Nu numai că trebuie să-l răbdăm fără murmur pe cel care ne ispiteşte, ci să simţim şi recunoştinţă, pentru că ni se dă prilejul să ne nevoim în smerenie, dragoste şi răbdare.
Orice mâhnire să o suportaţi cu bucurie, mâhnirile pe care ni le pricinuiesc oamenii sunt mai dulci decât „siropurile” pe care ni le oferă cei care ne iubesc.
Vedeţi, în Fericiri, Hristos nu spune: „Fericiţi veţi fi când vă vor lăuda”, ci: „Fericiţi veţi fi când vă vor ocări” şi, mai ales,„când vă vor minţi din pricina Mea”.
Atunci când ocărârea nu este pe dreptate, cel ocărât adună răsplată. Iar dacă ea este pe dreptate, atunci acela îşi plăteşte păcatele. De aceea, nu numai că trebuie să-l răbdăm fără murmur pe cel care ne ispiteşte, ci să simţim şi recunoştinţă, pentru că ni se dă prilejul să ne nevoim în smerenie, dragoste şi răbdare.
(Sfântul Cuvios Paisie Aghioritul, Viața de familie, traducere din limba greacă de Ieroschimonah Ştefan Nuţescu, Editura Evanghelismos, București, 2003, p. 224)
Întru naştere fecioria ai păzit, întru adormire lumea nu ai părăsit, de Dumnezeu Născătoare. Sculatu-te-ai la viaţă, fiind Maica Vieţii, şi cu rugăciunile tale, izbăveşti din moarte sufletele noastre.
Condacul 1
Celei alese dintre toate neamurile, Maicii lui Dumnezeu, Împărătesei, celei ce te sui de la pământ la cer, cântare cu cucernicie, pentru preacinstita ta adormire, aducem ţie, Născătoare de Dumnezeu. Iar tu, ca ceea ce ai biruinţă peste moarte, de toate întâmplările aducătoare de moarte ne păzeşte pe noi, ca să-ţi cântăm: Bucură-te, ceea ce eşti plină de har, care întru adormirea ta nu ne laşi pe noi!
Icosul 1
Îngerul întâistătător din cer a fost trimis să spună Născătoarei de Dumnezeu mutarea ei la cer, fără de grijă şi mai înainte să vestească venirea la ea a Fiului lui Dumnezeu. Şi luminat strălucind, înaintea ei stând, a zis aşa: Bucură-te, preaveselă Maică a Împăratului; Bucură-te, Maica lui Dumnezeu, Împărăteasa cerului şi a pământului; Bucură-te, preamărită, că vine cu slavă la tine Fiul lui Dumnezeu să te ia la cer; Bucură-te, ceea ce eşti preamărită, prin vestirea ducerii tale către Fiul tău şi Dumnezeu; Bucură-te, cea aleasă de Dumnezeu din toate neamurile; Bucură-te, sfântă încăpere a Cuvântului lui Dumnezeu; Bucură-te, plinirea vestirii profeţilor; Bucură-te, preacinstită cunună a apostolilor; Bucură-te, podoaba şi stăpânirea ocârmuitorilor; Bucură-te, înfrumuseţarea arhiereilor şi podoaba preoţilor; Bucură-te, povăţuitoarea monahiilor, celor înţelepţite de Dumnezeu, către Împărăţia cea de sus; Bucură-te, ceea ce deschizi uşile raiului neamului creştinesc, celor care pururea te fericesc pe tine; Bucură-te, ceea ce eşti plină de har, care, întru adormirea ta nu ne laşi pe noi!
Condacul al 2-lea
Marii ierarhi Dionisie, tainicul ceresc, Ierotei cel minunat şi Timotei, cel încuviinţat cu dumnezeiasca arhierie, văzând ceata Apostolilor, adusă cu voia ta pe nori de la marginea lumii, la preacinstită adormirea ta, preanevinovaţi cântau lui Dumnezeu: Aliluia!
Icosul al 2-lea
Toată făptura cea înţelegătoare, împreună cu căpeteniile cetelor cereşti, au venit cu Împăratul lor, Care, în mâinile cele începătoare de viaţă, a luat sufletul Mamei Sale. Iar Petru, cel cu credinţă fierbinte, cu multe lacrimi a zis către ea aşa: Bucură-te, Maica Făcătorului lumii care te-ai suit la cele fără de grijă; Bucură-te, ceea ce te-ai mutat la lărgimile cele mari ale cerului; Bucură-te, că prin suirea ta, ai sfinţit cele patru stihii; Bucură-te, că prin mergerea ta, ai veselit cele cereşti; Bucură-te, ceea ce ai fost primită în frumosul Ierusalim de sus; Bucură-te, ceea ce cu bucurie ai intrat în lăcaşurile cele nefăcute de mâini omeneşti; Bucură-te, Împărăteasa heruvimilor şi a serafimilor; Bucură-te, stăpâna îngerilor şi a arhanghelilor; Bucură-te, mângâierea şi izbăvirea credincioşilor; Bucură-te, ajutorul şi sprijinirea moştenirii tale; Bucură-te, solitoarea către Dumnezeu, pentru tot neamul creştinesc; Bucură-te, întru tot bună şi dătătoarea tuturor bunătăţilor; Bucură-te, ceea ce eşti plină de har, care întru adormirea ta nu ne laşi pe noi!
Condacul al 3-lea
Puterea Celui de Sus a răpit din India pe Toma, care prin oarecare voire a lui Dumnezeu nu s-a întâmplat la preacinstita adormire a Maicii lui Dumnezeu să fie de faţă, şi a fost dus la mormântul cel primitor de viaţă. Deci pentru Toma, fiind desfăcut mormântul, plecându-se să o vadă acolo, a cunoscut că este înălţată la cer, şi crezând vedeniei sale celei din călătorie prin văzduh, a cântat: Aliluia!
Icosul al 3-lea
A înţeles astfel ucenicul că din iconomia lui Dumnezeu i-a fost rânduit să nu se întâmple să fie la înmormântarea Maicii Domnului împreună cu ceilalţi. Pentru aceea, bucurându-se pentru adormirea ei cea fără de moarte, a zis aşa: Bucură-te, că ai fost luată de la pământ de Fiul tău; Bucură-te, că te-ai suit la cele înalte, spre a te îndulci de slava lui Hristos; Bucură-te, că te-ai suit la cele de sus, înconjurată de toate căpeteniile îngereşti, şi i-ai aruncat lui Toma omoforul tău din văzduh, ca o adeverire, spre mărturie; Bucură-te, că ai fost purtată de heruvimi, la cele mai presus de ceruri; Bucură-te, că ai fost înălţată cu cântare de mare cuviinţă prin porţile cereşti, de mai-marii puterilor îngereşti; Bucură-te, că eşti înconjurată şi fericită de toţi locuitorii cerurilor; Bucură-te, cer pământesc, care eşti înălţată la locuinţa Celui de Sus; Bucură-te, tronul Domnului, care eşti înălţată de la pământ la Împărăţia cerească; Bucură-te, solitoarea noastră şi tare sprijinire la Fiul tău; Bucură-te, chezăşia noastră către Dumnezeu, spre mântuire; Bucură-te, împărăteasa creştinilor şi ajutătoare pentru dobândirea Împărăţiei cereşti; Bucură-te, Maica Vieţii, şi, după Dumnezeu, nădejdea vieţii noastre celei veşnice; Bucură-te, ceea ce eşti plină de har, care întru adormirea ta nu ne laşi pe noi!
