Traim in vremurile de pe urma, asa cum ne avertizau Sfintii Parinti, ca tocmai acum vor fi cele mai mari sminteli si inselari, ce nu au fost de la intemeierea lumii. Secte peste secte, avand chipul lui Hristos, goana dupa bani, avere si slava desarta, desfrau cat cuprinde, mandrie multa -ce invidiaza si cel rau ca nu o are, parere de sine, trufie, lacomie, invidie si alte rautati.
Si cu cate mai multe pacate adunam, cu atat se departeaza Duhul Sfant de noi si uite-asa ne pomenim ca nu mai avem nevoie de rugaciune, de Sfanta Liturghie, de Sfanta Impartasanie, caci nu mai intelegem ce se intampla, caci sa impietrit de tot inima si cugetul. Uite asa mai cade un suflet.
Pe zi ce trece dispare credinta , bunatatea si dragostea, caci e vremea aparitiei antihristului, e vremea lui, deci, cad sufletele cu miile pe zi.
Blesteme, injuraturi peste tot. Vraji, farmece, horoscoape, minciuni, barfa, clevetire, hotie, curvie si alte ale satanei peste tot pe unde nu te intorci. Jale mare !
Cu cate mai multe suflete cad, cu atat satana capata putere mai mare.
Ma adresez celor care inca mai viati... Distribuiti acest material, caci faceti milostenie sufleteasca. Pomeniti pe cei ce se lasa de biserica la cat mai multe manastiri ( cei din casa, cei dragi. Nu se pomenesc insa sectarii si cei ce nu s-au spovedit niciodata/ intrebati duhovnicul).
Binecuvantati din inima buna toata creatia Domnului. Iertati tuturor absolut tot. Faceti bine cat mai mult. Asa amanam venirea celui rau, a antihristului. De noi depinde.
Sa lasam cele rele , sa cautam sa lasam orice pacat. Sa ne rugam mai mult. Sa avem mai multe lacrimi de pocaina. Le vom avea, daca facem mila cu aproapele. Sa cautam sa fim mai buni decat ieri.
Într-o zi, a venit la o sfântă mănăstire, Isac Tebeul, care locuia departe, în pustia Tebaidei, și aflând că un ucenic păcătuise de mai multe ori, l-a osândit.
După judecată s-a întors în sihăstria sa. Când s-a apropiat de chilie, a văzut cu uimire cum înaintea ușii stă un tânăr, strălucitor ca soarele, cu o sabie în mână.
-Cine ești – a întrebat bătrânul – și ce poftești de la mine?
-Sunt Arhanghelul Mihail, a răspuns tânărul. Nu te las să intri înăuntru.
-Din ce pricină, Mărite Arhanghel?
Și a răspuns îngerul:
-Dumnezeu m-a trimis aici, zicând: Întreabă-l pe Isac ce poruncește să fac cu fratele lui pe care l-a judecat și l-a osândit?
Bătrânul s-a rușinat îndată și, căindu-se, a zis:
-Am greșit, iartă-mă!
Îngerul a răspuns:
-Scoală-te, Dumnezeu te-a iertat. Păzește-te, de acum înainte, să nu judeci pe cineva mai înainte de a-l fi judecat Dumnezeu.
Ce aprigi suntem când judecăm pe alții și cu câtă iuțeală suntem gata să osândim și să dăm verdicte! De-am fi mai aspri cu noi înșine și blânzi și înțelegători cu ceilalți!
Până la vârsta de 17 ani, Arhimandritul a fost ucenic al părintelui Paisie Olaru.
În anul 1937, acesta a primit numele de Cleopa. Timp de 34 de ani, Ilie Cleopa a fost stareţ al mănăstirii Sihăstria, din Neamţ.
Din cauza persecuţiilor, Părintele Cleopa hotărăşte să se retragă în pădure. Ajutat de către un pădurar cu frică de Dumnezeu, acesta îşi face un adăpost în pământ. Pentru a putea supravieţui, pădurarul îl ajută pe Arhimandrit, aducându-i în fiecare lună cartofi şi pâine uscată.
Părintele Cleopa a trecut la Domnul la data de 2 decembrie 1998, devenind puternic rugător pentru noi toţi Înaintea Tronului Preasfintei Treimi, după cum notează Mănăstirea Sihăstria.
