O zi de post adevărată - Parintele Calistrat

,,Postul este o jertfă, un dar înaintea lui Dumnezeu, tratament pentru vindecarea sufletului, ajutor pentru apropierea de Dumnezeu, pentru sporirea rugăciunii și a faptelor bune.,,

Postul este ascultare de Dumnezeu spre folosul nostru, dar poate fi ținut și spre a-i ajuta pe cei dragi, pe cei care au nevoie de ajutorul nostru, chiar și pe cei adormiți, cerând lui Dumnezeu să primească osteneala noastră pentru ei. Pentru aceasta, postul trebuie ținut cum se cuvine. De aceea, voi prezenta câteva concepții greșite despre post.

„Nu tot ce intră în gură îl spurcă pe om”- este un argument folosit de cei care nu vor să postească. Acest cuvânt a fost rostit de Mântuitorul când ucenicii Săi au mâncat spice de grâu fără a se spăla pe mâini. La evrei, spălarea mâinilor înainte de masă avea și o semnificație religioasă. De aceea, fariseii îi reproșează lui Hristos că Sfinții Apostoli au mâncat fără spălarea rituală. Răspunsul Domnului a fost clar: „Nu ceea ce intră în gură spurcă pe om…Nu înțelegeți că tot ce intră în gură se duce în pântece și se aruncă afară? Iar cele ce ies din gură pornesc din inimă și acelea spurcă pe om. Căci din inimă ies gânduri rele, ucideri, adultere, desfrânări, furtișaguri, mărturii mincinoase, hule. Acestea sunt care spurcă pe om”. În concluzie, cuvintele de mai sus nu au legătură cu postul, ci cu faptul că ucenicii au fost nevoiți să mănânce fără a se spăla pe mâini. Postul este cea mai veche poruncă dată de Dumnezeu oamenilor („Din pomul cunoștinței binelui și răului să nu mănânci”, i-a spus Dumnezeu lui Adam). Însuși Mântuitorul a postit 40 de zile și 40 de nopți, drepții Vechiului Testament și apostolii au postit, creștinii la fel; să nu fim noi potrivnici, găsind astfel de scuze. Ținem post pentru că suntem păcătoși, este jertfa noastră adusă din dragoste față de Mântuitorul și din ascultare față de Sfânta Biserică. Nu Dumnezeu are nevoie de postul nostru sau preotul duhovnic, ci noi înșine, pentru curățirea păcatelor și apropierea de Taina Spovedaniei și a Împărtășaniei.

Ținem post prima și ultima săptămână – este exact cum ai încerca să faci un pod și realizezi doar capetele acestuia, fără partea din mijloc. Cam așa este cu postul pe care îl ții în prima și ultima săptămână; este ceva, dar nu totul. De asemenea, un tratament medical pentru șase săptămâni nu ar fi eficient dacă am lua pastilele doar în prima și ultima săptămână!

Se mai crede greșit că dacă ținem post negru în Vinerea Patimilor, este ca și cum am ține toate posturile. Oricum, cei care țin tot postul se luptă ca în Vinerea Patimilor să nu mănânce nimic. Jertfa postului trebuie dusă în toate zilele de post, nu doar parțial, o săptămână, o zi etc.

Mâncarea rămasă de dulce nu trebuie consumată în primele zile din post, cum greșit se procedează uneori. Dacă a mai rămas o astfel de mâncare, nu trebuie consumată, așa cum nici de Sfintele Sărbători, dacă ne rămâne mâncare de post, nu o mâncăm. De asemenea, săptămâna brânzei este foarte importantă și trebuie ținută așa cum se cuvine, putând consuma orice produs alimentar, mai puțin carne.

