pe copii pentru vina părinţilor ce mă urăsc pe Mine, până la al 3-lea şi al 4–lea neam şi mă milostivesc până la al miilea neam, către cei ce Mă iubesc şi păzesc Poruncile Mele” (Ieş. 20, 5 – 6).

Dar milostivirea lui Dumnezeu, care nu de bunăvoie pedepseşte şi umileşte pe fiii oamenilor  aduce în câte unii înclinările bune ale străbunilor şi copilul de mic ajunge la deosebirea dintre bine şi rău. Despre aceştia zice Dumnezeu: “Dacă un copil care văzând păcatele toate câte a făcut tatăl său, se păzeşte şi nu face nimic asemenea… acest om nu va muri pentru păcatele părinţilor săi, ci în veci va trăi… pentru că fiul a făcut ceea ce este drept şi legiuit şi toate legile Mele le-a ţinut şi le-a împlinit: de aceea va trăi”. (Iez. 18, 14-19; 17, 19).

Din învățăturile părintelui Arsenie Boca, Tinerii, familia şi copiii născuţi în lanţuri, Editura Pelerinul, Iasi 2003

http://www.parohiastavanger.no/biblioteca-duhovniceasca/Arsenie_Boca/Ridicarea%20casatoriei%20la%20inaltimea%20de%20Taina.pdf

Parintele Cleopa Ilie - casatorie sau monahism

  La baza intregului monahism sta cuvantul Mantuitorului: "Cel ce vine dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea si sa-mi urmeze Mie". 

De ce spun lucrul acesta? Pentru ca, in general, traind intr-o lume mai culta, plina de descoperirile stiintifice, de ceea ce pune mass-media la dispozitie, tineretul a inceput sa transforme monahismul in ceva rational si de efect sau de moment. Spre exemplu, vin foarte multi tineri interesati de viata monahala, care au chemare pentru viata monahala, dar intre ei si Dumnezeu sta propria nimicnicie sufleteasca.

 Ei ori nu stiu sa se exprime, ori nu stiu sa caute si sa ceara, ori nu sunt intelesi.

 Mantuitorul Iisus Hristos mentiona intr-un cuvant al Sfintei Scripturi: "Multi chemati, putini alesi".

Unii stareti de manastiri au urmatorul principiu: "Pe cel care-ti bate in usa sa nu-l dai afara", dupa cuvantul Mantuitorului: "Pe cel care vine la Mine nu-l voi da afara". 

Cuviosul Paisie Aghioritul spune asa: "Roaga-te la Dumnezeu sa fii tu descoperit de duhovnic, nu tu sa i te descoperi duhovnicului", pentru ca, in clipa in care vei cauta tu sa descoperi, nu vei gasi nimic.

- Ce insusiri trebuie sa aiba tanarul care vrea sa intre in monahism?

- In primul rand, la un tanar care vrea sa aiba o viata monahala trebuie descoperit daca are o anumita structura sufleteasca. Un monah trebuie sa fie incununat de doua lucruri. Trebuie sa aiba buna-cuviinta si smerenie, dar nu smerenia la rang de dogma, ci smerenia la rang de virtute, care inseamna bun simt, educatie.  In al doilea rand, un tanar trebuie sa aiba profunzimea sufleteasca de a intelege taina chemarii si sa posede aceasta taina, adica sa ramana permanent cu aceeasi traire, sa nu fie schimbator. 

Si atunci duhovnicul este cel mai bun promotor. In momentul in care-l are la spovedit, si-l cunoaste, si-l testeaza, si-l analizeaza, duhovnicul observa care patima-l lupta mai mult, care inclinatie este mai pacatoasa, care pornire este mai adevarata, care ratiune este mai bine stapanita si care este, pana la urma, calea launtrica spre care poate fi impins acest suflet tanar. Duhovnicul trebuie sa-i prezinte toate aspectele negative, esecurile, slabiciunile cu care ar putea sa se intalneasca pe parcursul vietii monahale, dar sa caute sa-i descopere si valoarea autentica a monahului absolut, nu a monahului cazut.

