Parintele Arsenie Boca - Sfaturi si Raspunsuri - Colaj pentru Credinciosi

 PARINTELE ARSENIE BOCA: “Toata stradania diavolului aceasta este: ca sa desfaca dragostea sufletului nostru de Dumnezeu si s-o lege de orice altceva“

Duhovnicul daruit cu mult har de Domnul ajunsese la acea inaltime a sufletului de unde vedea cu usurinta ceea ce se petrecea in mintea si inima oamenilor care veneau sa-i ceara ajutor si sfaturi in situatii grele , la necazuri mari.
Percepea cu claritate lucruri ce nici ei nu le constientizau . 

Lupta veche de cand lumea cu vrajmasul devenit stapan asupra gandurilor si pornirilor omenesti a fost si este crancena in interiorul sufletelor care tanjesc dupa iubirea Creatorului si inseteaza dupa apa vietii care sa le readuca pacea , bucuria si bunatatea pierdute cand lumina din mintea lor s-a transformat in intuneric .
Cine altul putea cunoaste tertipurile celui rau si viclean mai bine dect acela care o viata intreaga nu a facut decat sa atraga atentia fiilor sai duhovnicesti mereu si mereu asupra primejdiei si riscului de a-si pierde sufletul pentru totdeauna ?
Omul cu viata de sfant care s-a inhamat la carul unui ideal greu , al transformarii omului in Om spre a deveni fiul mai mic al Lui Dumnezeu si fratele Fiului Sau mai mare ….S

fantul Ardealului si al tarii intregi catre care si cei care l-au cunoscut personal dar si cei care i-au citit si ras-citit minunatele sale invataturi, au o mare si neasemuita evlavie.

Împotrivirea la ispite 

Atâta vreme cât trăim pe pământ, nu putem fi scutiţi de necazuri şi de încercări. 

De aceea este scris în cartea lui Iov: "Ispită este viaţa omului pe pământ". 

Nu se află om atât de desăvârşit şi de sfânt care să nu aibă, uneori, ispite - de care nu putem fi cu totul scutiţi.

Toţi sfinţii au trecut prin mulţime de ispite şi de suferinţe şi pe făgaşul acesta au sporit, dar cei care n-au putut birui asupra ispitelor au fost osândiţi şi au căzut. 

Nu este aşezare călugărească atât de sfântă şi nici loc atât de tras deoparte, unde să nu se afle împotriviri şi ispite. Omul cât trăieşte, nu-i niciodată întru totul ferit de ispite, căci avem sămânţa lor în noi din pricina poftei trupeşti în care am fost zămisliţi.
Una vine după alta şi totdeauna vom avea ceva de suferit, fiindcă am prăpădit binele şi fericirea, cele de la început. 

Unii caută să fugă pentru a nu fi ispitiţi şi cad în ispite încă şi mai primejdioase. Nu-i de ajuns să fugi ca să birui ci răbdarea şi adevărata smerenie ne face mai tari decât toţi duşmanii noştri. Cel care, fără să smulgă rădăcina răului se fereşte numai de primejdii (prilejurile din afară), sporeşte puţin. 

Dimpotrivă, ispitele se întorc asupră-i încă mai grabnice şi mai cu putere. 

Vei birui mai sigur puţin câte puţin printr-o îndelungată răbdare cu ajutorul lui Dumnezeu, decât printr-o asprime prea mare faţă de tine însuţi. 

Mergi adesea după sfaturi când eşti ispitit şi nu judeca deloc aspru pe cel ce se află în ispită, ci mângâie-l aşa precum tu însuţi ai vrea să fi mângâiat. 

Începătura oricărei ispite este nestatornicia duhului şi puţina încredere în Dumnezeu.

Căci după cum o corabie fără cârmă e purtată ici şi colo de valuri, asemenea omul slab şi schimbăcios, care-şi părăseşte hotărârile pe care le luase, este tălăzuit de tot felul de ispite. 

