Pr Cleopa ,,Despre milostenie si smerenie,,

DESPRE SMERENIE 

- dialog cu Parintele Arsenie Papacioc



Ce se întelege prin smerenie si care sunt dezastrele mândriei?

- Smerenia este arta care te trimite la tine, să stai cu tine, smerit în tine. Procesul care a rânduit întreaga stare de lucruri, soarta întregii creatii a lui Dumnezeu si care a fost făcut printr-un act de mare smerenie, înfricosându-se îngerii si toate puterile ceresti, este întruparea Mântuitorului. Sigur, Dumnezeu fiind, vă închipuiti ce pogoră mânt, dincolo de orice putere de întelegere, a făcut, pentru a lua chip de om.

Actul ăsta era necesar să se facă, pentru că, printr-un act de mândrie nesăbuit, Lucifer a pretins că este Dumnezeu, că ar fi vrut să fie Dumnezeu. Si numai prin două cuvinte: „Eu sunt..." - atât a zis satana. Ar fi vrut să zică: Eu sunt Cel Ce sunt, adică Dumnezeu. Dar a căzut. Si vă închipuiti, s-a pedepsit în forma cea mai grozavă si mai cumplită. Că spune într-un loc: „Dacă ai vedea un drac în adevărata lui urâciune, n-ai putea rezista să nu mori". Se mai spune despre o sfântă, Ecaterina, că a văzut un drac, dar nu în adevărata lui urâciune. Si a preferat să meargă toată viata pe jar, numai să nu mai vadă. Vă închipuiti, atât e de grozav si de urât. Lumea îsi închipuie că acolo, în suferinte, în iad, va fi tot o conjunctură posibilă, dialogală, nu-stiu-ce. Nu! Una dintre marile suferinte de acolo este si vederea dracilor!

Deci a fost necesar ca Mântuitorul să se smerească. Pentru că smerenia este singura fortă care poate elibera orice suflet si orice popor, în toată creatia lui Dumnezeu. Bunăoară, noi, ca să putem fi alături de Hristos, trebuie să purtăm aceiasi identitate. Dacă El s-a smerit, El, Care a făcut cerul si pământul si Care a făcut tot ce există, sigur că creatia Lui va trebui să stea la dispozitia Lui, smerită.

Un crestin cu viată bună, a bătut la usa Mântuitorului să-i deschidă. Si a întrebat: „Cine este acolo?" „Un crestin iubitor al Tău". „Nu se poate. Nu esti pregătit. Nu-ti deschid!" îngrijorat, foarte îngrijorat, si-a dat seama de ce. Pentru că el trăise o viată crestină cum a stiut el. Trebuie să fac o paranteză: smerenia s-a cam rationalizat. A trecut într-un fel de obicei speculat, după cum se spune: „E smerit, mândruletul!" S-a frământat el: „Care ar putea să fie motivul pentru care nu mi-a deschis?" Si, frământându-se, a intrat într-o smerenie autentică, căci nu e usor să te frământi când nu te primeste Hristos, mai ales pentru un om care crede si trăieste în Hristos, cu nădejdea vesniciei alături de Hristos. Si s-a dus smerit si a bătut la usă. „Cine este acolo?" „Tu esti", a zis credinciosul. Mântuitorul i-a răspuns: „Dacă tu esti Eu, intră!" Avea aceiasi identitate cu El! Cum spune Sfântul Simeon: „Dumnezeu se adună cu dumnezeii, după har".

Ce este falsa smerenie si cum o deosebim de adevărata smerenie?

- De fapt, trebuie să stim toti că niciodată un om smerit nu se vede smerit. Nu se vede, pentru că n-ar mai fi smerit. Precum spune un sfânt părinte în Pateric: „Ce este smerenia, părinte?" „A te vedea pe tine sub toată făptura, fiule". Făptură e si viermele, faptură e si câinele. Cum ar putea fi fiinta asta ratională sub toată făptura? Pentru că si viermele si oricare fiintă stiu precis ce vor: vor să trăiască. în sensul acesta se zbate, se încovoaie să ajungă existenta vietii. Biologic, că e vierme.

"Fiti întelepti ca serpii", spune Mântuitorul, "si blânzi ca porumbeii". De ce întelept ca sarpele, care-i atât de odios între fiare, între animale? Pentru că sarpele îsi fereste capul. Să nu-1 lovesti la cap, că moare. Dacă îl lovesti oriunde, nu piere. Si capul nostru e Hristos. Trebuie, cu orice chip, identificat cu El si ferit Hristos, să nu cumva să sufere Hristos, Care a spus: "Fără de mine nu puteti face nimic!"

