Pr Cleopa Sfaturi pentru parinti si copii

SFATURI DUHOVNICESTI DE LA PARINTELE ILIE CLEOPA ,,CE VRETI SA VA FACA VOUA OAMENII, FACETI SI VOI LOR ASEMENEA,,

    Desi acest verset este atât de scurt, pe atât are mai înalta si mai desavârsita învatatura pentru mântuirea sufletelor omenesti.

 În aceasta Evanghelie se cuprinde toata mântuirea omului, pe scurt, caci ea ne învata iubirea de vrajmasi.

 Nici un învatator de lege de mai înainte n-a adus în lume o învatatura asa de desavârsita pentru mântuirea oamenilor, ca cea cuprinsa în cuvântul Evangheliei, care zice: iubiti pe vrajmasii vostri.

 Aceasta porunca este data de însasi întelepciunea si Cuvântul lui Dumnezeu, de Domnul Dumnezeu si Mântuitorul nostru Iisus Hristos, pentru noi pacatosii si pentru a noastra mântuire.

Noi ne gândim ca este cu neputinta a se duce la îndeplinire cu lucrul învatatura acestei Evanghelii. Dar nu este asa. Nu este asa.

Bunul si Preasfântul Mântuitor, niciodata n-a spus vreo învatatura în lume care sa nu se poata împlini de oameni. Caci El, fiind Dumnezeu desavârsit, stie adâncul neputintei firii omenesti.

Si cum a început El sa învete aceasta înva-tatura a iubirii de vrajmasi? Prin cuvintele: Precum voiti sa va faca voua oamenii, faceti si voi lor asemenea. Iata cât de mare adevar si cât de mare dreptate se gaseste aici.

Omule, vrei tu ca altul sa-ti fure lucrul tau? Sau sa te ocarasca, sau sa te necinsteasca, sau sa se razbune, sau sa-ti faca alt rau? Deci, daca nu vrei, nu fa nici tu la altul!

Eu nu vreau ca altul sa ma vorbeasca de rau; deci nu trebuie sa-l bârfesc nici eu! Eu nu vreau ca altul sa ma dusmaneasca; deci nu trebuie sa-l dusmanesc nici eu! Eu nu vreau ca altul sa-mi fure din gradina mea sau din via mea; deci nu fur nici eu de la altul! Eu n-as vrea ca cineva pe copilul meu sa-l batjocoreasca în public; sa nu fac nici eu asa. Eu n-as vrea niciodata, când ma duc undeva sa ma treaca cineva cu vederea, ci as vrea sa-mi zica buna ziua, sa ma cinsteasca si sa-mi dea atentie; deci sa fac si eu tot asa!

Iata masura dreapta pe care n-o poate tagadui nimeni; ce voiesc sa-mi faca altul, sa-i fac si eu lui si atunci se pastreaza calda toata dragostea de aproapele si dreptatea lui Dumnezeu.

Dupa ce a aratat Mântuitorul aceasta dreptate si aceasta cumpana a Evangheliei, a trecut la o învatatura si mai desavârsita. Adica sa iubim, nu numai pe prieteni, ci si pe oricare om, fie chiar si pe vrajmasi. Caci auziti ce zice: Daca iubiti pe cei ce va iubesc, ce dar este voua? Si pacatosii fac acelasi lucru. Si daca dati împrumut celor de la care nadajduiti sa luati înapoi, ce dar este voua? Ca si pacatosii dau cu împrumut, ca sa primeasca înapoi întocmai; adica aceia dau împrumut, dar cu împrumut, ca sa primeasca înapoi întocmai cât dau.

Se spune în continuare la paragraful de mai sus al Evangheliei: iubiti pe vrajmasii vostri si faceti bine si dati cu împrumut fara sa nadajduiti ceva în schimb, si rasplata voastra va fi multa si veti fi fiii Celui Preaînalt, ca El este bun si cu cei nemultu-mitori si rai.

Acela ne-a spus sa facem altora, ceea ce vrem sa ni se faca noua. Iar aici a spus ceva mai înalt. A spus nu numai atât, ci sa faci bine celui care te uraste, sa iubesti pe acela care te dusmaneste pe tine. Si Apostolul ne învata în chip asemanator, sfatuindu-ne ca nu se biruieste raul cu rau, ci raul se biruieste cu binele.

Dar noi pacatosii zicem: Cum sa binecuvintez sau cum sa-l iubesc pe acela care ma ocaraste si ma bate si ma vatama si pururea ma ponegreste? Cum sa-i fac eu bine aceluia? Deci zicem ca este cu neputinta aceasta. Ca nu pot eu sa-l mai iubesc pe acela care mi-a dat o palma, sau m-a ocarât sau mi-a luat ceva, sau m-a batjocorit, sau m-a vorbit de rau fata de altul.

Da, asa este! Noi nu putem, pentru neputinta noastra. Dar sa nu credeti ca lucrul este în orice fel cu neputinta. Lucrul este cu putinta prin Dumnezeu, Care ne sta pururea în ajutor, daca noi ne silim. Cu puterea noastra nu putem face nimic bun. Dar cu puterea lui Dumnezeu, toate se pot. Caci zice Mântuitorul: Toate sunt cu putinta celor ce cred.