Condacul al 4-lea
Vifor de gânduri netrebnice şi necredincioase având în sine evreul Atonie şi văzând pe purtătorii de Dumnezeu Apostoli ducând la mormânt cu mare cinste trupul cel preacurat al Maicii lui Dumnezeu, s-a pornit ca să-l răstoarne. Dar fără de veste, odată cu orbirea, i s-au tăiat şi mâinile, ce au rămas lipite de pat. Acela apoi, prin credinţă, Mamă a lui Dumnezeu te-a mărturisit pe tine, cântând lui Dumnezeu: Aliluia!
Icosul al 4-lea
Auzind tainicii apostoli şi singurii văzători ai Cuvântului pe îngeri cântând înalte cântări, la înmormântarea trupului celui de Dumnezeu purtător, şi vrând să-i dea cinstea cea plăcută lui Dumnezeu, s-au nevoit cu un glas a cânta aşa: Bucură-te, ceea ce ai luat buna vestire, pentru mergerea ta la Împărăţia cea de Sus; Bucură-te, ceea ce de la binevestitorul Gavriil ai primit ramura cea de bucurie a raiului; Bucură-te, că ai luminat mulţimea heruvimilor cea preacinstită; Bucură-te, că ai luminat firea serafimilor cea preamărită; Bucură-te, ceea ce ai fost de patriarhii Avraam, Isaac şi Iacov mai înainte închipuită; Bucură-te, ceea ce ai fost de profet mai înainte vestită; Bucură-te, că ai înfrânt semeţia cea rea a evreului; Bucură-te, că ai dat lui vindecare; Bucură-te, ceea ce ai întors necredinţa lui Atonie la credinţă; Bucură-te, ceea ce ai primit pocăinţa lui; Bucură-te, că înalţi la cer pe cei ce au iubire şi credinţă către tine; Bucură-te, că eşti izbăvitoarea celor ce cu credinţă tare cheamă numele tău în ajutor; Bucură-te, ceea ce eşti plină de har, care întru adormirea ta nu ne laşi pe noi!
Condacul al 5-lea
Sfinţii Apostoli, ca nişte stele conduse de Dumnezeu fiind în lume, împrăştiaţi pentru predicarea Evangheliei, răpiţi au fost pe nori prin văzduh şi aduşi spre înmormântarea Maicii Domnului, pe care cu laude şi cu cântare petrecând-o împreună cu îngerii cântau: Aliluia!
Icosul al 5-lea
Văzând văzătorii de Dumnezeu pe Stăpânul lor luând în mâini sufletul Maicii Sale şi cunoscând că El este Domnul, s-au nevoit cu cântări sfinte a lăuda pe cea binecuvântată şi au cântat aşa: Bucură-te, Împărăteasă, care ai purtat pe Cel ce împărăţeşte peste toate; Bucură-te, ceea ce şi tu însăţi eşti purtată de mâinile Fiului tău; Bucură-te, sceptru împărătesc, din dreapta lui Hristos; Bucură-te, stâlparea porumbiţei, cea din mâna lui Noe; Bucură-te, toiagul lui Aaron, care a odrăslit neputreziciunea; Bucură-te, crinul cel neveştejit, care a înflorit nemurirea; Bucură-te, chivotul însufleţit de Dumnezeu, al dumnezeiescului Părinte David; Bucură-te, psaltire şi alăută preafrumoasă, ce ai ridicat mărirea profeţiei; Bucură-te, chivot însufleţit al sfinţeniei Domnului; Bucură-te, viaţă care ne-ai adus pe noi întru bucurie Domnului; Bucură-te, cortul cel umbrit de heruvimi; Bucură-te, Sfânta Sfintelor, cea grăită de serafimi; Bucură-te, ceea ce eşti plină de har, care întru adormirea ta nu ne laşi pe noi!
Condacul al 6-lea
Apostolii, purtători ai cuvântului lui Dumnezeu în lume, după ducerea Maicii Domnului la cele de sus, fiind aşezaţi la obişnuita masă comună şi luând o parte de pâine şi înălţând-o în numele Domnului, deodată au văzut de sus pe Împărăteasa, Născătoarea de Dumnezeu, împreună cu îngerii purtători de lumină, şi auzind-o, dându-le lor pace de la Fiul ei şi Dumnezeu, au cântat: Aliluia!
Icosul al 6-lea
Strălucit-a nouă de voie Hristos, Soarele dreptăţii, din preacuratele tale coapse şi prin buna înţelepciune a predicii Apostolilor lumea s-a luminat, iar pe tine, Maica Lui din neam în neam te-a preamărit. Pentru aceasta şi noi te fericim cântând ţie: Bucură-te, pururea Fecioară, că de toate neamurile în veci eşti mărită; Bucură-te, preabună şi preaîndurată, asupra oamenilor mare ajutătoare; Bucură-te, că ai împlinit făgăduinţa cetei ucenicilor; Bucură-te, că, prin mijlocirea ta, dai pace lumii de la Fiul tău şi Dumnezeu; Bucură-te, privire preadorită şi dulce a sfinţilor; Bucură-te, bucuria cea întru tot veselitoare, a preacuvioaselor maici şi a sfintelor fecioare; Bucură-te, că treci peste corturile drepţilor din rai; Bucură-te, că îndreptezi pe toţi spre dumnezeiasca slavă cerească; Bucură-te, plinirea doririi tuturor lucrurilor celor bune; Bucură-te, începutul mântuirii omeneşti; Bucură-te, Împărăteasa celor ce împărăţesc după Dumnezeu pe pământ; Bucură-te, Doamna şi Stăpâna celor ce domnesc după Domnul şi Stăpânul cerului; Bucură-te, ceea ce eşti plină de har, care întru adormirea ta nu ne laşi pe noi!