- Cum privesc Sfintii Parinti aceasta problema?

- In invatatura Sfintilor Parinti intalnim un sfat categoric: sa nu indemni la casatorie sau la calugarie.

 Parerea mea personala este ca atat indemnul la casatorie, cat si cel la calugarie trebuie facute tot de duhovnic.  Casatoria este calea larga care, pe tanarul care nu este format pentru a merge pe ea, il va duce la pacat. Il va duce intotdeauna la probleme, griji, si la tot felul de insuficiente sufletesti, materiale si morale. Iar calea ce duce la monahism este si mai percutanta ca esenta, dar si mai prapastioasa ca valoare.

  In momentul in care tu ai ajuns sa descoperi vocatia de monah intr-un tanar si sa-l inclini spre manastire, daca acest tanar nu-si cunoaste rostul chemarii, in mintea si inima lui se da o lupta mare.

 Cea mai grea lupta pentru un tanar care trebuie sa paraseasca lumea nu consta in faptul ca el trebuie sa se faca monah. Toti tinerii din zilele noastre care vin sa intre in viata monahala sunt bantuiti de un lucru clar: nesiguranta zilei de maine. Cand spun asta nu ma refer la mancat si dormit, ci la organizarea spirituala si sufleteasca a manastirii, fiindca s-au intalnit foarte multe cazuri de oameni tineri, buni, care au pornit cu adevarat ca in filele Patericului egiptean sau romanesc spre monahism si s-au izbit de realitati care i-au smintit...

- Care sunt ispitele ce apar cel mai des in viata unui monah aflat la inceput de drum?

- Gandul de a te reintoarce in lume. 

- Dupa ce criterii ar trebui sa fie apreciata o manastire?
- Mantuitorul Iisus Hristos spunea un cuvant deosebit de greu legat de problema propovaduirii lui Dumnezeu.  Nu pietrele trebuie sa vorbeasca, ci oamenii. Primul lucru pe care ar trebui sa-l descoperi intr-o manastire este dragostea duhovniceasca; aceasta nu este doar o teorie despre care se vorbeste traditional in carti sau in invatatura Sfintilor Parinti. 

Dragostea trebuie sa vina in primul rand din partea superiorului care trebuie sa se puna in postura tuturor, el mare fiind si mic vazandu-se, sa vada daca ar putea rezista la ceea ce incearca sa impuna altora. 

- Exista cateodata anumite tensiuni intre ascultarea fata de Hristos si ascultarea fata de staret...

- Daca vom citi cu atentie viata Sfantului Teofil cel Nebun pentru Hristos, viata staretului Gavriil de la Optina, viata staretului Leonid de la Optina, vom vedea si vom intalni marturii concrete. Si anume: cand staretul a fost depasit de valoarea spirituala a monahului de sub ascultare, a fost parasit de ucenicul lui nu in scop distructiv, ci in scop constructiv. Adica, in momentul in care ai vazut ca n-ai ce invata de la el, implinesti cuvantul Scripturii care spune negru pe alb: "Se cade sa ascultam de Dumnezeu mai mult decat de oameni".

 Monahul trebuie sa fie supus si ascultator, intelegator, tolerant, exact cum spune Apostolul Pavel in Epistola catre Corinteni: "Dragostea toate le rabda, toate le iarta, nu se trufeste, nu se mandreste, nu cauta ale sale, nu tine minte raul, nu pizmuieste, nu uraste, toate le crede, toate le rabda, dragostea nu cade niciodata".

Prima ascultare a monahului, care trebuie indeplinita cu toata hotararea, este pazirea poruncilor lui Dumnezeu, date de insusi Mantuitorul Iisus Hristos care Ii cere monahului ca faptele sa-i straluceasca precum lumina in sfesnic, "ca lumea, vazand faptele voastre cele bune, sa slaveasca pe Tatal vostru cel din ceruri". 

 Chemarea trebuie sa fie neaparat sfanta, sa fie la inaltimea chemarii ingeresti. 