Daca porunca aceasta înalta n-ar fi împlinit-o nimeni în Legea Darului si nici mai înainte de ea, am putea socoti aceasta învatatura peste putinta. Pagânii si alte popoare necrestine spun ca este cu neputinta sa iubim pe cel ce ne face rau. Dar noi nu avem dreptul sa zicem aceasta!

Iata ca în Legea Veche David iubea pe Saul, si când auzea ca acesta a cazut la pamânt, ca îl muncea duhul cel necurat, David mergea la vrajmasul sau Saul, la Saul care-l prigonea si cauta sa-l omoare, se ducea si-i cânta psalmi. Si duhul cel rau, auzind puterea psalmilor, se ducea de la Saul, care se linistea.

Dar când se scula de jos, întreba unde-i David si punea mâna pe sulita sa-l omoare. Si de trei ori a lovit cu sulita în perete, socotind sa-l omoare pe David, pe doctorul lui. David îl facea sanatos, izba-vindu-l de dracul care-l muncea fara odihna, iar el se lupta cu binefacatorul lui, ca sa-l omoare.

Dar David si-a aratat dragostea fata de vrajmasul sau si alta data. Când dormea Saul în pustiul Zif si ostirea lui dormea cu dânsul, David a gasit pe Saul în pestera, unde dormea. Si Abisai, un general din oastea lui David îl sfatuia: Acum Dumnezeu a dat pe vrajmasul tau în mâinile tale; îngaduie-mi deci sa-l pironesc de pamânt cu sulita.

Dar auzi ce spune David: Sa nu-l ucizi, caci cine va ridica mâna asupra unsului lui Dumnezeu si va ramâne nepedepsit? Ca Saul era uns ca împarat.

S-a dus David la capul lui Saul si i-a taiat numai o bucata din haina, ca sa stie ca a fost aproape de el. Si i-a crutat viata, zicând: Ma tem de Dumnezeu sa fac rau celui ce vrea sa-mi ia viata!

Si asa David, înainte cu vreo mie de ani de Legea Darului, a împlinit aceasta Evanghelie, adica a iubit pe vrajmasul sau. Saul îl cauta cu 4000 de ostasi pe David în toate partile Palestinei ca sa-l omoare, sa-i ia viata, iar acela, când l-a avut în mâna lui, i-a crutat viata spunând: "Nu, Doamne fereste! Nu-i voi face rau, ca este unsul Domnului". Vezi dragoste de vrajmasi împlinita înainte de Legea Darului?

Dar Moise, nu tot asa a facut? Poporul cârtea împotriva lui si se razvratise împotriva lui Dumnezeu, abatându-se la idolatrie. Iar când i-a spus Dumnezeu: Eu ma uit la poporul acesta si vad ca este popor tare la cerbice. Lasa-Ma, dar acum sa se aprinda mânia Mea asupra lor, sa-i pierd! Moise a zis: O, Doamne, rogu-ma acum, de vrei sa le ierti pacatul acesta, iarta-l; iar de nu, sterge-ma si pe mine din cartea Ta, în care m-ai scris. Adica vreau sa mor mai bine eu, decât sa piara poporul, cu toate ca ei m-au amarât si au cârtit împotriva mea si putin a fost sa nu ma ucida cu pietre la Rafidin, pentru ca i-am scos din Egipt.

Iata cum aceasta porunca evanghelica, care ne pare cu neputinta noua, pacatosilor, au împlinit-o alti alesi ai lui Dumnezeu, cu mii de ani înainte de venirea Mântuitorului în lume!

Dar Arhidiaconul Stefan, usa mucenicilor, cea dintâi oaie a lui Hristos care a mers în urma Lui, cum a murit? Aceia îl ucideau cu pietre, iar el, facând rugaciuni, a îngenunchiat si când îl loveau cu bolovanii, vazând ca se sfârseste, a zis cu glas mare: Doamne Iisuse, primeste duhul meu si nu le socoti lor pacatul acesta. Si zicând acestea a adormit. Si asa sluga cea buna s-a dus dupa Stapânul Hristos.

Vedem multe pilde si în Vechiul si în Noul Testament, care dovedesc ca multi alesi ai lui Dumnezeu au împlinit aceasta Evanghelie, cu desa-vârsire, înca din vechime.

Apostolii, ce spun? Când erau huliti si prigo-niti, raspundeau prin vorbire de bine si mângâiere. Si nici unul nu se razbuna cu rau, ci biruiau raul cu binele. Deci si ei împlineau aceasta porunca a Evangheliei.

Iar Mântuitorul nostru Iisus Hristos a împlinit-o mai înainte de toti cei din Legea Darului. Caci atunci când era pe Sfânta Cruce rastignit, se ruga pentru aceia care îi bateau cuie în mâini si picioare si zicea: Parinte, iarta-le lor, ca nu stiu ce fac! Deci Mântui-torul si cu cuvântul si cu fapta ne-a învatat ca putem sa iubim pe vrajmasi.