Unii cred că și-au stricat postul dacă au atins sau au mâncat din neatenție cele ce nu se cuvin a fi consumate în post. E adevărat că în vechime, la începutul postului se foloseau alte vase decât cele din care se consumase mâncare până atunci. Prin aceasta, se arăta hotărârea de a ține post, dar nu înseamnă că am stricat postul dacă am pus unt pe pâine unui copil (copiii până la șapte ani nu sunt obligați să țină post) și din greșeală, ne-am atins și noi de alimentul de dulce. Postul este o problemă de voință, așa că, dacă cineva a greșit cu voie sau fără voie, gustând ceva de dulce, trebuie să se lupte să țină post mai departe. Dacă ne murdărim, ne spălăm și ne luptăm să rămânem curați, nu ne tăvălim prin noroi.

„Dacă nu mă spovedesc și nu mă împărtășesc, nu mai țin post” – postul nu este legat doar de spovedanie și împărtășanie, ci și de o anumită sărbătoare pe care trebuie să o întâmpinăm liniștiți, curați și de lupta pe care o ducem spre a ne curăți sufletul. Deci, chiar dacă uneori, din motive binecuvântate nu reușim să ne spovedim și să ne împărtășim, tot trebuie să ținem post.

„Nu țin toți din casă post și mi-e greu să fac mai multe feluri de mâncare, nu am timp, nu am bani”. E adevărat, uneori osteneala este mai mare, dar și răsplata este pe măsură. O gospodină pricepută și cu dragoste pentru cei din familie poate face așa încât cei care nu țin post să nu cârtească, iar ceilalți să poată posti liniștiți. În privința banilor, un post mai aspru nu presupune un efort mare. Problema este că noi vrem post, dar cu mâncăruri cât mai bune! În vechime, banii economisiți prin post erau făcuți milostenie.

„Mi-e poftă.” Și Adam și Eva au „poftit”, au mâncat și au pierdut Raiul! Să luăm aminte! Cu ajutorul lui Dumnezeu putem birui orice dorință!

„E mai păcat să poftești decât să mănânci !” Dacă ar fi așa, am putea spune: e mai păcat să vrei să furi decât să furi, e mai bine să omori decât să vrei să omori etc. Noi știm că cel care poftește, dar luptă și nu greșește, primește răsplată de la Dumnezeu!

„Degeaba am ținut post până acum.” Nu trebuie să așteptăm răsplată pentru post, ci întărire, iertare de păcate, mântuire. Și chiar dacă nu am reușit să fim mai buni, nu trebuie să ne pierdem nădejdea, ci să luptăm mai mult!

„Țin alții post și tot răi sunt.” Nu trebuie să vedem ceea ce este rău la semeni, ci ceea ce este bun. Modelul nostru este Mântuitorul, nu vreun om oarecare. Diavolul nu mănâncă nimic și totuși, nu îl ia cineva ca model de postire. Gândul la Dumnezeu!

„A apus soarele, deci pot să mănânc de dulce!”Dacă miercuri, de pildă, invocăm un astfel de argument, atunci ar trebui ca marți seara, după ce a apus soarele, să mâncăm de post! Ori postul ține de marți noaptea la ora 12.00 până miercuri noaptea la ora 12.00.

Cele de mai sus s-au scris nu în ideea de a accentua latura alimentară a postului, ci pentru a lămuri câteva lucruri greșite privitoare la post. Postul este o chestiune de voință, care presupune atât abținerea de la alimente de dulce (postul trupesc), cât și postul sufletesc (abținerea de la vorbe rele, ură, mânie, invidie, gânduri urâte și alte păcate), toate unite cu rugăciunea. Pravila de postire este lăsată deoparte cu sfaturile și binecuvântarea duhovnicului numai de cei care au boli grave, și nu la îndemnul rudelor și prietenilor. Aceștia, uneori, ne sfătuiesc să renunțăm la post în cazul unor boli ușoare! Pe cât este de adevărat faptul că bolnavului care are nevoie de hrană de dulce, duhovnicul îi dă dezlegare pentru aceasta, pe atât este de adevărat că cel care primește „dezlegare” de la rude sau de la prieteni (în cazul în care duhovnicul nu i-a dat dezlegare) va avea parte de suferințe mai grele. Și nici „sfetnicilor” săi nu le va fi mai ușor…

Parintele  Marin Adrian

preluare text http://www.parohialipanesti.ro

PS LONGHIN - Despre televizor

Cum intră prin micul ecran
desfrânarea în om?