Condacul al 7-lea
Pe toţi cei ce vor să intre cu credinţă în sfânta ta biserică, Născătoare de Dumnezeu, pururea îi miluieşti, iar pe cei ce te măresc, de toate asupririle şi supărările îi izbăveşti. Pentru aceea, şi binecredinciosului nostru popor, care pururea te fericeşte, învingere asupra potrivnicului îi dăruieşte şi toate cele de mântuire ne dă nouă, care ne rugăm ţie, cântând: Aliluia!
Icosul al 7-lea
Arătat-a făptură nouă, arătându-Se nouă Domnul, Făcătorul tuturor, prin tine, Născătoare de Dumnezeu; iar tu, având purtare de grijă pentru noi, care cu cinste serbăm adormirea ta, primeşte să cântăm ţie unele ca acestea: Bucură-te, Maica lui Dumnezeu, cea aleasă dintre pământeni; Bucură-te, ceea ce eşti mai presus de cele pământeşti şi de cele cereşti; Bucură-te, că te-ai suit mai sus de heruvimi şi de serafimi; Bucură-te, că ai adunat prin nori ceata Apostolilor la înmormântarea ta; Bucură-te, căci, cu puterea lui Dumnezeu, dovedire învederată, după înmormântarea ta, înaintea lui Toma te-ai arătat în văzduh, când venea pe nori; Bucură-te, că prin aceasta ai adeverit mutarea ta cu trupul la cer; Bucură-te, că ai dat lui Toma omoforul tău, ca o podoabă de încredinţare a mutării tale; Bucură-te, ceea ce eşti împodobită cu frumuseţea tuturor virtuţilor; Bucură-te, ceea ce ai primit în pântecele tău pe Fiul lui Dumnezeu spre mântuirea oamenilor; Bucură-te, ceea ce ai înflorit ca un finic cu trupul; Bucură-te, că te-ai înălţat ca un cedru în slava cea cerească; Bucură-te, pomul vieţii, cel sădit în mijlocul raiului celui de sus; Bucură-te, corabia cea înţelegătoare, ce te-ai înălţat din potopul morţii, la cele de sus; Bucură-te, ceea ce eşti plină de har, care întru adormirea ta nu ne laşi pe noi!
Condacul al 8-lea
Ca pe un soare întru cele de sus ştiindu-te pe tine, Stăpână aleasă, suită de Fiul tău la frumuseţile cele mai presus de fire şi la bunătăţile cele nespuse din ceruri, fiind ţinută cu plăcere în mâinile Lui şi cu bucurie stând la dreapta Lui cea începătoare de viaţă, pururea cântăm Lui: Aliluia!
Icosul al 8-lea
Cu totul fiind ridicată la cele cereşti, iar pe cele pământeşti nelăsându-le Maica lui Dumnezeu, de mâinile Fiului tău ai fost purtată întru cele nepătrunse, la Ierusalimul cel de sus, în cetatea cea frumoasă şi cu totul luminată ai intrat, de heruvimi şi de toate puterile cereşti fiind înconjurată şi cântându-ţi-se unele ca acestea: Bucură-te, al cărei sfânt suflet se sălăşluieşte în Sionul cel de sus şi prealuminat; Bucură-te, al cărui trup nestricăcios se preamăreşte, împreună cu sufletul; Bucură-te, ceea ce ai intrat în cetatea cea împărătească a Atotţiitorului; Bucură-te, ceea ce te-ai înălţat în raiul cel frumos, sădit sus în ceruri; Bucură-te, ceea ce te-ai mutat în cetatea împodobită cu pietre strălucitoare; Bucură-te, ceea ce eşti dusă în cetatea cea înconjurată de oştile cele preaînalte; Bucură-te, că eşti luată mai presus de ceruri de Fiul tău, cu bună cuviinţă dumnezeiască; Bucură-te, că eşti mai cinstită decât toate minţile cele nematerialnice ale îngerilor; Bucură-te, ceea ce duci rugăciunea celor credincioşi la Fiul tău şi Dumnezeu; Bucură-te, ceea ce te rogi neîncetat pentru noi la tronul Fiului tău şi Dumnezeu; Bucură-te, solitoarea către Dumnezeu, pentru mântuirea lumii; Bucură-te, apărătoarea neamului creştinesc, dăruită de Dumnezeu; Bucură-te, ceea ce eşti plină de har, care întru adormirea ta nu ne laşi pe noi!
Condacul al 9-lea
Toată firea îngerească te înalţă pe tine, Născătoare de Dumnezeu, iar neamurile omeneşti te măresc, ca pe o maică a lui Dumnezeu, şi serbează preacinstită adormirea ta, Împărăteasă. Căci pământenii prin tine se împreună cu cele cereşti, iar noi într-un glas cântăm lui Dumnezeu: Aliluia!
Icosul al 9-lea
Cuvintele înaripate ale profeţilor, cele de Dumnezeu insuflate, acum le vedem împlinite întru tine, Născătoare de Dumnezeu. Căci cu adevărat ai născut nouă pe Dumnezeu cu trup. Pentru aceea, crezând taina Cuvântului lui Dumnezeu, cântăm ţie unele ca acestea: Bucură-te, începutul cel deplin al Legii şi al profeţilor; Bucură-te, steaua lui Iacov, cea prevestită de Valaam; Bucură-te, patul marelui Împărat, cel vestit de Solomon; Bucură-te, lâna cea rourată de Iisus, preînchipuită de Ghedeon; Bucură-te, rugul cel nears, mai înainte văzut de primitorul Legii, Moise; Bucură-te, munte sfânt, privit de bărbatul doririlor; Bucură-te, scară cerească, văzută de Iacov; Bucură-te, uşă pecetluită şi neumblată, mai înainte văzută de Iezechiel; Bucură-te, soarele locuirii lui Hristos, cel mai înainte arătat psalmistului David; Bucură-te, taina ce s-a prezis de profeţi în multe chipuri; Bucură-te, că întru tine s-au închipuit cuvintele prezise ale tuturor profeţiilor; Bucură-te, că ai primit toată iconomia Celui de Sus, pentru mântuirea lumii; Bucură-te, ceea ce eşti plină de har, care întru adormirea ta nu ne laşi pe noi!
Condacul al 10-lea
Vrând să mântuiască lumea, Domnul tuturor din neamul pământenilor te-a ales pe tine Maică pentru Sine. Făcându-Se om pentru noi, S-a suit la cer, de unde Se pogorâse şi cu Sine te-a ridicat şi pe tine, spre a petrece în slava cea veşnică a Împărăţiei, împreună cu Dânsul, fără de sfârşit. Pentru aceea, ca un Dumnezeu, auzi de la toţi: Aliluia!