Dumnezeu, daca n-ar face acest lucru cu oamenii si cu popoarele de pe fata pamântului, n-ar mai fi nici un om pe tot globul. Oare cum ploua El peste toate popoarele pamântului care n-au cunoscut pe Dumnezeu? Cum ploua El peste crestinii, care numai cu numele sunt crestini, si-L rastignesc în toata clipa cu faradelegile lor? Îl înjuram, Îl batjocorim, Îl hulim, ne abatem de la credinta la ura; cum ploua peste noi?

Ar trebuie sa ploua numai în gradina celui ce-L cinsteste pe El; ar trebui sa rasara soarele numai peste cei drepti, iar la ceilalti, la pacatosi, sa fie întuneric.

Dar nu este asa! Dumnezeu, fiind prin fire prea bun si prea milostiv, rasare soarele Sau si peste cei buni si peste cei rai si ploua si peste drepti si peste nedrepti.

Daca Dumnezeu s-ar judeca cu oamenii si daca ar aduce mânie în toate zilele pentru pacatele noastre, ar trebuie sa stam mereu fara sa rasara soarele si fara sa avem picatura de apa pe fata pamântului, pentru ca toti si în toata vremea suntem vrajmasii lui Dumnezeu, pentru ca nu împlinim poruncile Lui, si-L urâm si ne împotrivim voii Lui.

Dar Dumnezeu nu face asa si nu tine socoteala de pacatele noastre. În bunatatea Lui cea nemarginita, acopera cu mila si cu dragostea Sa toate neputintele, rautatile si faradelegile lumii.

Dar poate va zice cineva: "Dumnezeu poate face aceasta, pentru ca este Dumnezeu Atotputernic, dar eu sunt om si dupa legea firii eu nu pot sa-l iubesc pe cel ce ma uraste".

Da, nu putem noi, dar poate Dumnezeu. Si noi daca ne rugam Lui si daca ramânem întru El, putem face pururea acest lucru. Caci zice: Ramâneti întru Mine si Eu întru voi…, caci fara de Mine nu puteti face nimic. Daca ne rugam Preasfântului si Preabunului Dumnezeu, El ne ajuta si noua ca sa iubim pe cei ce ne urasc, sa facem bine celor ce ne fac rau, sa binecuvântam pe cei ce ne vatama pe noi.

Daca Dumnezeu a facut aceasta, fiind fara de pacat, noi pacatosii nu trebuie sa ne iubim unul pe altul si sa ne purtam sarcina unul altuia?

Zice Sfântul Maxim Marturisitorul: "Dar poate nu poti sa iubesti pe vrajmasul tau când te simti nedreptatit de dânsul; poate aceasta nu o poti face deocamdata. Dar macar taci, rabda si roaga-te lui Dumnezeu. Macar nu te razbuna pe el si macar în suflet poarta cu întelegere neputinta acestuia în vremea lui de tulburare. Dupa aceea te vei ruga cu lacrimi lui Dumnezeu si-ti va da tie dar si putere sa-l iubesti din toata inima pe cel ce ti-a facut rau. Dar întâi si întâi te roaga!"

Sunt cinci feluri de iubiri. În Evanghelie se vorbeste de dragostea de Dumnezeu si de iubirea aproapelui. Sfântul Maxim spune ca sunt cinci feluri de iubiri si din cele cinci, doua sunt bune, una mijlocie si doua sunt de lepadat.

Cele doua bune sunt: Sa iubim pe Dumnezeu din toata inima si din tot sufletul si din toata puterea, iar pe aproapele sa-l iubim ca pe noi însine.

O alta iubire, este dragostea cea fireasca, pe care o au parintii pentru copii si copiii pentru parintii lor, si dragostea pe care o au fratii si surorile si rudeniile dupa trup între ei, adica de origine fireasca. Aceasta nu este de condamnat, adica nu trebuie sa ocolim, dar nici sa câstigam mare lucru din ea, fiind fireasca si sadita de Dumnezeu în om.

Apoi mai sunt doua feluri de iubiri: cea trupeasca, când cineva iubeste cu patima pe altcineva; si cea însotita cu iubirea de argint, când cineva iubeste pe altul ca îi da bani sau îi da alta avere. Acestea sunt patimase si sunt de lepadat.

Ba chiar si cea de mijloc este de condamnat atunci când este exagerata.

Ne spun Sfintii Parinti: "Cauta la firea ta, omule, si daca voiesti sa-ti faca altul bine si sa-i fie mila de tine, când esti tulburat si ispitit si necajit, sa-ti fie si tie mila de altul, deopotriva cu tine. Si el este om, si el este ispitit, si el are necazuri, si el are diavoli care îl asupresc, si el are patimi înauntru si în afara!" Deci sa nu-l urasti, ca si tu mâine vei avea aceleasi încercari! Si asa vom învata dragostea de aproapele, daca vom socoti cele ale firii, ca suntem adica de o fire cu dânsul.

Dar sa privim spre noi si spre porunca Evangheliei de astazi. Daca noi nu numai ca nu iubim pe cei ce ne fac rau, nu numai ca nu binecu-vântam pe cei ce ne blestema, nu numai ca nu dam cu împrumut la aceia de la care trebuie sa nu ne gândim sa luam înapoi, ci chiar cautam sa ne raz-bunam numaidecât asupra celui ce ne-a facut rau, atunci nu mai suntem fiii lui Dumnezeu, ci fiii urgiei si ai mâniei lui Dumnezeu! Caci avem în mintea noastra gândul de a ne razbuna pe cel ce ne-a facut rau.