Lumea, la astfel de cuvinte, după mii de ani, cerbicoasă, consideră că aceste cuvinte din Scriptură au fost când au fost. La anul 419 s-a tinut un Sinod local la Cartagina si printre alte teme care s-au discutat a fost si problema aceasta: grija Bisericii la cele ce a spus Hristos, stiind că tot ce a spus Hristos e adevărat. La canonul 184 spune asa: „Dacă totusi zici că poti ceva fără Hristos, anatema să fii!" Adică, mai mult decât blestemat.

**************

DESPRE SECTARI 

 Pr. Arsenie Boca

Vor merge in iad cu Biblia in mana!

Zicea sa nu ne prindem mintea cu sectantii pentru ca nu putem sa reusim cu ei, caci sunt atat de inraiti incat: “Mie, au sarit si mi-au rupt cartea”. Parintele a hotarat sa le argumenteze din Biblie si ei daca au vazut ca nu pot sa-i raspunda au sarit sa-i rupa cartea. (Gheorghe Silea, 45 ani – Sambata de Sus)

Niste oameni din Vistea l-au invitat pe Parintele sa faca vecernia in Vistea de Sus. Erau multi sectari acolo. Cand a ajuns acolo, Parintele a zis: “Dar ce vad aici? O multime de persoane care nu-si pot face Sfanta Cruce. Sa iasa toti afara!”. Incet-incet, desi se codeau, au iesit. Le-a spus Parintele: “Eu va cunosc pe voi caci aveti pecetea satanei pe frunte si va arat cu degetul”. Dupa ce au iesit toti, Parintele si-a rostit cuvantul. (Beleana Ileana, Recea)

Pocaitilor le spunea ca, daca nu cred in Iisus Hristos, in Maica Domnului si in Sfanta Cruce, vor merge in iad cu Biblia in mana! (Cismas Eugenia, 78 ani, Fagaras)

“Marturii din Tara Fagarasului despre parintele Arsenie Boca”, editura Agaton, 2004

Psalmul 50 Putna

La citirea Psaltirii trebuie să avem multă curăţie sufletească şi trupească




-Preacuvioase părinte, orice creştin poate să se roage citind din Psaltire? E adevărat că se înmulţesc ispitele pentru creştinul care citeşte Psalmi?

Psaltirea este, cred, cea mai cunoscută şi mai citită dintre cărţile canonice ale Vechiului Testament. Psalmii exprimă frământările interioare, dar şi aspiraţiile de mai bine ale omului, astfel încât Psaltirea devine cartea fiecărui suflet „necăjit şi dosădit“, aşa după cum frumos glăsuieşte o veche vorbă românească. De aceea, orice creştin trebuie să recurgă la acest balsam pentru suflet, mai ales în clipele mai grele ale vieţii, la vreme de încercări, ispite, boli şi nelinişti. Sfântul Vasile cel Mare, referindu-se la folosul Psaltirii, spunea: „…psalmul este liniştirea sufletului, dătător de pace, căci el potoleşte cugetele furtunoase şi învăluitoare, liman împotriva demonilor“.

Ispitele de care aminteaţi în întrebarea dumneavoastră sunt de fapt încercările demonilor de a ne depărta de această mântuitoare îndeletnicire, căci ei se tem de puterea dumnezeiască ascunsă tainic în psalmi. Unii credincioşi abandonează citirea Psaltirii tocmai din cauza aceasta. Se tem de ispitele care-i încolţesc. Părintele Cleopa de la Sihăstria ne îndemna în astfel de împrejurări să nu renunţăm, ci să ne zidim duhovniceşte cu mai mult post, smerenie şi rugăciune. Sfinţii Părinţi spun că Psaltirea, unită cu postul şi smerenia, este cea mai puternică armă împotriva diavolilor. Aşadar, ne învaţă părinţii duhovniceşti că la citirea Psaltirii trebuie să avem multă curăţie sufletească şi trupească, căci nu primează cantitatea (numărul de psalmi), ci calitatea, adică trăire intensă şi simţire profundă în smerenie.

Pentru cine se dau pomelnicele la Psaltire şi unde?