Se cade să veghem, mai osebit când se arată ispita, căci cu mult mai bine birui-vom pe vrăjmaş de nu-l vom lăsa să pătrundă în suflet, dându-l deoparte chiar în clipa când e gata să intre. 

Mai întâi se iveşte în minte un gând simplu, apoi o să vină o
închipuire, pe urmă plăcerea, pornirea destrăbălată şi în sfârşit consimţirea. Aşa că, puţin câte puţin, duşmanul cuprinde tot sufletul, când n-a găsit împotrivire chiar de la început.

Să ne ferim de judecăţile cele îndrăzneţe
Zace în noi o tainică răutate, căreia-i place să descopere nedesăvârşirile fraţilor noştri şi iată de ce, gata stăm să-i judecăm, uitând că judecata inimilor numai dreptul lui Dumnezeu este.

 În loc de a cerceta cu atâta pornire ispititoare cugetul altuia, să ne coborâm în al nostru. Găsi-vom destule temeiuri să fim îngăduitori faţă de aproapele nostru şi să tremurăm pentru noi înşine. Nu ai decât sarcina ta însăţi şi nu vei răspunde decât de tine. "Nu judeca ca să nu fi judecat".

Faptele dragostei
Pentru nimic în lume şi de dragul nimănui, nu se cade să faci nici cel mai mic rău, cu toate acestea, ca să aduci un ajutor celui care are nevoie de el, poţi uneori să amâni o bună lucrare sau să o înlocuieşti cu alta mai bună, căci atunci n-ai nimicit binele ci l-ai schimbat în unul mai mare.

Trebuie să suferim nedesăvârşirea altuia
Ceea ce omul nu poate îndrepta în sine însuşi sau în alţii, trebuie să le sufere cu răbdare, până ce Dumnezeu porunceşte altfel. Cugetă că poate e mai bine să fie aşa, ca să fi cercat prin răbdare, fără de care meritele noastre nu sunt mare lucru.
Trebuie în toate acestea să te rogi lui Dumnezeu să te ajute să biruieşti aceste piedici, sau să le suferi cu blajinătate.
Dacă cineva, lămurit odată sau de două ori, nu cade la aceeaşi părere cu tine, nu mai avea dispută cu el, ci încredinţează toate în mâna lui Dumnezeu care ştie a scoate binele din rău, ca astfel să se împlinească voia Sa. Şi să fie slăvit în toţi robii Săi. 

Dă-ţi osteneala să suferi cu răbdare lipsurile şi slăbiciunile altora, oricare ar fi ele, pentru că şi tu ai multe din acestea pe care trebuie să le sufere alţii.

Că Dumnezeu a rânduit astfel, ca să ne învăţăm a ne purta sarcina unii altora - căci fiecare are sarcina sa - nimeni nu-i fără lipsuri, nimeni nu-şi este îndestulător sieşi, nimeni nu-i atât de înţelept să se poată îndruma singur, dar se cade să ne suferim, să ne mângâiem şi să ne ajutăm, să ne învăţăm şi să ne îndrumăm unii pe alţii. 

Ceea ce te face atât de supărăcios nu-i zelul pentru aproapele, ci o iubire de sine, năzuroasă, arţăgoasă, posomorâtă. Pietatea cea adevărată e blajină şi răbdătoare, fiindcă ea te arată cine eşti...

Ieromonah Arsenie Boca ,,Cărarea Împărăţiei,,
Editura:Sfintei Episcopii Ortodoxe Române a Aradului , anul apariției:2006

Ce sa faci atunci cand te rogi, iar Dumnezeu nu-ti raspunde ?

   Inseamna ca nu te rogi suficient, ai pacate nespovedite, apasa pacatele rudeniilor adormite intru Domnul, traiesti in pacat, ai patimi ( orice patima inseamna inchinare, slujire celui rau ), sau ai facut nedreptate in viata ta.