Icosul al 10-lea
Zid eşti credincioşilor, Născătoare de Dumnezeu, Fecioară. Şi apărătoare tuturor celor ce aleargă la tine, Preacurată, căci tu te-ai mutat la ceruri, ca să fii solitoarea cea mai de aproape, pentru toţi care cântă ţie: Bucură-te, cetatea marelui Împărat, aşezată deasupra munţilor cereşti; Bucură-te, zid şi acoperământ, ce nu te ascunzi de la a noastră stăruinţă; Bucură-te, că ajuţi pe cei credincioşi să biruie uneltirile duşmanilor; Bucură-te, că ai înfrânt mulţimea agarenilor; Bucură-te, păzitoarea cea neclintită a ortodocşilor; Bucură-te, împrăştierea ereticilor; Bucură-te, că ne eşti pace şi bucurie; Bucură-te, că ai călcat iadul cel atotpierzător; Bucură-te, cununa aleasă a celor ce cu mintea întreagă luptă împotriva pornirilor trupului; Bucură-te, preamărirea cea mult preţuită a nevoitorilor mucenici; Bucură-te, solitoarea odihnei celei fericite a ostenitorilor cuvioşi; Bucură-te, dătătoarea bucuriei celei veşnice a monahilor celor ce bine au vieţuit; Bucură-te, ceea ce eşti plină de har, care întru adormirea ta nu ne laşi pe noi!
Condacul al 11-lea
Toată cântarea cetelor îngereşti laudă adormirea ta cea preacinstită, ceea ce eşti cu totul lăudată, Stăpână Împărăteasă, de Dumnezeu Născătoare. Iar noi din inimă aducem ţie, care eşti maica tuturor, smerita noastră rugăciune, împreună cu oştile cereşti, cântând lui Dumnezeu, Celui ce, după vrednicie, te-a preamărit pe tine: Aliluia!
Icosul al 11-lea
Făclie primitoare de lumina cea adevărată te-ai arătat nouă, celor de pe pământ. Căci tu luminezi sufletele şi le îndreptezi spre cunoştinţa de Dumnezeu, ale celor ce serbează mutarea ta cea cu totul cinstită. Pentru aceasta cântăm ţie unele ca acestea: Bucură-te, făclia cea nestricată a focului celui nematerialnic; Bucură-te, aurora cea netrecătoare a luminii celei neînserate; Bucură-te, lună strălucitoare din Soarele dreptăţii; Bucură-te, lumină ce luminezi în întuneric; Bucură-te, făclie pusă în sfeşnicul cel preaînalt; Bucură-te, izvorul vieţii, cel răsărit din mormânt la lumină; Bucură-te, Maica Luminii, care călăuzeşti sufletele celor evlavioşi; Bucură-te, Maica Dumnezeului tuturor, care mângâi sufletele celor întristaţi; Bucură-te, ceea ce dăruieşti sfârşit bun celor ce nădăjduiesc spre tine; Bucură-te, ceea ce la Judecata Fiului tău găteşti credincioşilor tăi moştenirea celor din dreapta Lui; Bucură-te, preafericită, că prin tine vom fi şi noi fericiţi, avându-te pe tine ajutătoare şi sprijinitoare în rugăciuni; Bucură-te, preabinecuvântată din neam în neam, că Domnul este cu tine, şi prin tine cu noi; Bucură-te, ceea ce eşti plină de har, care întru adormirea ta nu ne laşi pe noi!
Condacul al 12-lea
Văzând mulţimile îngereşti harul măririi, în slăvitul Tron ceresc, dăruit Maicii lui Dumnezeu celei cinstite, cu şederea de-a dreapta Fiului ei şi Dumnezeu, i s-au închinat ei Scaunele şi Puterile, au înconjurat-o Începătoriile şi Căpeteniile, i s-au plecat înfricoşaţi Heruvimii, Serafimii şi Domniile, împreună cu Arhanghelii şi Îngerii, care smeriţi, o preamăreau cântând: Aliluia!
Icosul al 12-lea
Cântând întru tot cinstita ta adormire, lăudăm toţi înălţarea ta la ceruri, Împărăteasă, Maică a lui Dumnezeu. Iar tu, sfinţeşte, măreşte şi miluieşte pe toţi cei ce cu dragoste te laudă aşa: Bucură-te, ceea ce ai curăţit pământul, cu paşii preacuratelor tale picioare; Bucură-te, ceea ce ai sfinţit văzduhul cu suirea ta la cer; Bucură-te, ceea ce te-ai suit la înălţimea cerească; Bucură-te, ceea ce priveşti toată frumuseţea cea negrăită; Bucură-te, că şezi întru slava Fiului tău şi Dumnezeu; Bucură-te, că te bucuri în veci cu Fiul tău şi Dumnezeu; Bucură-te, frumuseţea din dreapta Domnului, care înfrumuseţezi pe toţi cei ce în ceruri te fericesc pe tine; Bucură-te, bucuria tuturor pământenilor care nădăjduiesc spre tine; Bucură-te, ceea ce eşti îmbrăcată în soare, care străluceşti cu harul şi cu mărirea toată lumea; Bucură-te, ceea ce te-ai făgăduit a păzi şi a mântui pe toţi care te cheamă din toată inima; Bucură-te, Maica lui Dumnezeu, ceea ce eşti mai cinstită şi de Dumnezeu Născătoare numită; Bucură-te, care de la răsărit şi până la apus eşti preamărită de toţi credincioşii ortodocşi; Bucură-te, ceea ce eşti plină de har, care întru adormirea ta nu ne laşi pe noi!
Condacul al 13-lea
O, Maică prealăudată a Împăratului cerului şi al pământului, a lui Hristos Dumnezeul nostru, Celui nemuritor, Care vieţuieşte şi după moarte, primeşte de la noi, la cinstită adormirea ta, această rugăciune de acum şi în viaţa aceasta şi, la vremea morţii noastre, scapă-ne de toată nenorocirea şi chinul; şi Împărăţiei celei cereşti ne învredniceşte, Împărăteasă, pe noi cei care cântăm lui Dumnezeu: Aliluia! (Acest condac se zice de trei ori.)
Apoi se zice din nou Icosul 1: Îngerul întâistătător din cer a fost trimis..., Condacul 1: Celei alese dintre toate neamurile...,
Icosul 1
Îngerul întâistătător din cer a fost trimis să spună Născătoarei de Dumnezeu mutarea ei la cer, fără de grijă şi mai înainte să vestească venirea la ea a Fiului lui Dumnezeu. Şi luminat strălucind, înaintea ei stând, a zis aşa: Bucură-te, preaveselă Maică a Împăratului; Bucură-te, Maica lui Dumnezeu, Împărăteasa cerului şi a pământului; Bucură-te, preamărită, că vine cu slavă la tine Fiul lui Dumnezeu să te ia la cer; Bucură-te, ceea ce eşti preamărită, prin vestirea ducerii tale către Fiul tău şi Dumnezeu; Bucură-te, cea aleasă de Dumnezeu din toate neamurile; Bucură-te, sfântă încăpere a Cuvântului lui Dumnezeu; Bucură-te, plinirea vestirii profeţilor; Bucură-te, preacinstită cunună a apostolilor; Bucură-te, podoaba şi stăpânirea ocârmuitorilor; Bucură-te, înfrumuseţarea arhiereilor şi podoaba preoţilor; Bucură-te, povăţuitoarea monahiilor, celor înţelepţite de Dumnezeu, către Împărăţia cea de sus; Bucură-te, ceea ce deschizi uşile raiului neamului creştinesc, celor care pururea te fericesc pe tine; Bucură-te, ceea ce eşti plină de har, care, întru adormirea ta nu ne laşi pe noi!