Daca ne uitam in tot Patericul egiptean, vedem ca ascultarea trebuie sa aiba la baza ei supunerea neconditionata.

 Autenticitatea ascultarii monahale consta intr-o deplina armonie intre staret si ceilalti vietuitori, privitor la muncile de zi cu zi, la ascultarile de zi cu zi si la tot ceea ce se desfasoara intr-o manastire. 

Parintele Cleopa spunea: "Eu ma duceam primul la munca si ceilalti veneau toti dupa mine si cu dragoste munceam pana ce se batea clopotul de Vecernie, mancam si apoi mergeam cu totii la pavecernita, si apoi la chilie ne pregateam pentru Utrenie".

-Pilda despre taierea voii si ascultare ...

Unul, care a venit la manastire si s-a apucat de capul lui sa scrie un manuscris, staretul i-a dat porunca sa-l arunce in foc. Calugarul spunea: "Dar l-am legat cu aur, l-am scris cu miniaturi, m-am chinuit". "Arunca-l in foc." Si, dupa cativa ani de zile, cand era nevoie de respectivul manuscris, fratele l-a atentionat pe staret, crezand ca in felul acesta ii va aduce aminte de greseala facuta: "Parinte, acum ne-ar fi prins bine manuscrisul respectiv". "Du-te, deschide usa de la cuptor, ia-l de acolo si adu-l incoace". Si, in clipa in care s-a dus si a deschis usa la cuptor, a gasit acolo acel manuscris nears, tocmai ca sa se inteleaga ca focul nu mistuia lucrarea Duhului sau o lucrare spirituala de valoare. Dragostea staretului l-a ferit pe ucenic sa faca lucruri care sunt impotriva timpului si vremii lui mai inainte de a avea varsta duhovniceasca potrivita.

Parintele Calistrat, Manastirea Barnova

sursa  http://www.crestinortodox.ro

Adevarata spovedanie si rugaciune - Parintele Calistrat

,,Lacrimile  de pocainta si milostenia sterg pacatele de pe haina botezului,, Sf. Paisie Aghioritul

  Cerceteaza indreptarul de spovedanie, apoi constiinta ta, scrie pacatele tale pe o foaie, iar la sfarsitul hartiei scrie asa : ,,toate acestea, si mai mari decat acestea am facut, si pe altii am indemnat sa le faca. ,, Nu incerca cumva sa te indreptatesti intr-un anume fel pentru pacatul savarsit, caci mai rau faci.,,

 Tine post aspru macar o zi- ca sa ai inima umilita si dramul de lacrima de cainta in fata Domnului pentru pacatele tale in momentul spovedaniei, sa te vada Dumnezeu ca chiar regreti sincer faradelegile comise si ca n-ai sa le mai faci.

Exceptie de la regula:  cei ce se spovedesc pentru prima data ( si au constiinta foarte incarcata ) sa mearga de indata la preot sa se spovedeasca, fara post si alte menajamente. 

In cazul in care aveti rude aproapiate, cum ar fi bunici, insistati cu blandete ca macar de dragul vostru sa se spovedeasca , sau macar pe patul de moarte chemati preotul sa-i ajute in acest sens. Trebuie sa va pese si de starea lor sufleteasca , caci indiferenta si ignoranta este tot un pacat pentru care vom da raspuns.

 Acasa, dupa ce zici canonul, macar 5 minute, roaga-te din adancul inimii tale, din toata fiinta ta- catre Mantuitorul, cerandu-i indurare si mila pentru sufletul tau si pentru cei pe care ii pomenesti in Acatiste la Sfanta Biserica. 

Neaparat sa-i pomenesti pe nume, atat pe cei vii, cat si pe cei adormiti, si nu uita sa aprinzi candela . Una- pentru cei vii si binefacerile primite de la Domnul, si alta - pentru iertarea celor adormiti si odihna lor in Imparatia Domnului.

Mult ajuta milostenia data cu inima buna, din munca cinstita. Crestinii ce au dragoste fata de Iisus Hristos si aproapele, impart dupa Sfanta Liturghie celor saraci pachete de mancare.