Ce e de facut ?

 Iata ce ne sfatuiesc Sfintii Parinti :

- Inmulteste rugaciunea: citeste un Paraclis dupa 12 .00 seara.

- Da de pomana cat mai des intru iertarea pacatelor sufletelor celor adormiti

-Trimite Acatiste si Pomelnice la cat mai multe manastiri

- Ia un indreptar si vezi ce pacate mai ai de spovedit. 

Tineti minte, daca ai comis un pacat si spovedindu-te te-ai justificat- inseamna ca acel pacat apasa de doua ori asupra ta.

- Tine post 40 de zile, citind Acatistul Maicii Domnului ( 40 de Acatiste, zilnic ).

Iar cei mai vrednici, sa tina post negru miercuri si vineri. Sau macar vineri, pentru iertarea pacatelor.

-Traieste curat , in vorba, fapta, simtire. Nu uita, ca Domnului ii este cunoscuta inima ta, gandul tau, orice faci tu, ce ai facut. 

Si orice ai face, gandeste-te ca EL e de fata. Caci chiar este.  Asa sa traiesti toata viata ta.

Evita invidia, ura, barfirea, mandria, avaritia, lacomia, zgarcenia, trufia, tinerea de minte a raului. Toate acestea aduc multa suferinta.

_ Fa bine tuturor, fara sa astepti ceva in schimb

-Pe parcursul vietii, fiecare om blastema ( cu voia, fara voia lui ) pe ceilalti, fie copii, rude, prieteni, etc. 

Du-te la parintele duhovnic si cere sa-ti citeasca rugaciunea de desfacere de blesteme ( pe care le-ai rostit tu ). A dracui sau a face pe cineva nebun, dupa sfintii parinti, se numeste de asemenea -blestem.

-Roaga-te Maicii Domnului si Ingerului Pazitor sa-ti dea daruri duhovnicesti , precum adanca pocainta, caci plansul din adancul inimii aduce degraba mila si indurarea Domnului. Plansul pentru pacat. Apoi, pentru celelalte...

-Binecuvanteaza pe cei ce-ti fac rau, caci ei de fapt sunt binefacatorii tai. Intr-o zi vei intelege acest lucru. Si binecuvanteaza de doua ori pe parintii, fratii, prietenii tai.

-Mergi regulat la Sfanta Liturghie, la Sfantul Maslu, iar daca nu ai timp- trimite Acatiste la manastiri pentru slujbele de vineri. Si nu uita, sa-ti schimbi complet modul de viata, de gandire, de mentalitate ; adica adu-ti aminte de poruncile Mantuitorului si punele in aplicare, cuvant cu cuvant, fara nici o abatere.

-Adu parintele sa-ti faca o sfestanie la casa, la gospodarie. Si evita apoi orice cuvant urat in acea casa, si orice fapta murdara. In fata icoanei sa arda candela si bobul de tamaie sa nu-ti  lipseasca din casa ta.

- Roaga-te pentru parintele tau duhovnic. Caci anume el este ,,Ingerul tau pazitor  pamantean ,, cel ce se roaga Domnului pentru tine, cunoscandu-te si stiindu-ti durerea.

 Deci, degraba alearga la el si lasa-i Acatiste (pentru fiecare zi cand e slujba in manastire).

Si nu uita sa citesti si Acatistul Ingerului Pazitor, cu frangere de inima, caci ai si un Inger de la Botez, pe care mai toata lumea il ignora.

Acum vei intreba desigur, si pana cand sa fac eu toate acestea ?

Toata viata, nu numai cand ai un necaz.

Unii desigur, dupa ce se vor tamadui sau isi vor rezolva problema, vor uita de toate acestea.

   Dar eu va intreb , de mantuirea sufletului ati auzit ?

sursa http://pravoslavie.ru

Parintele Cleopa Rabdare, Rabdare, Rabdare

Împuţinarea de suflet şi lipsa de curaj

“Iată, iarăşi vin smerit, ca un părinte, să-ţi trezesc prin cuvinte voinţa cea bună. Scoală-te, fiul meu, din somnul nepăsării.

