Filocalia lX - Ava Dorotei-Cuvântul 14-Despre trebuinţa de a răbda încer...

  AVVA DOROTEI ,,DESPRE SMERENIE ,,

  Un bãtrân a zis cã mai mult decât orice avem trebuinţã de smerenie. La tot cuvântul ce auzim sã zicem: Iartã! 

Cãci smerenia strica toate meşteşugurile vrãjmaşului. Sã cercam şi noi şi sã vedem ce putere are cuvântul bãtrânului. 

Pentru ce mai întâi de toate trebuie sã avem smerenie şi nu înfrânare, mai ales cã şi apostolul zice: cel ce se sârguieşte spre toate, are înfrânare. Sau pentru ce sã nu avem frica de Dumnezeu, cãci zice Scriptura: Începutul înţelepciunii este frica Domnului; şi în alta parte: Cu fricã de Dumnezeu ne îndepãrtam de la rãutate. 

Pentru ce n-a zis, sã avem în primul rând milostenia, sau credinţa, cãci zice: cu milostenia şi cu credinţa se curãţesc toate pãcatele. Iar apostolul zice: fãrã credinţã nu poate cineva sã placa lui Dumnezeu. 

Daca pentru milostenie, credinţã, frica lui Dumnezeu şi înfrânare se spun cele de mai sus, pentru ce lãsându-le pe acelea a zis sã avem smerenie înainte de orice? 

Bãtrânul vrea sã ne arate cã nici frica lui Dumnezeu nici milostenia, nici credinţa, nici postul, nici alta fapta bunã nu se pot sãvârşi fãrã smerenie. 

De aceea zice sã avem înainte de orice smerenie, adicã gând şi cuget smerit, sã fim gata la tot cuvântul ce auzim sã zicem: Iartã! 

Fiindcã prin smerenie se nimicesc toate uneltirile vrãjmaşului.
Vedeţi, fraţilor, câtã putere are smerenia? 

Diavolul însã este şi se numeşte împotrivitor. Este vrãjmaş pentru cã nu iubeşte pe om şi binele; este împotrivnic pentru cã se împotriveşte la toatã fapta bunã. Vrea cineva sã se roage? El meşteşugeşte în tot chipul sa-l opreascã cu poftele cele rele, cu robirea mintii şi cu trândãvia. Vrea sã facã milostenie cineva? 

El îl opreşte prin îndãrãtnicire şi scumpete. Aşa se împotriveşte la tot lucrul bun ce vrem a face. De aceea se numeşte nu numai vrãjmaş ci şi împotrivitor. Prin smerenie insa, se strica toate împotrivirile lui, cã mare lucru este smerenia! Toţi sfinţii pãrinţi prin smerenie s-au îndreptat şi cu osteneala ei au sãvârşit calea mântuirii. Precum zice: “Vezi smerenia şi osteneala mea şi lasã toate pãcatele mele”. Numai smerenia poate singura sã povãţuiascã spre împãrãţia cerurilor; precum zicea avva Ioan: “numai smerenia nu are zãticnire şi poticnire”.

Sa ne smerim dar, şi noi puţin, şi ne vom mântui. 

Fericit este cel ce are smerenie. De aceea, un sfânt bãtrân a lãudat mai mult pe un frate smerit decât pe alţii, zicând cã smerenia nu se manie, nici face pe cineva sã se manie. Smerenia este mare, cã singura se împotriveşte trufiei şi pãzeşte pe om de dansa. 

Nimeni nu se mânie fãrã numai pentru avere, pentru bucate şi pentru altele, pe când smerenia nu se mânie nici face pe cineva sã se manie. De aceea, precum am zis, mare este smerenia şi puternica a trage darurile lui Dumnezeu asupra omului. 

Iar daca vine acest dar, acoperã pe om şi de celelalte doua patimi care sunt foarte grozave: cã ce este mai rãu decât a te mânia şi a face pe altul sã se mânie, precum a zis sfântul acela. Cãci nicidecum nu se cuvine cãlugãrului a se mânia, nici a face pe altul sã se mânie. Adevãrul vă spun cã cel ce este cârtitor, de nu se va acoperi mai curând de darul lui Dumnezeu, puţin câte puţin îşi iese din minte şi se îndrãceşte, tulburându-se şi pre sine şi pe alţii.