Condacul 1
Celei alese dintre toate neamurile, Maicii lui Dumnezeu, Împărătesei, celei ce te sui de la pământ la cer, cântare cu cucernicie, pentru preacinstita ta adormire, aducem ţie, Născătoare de Dumnezeu. Iar tu, ca ceea ce ai biruinţă peste moarte, de toate întâmplările aducătoare de moarte ne păzeşte pe noi, ca să-ţi cântăm: Bucură-te, ceea ce eşti plină de har, care întru adormirea ta nu ne laşi pe noi!
şi această
Rugăciune către Preasfânta Născătoare de Dumnezeu
Preasfântă Stăpână, de Dumnezeu Născătoare, depărtează de la noi, păcătoşii şi nevrednicii robii tăi, trândăvirea, uitarea, nerecunoştinţa, lenevirea şi toate gândurile cele rele şi viclene, urâte şi defăimătoare. Alungă-le de la inimile noastre cele ticăloase şi de la sufletele noastre cele întinate şi de la mintea noastră cea întunecată. Stinge văpaia patimilor noastre şi ne ajută, că neputincioşi suntem. Fereşte-ne de aducerile aminte, de deprinderile cele viclene şi de toate faptele cele rele, din noapte şi din zi, şi ne izbăveşte de ele. Că preabinecuvântat şi preamărit este numele tău cel sfânt, în cer şi pe pământ, în vecii vecilor. Amin.
Cand a a binevoit Hristos Dumnezeul nostru ca să ia pe Maica Sa la Sine, atunci cu trei zile mai înainte a făcut-o să cunoască, prin mijlocirea îngerului, mutarea sa cea de pe pământ.
Căci Arhanghelul Gavriil, venind la dânsa, a zis: "Acestea zice Fiul tău: Vremea este a muta pe Maica Mea la Mine. Nu te teme de aceasta, ci primeşte cuvântul cu bucurie, de vreme ce vii la viaţa cea nemuritoare". Născătoarea de Dumnezeu s-a bucurat cu bucurie mare, şi cu dorul ce avea ca să se mute la Fiul său, s-a suit degrabă în Muntele Măslinilor ca să se roage, căci avea obicei de se suia adesea acolo ca să se roage. Şi s-a întâmplat atunci un lucru minunat. Când s-a suit acolo Născătoarea de Dumnezeu, atunci de la sine s-au plecat pomii ce erau pe munte, şi au dat cinstea şi închinăciunea ce se cădea către Stăpână, ca şi cum ar fi fost nişte slugi însufleţite.
După rugăciune s-a întors acasă şi, îndată, s-a cutremurat casa cu totul, iar ea, aprinzând multe lumânări şi mulţumind lui Dumnezeu şi chemând rudeniile şi vecinii, şi-a grijit toată casa, şi-a gătit patul şi toate cele ce se cădea de îngroparea ei. Şi a spus cele ce i-a zis îngerul, despre a sa mutare la cer. Iar spre încredinţarea celor zise, a arătat şi darul ce i se dăduse: o stâlpare de finic. Iar femeile chemate, dacă au auzit acestea, au plâns cu tânguire şi cu lacrimi şi au suspinat cu jale. Deci potolindu-se ele din tânguire, s-au rugat să nu rămână sărace de dânsa. Iar Preacurata le-a făgăduit că, mutându-se la ceruri, nu numai pe dânsele, ci şi pe toată lumea o va cerceta şi o va umbri. Şi aşa alina întristarea cea mare cu cuvinte mângâietoare. Apoi a arătat despre cele două veşminte ale sale ca să le ia două văduve sărace, fiecare din ele câte unul, care-i erau ei prietene şi cunoscute şi de la dânsa le era hrana.
Bucură-te Maica Vieţii!
Şi vorbind ea acestea şi învăţând, s-a făcut fără de veste sunet de grabnic tunet, şi arătare de mulţi nori, care aduceau de la marginile lumii, pe toţi ucenicii lui Hristos la casa Maicii lui Dumnezeu. Între care erau şi de Dumnezeu înţelepţii ierarhi: Dionisie Areopagitul, Ierotei şi Timotei.
Aceştia, dacă au aflat pricina venirii lor, aşa adunaţi fiind, au zis aceste cuvine către dânsa: "Noi, o, Stăpână, ştiindu-te în lume, ca şi cu singur Stăpânul nostru şi Dascălul ne mângâiam; dar acum cum vom putea să suferim greul acesta? Însă de vreme ce cu voia Fiului şi Dumnezeului tău te muţi spre cele ce sunt mai presus de lume, pentru aceasta plângem, precum vezi şi lăcrimăm, cu toate că într-alt chip ne bucurăm despre cele ce sunt asupra ta rânduite". Acestea au zis şi vărsau lacrimi, iar ea a zis către dânşii: "Prietenii mei şi ucenicii Fiului şi Dumnezeului meu, nu faceţi bucuria mea plângere, ci-mi îngrijiţi trupul, precum eu îl voi închipui pe pat".
Când s-au săvârşit cuvintele acestea, iată a sosit şi minunatul Pavel, vasul cel ales, care căzând la picioarele Maicii lui Dumnezeu, s-a închinat şi deschizându-şi gura a lăudat-o cu multe cuvinte, zicând: "Bucură-te Maica Vieţii, împlinirea şi încheierea propovăduirii mele; că deşi pe Hristos Fiul tău trupeşte pe pământ nu L-am văzut, însă pe tine văzându-te, mi se părea că pe Dânsul Îl văd".
După aceasta, luând Fecioara iertăciune cu toţi, s-a culcat pe pat şi şi-a închipuit preacuratul său trup precum a vrut; şi a făcut rugăciune pentru întărirea lumii şi paşnica ei petrecere, şi i-a umplut şi pe dânşii de binecuvântarea ei. Şi aşa în mâinile Fiului şi Dumnezeului său şi-a dat sufletul.