 Ascultă-mă şi nu mai dormi. Trezeşte-te şi alungă de la tine somnolenţa nepurtării de grijă. Pune-ţi din nou armura şi stai cu curaj împotriva duşmanilor tăi. Luptă-te cu răbdare. Nu întoarce spatele. Luptă-te piept la piept. Este mai de folos pentru noi să cădem în luptă decât să fim biruiţi.

O, minune a minunilor! Cei din lume pentru a pescui doi peştişori se luptă câteodată o noapte întreagă. După aceea îi mănâncă sau îi vând şi merg mai departe. Nu speră mai mult de la meseria lor. Îşi termină viaţa chinuindu-se cu această meserie o viaţă întreagă. 

Noi, care ne plângem tot timpul, suntem vrednici de tot dispreţul pentru multa noastră neştiinţă. Hristos ne hrăneşte în dar şi ne răsplăteşte însutit. Lucrăm o zi şi ne plăteşte ca pentru o sută. Apoi veşnic ne vom bucura şi ne vom veseli întru Împărăţia Lui. Să fim împreună cu Maica Domnului că fii adevăraţi ai săi! Asemenea îngerilor în lumina nesfârşită şi în bucuria de negrăit!

Dar pentru ca, nesimţitori ce suntem, nu vedem micul câştig trecător, cei doi peştişori sau orice altceva trecător, ne pierdem răbdarea. Dacă ne-am fi născut sclavi, am fi primit şi bătăi şi lovituri în fiecare zi. Acum nu putem îndura nici un cuvânt mai greu venit din partea vreunui frate slab. O, neînţelepţi şi netăiaţi împrejur la inimă! La cea mai mică ispită ne lepădăm. Preferăm despărţirea veşnică de Hristos şi unire veşnică cu Satana decât să îndurăm cu smerenie încercarea unei singure clipe!

Ce altceva este ceea ce îmi spui, iubit suflet, în ceasul căderii tale sufleteşti? Că vei găsi un mod de a te omorî, de a-ţi sfârşi viaţa. O, orbire şi moarte sufletească! 

Te vei omorî, sau te vei uni pentru veşnicie cu diavolul? Vei sfârşi cu viaţa, sau vei coborî pentru totdeauna în iad? Şi nu te temi, suflete mic, de osânda cea veşnică, de despărţirea de dulcele Iisus, de Viaţă şi de Lumină?

O, cât Se întristează Stăpânul Hristos, cât Se amărăşte Mirele sufletelor când, pentru cea mai mică ispită, punem pe capul deznădăjduirii noastre cununa de spini! Numai ce L-am numit Mire – la slujba de călugărie – şi-I cerem deja divorţul! Nu este aceasta fiere a lepădării amestecată cu oţetul amar al lipsei de răbdare?

Să luăm aminte, fiica mea, că în felul acesta întristăm foarte mult pe preadulcele Iisus şi aducem bucurie diavolului răuvoitor. O, cine-mi va da izvor de lacrimi şi doliu fără de mângâiere, să plâng zi şi noapte pentru fraţii mei cei slabi la suflet! Mă rog, fiica mea, să te ridici şi să fii mult mai atentă de acum înainte, să nu ţi se mai întâmple o astfel de ispită, nici ţie nici vreunei alte surori.
Luaţi aminte, fiice ale lui Hristos, deoarece acestea se întâmplă tuturor. Nu vă învârtoşaţi la suflet. Să aveţi răbdare şi dragoste deplină faţă de maica stareţă pentru că rugăciunea ei să vă acopere în vreme de ispită.

 Acolo unde există învârtoşare este şi mândrie, este şi neascultare şi scandal. Acolo unde este ascultare este şi smerenie, acolo sălăşluieşte Dumnezeu.

