Totalul afișărilor de pagină

duminică, 5 iunie 2016

Pacatul  aduce dupa sine moartea sufletului , suferinta si osanda in iad


CUM DE PAZIM DE A NU MAI SAVARSI PACATE


  Întâia păzire este aducerea aminte de moarte şi a nu uita de păcatele pe care le‑a săvârşit. Aducerea aminte de moarte ne ajută foarte mult să nu mai păcătuim, după mărturia Sfintei Scripturi, care zice: „Fiule, adu‑ţi aminte de cele de pe urmă ale tale şi în veac nu vei greşi” (Isus Sirah 7, 38). Cel ce pururea îşi aduce aminte de păcatele sale să nu‑şi închipuie în minte şi să nălucească persoanele acelea cu care a făcut păcatul, pentru că acest lucru este periculos pentru cel ce este încă pătimaş, după cum spune Sfântul Marcu Pustnicul (Filocalia, Vol. I, cap. 152‑153).

Sfântul Ioan Scărarul arată acelaşi lucru, zicând: „Pentru păcatele cele trupeşti şi urâte, să nu‑şi aducă aminte cineva de chipurile cu care le‑a lucrat, iar de celelalte păcate pururea să‑şi aducă aminte, ziua şi noaptea” (Op. cit., p. 105).
A doua păzire după spovedanie este fuga de pricinile păcatului. Cel ce a lunecat în păcate tru­peşti să fugă de prietenia şi vorbirea cu feţele cu care a păcătuit. Măcar de ne‑ar fi rudă sau prieten bun, să ne aducem aminte de cuvintele Domnului care zice: „De te sminteşte pe tine ochiul tău cel drept, scoate‑l pe el, şi‑l leapădă de la tine; că mai de folos îţi este să pierzi unul din mădularele tale, decât tot trupul tău să se arunce în gheenă” (Matei 5, 55). Petrecerea împreună cu feţele care ne‑au vătămat ne va aduce vătămare, pentru că scris este: „…să nu crezi pe vrăjmaşul tău în veac” (Isus Sirah 12, 10). De aceea zice şi Sfântul Apostol Pavel: „Fu­giţi de desfrânare!” (I Tesaloniceni 4, 3).

Este un lucru foarte înţelept ca omul să se teamă de primejdia păcatului, după cum ne învaţă Sfânta Scriptură: „Cel ce se teme de primejdie nu va cădea într‑însa” (Isus Sirah 3, 25). La fel spune şi marele dascăl al lumii, Sfântul Ioan Gură de Aur: „Cel ce nu fuge departe de păcat, ci călătoreşte aproape de el, cu frică va vieţui şi de multe ori în ele va cădea” (Sfântul Ioan Gură de Aur, Cuv. 15).
A treia păzire este deasa spovedanie. „De ne vom mărturisi păcatele noastre, credincios este Domnul şi drept ca să ne ierte păcatele (I Ioan 1, 4).

Deasa spovedanie ne aduce cinci foloase:

a) Primul folos este că, precum pomii, care se smulg des şi se răsădesc, nu pot să prindă rădăcină adâncă în pământ, aşa şi obiceiurile cele rele şi deprinderile păcătoase, prin mărturisire deasă, nu pot prinde rădăcini adânci în inima celui ce se mărturiseşte. Sau, precum un pom bătrân şi mare nu se poate doborî numai cu o singură lovitură de secure, aşa şi un obicei sau deprindere veche a păcatului, numai cu o singură durere a inimii nu se poate scoate şi dezrădăcina uşor. Dracii fug de cei ce se spovedesc des, căci cu deasa spovedanie stricăm cuiburile şi mrejele lor.

Reamintim pentru cei bolnavi trupeşte, că primul pas spre însănătoşire trebuie să fie îndeplinirea dea­să a Tainei Sfintei Spovedanii în faţa duhov­nicului, de bună voie, cu umilinţă, cu hotărârea de a nu mai păcătui. Bolnavul, realizând mărturisire deasă, dreap­tă şi neprihănitoare, ajutat de dumne­zeiescul har, va reuşi să rupă legătura dintre cauza şi efectul bolii la nivel spiritual şi apoi la nivel fizic. De asemenea, sub epitrahil, cel în suferinţă desco­peră Vindecătorului Suprem direct neputinţele, gân­durile şi dorinţa de a se însănătoşi sufleteşte şi trupeşte, iar pe măsura nădejdii sale, va căpăta darul vindecării.