De aceea zice cã smerenia nu se manie, nici face pe cineva sã se manie, ci mai vârtos pãzeşte pe suflet de toata patima şi ispita.
Sfântul Antonie când a vãzut cursele diavolului întinse pe fata pãmântului şi oftând a întrebat pe Dumnezeu: “Doamne, oare cine va putea scãpa de acestea”, a primit rãspuns cã numai smerenia; ba mai mult, nu numai cã scapã, ci nici nu este prinsă de ele. 

Vezi putere, frate? Vezi darul acestei fapte? Cu adevãrat nu este alt lucru mai tare decât smerenia, nimic nu o biruieşte. 

Orice întristare i s-ar întâmpla smeritului, îndatã se defaimã şi se osândeşte cã este vrednic de aceastã întristare: nu-i place niciodatã sã defaime pe altul; nu arunca niciodatã vina asupra altuia. Astfel petrecând fãrã tulburare şi fãrã întristare cu toata odihna, niciodatã nu se mânie nici face pe altul sã se manie. Drept aceea, bine a zis sfântul cã mai înainte de toate se cade a avea smerenie.
Încã sunt doua feluri de smerenie, precum sunt şi doua trufii. Prima mândrie este aceea când cineva necinsteşte pe fratele sau si-i zice cuvinte urate, nesocotindu-l, iar pe sine mai de cinste ca acela crezându-se. 

Unul ca acesta de nu se va întoarce îndatã şi de nu se va nevoi sã se îndrepte, puţin cate puţin cade în cea de a doua mândrie: mândria împotriva lui Dumnezeu, socotind cã tot lucrul bun ce a sãvârşit singur el l-a lucrat, cu mintea şi cu înţelepciunea lui şi nu cu ajutorul lui Dumnezeu. 

Am vãzut, fraţilor, pe cineva odatã intru aceasta ticãloasă stare, cãruia de-i zicea cineva din fraţi vreun cuvânt, îl scuipa si-i zicea: “Cine eşti tu? Nu cunosc decât pe Zosima şi pe Macarie”. Apoi a început sa-i defaime şi pe aceştia şi sã zicã: “nu ştiu decât pe Vasile şi Grigorie”; iar peste putina vreme şi pe aceştia a început a-i defaimã zicând: “nu ştiu decât numai pe Petru şi pe Pavel”. Acestuia i-am zis: “Frate, curând o sã te vad cã-i defaimi şi pe aceştia”. Şi credeţi-mã, peste putina vreme a început sã zicã: “si cine este Petru şi Pavel? Nu sunt nici aceştia nimic, afara de Sfânta Treime”, iar, mai pe urma s-a mândrit şi asupra lui Dumnezeu şi aşa s-a îndrãcit. De aceea, suntem datori fraţilor sã ne nevoim din toata puterea noastrã, sã nu primim mândria cea dintâi. Sã ştiţi şi aceasta cã este o mândrie mireneasca şi este o mândrie cãlugãreascã. 

Mândria mireneasca înseamnã a te mândri asupra fratelui tãu cã eşti mai bogat decât el, mai frumos, mai puternic, cã porţi haine mai bune şi altele asemenea. 

Când vezi pe cineva fãlindu-se cu acestea, sau cã mânãstirea lor este mai mare şi mai bogata, cã are fraţi mulţi, sã ştii cã toţi aceştia se afla în mândria cea lumeasca. Tot aşa şi cei ce se trufesc cu cele fireşti, cã are glas frumos şi cântã bine, cã este blând şi slujeşte cu credinţa şi fãrã vicleşug, cu toate cã acestea par mai vrednice de lauda decât cele dintâi, tot ale mândriei lumeşti sunt. Are mândrie cãlugãreasca cel ce se trufeşte cã privegheazã, cã posteşte, înşirând şi alte fapte bune ce face. 

Şi de nu putem nicidecum sã nu ne mândrim sã ne mândrim cu cele cãlugãreşti, iar nu cu cele lumeşti. Iatã, v-am spus ce este mândria cea dintâi şi ce este cea de a doua, care este mândria lumeasca şi care cea cãlugãreasca. Deci sã venim acum şi la cele doua smerenii.
Smerenia cea dintâi este a socoti pe fratele tãu mai cu minte şi la toate mai bun decât tine, şi fãrã a lungi cuvântul, când cineva se socoate mai prejos decât toţi. 

Aceasta este cea dintâi smerenie, adicã începãtoare, cãci te smereşti, socotindu-te mai mic decât altul, fãrã ca totuşi sã te socoti de nimic, ci tot ti se pare a fi ceva. Cea de-a doua şi desãvârşita smerenie este când nu numai pe tine te socoteşti de nimic, ci şi toate faptele tale le crezi cã sunt din mila lui Dumnezeu iar nu din hãrnicia ta. Aceasta este smerenia cea adevãrata a sfinţilor, care se naşte în suflet din lucrarea poruncilor.

