Cele mai frumoase

Pilde şi povestiri creştin-ortodoxe

      Cu mult, cu sute de ani în urmă, a trăit un rege puternic şi înţelept într-o zi plimbându-se prin curtea palatului său, a auzit, dincolo de ziduri, pe cineva care plângea. A dat imediat poruncă să fie deschise porţile şi a ieşit să vadă ce se întâmplase. Nu-şi putea crede ochilor ... Dacă în palatul său toţi oamenii erau mulţumiţi şi aveau de toate, acum vedea însă că la porţi erau adunaţi nevoiaşi, ce întindeau mâna pentru o bucată de pâine. Chiar lângă zid, era un copil ce plângea. Când regele 1-a întrebat ce i s-a întâmplat, copilul i-a răspuns că părinţii săi sunt bolnavi şi el nu are bani nici de hrană şi nici de doctorii, în timpul acesta, în jurul
regelui s-a strâns o mulţime de oameni nevoiaşi, unul mai amărât decât celălalt, fiecare încercând să-şi spună păsul. Mâniat de această situaţie pe care sfetnicii i-o ascunseseră, regele s-a întors în palat şi i-a chemat pe toţi bogătaşii la el. Când aceştia s-au adunat în sala tronului, le-a spus:
- Voi sunteţi cei mai bogaţi oameni din regatul meu. Aveţi atâta avere încât aţi putea să vă construiţi fiecare câte o casă numai din aur. Dar dacă v-aţi uita şi în jurul vostru, aţi vedea că sunt oameni care mor de foame, care o duc rău, fiindcă voi nu vă îngrijiţi de treburile cetăţii. Afară este plin de oameni ce vor să muncească pentru o pâine, dar voi îi refuzaţi. Doar de voi înşivă depinde ca aceşti oameni să o ducă mai bine. Puteţi să îi ajutaţi şi vă poruncesc să o faceţi!
După câteva zile, regele a văzut că nimic nu se schimbase. Chemându-i iarăşi la el pe cei mai bogaţi dintre supuşii săi, le-a spus:
- Văd că nu aveţi suflet! Cum de nu vă e milă de cei ce se luptă cu greutăţile, zi de zi?! Dacă nu o faceţi voi, atunci o s-o fac eu! Iată ce poruncesc: de azi înainte, pentru fiecare sărac mort de foame, în regatul meu, va fi omorât şi un bogătaş! De mâine, ne vom întâlni în fiecare seară şi, dacă aflu că, peste zi, un om a murit de foame la mine-n cetate, atunci sorţii vor decide care dintre voi va fi executat. Pentru că voi înşivă vă faceţi vinovaţi de moartea acelui om, căci 1-aţi fi putut ajuta, dar n-aţi făcut-o. Ne vedem mâine seară!
Se spune că, de a doua zi, nimeni nu a mai murit de foame în regatul acela!
"Nu invidia gloria celui păcătos,
căci nu ştii care va fi sfârşitul lui. (...)
„Judecata este rară milă pentru cel ce n-a făcut milă." (Sfânta Scriptură )

******

   Un ţăran, om bun la suflet, avea obiceiul să spună tuturor:
- Vedeţi cum e lumea asta? Cei mari au de toate şi sunt primiţi oriunde cu mare pompă, în timp ce pe noi, cei simpli, nimeni nu ne bagă în seamă. Cum de este posibil aşa ceva, cum de se poate una ca asta? Vom ajunge noi pe lumea cealaltă şi vom vedea cum o fi şi acolo ...
Azi aşa, mâine aşa, până când, omul nostru a visat într-o noapte ceva nemaipomenit: se făcea că murise şi ajunsese la Poarta Raiului. Acolo, ce să vezi, veselie multă, îngeri adunaţi să-1 întâmpine pe noul sosit, bucurie mare! Omului nu-i venea să-şi creadă ochilor. Atâtea pregătiri doar pentru el, un simplu creştin. Oricum, era fericit că urma să intre în rai, nici n-ar fi sperat şi la o asemenea primire. Dar, când să intre pe poarta aceea minunată, înconjurat de tot acel alai, un înger se apropie de ţăranul nostru şi îi spuse:
- Omule, nu poţi intra pe aici, du-te ceva mai încolo şi vei găsi o portiţă mai mică, păzită de un înger. Intră pe acolo şi, mai târziu, ne vom revedea în grădinile
minunate ale Raiului.
- Atunci pentru cine sunt toate aceste pregătiri? - a mai întrebat omul mirat.
- Ei, aşteptăm pe un boier care a murit odată cu tine şi care, din clipă în clipă, trebuie să ajungă aici. Pentru venirea lui este sărbătoare şi ne pregătim să-1 întâm-pinăm cum se cuvine.
- Bine, îngerule, dar cum se poate una ca asta? Cât am trăit în lume, am văzut nedreptăţi multe, dar şi aici, cum de e cu putinţă? De ce el, fiindcă este boier, trebuie primit cu atâta fast? Contează că el are bogăţii şi eu nu?
- Omule, pentru a te mântui nu contează ce ai avut - fie că ai fost sărac, fie bogat- ci ceea ce ai făcut cu tot ce Dumnezeu ţi-a dăruit. Dacă ai fost sărac şi ai ştiut să împărţi şi celorlalţi din puţinul de care ai avut parte, te vei mântui negreşit. Dacă ai fost bogat, cu atât mai mult ai fi putut dărui cu drag celor mai necăjiţi decât tine. Fie că eşti sărac sau bogat, important este să rămâi om.
- Dar atunci, dacă şi eu şi boierul vom intra în rai, pentru ce este venirea lui
aşa o sărbătoare?
- Omule, creştini ca tine, vin aici în fiecare zi, cu miile şi sunt bine primiţi cu toţii. Dar un boier de când n-a mai ajuns şi aici, în rai...
Sărac sau bogat, oricine poate fi bun şi darnic, din atât cât are. Cel bogat cu atât mai mult ar trebui să dea milostenie. Şi fiecare din noi este bogat, în felul ; căci oricând putem găsi pe cineva mai sărman decât noi, pe care să îl ajutăm. vom fi egoişti şi zgârciţi, ce folos vom avea? Cine a văzut vreodată un om rău sau! zgârcit care să fie fericit?
"Eşti bogat? Foarte bine! Eşti zgârcit? Foarte rău! (...) Nu bogaţii vor fi osândiţi, ci cei ce slujesc bogăţiei." (Sfântul Ioan Gură de Aur)