Mărturisirea dreaptă înseamnă să spunem adevărul aşa cum am făcut toate, însă numele aceluia cu care am greşit să nu‑l rostim, iar ca spovedania să nu fie prihănitoare, presupune să nu dăm vina pe nimeni, nici chiar pe diavoli, nici pe oameni, nici pe vreo altă zidire a lui Dumnezeu, spunând că din cauza acestora am făcut păcatul, ci numai pe noi să ne învinuim şi să ne prihănim şi să zicem că numai noi suntem pricină a păcatelor noastre şi nimeni altul.

b) Al doilea folos al creştinului ce se spovedeşte des este că ţine minte uşor greşelile făcute de la ulti­ma spovedanie; pe când cel ce se mărturiseşte rar, cu anevoie poate să‑şi aducă aminte de toate câte a făcut. Astfel, multe din păcate rămân nespo­vedite şi, prin urmare, neiertate. Pentru aceea dia­volul i le aduce aminte în ceasul morţii, dar fără folos, căci i se leagă limba şi nu le mai poate măr­turisi.

c) Cel ce se mărturiseşte des, chiar dacă i s‑ar întâmpla să cadă într‑un păcat de moarte, îndată aleargă la duhovnic, se spovedeşte şi intră în harul lui Dumnezeu, căci nu suferă să aibă pe conştiinţă greutatea păcatului, fiind deprins a se curăţi des prin Taina Spovedaniei.

d) Al patrulea folos al creştinului ce se mărtu­riseşte des este că pe unul ca acesta îl află moartea curăţit şi în harul lui Dumnezeu şi având mare nădejde de mântuire.

După mărturia Sfântului Vasile cel Mare, diavo­lul merge totdeauna la moartea drepţilor şi a păcă­toşilor, căutând să afle pe om în păcate spre a‑i lua sufletul (Tâlcuire la Psalmul 70). La cei ce se mărtu­risesc des şi curat nu poate afla nimic, deoa­rece s‑au mărturisit, luând dezlegare pentru păcate.

e) Al cincilea folos al mărturisirii dese este acela că ne ajută să ne oprim şi să ne înfrânăm de la păcate, aducându‑ne aminte că după puţine zile ne vom mărturisi din nou şi vom primi canon de la duhovnic, însoţit de mustrare pentru cele făcute. Despre acest adevăr Sfântul Ioan Scărarul ne măr­turiseşte: „Sufletul care socoteşte ruşinea, canonul şi mustrarea cea de la mărturisire, ca de un frâu se ţine de la această mărturisire, spre a nu mai greşi” (Cuv. 4 din Scara).

Referitor la aspectul ruşinii Sfânta Scriptură ne mărturiseşte: „Este ruşine care aduce păcat şi este ruşine care aduce slavă şi har” (Isus Sirah 4, 24). Ruşinea pe care o suferim la spovedanie ne va scuti de ruşinea aceea pe care o vom suferi cu toţii la ziua cea înfricoşată a Judecăţii lui Dumnezeu, după cum zice Sfântul Ioan Scărarul în Cuvântul 4: „Căci nu este posibil fără de ruşine a scăpa de ruşine”.
A patra păzire de păcat după spovedanie este cugetarea la înfricoşătoarea Judecată de Apoi şi la cuvintele ce le va spune Mântuitorul Iisus Hristos celor păcătoşi: „Duceţi‑vă de la Mine, blestemaţilor, în focul cel veşnic, care este gătit diavolilor şi înge­rilor lui” (Matei 25, 21).
A cincea păzire este aducerea aminte de chinu­rile iadului, aducerea aminte că răutatea păca­tului ne desparte de Dumnezeu şi de fericirea drep­ţilor din Rai, precum şi aducerea aminte de veşnicele chinuri ale iadului, care nu vor avea sfârşit.

După ce am luat la cunoştinţă de modul cum se cuvine a ne păzi de păcate, e necesar să ştim că, dacă nu vom fi cu trezvie şi în băgare de seamă de la primele mişcări ale păcatului în sufletul nostru, neîmpotrivindu‑ne la timp şi nechemând în ajutor numele Domnului prin rugăciunea din inimă, păca­tul, odată răsărit în mintea noastră, va creşte parcurgând douăsprezece trepte, ducându‑ne în final la pierzare.

În prezentarea aspectelor legate de treptele păca­tului vom pleca mai întâi de la o pildă a părintelui arhimandrit Cleopa Ilie: „Aţi văzut poate, vreodată, când ia foc vreo casă sau vreo claie de fân sau paie. Dacă se întâmplă pe acolo cineva şi are la îndemână o căldare mai înainte de a se întinde focul, îl poate stinge uşor cu puţină apă; dacă însă focul a luat proporţii, va trebui o mare osteneală şi multă apă pentru a‑l stinge, iar uneori este cu neputinţă să mai fie înăbuşită puterea focului. Asemenea se întâmplă şi cu păcatul în noi”.