-Unde gasim pe cei ce au nevoie de ajutor cu adevarat?

-Gasesti saraci , flamanzi si lipsiti (bolnavi internati ) in biserica din incinta oricarui spital.

Daca am fost ajutati de Domnul intr-o anume problema, sa nu uitam si sa multumim, facand o fapta buna, sau citind o rugaciune ( Acatist ) pentru cei lipsiti si bolnavi, ori pentru iertarea pacatelor neamului crestin, pentru Pace in lume si vreme de pocainta.

Nu ajuta cu nimic citirea multor Acatiste fara simtamant interior sau mersul la biserica daca nu dorim mantuirea.

,, Doamne, intareste-ma in credinta ! ,,

Cei ce chiar doresc mantuirea il cauta pe Iisus, strigand din adancul inimii lor zi si noapte :

,, Doamne, intareste-ma in credinta ! ,,

Striga asa pana Domnul ii aude, si aici se petrece miracolul- CREZI, caci stie Domnul ce sa-ti dea ca sa crezi cu adevarat . Acesta este marea minune- transformarea unei false evlavii intr-o credinta autentica, asa cum o aveau candva crestinii. Din acest moment te poti considera cu adevarat crestin , caci ai fost luminat si inteleptit de Dumnezeu. Dar nu uita ca trebuie sa dai ceva in schimb- inima ta , osteneala ta, viata ta curata, mila fata de aproapele, lacrimile de pocainta, spovedanie sincera, ascultare de duhovnic, citirea sfintelor carti mantuitoare de suflet, iertarea neconditionata a tuturor celor ce ti-au gresit candva.

 In rugaciune sa ceri neaparat Domnului iertare de pacate, intelepciune, minte luminata, lacrimi de pocainta, smerenie, intarire in credinta si rabdare in ispite, curatie de patimi si pofte ucigatoare de suflet, Inger Pazitor, daruri ale Duhului Sfant de folos in mantuirea ta si mantuirea celor din neamul tau - in aceasta viata.

Parintele tau duhovnic sa fie pomenit zilnic in rugaciunile tale. Iar daca afli intamplator ca are o situatie materiala grea - intinde mana ta si ajuta-l.
Pomeneste-l si in Acatistele tale , aprinde cate o lumanare pentru el duminica, chiar inainte de a incepe Sfanta Liturghie.


Nu uita sa rostesti Rugaciunea lui Iisus- indiferent ca mergi pe strada, speli vasele, sapi in gradina sau te pui sa adormi in pat. Evita multa vorbire si cauta sa ai cugetare smerita, ca nu cumva sa nu aluneci in pacate si sa pierzi ajutorul Domnului.

Am observat ca crestinii trec doar cate cinci- zece nume pe un Acatist. Bine ar fi, ca de desuptul acestor nume sa scrieti si aceste cuvinte : ,, si cu toti ai lor din neam in neam, vii si adormiti,,

Sa nu treaca nici macar o Sfanta Liturghie in care sa nu fiti pomeniti (si cei ai casei, vii si adormiti ) si daca doriti sa aveti binecuvantare grabnica asupra casei voastre- puteti trimite Acatiste si Pomelnice la Sfintele Manastiri din tara. Dar nu uitati sa va rugati si voi , macar seara- citind un Acatist sau macar doua file, in cazul in care sunteti foarte aglomerati cu treburi.

din sfaturile si indemnurile Sfintilor Parinti

Parintele Arsenie Boca ,,Sfaturi intelepte ,,

 Postul curăţeşte ochii, rugăciunea curăţeşte mintea. Aici nu vorbim de rugăciuni care cer lucruri materiale nici de rugăciunea care dă drumul închipuirii după cum nu vorbim nici de rugăciunea liturgică ci numai de rugăciunea minţii.

 La intrarea în călugărie rugăciunea vameşului completată poate chiar de Iisus e numită deodată cu metaniile Sabia Duhului Sfânt. 