Orice imagine care apare pe retină este transmisă sufletului. Cele trei puteri ale sufletului (ratiune, sentiment, vointă) sunt toate colorate potrivit imaginii primite. Imaginea "sexy" face ratiunea să treacă încet prin etapele următoare: la început respinge ceea ce a văzut, apoi acceptă imaginea si, în cele din urmă, o primeste căci bariera, împotrivirea ratiunii a fost do borâtă de patimă.

Simtirea, mai întâi se scârbeste de mizeria morală de acolo, apoi este indiferentă, iar la urmă doreste să facă întocmai ceea ce a văzut.

Vointa - nemaifîind condusă de ratiune si întărită de afectivitate, trece si ea de la împotrivire la căutarea desfrânării. Această trecere se face în timp, dacă omul vede mai multe filme si secvente cu scene pornografice. Biruinta pornografiei asupra psihicului este atât la nivel constient, cât si la nivel subconstient. în subsolurile fiintei, în subconstient, videoteca pornografică creează miscări care se ridică în constient si constrânge pe om să facă unele lucruri cu o putere pe care el nu o întelege de unde provine si căreia nu i se mai poate împotrivi. De exemplu, un tânăr care mai înainte pe când trecea pe lângă o tarabă cu cărti căuta romanele lui Sado veanu sau poeziile lui Eminescu, astăzi caută manualele chinezesti sau indiene de initiere în practicile, nu arareori perverse, sexuale. Privirea unei femei, care înainte nu îl tulbura, astăzi trezeste în el dorinte josnice. Această schimbare se datorează acumulării pornografice din subconstientul său. Întreaga sa personalitate este astfel treptat pecetluită cu "numărul fiarei" (Apoc. 15, 8).

Imaginatia este terenul în care aceste influente se văd cel mai clar. Filmele lucrează aici în două moduri: unii tineri, văzând de ce sunt capabili "eroii" lor, capătă complexe de inferioritate fată de sexul opus, se văd urâti, incapabili de vitejii prea mari în domeniu, devin necomunicativi, închisi în sine, tristi si recurg la "defulări" sexuale (onanie si altele înrudite cu ea) în care n-au nevoie de partener. Altii (bine îndoctrinati de fllme) devin obsedati de desfrânare, incapabili de înfrânare si cu manifestări sexuale care depăsesc în perversitate Sodoma si Gomora. Unii ca acestia, dacă se căsătoresc, vor spurca patul conjugal si vor aduce pe lume copii cu mari probleme psihofizice. Căsătoriile în care se fac păcatele sodomice nu rezistă în timp. Dacă acestea ar fi cazuri izolate, răul n-ar fi asa de mare. Din păcate, aceste perversiuni, pe care Dumnezeu le-a pedepsit în Sodoma si Gomora cu foc din cer si ploaie de pucioasă (a se vedea cartea Facerea, capitolul 19, din Sfânta Scriptură), s-au extins nespus de mult. Cine a contribuit cel mai mult la această pierzătoare extindere? Televizorul, "educatorul" poporului nostru.

Iată că treptat imaginea de la televizor devine viată. Treptat, imaginarul a reusit batjocorirea si schimonosirea realului. Ceea ce noi am prezentat schematic mai înainte (modul în care omul este invadat si biruit de pornografie) stiu si constientizează perfect regizorii acestor filme. Dovada faptului că stiu este însusi rezultatul obtinut. Deci care este scopul acestor filme? Să facă din fiecare cetătean al împărătiei lui Dumnezeu (crestin botezat) un locuitor al Sodomei (aceasta este pecetea fiarei apocaliptice) - iar dacă va muri fără pocăintă si un viitor osândit în iad.