Atunci nu mai este Duhul lui Dumnezeu în noi si nici nu mai este dragostea lui Iisus Hristos în inimile noastre. Ci suntem niste tâlhari, niste ucigasi de buna voie, chiar daca n-am facut ucidere, odata ce pândim sa ne razbunam cu rautate asupra fratelui si cautam sa darâmam slava lui, sau cinstea lui, sau orice din ale lui care sunt date de Dumnezeu. Suntem ucigasi mai înainte de a face ucidere. De ce? Caci ucidem slava si cinstea lui, averea lui si altele ca acestea.

De aceea bine a spus Sfântul Apostol si Evan-ghelist Ioan: Cel ce uraste pe fratele sau, ucigas de om este! Chiar daca n-a ucis cu mâna sau cu batul, caci cu gândul îl uraste si cauta sa se razbune si pândeste pe fratele sau sa-i faca vreun rau.

El este un ucigas în inima sa si de îl va gasi moartea asa, vai si amar! Ca ucigas este si cu ucigasii va avea parte. Daca a murit cineva întunecat la inima si nu a iertat pe fratele sau, nu poate sa primeasca iertare în ziua judecatii si în ceasul mortii. Caci zice Domnul: De nu vom ierta din inima greselile fratelui nostru, nici Tatal nostru cel din cer nu ne va ierta noua greselile noastre!

De aceea sa ne fie mila unul de altul; sa purtam sarcina unul altuia, ca sa împlinim legea lui Hristos, adica legea dragostei care ne porunceste iubirea de vrajmasi.

Pe toti sa-i miluim, pe toti sa-i iertam pentru dragostea lui Hristos.

Parintele Cleopa

Ne vorbeste Parintele Cleopa - vol. 1-10 Editura Episcopiei Romanului 1995-2000

Păcatele care opresc de la Sfânta Împărtăsanie si canonisirea lor după Sfîntele Canoane

(Molitfelnicul Mare de Chisinău, ed.1820, pag.501-527.)


