Nu judecați, aparențele înșeală! – povestea cutremurătoare a unui călugăr din Athos

Judecarea aproapelui este un pacat. Daca Mantuitorul a venit in lume, nu ca sa o judece, ci ca aceasta sa se mantuiasca prin El (Ioan 3, 17), atunci nici omul nu trebuie sa vorbeasca despre caderile semenilor, ci trebuie sa caute venirea acestora in fire.

Adeseori se spune ca ajungem sa-l judecam pe celalalt, din dorinta de a-l indrepta. Ne uitam la faptele lui, vedem ce este nepotrivit, i le comunicam si ii cerem sa ia alt chip. Dar cand facem aceasta critica, mai tinem seama de cuvintele Mantuitorului: "De ce vezi tu paiul din ochiul fratelui tau si nu te uiti cu bagare de seama la barna din ochiul tau? … Fatarnicule, scoate intai barna din ochiul tau, si atunci vei vedea deslusit sa scoti paiul din ochiul fratelui tau" (Mt 7, 1-5)? Ma tem ca nu. Nu mai spun ca de multe ori ceea ce i se pare omului drept, pentru Dumnezeu este nedrept.

Iar pentru a nu porni cu usurinta spre judecata, voi aminti de episodul cu femeia desfranata care urma sa fie omorata cu pietre. Mantuitorul le spune celor ce doreau sa arunce cu pietre in ea: "Cel fara de pacat dintre voi sa arunce primul cu piatra" (Ioan 8, 7). Si raspunsul acestora este pilduitor pentru fiecare dintre noi cei care dorim sa judecam: "Iar ei auzind, si mustrati fiind de cuget, ieseau unul cate unul" (Ioan 8, 9).

Potrivit judecatii omenesti, cel care a facut un rau trebuie judecat si pedepsit. Exista si credinta ca prin astfel de sanctiuni, cel care a gresit se poate indrepta. Dar pierdem din vedere ca judecata omului nu este judecata lui Dumnezeu. "Nu sunt gandurile Mele ca gandurile voastre si caile Mele ca ale voastre" (Is. LV, 8). Cel care a ajuns la masura sacrificului de sine si la iubirea vrasmasilor, nu mai are nevoie de tribunale. Prin aceste afirmatii nu doresc sa se inteleaga ca Biserica este impotriva instantelor de judecata, ci doresc sa subliniez ca Biserica le accepta ca semn al neputintei omenesti de a iubi vrajmasii.

Trăia odată în Muntele Athos un călugăr, care locuia în Karyes. El bea şi se îmbăta în fiecare zi, scandalizând pelerinii. 

În cele din urmă a murit, iar acest lucru i-a uşurat pe o parte dintre credincioşi, ei mergând şi spunându-i încântaţi părintelui Paisie Aghioritul că s-a rezolvat în cele din urmă această problemă uriaşă. Părintele Paisie le-a răspuns că şi el ştia despre moartea călugărului, după ce a văzut un batalion întreg de îngeri care au venit să ridice sufletul acestuia. Pelerinii au fost uimiţi, iar unii au protestat şi au încercat să-i explice mai bine părintelui, gândindu-se că bătrânul nu a înţeles.

Stareţul Paisie le-a explicat: „Acest călugăr s-a născut în Asia Mică, la scurt timp înainte de distrugerea de către turci, atunci când au adunat toţi băieţii. 

Deci, ca să nu-l ia de la părinţii lui, ei îl luau cu ei la seceriş, şi astfel pentru a nu plânge, au pus raki (rachiu) în laptele lui pentru ca el să doarmă. Prin urmare, el a crescut şi a ajuns un alcoolic. 

Acolo el a găsit un bătrân care i-a declarat că a fost şi el alcoolic. Bătrânul i-a spus să facă metanii şi rugăciuni în fiecare noapte şi s-o implore pe Maica Domnului să-l ajute să taie câte un pahar de băutură.

 După un an, cu pocăinţă şi luptă, a reuşit să ajungă de la 20 de pahare de băutura, la 19 pahare. Lupta a continuat pe parcursul anilor şi a ajuns la 2-3 pahare, cu care el tot se îmbată. 

Lumea a văzut un călugăr alcoolic care scandaliza pelerinii, dar Dumnezeu a văzut un luptător, care a dus o bătălie lungă cu patima să. Fără să cunoaştem ce fiecare încearcă să facă şi ceea ce vrea să facă, ce drept avem noi să judecăm efortul său…?

http://www.ganduridinierusalim.com

Cuviosul Paisie Aghioritul Pustnicul din Sinai

– Părinte, cel sensibil este slab sufleteşte, este bolnav?