Fragment din cartea Pr. Mihăiță Popa, Îndrumar pesntru restabilirea sănătății. Text îngrijit şi completat de Protosinghel Sofian Ardelean. Ediţia a patra revizuită. Editura EVANGHELISMOS, Bucureşti, 2009.


Sfântul Ignatie Briancianinov

 ,,Păzește-ți mintea și inima de învățătura mincinoasă ,, 


  Iarăși îti aduc, fiu credincios al Bisericii de Răsărit, cuvânt de sfat nemincinos și bun. Acest cuvânt nu e al meu: este cuvântul Sfinților Părinți. De la ei vin toate sfaturile mele. Păzește-ți mintea și inima de învățătura mincinoasă. Nu vorbi despre creștinism cu oameni molipsiți de învățături mincinoase; nu citi cărți despre creștinism scrise de dascăli mincinoși. Adevărul se află în tovărășia Duhului Sfânt: El este Duhul Adevărului. Minciuna o însoțește și o ajută duhul diavolului, care este minciună și părintele minciunii.


  Cel ce citește cărțile dascălilor mincinoși intră negreșit în părtășie cu duhul viclean și întunecat al minciunii. Lucrul acesta să nu ți se pară ciudat și de necrezut: așa spun răspicat luminătorii Bisericii, Sfinții Părinți (2). Dacă în mintea și sufletul tău nu este scris nimic, Adevărul și Duhul să scrie în ele poruncile lui Dumnezeu și învățătura Lui duhovnicească. De ți-ai îngăduit a-ți mâzgăli de tot tablele sufetului cu felurite cugete și întipăriri neduhovnicești, fără a lua aminte cu înțelepciune și fereală: „Cine e scriitorul, ce scrie el?“. 

 Să scrie pe tablele tale doar degetul lui Dumnezeu. Pregătește pentru acest scriitor minte și inimă curată, viețuind cu evlavie și întreagă înțelepciune: atunci, rugându-te tu și citind sfințitele cărti, pe nebăgate de seamă și în chip tainic se va scrie pe tablele sufletului tău legea Duhului.

Nu-ți este îngăduit să citești alte cărti despre religie decât cele scrise de către Sfinții Părinți ai Bisericii Sobornicești a Răsăritului. Acest lucru îl cere Biserica de Răsărit de la fii săi (3). Iar dacă gândești altfel și socoți porunca Bisericii mai puțin întemeiată decât socotința ta și a celorlalți de un cuget cu tine, atunci nu mai ești fiu al Bisericii, ci judecător al ei. Mă numești mărginit, neluminat îndeajuns, rigorist? 

Lasă-mă în mărginirea și în celelalte neajunsuri ale mele: voiesc mai bine a rămâne, cu toate aceste neajunsuri, fiu al Bisericii de Răsărit, decât ca, având toate părutele calități, să mă fac mai deștept decât ea și, ca atare, să-mi îngădui a nu-i da ascultare și a mă despărți de ea. Adevăraților fii ai Bisericii de Răsărit le va face plăcere glasul meu. Aceștia știu că cel care voiește a primi înțelepciunea cerească trebuie să lepede înțelepciunea sa pământească, oricât de mare ar fi ea, să o lase deoparte, să o taie, s-o recunoască drept nebunie, așa cum este ea de fapt (I Cor. III, 19).

 Înțelepciunea pământească este vrăjmașie împotriva lui Dumnezeu: ea legii lui Dumnezeu nu se supune și nici nu poate (Rom. VIII, 7). 

Dintru început aceasta este firea ei; așa va și rămâne până ce va lua sfârșit, când pământul si lucrurile de pe dânsul, iar dimpreună cu ele și înțelepciunea pământească, vor arde (II Pt. III, 10). Sfânta Biserică îngăduie citirea cărților eretice numai acelor mădulare ale sale care au mintea și simțirile inimii vindecate și luminate de Sfântul Duh, care pot deosebi întotdeauna între adevăratul bine și răul ce se preface a fi bine și se ascunde sub chipul adevărului.

 Marii bineplăcuți ai lui Dumnezeu, care au cunoscut neputința cea de obște a tuturor oamenilor, s-au înfricoșat de otrava eresului și a minciunii. Ca atare, ei au fugit cu toata râvna de împreună vorbirile cu oamenii molipsiți de învățăturile cele mincinoase și de citirea cărților eretice (4). 

  Având înaintea ochilor căderea preaînvățatului Origen, a lui Arie cel iscusit în certuri, a lui Nestorie cel bun de gură și a altor bogați în înțelepciunea acestei lumi, ce au pierit din pricina nădăjduirii în sine și a părerii de sine, ei au căutat mântuirea și au aflat-o în fuga de învățăturile mincinoase, în ascultarea față de Biserică până și în amănuntele cele mai subțiri.