Fermecătorii sau vrăjitorii, 20 de ani să nu se împărtăsească.
Cei care se duc la fermecători, 6 ani să nu se împărtăsească.
Cei care dau în cărti, care dau cu bobii, care ghicesc în cafea, care dau cu ghiocul, care descântă si cei care se duc la ei; cei care poartă talismane, mărtisoare, buruieni descântate sau altceva de acest fel; cei care pun semne la copii si la vite să nu se deoache, 6 ani să nu se împărtăsească.(Canonul 61 Trulan.)
Cine cheamă vrăjitori sau fermecători pentru a face rău altora, ca un ucigas se socoteste si 20 de ani să nu se împărtăsească.(Canonul 72 al Sfântului Vasile cel Mare.68.)
Preacurvarii (Cei căsătoriti, desfrânând cu persoane străine căsătorite se numesc preacurvari.) , homosexualii (Homosexuali se numesc aceia care desfrânează anal bărbat cu bărbat sau bărbatul cu sotia lui desfrânând in chipul arătat mai sus.), cei care se împreună cu dobitoacele, cei ce se împreună cu femeile lor peste fire (împreunarea peste fire este atunci când bărbatul sau o femeie îsi fac demonica plăcere sarutându-se unde nu trebuie.), 15 ani să nu se împărtăsească.
Curvarii (Curvie se cheamă atunci când doi necăsătoriti sau văduvi desfrânează.), sapte ani să nu se împărtăsească.
Cine va curvi cu sora lui de un tată si de o mamă, 20 de ani să nu se împărtăsească.
Cine va curvi cu nora sau cu mama soacrei, 11 ani să nu se împărtăsească.
Cine va curvi cu cumnata lui sau cu vara primară, 10 ani să nu se împărtăsească.
Cine va curvi cu a doua vară, 9 ani să nu se împărtăsească.
Cine va curvi cu nasa care 1-a botezat, 20 de ani să nu se împărtăsească.
Cine va curvi cu cumătra, adică cu mama nasei care a botezat, cine va curvi cu două surori sau, femeia, cu doi frati, 11 ani să nu se împărtăsească.
Cine va curvi cu mama vitregă si cine a desvirginat o fecioară mai mică de 12 ani, acela 12 ani să nu se împărtăsească.
Cel ce a curvit cu femeia sa peste fire(împreunarea peste fire este atunci când bărbatul sau o femeie îsi fac demonica plăcere sarutându-se unde nu trebuie.), să nu se împărtăsească 15 ani; la fel si femeia se canoniseste dacă a fost cu voia ei; iar dacă a fost silită (adică fară voia ei), 6 ani să nu se împărtăsească.
Cel ce s-a căsătorit a doua oară, 1 an să nu se împărtăsească.
Cel ce s-a căsătorit a treia oară, 10 ani să nu se împărtăsească; iar de are copii si are sub 40 de ani, 5 ani să nu se împărtăsească. Dacă a trecut de 40 de ani si are copii, să nu i se mai îngăduie a treia căsătorie.
A patra căsătorie nu este îngăduită; iar dacă cineva a încheiat-o, acea căsătorie să se desfacă si 8 ani să nu se împărtăsească.
Dacă se va împreuna cineva înainte de cununia religioasă, 1 an să nu se împărtăsească.
Dacă cineva va curvi cu mama logodnicei lui sau cu o altă rudă a ei, acea căsătorie se opreste.
Cel ce a facut malahie (Onania), 40 de zile să mănânce hrană uscată si să facă câte o sută de mătănii pe zi, si cu mare căintă în suflet hotărându-se de a nu mai gresi; se poate împărtăsi cu Sfintele Taine. Dacă nu îndeplineste canonul arătat mai sus, 1 an să nu se împărtăsească.
Femeia fiind în timpul periodului, adică în zilele necurătiei ei, să nu se împreune cu bărbatul si nici în biserică nu poate să intre, însă ia anaforă si aghiazmă, ori să sărute sfintele icoane, mai înainte de opt zile, adică mai înainte de a fi trecut periodul ei. Dacă femeia, după opt zile nu s-a facut bine, atunci mai prelungeste timpul până s-a facut deplin sănătoasă. In duminici si sărbători, miercuri si vineri si în cele patru sfînte posturi de peste an, sotul ei si sotia să se păstreze în curătie ( Pentru duminici si sărbători sotul si sotia să nu aibă împreunare de vineri orele 24 si până duminică orele 17. Cei căsătoriti dorind să se împărtăsească la praznice, sărbători duminica, sau în oricare alt timp să aibă 7 zile. fără împreunare înainte si trei zile după împărtăsanie. Cei tineri. însă, de curând căsătoriti, pot să se împărtăsească cu trei zile de curătie mai înainte de a se împărtăsi, si o zi după aceea.).
Cei care fac malahie unul cu altul sau femeie cu femeie, 80 de zile să se canonisească mâncând hrană uscată în toate zilele si facând câte o sută de mătănii pe zi. De nu va împlini acest canon, 2 ani să nu se împărtăsească si să facă câte o sută de mătănii pe zi.
Cel ce a ucis de bunăvoie, 20 de ani să nu se împărtăsească.
Cel ce a ucis fară voia lui (din greseală), 10 ani să nu se împărtăsească.
Cel ce a ucis în război sau apărându-se de tâlhari, 3 ani să nu se împărtăsească.
Cel ce de bunăvoia lui s-a lepădat de Hristos si revine, la sfârsitul vietii lui să se împărtăsească.
Cel ce din cauza chinurilor s-a lepădat de Hristos, 8 ani să nu se împărtăsească.
Cel ce a furat si singur a spus fapta sa, după ce va înapoia cele furate, 1 an să nu se împărtăsească; iar dacă a fost descoperit de altii, 2 ani să nu se împârtăsească si să înapoieze cele furate sau costul lor, dacă nu le mai are.
Jefuitorii de morminte, 10 ani să nu se împărtăsească.
Furtul de cele sfinte, fie din biserică sau din altă parte, 15 ani să nu se împărtăsească.
Călcătorii de jurământ, ca si cei care au jurat strâmb, 10 ani să nu se împărtăsească.
Cei ce joacă în horă, cad sub afurisenie (Afurisenie înseamnă despărtire si lepădare de la Biserica Ortodoxă).
De se va căsători un bărbat cu o femeie evreică sau o femeie ortodoxă cu un bărbat evreu sau cu bărbat eretic, sau bărbatul ortodox cu femeie eretică, acea căsătorie să se desfacă; dar dacă iudeul sau ereticul primeste credinta ortodoxă, atunci căsătoria să rămână încheiată.
De va muri pruncul nebotezat din neglijenta părintilor, acestia 3 ani să nu se împărtăsească si să facă câte o sută de mătănii pe zi.
Femeia care si-a omorât pmncul fară să vrea, în timpul somnului, 7 ani să nu se împărtăsească.
Femeile care îsi omoară pruncii în pântece, care avortează sau fac raclaj, 10 ani să nu se împărtăsească, iar dacă se feresc să nu facă copii, 1 an să nu se împărtăsească.
Femeia care pierde pruncul fară voia ei, 1 an să nu se împărtăsească.
Cel ce ocărăste sau batjocoreste pe cineva, trei zile să se afurisească si să mănânce numai pâine cu apă. pentru că: " ... cel ce va zice fratelui meu nebun, vinovat este de gheena focului " (Matei XIII, 12).
De va avea cineva vrajbă asupra altuia si unul dintre ei moare fară ca ei să se fi împăcat, cel rămas în viată se opreste de la Sfânta Impărtasanie 1 an, si timp de 40 de zile va merge la mormântul celui mort si-si va cere iertare cu lacrimi de durere, si va face câte 50 de mătănii pe zi.
Dacă va ocărî si va batjocori cineva pe părintii săi, cu greu canon să se canonisească, iar dacă îi va bate, pe unul ca acela numai arhiereul, iar la mare nevoie si preotul, poate a-l dezlega de acel mare păcat si numai după ce si-a împlinit canonul ce i-a fost dat si numai după ce si părintii lui iarăsi 1-au primit si 1-au iertat.
Părintii care îsi neîndreptătesc copii, pe unii iubindu-i iar pe altii defâimându-i, desi ei sunt cu bună cuviintă, si nu le impart drept zestrea ce li se cuvine, dacă nu se vor îndrepta să fie lipsiti de Sfânta împărtăsanie si lepădati de Biserică, adică să se afurisească.
Acela care ar ocărî, ar bârfi, ar necinsti sau ar bate pe vreun preot, chiar dacă ar fi preotul vinovat, unul ca acela va fi dat anatemei si lepădat de la Biserică ca unul ce s-a îndepărtat de Sfânta Treime si la un loc cu Iuda va fi partea lui si 2 ani să nu se împărtăsească, chiar de 1-ar lerta preotul, căci zice Scriptura: "Pe mai marele poporului tău să nu-1 vorbesti de rău".
Cel învrăjbit cu cineva, mai înainte de a se împăca, nu poate intra în biserică si nici să trimită prinos si să facă câte 50 de mătănii pe zi până ce se va împăca cu cel pe care 1-a supărat, cerându-si iertare cu toată umilinta, iar dacă acela este vinovat si tot el nu vrea să se împace, vina rămâne asupra lui, iar acesta nu mai este sub canon.
Dacă va mânca cineva de dulce miercurea sau vinerea precum si în Postul Pastelui, 2 ani să nu se împărtăsească (Fără numai cei ce au pogorământ deoarece sunt în armată, pe santiere, în cămine etc.).
Dacă va intra cineva ca să se roage cu ereticii: catolicii, protestantii, adventistii, pocăitii, tudoristii, baptistii si altii de acest fel, dau dacă va mânca la praznicele lor, unul ca acela să se afurisească si dacă nu.se va căi să se taie cu totul de la Biserica lui Hristos, ca unul ce a căzut din har.
Dacă va lucra cineva în duminici sau în sărbători, să se afurisească, fară numai dacă va face aceasta fară voia lui.
Acela care nu merge la Sfânta Liturghie trei duminici la rând, să se afurisească, fară numai dacă este greu bolnav, încât să nu poată iesi din casă.
Dacă a stiut cineva despre altul că păcătuieste si nu 1-a oprit, cu toate că putea să-1 oprească, unul ca acela să se canonisească, la fel cu acela care a săvârsit păcatul.
Dacă cineva se împodobeste ca să facă sminteală si se dă cu mirodenii, dacă îsi vopseste părul, unghiile, fata, sprâncenele si buzele, să se afurisească (Canonul 103 Trulan).
Sinucigasului nu i se face prohodire (înmormântare cu preot) si nici în cimitir nu se îngroapă; aceasta însă numai dacă n-a fost inconstient (nebun) când s-a sinucis.