 Precum pomii încãrcaţi de multe roade au ramurile plecate în jos, iar pomii cei fãrã roadã stau drept în sus şi nu fac rod câtã vreme ramurile lor merg în sus, din care pricina adesea înadins se atârna pietre de ramuri, ca sã se plece în jos şi atunci rodesc; aşa şi sufletul, cât se smereşte, atât rodeşte şi cu cat rodeşte cu atât se smereşte, cãci cu cât se apropiau sfinţii de Dumnezeu cu atât se socoteau mai pãcãtoşi decât toţi oamenii. Sã va povestesc ce îmi adusei aminte. Odatã vorbeam de smerenie. 

Un oarecare din boierii gazieni, auzind cãci, cu cât cineva se apropie de Dumnezeu se socoteşte mai pãcãtos, se mira şi zicea: “cum este cu putinţã aceasta?”, şi neştiind voia sã afle. Eu îi zisei: “boierule, cum eşti socotit în oraşul tãu?”. Şi mi-a zis: “mare şi întâi stãtãtor al oraşului”. Şi întrebându-l dar, când mergi în Cezareea cum eşti socotit, îmi rãspunse: “mai jos mult, decât boierii acelui loc”. şi iar am zis: “dar când mergi la Antiohia, cum ti se pare cã eşti?”. El îmi zise: “ca un om de rând”. Dar când mergi la Ţarigrad şi te apropii de împãratul, cum te socoti? şi îmi rãspunse: “ca un sãrac”. 

Atunci îi zisei eu: “aşa este şi la pãcãtoşi”. Avraam când a vãzut pe Domnul, s-a fãcut pãmânt şi cenuşa; Isaiia zicea: “O, ticãlosul de mine, cat sunt de necurat!”. La fel şi Daniil, când era în groapa cu lei şi a venit Avacum cu pâine, zicându-i: “Primeşte bucata aceasta ce ti-a trimis-o Dumnezeu”, a rãspuns cu mare smerenie: “Si-a adus aminte de mine Dumnezeu?”. Vedeţi ce smerenie avea inima acestui bãrbat?
Dupã ce a cãzut sufletul în cãlcarea poruncii, s-a robit ticãlosul, precum zice Sfântul Grigorie, de pofta trupeascã şi s-a supus patimilor şi neînfrânãrii.

 Oarecum s-a smintit şi s-a fãcut sufletul ca un trup, pentru care zice şi Scriptura: “Nu va rãmânea Duhul meu întru aceşti oameni, pentru cã sunt trupuri”. Împreunã cu trupul pãtimeşte şi sufletul şi se pleacã cu voinţa ticãlosul, la sãvârşirea pãcatelor ce se fac cu trupul, precum aceea a zis bãtrânul cã şi ostenelile trupeşti aduc pe om la smerenie. 

Cã intr-un fel se afla sufletul celui sãnãtos şi în altul al celui bolnav; într-un fel al celui sãtul şi în alt fel al celui flãmând.  Deci, bine a zis bãtrânul cã şi ostenelile trupeşti aduc smerenie. Sfântul Dumnezeu sã ne dãruiascã şi noua smerenie, cã din mari rãutãţi izbãveşte pe om si-l acoperã de multe ispite. Cãruia se cuvine slava şi puterea în veci, Amin!

din Avva Dorotei ,,Invataturi si scrisori de suflet folositoare, COLECȚIE:RELIGIE / POVATUIRI DUHOVNICESTI, EDITURA BUNAVESTIRE

Cuvant de invatatura Isaia Pustnicul

CUVIOSUL ISAIA PUSNICUL

,,Căci vrăjmaşii tăi, o, omule, nu tac faţă de tine,,

  Nu neglija, nici nu dispreţui conştiinţa ta.

 Şi nu te încrede deloc în tine, că ai ajuns la ceva vrednic de Dumnezeu, ci vezi-te în ţinutul vrăjmaşilor tăi. 

Suferirea răului întru conştiinţă înţelege nepăsările tale dinainte de ea; şi plînsul simţurilor vindecă ranele produse de vrăjmaşii dinlăuntru.

 Iubirea desăvîrşită faţă de Dumnezeu, potrivită voii Lui, se împotriveşte vrăjmaşilor ascunşi.

 Şi curăţia ascunsă, biruind pe vrăjmaşii ascunşi, pregăteşte pe om pentru odihna Fiului lui Dumnezeu, iar curăţia văzută păzeşte virtuţile.

