Rugăciune pentru chemarea milei lui Dumnezeu, citită de Părintele Justin

Când Domnul își va întinde mâna asupra necazului nostru, atunci se vor revarsa asupra noastra râuri de apă vie, vindecătoare

„Asa zice Domnul Dumnezeu Cel ce te-a facut (…) nu te teme… Ca Eu le voi da apa celor ce insetati umbla in tinuturi fara apa” (Isaia 44, 2-3).


El se arata intelegator fata de toate nevoile noastre, pentru ca El ne-a facut, cu mana Sa, ne-a dat chip, intocmai ca olarul care da chip lutului sau, dupa cum ii convine. Si nu incape indoiala ca Facatorul Se va ingriji de facerea mainilor Sale. „Nu te teme ca Eu le voi da apa celor insetati, pretutindeni”. Iata ce ne spune: Oriunde vor fi tinuturi fara apa, oriunde vor fi insetati, va fi si izvor de apa vie. Astepatam cu jind, in fiecare clipa, prezenta Lui, mantuirea Lui, stiind ca ne-a fagaduit rauri de apa vie.


„A despicat o stanca si au curs ape, in pamant fara de apa rauri au alergat” (Psalimi 104, 41). Asa ceva poate face numai Dumnezeu. 

O viata grea este, de cele mai multe ori un desert, un pamant sterp neroditor, pe care tot lucrandu-l, ni se stoarce ultima picatura de vlaga. 

Se intampla ca necazul sa nu ne imblanzeasca, ci deopotriva, sa ne inaspreasca sufletul, dar cand Domnul isi va intinde mana asupra necazului nostru, cand va bate in portile inimii noastre impietrite, atunci se vor revarsa asupra noastra rauri de apa vie, vindecatoare, in stare sa dea vlaga si celor mai aride si sterpe pamanturi.


Chiar si atunci cand puterea noastra sufleteasca este atat de istovita, incat am ajuns sa nu mai simtim noi insine setea, sa nu pregetam a ne incredinta Lui – fiind convinsi ca suntem un pamant uscat, care duce lipsa de roua cereasca – sa-L rugam sa ne trimita rauri de apa ca sa ude si sa reinvie pustiul din noi.

 EL ne va usura, ne va indeplini cu prisosinta cererile, mai mult decat ne-am putea inchipui, ne va potoli setea sufletului.


In Sfanta Scriptura sta scris: „Si mi-a aratat un rau al apei vietii, stralucitor, ca de cristal, care izvoraste din tronul lui Dumnezeu si al Mielului” (Ap 22, 1).

 Cat timp aceasta apa va curge, sufletele insetate vor putea veni sa bea din ea pe saturate, fiindca „din izvorul desfatarii Tale ii vei adapa” (Ps 35,8). Ne asteapta deplinatatea nesfarsitelor bucurii, cand supararile pamantesti vor trece si cand Domnul ne va gasi pregatiti sa gustam fericirea cereasca, cea pe care ne-a pregatit-o noua.”


Extras din „Fiecare zi un dar al lui Dumnezeu” – 366 cuvinte de folos pentru toate zilele anului


sursa http://www.ganduridinierusalim.com

Cuvant pentru suflet.Voia lui Dumnezeu.(30 10 2015)

Sfantul Siluan Athonitul - Despre voia lui Dumnezeu 

Este bine sa te predai voii lui Dumnezeu. Atunci in suflet este numai Domnul si nu alte ganduri; si el se roaga lui Dumnezeu cu minte curata si simte iubirea lui Dumnezeu, chiar daca s-ar chinui cu trupul.
Cand sufletul s-a predat cu totul voii lui Dumnezeu, Domnul insusi incepe sa-l calauzeasca si sufletul este invatat in chip nemijlocit de Dumnezeu, in vreme ce inainte era povatuit de invatatori si de Scripturi. Dar rareori se intampla ca invatatorul sufletului sa fie Domnul insusi prin harul Duhului Sfant, si putini sunt cei ce cunosc aceasta; numai cei ce vietuiesc dupa voia lui Dumnezeu.