*****

    Discutând despre cele sfinte, un om îi spuse unui călugăr:
- Părinte, eu cred în Dumnezeu, însă nu prea merg la Biserică. Nu am mai fost la slujbe sau la spovedanie de mult timp şi mi cred că este neapărat să mergi. Este suficient să crezi în Dumnezeu şi atât.
- Fiule, îi spuse atunci călugărul, ai o cămaşă foarte frumoasă. Nedumerit, omul nu a mai ştiut ce să zică, însă călugărul a continuat:
- Spune-mi, porţi toată ziua această cămaşă?
- Da, răspunse omul.
- Dar două zile, o porţi?
- S-ar putea.
- Dar o săptămână sau o lună, o porţi?
- Nu, părinte, bineînţeles că nu.
- De ce? - îl mai întrebă călugărul ca şi când nu ar fi priceput.
- Fiindcă se murdăreşte şi trebuie spălată. Abia după aceea o iau iarăşi pe mine, când este curată şi frumoasă.
- Păi, vezi, fiule! Aşa cum se murdăreşte cămaşa ta şi trebuie spălată pentru a o purta iarăşi, la fel şi sufletul se "murdăreşte" de păcate şi răutate şi cum 1-ai putea curăţa dacă nu la spovedanie şi la slujbe, prin dragostea şi harul Domnului?!
"Intră în Biserică şi te căleşte! Aici nu se trage la judecată, ci se dă iertarea păcatelor. " ( Sfântul Ioan Gură de Aur )

Cele mai frumoase Pilde şi povestiri creştin-ortodoxe

Leon Magdan

Tipărită cu binecuvântarea prea fericitului Părinte Teoctist Patriarhul Bisericii ortodoxe române

 Acatistul Sfintilor Imparati Constantin si Elena 

                                                            

Condacul 1

Cel ce chipul Crucii stralucind pe cer mai mult decit soarele l-ai vazut si biruinta semnului Domnului bine ti-a descoperit, cu care intr-armindu-te pe toti vrajmasii i-ai biruit, acum si noua celor ce ne plecam genunchii inaintea icoanei tale, Sfinte Imparate Constantin, da-ne noua, impreuna cu buna ta maica, Imparateasa Elena, ajutor, celor ce cintam voua: Bucurati-va, parintii crestinilor!

Icosul 1

Ca un inger luminos ai binevestit lumii pe Domnul nostru Iisus Hristos, ca este Dumnezeu si Fiul lui Dumnezeu cel adevarat; pentru aceasta cintam tie acestea:
Bucura-te, al crestinilor numit de noi tata;
Bucura-te, ca singur Domnul Iisus in vis tie s-a aratat;
Bucura-te, caci cu semnul Sfintei Cruci te-a inarmat;
Bucura-te, ca pe Maxentie, prin puterea cinstitei cruci, l-ai biruit;
Bucura-te, ca in Roma cu mare alai ai intrat;
Bucura-te, ca romanii cu bucurie imparat al lor te-au pus;
Bucura-te, ca in cinstea Domnului Iisus Hristos o cruce de piatra in mijlocul Romei ai pus;
Bucura-te, ca pe Sfinta Cruce ai scris: "Iisus Hristos NIKA", adica, cu acest semn vei birui;
Bucura-te, ca prin puterea crucii lui Hristos pe toti vrajmasii tai i-ai biruit;
Bucura-te, caci cu stirea si voia lui Dumnezeu, de boala leprei te-ai imbolnavit;
Bucura-te, ca tie sfintii mai-marii apostolilor ti s-au aratat;
Bucura-te, ca prin invatatura Sfintului Ierarh Silvestru cu toata inima ai crezut in Domnul nostru Iisus Hristos;
Bucura-te, Sfinte Imparate Constantin!

Condacul 2

Vazindu-te singur ca esti lepros cu trupul si cu sufletul, ai chemat in ajutor pe Dumnezeul crestinilor, iar Dumnezeu, nezabovind, ti-a trimis pe Sfintii Apostoli sa te mingiie si ti-a spus ce sa faci ca sa fii sanatos si, bucurindu-te de dumnezeiasca cercetare, ai cintat lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul 2

Pe imparateasa Elena cea prea-cinstita, pe maica imparatului Constantin, cu bucurie sa ne adunam toti dreptcredinciosii crestini, impreuna cu monahii si monahiile si sa o laudam cu cintari ca acestea:
Bucura-te, ca esti nascuta din neam imparatesc;
Bucura-te, ca esti maica Sfintului Imparat Constantin;
Bucura-te, ca in Iisus Hristos ai crezut;
Bucura-te, ca in numele Sfintei Treimi te-ai botezat;
Bucura-te, caci cu sirguinta si cu multa evlavie la Ierusalim ai plecat;
Bucura-te, ca tu Crucea Domnului mult ai dorit;
Bucura-te, ca acolo Crucea cea de viata facatoare ai aflat;
Bucura-te, ca Sfintei Cruci tu intii ai zis: "Bucura-te lemn fericit";
Bucura-te, caci cu mare veselie te-ai bucurat cind Sfinta Cruce pe cel mort l-a inviat;
Bucura-te, ca in Ierusalim biserica mare si prea frumoasa ai poruncit sa se zideasca;
Bucura-te, ca "Biserica Invierii Domnului Iisus Hristos" ai poruncit sa se numeasca;
Bucura-te, ca tu crestinilor ne esti ca o maica;
Bucura-te, Sfinta Imparateasa Elena!

