BANII BLESTEMATI

Banii câștigați prin minciuni, desfranare,insalaciuni, asupriri, nedreptăți și vicleșug atrag blestemul dumnezeiesc asupra celor ce se fac partași de ei. Avocații și judecătorii care sunt părtinitori și mint cu scopul de a câștiga procese pe nedrept – mănâncă o pâine murdară.

Doctorii care fac avorturi (sau orice altă muncă necinstită), care iau bani pe operații mai mult decât trebuie – mănâncă o pâine murdară. Patronii care nu-și plătesc angajații, sau nu le acordă drepturile ce li se cuvin, oprind banii pentru ei – mănâncă o pâine murdară. Aceia care au fost ajutați în vreun fel și li s-au prestat servicii dar fără să-și plătească muncitorii – mănâncă o pâine murdară. Cei care fac bani din afaceri necurate, vânzând la un preț dublu, câștigând bani din camătă – mănâncă o pâine murdară. Cei care împrumută și iau cu dobândă – mănâncă o pâine murdară. Cei care vând lucruri, haine sau mâncare stricată la preț de marfă bună, punând apă în vin sau în lapte, amestecând mere mici printre mere mari și luând același preț – mănâncă o pâine murdară. Banii castigati prin insalaciuni si minciuna, mai ales in sfera juridicului,mass-media  si a politicului, sunt bani blestemati. Banii castigati prin desfranare, curvie, pornografie, sminteala (videoclipuri cu femei goale)- sunt bani blestemati. Banii câștigați din duminici și sărbători, nu sunt buni, sunt bani blestemați-altfel ca Dumnezeu îngăduie să-i pierzi sau să ți se fure, pentru că întâi tu ai furat Ziua Lui – Sfânta Duminică. Sau îi pierzi pe la doctori și pe medicamente.

Și toți cei care câștigă bani de pe urma nedreptăților, mințind și înșelând, asuprind și calomniind săraci, orfani, văduve, lipsiți, nevoiași, bolnavi – mănâncă o pâine murdară. Acești nedreptățiți strigă răzbunare, fiindcă li s-a furat dreptul lor câștigat prin muncă cinstită, cu sudoare, de banii lor folosindu-se tot bogații, asupritorii, ei cumpărându-și a doua vilă, a treia mașină, lipsind pe sărac de pâinea de pe masă. Câte lacrimi am strânge, dacă am stoarce toate casele și mașinile de lux ale bagaților? Și chiar de nu-i blesteamă nimeni pe acești asupritori, blestemul dumnezeiesc tot îi ajunge, căci se îmbolnăvesc ei sau copiii lor, pierzând acești bani îndoit pe la doctori, sau le mor vitele, sau pământul nu-și mai dă rodul ca altă dată… Căci nedreptatea este păcat strigător la cer!!! Dacă dintr-un lucru rău primești un câștig, socotește că acest beneficiu este un zălog al nenorocirii.

Articol relatat de portalul Lumina pentru candela din suflet

Sfaturi duhovnicesti (Parintele Arsenie Boca ) 

Când împrejurările te aduc în situatia să vezi limitele ratiunii, cataclismul în fată, puterile răului dezlăntuite, nu tremura căci nu eşti singur: este Cineva nevăzut cu tine, în tine, care stăvileşte haosul, iar pe tine te creşte mai presus de om, împrumutându-ti şi tie nimbul divinitătii. 
 Pe Dumnezeu Îl ai sădit, „inoculat”, latent, în structura ta spirituală. Tu eşti altoit cu un Om-Dumnezeu, absolut superior conditiei tale pământeşti. Prin aceasta şi tu eşt fiu al lui Dumnezeu. (…) Ne-a dat şi nouă puterea să fim fiii lui Dumnezeu. Dacă cineva e conştient şi trăieşte această evidentă interioară şi pe celălalt plan al existentei, unuia ca acela nici un rău nu i se mai poate întâmpla. Nici omorâti nu pot fi, pentru că într-înşii prezenta divină e fortă care face deşartă orice zvârcolire a răului asupra lor. (…) Lumea nu se mai poate atinge decât de temnita ta biologică. Noua ta realitate de o evidentă absolută, scăpându-i cu desăvârşire. Acestea sunt cuprinse în cuvântul lui Iisus: „Eu, Adevărul, vă voi face liberi!”.
 Potrivnicul are două feluri de ispite: prin plăcere şi prin durere. 
Duhovnicul este in masura sa-ti spuna nivelul tau duhovnicesc si sa te sprijine sa urci pe calea mantuirii.El cunoaste Voia Domnului si iti poate da sfat. Alearga deci la duhovnic dupa sfat, nu la oameni, ca sa nu te pierzi din cale si sa fii osandiy, caci nu uita, ca esti razboit de potrivnicul, deci, alearga la Dumnezeu !
 Nici o viată sporită nu e crutată de bântuieli: fie cu vederi amăgitoare şi trăgând către slava deşartă, fie cu înfricoşări grozave ducând către ieşirea din minti. În calea celor dintâi avem lepădarea de vederi, căci mai de folos este a ne vedea păcatele decât a vedea îngerii, iar în calea celorlalte avem lepădarea de sine în grija lui Dumnezeu. Pe putinii credincioşi şi molateci vicleanul îi scoate din luptă cu evidenta neputintei cu care îi aruncă în deznădejde, iar către smerenie le închide calea prezentându-le-o ca umilire. Pe calea aceasta le macină sufletul între deznădejde şi nemultumire, de unde ajung la mania persecutiei. Adună la conflict, se închid sufleteşte în prejudecăti şi aşa alunecă din calea sfântă în calea profană sau chiar clinică. La aceştia lepădarea de sine a fost mereu un lucru de silă sau fără convingere. 