Extrase din " ÎNDRUMĂTORUL BUNULUI CRESTIN " (editia 1997) - de Arhimandrit GHERONTIE GHENOIU

Sporirea Mintii - icoana celor ce nu pot invata

Sporirea Mintii este o icoana a Maicii Domnului, mult iubita de cei ravnitori de invatatura, insa neputinciosi in a intelege si retine cele studiate. Intotdeauna Dumnezeu, prin rugaciunile mijlocitoare ale Maicii Domnului si ale tuturor Sfintilor Sai, intareste pe cele slabe si plineste pe cele neputincioase. Cunoastem cuvantul Scripturii, care zice: "Ceea ce la om este cu neputinta, la Dumnezeu este cu putinta."

Icoana Maicii Domnului Sporirea Mintii a fost descoperita in Rusia, in Catedrala Schimbarea la Fata - Spaso Preobrajensk - din orasul Ribinsk, gubernia Iaroslavului. Aparitia acestei icoane se datoreaza credintei ortodocsilor in darul Maicii Domnului de a fi mijlocitoare in fata Fiului ei si Dumnezeu, pentru a darui oamenilor binefaceri duhovnicesti si trupesti, printre care luminarea mintii si a inimii cu adevarul dumnezeiesc.

Oamenii obisnuiesc sa se roage la aceasta icoana pentru luminarea mintii la scoala, pentru reusita si spor la invatatura si la examene. Parintii care descopera la copiii lor o slabiciune a mintii in deprinderea stiintei de carte si a invataturii
incepatoare a credintei alearga la aceasta icoana, pentru a se ruga Preasfintei Nascatoare si dumnezeiescul sau Fiu, Iisus Hristos, pentru inteleptirea, dreapta socotinta si sporirea mintii copiilor lor.




RUGĂCIUNEA MAICII DOMNULUI "SPORIREA MINŢII"