Invăţături duhovniceşti ale Părintelui Cleopa
1. "Ferice de cel ce rabdă boala cu mulţumire, că Dumnezeu, văzând asta, îl vindecă fără doctori. Cine mulțumește lui Dumnezeu în boală, este un martir de bunăvoie.
2. Nimic nu este mai uşor decât a învăţa pe alţii şi nimic nu este mai greu decât a face ceea ce înveţi pe alţii.
3. Când vă treziţi dimineaţa, să nu vă apucaţi de treabă întâi, că sunteţi batjocoriţi de satana! Ci să ziceţi: „Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, slavă Ţie!” Slăveşte-L pe Dumnezeu, că apoi ai să ai spor la muncă în ziua aceea. Ţi-ajută Dumnezeu, îţi întăreşte şi mintea şi braţele ca să lucrezi cu spor, să te păzească de primejdii, de fulgere, de tunete, de accidente, de orice. Roagă-te lui Dumnezeu şi porneşte la muncă cu toată inima. Dar întâi roagă-te Lui şi ai să vezi cu cât spor mergi în ziua aceea.
4. Postu-i maica sănătăţii şi lungimea vieţii!
5. Niciodată să nu dai sfat nimănui, până când nu l-ai trăit tu! Cel ce dă sfat, dar el nu l-a trăit, este ca izvorul de apă pictat pe perete.
6. Omul se mântuieşte oriunde dacă are trei fapte bune: credinţa dreaptă în Iisus Hristos, faptele bune şi smerenia. Iar cine nu le are pe acestea nu se mântuieşte nicăieri.
7. Când faci, mamă, pomelnic pentru ai matale, la Liturghie, pune şi unul sau doi săraci, sau o văduvă pe care nu are cine o pomeni şi a murit săraca. Este mare pomană. Asta se cheamă milostenie duhovniceasca( nu se pune omul care nu a aut treaba cu Biserica lui Hristos ) . Este mai mare decât aceea când îi dai o haină sau o mâncare omului, că-l ajuţi dincolo, în veşnicie.
8. Pe femeile care aveau soţii răi, Părintele Cleopa le sfătuia să nu divorţeze, ci să se roage pentru ei. "Nu zic eu, ci Sfântul Apostol Andrei - De unde ştii, femeie, ca nu îţi vei mântui barbatul? Nu ştii tu că se sfinţeşte bărbatul necredincios prin femeia credincioasă şi invers?'' Şi pe bărbaţi asemenea îi sfatuia, şi mulţi se bucurau vazând minuni în casele lor.
9. Arhimandritul mai spunea ca fiecare dintre noi să ne rugăm către Maica Domnului de fiecare dată când avem un necaz sau o supărare mare. Fecioara Maria fiind considerată de către acesta "scară către cer".
10. Celor care își doreau să se căsătorească, Părintele Cleopa le spunea : ''Rugați-vă la Maica Domnului cu post și metanii și citiți Acatistul Bunei Vestiri!''
11. Multa mila are omul de la Dumnezeu atunci cand are si el mila fata de omul sarman. Nu astepta mila Domnului daca nu faci si tu mila cu cel in nevoie.
12. Daca nu ai pomenirea lui Dumnezeu in tot ceasul, nu il ai pe Dumnezeu cu tine. Rugaciunea lui Iisus sa fie cu tine mereu.
Iarta, ca sa fii iertat. Daca nu ierti, degeaba totul. Nu cere iertare de la Domnul, daca tu nu ai iertat din toata inima.
13. Binecuvanteaza tot omul, toata lumea, toata creatia Domnului. Da Slava lui Dumnezeu. Cat mai des !
Când Ioan Botezătorul Se atinge de Cuvântul Se învolbură Iordanul Și se tulbură pământul,
Soarele pe cer se miră, Norii i se-ascund din cale, Apele încep să urce Spre amonte din avale,
Păsări mii se strâng în stoluri Făcând cercuri largi în zare, Cerurile și pământul Sunt cuprinse de mirare,
Dar mai mult decât acestea E Ioan Botezătorul: Tânărul Iisus îi cere Să-și boteze Creatorul!