Şi dacă cunoştinţa este cea care le naşte, ea este şi cea care le păzeşte.

A afla mulţumirea în vremea ispitei, întoarce ispitele ce vin spre cele dinapoi şi a nu crede că osteneala ta place lui Dumnezeu, îţi pregăteşte ajutorul lui Dumnezeu ca să te păzeşti.

Căci cel ce-şi dă inima sa ca să ceară cu evlavie ajutorul Lui, cu adevărat, nu poate să ştie că a plăcut lui Dumnezeu.

Fiindcă pînă ce conştiinţa îl mustră pentru unele din faptele lui contrare firii, este străin de libertate. Căci pînă ce este Cel ce-l mustră, este şi Cel ce-l judecă şi pînă este osîndirea, nu este libertate.

Dacă rugîndu-te deci, te vezi pe tine neosîndindu-te pentru nimic, eşti cu adevărat liber şi ai intrat în odihna lui Dumnezeu după voia Lui.

De vezi că rodul cel bun s-a întărit şi nu-l mai înăbuşe neghinele vrăjmaşului, chiar dacă cei ce te războiesc nu s-au depărtat, încrezători în răutatea lor înseamnă că nu mai ai de luptat cu simţurile tale. 

Şi dacă nourul umbreşte cortul tău şi soarele te arde în timpul zilelor şi lumina nu-ţi lipseşte nici noaptea, dacă deci a aflat în tine toată pregătirea cortului ca să stea şi să-l păzească, după voia lui Dumnezeu, înseamnă că s-a ajuns în tine la biruinţa pentru Dumnezeu şi deci El umbreşte cortul. Căci este al Lui şi El merge înaintea lui şi-i pregăteşte mai dinainte odihna. 

 Şi dacă nu se opreşte El mai întîi, în locul în care voieşte, cortul nu se poate odihni, precum zice Scriptura. 

A judeca pe aproapele şi a-l nesocoti şi a-l dispreţui în inima şi a-l bîrfi cînd vine vremea, şi a-l certa cu mînie şi a-l vorbi de rău către altul, îl face pe cel ce face aceasta străin de mila de care se fac părtaşi sfinţii, o dată cu virtuţile cele vrednice de cinste.

 Căci acestea desfiinţează ostenelile pe care le face omul şi pierde roadele cele bune ale lor. 

De zice cineva: „Plîng păcatele mele", şi săvîrşeşte ceva din ele, este fără minte. 

De zice cineva: „Plîng păcatele mele" şi are ceva din ele, se amăgeşte pe sine. 

Cel ce caută liniştea (isichia) şi nu se îngrijeşte să taie în ea patimile, este orb în sfînta zidire a virtuţilor. 

Cel ce lasă păcatele sale şi se îngrijeşte să îndrepteze pe altul, se leneveşte în cererea cea din toată inima şi este lipsit de rugăciunea către Dumnezeu întru cunoştinţă. 

Aceasta este bărbăţia omului: să lupte cu păcatele lui de mai înainte, de care se roagă să fie iertat, cerînd să nu mai fie cîştigat iarăşi, de ele fie în inima, fie în faptele sale, fie în simţuri.

Dacă nu domneşte amintirea păcatelor neîncetat în inima lui, şi aceasta nu-l întoarce de la toate cele din lume, ca să nu-l stăpînească, nu se poate înfrîna de la păcatele lui şi nu se simte sătul de ele şi nu se poate reţine să nu judece făptura lui Dumnezeu. 

Fericit este cel ce s-a învrednicit de acestea cu adevărat şi nu în chip făţarnic şi cu multă răutate. Dar fapta celor ce plîng cu adevărat cu mintea şi cu simţurile lor prin aceste fapte văzute, este să nu judece pe aproapele

Şi a răspunde cu rău, înseamnă a fi departe de plîns. A lăsa întipărit ceva din ale lumii (a te lăsa stăpînit de închipuirea cu privire la ceva din ale lumii) pentru slava deşartă, este a fi departe de ea cu mintea.

Cel ce se întristează spunînd: „Nu ţi-am cerut părerea despre aceste gînduri", este departe de el de a nu-şi face voia sa cu privire la el.
Spunînd tu despre cineva că bun, sau nu, este o ruşine pentru acela, arătînd că judecîndu-l eşti mai rău ca acela.

