Inceputul durerilor

Cele frumoase se adună cu durere, dar durerea, după aceea, aduce bucuria. Trandafirul scoate spini și aceștia, la sfârșit, florile. De obicei, curcubeul se înalță după ploaie, iar cerul înstelat este precedat de furtuni. Discernământul credinței și al filosofiei creștine, ajutat de inspirație, are capacitatea să pătrundă dincolo de fenomene. Prin suferință, el vede bucuria și nădejdea, ca și biruința lui Hristos, care a izvorât din durerea patimilor și a crucii.

Statuile cele mai minunate primesc cele mai multe lovituri, iar sufletele mari datorează măreția lor loviturilor grele ale suferinței. Podoabele de aur trec mai întâi prin focul cuptorului. Suferința zdruncină existența omenească, ea este focul, căminul care arde și topește, este vijelia și furtuna. „Măruntaiele mele și marea niciodată nu se liniștesc”, zice dreptul Solomon. Sunt momente când încercările vin una după alta, sau toate împreună, și atunci, crucea este foarte grea, iar lupta se duce la vârf. Sufletul se încarcă până într-atât, încât este gata să se îndoaie. Toate par negre, întunecate, peste tot este întuneric și nici o cale de ieșire. Sfântul Grigorie Teologul spune: „Cele bune au plecat, iar cele înfricoșătoare sunt seci și provocatoare; călătoria urmează în noapte, farul nu apare nici unde, iar Hristos pare ca doarme”.

Suferințele vieții sunt cuțite și spini care sfâșie fără milă, înțeapă inimile și le paralizează până la istovire. Ceea ce rămâne în aceste momente este strigătul care, ca o durere rugătoare, se îndreaptă către Dumnezeu: „Miluiește-mă, Doamne, (…) sufletul meu s-a tulburat foarte, (...) am istovit în suspinarea mea, (...) inima mea s-a topit în mine ca ceara. (...) Miluiește-mă, Doamne, că nenorocit sunt, (...) s-a scurs în durere viața mea și anii mei în suspine, (...) arătatu-m-am ca un mort, (…) lacrimile mele s-au făcut pâinea mea ziua și noaptea, (…) căci suspină sufletul meu în mine și este tulburat” (Psalmi).

Omul este împăratul creației, dar coroana lui este împletită din spini. Mersul lui este uneori cântec și împletire de bucurie, iar de cele mai multe ori, un marș de jale, îndurerat și fără oprire.

Problema suferinței este mare și veșnică, la ea au cugetat filosofii, sociologii, psihologii și mulți alții. Răspunsul cel mai autentic îl dă creștinismul, credința, legea lui Dumnezeu. Și acesta este dublu. Teologic, suferința este urmare a căderii, ca toate celelalte rele, consecința relei folosiri a libertății. Ea este rodul neascultării. Moral, ea este prilejul și mijlocul virtuții și al desăvârșirii. „Voi cinsti întotdeauna pe Dumnezeu”, spune Sfântul Grigorie Teologul, „cu toate cele potrivnice pe care le îngăduie să mi se întâmple. Durerea, pentru mine, este medicamentul mântuirii”.

Sfântul Vasile cel Mare spune: „Deoarece Dumnezeu ne pregătește coroana Împărăției Lui, suferința să fie un pretext pentru virtute”.

Sfântul Ioan Gură de Aur ne spune la rândul lui: „Necazurile ne aduc mai aproape de Dumnezeu. Și când ne gândim la câștigul veșnic din suferințe, nu ne vom mai tulbura”.

Sfântul Apostol Pavel, cel atât de prigonit, de suferind, care a purtat semnele Domnului, ne învață că Dumnezeu ne lasă pe noi, oamenii, să suferim necazuri „spre folosul nostru, ca să ne împărtășim de sfințenia Lui” (Evrei 12, 10).

Dumnezeu are mii de moduri ca să te facă să vezi iubirea Lui. Hristos poate să schimbe nefericirea într-un cântec melodios de preaslăvire. „Tristețea voastră va naște bucurie”, a zis Domnul (Ioan 16, 6). Cine se luptă, acela și biruiește, căci în „piața” Cerului nu sunt lucruri ieftine. Momentele de suferință și de jertfă sunt clipe de binecuvântare, căci lângă fiecare cruce se află și o înviere. Și ce dacă acum suferim și plângem neîncetat, căci „necazul nostru de acum, ușor și trecător, ne aduce nouă, mai presus de orice măsură, slava veșnică covârșitoare” (II Corinteni 4, 17). Omul suferinței este atletul cel mai bun al vieții, cu biruință slăvită care va fi răsplătită scump, cu premii veșnice: „Cele ce ochiul n-a văzut și urechea n-a auzit și la inima omului nu s-au suit, pe acestea le-a gătit Dumnezeu celor ce-L iubesc pe El” (I Corinteni 2, 9). Cel care primește și înfruntă durerea prin prisma veșniciei este de pe acum biruitor, cel ales, care prin credință nezdruncinată în Dumnezeu a ajuns la fericire, a gustat din bunătatea Domnului și este candidat la încoronare. El poate să repete strigătul biruitor al Apostolului Pavel: „Lupta cea bună am luptat, călătoria am săvârșit, credința am păzit. De acum mi s-a gătit cununa dreptății pe care Domnul îmi va da-o în ziua aceea” (II Timotei 4, 7-8). Cu asemenea trăiri duhovnicești, depășirea suferinței și transformarea ei în bucurie izbăvitoare devine realitate. Aceasta este prefacerea datorată puterii lui Dumnezeu, nebunie pentru omul rațional, dar urmare firească pentru creștinul credincios. Întoarcerea aceasta, dacă pentru ateul existențialist rămâne o problemă nedezlegată sau o nălucire în vis, pentru omul credinței este o minune mare a prefacerii lui Dumnezeu. Experierea duhovnicească a suferinței duce la dezlegarea unei mari probleme, călăuzește pe calea de la întuneric la lumină.

Prin urmare, suntem datori să primim suferința care vine asupra noastră ca pe o binecuvântare de la Dumnezeu. Bobul de grâu este acoperit și putrezește în pământ, dar atunci rodește viața. Recolta suferinței este bogată și binecuvântată. Binecuvântarea lui Dumnezeu pe ogorul lacrimilor este mare și o trăiesc cei care cred cu adevărat în harisma discernământului.