Şi îndată ochii orbilor s-au luminat şi auzul surzilor s-a deschis, ologii s-au îndreptat şi tot felul de patimă şi de boală lesne se tămăduia. După aceea a început Petru cântarea cea de ieşire şi ceilalţi Apostoli; unii au ridicat patul, alţii mergeau înainte cu făclii şi cu cântări, petrecând spre mormânt trupul cel primitor de Dumnezeu. Atunci s-au auzit şi îngerii cântând şi văzduhul era plin de glasurile cetelor celor mai presus de firea omenească.
Pentru aceste lucruri, mai-marii iudeilor, chemând pe unii din popor, i-au înduplecat să răstoarne patul în care era aşezat trupul cel de viaţă începător. Dar dreptatea lui Dumnezeu ajungând pe îndrăzneţii şi obraznicii aceia; le-a făcut pedeapsă tuturor prin orbirea ochilor. Iar pe unul dintr-înşii, care mai nebuneşte se pornise de apucase acel sfânt pat, l-a lipsit şi de amândouă mâinile, care au rămas spânzurate de pat, tăiate de dreapta judecata a lui Dumnezeu. Iar acela, crezând din tot sufletul, a aflat tămăduire, şi s-a făcut sănătos ca şi mai-nainte. În acelaşi chip şi cei ce orbiseră, crezând şi punând asupra lor o parte din poala patului, au dobândit vindecare.
Toma întârzie din nou
Iar Apostolii, sosind la satul Ghetsimani, au aşezat acel de viaţă începător trup în mormânt, şi au stat trei zile lângă dânsul, auzind neîncetat glasuri îngereşti.
Şi de vreme ce, după dumnezeiasca rânduiala, a lipsit unul din Apostoli, adică Toma, care nu s-a aflat la preamărita îngropare, ci sosind cu trei zile mai pe urma, era mâhnit foarte şi întristat, că nu se învrednicise să vadă şi el ca şi ceilalţi Apostoli trupul; şi au deschis cu socoteală mormântul pentru dânsul ca să se închine şi el acelui preasfânt şi preacurat lăcaş, adică trupului Născătoarei de Dumnezeu.
Şi dacă a văzut s-a minunat că a aflat mormântul fără de sfântul trup, şi era numai giulgiul, care rămăsese mângâiere Apostolilor şi tuturor credincioşilor, şi mărturie nemincinoasa a mutării Născătoarei de Dumnezeu. Că şi până astăzi mormântul cel cioplit în piatră aşa se vede lipsit de trup şi este cinstit cu închinăciune, întru mărirea şi cinstea preabinecuvântatei măritei stăpânei noastre, de Dumnezeu Născătoarei şi pururea Fecioarei Maria.
Conform învățăturii Sfintei Scripturi și experienței marilor sfinți ai Bisericii, cele mai cunoscute și eficiente mijloace pentru dobândirea Sfântului Duh sunt următoarele: Inima curată și trupul neprihănit Smerenia Ascultarea glasului lui Dumnezeu Rugăciunea Lepădarea de sine în viaţa de zi cu zi Citirea și ascultarea Sfintei Scripturi Tainele Bisericii și, în special, Sfânta Împărtășanie
Fiecare suflet credincios se poate umple de Duh Sfânt, dacă se curățește de păcat, dacă se eliberează de iubirea de sine și dacă se vindecă de patima mândriei. Sfântul Duh este întotdeauna prezent în jurul nostru și dorește să se sălășluiască întru noi. Însă faptele noastre rele ne înconjoară ca un zid tare de piatră, iar păcatele noastre, ca niște paznici sălbatici, Îl alungă pe Sfântul Duh departe de noi și nu-L lasă să se apropie.
Fiecare păcat săvârșit ne îndepărtează și mai mult de Sfântul Duh. Cel mai cumplit dintre păcatele trupului este desfrânarea, iar dintre cele ale sufletului mândria. Sfântul Duh, Care întruchipează curăția desăvârșită, niciodată nu va putea să se sălășluiască într-un om adâncit în păcate. Cum să locuiască în inima noastră când aceasta este plină de griji lumești, de pofte și de patimi?
Să vedem mai pe îndelete care sunt mijloacele care ne ajută să dobândim Sfântul Duh.
1. Dacă vrem să nu pierdem Sfântul Duh primit la Botez sau dacă deja L-am pierdut și vrem să-L redobândim, suntem datori să avem inimă curată și trup neprihănit, adică spălat de orice păcat trupesc.
Inima și sufletul nostru trebuie să fie templu al Duhului Sfânt. În cel care are inimă curată și trup neprihănit, Duhul Sfânt va putea intra și va putea domni în sufletul său. E de ajuns numai ca omul să nu-și pună nădejdea în faptele sale bune și să nu se mândrească cu ele, adică să nu creadă că pe bună dreptate a primit darurile Sfântului Duh, ca răsplată din partea lui Dumnezeu pentru faptele sale.
Dacă ți s-a întâmplat să-și murdărești inima și să-ți strici trupul, trebuie să te curățești neapărat prin pocăință. Deci nu mai păcătui, ci pocăiește-te cu inimă înfrântă și începe să trăiești cu mai multă luare aminte. Și astfel te vei învrednici să primești Sfântul Duh în inima ta.
2. Unul din cele mai sigure mijloace de dobândire a Sfântului Duh este smerenia. Chiar dacă ești un om cinstit, drept și milostiv, chiar dacă ții toate poruncile lui Dumnezeu, să te consideri întotdeauna o slugă nevrednică, un instrument prin care lucrează Dumnezeu. De altfel, e de ajuns să aruncăm o privire mai atentă spre faptele noastre bune sau chiar spre virtuțile noastre cele mai mari pentru a ne da seama cât de puțin merită să fie numite virtuți creștine. De pildă, de câte ori nu facem milostenie, dacă nu din slavă deșartă și iubire de sine, cel puțin din interes, ca niște cămătari redutabili, nădăjduind că, pentru un ban dat vreunui sărac, vom lua de la Dumnezeu însutit sau înmiit?
Smerenia înseamnă să înduri în tăcere și fără să cârtești toate necazurile, neajunsurile și nefericirile, considerându-le drept răsplată pentru păcatele tale. Să nu zici «vai, ce necaz mare a dat peste mine!», ci «mic este acest necaz în comparație cu ce mi se cuvine!». Și să nu ceri de la Dumnezeu să te scape de încercări, ci să-ți dea putere să treci peste ele.
3. De asemenea, putem dobândi Sfântul Duh prin ascultarea față de Dumnezeu. Dumnezeu ne vorbește foarte clar și pe înțelesul nostru. Putem să-I auzim vocea în orice loc, timp sau împrejurare. E de ajuns numai să avem urechi de auzit. Ești nefericit? Te-a nedreptățit cineva? Ți-a murit vreo rudă? Ești bolnav, trist sau melancolic fără vreun motiv vădit, așa cum ni se întâmplă de multe ori? În toate aceste cazuri, îți vorbește Dumnezeu, cerându-ți să-ți revii și, în loc să-ți pui nădejdea în oameni, sau să cauți mângâiere în petreceri și distracții, să te întorci la El prin pocăință, căutând mângâiere și ajutor numai la El.