În zadar se opusese Cu o voce tremurândă, Domnul îi răspunse-n șoaptă Cu mustrarea Lui cea blândă,
Arătând că-i știe frica Și sfiala foarte bine Însă nu e altă cale, Prin sintagma “se cuvine “.
La auzul ăstor vorbe, Sfântul teama și-o învinge; Mâna slugii prea umile Pe Stăpânul Îl atinge,
Din adâncuri de ființă Un suspin profund îi scapă.. Sub atingerea-i domoală Domnul Se cufundă-n apă.
Clipa asta minunată Parcă nu se mai termină, Azi Iordanul se sfințește De Lumina din Lumină,
Apa lui se limpezește, Devenind Agheasmă Mare. Ce intenții are Domnul Cu această lume, oare?..
Nu-i Botezul pentru Domnul Ritual de curățire, Ci e-o tainică lucrare Cu un sens de pregătire,
O sfințire a naturii, Care-n stricăciune zace: Iisus Hristos – Mesia Iată, toate noi le face!
Când din apă Se ridică, Se aude glas de tunet (Doar Ioan aude glasul, Alții nu aud un sunet):
“Tatăl nostru Cel din ceruri” Dă frumoasă mărturie, Arătând că Domnul este Fiul Său din veșnicie.
El pe Tatăl Îl ascultă Și în lume Îl slăvește, Din acest motiv și Tatăl Mult pe Fiul Îl iubește.
Când Hristos înalță fruntea Și din ape Se ridică, Duhul Sfânt Cel blând și tainic Se arată turturică,
Bătând aripile albe Peste buclele-I bogate, Luminând cu raza-I dulce Sfânta Lui omenitate.
Evanghelia ne spune Că din clipa cu pricina Pe Hristos în nici o clipă Nu L-a părăsit Lumina,
Dimpotrivă, tot mai tare I-a fost dat să strălucească, Aprinzându-se ca rugul Sfânta-I fire omenească.
Ceea ce numim “Botezul” E o îndumnezeire, Ungere cu har a Celui Ce ne-aduce mântuire,
Pregătire a naturii Pentru cele ce-or să fie Când Hristos Biruitorul Va trimite Apa Vie
Care va spăla tot omul De păcate moștenite Și de toate celelalte, De el însuși făptuite.
Când Hristos Mântuitorul Ridicatu-S-a din ape, Mai era puțin și omul De păcat avea să scape,
Mai era puțin și lumea Va fi fost curând salvată De otrava răutății Ce o otrăvea odată.
S-a temut Botezătorul, Dar apoi o bucurie I-a cuprins ființa-întreagă Ca pe Moise și Ilie, Cei doi văzători cu duhul, Sfinții cărora în viață Le-a vorbit chiar Creatorul Însuși, față către față!
Câte minunate daruri I-a adus Epifania Celui care din pruncie A îmbrățișat pustia.. A primit descoperirea Cu trei simțuri, nu cu două,
Iar minunea ne-au descris-o Ucenicii săi și nouă: Auzitu-L-a pe Tatăl, Ce vorbea vibrând văzduhul, L-a atins pe Cel Ce Este, L-a văzut apoi pe Duhul. Se compară cu aceasta, Vreo minune din Scriptură, Dumnezeu să Se arate La o simplă creatură?..
Cunoscut-ai dintr-o dată Toate Cele Trei Persoane. Meditând la lucrul ăsta, Mă-înspăimânt, Sfinte Ioane! În afară de Fecioara,
N-a mai fost și n-o să fie Om să dobândească slava Care ți-a fost dată ție.. Mare praznic e Botezul, Plin de har și bucurie, Căci Hristos preface apa Într-un fel de apă vie,
Pregătind botezul nostru, “Nașterea a doua oară “, Pentru cei ce cred într-Însul, Ca murind să nu mai moară. Mare praznic e Botezul, Întreita “Arătare”,
Când Ioan se luminează Și prin Dânsul fiecare Înțelegem că Treimea Este Una după fire, Dar sunt Trei Persoane Sfinte Contopite în iubire.
Mare praznic e Botezul, Când Stăpânul Se smerește Și de la umila-I slugă Cufundarea o primește, Îndemnându-Și ucenicii Să învețe pocăința,
Ca smerindu-se în inimi Să primească-n ea credința.