A voi să cunoşti un lucru care nu este al tău este o ruşine şi o lipsă de învăţătură şi o robie rea, care nu-ţi îngăduie să cunoşti păcatul tău.
De te osîndeşte cineva şi suferi, nu este în tine plînsul adevărat.

De se întîmplă cu tine o faptă de dare şi luare şi te vor lipsi unii de ceva şi te vei supăra, nu este în aceasta frica lui Dumnezeu.
De vor spune vreunii vreun cuvînt împotriva ta şi te tulburi, nu este acea frică nici în aceasta.
De te laudă cineva şi primeşti, nu este ea nici în aceasta. 

De te înjură vreunii şi te doare, nu este nici aci.
De alergi la cei slăviţi ai lumii, dorind prietenia lor, nu este nici aci. 

De vor vorbi vreunii cu tine şi vei voi să le opui cuvîntul tău, nu este nici aci.
De vor trece cu vederea cuvintele tale, si te va durea ,nu este nici aci.
Căci toate acestea arată pe omul vechiu, că trăieşte şi stăpîneşte, că nu sînt aci cele ce-l războiesc pe el, nici plînsul adevărat al celui în care lucrează Dumnezeu. 

Dar trebuie să lucreze ochii minţii ca să se cunoască cineva pe sine că este duşman al lui Dumnezeu prin voia proprie.
Dacă vei fi păzitor al poruncilor lui Dumnezeu şi vei face lucrul tău întru cunoştinţă pentru Dumnezeu şi vei fi încredinţat că nu poţi plăcea lui Dumnezeu, potrivit slavei Lui, şi dacă vei pune înaintea ochilor tăi păcatele tale, şi te vei vedea opunîndu-te celui rău, care vrea să te dărîme pentru că socoteşti să te îndreptăţeşti şi să-ţi păzeşti zidirea pe care ţi-a zidit-o plînsul, - atunci vei cunoaşte că te-ai cunoscut pe tine însuţi şi unde locuieşti şi nu te vei mai încrede în inima ta, pentru că ai dobîndit biruinţa. 

De fapt, dacă nu răspunde omul in faţa judecăţii şi nu aude hotărîrea şi nu cunoaşte care este locul lui, nu se poate convinge că prin frică place lui Dumnezeu.
Căci întristarea după Dumnezeu, care mănîncă inima, poate cîştiga simţurile; şi împotrivirea (la cele rele) cu trezvie, păzeşte sănătoase simţurile minţii.

Căci omul nu este în stare, nici nu se poate încrede în el însuşi (să se ferească de rău). El trebuie să se afle neîncetat în osteneală pînă ce este în trup.


Căci biruinţa celui ce lucrează constă în a se preda pe sine întreg lui Dumnezeu. Şi cînd se va desăvîrşi după voia Lui, înseamnă că s-a înscris în cartea celor vii, şi atunci vor mărturisi despre el cei din cer, fiindcă a trecut peste stăpînitorii de-a stînga.


Atunci pomenirea lui este cu cei din cer. Pînă ce este însă încă războiu, omul se află sub frică şi cutremur, fie că a învins astăzi, fie că a fost învins, sau va învinge, sau va fi învins mîine. Căci lupta înconjoară şi strînge inima. Numai lipsa de patimi nu este războită, căci a primit cununa şi nu mai e îngrijată de cele trei că sînt împărţite cînd ajung să se împace între ele prin Dumnezeu iar acestea trei sînt, după Apostol, sufletul, trupul şi duhul (I Tes. 5, 23).
Căci spune undeva, într-o Epistolă, că atunci cînd cele trei se vor face una prin lucrarea Duhului Sfînt, nu mai pot fi despărţite.

„Căci dacă Hristos a murit şi a înviat şi nu mai moare, moartea nu-L mai stăpîneşte pe El" (Rom. 6, 9).
Iar moartea Lui s-a făcut mîntuirea noastră.


CUVIOSUL ISAIA PUSNICUL ,,Douăzeci şi nouă de cuvinte,,
TRADUCERE DIN GRECEŞTE, INTRODUCERE ŞI NOTE DE Pr. prof. dr. DUMITRU STĂNILOAE
MEMBRU AL ACADEMIEI ROMANE
EDITURA HARISMA BUCUREŞTI - 1991

Sfantul Nectarie de la Egina,sfantul care a impartit cu noi amarul

 Pana in urma cu cativa ani, putini dintre romani auzisera de Sfantul Nectarie din Eghina. 

   Au adus vesti despre minunile sale cei plecati in pelerinaje in Grecia, unde au descoperit evlavia grecilor pentru acest minunat ocrotitor. 