Condacul 3

Preacinstita imparateasa, noi credinciosii, impreuna cu clerul si cu toti monahii, catre tine nazuim in nevoile noastre; fii acum si noua pacatosilor grabnica folositoare, ca sa cintam cu bucurie lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul 3

Rivnitor fiind de Imparatia cea de sus, fericite imparate Constantin, Imparatului si Stapinului tuturor cu minte curata crezind, te-ai botezat; pentru aceasta cintam tie asa:
Bucura-te, ca in numele Tatalui si al Fiului si al Sfintului Duh te-ai botezat;
Bucura-te, ca in timpul botezului mina Domnului Hristos de tine s-a atins;
Bucura-te, ca boala leprei ca niste solzi de pe tine a cazut;
Bucura-te, ca in haine albe imbracindu-te, imparat crestin te-ai numit;
Bucura-te, ca tuturor paginilor a se boteza le-ai poruncit si crestini sa se numeasca;
Bucura-te, ca tu capistile idolilor ai poruncit sa se risipeasca;
Bucura-te, ca sfinte biserici in numele lui Iisus Hristos ai poruncit sa se zideasca;
Bucura-te, ca pe sfinta maica Elena cu multa cinste si avere la Ierusalim ai trimis-o;
Bucura-te, intre imparati cel dintii crestin;
Bucura-te, ca in toata lumea cu botezul tau mare bucurie ai facut;
Bucura-te, ca paginii, cautind la tine, crestini s-au facut;
Bucura-te, ca si noi, clerul mirean si calugaresc, desi pacatosi fiind, iti cintam laude si mariri totdeauna;
Bucura-te, Sfinte Imparate Constantin!

Condacul al 4-lea

Pomenirea binecredinciosului imparat Constantin ca niste mir de mult pret, astazi a rasarit, caci de Hristos dorind, pe idoli a defaimat; pentru aceasta, dupa vrednicie, impreuna cu tine cintam lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 4-lea

Tie, celei dupa vrednicie si cu credinta urmatoare Cuvintului lui Dumnezeu, Care pentru buna cucernicia ta te-a impodobit cu multa cinste, ca pe o imparateasa a crestinilor, cu bucurie iti aducem aceste laude:
Bucura-te, ca in Ierusalim optsprezece biserici ai zidit;
Bucura-te, ca pe aceste biserici cu toate podoabele le-ai infrumusetat;
Bucura-te, ca impreuna cu fiul tau, imparatul Constantin, Sfinta Cruce in miini o tineti;
Bucura-te, ca o parte din lemnul crucii celei de viata facatoare la Constantinopol ai adus-o;
Bucura-te, ca si sfintelor piroane pe cruce Domnul Iisus Hristos le-a dat putere vindecatoare, iar tu in miini le-ai purtat;
Bucura-te, ca dupa botez cu dreapta credinta lui Hristos ai slujit;
Bucura-te, ca intotdeauna pe saraci ai miluit;
Bucura-te, ca tu cu toate faptele bune te-ai impodobit;
Bucura-te, ca pentru viata ta cea buna pe pamint de multa cinste te-ai invrednicit;
Bucura-te, ca toate neamurile crestine ca pe o imparateasa binecredincioasa te cinstesc;
Bucura-te, ca slabind de osteneli si de blindete, aproape de sfirsitul vietii ai ajuns;
Bucura-te, ca bine-placind lui Dumnezeu, te-ai mutat din viata aceasta, la viata cea vesnica;
Bucura-te, Sfinta Imparateasa Elena!

Condacul al 5-lea

Cu mare rivna te-ai straduit Sfinte Imparate Constantin, sa raspindesti crestinismul in tot imperiul tau, precum si in toata lumea; drept aceea multe si drepte hotariri ai luat pentru a aduce la bun sfirsit acest act crestinesc, precum si de a curati diferitele eresuri ce o data cu crestinismul intemeiat au rasarit ca neghinele in holda dreptei credinte; pentru aceasta impreuna cu tine cintam lui Dumnezeu cu dragoste: Aliluia!

Icosul al 5-lea

Ai adunat, preafericite imparate Constantin, sobor de parinti de Dumnezeu purtatori si printr-insii inimile tuturor cele inviforate de blestematul eres al lui Arie le-ai intarit sa slaveasca pe Domnul Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu; pentru care iti aducem tie laudele acestea:
Bucura-te, ca soborul cel dintii al celor trei sute optsprezece sfinti parinti cu porunca ta in Niceea s-au adunat;
Bucura-te, ca prin lupte mari credinta cea dreapta s-a luminat;
Bucura-te, ca Arie de la sobor a ramas rusinat;
Bucura-te, ca necredinciosul Arie in veci cu diavolii este bagat in iad;
Bucura-te, ca noi crestinii de la tine cu dreapta credinta sintem luminati;
Bucura-te, ca pe Domnul nostru Iisus Hristos in toata lumea L-ai propovaduit a fi Fiul lui Dumnezeu;
Bucura-te, ca prin crestinarea ta Crucea Domnului s-a aflat;
Bucura-te, ca prin aflarea Sfintei Cruci dusmanii ei se tinguiesc;
Bucura-te, ca prin insemnarea cinstitei Cruci diavolii se izgonesc;
Bucura-te, ca impreuna cu sfinta maica ta, Crucea Domnului Iisus Hristos in miini o tineti;
Bucura-te, ca o parte din lemnul crucii adus de sfinta maica ta, imparateasa Elena, in sfintele tale miini ai primit-o;
Bucura-te, ca noua fratilor in Hristos esti rugator mare catre Dumnezeu;
Bucura-te, Sfinte Imparate Constantin!

Condacul al 6-lea

Ca si cu o porfira te-ai imbracat, marite, cu milostivirea, si ca si cu o hlamida cu bunele blindeti te-ai impodobit. Drept aceea, cinstind pomenirea ta, preaslavim pe Dumnezeu, zicind: Aliluia!