Preacurată Născătoare de Dumnezeu, casa pe care Înţelepciunea lui Dumnezeu Sieşi Şi-a zidit-O, dătătoarea darurilor duhovniceşti, ceea ce de la cele lumeşti la cele dinainte de lume mintea noastră o înalţi şi pe toţi la cunoştinţa înţelepciunii îi ridici!
Primeşte această cântare de rugăciune de la noi, nevrednicii robii Tăi, care cu credinţă şi cu smerenie ne închinăm în faţa Preacinstitei Tale icoane! Înduplecă-L pe Fiul Tău şi Dumnezeul nostru să le dea mai marilor noştri înţelepciune şi putere, judecătorilor dreptate şi necăutare la faţa omului, păstorilor înţelepciune duhovnicească, râvnă şi buna pază a sufletelor noastre, învăţătorilor smerită înţelepciune, fiilor ascultare şi nouă tuturor duhul chibzuinţei şi al evlaviei, duhul smereniei şi al blândeţii, duhul curăţiei şi al adevărului. Şi acum, maică prealăudată, dă-ne bună sporire a minţii, pe cei aflaţi în vrajbă şi în dezbinare împacă-i, uneşte-i şi pune între ei o legatură de iubire nedespărţită, pe cei rătăciţi din nesocotinţă întoarce-i spre lumina adevărului lui Hristos, povăţuieşte-i frica de Dumnezeu, înfrânarea şi hărnicia, dă-le cuvântul înţelepciunii şi cunoştinţe folositoare de suflet celor ce le cer, luminează-ne cu bucuria cea nepieritoare, Ceea ce esti mai cinstită decat Heruvimii şi mai slăvită decât Serafimii. Iar noi, văzând faptele minunate şi preachibzuita înţelepciune a lui Dumnezeu în lume şi în viaţa noastră, să ne înstrăinăm de deşertăciunea pământească şi de prisositoarele griji lumeşti şi să ne ridicăm minţile şi inimile noastre spre cer, pentru ca, prin ocrotirea şi ajutorul Tău, laudă, mulţumire şi închinare pentru toate să-i aducem Întreit Slăvitului Dumnezeu şi Ziditorul tuturor, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin!

http://www.dervent.ro/rugaciuni.php?cID=cat-rugaciuni-trebuinta&rID=00001-RUGACIUNEA_MAICII_DOMNULUI_SPORIREA_MINTII

Lucrarea duhovnicului în suflete

– Părinte, cum vor putea fi ajutate unele caractere dificile, sucite?

– Eu ca tâmplar am lucrat şi cu lemne sucite. Dar trebuie răbdare, pentru că lemnele răsucite dacă le rindeluieşti dintr-o parte ridică fibră, iar dacă le rindeluieşti din cealaltă parte, iarăşi ridică fibră. Le luam atunci cu rindeaua cu lamă dublă, puţin contra dintr-o parte, puţin din cealaltă, şi aşa le aduceam la socoteală. Deveneau chiar şi foarte frumoase, deoarece au şi ape plăcute şi nu crapă uşor; au multă rezistenţă. Dacă nu ştiai aceasta, se poate să te fi uitat la ele şi să le fi aruncat. Vreau să spun prin acestea că şi oamenii care au un caracter dificil, au înlăuntrul lor şi calităţi, şi dacă se lasă să-i lucrezi, pot face salturi mari în viaţa duhovnicească; însă trebuie să staruieşti destul timp.

Apoi, niciodată nu am folosit cuie mari ca să strâng două scânduri strâmbe, ci mai întâi le rindeluiam, le îndreptam şi apoi le uneam cu un cuişor. Nu le forţam să se strângă, pentru ca atunci când încercăm să unim două scânduri strâmbe cu cuie mari, se vor crăpa şi iarăşi vor ieşi din strânsoarea lor forţată. Şi atunci ce am câştigat?

Este trebuinţă de discernământ şi chiar de foarte mult discernământ, atunci când cineva are de-a face cu suflete. In viaţa duhovnicească nu există o reţetă, o regulă. Fiecare suflet are propria sa calitate şi capacitate. Există vase de mare capacitate şi vase de capacitate mică. Unele sunt din plastic, nu rezistă mult, iar altele sunt metalice şi rezistă. Atunci când duhovnicul ştie calitatea şi capacitatea sufletului, va acţiona potrivit cu posibilităţile şi cu moştenirea ereditară ce o are, precum şi cu sporirea ce a realizat-o. Purtarea lui va fi potrivită cu starea în care se află cel ce se spovedeşte, cu păcatele pe care le-a făcut şi cu o mulţime de alte elemente. Faţă de cel obraznic va lua aminte ca să nu-i dea drepturi de obrăznicie. Sufletul celui sensibil va căuta cum să-l ajute ca să înfrunte cu bărbăţie problemele lui.

De asemenea trebuie luare aminte să nu se bazeze cineva pe ceea ce vede la exterior la un om şi să nu creadă uşor cele pe care i le spun unii şi din aceasta să tragă concluzii, mai ales dacă nu are harisma de a vedea mai în profunzime. Unele scânduri, deşi se văd foarte tari pe dinafară, pe dinăuntru însă sunt numai fibre. După ce rindeluieşti puful ce îl au pe deasupra, atunci se arată ce sunt. Altele iarăşi, pe dinafară se văd a fi nefolositoare, însă pe dinăuntru sunt rezistente.

Mânuirea sufletului cere fineţe. Nu trebuie să se facă greşeli în reţete.Vedeţi, fiecare organism are nevoie de vitamina care îi lipseşte, iar fiecare boală de medicamentul potrivit.


Să nu-l odihnim pe aproapele în patimile lui

– Părinte, atunci când vreo oarecare femeie ne spune: “Nu m-a înţeles duhovnicul”, ce trebuie să-i spunem noi?