In insula Eghina, au vazut multimi de inchinatori veniti din toata lumea, care povesteau minuni incredibile, s-au adus apoi sfinte moaste ale Sfantului Nectarie si in tara, intai intr-o biserica, apoi in alta.

 Cunoscut este faptul pentru bucuresteni, ca parte a sfintelor moaste  se alfa chiar  in centrul Bucurestiului, la Manastirea Radu Voda, unde s-au petrecut numeroase miracole.

 Si mii de oameni ii simt ocrotirea iubitoare si puterea vindecatoare.

 Dar minunea cea mai mare este ca multi si-au regasit sufletele si L-au cunoscut pe Dumnezeu prin mijlocirea sfantului; astfel ca l-au indragit repede pe cuviosul Nectarie.

 Oare cum se explica aceasta evlavie profunda? Sigur, ca aici vorbim despre darul facerii de minuni specific sfantului Nectarie, vindecand si alinand cele mai grele neputinte, rezolvand cele mai problematice situatii.

Sunt numeroase si intemeiate motive pentru a iubi pe Sfant.

A trait intr-o vreme framantata de razboaie, a cunoscut seceta si foametea, a suferit alaturi de oameni prigoniti. A cunoscut indeaproape slabirea valorilor ortodoxiei prin influente din exterior, respectiv diminuarea valorilor traditionale ale neamului sau.

Consacrandu-si intreaga viata lui Hristos, avand o profunda iubire pentru Domnul si o credinta nestramutata, acesta a lasat multe scrieri teologice pentru generatiile contemporane. 

 Dragostea de oameni a sfantului Nectarie s-a revarsat si in dorinta de a scrie si de a-i invata pe oameni "secretele mantuirii", a fost un mare profesor si teolog, scrierile sale sunt un adevarat izvor de hrana duhovniceasca pentru noi

Pe cararile vietii

Sfantul Nectarie s-a nascut pe data de 1 octombrie, 1846 (pe stil vechi), in Silivria, un orasel cu 8 000 de locuitori din Tracia rasariteana, situat pe malul Marii Marmara. 

Parintii sai, Demosthenes (tatal) si Vasiliki (mama) Kefalas, erau oameni simpli cu frica de Dumnezeu. Pe langa Anastasia, cum a fost botezat sfantul, parintii mai avusera si alti copii. Pe vremea aceea, Silivria se regasea inca sub stapanire Turceasca. 

Micul Anastasie a fost primul care s-a bucurat de o educatie crestineasca. Mama si bunica l-a invatat sa citeasca si sa scrie de la varsta de 5 ani, indemnandu-l sa citeasca Sfanta Scriptura.

 Chemarea sa ca slujitor al Domnului s-a ivit de la o varsta frageda, de la 7 ani. 

A urmat scoala primara si pe cea generala in orasul natal. La 14 ani, a plecat la Constantinopol, cautandu-si o slujba ca sa se poata intretine. 

Cu multa greutate a intrat vanzator la o pravalie. insa ceea ce primea era atat de putin incat suferea de foame si frig si totusi nu se plangea nimanui. Inca de pe cand muncea la aceasta pravalie, incepu sa adune cuvinte pline de intelepciune din Sfanta Scriptura si din textele Sfintilor parinti, pe care le studia cu dragoste. 

Le scria in ascuns pe pungutele de la cumparaturi. Cam ce scria? "Smeriti-va inaintea lui Dumnezeu ca sa va inalte pe voi", sau "smerindu-Se, Domnul, si facandu-Se om, ne-a aratat smerenia fiind cea mai buna cale spre a ne putea inalta"sau "Mandria intra in inima pe poarta lipsei de evlaviei si a nestiintei".

  Aceste texte se vor publica mai tarziu in 1895 cu titlul "Comoara de cuvinte sfinte si intelepte". 

 Se povesteste o intamplare minunata, din aceasta perioada, care arata legatura tainica de dragoste care il apropiase pe adolescent pe Domnul, un negustor de maruntisuri din vecini, Themistoklis, cu familie grea, dar inima mare, s-a oferit intr-o zi geroasa sa-i duca scrisorile la posta. Anastasie, subtire imbracat i-a multumit si i-a inmanat cateva scrisori. Negustorul s-a uitat la adrese si l-a facut sa zambeasca: era adresata : ,,Domnului nostru Iisus in cer". 