Spun Sfinţii Părinţi:
“înaintea căderii merge mândria, iar înainte harului merge smerenia. Iar sufletul meschin este mama lipsei de răbdare“.
Ai văzut om şi mai ales monah fără de răbdare? Este ca opaiţul fără untdelemn, a cărui flacără se stinge foarte repede.

Din micimea sufletească se nasc multe: cârtirea, neauzirea, neruşinarea, hula, necunoaşterea şi multe altele. Iar mândria şi deznădejdea sunt surori bune una cu cealaltă, din care se nasc mii de fii, contribuind cu toţii la pierderea sufletului.
Îndepărtarea tuturor relelor, pentru noi, este smerenia şi ascultarea desăvârşită.

Deci îngrijeşte-te, fiica mea, de fericită ascultare. Supune-te întru totul. Pentru că acum, când duşmanul a învăţat că eşti uşor de biruit, se va duce un pic la plimbare şi iarăşi se va întoarce. Să nu te găsească fără purtare de grijă şi să te dea iarăşi peste cap.

 Pregăteşte-te. Şi atunci când va veni fă-l să înţeleagă că ai drept paznic puterea lui Hristos şi rugăciunea tuturor.

Nu te obişnui să cazi uşor, pentru că la fiecare cădere se dărâmă şi mai mult cetatea sufletului, şi intrarea duşmanului devine din ce în ce mai uşoară, până când cel învins va fi făcut în întregime captiv.
Adu-ţi aminte ce-ţi scriam când te-ai dus la mănăstire. Că ceea ce îmi spuneai atunci trebuia să mi le spui după patru ani şi că aşa cum vedeai atunci pe surorile de mănăstire, aşa să le vezi şi acum. Dacă te vei uita în primele scrisori, vei găsi acolo toate acestea. Acum îţi spun din nou: fii atentă. Ai grijă că eşti încă la început şi încă mai poţi pune început. 

Dar dacă acuma nu te sileşti, va veni timpul când, şi să vrei, nu vei mai putea să faci ceea ce acum treci cu vederea. Pune-ţi tu obolul tău, ca să pună şi Dumnezeu mulţimea de talanţi. Aruncă-te la pământ. Fă-te ţărână ca să calce toţi peste tine. Zdrobeşte-ţi inima şi plângi cu durere în suflet ca să I se facă lui Dumnezeu milă de tine. 

Plâng şi eu în fiecare zi, dar Hristos cere şi lacrimile tale.
Scoală-te şi aruncă de la tine descurajarea. Alungă vrăjmaşul ca să te înveţi să-l biruieşti cu puterea Domnului. Biruinţa este răbdarea, biruinţa este smerenia, biruinţa este ascultarea.

Să ştii următoarele: dintotdeauna vrăjmaşul luptă cu mult meşteşug împotriva celor ce se nevoiesc. Dacă după ce îi luptă în multe chipuri, nu reuşeşte să-l biruie, aduce asupra lui boli pentru toată viaţa. Adeseori îl doare tot trupul şi omul devine tot o rană şi un văiet continuu. 

Atunci însă este aproape sfârşitul şi odihnă“.

Gheron Iosif Isihastul, Mărturii din viaţa monahală, Editura Bizantină, Bucureşti 2007

SFATURI SI CUVINTE DE FOLOS DE LA PARINTELE ARSENIE BOCA

PARINTELE ARSENIE BOCA ,,Cand un neam isi tradeaza rostul, sa se gateasca de pedeapsa!,,

* Un cumnat, Ovidiu, a fost inchis, pe vremea lui Ceausescu, pentru trecerea frauduloasa a granitei. Am fost cu sora mea, Nela, la Parintele Arsenie ca sa-i spunem. Parintele ne-a zis: „Sa-i para bine ca n-a fost puscat“. Apoi s-a intors catre lume si a zis: „Mai, sa stiti ca multi vor pleca din tara, dar putini se vor intoarce. Va veni vremea cand ar dori sa se intoarca si n-or mai putea, caci Romania va fi inconjurata de flacari”. Parintele nu prea era de acord sa-ti parasesti tara.