Trei exemple spre a arăta cum trece
imaginea micului ecran în realitate

1. În urmă cu câtiva ani a apărut la noi în tară o casetă video intitulată "Sirenele - satanismul în muzica rock". Autorui acestei casete, grec de origine, fost cântâret rock, mărturiseste că filosofia de viată si-a format-o pe când era copil, din filmele stiintifico-fantastice, care l-au fascinat. Din aceste filme ("Războiul stelelor" si altele) a tras concluzia că universul este condus de două forte impersonale, a binelui si a răului, care se află într-un neîncetat conflict, iar valorile supreme sunt puterea, orgoliul si gloria. Autorul acestei casete video face parte dintre putinii înselati care s-au întors la adevăr. Însă câti tineri, care în copilărie s-au "hrănit" cu "Războiul stelelor", n-au murit fără să stie că Dumnezeu este unul singur si pretuieste mai mult iubirea decât ura, smerenia decât mândria, iertarea decât răzbunarea!

2. Filmele stiintifico-fantastice au răspândit în omenire o nouă credintă: aceea în existenta extraterestrilor. Nimeni astăzi nu se mai îndoieste de existenta lor. Un ieromonah ortodox din America, Părintele Serafim Rose, arată în cartea sa "Ortodoxia si religia vîitorului" că aparitiile extraterestre sunt de fapt experiente mediumistice de natură demonică. Un fel de sedinte de spiritism în care pământenii intră în contact cu duhurile răutătii, pentru care nu este nici o greutate să ia chipul "cetătenilor" unor alte civilizatii.

3. Există astăzi în lume aproximativ 1500 de "vampiri" (cei mai multi în America) - oameni ce dorm în cosciuge, beau sânge, etc. Toti acesti "vampiri" sunt copiii care odinioară au vizionat filmele de groază având ca "eroi" astfel de personaje. Închipuirea lor a fost atât de marcată, încât le-a deformat total imaginea asupra realitătii propriei lor persoane. În loc să seconsidere si să trăiască precum oamenii, ei au ajuns să se considere si să trăiască efectiv ca "vampiri".

Vrăjitoarele, al căror mestesug este osândit si amenintat cu grele urgii dumnezeiesti în toate paginile Sfintei Scripturi, astăzi îsi demonstrează abilitătile pe micul ecran, dau interviuri, îsi fac reclamă si îsi dau adresele. În zilele noastre oamenii nu se mai tem de Dumnezeu, ci de vrăji, nu îi mai cer ajutorul Lui, ci vrajitoarelor, iar astrologia este nelipsită din programele TV, sub forma, de rătăcire si înselare, a citirii zodiilor, atât de vehement condamnate de Sfânta Scriptură si de scrierile Sfintilor Părinti. Dar iată ce ne spune în această privintă si Sfânta Scriptură: "Bărbatul sau femeia, de vor chema mortii sau de vor vrăji să moară neapărat: cu pietre să fîe ucisi, că sângele lor este asupra lor" (Levîtic 20, 27). "Iar partea celor necredinciosi... si fermecători... este în iezerul care arde, cu foc si cu pucioasă" (Apocalipsa 20, 27).

Jocurile de noroc n-ar putea îmbogăti atât de repede pe unii, putini, dar vicleni, pe seama altora, multi dar creduli, dacă n-ar fi televizorul. Naivul telespectator văzând premiile colosale vânturate pe micul ecran se si vede câstigătorul unuia dintre ele. El nu stie că adevăratii câstigători sunt - matematic - cei ce organizează jocurile. Putinii premiati culeg firimiturile, iar cei mai multi rămân cu iluziile spulberate.

Invazia publicitătii

În vinderea unui produs, pe piată, un rol important îl are reclama. Atunci când un fllm serial are succes la public, produsele cărora li se face reclama în timpul lui sunt mai bine vândute, asa încât omul care iubeste un film serial "înghite" fără să vrea pe lângă acesta si produsul căruia i se face reclamă. Ce este rău în aceasta? Răul este că televizorul devine astfel, dintr-un mijloc de asa-zis divertisment, stăpânul întregii noastre vieti, care ne porunceste cum să ne îmbrăcăm, ce să mâncăm, cum să vorbim, cum să gândim .