A deschis-o si a citit: Hristoase al meu, m-ai intrebat de ce plang, mi s-au rupt hainele, mi s-au prapadit incaltarile de mi-au iesit degetele afara si mor de frig. Mi-e foarte frig acum iarna. M-am dus aseara la stapanul meu si m-a alungat, mi-a spus sa scriu acasa a lor mei sa-mi trimita ei. Hristoase al meu, de atat amar de vreme muncesc si n-am trimis maicii mele nici un banut...acum ce sa ma fac? Cum s-o scot la capat fara haine? Tot muncind, s-au rupt. Iarta-ma ca te necajesc."
     

    Ma inchin tie si te iubesc, eu, robul Tau, Anastasie.

procura cartea, accesand linkul http://www.meteorpress.ro/colectii-80-Religie-1.php

Viața Sfântului Ierarh Nicolae. Făcătorul de minuni, ocrotitorul și dăruitorul

  

              Din minunile Sfantului Nicolae

  Sfantul Nicolae in autobuz

 Intr-o zi de Februarie, 1965, un autobuz plin de calatori se indrepta catre orasul cel mai apropiat. Vecinul cel mai apropiat al conducatorului era un batran impunator si solid, cam de 75 de ani, cu barba alba, ce purta o manta calduroasa si o caciula cu urechi. Autobuzul inainta incet, caci zapada se asternea. 

Ajungand la o cotitura a drumului, lanturile din spate ale masinii s-au rupt. Desi soferul a franat, a pierdut controlul masinii sale, neputand-o impiedica sa se izbeasca de un alt autobuz plin de lume care i-a aparut inainte. Toate acestea s-au petrecut cu viteza fulgerului. Inimile calatorilor pareau gata sa le sara din piept. Cele 2 autobuze s-au oprit la 1 cm unul de altul.
Batranul si-a facut atunci semnul crucii exclamand: Slava tie Doamne! Slava tie! Binecuvantat sa fie numele tau, preasfanta Maica a Domnului, caci tu ne-ai izbavit!
Cateva minute mai tarziu, celalalt autobuz si-a reluat drumul, in timp ce soferul nostru si ajutorul lui puneau lanturile din nou. Un tanar incepu atunci sa ii spuna batranului: iarta-ma bunicule, dar nu m-am putut opri cand te-am vazut facandu-ti semnul crucii!

Batranul, fara a parea cu nimic tulburat, relua cuvantul: Iti voi raspunde bucuros tinere. De unde stii ce cuget eu? In momentele in care ne vedem in fata moartea, cele ascunse de noi se dezvaluie. Tocmai asta s-a intamplat acum. Din locul in care va aflati, nu puteti vedea ce se petrece in spatele dumneavoastra, insa stand intr-o parte, am vazut cel putin 10 persoane, facandu-si semnul crucii. Sunt anumite lucruri care nu se vor nputea niciodata taia din radacina lor, caci aceasta ar fi ca si cum ni s-ar smulge maruntaiele. Asa ca noi toti cadem in fiecare zi in "greseala" care consta in aceea ca, amintindu-ne ca exista o oarecare putere tainica, tare si buna, pretindem ca nu o cunoastem.

- Cu mine, nimic de acest gen nu se va intampla niciodata, a spus tanarul. Batranul a inceput sa rada si a continuat:
- Ingaduie-mi sa iti dovedesc ca te inseli. Spui ca o asemenea comportare este cu totul absurda in 1965, oare ce va spune faptul ca au trecut 1965 de ani de la nasterea lui Iisus Hristos, Mantuitorul lumii.

- Aceasta este, relua tanarul putin tulburat, o amitire dintr-un trecut, cu desavarsire anulat in mod definitiv. Dupa felul in care imi vorbiti, s-ar parea ca voiti sa ma convingeti ca exista minuni. Batranul a tacut o clipa, apoi a continuat:

- Da, dragul meu prieten, sunt minuni ale lui Dumnezeu, pe care tu insuti, vei fi obligat sa le crezi, ca toti cei care sunt aici, dar vazandu-le, va trebui sa pastrati tacerea, caci daca ati vorbi, ati risca sa fiti trimisi intr-o clinica psihiatrica.
Autobuzul ajunsese pe drumul principal. Ninsoarea a incetat si soferul a putut sa maresca viteza.

Tocmai in aceasta clipa, calatorii care il priveau si il ascultau pe batran nu l-au mai vazut. Locul lui era gol... 2,3 dintre cei apropiati de tanar si-au facut cruce zicand:

- Sfant, sfant, sfant este Domnul Atotiitorul.

Unul dintre ei s-a intors catre calatorii din spate zicand:

- Intelegeti acum cine ne-a salvat de la ciocnire? Acest bunic cu barba alba, ocrotirorul popporului nostru, sfantul Nicolae.