Rugăciunea minţii este: DOAMNE IISUSE HRISTOASE FIUL LUI DUMNEZEU MILUIEŞTE-MĂ PE MINE PĂCĂTOSUL. E numele lui Iisus. Întâi cu gura apoi cu mintea pătrundem dinafară spre înlăuntrul nostru către Iisus Care la rugăciunea noastră bate război cu potrivnicul din gânduri şi ne izbăveşte de asupririle patimilor. Rugăciunea minţii sau a inimii are temeiul acesta descoperit de Însuşi Iisus că "fără Mine nu puteţi face nimic" în privinţa izbăvirii de patimi deci în privinţa mântuirii. Rugăciunea minţii are şi stări superioare, când izbăvindu-se patimile se deapănă de la sine fără cuvinte într-o nesfârşită dragoste de Dumnezeu, de oameni şi de toată făptura.

Războiul nevăzut sau despre patimi (ispite)

Sufletul este mai de preţ decât toată materia lumii pentru că în el e sădită de la obârşie posibilitatea desăvârşirii. Pe de altă parte şi firea întreagă suspină după arătarea fiilor lui Dumnezeu(Rom. 8.19) adică după îndumnezeirea omului. În cale stă infirmitatea firii şi o putere potrivnică nevăzută care caută să înfrâneze sufletul de la un zbor mai înalt decât viaţa veacului acestuia. Şi fiindcă puterile nu erau egale Dumnezeu S-a făcut om şi ca om a biruit pe ispititorul învăţându-ne şi pe noi lupta. A înviat firea noastră şi sălăşluindu-se în noi prin botez făptura nouă ascultătoare de Dumnezeu. 

Dar de la noi atât se cere: să punem în lucru aceste ajutoare. Tot războiul nevăzut al patimilor urmăreşte abaterea sufletului din ascultarea de Dumnezeu şi toată nevoinţa călugărului e să sporească această ascultare. Potrivnicul are două feluri de ispite: prin plăcere şi prin durere. Cu primele umblă să ne amăgească iar cu celelalte umblă să ne constrângă să socotim plăcerea ca bine şi durerea ca rău.

ÎNFRÂNAREA

Este o corespondenţă între trup şi suflet, între calitatea trupului şi calitatea sufletului; o întrepătrundere ondulatorie. Presupuneţi o noapte cu lună şi un lac liniştit, în care cineva aruncă două pietre în puncte diferite; se văd
valurile apei, întretăindu-se în cercuri şi, pe ele, mişcându-se, petece de lună. Cam aşa ceva ar fi atingerea sufletului cu undele trupului, deşi sufletul e de altă natură, nu mai puţin deosebită de trup decât oglindirea de lună pe vălurelele apei.

Şi totuşi se răsfrâng întreolaltă.

Hormonii, prin trup, influenţează spiritul; într-un fel al bărbatului şi într-alt fel, al femeii. Astfel bărbatul dobândeşte, pe lângă configuraţia vigorii anatomice şi sentimentul virilităţii sale. Intelectualitatea biruie asupra sensibilităţii; puterile minţii se dovedesc creatoare. Cu alţii e activ; înclinat mai mult spre tiranie, decât spre supunere; mai curând spre brutalitate, decât spre bunătate. Cu cât notele diferenţiale sunt mai accentuate, cu atât avem de-a face cu un caracter mai agresiv. Mi se pare că tot aici trebuie căutat şi suportul trufiei.

Mântuirea nu se câştigă cu o faptă răzleaţă, ci presupune şi o faţă socială; nimeni nu se mântuieşte singur; de mântuirea sa se mai leagă o mulţime de oameni. Darul mântuirii se dobândeşte chiar ca dar, cu mare luptă. Până la judecata din urmă, mântuirea se poate dobândi oriunde, şi pe câmpuri de bătaie; şi se poate dobândi  şi din iad; şi se poate pierde oriunde, şi în mănăstiri, şi în ceata sfinţilor Apostoli, şi s-a pierut şi în Rai. Tâlharul, răstignit pentru faptele sale, a sărit de pe cruce în Rai şi Lucifer ca fulgerul a căzut din Ceruri.