Icosul al 6-lea

Dar cum vom cinta mai cu vrednicie, sau cu ce cuvinte mai potrivite vom lauda frumusetea bunatatilor tale, cinstita Elena, cele cistigate in ceruri, de la Dumnezeu, Cel ce stie a cinsti pe cei drepti; pentru aceasta noi iti cintam tie unele ca acestea:
Bucura-te, ceea ce sfintul tau suflet cu mare cinste in ceruri de ingeri este suit;
Bucura-te, ca in lumina cea prea stralucita pe Dumnezeu ai vazut;
Bucura-te, ca lui Dumnezeu-Cuvintul si preacuratei Maicii Lui, cazind, te-ai inchinat;
Bucura-te, ca locasurile cele prea frumoase ale sfintilor le-ai cercetat;
Bucura-te, ca si frumusetile raiului toate ti le-a aratat;
Bucura-te, ca pe cele ce ochiul omenesc nu le-a vazut si urechea nu le-a auzit si la inima omului nu s-au suit, acum tu luminat te indulcesti de ele;
Bucura-te, ca intru Imparatia cerurilor te-ai salasluit;
Bucura-te, imparateasa, caci cu Imparateasa cerurilor impreuna esti petrecatoare;
Bucura-te, ca impreuna cu arhangheli esti vorbitoare
Bucura-te, ca impreuna cu ingerii cinti lui Dumnezeu cintare;
Bucura-te, ca si noi nevrednicii iti cintam cintare veselitoare;
Bucura-te, Sfinta Imparateasa Elena!

Condacul al 7-lea

Si dupa deprinderi si dupa ale tale fapte bune ai fost iubitoare de Dumnezeu si vrednica de minuni, fericita imparateasa Elena; pentru aceasta cu credinta si cu evlavie mare, noi, cei ce sintem luminati prin harul lui Dumnezeu, cintare veselitoare cintam: Aliluia!

Icosul al 7-lea

Popor al lui Dumnezeu ai facut, prin dumnezeiescul Duh, pe poporul cel vechi al iudeilor si al paginilor, cu baia botezului luminindu-i; pentru aceasta te laudam, zicind:
Bucura-te, ca intocmai cu apostolii, de la Dumnezeu esti cinstit;
Bucura-te, caci cit ai trait multe milostenii si faceri de bine ai facut;
Bucura-te, ca, dupa multe osteneli, nevointe si griji, la fericit sfirsit ai ajuns;
Bucura-te, ca, dupa putina boala, ai adormit si sufletul de trup s-a despartit, zburind la cer;
Bucura-te, ca arhanghelii cu frumoase cintari ingeresti la ceruri te-au suit;
Bucura-te, ca scaunului Sfintei Treimi te-ai inchinat;
Bucura-te, ca Sfintii Apostoli inaintea lui Dumnezeu te-au laudat;
Bucura-te, ca sfintii mucenici si cuviosii si toti dreptii cu cinste ti-au iesit inainte;
Bucura-te, ca bunatatile raiului le mostenesti acum si in vecii nesfirsiti;
Bucura-te, ca intru Imparatia cerurilor acum si totdeauna vietuiesti;
Bucura-te, ca si noi, impreuna cu monahii si cu pustnicii, toti, intr-un glas iti cintam asa:
Bucura-te, Sfinte Imparate Constantin!

Condacul al 8-lea

Mormintul tau, unde odihneste sfintitul si cinstitul tau trup, imparate Constantin, raze de dumnezeiesti vindecari izvoraste celor ce cu credinta se apropie, iar noua celor ce vietuim in dreapta credinta, te rugam, ca impreuna cu buna ta maica Elena, sa ne dati mina de ajutor, celor ce cintam lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 8-lea

Cit este de luminat sufletul tau, marita imparateasa Elena, lauda femeilor, ca acum esti in ceruri, primind plata ostenelilor; pentru aceasta iti cintam asa:
Bucura-te, aflarea cinstitei cruci;
Bucura-te, a ei vrednica inchinatoare;
Bucura-te, ca prin al crucii ajutor crestinilor ai fost izbavitoare;
Bucura-te, ca prin cruce te-ai facut lui Hristos urmatoare;
Bucura-te, a stapinirii iadului si a satanei invingatoare;
Bucura-te, a cerestii mariri mostenitoare in veci;
Bucura-te, a celor gresiti si pacatosi, catre Dumnezeu mijlocitoare;
Bucura-te, a judecatorilor celor rai buna indreptatoare;
Bucura-te, a celor din nevoi grabnica ajutatoare;
Bucura-te, de patimile noastre trupesti si sufletesti izbavitoare;
Bucura-te, a bolnavilor buna tamaduitoare;
Bucura-te, a tuturor binecredinciosilor crestini buna ajutatoare;
Bucura-te, Sfinta Imparateasa Elena!

Condacul al 9-lea

Cu sfintenie a ta viata savirsindu-ti, cu sfintii acum esti salasluita, plina fiind de sfintenie si de lumina nespusa; pentru aceasta ne luminezi si pe noi cei intunecati cu pacatele, ca, luind prin tine iertare, sa cintam lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 9-lea

Pe Imparatul si Ziditorul tuturor cinstindu-L, imparate Constantin, ca dar pentru osteneli te-a invrednicit pe tine in ceruri de mare slava; pentru aceasta iti cintam tie aceste laude:
Bucura-te, ca Preacuviosului Paisie, singur i-ai spus ca esti cinstit impreuna cu sfintii;
Bucura-te, ca, sfint fiind, te rogi pentru noi catre Domnul Dumnezeu;
Bucura-te, ca noi pacatosii avem mare nadejde in rugaciunile tale;
Bucura-te, ca noi in nevoi chemam numele tau si tu ne auzi;
Bucura-te, ca in necazuri ne esti noua mare bucurie;
Bucura-te, margaritarul nostru cel de mult pret;
Bucura-te, cel ce esti pentru noi soare luminos;
Bucura-te, ca pe idoli i-ai dat iadului celui intunecos;
Bucura-te, ca demonii fug, izgoniti fiind cu puterea rugaciunii tale;
Bucura-te, ca tu esti lauda cirmuitorilor crestini;
Bucura-te, turnul cel nebiruit al crestinilor ortodocsi;
Bucura-te, al manastirilor si al bisericilor noastre mare aparator;
Bucura-te, Sfinte Imparate Constantin!