 Păstorii și dascălii cei purtători de Duh și sfinți ai Bisericii nu citeau scrierile ereticilor celor hulitori de Dumnezeu decât siliți de nevoia de neînlăturat a întregii obști creștine. Prin cuvântul lor plin de putere, cuvânt duhovnicesc, ei au înfierat rătăcirile, au vestit tuturor fiilor Bisericii primejdia ascunsă în scrierile eretice sub numele frumoase ale sfințeniei și evlaviei. Eu și cu tine însa trebuie să ne pazim neapărat de citirea cărților alcătuite de dascăli mincinoși. Oricine a scris despre Hristos, despre credința și duhovnicia creștină fără să fie mădular al Bisericii de Răsărit, singura sfântă, poartă numele de dascăl mincinos.



  Spune-mi, cum este cu putință să-ți îngădui a citi orișice carte, când fiecare carte pe care o citești te poartă încotro voiește, te înduplecă să crezi în tot lucrul pentru care îi face trebuință încuviințarea ta, să te lepezi de tot ce are ea nevoie să lepezi? Experiența arată cât de pierzătoare sunt urmările citirii fără dreaptă socotință. Printre fiii Bisericii de Răsărit câte idei despre creștinism nu putem întâlni din cele mai tulburi, mai greșite, mai potrivnice învățăturii Bisericii, mai defăimătoare ale acestei sfinte învățături, idei însușite prin citirea cărților eretice! Nu te mâhni, prietene, pentru preîntâmpinările mele, care sunt insuflate de faptul că îți doresc binele cel adevărat. Tatăl, mama, dascălul bun nu se înfricoșează, oare, pentru pruncul nevinovat și fără experiență, atunci când el vrea să intre într-o cameră unde printre lucruri bune de mâncat se află otravă multă? Moartea sufletului e mai de plâns decât moartea trupească: trupul mort are să învieze și adeseori moartea trupului se face pricină de viață sufletului; dimpotrivă, sufletul omorât de rău este jertfă a morții veșnice, iar el poate fi omorât de orice gând care cuprinde vreun fel de hulă împotriva lui Dumnezeu, pe care cei neștiutori nu-l bagă nicidecum de seamă.

  Va fi o vreme, a proorocit Sfântul Apostol, când învățătura cea sănătoasă nu o vor primi, ci după poftele lor își vor alege loruși învățători să le răsfețe auzul, și de la  adevăr își întoarce auzul, iar către basme se vor pleca (II Tim. IV, 3-4). Nu te lăsa înșelat de titlurile răsunătoare ale cărților care făgăduiesc să-i învețe desăvârșirea creștină pe cei ce încă au nevoie de hrana pruncilor; nu te lăsa înșelat nici de podoaba cea din afară a cărții, de vioiciunea, puterea, frumusețea stilului, nici de faptul că autorul ar fi, pasămite, sfânt, care și-a dovedit sfințenia prin numeroase minuni (aluzie, probabil, la „sfinții” apuseni ca Francisc din Assisi – n. tr.).

 Învățătura mincinoasă nu se dă înapoi de la nici o născocire, de la nici o înșelăciune ca să dea basmelor sale înfățișarea adevărului și astfel să otrăvească mai lesne sufletul cu ele.

 Învățătura mincinoasă este deja, în sine, înșelare. Ea amăgește, înainte de cititor, pe scriitor (II Tim. III, 13). Semnul după care recunoaștem că o carte e cu adevărat folositoare de suflet este că a fost scrisă de un sfânt scriitor, mădular al Bisericii de Răsărit, încuviințat și recunoscut de Sfânta Biserică. Amin.


Sf. Sfântul Ignatie Briancianinov, Experiențe ascetice, Despre păzirea de cărțile care cuprind învățături mincinoase, Editura Sophia, București, 2008, pp. 93 – 95.




,,Potirul Nesecat ,, - icoana si rugaciunea  grabnic ajutatoare celor ce sufera de patima alcoolului.

 
 De ce este speciala aceasta icoana? 
Pentru ca este vazuta drept grabnic ajutatoare a celor tinuti de patima alcoolului. Toate icoanele cu Maica Domnului sunt mijlocitoare de mari daruri si bucurii, insa aceasta reprezentare este una unica. Icoana se afla in Biserica Acoperamantul Maicii Domnului, din Manastirea Serpuhov, Vasotk, manastire de calugari. Aici, zi si noapte ard candele si se inalta rugaciuni pentru alinarea si mantuirea celor tinuti de patima alcoolului, dar nu numai.