Dacă, dimpotrivă, îți este bine, dacă ai bunuri din belșug și nu-ți lipsește nimic, dacă toate treburile tale merg foarte bine, dacă nu ai vreo durere sau tristețe, ci ai parte numai de bucurii și mai ales de bucurii duhovnicești, în toate acestea trebuie să distingi din nou vocea lui Dumnezeu, care te îndeamnă să-L iubești din toată inima pe Binefăcătorul tău, sa-I mulțumești din tot cugetul tău și să nu uiți ca, atunci când te bucuri de bunurile acestei lumi, să-i ajuți și pe frații tăi aflați în nevoie, adică pe cei săraci. De asemenea, să nu uiți că lucrurile cu adevărat bune și bucuria veșnică se află în ceruri și provin din Izvorul a tot binele și a toată bucuria.
Dacă disprețuirea unui stăpân pământesc constituie fărădelege, cu atât mai mult disprețuirea Stăpânului ceresc. Dacă nu suntem cu luare aminte, se poate ca, din cauza multelor și repetatelor fărădelegi pe care le săvârșim, Dumnezeu să ne părăsească ca pe niște copii neascultători, lăsându-ne să facem ce vrem. Drept urmare, mintea noastră se va întuneca atât de mult, încât nici cele mai cumplite păcate săvârșite nu ni se vor mai părea atât de grave, ci doar slăbiciuni inevitabile ale firii noastre omenești. Așadar pe cât de folositor și mântuitor este să ascultăm glasul lui Dumnezeu, pe atât de periculos și vătămător este să nu-l luăm în seamă.
4. Sfântul Duh poate fi dobândit și prin rugăciune. Acesta este mijlocul cel mai simplu și mai eficace, putând fi folosit de fiecare dintre noi în orice moment.
Așa cum se știe, rugăciunea este de două feluri: exterioară și interioară (lăuntrică). Cine se roagă punând accentul numai pe plecarea genunchilor, putem spune că face rugăciune exterioară, iar cine se adresează lui Dumnezeu cu mintea și inima, străduindu-se să-L aibă neîncetat în cugetul său, putem spune că a dobândit rugăciunea lăuntrică.
Știți cu toții care din cele două feluri de rugăciune este mai bun, mai rodnic, mai plăcut înaintea lui Dumnezeu. Și știți de asemenea că putem să ne rugăm pretutindeni și întotdeauna, chiar și atunci când am căzut în păcat. Putem să ne rugăm și în timp ce lucrăm, și în timp ce ne odihnim, și în zilele de sărbătoare, și în zilele de rând, în picioare, în șezut sau întinși în pat.
Trebuie să vă spun însă că, deși rugăciunea lăuntrică este cel mai puternic mijloc de a dobândi harul dumnezeiesc, totuși nu trebuie să neglijăm rugăciunea exterioară și mai ales cultul divin comun. Mulți zic: «De ce să merg la biserică când pot să mă rog și acasă? La biserică mai mult păcătuiesc decât să mă rog». Ce credeți că îi face să vorbească așa? Buna cunoaștere sau dreapta judecată? Nicidecum, ci, dimpotrivă, lenea și egoismul. Este adevărat faptul că, din păcate, ni se poate întâmpla să stăm în biserică și să păcătuim. Aceasta nu se întâmplă însă din cauza faptului că mergem la biserică, ci din cauza dispoziției necorespunzătoare cu care mergem, adică atunci când mergem la biserică nu ca să ne rugăm, ci ca să facem cu totul altceva. Și, ca să vă convingeți, uitați-vă la cei care, invocând motivele enumerate mai sus, nu vin la biserică. Aceștia se roagă cumva acasă? Nici vorbă!
Am spus mai înainte că dacă nu avem în noi Duh Sfânt, nu ne putem ruga cu adevărat. Într-adevăr, pentru a ne ruga cum trebuie, e nevoie de multă trudă și nevoință. Nu ne putem îndrepta mintea și inima către Dumnezeu îndată sau într-o fracțiune de timp. De altfel ce putem obține în lumea aceasta în mod simplu, rapid și fără trudă? Ce artă, ce știință, ce mângâiere duhovnicească poate fi obținută astfel? De aceea există rugăciunea. Chiar dacă pui în rugăciunea ta multă trudă și nu afli nici o plăcere, să nu încetezi a te ruga cu stăruință și cu zel. Să te obișnuiești cu rugăciunea și cu convorbirea cu Dumnezeu. Să încerci pe cât posibil să-ți aduni și să-ți controlezi gândurile împrăștiate. Și astfel, încet-încet, rugăciunea ți se va părea tot mai ușoară, vei începe să simți o mângâiere dulce. Și dacă te străduiești cu adevărat, Sfântul Duh, văzând stăruința și dorința ta arzătoare, te va ajuta numaidecât. Și, odată intrat înăuntrul tău, te va învăța rugăciunea adevărată.
Dumnezeu ne cere să ne rugăm neîncetat. Mulți zic: «cum este posibil să ne rugăm neîncetat, de vreme ce trăim în lume? Dacă ne ocupăm numai de rugăciune, când vom avea timp să ne facem treburile și să ne împlinim datoriile?». Desigur, rugăciunea neîncetată nu se referă la partea exterioară. Adică nu putem să ne aflăm într-o stare de continuă rugăciune exterioară, fiindcă trebuie să și muncim pentru a ne asigura traiul de zi cu zi. Însă cine este conștient de sărăcia sa lăuntrică, nu va înceta a se ruga, orice ar face. Cel care își dorește din adâncul sufletului să intre în Împărăția Cerurilor, va găsi prilejul și timpul să se roage atât în afară, cât mai ales înlăuntrul său. Chiar și atunci când va lucra din greu și neîntrerupt, va găsi timp să vorbească și cu Dumnezeu. Numai cel care nu vrea nu are timp să se roage.
Unii cred că rugăciunea trebuie citită numai din cărți. Desigur, este bine dacă poți să-l slăvești și să te rogi lui Dumnezeu în psalmi și în imnuri bisericești citite din cărți. Dacă însă nu știi să citești, atunci e de ajuns să înveți rugăciunile principale, începând cu «Tatăl nostru». În această rugăciune, pe care ne-a predat-o Însuși Domnul, sunt cuprinse toate nevoile noastre. Dacă împrejurările vieții nu-ți permit să te rogi cât trebuie, măcar să spui câteva rugăciuni scurte și simple, ca «Doamne miluiește», «Dumnezeule, ajută-mi», «Doamne, iartă-mă» sau «Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă pe mine păcătosul».