– Nu, mărimea de suflet şi sensibilitatea sunt ha­risme fireşti, dar, din păcate, diavolul reuşeşte să le exploateze. Pe un om sensibil îl face adeseori să exa­gereze lucrurile, ca să nu poată trece peste o greutate sau, dacă reuşeşte puţin s-o rezolve, mai apoi cedea­ză, îl face să deznădăjduiască, să se chinuiască şi, în cele din urmă, să se epuizeze. Dacă un astfel de om ar pune în valoare sensibilitatea moştenită, ea ar deveni cerească. Iar dacă o va lăsa ca să o exploateze diavolul, se va pierde. Pentru că dacă omul nu-şi pune în valoare harismele sale, atunci le exploatează diavolul. Şi astfel, aruncă darurile lui Dumnezeu. În loc să-I fie recunoscător lui Dumnezeu, le ia pe toate anapoda. Cel sensibil, atunci când crede gândului său, poate sfârşi chiar şi la psihiatrie, în timp ce acela care este indiferent, cu al său „nu mă interesează", desigur nu merge bine, însă cel puţin nu sfârşeşte în psihiatrie. De aceea aghiuţă îi urmăreşte pe oamenii sensibili.

Alţii iarăşi îşi pun în gând, sau mai degrabă aghiu­ţă le aduce gândul, că au o neputinţă moştenită şi în­cearcă să-i facă să creadă că au ceva de acest fel. Îi înfricoşează ca să-i ameţească şi să-i netrebnicească fără motiv. Dar chiar de ar exista şi ceva moştenit, ni­mic nu poate sta înaintea Harului lui Dumnezeu. Vă aduceţi aminte de Sfântul Ciprian (pomenirea lui se prăznuieşte la 2 octombrie), care din vrăjitor a devenit ierarh al Bisericii şi mucenic al lui Hristos? Moise Etiopianul (pomenirea lui se prăznuieşte la 28 august), din tâlhar a devenit mai sensibil decât mulţi Părinţi mari. La ce măsură a ajuns! Când Sfântul Macarie a mers să-l cerceteze, Moise l-a în­trebat: „Ce să fac? Mă deranjează lumea şi nu pot afla linişte”. Iar Sfântul Macarie i-a spus: „Moise, Moise, eşti foarte sensibil! Să mergi în Arabia Pietroasă (Pustia cea mai dinlăuntru, în partea de nord-vest a Arabiei), pentru că tu nu poţi alunga lumea”. L-a întrecut în sensibilitate chiar şi pe Marele Arsenie, care era din familie nobilă, învăţat, om manierat, în timp ce acela era tâlhar. Iată, vezi ce face Harul lui Dumnezeu! Dar avea şi multă smerenie.

(Cuviosul Paisie Aghioritul, Cuvinte duhovnicești. Volumul III. Nevoință duhovnicească, traducere de Ieroschimonah Ștefan Nuțescu, ediția a II-a, Editura Evanghelismos, București, 2011, pp. 45-47)

Conferinta Mai pot fi educati copiii? Mai sunt parinții un exemplu? Pr. ...

In casa in care se aud rugaciuni, nu numai copilul se sfinteste, ci si cei ce traiesc in acea casa. Feriti copilul de tot ce inseamna injuraturi, certuri, televizor, cantece ne-ortodoxe. 

Chiar daca copilul  este inca mic, el receptioneaza si ca un burete absoarbe toata aceasta rautate si negativitate. Sfintiti casa cat mai des, seara cantati-i psalmi :de exemplu, psalmii 99-100-ca Dumnezeu sa-i daruiasca Haruri si inzestrari. Nu-i trebuie avere  si bani, caci sufleteste va fi ca si mort daca va creste departe de Dumnezeu.

 La ce o sa-i foloseasca tot aurul din lume daca isi va pierde sufletul ?

 Acolo unde exista Domnul, e de toate, toata bunatatea  si nu e lipsa de nimic.


Dragi părinţi, să ştiţi că dacă vă veți duce copiii de timpuriu la Biserică, la Sfântul Potir, aceasta va pune o temelie trainică pentru zidirea vieţii lor de mai târziu. Cu timpul, în ei se va naşte nevoia să meargă mai des la slujbele bisericeşti.

Cum se vor bucura şi se vor linişti copiii noştri, văzând lumina domoală a candelelor şi a lumânărilor de ceară curată şi simţind aroma de tămâie din candelă!

Părinţii le vor explica simplu învăţătura de credinţă copiilor care merg pe calea Bisericii, pe înţelesul lor, ca ei să se simtă întăriţi şi să afle mântuirea, ca să se deprindă să caute rezolvarea problemelor cu care se confruntă.

Nu prin alte mijloace (ceea ce pare întotdeauna mai uşor), ci în Biserică, unde primesc binecuvântare, iertare, întărirea nădejdii în mântuire.

(Preot Maxim Kozlov, Spovedania copiilor. Sfaturi practice pentru preoţi, părinţi şi copii, traducere din limba rusă de Gheorghiţă Ciocioi, Editura de Suflet, Bucureşti, 2014, p. 10)

Toata Sfanta Scriptura ne vorbeste si ne porunceste a iubi aproapele !