Condacul al 10-lea

Din cer ca si Pavel te-a vinat Hristos Domnul, Sfinte Constantin, invatindu-te ca sa-L cinstesti pe Acesta ca pe Imparatul cel Unul; si cu adevarat crezind intru El, L-ai cinstit, aducind lumea toata la credinta Lui, ca sa-I cinte neincetat: Aliluia!

Icosul al 10-lea

Imparateasa Elena, sfinta de Domnul Hristos aleasa, milostiveste-te spre noi si lumineaza sufletele noastre cele intunecate cu pacatele, netrecind cu vederea sufletele si rugaciunile noastre si primind multumirile noastre acestea:
Bucura-te, trandafir prea frumos mirositor al raiului;
Bucura-te, crin alb rasarit in gradina cea de sus a raiului ceresc;
Bucura-te, imparateasa duhovniceasca;
Bucura-te, a dreptei credinte propovaduitoare;
Bucura-te, a inchinarii de idoli surpatoare;
Bucura-te, a eresurilor pierzatoare;
Bucura-te, a rautatilor dusmanilor izgonitoare;
Bucura-te, in nevoile noastre ajutatoare;
Bucura-te, catre Dumnezeu a noastra mijlocitoare;
Bucura-te, de bucurii duhovnicesti aducatoare;
Bucura-te, de fapte bune pilduitoare;
Bucura-te, a obstii crestinesti povatuitoare;
Bucura-te, Sfinta Imparateasa Elena!

Condacul al 11-lea

Acestea zicind, ma linistesc cu sufletul si ma bucur; nu ma tem de tot ce vor urzi impotriva mea vrajmasii mei, pentru ca te am pe tine, imparateasa Elena, puternica ajutatoare in toate nevoile; drept aceea impreuna cu ingerii preaslavesc pe Dumnezeu cu cintarea: Aliluia!

Icosul al 11-lea

Dat-ai, preadulce, Iisuse, bine-credinciosului imparat Constantin, intelepciunea lui Solomon, blindetile lui David, dreapta credinta a apostolilor si puterea lui Samson asupra vrajmasilor; pentru aceasta si noi il cinstim cu laude, zicind:
Bucura-te, decit toti imparatii mai intiiule si alesule al lui Dumnezeu;
Bucura-te, ca pe Domnul nostru Iisus Hristos tie Tatal ti L-a descoperit;
Bucura-te, ca pe Acesta Dumnezeu adevarat L-ai propovaduit;
Bucura-te, luminatorule al cerestii cunostinte;
Bucura-te, ca prin tine Domnul Iisus Hristos S-a slavit;
Bucura-te, ca prin tine Crucea Domnului Hristos se cinsteste;
Bucura-te, al luminii celei nemarginite privitorule;
Bucura-te, ca prin tine lumea s-a luminat cu dreapta credinta;
Bucura-te, ca prin tine s-a izgonit intunericul relei credinte;
Bucura-te, prietenul lui Dumnezeu cel curat cu inima si luminat cu sufletul;
Bucura-te, ca pe noi cei slabi ne intaresti cu rabdare;
Bucura-te, ca de la milostivul Dumnezeu ne mijlocesti noua mintuire;
Bucura-te, Sfinte Imparate Constantin!

Condacul al 12-lea

Darurile cele prea bogate si mai bune le primesti acum de la Dumnezeu, Sfinte Imparate Constantin, veselindu-te ca un imparat in ceruri; pentru aceasta si binecredinciosul domn Brincoveanu Constantin intru al tau nume a zidit sfinte manastiri Domnului, iar noi, bucurindu-ne, cintam lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 12-lea

Niciodata nu vom tacea a vesti minunile tale; in glas mare vom cinta praznuirea ta si dupa cuviinta iti aducem multumire pentru toate facerile de bine ce ne faci noua, Sfinta Imparateasa Elena, cinstind pomenirea ta cu aceste laude:
Bucura-te, imparateasa smerita si prea iubita;
Bucura-te, comoara de bunatati nedesertata;
Bucura-te, a celor ce te roaga cu credinta ocrotitoare neobosita;
Bucura-te, a vrajmasilor sfintelor manastiri izbavitoare;
Bucura-te, ca celor ce te cinstesc pe tine le esti buna mingiietoare;
Bucura-te, ca de sus din ceruri privesti si le ajuti celor ce se roaga tie;
Bucura-te, ca inaintea Preasfintei Treimi stind, te rogi pentru noi;
Bucura-te, ca si la preacurata Nascatoare de Dumnezeu mijlocesti pentru noi;
Bucura-te, ca a ta fericire in ceruri in veci nu se sfirseste;
Bucura-te, ca impreuna cu fiul tau, imparatul Constantin, intru imparatia lui Dumnezeu te veselesti;
Bucura-te, a trupurilor noastre de patimi tamaduitoare;
Bucura-te, ca sfintele tale rugaciuni sint pentru noi toti folositoare;
Bucura-te, Sfinta Imparateasa Elena!

Condacul al 13-lea

Luminatori care ati luminat lumea cu dreapta credinta, voi cu adevarat v-ati aratat, de Dumnezeu incununatilor Imparati Constantin si Elena; primiti acum si rugaciunile noastre si le duceti Imparatului Hristos, pe care Il slavim ca pe Unul ce v-a incununat pe voi, cintindu-I cu voi si cu toate ostile ceresti: Aliluia!

(Acest Condac se zice de trei ori.)

Apoi iarasi se zice Icosul intai si Condacul intai.)

Rugaciunea intai catre Sfintii Imparati Constantin si Elena

Sfintilor Imparati Constantin si Elena, dupa Dumnezeu si Maica Domnului, voi sinteti nadejdea noastra si folositorii nostri; voi ne sinteti noua bucurie in vremea necazului, voi ne ocrotiti in nevoi si ne ajutati. Voi sfintelor manastiri si biserici le sinteti pazitori; pentru aceasta cadem inaintea voastra cu lacrimi, rugindu-va sa nu incetati a ne ajuta noua neputinciosilor, ci mijlociti la Dumnezeu si la preacurata Lui Maica si pururea Fecioara Maria, ca si pe noi sa ne pazeasca fara prihana si pe toti sa ne intareasca in credinta, pina la sfirsitul vietii, spre mintuirea sufletelor noastre. Amin.