Harul lui Dumnezeu să fie asupra celor care au trecut prin cuptorul multelor suferințe, ajutați de puterea și cunoașterea divină. Pe aceștia îi așteaptă odihna nemuritoare, veșnică și prea fericită în Dumnezeu. Amin!

(Ne vorbește Strarețul Efrem Filotheitul. Meșteșugul mântuirii, Editura Egumenița, pp. 312-315)

PATERICUL MIRENILOR - PILDE PENTRU SECOLUL XXI, DE DANION VASILE

“Acest avva Antonie, cautand la adancul judecatilor lui Dumnezeu, a cerut, zicand :
Doamne, cum unii traind putin, mor, iar altii prea imbatranesc ? Si pentru ce unii sunt saraci, iar altii bogati ? Si cum cei nedrepti se imbogatesc, iar cei drepti sunt saraci ?
Si a venit lui glas zicand : Antonie, ia aminte de tine, ca acestea sunt judecati ale lui Dumnezeu si nu-ti este tie de folos a le sti. “
Zis-a avva Antonie catre avva Pimen : aceasta este lucrarea cea mare a omului, ca greseala sa sa o puna asupra sa inaintea lui Dumnezeu si sa astepte ispita pana la rasuflarea cea mai de pe urma.
Zis-a iarasi : de la aproapele este viata si moartea.
Ca de vom dobandi pe fratele, pe Dumnezeu dobandim; iar de vom sminti pe fratele, lui Hristos gresim.
Un frate a zis lui avva Antonie : Roaga-te pentru mine ! Zis-a lui batranul : nici eu nu te miluiesc, ,nici Dumnezeu, daca tu insuti nu te vei sili si nu te vei ruga lui Dumnezeu.
S-au dus oarecari frati la avva Antonie si i-au zis lui : spune-ne noua cuvant, cum sa ne mantuim ? Zis-a lor batranul : ati auzit Scriptura ? Bine va este voua. Iar ei au zis : voim sa auzim si de la tine, parinte. Si a zis lor batranul : zice Evanghelia : de te va lovi cineva peste fata cea dreapta a obrazului, intoarce-i lui si pe cealalta. Zis-au lui : nu putem face aceasta. Zis-a lor batranul : de nu puteti intoarce si pe cealalta, macar pe aceea una s-o suferiti. Zis-au lui : nici aceasta nu putem. Zis-a batranul : daca nici aceasta nu puteti, nu dati in locul aceluia ce ati luat. Si au zis ei : nici aceasta nu putem. Deci, zis-a batranul, ucenicului sau : fa-le putina fiertura caci sunt neputinciosi. Daca aceasta nu puteti si aceea nu voiti, ce sa va fac voua ? De rugaciuni este trebuinta.
Odata au venit dracii la avva Arsenie in chilie, necajindu-l. Si venind cei ce slujeau lui si stand din afara de chilie, l-au auzit strigand catre Dumnezeu si zicand : Dumnezeule, nu ma parasi ! Nimic bun n-am facut inaintea Ta, dar da-mi dupa bunatatea Ta sa pun inceput.
Se mai spunea despre avva Arsenie ca in toata vremea vietii sale cand sedea la lucrul mainilor lui, avea o carpa in san pentru a-si sterge lacrimile care picau din ochii sai si auzind avva Pimen, ca a adormit, lacrimand, a zis: fericit esti, avvo Arsenie, ca te-ai plans pe tine in lumea aceasta. Ca acela ce nu se plange pe sine aici, acolo se va plange vesnic.Deci, ori aici de voie, ori acolo de munci, este cu neputinta a nu plange.
Se spunea pentru avva Agathon, ca s-au dus oarecari la dansul, auzind ca are dreapta si mare socoteala. Si vrand sa-l cerce de a sa manie, i-au zis lui : tu esti Agathon ? Am auzit pentru tine ca esti curvar si mandru. Iar el a zis : ei bine, asa este. Si i-au zis lui : tu esti Agathon barfitorul si clevetitorul? Iar el a zis: eu sunt. Au zis iarasi : Tu esti Agathon ereticul? lar el a raspuns: nu sunt eretic. Si l-au rugat pe el, zicand: spune-ne noua, pentru ce atatea cate ti-am zis tie le-ai primit, iar cuvantul acesta nu l-ai suferit? Zis-a lor: cele dintai asupra mea le scriu, caci este spre folosul sufletului meu. Iar cuvantul acesta eretic este despartire de Dumnezeu si nu voiesc sa ma despart de Dumnezeu. Iar aceia auzind, s-au minunat de dreapta lui socoteala si s-au dus ziditi, adica folositi.
Un frate a intrebat pe avva Ammona, zicand: spune-mi un cuvant, ca sa ma mantuiesc ! Si i-a raspuns batranul : mergi si-ti fa gandul tau, precum fac facatorii de rele, care sunt in temnita. Ca aceia intreaba pururea pe oameni : unde este stapanitorul si cand va veni? Si din acea asteptare plang. Asa si calugarul; trebuie sa ia aminte totdeauna si sa-si mustre sufletul sau zicand : vai mie ! Cum am sa stau inainte la judecata lui Hristos ? Si cum am sa-i dau Lui raspuns ?Daca asa vei cugeta totdeauna, poti sa te mantuiesti.
Se spunea despre un batran, ca a facut cincizeci de ani, nici paine mancind, nici vin band degrab si zicea ca a omorit curvia si iubirea de argint si slava desarta. Si a venit la el avva Avraam, auzind ca a spus acest cuvant. Si i-a zis lui : tu ai spus cuvantul acesta ? A raspuns batranul : da. Si i-a zis Avraam : iata, intra in chilia ta, si gasesti pe rogojina ta o femeie; poti sa socotesti ca nu este femeie? Raspuns-a batranul : nu, dar ma lupt cu gandul sa nu ma ating de ea. Atunci a zis Avraam: iata n-ai omorit patima, ci este vie; dar este legata. Iarasi cand umbli pe drum, vezi piatra si harburi, iar in mijlocul acestora, aur; poate mintea sa socoteasca pe acesta ca pe acelea ? Zis-a batranul: nu, dar ma lupt cu gandul sa nu-l iau pe el. Si a zis Avraam: iata este vie patima, dar este legata. Mai departe, zice iarasi avva Avraam: iata, auzi despre doi frati, ca unul te iubeste, iar altul te uraste si te vorbeste de rau. De-or veni la tine, ii ai deopotriva pe amandoi ? Raspuns-a batranul : nu, dar ma lupt cu gandul sa fac bine celui ce ma uraste ca si celui ce ma iubeste. Zis-a avva Avraam lui: apoi iata ca sunt vii patimile, dar sunt numai legate de sfinti.
Zis-a avva Alonie: de nu va zice omul intru inima sa ca eu singur si Dumnezeu suntem in lume, nu va avea odihna.
Zis-a iarasi: de va voi omul, de dimineata pana seara ajunge in masura dumnezeiasca.
Avva Veniamin, cand avea sa moara, a zis fiilor sai: acestea faceti si puteti sa va mantuiti. Totdeauna bucurati-va, neincetat va rugati, pentru toate multumiti !