O firmă americană care comercializa cafea si-a sporit cu mult vânzările în urma aparitiei la televiziune a unui serial a cărui actiune se învârtea în jurul unei cesti de cafea. Personajele principale ale acestui serial, un tânăr si o tânără, au o pasiune co mună: marca de cafea comercializată de acea firmă americană. Pe măsură ce americanii îndrăgeau personajele acestui film le crestea si apetitul pentru cafeaua cu pricina.

Este uimitoare răbdarea prostească de care dau dovadă unii oameni care, pe lângă un film de 45 de minute, înghit si 15 minute de publicitate.

Americanizarea. Majoritatea covârsitoare a filmelor fiind americane, dau iluzia răspândirii stilului de viată american, străin felului nostru de a fi. Prin aceste filme se realizează de fapt o colonizare ideologică de la distantă, o înrobire a mentalitătii si a sensibilitâtii crestine a unui întreg popor. Chiar dacă cea mai mare parte a americanilor sunt crestini neoprotestanti, trebuie spus că aceste filme n-au în ele nîci un fel de nuantă crestină. Sunt pur si simplu păgâne si anticrestine. Occidentul, pe care l-au invadat mai demult, deja s-a debarasat de ele, fiind suprasaturat de nerusinarea lor, eliminându-le metodic, sistematic si rapid.

Stirile, care - chipurile - ar trebui să fie emisiuni mai serioase, s-au pervertit si ele. Violentele, uciderile între rude, morti terifiante, incesturi, violuri umplu astăzi mai tot spatiul lor. Oare ce fel de informatie poate fi aceasta, că în cutare sat un om beat a venit acasă, a luat toporul si l-a omorât pe tatăl său? Sau altele de acest gen. Aceste "stiri" reprezentau înainte subiectul de discutie si de bârfă al babelor de pe la sate si al celor lipsiti de orice orizont spiritual si intelectual, iar astăzi se transmit la ore de maximă audientă, de oameni scoliti special pentru o asemenea activitate. Pe de altă parte zvonurile ("în ziua cutare va fi un cutremur devastator", "iarna aceasta va fi polară" etc.) terorizează, stresează pe bietii oameni care doresc să afle ultimele noutăti. Televizorul devine astfel un puternic factor de stress.

Ne cultivăm prin televizor? Nimeni nu ajunge om de cultură pierzând timpul în fata micului ecran, ci citind cărti, tocindu-si coatele. Televizorul caută cu insucces să se substituie actului de cultură; dimpotrivă, s-a observat că interesul pentru carte dispare la copiii ce-si petrec timpul în fata televizorului.

Cronofagia. Chiar emisiunile aparent nevinovate (meciurile de fotbal, întrecerile sportive) au un aspect negativ: pierderea timpului. Fiecare clipă a vietii omului are o valoare infinitâ. În timp omul câstigă sau pierde vesnicia. Cumplite sunt, în inconstienta si iresponsabilitatea lor, expresiile: "îmi pierd timpul cu... Mi-am omorât timpul cu...".

Copiii mei nu se uită la prostii. Asa zic si cred părintii care nu stiu ce programe vizionează copiii în absenta lor, sau chiar în prezenta lor, atunci când "bătrânii" dorm. Unii copii si adolescenti tin telecomanda în mână si filmul erotic se transformă într-o secundă, printr-o simplă apăsare de buton, într-un nevinovat film documentar.

Cântecele. în marea lor majoritate sunt indecente, spurcate, aruncă în aer bunul simt, pudoarea, prin mesaje pornografice, îndemnuri la violentă si anarhie si refrenuri ce se lipesc imediat de mintea tânărului. Sunt posturi de radio si televiziune care de dimineata până noaptea nu transmit decât asemenea soiuri de muzică, prin care se demonizează mai ales mintea tinerilor (viitorii adulti). Cu umoru-i inegalabil, în "Jurnalul fericirii", Părintele Nicolae Steinhardt a numit-o muzica lui "bughi-mambo-rag"... Ca si filmele, si cântecele, fiind în cea mai mare parte americane, produc o americanizare a poporului român si a lumii întregi. Tinerii si tinerele de pe stradă arată prin hainele lor cum sunt echipate starurile muzicii de astăzi.