Inainte de revolutia din 1989 Parintele ne-a spus ca miroase a praf de pusca si asa a fost. Ne-a mai spus ca o sa ne pasca un mare cutremur si blocurile din Bucuresti vor ajunge ca si cutiile de chibrituri.

Parintele Arsenie a fost si ramane in inimile noastre ca un sfant. Acum mergem la mormantul Parintelui Arsenie si ne rugam acolo si de cate ori il chemam in rugaciune, el ne ajuta si ne ocroteste. (Viorica Farcas, 48 ani, Voila)

* * Mi-a mai povestit cineva ca Parintele s-a rugat insistent la Dumnezeu pentru americani, sa nu-i pedepseasca, sa-i ierte ca si ei sunt creatia Lui si sa aiba mila de ei. Si l-a dus Dumnezeu pe Parintele Arsenie sa vada ce e pe acolo – prin America – si a zis Parintele: „Da, Doamne, sunt vrednici de pierzare”. Cum l-a dus? Nu stiu. Nu cred ca l-a dus cu trupul. L-a dus cu duhul. Ca urmare a ceea ce a vazut cu duhul, Parintele a pictat la Draganescu, deasupra scenei Invierii, mai multe cladiri moderne (turn) in flacari, reprezentare care ar putea fi profetica (vezi cele doua turnuri din „11 septembrie”).

Imi pare rau de voi ca sunteti slabiti in credin­ta.

Veti cadea din cauza fri­cii. Frica-i de la diavol. Nu va fie frica pentru a va sal­va sufletele!

Vor veni vre­muri foarte grele, dar toa­te sunt ingaduite de Dumne­zeu, Care este tovarasul de drum al fiecaruia, de la nas­tere pana la moarte.

Vor ca­dea si cei alesi. Imi pare rau ca sunteti cei de pe urma. Va vor cerne. Vor pune impozi­te si taxe si alte ingradiri. Va vor lua totul!

Mai, sa stiti ca multi vor pleca din tara, dar putini se vor intoarce.

A fi crestin, pana la urma, inseamna aceasta intalnire intr-o clipa cu Dumnezeu, dar la care nu ajungi fara ca tu sa te straduiesti macar cat de putin sa-ti deschizi inima spre aceasta iubire.

De ce nu revarsa Dumnezeu darul Lui peste noi, sau de ce primim parca tot timpul cu ratia darurile Lui Dumnezeu pe care noi le cerem?
Cu siguranta unul dintre raspunsuri e si acesta: ca in dureri si in necazuri, ca Il iubim pe Dumnezeu putin asta se stie, ca il cunoastem si mai putin si ne straduim sa il cunoastem foarte putin, foarte putin – cu niciun om nu ne straduim asa de putin cum ne straduim cu Dumnezeu.

Cu cat Il cunosti pe Dumnezeu, te farmeca si Il iubesti si mai mult. Deci, pe de o parte,daca nu vine peste noi acest dar si mila Lui Dumnezeu pe care noi o vrem, si pe care o cerem, este pentru ca nu Il iubim pe Dumnezeu, si nu Il iubim pentru ca nu-L cunoastem, si in al doilea rand, pentru ca in dureri si neputinte noi ne uitam numai la durerea noastra, numai la neputinta noastra, numai la ispitele noastre, ne plangem de mila, ne vaicarim, ne e frica sa pierdem si cand avem provizii si, pe deasupra, ne e frica ca nu cumva sa dam ceva ca daca vin vremuri grele, sa avem si provizii pentru vremuri grele chiar daca si in plus si pe deasupra si revarsate, daca se poate, si nu ne pasa; si cand ma gandesc la provizii ma gandesc si la cele sufletesti, la propria ta liniste la care tii, si care vrei ca nu cumva sa se clinteasca de acolo, ca nu cumva ca intalnindu-te cu cineva care-i tulburat, sau necajit sa-mi pierd din linistea mea, si toata aceasta grija pentru noi insine, si aceasta frica si dorinta de a ne proteja numai noi de fapt marturiseste ca nu iubim pe aproapele ca pe noi insine, si atuncea si iubirea fata de Dumnezeu nu se adevereste, si atunci nici mila Lui Dumnezeu nu coboara peste noi, si toate raman ca-ntr-un mare blocaj.