Icoana Potirul Nesacat a fost desoperita in Rusia, in anul 1878. 

Cum s-a petrecut minunea: un soldat in rezerva din Tula obisnuia sa-si dea toata pensia pe alcool, distrugandu-si astfel sanatatea si mantuirea. Desi a ajuns sa nu mai poata merge, el continua sa bea. 


 Intr-o noapte, un batran schimonah (sfant sau inger) i-a aparut in vis sfatuindu-l sa mearga la Manastirea Maicii Domnului din Serpuhov. Cuviosul i-a spus: "Mergi in orasul Serpuhov, la Manastirea Maicii Domnului. Acolo este o icoana a Maicii Domnului Potirul Nesecat, roaga-l pe parintele sa slujeasca inaintea ei o rugaciune si vei fi sanatos cu trupul si cu sufletul."
Pentru ca nu avea nici un ban si nici nu putea sa mearga, omul nu a luat in seama visul. Dar sfantul i-a aparut si a doua si a treia oara, indemnandu-l mai aspru sa mearga la manastirea de care i-a spus. Atunci, tarandu-se in patru labe, omul a ajuns pana in satul invecinat si s-a oprit la casa unei femei batrane care i-a intarit picioarele, pentru a putea merge, si barbatul a inceput sa se simta mai bine. In ziua urmatoare el a pornit din nou la drum, la inceput cu doua carje, apoi cu una, pana ce a ajuns la manastire.

Acolo el le-a povestit calugarilor visul sau, dar nici unul din ei nu parea sa stie de existenta vreunei astfel de icoane. In cele din urma, unul dintre ei si-a amintit de o icoana in care era pictat un potir. "Oare nu-i icoana care se afla in trecerea din catedrala la vesmintarie?" Pe spatele ei scria "Potirul Nesecat".

In batranul evlavios care i s-a aratat l-a recunoscut pe staretul Varlaam, ziditorul acestei manastiri. Chipul nou aflat a fost asezat in biserica si inaintea lui s-a savarsit rugaciunea. Nu numai ca i s-au vindecat picioarele, ci l-a parasit si atractia de neinvins pentru paharul cu vin. Dupa ce i s-a facut molitfa (rugaciunea) taranul s-a intors acasa complet sanatos si vindecat deplin de patima alcoolului.

Minunea cu sfantul purtator de grija si cu minunea din fata icoanei s-au raspandit cu repeziciune si multi suferinzi de patima betiei, impreuna cu familiile lor, veneau sa se roage in fata icoanei Potirul Nesecat. Multi dintre ei se reintorceau sa aduca multumiri Maicii Domnului pentru vindecare si pentru ca a raspuns la rugaciunile lor.

In fiecare duminica, la Manastirea Serpuhov Vyotsk, se citeste molitfa (rugaciunea) si Acatistul Potirul Nesecat, in fata icoanei, pentru cei suferinzi de patima betiei. In manastirea unde se afla icoana zilnic se savarsesc slujbe de sfintirea apei si se inalta rugaciuni pentru toti cei ce patimesc, cerand ajutor de la Imparateasa Cerului, inaintea Sfintei sale icoane.

Nenumarati pelerini vin la sfanta manastire, cerand vindecare pentru soti, frati, surori si tot sufletul ce sufera de patimi trupesti si sufletesti. Cea mai solemna slujba inaintea icoanei Maicii Domnului se savarseste in ziua de 18 mai, ziua hramului icoanei.

Troparul icoanei Potirul Nesecat


 Veniti dreptslavitorilor crestini, la dumnezeiescul si minunatul chip al Prea Sfintei Nascatoare de Dumnezeu, care satura inimile celor credinciosi din Potirul Nesecat al milostivirii Sale si arata minuni poporului celui binecinstitor. Acestea vazand si auzind, cu duhul praznuind, cu caldura sa-I strigam: Stapana Prea milostiva, tamaduieste neputintele si patimile noastre, rugand pe Fiul Tau, Hristos, Dumnezeul nostru, sa mantuiasca sufletele noastre !


Rugăciune pentru izbăvirea de patima beției, înaintea icoanei „Potirul nesecat”



 Preamilostivă Stăpână! La acoperământul tău alergăm acum: rugăciunile noastre nu le trece cu vederea, ci ne auzi cu milostivire pe noi – soţii, copii şi mame – , şi vindecă-i pe fra­ţii şi pe surorile şi pe rudeniile noastre, câţi sunt stăpâniţi de greaua patimă a beţiei, iar din această pricină cad de la maica lor, Biserica lui Hristos.