Tradiţia ne spune că putem pomeni la Psaltire pe toţi creştinii, dar cu prioritate pe acei care se luptă cu păcate grele, cu tulburări, nelinişti, ispitiţi de cel viclean. Sigur, condiţia de căpătâi este ca cei pe care îi pomenim să fie ortodocşi. Pomelnicele pentru citirea la Psaltire se dau cu precădere la mănăstiri, acolo unde de obicei psalmii se citesc nu doar în cadrul slujbelor rânduite, ci şi în afara acestora. Sunt şi biserici de enorie unde se citeşte Psaltirea, mai ales în perioada Postului Mare şi, de aceea, credincioşii pot da pomelnice şi în acele sfinte lăcaşuri. Există o oarecare cutumă de a plăti pomelnice la Psaltire pentru vrăjmaşi. Reamintim aici că Biserica nu se roagă pentru răul nimănui, dimpotrivă, înalţă rugăciuni pentru îndreptarea, liniştirea, pacea chiar şi a duşmanilor. Deopotrivă să nu uităm că atunci când plătim un pomelnic, chiar şi la Psaltire, ne revine şi nouă datoria de a înmulţi rugăciunea, postul şi facerea de bine, pentru ca Dumnezeu să Se milostivească spre noi şi să ne împlinească dorinţele cele de folos pentru viaţa şi mântuirea noastră.



http://www.doxologia.ro

despre purtarea crucii - Mitropolit Bartolomeu Anania

     Mântuitorul nu ne îndeamnă doar să ne luăm crucea. Ci şi să-L urmăm. Să-I călcăm pe urme pe culmile Golgotei, să trecem de la vorbirea despre Cruce, la purtarea ei.

Orice cruce aveti de dus, să nu uitaţi direcţia în care trebuie să vă îndreptaţi cu ea. Mântuitorul nu ne îndeamnă doar să ne luăm crucea. Ci şi să-L urmăm. Să-I călcăm pe urme pe culmile Golgotei, să trecem de la vorbirea despre Cruce, la purtarea ei. Să ne facem, în harul Duhului Sfânt, ucenici gata de mucenicie cotidiană, de purtare cu Hristos şi în direcţia Lui a propriilor noastre vieţi. O viaţă în care ne purtăm crucea nu înseamnă, numaidecât, o viaţă grea. Crucea paternităţii ori a maternităţii, crucea de a fi fiul bun al unor părinţi buni, crucea copilului dedicat învăţatului ori a tânărului care îşi doreşte să fie curat şi să nu murdărească slava lui Dumnezeu cu mizeriile lumii, crucea medicului care vrea să rămână medic, a profesorului decent în educaţie ori a jurnalistului decent în informaţie şi scriitură sunt numai câteva dintre formele de crucificare bucuroasă.

În toate, aduceţi-vă aminte de cuvintele Lui: „Şi oricine a lăsat case, fraţi, surori, tată sau mamă sau soţie, feciori sau holde, pentru Numele Meu, va primi însutit şi va moşteni viaţa veşnică” (Matei 19, 29). Toate, dar pentru Numele Lui! Nu din egoisme şi fixisme, din reacţii patogene la nebunia din jur. Niciodată deznădăjduind, aducându-ne aminte şi aceste cuvinte: „Dar mulţi din cei dintâi vor fi cei din urmă si mulţi din cei din urmă vor fi cei dintâi” (Matei 19, 30). Şi acestea le spune Dumnezeu Însuşi!

(Preot Conf. Univ. Dr. Constantin Necula, Ce va da omul în schimb pentru sufletul său?..., Editura Agnos, Sibiu, 2013, pp. 120-121)

Parintele Dumitru Staniloae ,,Intrebari si raspunsuri ,,

CELE MAI MARI DOUA PORUNCI ALE LEGII CELEI NOI

Prima porunca este: "Sa iubesti pe Domnul Dumnezeul tau, cu toata inima ta, cu tot sufletul tau, cu tot cugetul tau si din toata puterea ta." Iar a doua este la fel ca aceasta: "Sa iubesti pe aproapele tau ca pe tine insuti" (Matei XXII, 37-40; Marcu XII, 30-31).

Ce a spus Hristos despre importanta acestor doua porunci?

El a spus: "In aceste doua porunci se cuprind toata Legea si proorocii" (Matei XXII, 40). Si a mai spus: "Nu este alta porunca mai mare decat acestea" (Marcu XII, 31).

Aceasta inseamna cumva ca legea cea veche, a celor zece porunci dumnezeiesti,si-a pierdut insemnatatea si valoarea prin darea acestor doua porunci?

Nu. Aceasta inseamna numai ca iubirea pentru Dumnezeu si pentru aproapele nostru desavarseste intreaga lege veche, dupa cum spune si Apostolul: "Iubirea este deci implinirea legii" (Romani XIII, 10). Cu alte cuvinte: iubirea este mai presus de porunca si de oprire, caci ea infraneaza mai mult decat i se cere si face mai mult decat ne asteptam de la ea.

Ce inseamna a iubi pe Dumnezeu?

Inseamna a-L iubi mai mult decat orice, decat pe noi insine, familia, sau lumea, sau orice altceva din lume.

Ce inseamna a-L iubi pe Dumnezeu din toata inima noastra?

Inseamna a ne stramuta toate simtirile noastre intr-un singur simtamant de iubire fata de Dumnezeu.