Zis-a avva Evagrie : cand esti in chilie, strange-ti gandul tau, adu-ti aminte de ziua mortii, vezi atunci murirea trupului, pune in minte nevoia ! Ia osteneala, defaima desertaciunea lumii, ca sa poti totdeauna sa petreci in dragostea linistii si sa nu slabesti ! Adu-ti aminte si de asezarea cea acum in iad; gandeste cum sunt acolo sufletele, in care cumplita tacere, in care amar suspin si in cat de mare frica si infiorare si asteptare ! Socoteste chinuirea cea neincetata, lacrima cea sufleteasca si fara de sfarsit ! Ci si de Ziua Invierii adu-ti aminte si de starea inaintea lui Dumnezeu ! Gandeste la judecata cea infricosata si groaznica ! Pune in mijloc cele ce se pastreaza pacatosilor, rusinea cea inaintea lui Dumnezeu si a ingerilor si a arhanghelilor si a tuturor oamenilor, muncile, focul cel vesnic, viermele cel neadormit, tartarul, intunericul, scrasnirea dintilor, fricile si pedepsele ! Pune inca in mijloc si bunatatile cele ce se pastreaza dreptilor, indrazneala cea inaintea lui Dumnezeu Tatal si a Hristosului Lui, a ingerilor,si a arhanghelilor si a toata multimea sfintilor, imparatia cerurilor si a darurilor ei, bucuria si desfatarea ei ! Pomenirea acestora amandorura adu-o la tine ! Si pentru judecata pacatosilor lacrimeaza, plangi, temandu-te ca nu cumva si tu sa fii intru acestea ! Iar pentru cele ce se pastreaza dreptilor, bucura-te si te veseleste ! Si pe acestea te sarguieste sa le dobandesti, iar de acelea sa te instrainezi. Cauta sa nu uiti candva, macar inauntru, in chilia ta fiind, macar afara undeva, pomenirea acestora, ca macar prin aceasta sa scapi de gandurile cele spurcate si vatamatoare !
Doi frati locuind deosebi, mergeau unul catre altul. Si a zis unul dintr-ansii celuilalt : voiesc sa ma duc la avva Zinon si sa-i spun lui un gand. A zis si celalalt : si eu aceasta voiesc. Deci s-au dus amandoi impreuna. Si luandu-i pe fiecare deosebi si-au spus gandurile lor si unul spunandu-le a cazut inaintea batranului, rugandu-l cu multe lacrimi ca sa se roage lui Dumnezeu pentru dansul. Si batranul i-a zis lui : mergi, nu te slabi pe tine si nu grai de rau pe cineva si nu te lenevi de rugaciunea ta ! Si ducandu-se fratele, s-a vindecat. Iar celalalt spunandu-i gandul sau catre batran, a adaus moale si cu nebagare de seama : roaga-te pentru mine ! Dar n-a cerut cu deadinsul. Iar dupa o vreme s-a intammplat de s-au intilnit unul cu altul. Si a zis unul dintr-insii : cand am mers catre batranul, i-ai spus lui gandul care ziceai ca voiesti sa-l spui lui ? Iar acela i-a zis : da, i-am spus ! A intrebat acela : oare te-ai folosit dupa ce i-ai spus ? Raspuns-a fratele : da, m-am folosit, ca pentru rugaciunile batranului m-a vindecat Dumnezeu ! Iar celalalt a zis : eu macar de i-am marturisit gandurile mele, nu am simtit vreo usurare. Zis-a lui cel ce s-a folosit : si cum te-ai rugat batranului ? Raspuns-a acela : i-am zis lui : roaga-te pentru mine, ca am acest gand ! Iar el a zis : eu marturisindu-ma lui, am udat picioarele lui cu lacrimile mele, rugandu-l ca sa se roage lui Dumnezeu pentru mine. Si prin rugaciunea lui m-a vindecat Dumnezeu. Iar aceasta ne-a povestit noua batranul, invatandu-ne, ca se cade celui ce roaga pe vreunul din parinti pentru ganduri cu osteneala si din toata inima sa se roage, ca lui Dumnezeu. si atunci va dobandi. Iar cel ce se marturiseste cu nebagare de seama, sau ispiteste, nu se foloseste, ci se si osandeste.
Zis-a avva Ilie al Diaconiei : ce poate pacatul, unde este pocainta si ce foloseste dragostea unde este mandria ?
Se povesteşte despre avva Agathon, că se silea să facă toate poruncile şi când trecea în corabie, el mai întâi apuca lopata, iar când mergeau la dânsul fraţii, îndată după rugăciune mâna lui punea masa, căci era plin de dragostea lui Dumnezeu. Iar când era să se săvârşească, a rămas trei zile având ochii deschişi şi nemişcaţi. L-au mişcat atunci fraţii, zicând: “Avvo Agathoane, unde eşti?” Acesta le-a răspuns: “Înaintea judecăţii stau”. I-au zis ei: “Şi tu te temi, părinte?” “Cu adevărat m-am silit după puterea mea, ca să păzesc poruncile lui Dumnezeu; dar om sunt şi de unde să ştiu de au plăcut lucrurile mele lui Dumnezeu!” Şi i-au zis fraţii: “Dar nu nădăjduieşti, că lucrul tău este după Dumnezeu?” Zis-a bătrânul: “Nu nădăjduiesc, de nu voi întâmpina pe Dumnezeu, căci alta este judecata lui Dumnezeu, şi alta cea a oamenilor”. Iar când au vrut să-l mai întrebe alt cuvânt, le-a zis lor: “Faceţi bine şi nu mai grăiţi acum cu mine, căci n-am vreme”. Şi îndată s-a săvârşit cu bucurie. Că-l vedeau trăgându-se, în ce fel heretiseşte cineva pe prietenii şi iubiţii săi. Avea încă păzire mare în toate şi zicea, că fără de păzire mare nu păşeşte omul la nici o faptă bună.
A intrat odată avva Agathon în cetate să-şi vândă puţinele vase şi a găsit lepădat în drum lepros care i-a zis: “Unde te duci” I-a răspuns avva Agathon: “În cetate, să vând nişte vase”. Zis-a lui leprosul: “Fă milostenie, de mă ia acolo!” Luându-l bătrânul în spate, l-a dus în cetate. I-a zis leprosul: “Unde-ţi vei vinde vasele, acolo să mă pui”. Şi a făcut bătrânul aşa. Deci, după ce vindea un vas, îi spunea bubosul: “Cu cât l-ai vândut?” Şi-i răspundea: “Cu atâta”. “Cumpără-mi o plăcintă”. Şi-i cumpăra. Şi iar vindea alt vas. Şi îi zicea leprosul iarăşi: “Dar acesta cu cât?” Şi-i răspunse bătrânul: “Cu atâta”. “Cumpără-mi acest lucru”. Şi-i cumpăra. După ce a vândut toate vasele şi vroia să se ducă, i-a zis bubosul: “Te duci?” “Da!” Şi i-a zis din nou: “Fă iarăşi milostenie, de mă du unde m-ai găsit!” Şi luându-l iar în spate, l-a dus la locul lui. I-a spus atunci bubosul: “Binecuvântat eşti Agathone de Domnul în cer şi pe pământ!” şi ridicând ochii săi, pe nimeni n-a văzut. Că a fost îngerul Domnului care a venit să-l ispitească.
A mers avva Lot la avva Iosif si i-a zis : avvo, dupa puterea mea imi fac putina pravila si putinul post si rugaciunea si citirea si linistea si dupa puterea mea sunt curat cu cugetele. Ce am a mai face ? Deci, sculandu-se batranul, si-a intins mainile la cer si i s-au facut degetele ca zece faclii de foc. Si i-a zis : de voiesti, fa-te tot ca focul !
Se spune despre avva Marcu anahoretul ca locuia alaturi de manastirea Pentucla si ca timp de saizeci si noua de ani aceasta indeletnicire avea: postea saptamani intregi incat unii socoteau ca este fara de trup. Lucra zi si noapte, potrivit sfaturilor lui Hristos. Dadea saracilor tot ce castiga si nu primea de la nimeni nimic. Auzind de asta, unii crestini iubitori de Hristos au venit la el ca sa-l ajute, dar el le-a spus:
- Nu primesc, caci lucrul mainilor mele ma hraneste si pe mine si pe cei care vin la mine pentru Dumnezeu.
Zis-a un Batran: sa stiti ca alt drum catre mantuire nu este decat smerenia, dupa cum scrie Evanghelia vamesului. De va fi cineva neatins de pacate spurcate, sa nu cumva sa se inalte cu gandul sau, socotindu-se pe sine fara de pacate, ci unul ca acela mai vartos sa se smereasca si sa se pazeasca, socotindu-se mai pacatos decat toti oamenii. Iar de se va inalta cu gandul sau, socotindu-se ca este neatins de pacate spurcate pentru ca n-a cazut in nici un pacat trupesc si lumesc, ci este curat tot si pururea gata si vrednic de impartasirea Sfintelor Taine, iar pe altul, pe care il stie el ca a cazut candva in vreun pacat il socoteste nevrednic de Sfintele Taine, unul ca acela cu astfel de gand inalt si fara de smerenie, este nevrednic, necurat si urat lui Dumnezeu si in pieire merge si nu-i va folosi curatenia lui, neavand smerenie. Ca, mult mai placut si mai iubit este de Dumnezeu pacatosul smerit, decat dreptul mandru.
Se spunea despre avva Ioan persul ca venind la dansul niste oameni rai, a adus lighean si se ruga sa le spele picioarele, iar aceia cucernicindu-se, au inceput a se pocai.
S-a dus odata, avva Isaac tebeul la o chinovie si a vazut pe un frate ca a gresit si l-a osandit. Iar dupa ce a iesit la pustie, a venit ingerul Domnului si a stat inaintea usii chiliei lui, zicand : nu te las sa intri. Iar el se ruga zicand : care este pricina ? Si raspunzand ingerul, i-a zis : Dumnezeu m-a trimis, zicand : spune-i lui, unde poruncesti sa pui pe fratele cel gresit, pe care l-ai judecat ? Si indata s-a pocait, zicand : am gresit, iarta-ma ! Si i-a zis ingerul : scoala-te, te-a iertat Dumnezeu ! Dar pazeste-te de acum inainte sa nu judeci pe cineva mai inainte de a-l judeca Dumnezeu.
Pe acest avva Ioan, fiind spre sfarsit si vrand sa se duca catre Dumnezeu cu osardie si voios, l-au inconjurat fratii, rugandu-l sa le lase in loc de mostenire un cuvant scurt si de mantuire, prin care vor putea sa se suie la savarsirea cea intru Hristos. Iar el suspinand, a zis : niciodata n-am facut voia mea, nici am invatat pe cineva ceea ce mai inainte n-am facut.
Trecand odata de la lunca la chilia sa, avva Macarie ducea zmicele de finic, si iata l-a intampinat pe el diavolul pe cale cu secerea si vrand sa-l loveasca n-a putut. Si i-a zis lui : multa sila am de la tine, Macarie, caci nu pot asupra ta. Iata orice faci si eu fac. Tu postesti, dar eu nicidecum nu mananc. Priveghezi, dar eu nicidecum nu dorm. Numai una este cu care ma biruiesti. I-a zis lui avva Macarie : care este ? Iar el a zis : smerenia ta si pentru aceasta nu pot asupra ta.
Zis-a avva Macarie : daca dojenind pe cineva, te vei porni spre manie, implinesti patima ta; caci nu cumva pe altii sa-i mantuiesti si pe tine sa te prapadesti.
Un frate s-a dus la avva Macarie egipteanul si i-a zis : avvo, spune-mi cuvant sa ma mantuiesc ! Si i-a zis batranul : du-te la mormant si ocaraste mortii ! Deci ducandu-se fratele a ocarat si a azvarlit cu pietre si venind a vestit batranului. Si i-a zis batranul : nimic nu ti-au grait ? Iar el a raspuns : nu. I-a zis lui batranul : du-te si maine si ii slaveste ! Deci mergand fratele, i-a slavit zicand : apostolilor, sfintilor si dreptilor ! Si a venit la batranul si i-a zis : i-am slavit. Si-a zis batranul : nimic nu ti-au raspuns ? A zis fratele : nu. I-a zis lui batranul : stii cu cate i-ai necinstit si nimic nu ti-au raspuns si cu cate i-ai slavit si nimic nu ti-au grait ? Asa si tu, daca voiesti sa te mantuiesti, fa-te mort; nici nedreptatea oamenilor, nici lauda lor sa nu o socotesti, ca cei morti sa fii si poti sa te mantuiesti.
Se spune despre avva Macarie, ca de venea la el vreun frate ca la un sfant batran si mare cu frica, nimic nu vorbea cu el. Iar de-i zicea vreunul din frati, defaimandu-l : avvo, oare cand erai camilar si furai sapun si-l vindeai, nu te bateau pazitorii ? De-i zicea acestea cineva, vorbea cu el bucuros orice il intreba.
Spuneau parintii despre avva Macarie cel mare, ca s-a facut, precum este scris, dumnezeu pamantesc. Ca precum este Dumnezeu acoperind lumea, asa s-a facut si avva Macarie acoperind greselile ce le vedea, ca si cum nu le-ar fi vazut si care le auzea, ca si cum nu le-ar fi auzit.
Povestea avva Macarie : umbland odata prin pustie am gasit o capatana de mort aruncata la pamant. Si clatindu-o cu toiagul cel de finic, mi-a grait capatana. Si am zis ei : tu cine esti ? Si mi-a raspuns capatana : eu am fost slujitor al idolitor si al elinilor celor ce au petrecut prin locul acesta, iar tu esti Macarie, purtatorul de duh si in orice ceas te vei milostivi spre cei ce sunt in chinuri si te vei ruga pentru dansii, se mangaie putin. I-a zis ei batranul : care este mangaierea si care chinul ? I-a raspuns lui : pe cat este de departe cerul de pamant, atata este focul de dedesubtul nostru, fiindca de la picioare pana la cap stam in mijlocul focului si nu este cu putinta sa se vada cineva fata catre fata, ci fata fiecaruia este lipita de spatele celuilalt. Deci cand te rogi pentru noi, din parte vede cineva fata celuilait. Aceasta este mangaierea. Si plangand batranul, a zis : vai zilei aceleia in care s-a nascut omul, daca aceasta este mangaierea muncii ! I-a zis ei batranul : este alta munca mai rea ? I-a raspuns lui capatana : noi, ca cei ce nu am cunoscut pe Dumnezeu, macar putin sunteni miluiti, iar cei ce au cunoscut pe Dumnezeu si S-au lepadat de El si nu au facut voia Lui, dedesubtut nostru sunt. Si luand batranul capatana, a ingropat-o.
Un frate odata a gresit in Schit si facandu-se adunare, a trimis catre avva Moise, dar el nu voia sa vina. Deci a trimis catre dansul preotul zicand : vino, ca te asteapta norodul ! Atunci, el sculandu-se, a venit si luand o cosnita gaurita si umpland-o cu nisip, o purta. Iar ei iesind in intampinarea lui, i-au zis : ce este aceasta, parinte ? Zis-a lor batranul : pacatele mele sunt inapoia mea curgand jos si eu nu le vad dar am venit astazi sa judec pacatele straine. Si ei auzind, n-au grait nimic fratelui, ci i-au iertat.”