* Privind viitorul a spus odata: “Zdreanta rosie, secera si ciocanul, steaua cu cinci colturi va disparea , dar va veni steaua cu sase colturi, anarhia, si va fi vai si amar de lume“.(Cornea Elena, Harseni)

* Parintele Arsenie:
“Vasile, americanii pe care stiu ca-i astepti, nu vor veni! Pe noi, singuri, ne asteapta o lupta grea si lunga. Cei buni si drepti vor da jertfa mare de viata si sange, cei slabi, nimicnici si fatarnici vor ingrosa randurile dusmanilor nostri atat de mult, incat vor crede ca sunt numai ei, atotputernici si atoatestiitori.

Asta va fi burta lor moale si-i va duce la pierzare cand va veni din Rasarit un om cu stea in frunte.

Dar va fi peste multi ani, peste foarte multi ani si noua Dumnezeu nu ne va harazi sa vedem acele vremi. Tu nu vei putea vedea americanii care atunci vor veni! Mie nu-mi va fi dat sa vad, dupa sarbatoarea desarta a victoriei, cati dintre cei drepti au mai ramas! Caci, vezi tu, Vasile, dupa aceasta victorie desarta, putini dintre cei drepti vor mai fi in picioare si la sarbatoare. Peste tot vor fi naimitii [vanduti dusmanului] si abia atunci va incepe o noua lupta, poate mai usoara, caci fara jertfa de sange, dar la fel de lunga ca si cea pe care am inceput-o noi acum!” […]

(Vasile Serbu, Arpasul de jos), (Monitorul de Fagaras, 13-19 feb.2008)

*Odata venise o doamna de la Bucuresti si Parintele i-a spus ca pe Bucuresti s-a “ouat” de doua ori, referindu-se la bombardamente [dar si la cutremure], iar cand se va “oua” a treia oara Bucurestiul va fi sters de pe fata pamantului deoarece acolo forfotesc pacatele.

Alta data Parintele ne-a vorbit despre sfarsitul lumii, ca sfarsitul lumii nu va fi asa cum gandim noi ca va muri toata lumea odata. Ci va muri pe rand. Intr-o parte de lume vor fi razboaie, in alta parte cutremure, in alta inecari, vor fi accidente peste accidente, vor fi boli necunoscute si fara de leac. Toate acestea le putem vedea in zilele noastre. Toate acestea, pe care le vedem acum, le-a proorocit Parintele Arsenie prin anii 1945-1946 ca sa ne intoarcem la credinta ca sfarsitul nu-i departe. Putem vedea asta dupa semnele care sunt.

Toate aceste semne ni le-a proorocit Parintele Arsenie prin anul 1945-1946 si ne-a citit [talmacit] din Biblie de la Apocalipsa ca se va ridica de la Rasarit un popor fara cruce, va bantui casele oamenilor, le va darama, le va nimici, se va calca om pe om, se va manca carne de om si se va bea sange de om. Cine va ramane din razboiul acesta va fi ales ca graul din pleava. Pleava zboara, iar graul ramane. Se va alege cine va ramane.

Parintele ne-a spus: “Nu va spun de la mine. Asa scrie in carte, in Biblie”.

Dumnezeu sa ne ajute si sa ne intareasca!”

preluare text http://www.cuvantul-ortodox.ro