Cele spuse în aceste rânduri vor părea unora exagerate, unilaterale sau chiar absurde, dar în realitate răul care vine prin micul - asa cum este alintat el în prezent ecran este cu mult mai mare si mai greu de evaluat. Însă fiind de natură spirituală nu se vede nici cu luneta, nici cu microscopul si nici nu poate fi cântărit cu cântarul.

citeste continuarea aici http://www.sfaturiortodoxe.ro/_televizor.htm

,, Daca tu n-ai iertat gresalele aproapelui tau, atunci afla ca te rogi degeaba,,

Pr. Arsenie Boca,, Daca tu n-ai iertat gresalele aproapelui tau, atunci afla ca te rogi degeaba,,

GÂNDURILE

 E ştiut că pentru a scoate un gând rău din mintea cuiva, trebuie să i-o învălui de foarte multe ori cu cuvântul bun, ca s-o izbăveşti din robia gândului străin. Asta-i calea cea mai lungă: de la urechi la inimă.

 Gândurile pătimaşe nemărturisite sau simplu spuse au însuşirea că se întăresc şi se fac funii, cum zic părinţii, şi trag mintea la învoire şi la faptă, care este păcat.

Păcatul acesta este: înfrângerea morală a sufletului de către un gând rău. De aceea toate gândurile trebuiesc spuse înainte de a se întări şi de a birui mintea, căci deîndată ce sunt spuse le piere puterea de a obseda, asupri, stăpâni mintea.

 Şi gândurile bune trebuie controlate cu o altă conştiinţă, mai limpede. Controlul tuturor gândurilor e lege . Neîntrebat nimic nu e bine, nici ce e bine, pentru că singur nu te poţi apăra de săgeţile slavei deşarte.

„Gândurile”, oricât de „nebune” ar fi, încă nu sunt înfrângeri şi păcat, oricât „se impun”, muncind mintea. Păcatul începe de la învoirea spre faptă şi fapta propriu-zisă.

 Toate patimile sau lucrările împotriva firii se ivesc mai întâi în minte, în partea cea mai subţire a făpturii noastre nevăzute. Aici vine un chip sau un gând al lumii acesteia şi stă ca o momeală. Iar mintea, dacă e neînvăţată sau neprevenită despre lucrătura străină, ca un miel neştiutor, vede lupul şi se duce la el, crezând că e oaie. Iar dacă lupul mai e şi viclean, se îmbracă în piele de oaie şi bietul miel neavând mirosul oii cercat, tot de-a zburda se duce în colţii lupului flămând.

Prima întâlnire între minte şi diavol e la linia momelii, pe care o flutură el în văzul minţii. Dacă mintea nu bagă momeala în seamă, vrăjmaşul stăruie cu ea, o arată mai sclipitoare, ca să o facă iubită minţii. Aceasta e a doua înaintare a războiului, sau asupreala. Dacă la asupreală a izbutit să fure mintea cu momeala şi să o facă să vorbească împreună, avem înaintare la unire.

Mintea însă se trezeşte c-a fost furată de gând străin şi că se află în altceva decât în ceea ce-i era dat după fire; iar când îşi dă seama de ea însăşi şi de cele în care se află, avem lupta cea de gând la o clipă hotărâtoare. Se va învoi mintea să meargă după momeală mai departe, sau se va întoarce de la dânsa? Aici e lupta şi clipele sunt scumpe; şi de cele mai multe ori viaţa întreagă a unuia sau a mulţime de inşi atârnă de lupta nevăzută a câtorva clipe. Dacă întârziem să ne luptăm, se poate întâmpla ca fără veste să fim învăluiţi la minte din partea poftei sau a iuţimii, asupra cărora încă aruncă vrăjmaşul aprinderea sa. Prin urmare, ostaş al lui Hristos, lupta trebuie dată grabnic şi după lege.