Zicerile / apoftegmele Sfântului Avva Zinon
din Patericul Egiptean
http://www.calendar-ortodox.ro

CUVINTE SI INVATATURI DE LA PARINTELE ISAAC SIRUL

SFATURI DUHOVNICESTI ALE SFINTILOR PARINTI 

„Tăcerea buzelor, închiderea ochilor şi asurzirea urechilor sunt pentru începătorii în viaţa duhovnicească cea mai rapidă cale de a ajunge la virtute.”

"Sârguieşte-te să nu superi pe cineva fie cu cuvântul, fie cu fapta, ci să-i mângâi pe aceia care sunt supăraţi de alţii, pe cât e cu putinţă."

"Dumnezeu este Lumină şi cei pe care-i face vrednici să-L vadă Îl văd ca Lumină. Cei ce n-au văzut această Lumină, nu L-au văzut pe Dumnezeu, căci Dumnezeu este Lumină."

"Pe toţi suntem datori, noi cei credincioşi, să-i privim ca pe unul şi în fiecare să socotim că este Hristos."

"Cunotinţa sporeşte pe măsură ce fiecare se preface, intrând în unire cu harul îndumnezeitor. Într-o persoană desăvârşită nu va mai rămâne loc pentru "inconştient". Totul va fi pătruns de lumina dumnezeiască."

(Sfântul Simeon Noul Teolog)

Sufletul trebuie alimentat si hranit cu Cuvantul lui Dumnezeu. Cel mai mult noi ar trebui sa practicam lectura Noului Testament si a Psaltirii. Aceasta ar trebui facuta in picioare. Din aceasta lectura vine iluminarea mintii care este schimbata printr-o dumnezeiasca schimbare. Cel ce citeste Sfanta Scriptura primeste o caldura care in singuratate da nastere la lacrimi, prin care omul este incalzit iar si iar, umplut de daruri duhovnicesti, care dau o incantare mintii si inimii dincolo de orice inchipuire.

Mai presus de toate, aceasta trebuie facuta pentru a dobandi pacea sufletului: “Pace multa au cei ce iubesc legea Ta si nu se smintesc.” (Ps.118,165). Este foarte util sa citesti intrega Biblie intr-un mod inteligent. Caci numai prin acest exercitiu singur, pe langa alte bune lucrari, Domnul nu-l va lipsi pe om de mila Sa, ci va inmulti darul sau de intelegere.