VREAU SA DEVIN MONAH

Neputinta de a merge la manastire

Se intampla lucruri mai presus de fire cu multime de crestini in aceste zile ale noastre apocaliptice, in care unii, indiferent de gradul de cultura si cel social , doresc a se retrage la manastire, realizand ca Adevarul e cu totul altul decat cel ce a fost inoculat de  mass-media si educatia primita in institutiile de invatamant.

Da, scumpa e mantuirea..

Dorirea vietii vesnice sfinte.., la aceasta intelepciune ajung cei incercati de viata, cu o maturitate in gandire si fapte , cei intelepti, cei atinsi de Harul Duhului Sfant si nu numai.

E o atentionare si o pregatire a unora alesi a ceea ce urmeaza sa fie in viitorul apropiat , probabil. Unii se desteapta din somnul cel de moarte, realizand ca lumea se indreapta , pe zi ce trece, spre pieire...

O lume ce se cufunda in mocirla, fara nici o directie, umbland in intuneric...

Insa ce te faci, cand dupa o viata traita in libertate totala, si evident,intr-un desfrau total al dezmatului, doresti sa te calugaresti ,insa trecutul nu te lasa, caci si-a pus amprenta pe anii pietrecuti sub indemnul diavolului ?

Solutiile sunt multiple. 

Una ar fi sa te retagi, incetul cu incetul, sub indrumarea unui duhovnic iscusit din aceasta lume ,traind dupa Sfaturile Sfintilor Parinti si ale Sfintei Scripturi, urmand intru totul cuvantul Domnului, traind mai mult pe la manastiri retrase, pana cand simti chemarea de a te calugari.

Poate dura ani buni, chiar zeci de ani, insa scopul final este inestimabil de scump- mantuirea.

Apoi, desigur, nu locul te mantuieste. Dupa un studiu aprofundat al invataturilor crestine si o viata traita dupa regula instituita in manastiri, poti urma intru-totul aceasta viata si in lume, caci Domnul te va vedea si te va sprijini intru totul in intentiile si rugaciunile tale.

 La Domnul totul e cu putinta.Totul depinde de tine si numai de tine !

Putem duce o viaţă de monah fără retragere la mănăstire?

 Viaţa de monah, deşi uneori am numit-o nebunie, esenţial nu se deosebeşte de viaţa creștinului obişnuit, mai ales a creștinului care poate conştientiza chemarea lui Dumnezeu. 

Viaţa de monah este viaţă de rugăciune, de unire cu Dumnezeu şi aceasta este, într-adevăr, viaţa fiecărui creştin.

Părintele Sofronie spunea: „Una este mântuirea omului, căci Dumnezeu a dat aceleaşi porunci şi aceeaşi Evanghelie şi Maicii Domnului şi Sfinţilor şi tuturor, până şi mie, păcătosului”. 

Deci, dacă sunt pentru toţi aceleaşi porunci şi aceeași Evanghelie, aceeași este şi mântuirea, aceeaşi este şi calea, deşi, în detalii, ia tot felul de forme.

La mănăstire se cultivă retragerea din lume, singu­rătatea şi tăcerea. 

Dar şi în îmbulzeală şi în învălmăşeală se poate găsi mântuirea. Sfântul Siluan menţiona pe Sfântul Ioan din Kronstadt care, deși a trăit în condiţii de viaţă agitată, fiindcă îi iubea pe oameni, se ruga pentru ei şi rămânea, prin rugăciune, în gloată ca şi monahul în tăcerea chiliei lui. 

Deci, atât tăcerea cât şi tumultul să se recunoască în dragoste. Dar dragos­tea trebuie câştigată.

Celălalt Noica, Mărturii ale monahului Rafail Noica însoțite de câteva cuvinte de folos ale Părintelui Symeon, ediția a IV-a, Editura Anastasia, 2004, p. 93

Sa nu uitam sa-i  si multumim Domnului ! 

