Toata Sfanta Scriptura ne vorbeste si ne porunceste a iubi aproapele !

Fa milostenie la trei sarmani si seara rugaciunea ta va zbura ca fulgerul la Iisus Hristos.

Si cand dai, sa dai din toata inima, caci ii dai lui Hristos.Din munca cinstita !

Domnul ,El a scos sarmanul in calea ta, pentru mantuirea ta. Milostenia facuta din dragoste catre aproapele - iarta din pacatele tale. Cele ce au facut avorturi, sa faca milostenie la copiii saraci toata viata: hrana, bani, alimente, haine, medicamente, etc .

Sfantul Ioan din Kronstad

 Sa nu creada nimeni ca cu zece lei pe saptamana se poate creste un copil. Fa un calcul si vei intelege cata milostenie trebuie sa faci , si mai ales- cata rugaciune si lacrimi. Caci TU viata nu mai poti sa-i dai ...,naste prunci din lacrimi !

maica Filofteia

"Bine este omului a da din destul celor lipsiţi, fără alegere cui să dea, sau cui să nu dea" (Sfântul Antioh)

Iubirea de săraci şi iubirea de străini sunt două ramuri de măslin cu al căror rod se ung toţi, din care însuşi Domnul Îşi unge capul şi picioarele şi va răsplăti în împărăţia cerească pe acela care-L unge. Că adevăratul iubitor de săraci aude pe Cel ce zice: "Milostenia şi credinţa nu te vor lăsa pe tine, însă să le legi pe ele de grumazul tău şi vei afla darul, ca să gândeşti cele bune înaintea Domnului şi a oamenilor".

Iar căile drepţilor întocmai cu lumina strălucesc, mergând înainte luminează, până ce se isprăveşte ziua. Încă şi Legea porunceşte, zicând: "Deschide mâinile tale spre sărac, ca să nu strige către Dumnezeu împotriva ta". Iar la Proverbe zice: "Viaţa săracului să nu o uiţi şi sufletele celor flămânzi să nu le întristezi şi să nu ocoleşti cu milostenia ta pe cei ce au trebuinţă. Pe fratele cel scârbit să nu-l alungi, nici să-ţi întorci fata ta de la sărac". Şi iarăşi zice: "Omul cel milostiv, sufletului său îi face bine, iar cel nemilostiv îşi pierde trupul său". Şi Proorocul Osea zice: "Să semănaţi cu dreptate şi milă şi dreptatea să le păziţi şi să vă apropiaţi de Dumnezeul vostru de-a pururea".

Daniil a zis lui Nabucodonosor: "Sfatul meu să fie plăcut înaintea ta, împărate, păcatele tale să le curăţeşti cu milostenia, şi nedreptăţile tale, cu indurările spre cei săraci". Iar David zice: "Împărţit-a, dat-a săracilor, dreptatea lui rămâne în veacul veacului Domnul iubeşte milostenia şi dreptatea. Fericit este cel ce înţelege pe cel sărac şi netrebnic, ca în ziua cea rea îl va izbăvi pe el Domnul". Iar Iov a zis: "Au doar am lăsat eu pe cineva să iasă din uşile mele cu sânul deşert?" Şi altul: "Pleacă-ţi urechea ta la cel sărac, că cel ce dă săracului, nu va duce lipsă". Şi iarăşi: "Pe cât poate da mâna ta şi pe cât îţi este puterea, fă milostenie". Că omul milostiv sufletului Său îi face bine, şi binecuvântarea lui Dumnezeu este peste capul celor ce dau. Bogăţia, poate să fie izbăvire a sufletului omului. Cu milosteniile şi cu credinţa se curăţă păcatele. Şi cel ce miluieşte pe sărac împrumut da lui Dumnezeu şi, după darea lui, i se va răsplăti.

Deci, bine este omului a da din destul celor lipsiţi, din ostenelile sale, cele ce dă Domnul, fără alegere cui să dea, sau cui să nu dea. Cu slujba aceasta preadreaptă se împlineşte pentru că este slăvita la Dumnezeu. Şi aşa, drept să slujească lui Dumnezeu şi viu va fi. Că mare este omul şi scump bărbatul cel milostiv. Iar Apostolul zice: "Cel ce seamănă cu zgârcenie, cu zgârcenie va şi seceră. Iar cel ce seamănă cu binecuvântare, cu binecuvântare va şi seceră". Şi mai zice: "Macedonia şi Ahaia ne-au rugat, cerând harul de a lua parte şi ele la ajutorarea sfinţilor celor săraci, care sunt în Ierusalim". Iar Domnul a zis: "Vindeţi averile voastre şi daţi milostenie şi faceţi-vă pungi ce nu se învechesc şi comori în cer ce nu se împuţinează, ca unde sunt comorile voastre, acolo vor fi şi inimile voastre".

http://www.ortodoxiatinerilor.ro

Dumnezeu este martor gândurilor celor mai ascunse şi pătrunde fără greş inimile şi aude toate cuvintele.