 Încă din Vechiul Testament se cunoaşte războiul cel de gând, despre care David scrie acestea: „Fiica Babilonului (înţelegeţi: «satană, satană»), dornică de pustiire, ferice de cel ce-ţi va plăti după fapta ce ne-ai făcut tu nouă; ferice de cel ce va lua şi va lovi de piatră pruncii tăi” (Psalmul 136, 8).

 Gândurile celui rău, nălucirile lui (ideiile fixe ale lui), momelile sale, aceştia sunt pruncii vaviloneşti sau „puii de drac”, după cum îi numeşte Sfântul Maxim Mărturisitorul. 

Iar piatra este Hristos sau credinţa în El, temelia cetăţii sufletului, piatra cea din capul unghiului, pe care zidarii vremii de atunci n-au băgat-o în seamă (Matei 22, 42).  De piatra aceasta trebuie să lovim pruncii vaviloneşti. 

De aceea Sfântul Ioan Scărarul zice: „Ca numele lui Iisus Hristos, armă mai tare, în cer şi pe pământ nu este!”.

 Cerul este mintea şi pământul inima, în care trebuie să se depene rugăciunea neîncetată a preasfântului nume: „Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine păcătosul”, întorcându-se ca o armă mereu întinsă asupra vrăjmaşului. 

Năvala de gânduri să nu descurajeze pe începători; toată grija să le fie să nu se nevoiască cu gândurile. A nu avea gânduri e tot aşa de cu neputinţă ca şi a crede că poţi opri vântul, dar, cu orânduire dumnezeiască, vin şi vremuri fără furtună.

Ferice de cel ce luptă duhovniceşte cu gândurile, lovindu-le de Piatra unghiulară a fiinţei omeneşti Iisus.

IERTAREA

 Iertând, ştergi ce ierţi. Ce ierţi la altul, ţie ţi se şterge. Judecata aceasta te scoate de sub judecată.

 Iertarea noastră de la Dumnezeu e pusă, deci, în atârnarea de noi. Dumnezeu consfinţeşte pentru noi decizia noastră pentru alţii. În cazul când, faptic, noi nu iertăm, rugăciunea noastră e întoarcere pe dos de faptele noastre şi sună cam aşa: Doamne, nu ne ierta nouă, căci nici noi nu iertăm altora!

preluare text din ,,Viata si lucrarea Pr. Arsenie Boca ,,
sursa https://archive.org/stream/viata_si_lucrarea_parintelui_arsenie_boca#page/n27/mode/2up

Parintele ARSENIE BOCA: Postul, rugaciunea, spovedania si impartasania

DEZNĂDEJDEA

 O mare parte din oameni cad în deznădejde în privinţa mântuirii lor. Deznădejdea e un chip greşit de meditaţie asupra relelor făcute; chipul bun e, dimpotrivă, nădejdea. Răul, nimicul, păcatul, diavolul nu sunt subiecte sănătoase de gândire, căci îmbolnăvesc mintea prin asociaţii de idei. Pocăinţa trebuie să fie o înseninare din ce în ce mai mare a sufletului şi a sănătăţii întregi.

 Vrăjmaşul, care pustieşte prin patimi, când află că mintea, împinsă de strigarea conştiiinţei, vrea să facă răscoală împotriva robiei sale, vine cu asuprire mare, dovedind sufletului că n-are chip de scăpare. Iar ca pedeapsă, precum că sufletul a îndrăznit una ca aceasta, diavolul umblă să-l dea legat la un chinuitor mai greu: duhul deznădejdii.

 Aşa e de grea robia duhului acesta, încât sufletul, adunându-şi cele mai de pe urmă puteri, dă lupta deznădejdii.

 Atunci se află sufletul între viaţă şi moarte. 

Câte unii mai scapă, alţii o duc aşa, mai mult morţi decât vii; iar alţii, nemaiputând suferi, li se întunecă mintea şi fac şi păcatul cel mai de pe urmă: omorârea de sine.

 Şi în sfârşit, altora, de durere, li se rătăceşte mintea cu totul, dând în nebunie.