In Sf. Evanghelie  avem  o istorisire despre felul cum a inteles Domnul Hristos sa primeasca binefacerile, cinstirea care I s-a adus. Si anume, se spune ca o femeie, inainte de sfanta Sa patimire, L-a cinstit pe Domnul Hristos turnand peste El mir de nard de mult pret. Unii dintre ucenicii care erau de fata au socotit ca nu face bine femeia cu ce face, ca nu a facut bine cu ce a facut, ca ar fi trebuit sa se vanda mirul, sa se dea banii saracilor, au gasit ei niste motive ale lor. Si atunci Domnul Hristos a randuit ceva care a ramas in Sf. Evanghelie. Prima data a zis asa: "Nu faceti suparare femeii" (Matei 26, 10). Cam uitam noi lucrurile acestea. Sa stiti ca cuvintele sunt vesnice, chiar daca au fost spuse intr-o imprejurare oarecare, totusi cuvintele raman vesnice. Le-a spus ucenicilor "Nu faceti suparare femeii" ca sa auzim noi si sa stim si noi, sa nu fim oameni care inmultim supararea, ci sa fim oameni care inmultim bucuria. "Nu faceti suparare femeii". Si apoi a adaugat: "Oriunde se va propovadui Evanghelia aceasta, sa se spuna si ce a facut ea, spre pomenirea ei". Oriunde se va propovadui Evanghelia. Ce inseamna? Acolo unde se va spune despre Intruparea Mea, despre Intruparea Fiului lui Dumnezeu, acolo unde se va spune despre cuvintele Mele, despre propovaduirea Mea, despre Rastignirea Mea, despre moartea Mea pe Cruce, despre Invierea Mea, despre Inaltarea Mea, sa se spuna si ce a facut femeia aceasta, spre pomenirea ei. Ca sa invatam si noi sa fim recunoscatori, si sa fim multumitori, si sa fim indatoritori si indatorati fata de toti aceia care fac ceva, care au facut ceva in viata lor pentru noi, pentru viata noastra.

Totdeauna când îţi ajută Dumnezeu să faci un gard, o fântână, un grajd, o casă, o punte, să măriţi o fată, să însori un băiat, să iei un examen, să-ţi reuşească o operaţie, să-I aduci lui Dumnezeu jertfă de mulţumire şi să-I mulţumeşti din toată inima, căci prin aceasta Îl îndupleci pe Dumnezeu să-ţi facă mai mare bine în viitor.

Am văzut oameni bolnavi care au chemat preoţi şi au făcut maslu; şi, din stări cele mai grele, Dumnezeu le-a dat vindecarea şi izbăvirea… Dar n-am mai văzut, după ce au fost vindecaţi, să-i cheme iarăşi pe cei care s-au rugat când erau bolnavi şi strâmtoraţi, să spună: „Haideţi acum să-I mulţumim lui Dumnezeu, că m-am făcut sănătos”…

Am văzut oameni la începutul inundaţiilor, furtunilor, trăsnetelor, strigând către Dumnezeu: „Doamne, scapă-ne!”. Şi Dumnezeu i-a scăpat. Dar n-am mai văzut după aceea oameni îngenuncheaţi cu recunoştinţă, să-I mulţumească lui Dumnezeu acolo unde fusese să-i ajungă prăpădul, şi Dumnezeu i-a izbăvit; să-I mulţumească că au fost scăpaţi.

Am văzut oameni care, la începutul războiului sau în clipele cele mai grele ale cutremurelor, ale furtunilor, ale inundaţiilor, sau rugat strigător şi stăruitor către Dumnezeu, iar după ce a trecut nenorocirea nu şi-au mai adus aminte să-I mulţumească lui Dumnezeu, Care i-a salvat.

Am văzut ochi plini de lacrimi la timpul rugăciunii de cerere. Dar aşa de puţini ochi am văzut plini de lacrimi de mulţumire şi de recunoştinţă după ce au fost izbăviţi. Totdeauna să nu uităm aceasta!

Iar dacă nu-I veţi aduce mulţumire şi dacă veţi uita binefacerile Lui, veţi fi asemenea gadarenilor, care au gonit pe Mântuitorul din cetatea lor, ca şi cum aţi zice: „N-avem nevoie de Tine! Du-Te de aici! Nu vrem să-Ţi mulţumim Ţie pentru minunile Tale şi pentru puterile Tale! Nu vrem să primim binefacerile Tale!” Să nu fie!...

(Îndrumări duhovnicești pentru vremelnicie și veșnicie. O sinteză a gândirii Părintelui Cleopa în 1670 de capete, Editura Teognost, Cluj-Napoca, 2004, p. 238)