O, Milostivă Maică a lui Dumnezeu! Atinge-te de inimile lor şi degrab ridică-i din căderile pă­cătoase, adu-i pe ei la înfrânarea mântuitoare. Roagă-L pe Fiul tău, pe Hristos Dumnezeul nos­tru, ca să ne ierte nouă greşelile noastre şi să nu abată milele Sale de la norodul Său, ci să ne întă­rească în trezvie şi curăţie. Primeşte, Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, rugăciunile maicilor care varsă lacrimi pentru copiii lor, ale soţiilor care se tânguiesc pentru soţii lor, ale copiilor săr­mani care sunt părăsiţi de cei rătăciţi, şi ale noas­tre, ale tuturor celor ce cădem la icoana ta, şi să ajungă această strigare a noastră, cu rugăciuni­le tale, la Tronul Celui Preaînalt.

Acoperă-ne şi ne păzeşte de vânarea celui viclean şi de toate cursele vrăjmaşului, iar în ceasul cel cumplit al ieşirii noastre, ajută-ne să trecem fără poticnire prin vămile văzduhului şi cu rugăciunile tale ne izbăveşte de osânda cea veşnică, ca să ne acope­re pe noi mila lui Dumnezeu, în vecii cei nesfârşiţi. Amin.

      Lipsa Duhului Sfânt ne face trufași, mândri, egoiști, individualiști, pizmași, urâtori și urâți, răzbunători, zavistinici , răi ... 



  Lipsa Duhului Sfânt ne face trufași, mândri, egoiști, individualiști, pizmași, urâtori și urâți, răzbunători, zavistinici și răi. Atunci ne aflăm sub înrâurirea uneltirii celui viclean cu meșteșugitele lui curse. Prezența Duhului Sfânt ne dă răcorire, înălțare, mângâiere, întărire.

Dobândirea Duhului Sfânt


 Intreaga noastră viață va trebui să fie această unică cercetare și căutare a Duhului Sfânt. Fără Duhul Sfânt nu am adevărată existență și ființare. 

 Trăiesc în chip fals, mă bucur prostește, fac pe omul duhovnicesc. Lipsa Duhului Sfânt din viața mea mă face neluminat, fără bucurie autentică, neomenos, nepoliticos și nenobil, necugetat și nechibzuit, nedesăvârșit. Toate rugăciunile, toate „Doamne, miluiește”, toate metaniile, toate posturile și privegherile spre aceasta tind, când anume va veni ziua aceea luminată și strălucită a venirii Duhului Sfânt în viața noastră, care va constitui un anumit grad de fericire, de binecuvântare, și nespusă pace.

 În rugăciunea noastră, prima cerere ar trebui să fie dobândirea Duhului Sfânt. Cum spune minunatul Sfânt Simeon Noul Teologcă sufletul lui este nenorocit când lipsește Duhul Sfânt. Prezența Lui totuși, ne dă răcorire, înălțare, mângâiere, întărire. Așa cum Adam, cel întâi zidit, a luat viață odată cu suflarea dumnezeiască, la fel și sufletul lui înviază odată cu această cercetare cerească a Duhului Sfânt. Sufletul pregustă atunci slava cerească și veselia. Trăiește încă de acum Raiul. Simte prezența vie a lui Dumnezeu.

 Dimpotrivă, sentimentul lipsei Duhului Sfânt din viața noastră am spune că este o pregustare a osândei. Osânda este lipsa lui Dumnezeu, nevederea lui Dumnezeu potrivit Sfântului corifeu Maxim Mărturisitorul.  Osândă este atunci când nu iubim și când nu ne smerim. Adevărata dragoste creștină este întotdeauna jertfelnică și smerită. Numai cel ce se smerește  sincer  poate  să  iubească  deplin, dezinteresat, în întregime. Credinciosul care trăiește în Duhul Sfânt devine asemenea lui Dumnezeu și nu poate să nu aibă dragoste și smerenie. Lipsa Duhului Sfânt ne face trufași, mândri, egoiști, individualiști, pizmași, urâtori și urâți, răzbunători, zavistinici și răi. Atunci ne aflăm sub înrâurirea uneltirii celui viclean cu meșteșugitele lui curse.