 Nu stiu ce vom face, a spus un altul, dar pretutindeni unde voi merge, eu voi povesti aceasta minune a Sfantului Nicolae. Daca vor, pot sa ma arunce intr-un azil de nebuni. Va am pe toti martori si mai ales pe tine. Tanarul si-a ascuns fata in maini, o buna bucata de timp.
2 ore mai tarziu, autobuzul s-a oprit. Toti calatorii au coborat pentru a bea ceai cald. Tanarul, foarte emotionat, si-a apropiat de unii dintre unii dintre prietenii sai de drum, spre a le cere adresa si a le-o da pe a sa. Ceilalti calatori au facut la fel.

- Stiti ce va propun? A spus o tanara femeie. Sa nu pierdem legaura dintre noi. Ceea ce am cazut si am auzit cu propriile noastre urechi este un eveniment mare. Oare ce ne prevesteste? Negresit ceva bun, deoarece acest bunic batran era ocrotitorul poporului nostru. Minunea istorisita aici a fost scrisa de un martor ocular.

- "Nu pot scrie mai mult,, a adaugat el.

- Caci sunt cuprins de emotie si plang. Si eu eram in autobuz." 

Viața Sfântului Ierarh Nicolae. Făcătorul de minuni, ocrotitorul și dăruitorul
Editura:Meteor Publishing, an aparitie: 2015

http://www.meteorpress.ro/carti-1301-Via%C8%9Ba_Sf%C3%A2ntului_Ierarh_Nicolae._F%C4%83c%C4%83torul_de_minuni,_ocrotitorul_%C8%99i_d%C4%83ruitorul.php

Cartea
Din vietile sfintilor martiri ai Rusiei

Ieromonahul Nicon de la schitul Optina, care a fost expediat intr-un lagar de concentrare in 1927, le scria prietenilor sai ca sa le spuna cat este de bucuros ca sufera pentru Hristos. El le amintea cuvintele Mantuitorului: "fericiti cei prigoniti pentru dreptate.Fericiti veti fi cand va vor ocari si va vor prigoni si vor zice tot cuvantul rau impotriva voastra, mintind pentru mine. Bucurati-va si va veseliti ca plata voastra multa este in ceruri..."(Matei,5:10-12).


Proteiereul Mihail Polski

"Noii Martiri ai Rusiei", colectia Din temnite spre sinaxare, Editura Areopag si Meditatii, anul 2012, pag. 7-11

Strivita, ciuntita, in lanturi, spionata, intoxicata, tradata, parasita. Va disparea oare Biserica? Nu, caci Mirele ei, unicul nostru Domn vegheaza asupra ei

Dumnezeu, in marea sa milostivire a aratat numeroase semne si minuni in tarile prigonite pentru credinta lor, pentru a spori credinta si a imbarbata sufletele.

"Curajul credintei i-a inspaimantat de multe ori si pe cei mai salbatici prigonitori din Rusia. De 40 de ani incoace, siragul mucenicilor si al marturisitorilor din Rusia nu s-a curmat deloc. Si in ziua de qastazi, in partile inghetate din Siberia, unde sunt dusi la munca silnica cei binecredinciosi, chinurile mucenicesti urmeaza regulat.

Sunt unii dintre credinciosii condamnati care nu voiesc sa lucreze in zile de sarbatoare si Duminici. Pentru asta li se opreste hrana si sunt batuti fara mila, dar ei rabda cu multumire pentru porunca lui Dumnezeu. Altii dintre condamnati nu vor sa lucreze deloc pentru stapanire (socotind ca este stapanirea lui Antihrist), pentru asta sunt chinuiti pana la moarte, cu batai, cu foamete si cu frig, fiind lipsiti de adapost si de hrana. Toti acestia intgra in randul noilor mucenici care uda mereu omul sfintei credinte si imblanzesc mania lui Dumnezeu, care cu dreptate este pornita asupra lumii necredincioase de astazi.

Mai sunt apoi o multime de ravnitori ai credintei, care traiesc ascunsi prin padurile cere nestrabatute din Siberia si Caucaz. Ei dupa viata aspra, ca si sfintii parinti din vechime, iar milostivul Dumnezeu ii acopera ca sa nu fie descoperiti de stapanire..."

Sfantul Ioan Iacob Hozevitul ("Din Ierihon catre Sion"- curajul credintei)

procura cartea, accesand linkul http://www.meteorpress.ro/colectii-80-Religie-1.php