Rugaciunea a doua catre Sfintii Imparati Constantin si Elena

Sfintilor Imparati Constantin si Elena, cei ce sinteti mai cinstiti decit toti imparatii, alesii lui Dumnezeu, cazind inaintea voastra cu lacrimi va rugam: Dati-ne mingiiere si noua celor ce sintem in necazuri; voi sinteti mijlocitori Sfintei Treimi si puteti sa ne ajutati noua. Auziti-ne si pe noi acum, alungati de la noi necazurile si nevoile ce vin asupra noastra in aceasta vremelnica viata si vindecati neputintele noastre, tamaduiti bolile noastre, potoliti rautatea noastra, izgoniti pe vrajmasii nostri vazuti si nevazuti. Dati-ne noua ca in pace si in liniste sa traim; ajutati-ne noua cu sfintele voastre rugaciuni. Pentru mintuirea sufletelor noastre faceti mila cu noi acum, cind cu frica si cu umilinta zicem catre voi asa: Bucurati-va, parintii crestinilor. Amin.

sursa

http://www.crestinortodox.ro

SFATURI DUHOVNICESTI ALESE

 ( Par. Arsenie Boca )

  Câteva rânduri din opera vastă a părintelui Arsenie Boca, cel care a devenit permanență spirituală în mintea și sufletele credincioșilor români. Lucruri de atât de mare importantă, spuse cu atâta sublimă simplitate, sunt mereu de folos fiecăruia dintre noi.

  Aproape n-aș putea spune când s-a smerit Dumnezeu mai mult înaintea omului: când S-a răstignit pe cruce, sau când S-a pogorât din slava Lui de Dumnezeu, întrupându-Se în biata fire omenească.
Făcându-Se om se face carne, cu toate înclinațiile ei. Dar Iisus n-a ascultat de ele de toate. Înclinarea senzuală a fost biruită, ca să trebuiască a fi biruită și de noi. Aceasta se petrece în viață prin neîncetata lepădare de sine, prin crucea noastră cea de fiecare zi- cât abia de rămân zile neumbrite de tristețe- și desăvârșit se biruie prin moarte. Așa se restabilește temelia cea străveche.
Prin moartea pe cruce trupul se purifică și ajunge expresie și mijloc direct al Duhului dumnezeiesc, devine adevărat trup spiritual al Dumnezeului- Om, înviat.
Tot așa și noi, ne rugăm lui Dumnezeu să ne curățească viața de întinăciune. El ne trimite câte-o răstignire în fiecare zi, câte-o săptămână a patimilor, câte-o viață pe cruce, iar noi, în nepriceperea noastră, neștiind căile lui Dumnezeu, ne rugăm mai cu foc să ne scape de cruce. Iisus n-a făcut așa; nici noi să nu facem.

S-ar putea spune că Iisus S-a născut pe cruce.
Toată viața lui Iisus a fost ca atare. Iar din cea mai grea cruce: moartea, a izbucnit și biruința cea mai mare: învierea, sau omorârea morții. Căci Iisus o biruise în viață; iar cu moartea Sa, cea de bună voie a biruit-o și pentru toți oamenii, de la începutul până la sfârșitul lumii.
Cu Învierea lui Iisus avem chezășia că vom învia și noi, ca Iisus, căci El e începătorul, pentru noi, în toate.
Altă mărturie a veșniciei noastre, mai tare ca aceasta, nu ne-a dat nimeni.
Poate că tocmai fiindcă e cea mai tare, uluiește obișnuitul în care dormim, și poate tocmai de aceea nu îndrăznim să credem în învierea noastră. Iar fără această credință, viața noastră parcă n-are sens, nici scop în sine, tare-i decolorată și neliniștită.
Creștinismul se întemeiază și dăinuiește pe Întemeietorul său: pe învierea Lui din morți, ultimul cuvânt.
Noi suntem care de obicei cădem din creștinism, iar nu creștinismul. Noi cădem, nu Iisus. Minciuna iudeilor n-a surpat învierea lui Iisus. Dumnezeu nu cade. Dar căzând noi din creștinism ni se pare că a căzut creștinismul, ni se pare că a căzut altcineva, nu noi.
Sunt foarte strânse: moartea cu învierea. Multora li se pare că se isprăvește totul cu mormântul. Creștinul însă își scrie pe crucea de la căpătâi: ”Aștept învierea morților”.
Credinciosul nu se teme de moarte, fiindcă a desființat-o Iisus. Iisus i-a schimbat sensul, întorcându-i altfel rostul. Acum, moartea pentru credincios e ultimul botez, ultima curățire a vieții.
Suntem în gândirea Sf. Pavel, spunând că botezul nostru, prin care am intrat în creștinism, se desăvârșește cu botezul cu care s-a botezat Iisus; și că sfânta noastră împărtășanie se împlinește cu paharul pe care l-a băut Iisus.
Spre aceste sfârșituri: Botez și Pahar, – convingeri ca munții-, firește că trebuie nevoință, trebuie virtuți. Dar unde sfârșesc virtuțile, unde duc?
Ele nu sunt scopuri în sine. Nu urmărim virtuțile pentru ele însele; ele sunt mijloace pentru dobândirea Adevărului.
Și Dumnezeu e Adevărul.
Așa înțelese virtuțile, cu acest rost urmărite, ele duc pe om până la moartea pentru Adevăr, ceea ce e înviere. Că a-ți primejdui viața pentru Dumnezeu și oameni, nu poate fi moarte, chiar trecând prin ea, ci cu atât mai vârtos înviere și bucurie a învierii.
De ce nu ne temem noi de moarte?
Pentru a răspunde la întrebarea aceasta mă folosesc de învățătura celui dintre sfinți, Părintelui nostru Maxim Mărturisitorul, despre răsturnarea rostului morții.
Sfântul ne învață că: de unde, înainte de răstiginirea lui Iisus moartea era o pedeapsă dată firii, după pogorârea lui Iisus în împărăția morții, și stricarea ei, Iisus i-a răpit pe toți morții, care erau drepții Vechiului Testament, și a întors moartea asupra ei însăși, asupra păcatului, și nu mai mult asupra firii omului.
Omul a fost renăscut în Iisus, iar morții nu i s-a mai dat decât păcatul lui.
Primul dintre oameni care a fost sustras morții, a fost tâlharul de pe cruce, care a intrat în Împărăția Vieții ”astăzi” (- vei fi cu Mine în Rai!”) adică din însăși această viață.
Cu stricarea împărăției morții, cu deschiderea Împărăției Cerurilor, sensul morții s-a schimbat, dintr-o pedeapsă într-o binefacere. De acum moartea nu mai e o pedeapsă dată firii, ci o pedeapsă dată păcatului. – Iar la aceasta ne învoim din toate puterile. De aceea nu ne temem de moarte. Dacă viața noastră a fost o viață a lui Iisus, nici moartea noastră nu va fi deosebită. Căci zice Sfântul Pavel: ”Toți cei ce vor să trăiască viața în Hristos, prigoniți vor fi !”
Dar credința a fost superioară celor mai înfricoșate chinuri. Organic, chinuri de moarte, îngrozitoare, se dovedeau neputincioase în fața vieții sfinților. Ei nu mureau când voiau muncitorii, ci când voia Dumnezeu. Așa ca și Iisus: că deși oricare dintre chinurile prin care a trecut, omenește puteau să-L scoată din viață, totuși a supraviețuit tuturora, și a murit când a îndeplinit toate cuvintele grăite prin Prooroci. Precum la Iisus așa și la sfinți vedem, de nenumărate ori, această superioritate a credinței asupra morții, când mucenicii supraviețuiau focului, strivirii între pietroaie, mutilărilor celor mai îngrozitoare, trebuind- spre a pune capăt rușinii pe care o mâncau prigonitorii- să le taie capul cu sabia.
Tot șirul sfinților mucenici au biruit moartea, că i-au știut neputința și n-au fugit de ea, când împrejurarea le-a îmbiat-o. Ei au biruit moartea, ca moarte.
Iată în ce înțeles primim moartea, ca o eliberare, ca o ultimă spălare a vieții, un câștig al morții lui Iisus și o arvună a învierii Sale, premiza și concluzia tuturor învierilor.
Iată câtă înviere e în crucea noastră cea de toate zilele; câtă înviere e în săptămâna patimilor noastre, care e viața aceasta toată. Iar de vom fi vrednici și de asemănarea cu Iisus, aceasta numai din acestea se dovedește.
Deci viața noastră în Hristos și viața lui Iisus în noi ne duc de la chip la asemănare, de la început până la sfârșit.
Iar a trăi pe Hristos, e a învia din morți!
Slavă Învierii Tale, începătura învierii noastre.