Sfântul Serafim de Sarov




Cei ce cu adevarat s-au hotarat sa slujeasca Domnului Dumnezeu trebuie sa se straduiasca a-si aminti mereu de Dumnezeu si sa rosteasca rugaciunea catre Iisus Hristos.
In biserica, atunci cand te rogi, e de folos sa stai cu ochii inchisi, cu o atentie concentrata si sa deschizi ochii doar cand te molesesti sau cand somnul iti da tarcoale si te face sa motai. Atunci ochii trebuie atintiti catre o icoana si catre lumina candelei ce arde dinaintea ei.

"Cel ce s-a îmbogățit cu bogăția cerească, adică cu prezența si sălășluirea Celui ce a zis: - "Eu și Tatăl vom veni și locaș ne vom face întru el" (Ioan XIV, 23), știe în cunoștința sufletului de ce mare har s-a împărtășit și ce mare comoară poartă în inima lui. Căci vorbind cu Dumnezeu ca și cu un prieten, stă cu îndrăznire în fața "Celui ce locuiește în lumina cea neapropiată"

(Sfântul Simeon Noul Teolog)




"Dumnezeu nu este nicăieri pentru cei ce privesc trupeşte, căci e nevăzut. Dar pentru cei ce înţeleg duhovniceşte este pretutindeni."

"Aşadar, crezând din tot sufletul şi căindu-ne cu căldură, zămislim, cum s-a spus, pe Cuvântul lui Dumnezeu în inimile noastre, ca Fecioara, dacă avem sufletele fecioare şi curate"

"Fiecare judecă din starea ce o are el, şi pe cele ale aproapelui, fie că e vorba de virtute, fie de păcate. "

"Fiind jos nu cerceta cele de sus... "


(Sfântul Simeon Noul Teolog)


Cu orice pret, noi trebuie sa incercam a pastra pacea sufletului si sa nu ne tulburam la jignirile venite de la altii. Nimic nu este mai pretios decat pacea intru Hristos Domnul. Sfintii Parinti aveau mereu un duh de pace si, fiind binecuvantati cu harul lui Dumnezeu traiau mult.

Dobandeste pacea, si mii de oameni din jurul tau se vor mantui. Atunci cand un om se afla intr-o stare de pace a mintii, el poate de la sine sa le ofere celorlalti lumina necesara luminarii ratiunii. Aceasta pace, ca pe o comoara nepretuita, Domnul nostru Iisus Hristos a lasat-o drept mostenire ucenicilor Sai inainte de moarte. (In. 14,27) Apostolul mai spunea despre ea : “si pacea lui Dumnezeu, care covarseste orice minte, sa va pazeasca inimile si cugetele voastre intru Hristos Iisus” (Filip. 4,7) Introdu mintea inlauntrul inimii si dai de lucru acolo cu rugaciunea; atunci pacea lui Dumnezeu o umbreste si ea se afla intr-o stare de pace. Trebuie sa ne obisnuim sa tratam jignirile venite de la altii cu calm, ca si cum insultele lor nu ne privesc pe noi, ci pe altcineva. O astfel de practica ne poate aduce pacea inimii si o poate face lacas al lui Dumnezeu insusi.

Sfântul Serafim de Sarov



Temeţi-vă fraţilor, de vorbele cele vătămătoare şi nefolositoare de suflet, ca în linişte să fie sufletele voastre. Că mai bine este a arunca o piatră, din nebăgare de seamă, decât a zice un cuvânt deşert. Veselia drepţilor este dreptatea, iar căile lor sunt milostive şi cel ce face milostenie va află viaţa.

Să nu ai prietenie cu cel mai mare al locului, ascultă-i cuvintele, dar faptele lui rele să nu le faci. Să nu iubeşti a merge la târg, şi să nu zici că ochiul meu este curat, căci ţi-l vei face duşman. Să nu bei vin, ca să nu ţi se întoarcă inima spre dulceţile trupeşti. Să nu mănânci prea mult, ca să nu ţi se întunece mintea.

(Sfântul Efrem Sirul)



Daca nu se poate sa nu te tulburi, atunci, cel putin, e necesar sa incerci sa iti infranezi limba, dupa cuvantul psalmistului: “tulburatu-m-am si n-am grait” (Ps. 76, 4) Pentru a ne pastra pacea sufletului, este nevoie sa evitam cu orice pret a-i critica pe altii. In mod aparte, pentru a pastra pacea sufleteasca “trebuie evitata acedia” si sa te straduiesti a avea un duh vesel si nu trist. Trebuie sa incerci sa iesi din aceasta stare cat mai iute cu putinta. Atentie la duhul intristarii, caci aceasta da nastere la toate relele. O mie de ispite apar din pricina lui: agitatie, furie, invinuire, nemultumirea de propria soarta, ganduri de desfranare, schimbare permanenta a locului.

Uneori duhul cel rau al intristarii pune stapanire pe suflet si il lipseste de umilinta si bunatate fata de frati si da nastere la repulsie fata de orice conversatie. Atunci sufletul evita oamenii, crezand ca acestia se afla la originea tulburarii sale si nu intelege ca pricina tulburarii sale se afla intr-insul. Sufletul plin de intristare si parca scos din minti este incapabil sa accepte in pace sfaturile bune ce i se aduc sau sa raspunda cu umilinta la intrebarile ce i se pun.

Sfântul Serafim de Sarov



,,Precum sfintii sunt lucratorii Domnului prin Harul duhului Sfant, asa si unii, care s-au lepadat de Hristos, sunt lucratori ai duhurilor necurate. Doar in Hristos, prin jertfa si pocainta, prin smerenie si dragoste de aproapele, prin Harul Domnului lucrator - omul se mantuieste.,,
Parintele Arsenie Boca.


"Să ne aducem aminte de cuvântul Mântuitorului Care zice: «Pentru tot cuvântul deșert vom da seamă în ziua judecății», iar un sfânt părinte zice că: «De câte ori am vorbit m-am căit».
Mare este darul tăcerii!
Prin tăcere scăpăm de osândă, de clevetire, de vorbă deșartă și învățăm a ne ruga."