   (Moise Aghioritul, Pathoktonia [Omorârea patimilor], Editura Εν πλω, Atena, 2011)




ACATISTUL CATRE PREA SFANTUL SI DE VIATA FACATORUL DUH, DUMNEZEUL NOSTRU


(Aducator de multa intelepciune si luminarea mintii pentru invatatura si reusita la examene, spor in casa)
In numele Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh, Amin.
Slava Tie, Dumnezeul nostru, Slava Tie!
Slava Tie, Dumnezeul nostru, Slava Tie!
Slava Tie, Dumnezeul nostru, Slava Tie!
Imparate ceresc, Mangaietorule, Duhul adevarului, Care pretutindenea esti si toate le implinesti, Vistierul bunatatilor si datatorule de viata, vino si Te salasluieste intru noi, si ne curateste pe noi de toata intinaciunea si mantuieste, Bunule, sufletele noastre.
Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fara de moarte, miluieste-ne pe noi!
Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fara de moarte, miluieste-ne pe noi!
Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fara de moarte, miluieste-ne pe noi!
Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh si acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.
Preasfanta Treime, miluieste-ne pe noi. Doamne, curateste pacatele noastre. Stapane, iarta faradelegile noastre. Sfinte, cerceteaza si vindeca neputintele noastre, pentru Numele Tau.
Doamne miluieste, Doamne miluieste, Doamne miluieste.
Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh si acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.
Tatal nostru, Care esti in ceruri, sfinteasca-Se Numele Tau, vie imparatia Ta, fie voia Ta, precum in cer si pe pamant. Painea noastra cea spre fiinta, da ne-o noua astazi, si ne iarta noua gresalele noastre, precum si noi iertam gresitilor nostri. Si nu ne duce pe noi in ispita, ci ne izbaveste de cel rau.
Pentru rugaciunile Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu, ale Sfintilor Parintilor nostri si ale tuturor Sfintilor, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ne pe noi. Amin.

Condacele si Icoasele:

Condacul 1:

Veniti toti credinciosii sa preaslavim pogorarea Sfantului Duh. Cel Care din sanurile Tatalui a purces asupra Apostolilor, acoperind ca si cu niste ape pamantul de cunostinta lui Dumnezeu si invrednicind de harul cel de viata facator al invierii si de slava cea de sus pe cei ce alearga la El intru curatire, sfintind si indumnezeind pe cei ce striga: Vino, Mangaietorule, Duhule Sfinte si te salasluieste intru noi!

Icosul 1:

Ingerii cu fete luminoase in ceruri neincetat slavoslovesc pe Duhul cel Sfant, dupa cuviinta datorata Izvorului vietii si Luminii celei Nematerialnice. Dimpreuna cu ei Te preaslavim si noi, Duhule Necuprins cu mintea, pentru milele Tale cele ascunse, si cu smerenie ne rugam sa fim adapostiti sub adumbrirea Ta cea fericita:

Vino, Lumina Adevarata, Duhovniceasca bucurie;
Vino, Nor Purtator de roua si Negraita Frumusete;
Vino si primeste ca pe un miros de buna mireasma duhovniceasca lauda noastra;
Vino si da-ne noua sa ne impartasim de bucuria purcederii Tale;
Vino si inveseleste-ne cu imbelsugarea darurilor Tale;
Vino, Vesnicule Soare Neapropiat si intru noi Iti fa lacas;
Vino, Mangaietorule, Duhule Sfinte si Te salasluieste intru noi!

Condacul 2:

In chipul limbilor de foc, intru lumina si suflare de vant de bucurie facatoare, pogorandu-Se Duhul cel Sfant peste Apostoli si de vapaia lui fiind cuprinsi, chemat-au pescarii intreaga lume la biserica lui Hristos; necazuri si nevoi ranband cu bucurie pe pamant si pe ape, de morsile cele cumplite nu se spaimantau, in tot pamantul iesind vestirea cantarii lor, celei de Dumnezeu insuflate: Aliluia!

Icosul 2:

Potir de ploaie datator, izvorator de foc, care pe muntele Sionului ai purces asupra Apostolilor, Tie cantare iti aducem, pe Tine Te binecuvantam si iti multumim Tie, Dumnezeule, Duhule Sfinte:

Vino, Cela Ce Sfant esti Biserica si o pazesti pre Dansa:
Vino si da un suflet si o inima celor ce cred in Tine;
Vino si aprinde evlavia noastra cea rece si neroditoare;
Vino si risipeste negura necredintei si a rautatii, care se indeseste pe pamant;
Vino si calauzeste pe toti pe drumul vietii celei drepte;
Vino si ne povatuieste la tot adevarul;
Vino, Intelepciune neajunsa, si cu judecatile cele de Tine stiute, mantuieste-ma;
Vino, Mangaietorule, Duhule Sfinte si Te salasluieste intru noi!

Condacul 3:

O, Prea Adanca Taina! Dumnezeule, Duhule necuprins cu mintea, Care impreuna cu Tatal si cu Fiul toate le-ai zidit! Tu care ai impodobit cetele ingerilor de sus, intru lacasul luminii celei neapropiate. Tu ai chemat la fiinta, cu stralucirea slavei, cetele de foc ale luminatorilor ceresti. Unind Tu trupul si sufletul intr-o minunata alcatuire, zidita-i neamul omenesc; pentru aceasta toata suflarea Ta lauda si canta: Aliluia!