(Predică a Părintelui Arsenie Boca rostită în data de 25.IV.49)

*****

Omul, zidire de mare preț

   „Lumea, adică Universul văzut al formelor materiale şi Universul nevăzut al spiritelor pure, este expresia bunătăţii lui Dumnezeu, Ea a fost creată pentru ca să se bucure de bunătatea dumnezeiască.
Fiinţa ei, dată în toate lucrurile care o alcătuiesc, de la primul mineral până la înger, e o fiinţă împărtăşită. Viaţa tuturor făpturilor participă la bucuria în Dumnezeu după gradul de fiinţă pe care îl au şi după capacitatea cu care a fost înzestrată fiecare.
    Acest grad de fiinţă şi această capacitate de participare e principiul ierarhiei după care e constituită lumea creaturală. Omul ocupă în această ierarhie un loc central. Prin trup aparţine lumii fizice, prin suflet aparţine lumii spirituale. În marele cosmos, el e un microcosmos, cum îl numeşte învăţatul teolog al Bisericii noastre, Ioan Damaschin.
Fiinţele spirituale ale creaţiei, făcute după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu, sunt libere, adică posedă voinţă proprie, îngerii sunt liberi, omul e liber. Păstrarea lor în armonia primordială a bucuriei de viaţă e lăsată la libera lor voie. Bucuria de a trăi în lumina dumnezeiască sau cu termenul legendar în Paradis, e cu atât mai mare cu cât e un act de consimţire, în virtutea libertăţii spirituale. Tot astfel suferinţa prăbuşirii din armonia paradisiacă va fi cu atât mai mare cu cât ea va fi tot un act liber. O parte din îngeri s-a prăbuşit din armonia cerească prin trufie. Omul s-a prăbuşit călcând de bună voie rânduială stabilită de Dumnezeu.”

(Ieromonah Arsenie Boca, Cărarea Împărăţiei, Editura Sfintei Episcopii Ortodoxe Române a Aradului, Deva, 2006)

*****

Pilda semănătorului

  Mândria dă o plăcere minţii dar o întunecă. Dovadă că mintea găseşte mai bună starea dinainte – când te lăudau oamenii pentru nevoinţele pe care ţi le cunoşteau – şi alta dovadă că mândria întunecă mintea e faptul că-ţi crezi minţii: că şi singură te poţi descotorosi de gândurile rele. Pe cum că acestea nu-s adevărate o dovedeşte faptul că tulburarea creşte; a învăţa nu poţi, deşi odată puteai, iar voinţa e înfrântă de prima coajă de pâine.– Nu te teme: aşa se începe calea cea bună: cunoscându-ţi şi recunoscându-ţi neputinţele şi mândria. De aceea ia calea, îmbiată de toţi sfinţii Părinţi: a-ţi spune toate la timp şi nu le mai lăsa vreme, că se întăresc şi se înmulţesc şi mai multă bătaie de cap dau. Când vii şi-ţi spui îndată relele tale, ai ascultare, şi pentru ascultare capeţi smerenie. Când nu vii îndată, îţi crezi minţii şi ai mândrie. Iar mândria aduce toată tulburarea.