Părintele Paisie Olaru


,,Nu fugi de biserica, ca acolo ai primit Duhul Sfant, prin botez si doar in biserica prin Harul Domnului te poti mantui. Harul este cel care arde pacatul si curata sufletul tau, daca ai pus hotar si fagaduinta in fata Domnului sa nu mai pacatuiesti. Caci degeaba umbli tu la biserica, daca starui in pacate ! Afla deci ca nu poti sluji si diavolului si lui Iisus ! Smereste-te si plange-ti pacatele cu lacrimi amare, ca sa coboare Hristos in tine sa te curete de patimi si relele ce le-ai facut. Nu exista om care sa vrea sa se mantuiasca si Domnul sa nu-l ajute. Tu ce raspuns ai da acum, daca ai sta in fata lui Hristos ?,,
Sfantul Ioan din Kronstadt



Primul medicament cu ajutorul caruia omul isi afla in curand mangaiere sufleteasca este smerenia inimii, asa cum ne invata sfantul Isaac Sirul. Aceasta boala este tratata cu rugaciune, abtinere de la graire in desert, lucru de mana, dupa puterile fiecaruia, citirea Cuvantului lui Dumnezeu si rabdare; caci el se naste din lasitate, trandavie si graire in desert.

Oricine a invins patimile a invins si deprimarea. Veselia nu e pacat. Ea alunga plictiseala; si din plictiseala vine intristarea (acedia) si nimic nu e mai rea ca aceasta. Ea aduce cu sine totul. A spune sau a face raul este pacat. Dar a spune un cuvant bun, prietenos sau plin de veselie, asa incat toata lumea sa se simta in buna dispozitie in prezenta lui Dumnezeu si nu intr-o stare de intristare, nu este deloc un pacat.

Daca nu suntem de acord cu gandurile rele sugerate de diavol, facem un lucru bun. In timpul acestor atacuri, trebuie sa te indrepti cu rugaciunea catre Domnul Dumnezeu, asa incat scanteia patimilor celor rele sa fie alungata de la bun inceput. Atunci flacara patimilor nu va mai creste.

Trupul este robul, sufletul este stapanul. Si de aceea, mila lui Dumnezeu este cu noi atunci cand trupul este slabit si extenuat de boli; caci in acest fel patimile slabesc si omul devine normal. Dar boala trupeasca in sine este ceva nascut din pricina patimilor. Inlatura pacatul si boala va pleca.

Sfantul Serafim de Sarov

,,Să te lași în mâna Domnului, ca lutul în mâna olarului.Să cerem ajutor de la Domnul și să ne lăsăm în mâna Lui. Dacă ne lăsăm în voia lui Dumnezeu, să fim siguri că nu ne va lăsa.
De vrei să asculți și să te folosești, taie-ți voia și lasă-te în voia lui Dumnezeu și primește cuvintele și dragostea noastră.
Când darul lui Dumnezeu se apropie de inima omului, atunci toate i se par ușoare; iar când se depărtează harul, atunci toate i se par grele. Dumnezeu, pe cine iubește, îl ține aproape de El, ca nu cumva libertatea să-i schimbe mintea și înșelăciunea lumii să-i câștige sufletul.

Părintele Paisie Olaru

,,Poti sa ai si doctoratul in teologie, sa stii pe de rost psalmii si Sfanta Scriptura, insa daca nu ai dragoste, iertare si mila fata de aproapele tau, nu te vei mantui.,,

Parintele Iustin Parvu



Niciodată să nu scoţi la iveală vorbele auzite şi să nu faci răzbunare, că nu-i creştineşte.
Ci să vezi şi să nu vezi, să auzi şi să nu auzi.
Să ceri iertare de la cei pe care crezi că i-ai supărat şi să-i ierţi din inimă pe toţi, să nu ai vrăjmaş pe nimeni.

Părintele Paisie Olaru




Să nu-ţi închizi uşile tale, faţă de străini, ca să nu-şi închidă Domnul uşile Sale, faţă de tine. Cu ce măsură veţi măsura, vouă. Să cercetezi pe cei bolnavi, ca şi Dumnezeu să te cerceteze pe tine. Să nu dormi mult, ci te roagă cu dinadinsul lui Dumnezeu, să-ţi fie ţie de ajutor, ca să scapi că o pasăre din laţ.

Să mergi de-a pururi la biserica lui Dumnezeu. "Pe cei ce Mă proslăvesc pe Mine, îi voi proslăvi." Aceasta făcând-o, tu însuţi te vei mântui, şi totdeauna pe cei ce sunt ca tine. Şi orice vei cere de la Dumnezeu, degrabă vei lua, ca unul curat cu sufletul.

Să nu-ţi câştigi ţie lucruri mai presus decât trebuinţa ta, ci să petreci în viaţă smerită. Osteneşte-te cu mâinile tale, ca să dai şi celor ce au trebuinţă. Acestea, de le vei face, Dumnezeu îţi va da ţie veşnicele Sale bunătăţi. A Căruia este slava, cinstea şi stăpânirea, acum şi pururea şi în vecii vecilor! Amin.

(Sfântul Efrem Sirul)



sursa www.ortodoxiatinerilor.ro

Despre Credinta si Mantuire - Parintele Efrem Athonitul [Audio Book](Val...

POVETE PĂRINTEŞTI


* Trebuie să avem luare-aminte şi rugăciune.

Una ajută pe cealaltă, precum se ajută mâinile una pe alta; luarea-aminte aduce rugăciunea şi rugăciunea aduce luarea-aminte.


* Rugăciunea să fie spusă încontinuu, fie grăită, fie în minte; să nu se oprească niciodată; întreruperea rugăciunii şi trândăvia sunt ca şi când cineva ar purta arma sa pe umăr, în vreme ce duşmanul îl ucide; pe când, dacă îşi tine mereu degetul pe trăgaci, îndată ce apare duşmanul el trage primul şi îl omoară.


* Diavolul tremură la numele lui Iisus Hristos şi când rugăciunea se face astfel încât cineva să înteleagă ce a cerut, adică să fie conştient, atunci frica diavolului este mult mai mare.


* Spuneti rugăciunea; aceasta sfinteşte gura, sfinteşte aerul, sfinteşte locul în care a fost rostită.