– Spuneţi-i: “Nu cumva tu nu l-ai ajutat să te înţeleagă? Nu cumva greşeala este a ta?”. In aceste cazuri trebuie să-i faceţi probleme de conştiinţă aproapelui, să nu-l îndreptăţiţi uşor. Lucrurile sunt foarte fine. Sunt oameni şi situaţii care chiar şi pe duhovnic îi încurcă.

– Şi dacă ne spune că nu o odihneşte duhovnicul ei?

– Nu cumva este vinovată şi ea pentru că nu o odihneşte, nu cumva cere ca duhovnicul s-o odihnească după voia ei? Să presupunem că cineva este nepăsător faţă de familia lui şi are mereu certuri cu femeia sa. Vrea să se despartă de ea şi vine la mine şi mi se plânge cu pretenţia să fiu de partea lui, ca să-i distrug familia. Dacă îi spun: “Tu eşti vinovat în toată istoria aceasta“, şi nu-şi conştientizează vinovăţia sa, va spune că nu l-am odihnit. Adică unii spun: “Nu m-a odihnit duhovnicul”, pentru că acela nu le spune să facă ceea ce ar fi vrut ei.

Dacă duhovnicul îndreptăţeşte patimile fiecăruia, se poate să-i odihnească pe toţi, dar oamenii nu se ajută aşa. Dacă este vorba să-l odihnim pe fiecare în patimile lui, atunci să-l odihnim şi pe diavolul. Vii, de pildă, tu şi îmi spui: “Sora cutare mi-a vorbit urât”. “Ei, nu da importanţă la asta”, îţi spun, şi te odihnesc. După puţin vine sora aceea şi-mi spune despre tine: “Sora cutare a făcut cutare şi cutare”. “Ei, îi spun, bine, dar nu o ştii cine este? Nu le lua în serios”. Am odihnit-o şi pe ea.In felul acesta pe toţi îi odihnesc, dar îi şi împiedic pe toţi. Corect însă este să-ţi spun: “Vino încoace! Pentru a-ţi vorbi sora astfel, înseamnă că ai făcut ceva”, şi astfel îţi vei simţi vinovăţia şi te vei îndrepta. Pentru că din clipa în care îţi vei simţi vinovăţia, toate vor merge bine. Odihna adevărată vine atunci când omul se aranjează corect.

Scopul este cum ne vom odihni în rai, nu cum ne vom odihni pe pământ. Sunt unii duhovnici care odihnesc gândul aproapelui şi apoi acela spune: “Foarte mult m-a odihnit duhovnicul meu”, dar rămâne neîndreptat, în timp ce ar trebui să-l ajute pe om sa-şi afle cusururile lui, să se îndrepte şi în continuare să-l povăţuiască în acest sens. Numai atunci vine adevărata odihnă. Faptul de a odihni pe celălalt în patimile lui nu constituie un ajutor; pentru mine aceasta este o crimă.

Pentru ca duhovnicul să poată ajuta doi oameni care au legătură între ei, trebuie să aibă legătură cu amândoi. Atunci când ascultă, de pildă, gândurile a doi oameni care au neînţelegeri, trebuie să cunoască ambele suflete, pentru că fiecare poate prezenta subiectul aşa cum îl înţelege el. Şi să primească să le rezolve neînţelegerile lor numai dacă şi aceia acceptă să le rezolve potrivit cu Evanghelia, deoarece toate celelalte feluri de rezolvări sunt o continuă durere de cap şi trebuie mereu aspirine. Apoi să-l pună pe fiecare la locul său; să nu-l îndreptăţească pe nici unul. Să-i spună fiecăruia cusururile lui, astfel încât cioplind o strâmbătură, se ciopleşte şi cealaltă şi astfel se înţeleg şi se unesc.

Singurul bine pe care îl am este acesta: niciodată nu îndreptăţesc pe nimeni, chiar dacă nu este vinovat. Atunci când, de pildă, vin femei şi îmi spun că au probleme în familie şi că bărbatul este vinovat, le dojenesc pe femei. Atunci când vin bărbaţi şi se plâng de femeile lor, îi dojenesc pe bărbaţi.Nu le odihnesc gândul, ci fiecăruia îi spun strâmbăturile lui, îi spun fiecăruia ceea ce îi trebuie ca să poată fi ajutat. Altfel, pleacă odihnit unul, pleacă odihnit şi celălalt, şi acasă se încaieră între ei. “A avut dreptate spunându-mi aşa despre tine!”. “Dar mie, ştii ce mi-a spus despre tine?“. Vreau să spun că pe nimeni nu odihnesc în patimile lui. Pe mulţi chiar îi cert destul de tare – fireşte, spre, binele lor – dar pleacă astfel cu adevărat odihniţi. Se poate să plece şi amărâţi, dar înlăuntrul lor îşi dau seama că eu m-am amărât mai mult decât ei.

– Părinte, unii simt o siguranţă atunci când îi certaţi.

– Da, pentru că nu cert pe nimeni aşa, sec. Ii voi spune că are nişte însuşiri bune, pe care să le pună în valoare, dar şi cusururile cutare, pe care să le îndrepte. Când nu-i spui adevărul, atunci în clipa când nu este linguşit înnebuneşte.

(Cuviosul Paisie Aghioritul, Nevointa Duhovniceasca, Editura Evanghelismos, Bucuresti, 2003)