Omul mandru nu vrea sa vietuiasca dupa voia lui Dumnezeu: ii place sa se conduca el insusi si nu intelege ca omul nu are destula minte ca sa se conduca pe sine insusi, fara Dumnezeu. Si eu, cand traiam in lume si nu cunosteam inca pe Domnul si Duhul Sau Cel Sfant, nu stiam cat de mult ne iubeste Domnul si ma incredeam in mintea mea proprie. Dar cand, prin Duhul Sfant, am cunoscut pe Domnul nostru Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, atunci sufletul meu s-a predat lui Dumnezeu si de atunci primesc toate intristarile care vin asupra mea si zic: "Domnul se uita la mine, de ce sa ma tem?" Dar inainte nu puteam trai asa.

Pentru cel ce s-a predat voii lui Dumnezeu viata e mult mai usoara, pentru ca si atunci cand e in boala, in saracie si in prigoana, el gandeste asa: "Asa i-a placut lui Dumnezeu, iar eu trebuie sa indur aceasta pentru pacatele mele".


Cine s-a predat pe sine voii lui Dumnezeu, acela nu se intristeaza de nimic, chiar daca ar fi bolnav, sarac si prigonit. Sufletul stie ca Domnul poarta grija de noi cu milostivire. De lucrurile Domnului da marturie Duhul Sfant, pe Care sufletul il cunoaste. Dar cei mandri si neascultatori nu vor sa se predea voii lui Dumnezeu, fiindca le place sa-si faca voia lor, lucru atat de vatamator pentru suflet.

Marele Pimen zicea: "Voia noastra este zid de arama intre noi si Dumnezeu si nu ne lasa sa ne apropiem de El sau sa vedem mila Lui".

Intotdeauna trebuie sa cerem de la Domnul pacea sufletului ca sa implinim mai usor poruncile Domnului; fiindca Domnul iubeste pe cei ce se straduiesc sa implineasca voia Lui si astfel ei afla mare odihna in Dumnezeu.

Cel ce implineste voia lui Dumnezeu e multumit de toate, chiar daca e sarac, bolnav sau se chinuie, pentru ca il veseleste harul Domnului. Dar cel nemultumit de soarta lui, care murmura pentru boala lui sau pentru cel care l-a suparat, acela e bine sa stie ca in el se afla un duh de mandrie care a luat de la el multumirea fata de Dumnezeu.

Chiar daca e asa, nu te mahni, ci straduieste-te cu tarie sa-ti pui nadejdea in Dumnezeu si cere de la El duh smerit; si atunci cand vine la tine smeritul Duh al lui Dumnezeu, il vei iubi si-ti vei gasi odihna, chiar de vei avea intristari. Sufletul care are smerenie isi aduce aminte intotdeauna de Dumnezeu si gandeste asa: "Dumnezeu m-a facut, a patimit pentru Mine, imi iarta pacatele si ma mangaie, ma hraneste si poarta de grija de mine. De ce sa-mi fac atunci griji sau de ce sa ma tem, chiar daca m-ar ameninta moartea?"

Domnul povatuieste orice suflet care se preda pe sine voii lui Dumnezeu, fiindca El a zis: "Cheama-Ma in ziua necazului si te voi izbavi, si tu Ma vei preamari" (Ps 49,16). Orice suflet tulburat de ceva trebuie sa intrebe pe Domnul, si Domnul il va povatui. Si aceasta mai cu seama in ceas de nenorocire si tulburare; de obicei, insa, trebuie discutat cu duhovnicul, fiindca acest lucru inseamna smerenie.

Bun lucru e a ne invata sa vietuim dupa voia lui Dumnezeu. Atunci sufletul ramane neincetat in Dumnezeu si are mare odihna; si din aceasta bucurie omul se roaga ca tot sufletul sa cunoasca pe Domnul; sa cunoasca cat de mult ne iubeste si cu cata bogatie ne da Duhul Sfant Care veseleste sufletul in Dumnezeu.

Si atunci sufletul e in intregime drag, pentru ca e in intregime al lui Dumnezeu. Domnul Cel Milostiv il povatuieste pe om ca trebuie sa indure intristarile cu multumire. in toata viata mea n-am murmurat o singura data pentru intristari, ci le-am primit pe toate din mainile lui Dumnezeu ca pe un leac mantuitor si am multumit intotdeauna lui Dumnezeu, si de aceea Dumnezeu mi-a dat sa indur cu usurinta toate intristarile.

Toti oamenii pe pamant indura inevitabil intristari si, desi intristarile pe care ni le trimite Domnul nu sunt mari, pentru oameni ele par de neindurat si ii intristeaza, si aceasta pentru ca nu vor sa-si smereasca sufletul, nici sa se predea voii lui Dumnezeu. Dar pe cei ce s-au predat voii lui Dumnezeu, Domnul insusi ii calauzeste cu harul Sau, si ei indura totul cu barbatie pentru Dumnezeu, pe Care-L iubesc si impreuna cu Care vor fi preamariti in veci.