Fa milostenie la trei sarmani si seara rugaciunea ta va zbura ca fulgerul la Iisus Hristos.

Si cand dai, sa dai din toata inima, caci ii dai lui Hristos.Din munca cinstita !

Domnul ,El a scos sarmanul in calea ta, pentru mantuirea ta. Milostenia facuta din dragoste catre aproapele - iarta din pacatele tale. Cele ce au facut avorturi, sa faca milostenie la copiii saraci toata viata: hrana, bani, alimente, haine, medicamente, etc .

Sfantul Ioan din Kronstad

 Sa nu creada nimeni ca cu zece lei pe saptamana se poate creste un copil. Fa un calcul si vei intelege cata milostenie trebuie sa faci , si mai ales- cata rugaciune si lacrimi. Caci TU viata nu mai poti sa-i dai ...,naste prunci din lacrimi !

maica Filofteia

"Bine este omului a da din destul celor lipsiţi, fără alegere cui să dea, sau cui să nu dea" (Sfântul Antioh)

Iubirea de săraci şi iubirea de străini sunt două ramuri de măslin cu al căror rod se ung toţi, din care însuşi Domnul Îşi unge capul şi picioarele şi va răsplăti în împărăţia cerească pe acela care-L unge. Că adevăratul iubitor de săraci aude pe Cel ce zice: "Milostenia şi credinţa nu te vor lăsa pe tine, însă să le legi pe ele de grumazul tău şi vei afla darul, ca să gândeşti cele bune înaintea Domnului şi a oamenilor".

Iar căile drepţilor întocmai cu lumina strălucesc, mergând înainte luminează, până ce se isprăveşte ziua. Încă şi Legea porunceşte, zicând: "Deschide mâinile tale spre sărac, ca să nu strige către Dumnezeu împotriva ta". Iar la Proverbe zice: "Viaţa săracului să nu o uiţi şi sufletele celor flămânzi să nu le întristezi şi să nu ocoleşti cu milostenia ta pe cei ce au trebuinţă. Pe fratele cel scârbit să nu-l alungi, nici să-ţi întorci fata ta de la sărac". Şi iarăşi zice: "Omul cel milostiv, sufletului său îi face bine, iar cel nemilostiv îşi pierde trupul său". Şi Proorocul Osea zice: "Să semănaţi cu dreptate şi milă şi dreptatea să le păziţi şi să vă apropiaţi de Dumnezeul vostru de-a pururea".

Daniil a zis lui Nabucodonosor: "Sfatul meu să fie plăcut înaintea ta, împărate, păcatele tale să le curăţeşti cu milostenia, şi nedreptăţile tale, cu indurările spre cei săraci". Iar David zice: "Împărţit-a, dat-a săracilor, dreptatea lui rămâne în veacul veacului Domnul iubeşte milostenia şi dreptatea. Fericit este cel ce înţelege pe cel sărac şi netrebnic, ca în ziua cea rea îl va izbăvi pe el Domnul". Iar Iov a zis: "Au doar am lăsat eu pe cineva să iasă din uşile mele cu sânul deşert?" Şi altul: "Pleacă-ţi urechea ta la cel sărac, că cel ce dă săracului, nu va duce lipsă". Şi iarăşi: "Pe cât poate da mâna ta şi pe cât îţi este puterea, fă milostenie". Că omul milostiv sufletului Său îi face bine, şi binecuvântarea lui Dumnezeu este peste capul celor ce dau. Bogăţia, poate să fie izbăvire a sufletului omului. Cu milosteniile şi cu credinţa se curăţă păcatele. Şi cel ce miluieşte pe sărac împrumut da lui Dumnezeu şi, după darea lui, i se va răsplăti.

Deci, bine este omului a da din destul celor lipsiţi, din ostenelile sale, cele ce dă Domnul, fără alegere cui să dea, sau cui să nu dea. Cu slujba aceasta preadreaptă se împlineşte pentru că este slăvita la Dumnezeu. Şi aşa, drept să slujească lui Dumnezeu şi viu va fi. Că mare este omul şi scump bărbatul cel milostiv. Iar Apostolul zice: "Cel ce seamănă cu zgârcenie, cu zgârcenie va şi seceră. Iar cel ce seamănă cu binecuvântare, cu binecuvântare va şi seceră". Şi mai zice: "Macedonia şi Ahaia ne-au rugat, cerând harul de a lua parte şi ele la ajutorarea sfinţilor celor săraci, care sunt în Ierusalim". Iar Domnul a zis: "Vindeţi averile voastre şi daţi milostenie şi faceţi-vă pungi ce nu se învechesc şi comori în cer ce nu se împuţinează, ca unde sunt comorile voastre, acolo vor fi şi inimile voastre".

http://www.ortodoxiatinerilor.ro