Cartea înţelepciunii lui Solomon

Capitolul 1

1.	Iubiţi dreptatea, judecători ai pământului; cugetaţi drept despre Domnul şi căutaţi-L cu inimă smerită,
2.	Căci El Se lasă găsit celor care nu-L ispitesc şi Se arată celor care au credinţă în El.
3.	Într-adevăr, cugetele viclene depărtează de Dumnezeu, şi puterea Lui, când Îl ispiteşti, mustră pe cei fără de minte.
4.	Înţelepciunea nu pătrunde în sufletul viclean şi nu sălăşluieşte în trupul supus păcatului.
5.	Duhul cel Sfânt, povăţuitorul oamenilor, fuge de vicleşug, Se depărtează de minţile fără de pricepere şi Se dă în lături când se apropie fărădelegea;
6.	Înţelepciunea este duh iubitor de oameni şi nu lasă nepedepsit pe cel care huleşte prin vorbele sale, căci Dumnezeu este martor gândurilor celor mai ascunse şi pătrunde fără greş inimile şi aude toate cuvintele.
7.	Duhul lui Dumnezeu umple lumea, El cuprinde toate şi ştie orice şoaptă.
8.	Pentru aceea, cel care grăieşte lucruri nedrepte nu poate să se ascundă şi dreptatea răzbunătoare nu-l uită.
9.	Căci chibzuinţele nelegiuitului vor fi cercetate şi zvonul vorbelor sale va ajunge până la Domnul spre pedeapsa strâmbătăţilor sale.
	O ureche geloasă aude totul şi sunetul şoaptelor nu-i scapă.
	Păziţi-vă deci de vorbele cârtitoare şi deşarte şi feriţi limba voastră de clevetire, fiindcă vorba cea mai tainică nu va trece fără pedeapsă şi gura mincinoasă aduce sufletului moarte.
	Nu vă grăbiţi moartea prin rătăcirile vieţii voastre şi nu vă atrageţi pieirea prin fapta mâinilor voastre.
	Căci Dumnezeu n-a făcut moartea şi nu se bucură de pieirea celor vii.
	El a zidit toate lucrurile spre viaţă şi făpturile lumii sunt izbăvitoare; întru ele nu este sămânţă de pieire şi moartea n-are putere asupra pământului.
	Dreptatea este nemuritoare, iar nedreptatea aduce moarte.
	Dar cei necredincioşi îşi atrag moartea cu mâinile şi cu glasul, se uită la ea ca la o prietenă, sunt pătimaşi după ea şi au făcut legătură cu ea şi cu adevărat vrednici sunt să fie ai ei. sursa http://www.bibliaortodoxa.ro/vechiul-testament/74/Solomon

Viaţă de sfânt - Părintele Paisie Olaru

Ofta din adânc şi se amăra când cei pe care-i iubea nu mai veneau să-l vadă, găsindu-şi sieşi vină. Dar când îi revedea pe cei doriţi, bucuria lui nu avea margini.

Iubea cu nesaţ cerul sfânt, pădurea cu şoapta ei de chemare spre rugă. Îl numeam „regele pădurii”; acolo nu mai era rege leul cel mândru, ci era schivnicul iubirii, Părintele Paisie, Olarul cel smerit.

In pregătirea pentru Sfânta Spovedanie şi Împărtăşanie era cumpătat în sfat. Spunea cătrebuie să te înnoieşti în hăinuţă de suflet ca să-L primeşti pe Dumnezeu. Ii plăcea ca de fiecare dată să vii cu ceva nou din tot ce făceai. Oleacă de postişor şi ceva bunătăţi în trăistuţă,cu care-i miluia apoi pe cei săraci. Era bun chivernisitor în milostenie. Impărţea tot ce primea şi nu neglija pe nimeni. Avea în gând pe toţi acei care trebuiau să vină să ia darul. Mă străduiam să-l bucur cu ceea ce făceam şi nu mă răsplătea cu multă vorbă, ci tăcând; mă cuprindea cu mâinile amândouă de cap şi mă strângea cât să pătrundă tainic ruga sa, bucuria sa.