Ce inseamna a-L iubi pe Dumnezeu din tot sufletul nostru?

Inseamna a ne ilumina si incalzi intregul nostru suflet cu iubire fata de Dumnezeu.

Ce inseamna a-L iubi pe Dumnezeu cu tot cugetul nostru?

Inseamna a ne calauzi toate gandurile noastre spre gandul iubirii lui Dumnezeu.

Ce inseamna a-L iubi pe Dumnezeu cu toata puterea noastra?

Inseamna a ne indrepta toate puterile vointei noastre spre o fapta bineplacuta lui Dumnezeu, iubirea noastra.

Ce inseamna a doua porunca a legii noi: "Sa iubesti pe aproapele tau ca pe tine insuti"?

Inainte de toate, inseamna ca trebuie sa iubim pe Domnul Iisus Hristos, Omul desavarsit, ca pe cel mai drag si cel mai apropiat semen al nostru, iar prin El si pe ceilalti semeni ai nostri.

Precum il iubim pe Dumnezeu prin Iisus Hristos, tot astfel iubim si pe oameni prin Iisus Hristos.

Este iubirea noastra fata de Iisus Hristos temelia iubirii fata de Dumnezeu si fata de oameni?

Este, caci daca iubim pe Hristos, Dragostea noastra, iubim si pe toti cei pe care El ii iubeste si pentru care a murit. Astfel, aceste doua porunci ne indatoreaza a-L iubi pe Iisus Hristos, Nepretuitul Mijlocitor dintre Dumnezeu si oameni. Daca nu avem iubire fata de El, insasi iubirea noastra fata Dumnezeu si oameni nu poate fi adevarata si deplina.

Ce mai este scris in Noul Testament despre dragoste?

Intr-adevar, foarte mult. De pilda: cunoasterea noastra despre Dumnezeu depinde de iubirea noastra fata de Acesta: "Acela care iubeste ...l-a cunoscut pe Dumnezeu, iar cel ce nu iubeste, nu cunoaste pe Dumnezeu, caci Dumnezeu este iubire." 

De asemenea, pacea noastra depinde de iubirea noastra fata Dumnezeu: "Dumnezeu este iubire si cel ce petrece in iubire, acela petrece in Dumnezeu si Dumnezeu in el" si "in dragoste nu este teama", iar unde nu exista teama, acolo este pace. 

Tot astfel, puterea si fericirea noastra dar, mai presus de toate, mantuirea noastra si viata vesnica sunt legate de dragostea noastra fata de Dumnezeu si fata de fratii nostri.

Cum ne aratam in chip vazut dragostea noastra fata de Dumnezeu?

Prin rugaciune si implinirea voii lui Dumnezeu.

Cum ne aratam in chip practic iubirea noastra fata de aproapele nostru?

Prin facere de bine. Cu alte cuvinte: fapte de milostenie, cuvinte, ganduri si rugaciuni, toate si intotdeauna in numele Domnului nostru Iisus Hristos si pentru El.

DESPRE RUGACIUNE

Ce este rugaciunea crestina?

Este felul nostru de a intra in legatura cu Dumnezeu, prin care ne aratam credinta, nadejdea si dragostea noastra.

Cate feluri de rugaciuni sunt?

Patru feluri: Rugaciunea launtrica, Rugaciunea exterioara, Rugaciunea personala si Rugaciunea comuna.

Ce este rugaciunea launtrica si ce este rugaciunea exterioara?

Rugaciunea launtrica se mai numeste si rugaciunea mintii.

Aceasta se savarseste in tacere.

Rugaciunea exterioara se rosteste cu voce tare.

Cum ne putem ruga neincetat?

Ne putem ruga neincetat in gand sau in chip launtric.

Putem sa ne indreptam rugaciunile noastre tacute catre Dumnezeu, chiar si atunci cand calatorim sau cand lucram: laudandu-L, slavindu-L sau chemandu-L in ajutor.

Care este cea mai scurta rugaciune tacuta?

"Doamne Iisuse, miluieste-ma pe mine!"

Fiecare rugaciune are de obicei trei parti: multumire, cerere si marire. Mai intai, multumim lui Dumnezeu pentru tot ce am primit de la El, apoi il rugam sa ne dea ceea ce ne este de trebuinta intr-un anumit moment, iar in al treilea rand aducem slava si preamarim bunatatea, puterea si slava Sa.

sursa http://www.crestinortodox.ro

citeste cartea ,, Ne vorbeste Parintele Staniloaie ,, ftp://ftp.logos.md/Biblioteca/_Colectie_RO/Dumitru_Staniloae/Ne%20vorbeste%20Parintele%20Staniloae.pdf