Orbul din naştere capătă vederea şi a văzut pe Dumnezeu şi a vorbit cu El, iar fariseii templului o pierdeau zicând că-i păcătos şi are drac (Matei 9, 34). Cereau semn (Luca 11, 29) şi umblau să omoare pe Lazăr, cel înviat a patra zi din morţi. Orbia răutăţii, stând de-a pururi împotriva Adevărului, nu are leac, dar are pedeapsă. Inima înfrântă şi smerită însă, Dumnezeu nu o va urgisi. De aceea, înfruntând mândria, a zis că vameşii şi păcătoasele vor lua-o înaintea „drepţilor” (celor ce se cred drepţi n.n.) (Matei 21, 31), în Împărăţia Cerurilor şi că se face bucurie în Ceruri pentru un păcătos ce se întoarce (Luca 15, 7).

  Mântuirea se lucrează numai pe ruinele egoismului.

Mântuirea noastră nu e numai un dar de la Dumnezeu, ci şi o faptă a libertăţii noastre. Mântuirea este prin Hristos, Care trebuie cunoscut istoric, dogmatic şi mistic. Mântuirea este un har al locuirii lui Dumnezeu în om, dar şi rezultatul unui efort al libertăţii şi cunoaşterii omului.
Însemnez aici cugetul unei femei simple, dar plin de tâlc. „De m-ar lăsa Dumnezeu să mă uit puţin în Rai şi-mi ajunge”. N-avem siguranţa mântuirii în noi, în puterea noastră. Aceasta îi este omului cu neputinţă: să-şi asigure eternitatea sa. Dar este cu putinţă şi totul este cu putinţă numai la Dumnezeu. Dar, chiar de am fi siguri că Dumnezeu ne mântuieşte şi încă n-am scăpa de primejdie, fiindcă această siguranţă nu s-a dat nimănuia.
Câştigăm mântuirea sufletului când punem preţ pe ea. Preţul pe care l-a pus Iisus şi toţi sfinţii.

MINCIUNA

Minte câte unul, în chipul cel mai firesc cu putinţă, de stă soarele în loc; iar după ce-i trece unda aceasta, nici măcar nu-şi mai aduce aminte, iar dacă-i aduci probele în obraz, nu recunoaşte nimic. O putere dinlăuntru îl împinge să mintă mereu şi să i se pară că e omul cel mai cinstit. E ca şi când o noapte s-ar fi lăsat peste mintea lui, ca şi când o altă persoană ar fi înjurat, ar fi minţit sau ar fi furat, aşa sunt câte unii de înfundaţi în contraziceri. Acesta e un alt neajuns al
căsătoriilor greşite, în care nu s-a ţinut seamă şi de calităţile sufleteşti ale celeilalte părţi. Acestea se pot vedea mai bine în părinţii celor ce se căsătoresc, întrucât vremea le-a scos la iveală toate scăderile sau însuşirile, şi aşchia nu sare departe de butuc.

Minciuna în treptele ei uşoare, de glumă poate fi dăunătoare. Experienţa următoare mi-a dovedit-o.

Aveam în meditaţie un şcolar. Întâmplându-i-se odată ca să doarmă după amiaza cam mult, era şi toamnă şi ziua scăzuse. Când s-a trezit, era şapte seara. Cum era somnoros, l-am luat prin surprindere: repede la şcoală că-i târziu! Dar parcă este întuneric afară, zise el. Da, dar în dimineaţa aceasta este eclipsă de soare. S-a conformat, crezând situaţia descrisă. Luând ceva în gură, da să plece la şcoală. Stai, Gicule este seară. A, râzi de mine şi dă repede să plece. Au trebuit şi alte ajutoare să-i dovedească evidenţa, că este seară şi nu dimineaţă. Atunci am văzut chipul dezorientării pe faţa unui copil.   
     

,,O sinteză a gândirii părintelui Arsenie Boca în 800 de capete,, Editura Teognost 

cumpara cartea aici http://www.librariasophia.ro/carti-Parintele-Arsenie-Boca-mare-indrumator-de-suflete-din-sec-XX-(800-de-capete)-so-180.html