Ori de câte ori am avut prilejul să fim împreună, tatăl cu copilul, îmi dădea de fiecare dată în grijă:


„Să fii în pace; ajunge zilei răutatea ei!”

Prevedea cu câte mă voi confrunta mai târziu, când voi fi înrolată în viaţa de mănăstire, şi de aceea îmi reamintea:


„Să fii în pace”.

Nu este deloc uşor să împlineşti puternica îmbrăţişare a păcii. Iubesc mult acest „Să fii în pace!”. Lupt acum cu toate forţele mele să nu-l pierd, să nu mă biruiască răutatea zilei, şi mă mângâi cu îndemn de curaj voinicesc. Dacă iubesc pe Dumnezeu dăruind din inimă celui de lângă mine, voi fi în pacea cea sfântă.

Prevăzător, Părintele Paisie spunea adeseori:


„Să nu crezi tot ce auzi, să nu spui tot ce ştii, să nu faci tot ce poţi, să nu dai tot ce ai”.

Ca foarte bun cunoscător al vieţii de mănăstire, îmi spunea lucruri pe care aveam să le trăiesc eu însămi:


„În mănăstire se întâlnesc necunoscându-se, trăiesc neiubindu-se şi mor neplângându-se”.

Mă învăţa nespus de greaua lecţie a iubirii celui care nu te iubeşte prin îndelunga răbdare. Imi spunea, pentru greaua ascultare pe care avea să mi-o lase testament:


“Să faci câte puţin din toate!”

Şi a avut dreptate. Aici, în bolniţa durerii, trebuie să fii puţin doctor, puţin lucrător, puţin citeţ, puţin cântăreţ, puţin spălător, puţin pedagog şi chiar puţin jandarm. Nu poţi să nu dai tot. Când iubeşti, uiţi măsura. Intr-un loc unde doare mult dăruieşti, guşti dulcele şi amarul grelei misiuni de a mântui omul de lângă tine, cu trupul şi cu sufletul, aici, în bolniţă de mănăstire.

Ascultarea pe care mi-a dat-o Părintele Paisie sună astfel:


“Să faci ascultare până la ultima răsuflare şi să le îngrijeşti până la ultima răsuflare. Amin”.

Testament, nu glumă!

Nu după mult timp, i-am spus: „E aşa de greu cu bătrânele…”. Cum să nu mă creadă părintele?! Dar cu abilitatea sa de duhovnic puţin autoritar, mi-a spus: „Ei, dacă-i aşa…” N-a apucat să termine fraza, pentru că m-am hotărât să merg înainte, luând în piept greul – să îngrijesc măicuţele bătrâne până la ultima răsuflare. Aşa m-a învăţat ascultarea bunul Părinte Paisie, aşa m-a învăţat să mă îndrept spre Uşa milostivirii. Cugetător, spunea:


„Ei, cât de greu şi până la Uşă!”

Uneori îl spălam pe picioare pe Părintele Paisie. Eram fericită pentru această mare favoare pe care mi-o acorda. Mai erau două-trei persoane, din mănăstire sau din lume, care se bucurau ca şi mine de acest privilegiu. Eu m-am bucurat din plin de aceasta, şi nu întâmplător. Îl spălam până la genunchi cu grijă, cu atenţie. Cu mâinile împlineam spălatul, iar cu gura rosteam Milostivirea Maicii Domnului cu voce tare, să mă audă Părintele. Inţelegeţi cu ce scop se lăsa spălat minunatul Părinte Paisie? Nu pentru că era un răsfăţat – se putea spăla şi singur -, ci ca să-mi dea mie următoarea lecţie: „Ce mi-ai făcut mie să faci şi altora”. Parcă-l aud: „O înviat mămuca!”

Iubea mult albul, simbol al purităţii. Primenit în alb, îşi ascundea puritatea şi ordinea sufletească sub o dulamă ceruită, dar curată.

Odată când îl spălam pe picioare, atent la toate şi prudent, m-a întrebat: „Nu cumva…?” N-a fost nevoie să continue şi i-am răspuns: „Eu îl spăl pe Dumnezeu!”. Aveam în imagine spălarea din Joia cea Mare. Imi plăcea să-mi spăl şi eu picioarele în aceeaşi apă, nădăjduind că mă voi vindeca furând din sănătatea cea de suflet a Părintelui. Răsplata cea mai minunată pentru strădaniile mele era să ia crucea de lemn, să o sărute şi apoi să mi-o lipească mie de frunte.