De aceea cu smerenia arde pe draci şi le fă deşartă lupta lor cu sufletul. Ia de ajutor şi rugăciunea lui Iisus, rugăciunea minţii: „Doamne, Iisuse Hristoase, miluieşte-mă pe mine păcătoasa”,fiindcă Iisus ii bate pe draci de la suflet şi prin puterea Sa dumnezeiască, dar şi prin smerenia ta.
Deci pricepe de la început că: pentru a merge cu spor şi nu cu pagubă în calea aceasta, ai trebuinţă de om şi de Dumnezeu. Pe unul îl găseşti în duhovnic şi pe Dumnezeu pretutindeni, dar Îl chemi să-ţi ajute prin rugăciunea neîncetată. Aceştia doi se luptă pentru tine, dacă ţii şi tu la ajutorul lor şi ţi-l ceri la timp şi fără timp.
Rugăciunea smereniei străbate cerurile şi primeşte răspuns; rugăciunea mândriei primeşte numai osândă. Una-i a lepădării de sine, cealaltă a iubirii de sine.

„Căutaţi la Mine că sunt blând şi smerit cu inima şi veţi afla odihnă sufletelor voastre.” (Matei 11, 29). Deci smerenia e odihna sufletului.

(P.S. Daniil Stoenescu, Ieromonah Arsenie Boca, Părintele Arsenie – Omul îmbrăcat în haină de in şi îngerul cu cădelniţă de aur, Editura Charisma, Sinaia, 2009, ed. a II-a. Pag. 234-235)

sursa

http://zhd.ro/eveniment/comunitate/din-textele-parintelui-arsenie-boca-rugaciunea-smereniei-strabate-cerurile-si-primeste-raspuns/

Sfantul Teofan Zavoratul
,,Ce inseamna de fapt un ceas in iad ?,,

   Sfantul Teofan Zavoratul ne da o minunata pilda din care putem trage multe invataminte.     Aceasta lamureste mai bine decat orice altceva adevarul ca patimirile fara de cartire de pe pamant izbavesc sufletul pacatos de chinurile cele vesnice.

   Un patimitor zacea grav bolnav si rabda toate cu barbatie. Cand trupul incepuse aproape sa-i putrezeasca, el nu a putut mai mult sa suporte durerile cele cumplite si nici mirosul cel greu.
    A strigat atunci: „Doamne! Nu pot sa rabd mai mult! Ia-mi sufletul!”   In aceeasi clipa i s-a aratat lui Ingerul Domnului si i-a spus: „Domnul a auzit rugaciunea ta, insa dupa judecata Lui cea dreapta te mai lasa sa suferi inca un an pe pamant, ca sa te curatesti pe deplin de pacatele tale.
   El iti da totusi sa alegi: ori un an sa te chinui bolnav pe pamant, ori vreme de doar trei ceasuri sa fie dus sufletul tau in iad”. Cel suferind s-a gandit: „Inca un an intreg de chinuri in acest pat? E de nesuportat! Nu, mai bine in iad pentru trei ceasuri!”… Ingerul i-a luat sufletul si l-a inchis in iad, lasandu-l singur in acel loc cumplit.
    De cum a plecat ingerul, ultima raza de lumina s-a stins in infricosatorul loc al chinurilor. Cel aflat in suferinta auzea doar vaietele pline de deznadejde ale pacatosilor ce se munceau in focul cel vesnic, vedea inaintea lui doar fetele demonilor. Simtindu-se deci parasit de toti, a inceput sa strige deznadajduit. La vaietele lui insa ii raspundeau doar ecoul inabusit al haului iadului. 
   Nimeni nu i-a venit in ajutor, pentru ca in iad orice pacatos era prins in propriile lui chinuri. Astfel acest sarman patimitor a inceput sa sufere intr-un chip de neindurat. Minutele se scurgeau in iad precum ceasurile, ceasurile precum zilele, iar zilele precum anii. Lui ii parea ca trecusera veacuri de chinuri in temnita iadului. Plin de deznadejde, credea ca niciodata nu se va mai izbavi din acest loc cumplit al chinurilor. Si a inceput din toate puterile sale sa urle, sa geama… 
   Intr-un sfarsit, deasupra lui a rasarit o lumina linistita si i s-a aratat ingerul ce il adusese: „Cum te simti, frate, aici?” – a intrebat acesta. Patimitorul, in chinurile sale, i-a raspuns plin de amaraciune: „Nu credeam ca un inger sa minta!” „Cum asa?” – a intrebat ingerul. Si bolnavul a continuat: „Tu mi-ai fagaduit ca dupa trei ceasuri ma vei lua de aici. Si, iata, s-au scurs veacuri intregi in aceste chinuri ale mele!”… „Ce veacuri? – a raspuns ingerul zambind plin de blandete. Doar un singur ceas s-a scurs, ti-au mai ramas inca doua ceasuri de stat aici.” „Inca doua ceasuri? – a strigat bolnavul plin de groaza. 
   Doar un singur ceas a trecut? O, nu pot sa rabd mai mult! Nu mai sunt in stare! Daca are mila Dumnezeu de mine, te rog ia-ma de aici! Mai bine pe pamant sa sufar ani si veacuri… Sunt gata sa patimesc acolo chiar pana la a Doua Venire, numai ia-ma de aici!”    Ingerul i-a spus atunci: „Bine. Dumnezeu a ingaduit sa te chinui in iad, ca sa vezi din ce suferinta vrea El, in iubirea Sa, sa te mantuiesti prin patimirile tale vremelnice; ca stiind aceasta, sa nu mai cartesti in suferinte”. 
  La aceste cuvinte bolnavul a deschis ochii larg si s-a trezit iarasi trupul lui. Din acea zi, cu bucurie a inceput sa rabde boala cea grea. Ea i se parea o nimica toata si prea usoara in comparatie cu vesnicele munci ale iadului.

Arhim. SERAFIM ALEXEI
sursa  http://www.ganduridinierusalim.com

****

Recomand adultilor spre ascultare  si  predica 

Parintelui Visarion Iugulescu 
https://www.youtube.com/watch?v=upVUJanFj5E