Pe pamant nimeni nu poate scapa de intristari, dar cel ce s-a predat voii lui Dumnezeu, le indura cu usurinta. El vede intristarile, dar nadajduieste in Domnul, si intristarile trec.

Cand Maica Domnului statea la picioarele crucii, intristarea ei era necuprins de mare, pentru ca ea il iubea pe Fiul ei mai mult decat isi poate inchipui cineva. Si noi stim ca cine iubeste mult, acela si sufera mult. Dupa firea omeneasca, Maica Domnului n-ar fi putut indura intristarea, dar ea s-a predat pe sine voii lui Dumnezeu si Duhul Sfant a intarit-o si i-a dat puterea de a indura aceasta intristare.

Si mai apoi, dupa inaltarea Domnului, Ea s-a facut pentru tot poporul lui Dumnezeu mare mangaiere in intristari. Domnul a dat pe pamant pe Duhul Sfant si cel in care Acesta viaza simte in el raiul. Vei zice poate: "De ce nu este si in mine un asemenea har?" Pentru ca nu te-ai predat voii lui Dumnezeu, ci traiesti dupa voia ta.

Sfantul Siluan Athonitul
sursa http://www.crestinortodox.ro




 Atunci când voiţi să aflaţi voia lui Dumnezeu, lăsaţi cu desăvârşire pe cea a voastră dimpreună cu orice alt gând sau program şi, cu multă smerenie, cereţi în rugăciunea voastră cunoaşterea acesteia.

Şi orice se va închipui sau stărui în inima voastră, faceţi-o căci va fi după Dumnezeu.

Cei ce au mai multă îndrăzneală şi deprindere în a se ruga pentru aceasta aud înlăuntrul lor foarte lămurit vestirea, şi se fac mai atenţi în viaţa lor, nefăcând nimic fără vestire dumnezeiască.

Există şi alt mod de cunoaştere a voii lui Dumnezeu, pe care, în general, îl foloseşte Biserica. Şi aceasta este sfatul părinţilor duhovniceşti şi al duhovnicilor.

Marea binecuvântare a ascultării, care umbreşte binefăcător pe cei ce o preţuiesc, li se face cunoaştere în tot ceea ce nu cunosc şi acoperământ şi putere să săvârşească sfatul-poruncă, pentru că Dumnezeu Se descoperă celor ascultători prin iubirea Sa părintească.


Iosif Monahul, Bătrânul Iosif Sihastrul, Nevoinţe – Experienţe – Învăţături, Schitul Lacu, 2001, p. 107

Rugaciunea de Luni

Rugăciunea zilei de luni

Doamne Iisuse Hristoase, cu adâncă umilinţă recunosc şi mărturisesc, că în toată ziua păcătuiesc contra iubirii Tale Dumnezeieşti. 

Deci, astăzi, că este luni şi începutul săptămânii, mă rog cu umilinţă îndurării Tale celei mari: iartă-mi păcatele cele de voie şi fără de voie, şi-mi ajută să pun început bun şi să port mai multă grijă de sufletul meu, pentru care ai răbdat atâtea dureri la Sfânta Ta Răstignire!

 O, Doamne, astăzi Îîţi dau sufletul şi trupul meu şi voinţa mea, rugându-Te să fie voia Ta cu mine, după bună plăcerea Ta. 

Pedepseşte-mă, Doamne, după îndurarea Ta, în această lume, iar nu în cealaltă viaţă.

 Şi iartă pe cei vii şi pe cei răposaţi, pentru rugăciunile Sfintei Tale Biserici, şi pe toți ne învredniceşte de mărirea Ta în rai. 

La aceasta pun mijlocitori pe Sfinţii Tăi Îngeri, către care zic: O, cereştilor ajutători şi păzitori ai oamenilor, vouă mă închin şi vă mulţumesc, pentru ajutorul şi conducerea ce ne-o daţi în toate zilele nouă, nevrednicilor şi păcătoşilor. 

Scutiţi-mă de vrăjmaşii cei văzuţi şi nevăzuţi, ca să nu mai păcătuiesc de acum înaintea Dumnezeului meu! 