După 27 de ani în preajma sa, Părintele îmi dădea reţetele necesare ca să-mi păstrez echilibrul trupului.

Imi spunea:


„Gândurile, cum vin, aşa să plece!“.

Recomanda să se bea seara un ceai cald, să nu se mănânce condimentat şi să nu se bea vin roşu, ca să nu se răscolească simţurile. Nu recomanda niciodată post negru, ca să nu se păgubească mai mult cel ce se avânta fanatic. Spunea:


„Decât o dată în zi mult, mai bine să mănânci de nouă ori câte puţin”.
http://www.cuvantul-ortodox.ro/2015/10/19/bine-ai-venit-dragul-tatii-parintele-paisie-olaru-inima-de-mama/

Pr. Visarion Iugulescu - Samarineanul milostiv (video)

Iubirea se întoarce la cel ce iubeşte, bucuria se întoarce la cel ce dăruieşte

Este un fapt confirmat în experienţa noastră, că viaţa este aşa cum trebuie, numai atunci când ajutăm pe alţii atât cât trebuie. În felul acesta, vă oferiți posibilitatea de a trăi una dintre cele mai frumoase senzaţii: aceea de a cunoaşte o mulţime de binecuvântări, pentru că sunteţi voi înşivă o binecuvântare altora.


Cu cât dai mai mult, cu atât vei primi înzecit! Sună nebuneşte, nu-i aşa?, să spui că vei primi mai mult, dacă dai mai mult. Dar asta e concluzia noastră, după atâţia ani de căsnicie. Absolut fără nici o excepţie, de fiecare dată când am ajutat mai mult oameni din afara familiei, a urmat o binecuvântare asupra casei noastre, la care nu ne aşteptam. S-a întâmplat de atâtea ori, încât am tras următoarea concluzie: secretul banilor în familie este să nu-ţi mai faci griji de venit, ci să te concentrezi pe a ajuta pe ceilalţi cât trebuie!

Regula după care am făcut asta o viaţă întreagă a fost următoarea: Dă o zecime de pomană, depune o zecime în bancă şi cheltuieşte restul cu bucurie şi aducând slavă lui Dumnezeu! Bineînţeles că nu toţi cei care fac lucrul acesta se şi îmbogăţesc, aşa cum nici cei care sunt bogaţi nu sunt neapărat generoşi. Dar este un fapt confirmat în experienţa noastră, că viaţa este aşa cum trebuie numai atunci când ajutăm pe alţii atât cât trebuie.

Aşa că, în locul tău, eu aş stabili o regulă fixă, încă de devreme în căsnicia voastră, şi să vă dezvoltaţi propriul simţ al responsabilităţii faţă de cei nevoiaşi. În momentul în care aţi ajuns să priviţi banii ca pe un mijloc de a-i ajuta pe alţii, sau pe voi ca pe nişte instrumente prin care Dumnezeu îi ajută pe alţii, aţi făcut deja paşi mari:

- v-aţi protejat de continua nefericire a egoismului;

- v-aţi creat un reper ce vă va ajuta să nu vă pierdeţi orientarea atunci când veţi prospera financiar;

- v-aţi oferit posibilitatea de a trăi una dintre cele mai frumoase senzaţii: aceea de a cunoaşte o mulţime de binecuvântări, pentru că sunteţi voi înşivă o binecuvântare altora.

Eşti destul de inteligent ca să îţi dai seama că nu vorbim aici despre o metodă de a obţine mai mult. Această filosofie – de a da mai mult pentru a primi mai mult – atinge un nivel existenţial al vieţii. Cei care au îndrăzneala să facă acest pas vor afla că Dumnezeu cel milostiv caută mereu mâini prin care să îşi verse binecuvântările asupra altora. În centrul lumii pe care a creat-o stau legile după care ea funcţionează, iar una dintre ele este că iubirea se întoarce la cel ce iubeşte, bucuria se întoarce la cel ce dăruieşte şi fericirea este a celui care are toate conturile reglate.

(Charlie W. Shedd, Scrisori către Filip. Sfaturi unui tânăr căsătorit, Editura Bizantină, București, 2011, pp. 131-132)