* Prin citire, prin convorbiri duhovniceşti, îl loveşti pe vrăjmaş în cap, peste picioare, peste mâini. Prin rugăciunea mintii îl loveşti în inimă, de aceea şi reactionează atât de cumplit.


* Rugăciunea să fie spusă într-una, zi şi noapte, din gură, din minte, din suflet. Să nu lăsăm mintea fără ocupatie, ci să lucreze la rugăciune sau la contemplare, pentru că altfel vine semănătorul cel rău şi seamănă tulburare în suflet. Monahul sau crestinul mirean care nu zice rugăciunea este monah sau crestin doar pe dinafară.


* Numele lui Iisus sfinteşte gura, mintea şi inima; diavolul se străduieşte să oprească rugăciunea prin diferite griji, treburi şi nevoi; după ce a fost legat, ca să zicem aşa, stăpânul casei, lesne este după aceea să-şi facă treaba; de aceea trebuie izgonită imediat din minte orice închipuire, orice lucru. În vremea rugăciunii, nimic să nu preocupe mintea, să nu existe nici un lucru pământesc de care mintea să se îngrijească.

Spune: “da, diavole, mâine, când îmi voi termina rugăciunea, le voi face pe toate; dar acum exist doar eu şi Dumnezeu, nimic altceva“.


* Diavolul ia mintea şi o duce unde vrea el; când mintea se întoarce, aduce în suflet toată mizeria şi provoacă maladii şi boală în suflet.

Leacul, terapia, arma împotriva risipirii mintii este trezvia.

Diavolul îşi macină toate puterile lui ca să distrugă trezvia.


* Vindecarea definitivă de patimi se face prin oprirea nălucirilor, adică a risipirii mintii. Păcatul nu se poate face dacă nu se primeşte mai întâi gândul păcatului. Mai întâi se predă omul cel lăuntric, prin nălucire, şi apoi urmează păcatul din afară.

* Dacă mintea nu se curăteşte de năluciri,patimi, ganduri desarte, Dumnezeu nu scrie pe lespedea mintii cuvintele Sale.


* Diavolii pun o multime de piedici pentru ca omul să nu se roage, deoarece toate cursele, toate capcanele diavolilor, sunt distruse prin rugăciune.


* Rugăciunea este o armă atotputernică care nu lasă păcatul să se apropie. Diavolii tremură la rostirea numelui lui Iisus Hristos.


* Lucrarea trezviei este meşteşugul meşteşugurilor şi ştiinta ştiintelor; e nevoie de un învătător potrivit, care să cunoască bine meşteşugul.

Dar e nevoie şi de ascultare deplină, întrucât, dacă pentru a învăta un meşteşug ori ştiintă trebuie să faci ascultare de învătător, cât de multă ascultare trebuie să faci aici, în ştiinta duhovnicească, unde diavolul încearcă să strice, să împiedice toată lucrarea: e ca şi când, de pildă, maistrul ar încerca să-l învete pe ucenic o meserie, iar un alt maistru, de alături, se străduieşte încontinuu să deformeze învătăturile primului şi se sileşte să-l convingă pe ucenic că altfel stau lucrurile.

Aşadar, gândeşte-te acum dacă e posibil ca ucenicul să învete vreodată meseria ascultându-l pe diavol, pe cel rătăcit, fără să-l asculte întru totul pe adevăratul maistru şi dascăl duhovnicesc şi fără să nesocotească sfaturile diavolului.


* Deoarece lucrarea mintii noastre nu este desăvârşită, de aceea nu primim mângâiere duhovnicească şi căutăm mângâiere prin vorba lungă, râs şi întoarcere către cele din afară.

* O cugetare diavolească te chinuie şi, dacă nu te spovedeşti sau nu te rogi, ca să fugă cugetarea, aceasta devine tortură; cât de înfricoşător este să fii cu diavolii!

* Sfintii Părinti foloseau aducerea aminte de moarte ca pe o cale de trezvie şi plângeau într-una, rugându-se să nu păcătuiască. Cât trebuie să ne rugăm noi, cei bolnavi!

* Cu cât te osteneşti mai mult, cu cât te nevoieşti mai tare, cu atât mai mare comoară îti aduni în ceruri. Har mare vine în aceia care s-au chinuit, care au suferit mult; în aceia care au trecut prin mari ispite.


* Osteneala, sudoarea, chinul, smerenia, umilinta, dispretul de sine, acestea îl clădesc pe monahul adevărat, acestea sunt cununile veşnice. Dacă monahul nu este strivit, nu se face vrednic de a-L urma pe Mielul cel blând, în vecii vecilor. De aceea diavolul cel mândru războieşte monahismul, de aceea îi pune pe cei din lume să nesocotească monahismul.


* Mustrările sunt ca apa sărată care păstrează dintii puternici şi aduce sănătate şi apărare; pe când laudele sunt ca dulciurile care distrug dintii.


* Pentru ostenelile virtutii vom afla odihnă în cealaltă viată; truda aceasta este aurul care se adună în cămările lui Dumnezeu; este sământa. Acum semănăm, după moarte vom secera şi vom fi uimiti de recoltă. Cu ostenelile şi suferintele de aici, zidim palatul nostru din Ceruri. Acum nu se vede nimic.


* Îngerul Domnului scrie cât te-ai ostenit, cât ai suferit în fiecare zi; şi în vreme ce ziua se pierde, plata rămâne.

Când vom muri se va face socoteala şi vom lua răsplată pentru silinta noastră.


* Unde sunt astăzi oamenii care, pentru iubirea lui Hristos, se supun chinurilor şi dispretului?


* Sfintii Părinti s-au străduit să se ostenească cât mai mult cu putinŃă, pentru că ştiau că vor găsi mai multe bunătăti în cer.


* Viata de acum este ca un târg; toti schimbă mărfuri, asudă, se ostenesc ca să câştige mai mult; după ce se termină târgul, fiecare are câştig după cum s-a străduit.

* Silinta aduce smerenie, întristare, lacrimi; fără trudă, Hristos nu dăruieşte harul Său. 

Părintele Efrem Athonitul

DESPRE CREDINłĂ ŞI MÂNTUIRE

Carte tipărită cu binecuvântarea
Prea Sfintitului Părinte GALACTION, Episcopul Alexandriei şi Teleormanului