Învredniciţi-mă să vă văd la moartea mea, stând în jurul meu şi să duceţi sufletul meu în cer, ca să se închine măririi Feţei lui Dumnezeu, iar vouă să vă mulţumesc acolo, pentru purtarea de grijă ce aţi avut pentru mine şi binele vostru să-l spun cu glas neîncetat în veci. 

Amin.

Arhim. Dumitru Cobzaru - Predica la Sfantul Cuvios Paisie de la Neamt, 1...

„Sare suntem, din apă luată, şi de vom fi iarăşi în apă aruncaţi, ne vom topi prin patimi.”

„Nimic nu îţi este mai de trebuinţă decât sufletul tău, şi pentu el Hristos a murit” 

Sfântul Paisie de la Neamţ – “Cuvinte şi scrisori duhovniceşti – vol. I ” (Cuvinte alese)

Viata Sfantului Paisie de la Neamt

Sfantul Paisie de la Neamt este unul din marii nevoitori si innoitori ai monahismului romanesc din veacul al XVIII-lea. Este cunoscut si sub numele de Paisie Velicicovski. Este pomenit de Biserica Ortodoxa Romana in fiecare an, la data de 15 noiembrie. S-a nascut la 21 decembrie 1722 ca fiu al protopopului Ioan din Poltava, primind la botez numele Petru.

Luand hotararea de a se calugari, ajunge la manastirile Liubetk si Medvedovschi. Nemultumit de viata de aici, ajunge la Lavra Pecerska din Kiev, unde devine rasofor. Impreuna cu prietenul sau Alexie, decide sa plece in Tarile Romane.

Ajuns in Tara Romanesca vietuieste in schiturile Dalhauti, Traisteni, Poiana Marului si Carnu. Ii cunoaste pe schimonahii Vasile de la Poiana Marului, Onufrie de la Carnu si alti parinti cu viata aleasa.

Dupa o vreme ajunge la Sfantul Munte Athos, unde este tuns in monahism si unde se nevoieste timp de 17 ani. Paraseste Sfantul Munte in anul 1763 si ajunge la schitul Varzaresti, din partile Buzaului. De aici se indreapta spre Moldova. Este numit staret la Manastirea Dragomirna, ctitoria mitropolitului Anastasie Crimca. Vietuieste aici din anul 1763 pana in 1775, cand, datorita ocupatiei austriece, se retrage cu intreaga obste la Manastirea Secu.

Paisie va primi in dar de la voievodul Constantin Moruzzi Manastirea Neamt. Astfel, va lasa la Secu pe duhovnicul Ilarion si se va muta la Neamt. Numarul vietuitorilor nemteni s-a ridicat la 700, intre care erau moldoveni, munteni, transilvaneni, rusi, ucrainieni, bielorusi, greci, bulgari, sarbi si chiar fosti necrestini trecuti la Ortodoxie. In anul 1791, Paisie a fost hirotesit arhimandrit de catre arhiepiscopul Ambrosie Serebrenikov. In ziua de 15 noiembrie 1794, Paisie a trecut la cele vesnice si a fost ingropat in biserica mare a manastirii Neamt.

Sfantul Sinod al Bisericii Ortodoxe Ruse l-a canonizat in 1988. In sedinta Sfantul Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane din 20 iunie 1992, s-a hotarat generalizarea cultului Cuviosului Paisie de la Neamt si in Biserica noastra.

Troparul Sfântului Cuvios Paisie de la Neamț

Apărătorule al dreptei credințe și lauda monahilor, Cuvioase Părinte Paisie, din pruncie iubind pe Hristos, ca un alt Avraam ai părăsit patria ta, în Muntele Athosului nevoindu-te; și, adunând ceată de ucenici, te-ai așezat în țara Moldovei cea binecuvântată și Mănăstirea Neamțului rai pământesc ai făcut-o. Pentru aceasta, împreună cu îngerii, nu înceta a te ruga lui Dumnezeu pentru sufletele noastre.

Condacul Sfântului Cuvios Paisie de la Neamț

Pe Cuviosul Paisie de la Neamț, vasul cel ales al Duhului Sfânt, pe părintele Filocaliei românești și dascălul cel cu mulți ucenici, care a hrănit pe toți cu învățăturile Sfintelor Evanghelii, înnoind multe mănăstiri, să-l lăudăm astăzi după cuviință, cântându-i împreună cu cetele cerești: Bucură-te, Cuvioase Părinte Paisie, lauda Moldovei și cununa Cuvioșilor!

Sursa: CrestinOrtodox.ro