DISCIPLINA

 Păstrarea capacităţii de încadrare în disciplină a unui suflet face dovada armoniei şi valorii sale.

DREAPTA SOCOTEALĂ

 Dreapta socoteală-i mai mare ca postul.

DREPTATEA LUI DUMNEZEU

Legea nestrămutată a dreptăţii lui Dumnezeu aduce peste capul tău ce ai adus şi tu peste capul aproapelui tău. 

Ce ai făcut ţi se va face; ce ai zis ţi se va zice; ce încarci pe altul ai să duci şi tu.

Când dreptatea lui Dumnezeu se întoarce asupra noastră a sosit vremea de plată sau ispăşirea.

 Ispăşirea nu-i o pedeapsă de la Dumnezeu, ci un mijloc de înţelepţire, o îndreptare mai aspră. 

Iar fiindcă dreptatea lui Dumnezeu mereu ţine cumpănă între faptă şi răsplată, putem vorbi chiar de legea dreptăţii, ca o lege milostivă, prin care ne curăţim de petele faptelor rele. 

În vremea ispăşirii, când vin asupra noastră strâmtorările, dacă le răbdăm de bunăvoie, neumblând cu ocolirea, ne ajută Dumnezeu; iar de nu vrem să primim cele ce vin peste noi, că nu le înţelegem, nu ne ajută Dumnezeu, deşi El ar fi vrut.

 Dumnezeu nu pedepseşte toată răutatea tuturor, aici, şi numaidecât; precum nici nu slăveşte bunătatea tuturor, aici, şi numaidecât.

 Chiar dacă ar face aşa, atunci şi oamenii ar face binele de frică; mântuirea ar fi de silă, iar nu o faptă a libertăţii şi a dragostei. 

Apoi, dacă repede ar pedepsi tot răul, Dumnezeu ar fi un fricos, un neputincios, micit la o măsură omenească sau cel mult îngerească, şi ne-ar da să înţelegem că se teme de rău şi-şi apără stăpânirea, – cum fac oamenii. Ci tocmai pe faptul că îngăduie răilor să-şi facă de cap, şi-i lasă pe oameni neînfricaţi de pedeapsa năprasnică, ne dovedeşte atotputernicia Sa, veşnic liniştită asupra răului, – atotputernicie asupra căreia, prin virtutea credinţei, stăm liniştiţi şi noi, primind palmele şi scuipările răului, ca pe nişte mărturii ale neputinţei aceluia, în faţa atotputerniciei lui Dumnezeu, Care ne întăreşte cu liniştea Sa.

Cu aceea că nu pedepseşte răutatea numaidecât, îi întinde ispită puternică, să se desăvârşească şi ea, spre pedeapsă sigură în ziua judecăţii. 

Iar dacă, totuşi, uneori pedepseşte năprasnic vreo fărădelege, o face ca să mai pună frâu răutăţii între oameni, şi mai ales să nu scadă în credinţă începătorii, şi să nu se piardă dintre oameni cunoştinţa răsplătirii după fapte.

Deci, ori că răsplăteşte, ori că nu răsplăteşte, fie binele, fie răul, un lucru e sigur: că vine o răsplată sigură şi veşnică, şi că biruieşte binele asupra răutăţii. Apoi, prin răbdarea multor neştiuţi de oameni, atotputernicia şi dreptatea lui Dumnezeu, sfărâmă mereu porţile iadului, cu puterea Bisericii văzute şi nevăzute.

 Când cineva, cu faptele sale păcătoase, cade din dragostea Tatălui său, dă de dreptatea Lui, care, ca pe un rob, îl va readuce la cale cu sila.

 Îi dă şi timp, doar va simţi să vină de bună voie; dacă însă nu bagă în seamă, îi ia şi timpul şi cade fără de veste urmărit de dreptate.

preluare text din ,,Viata si lucrarea Pr. Arsenie Boca ,,

sursa https://archive.org/stream/viata_si_lucrarea_parintelui_arsenie_boca#page/n27/mode/2up