5. Un Sfânt Părinte a zis cândva: «Dacă vrei ca rugăciunea ta să se înalțe direct la Dumnezeu, adaugă-i două aripi: postul și milostenia». Căci aceste două virtuți practice ne ajută să ne lepădăm zilnic de noi înșine.
Postul reprezintă în general temperarea și înfrânarea de la consumarea unor anumite alimente. Scopul postului este de a smeri și ușura trupul, făcându-l astfel mai ascultător față de suflet. Fiindcă un trup sătul și gras își cere drepturile, adică confort și facilități, ne face tot mai trândavi și nu ne lasă să cugetăm la cele dumnezeiești. Cu alte cuvinte, leagă sufletul, îl sufocă, făcând ce vrea cu el.
Însă postul trupesc trebuie însoțit și de postul sufletesc. Postul sufletesc înseamnă să-ți păzești limba de orice cuvânt rău și nefolositor, să-ți învingi poftele și să-ți dezrădăcinezi patimile.
Cât despre milostenie, adesea noi numim astfel ajutorul pe care îl oferim celor săraci. Însă milostenia nu constă numai în acest lucru. Milostenia este orice act de iubire și de milă, spre exemplu: să dai mâncare celor săraci, să dai apă celor însetați, să-l îmbraci pe cel gol, sa-l vizitezi pe cel bolnav și pe cel întemnițat, să-l găzduiești pe cel care nu are casă, să-i cercetezi pe orfani, etc.
Însă, pentru ca milostenia ta să fie adevărată, toate acestea trebuie să le faci fără să te mândrești, fără să cauți laudele oamenilor sau recunoștința celor pe care i-ai ajutat.
6. Un alt mijloc de a dobândi Sfântul Duh este, așa cum am spus mai sus, citirea și ascultarea Sfintei Scripturi.
Pentru noi, oamenii, Sfânta Scriptură este o vistierie, de unde putem extrage lumină și viață: lumină, care luminează și înțelepțește, și viață, care ființează, mângâie și umple de bucurie. Sfânta Scriptură este unul din cele mai prețioase daruri oferite de Dumnezeu omului, o mare binefacere, de care oricine se poate folosi; e suficient numai să vrea. Biblia este sfântă înțelepciune, care este atât de minunată, încât poate fi înțeleasă chiar și de cei mai simpli și neștiutori de carte. Tocmai de aceea, mulți oameni simpli, citind sau auzind Sfânta Scriptură, au devenit foarte evlavioși și au primit Duhul Sfânt, pe când alții, mult mai învățați, studiind-o, dimpotrivă, au ajuns la rătăcire sau chiar pierzanie. Aceasta deoarece primii au citit-o cu inimă curată, fără migăleală raționalistă, căutând să dobândească nu cunoașterea umană, ci harul și puterea Duhului lui Dumnezeu; iar ceilalți, crezându-se înțelepți și atotștiutori, căutau în Scriptură nu puterea și Duhul lui Dumnezeu, ci înțelepciunea lumii acesteia.
7. În sfârșit, Sfântul Duh poate fi dobândit prin participarea la Sfintele Taine ale Bisericii și în special la Taina Euharistiei.
Domnul Iisus Hristos a zis: «Cel care mănâncă Trupul Meu și bea Sângele Meu întru Mine rămâne și Eu întru el» (Ioan 6, 56). Cu alte cuvinte, împărtășindu-ne cu vrednicie din Sfintele Daruri, ne unim cu Domnul. Căci cel care, cu pocăință adevărată, cu inimă curată, cu frică de Dumnezeu și cu credință neclintită, ia Trupul și Sângele Domnului, ia în același timp și Duh Sfânt. Iar Acela îl pregătește să-L primească înăuntrul său pe Domnul Hristos și pe Dumnezeu Tatăl, adică îl pregătește să devină templu și casă a adevăratului Dumnezeu în Treime. Dimpotrivă, împărtășindu-ne cu nevrednicie din Sfintele Daruri, adică cu suflet necurat, cu inima plină de răutate și ură, nu numai că nu primim Sfântul Duh, ci devenim și trădători, asemenea lui Iuda, răstignindu-L din nou pe Hristos.
Pentru cei care se împărtășesc cu vrednicie, Trupul și Sângele lui Hristos reprezintă medicamentul care vindecă orice boală și slăbiciune. Și cine dintre noi se află într-o stare perfectă de sănătate? Cine nu are nevoie de vindecare, de mângâiere și de alinare?
Trupul și Sângele lui Hristos constituie hrana noastră în drumul spre Împărăția Cerurilor. Oare poate cineva să pornească la un drum lung și obositor fără a-și procura hrana necesară? De asemenea, Trupul și Sângele lui Hristos este un mijloc vizibil de sfințire, pe care ni l-a lăsat moștenire Însuși Domnul, pentru a ne sfinți. Deci cine nu ar vrea să fie părtaș la această moștenire și să se sfințească?
Așadar nu pregetați să participați la Potirul vieții, ci, cu frică de Dumnezeu și cu credință, să vă apropiați de Acesta. Cine refuză sau neglijează Sfânta Euharistie, nu Îl iubește pe Hristos și de aceea nu va primi nici Duh Sfânt și nici nu va intra în Împărăția Cerurilor.
Așadar acestea sunt mijloacele prin care putem dobândi Duhul Sfânt: inimă curată și viață fără de prihană, smerenie, ascultare față de glasul lui Dumnezeu, rugăciune, lepădare de sine, studiul Sfintei Scripturi, Sfânta Cuminecătură.
Desigur, fiecare dintre aceste mijloace este de ajuns ca să dobândim Duhul Sfânt. Însă este mai bine și mai eficient să le folosim pe toate împreună, căci atunci, fără îndoială, vom lua Duh Sfânt și vom deveni sfinți.
În încheiere, aș vrea să menționez faptul că, dacă cineva se învrednicește să primească Sfântul Duh, iar apoi cade în păcat, în felul acesta Îl alungă dinlăuntrul său. Dacă se întâmplă acest lucru, să nu deznădăjduiască totuși, să nu creadă că toate sunt pierdute, ci, cât de repede posibil, să cadă în genunchi înaintea lui Dumnezeu și, cu pocăință și rugăciune fierbinte, să-L roage pe Sfântul Duh să se întoarcă înapoi în el.
Sursa: Sfântul Inochentie al Moscovei, Η πνοή του Αγίου Πνεύματος (Suflarea Sfântului Duh), colecția «Η φωνή των Πατέρων» (Glasul Părinților), vol. III, ed. I. M. Paraklítou, pp. 92-102.