Icosul 3:

Alfa si Omega, Inceputurile si Sfarsiturile, Tu, Vesnicule Duh, cu necuprinsa putere a purtarii deasupra apelor si cu infricosata Ta imbratisare ai adus pe toti si pe toate la viata. Din suflarea Ta cea de viata facatoare a rasarit, din genunea cea fara de chip, frumusetea lumii celei intai zidite, pentru care iti strigam:

Vino la noi Prea inteleptule Ziditor al lumii;
Vino, Cela ce esti Mare in micuta floare, ca si in luminatorii cerului;
Vino, Felurime negraita si frumusete vesnica;
Vino si lumineaza intunecata netocmire a sufletului meu;
Vino si ne arata pe noi zidire noua in Hristos;
Vino, Mangaietorule, Duhule Sfinte si Te salasluieste in noi!

Condacul 4:

O, Duhule Prea Bun si Neajuns, din care izvoraste sfintenia! Tu ai invesmantat-o pe Prea Curata Fecioara Maria cu stralucire orbitoare si neapropiata a Dumnezeirii tale, facand-o Maica a lui Dumnezeu Cuvantul, Imparateasa a ingerilor, spre mantuirea oamenilor. Cu puterea cea mai presus de lume, Tu i-ai umbrit pe prooroci si apostoli, Tu i-ai purtat pana in al treilea cer, Tu le-ai ranit inimile cu frumusetea cea de sus, punand in graiul lor indemn inflacarat, cu care aducem pe oameni la Dumnezeu. Tu ii preschimbi pe cei pacatosi, iar ei, plini fiind de arzatoare bucurie, iti canta: Aliluia!

Icosul 4:

Prin Duhul Sfant totul viaza, si cu puterea Lui se va scula spre invierea cea de obste toata zidirea, in ceasul de pe urma al veacului acesta si cel dintai al veacului ce va sa vie. Ridica-ne atunci din groapa Prea bunule, Mangaietorule, nu spre osanda, ci spre a ne impartasi de fericire, intru Dumnezeiasca lumina, cu Sfintii toti, cu rudele si apropiatii nostri.

Vino dar, si de a sufletului moarte ne izbaveste;
Vino si, inainte de sfarsitul nostru, ne indestuiasca cu trupul si sangele Mantuitorului Hristos;
Vino si da-ne sa adormim in pace, cu cuget neintinat;
Vino si luminoasa fa scularea noastra din somnul mortii;
Vino si ne invredniceste ca sa privim cu bucurie la norii vesniciei;
Vino si fa-ne fii ai nestricaciunii;
Vino si lumineaza atunci ca un soare, trupurile noastre cele fara de moarte;
Vino, Mangaietorule, Duhule Sfinte si te salasluieste intru noi!

Condacul 5:

Auzind glasul Tau: „Daca cineva inseteaza, sa vina la mine si sa bea”, rugamu-te, Fiule al lui Dumnezeu, astampara-ne setea de viata duhovniceasca si da-ne apa vietii. Revarsa asupra-ne unda harului Duhului Sfant, Celui ce impreuna cu Tine are izvor in Tatal, ca sa nu mai insetam in veac, toti cei ce cantam cu umilinta: Aliluia!

Icosul 5:

Nestricaciosule si Neziditule, Vesnicule, Prea Induratule Duh, Aparatorule al celor drepti, Curatitorule al pacatosilor, slobozeste-ne de orice intinaciune, ca stralucirea luminii harului Tau sa nu se strice intru noi, cei care Iti cantam:

Vino, Prea Bunule si da-ne umilinta si izvoare de lacrimi;
Vino si ne invata sa ne inchinam tie in Duh si in adevar;
Vino, Prea Inaltule Adevar, si lamureste indoialile saracacioasei mele intelegeri;
Vino, Viata Neimbatranitoare, si ne primeste din stramtoarea veacului acesta pamantesc;
Vino, Lumina Vesnica, si se vor risipi toate nalucirile si spaimele;
Vino, Putere vesnic noua, improspatandu-i pe copii tai cei osteniti;
Vino, Nemarginita Bucurie, si uitate vor fi vremelnicele intristari;
Vino, Mangaietorule, Duhule Sfinte si Te salasluieste intru noi!

Condacul 6:

Salta, fiica a luminii, Sionule, Sfanta Maica! Impodobita, Marita Mireasa, cu cerurile deopotriva, stralucitoare Biserica soborniceasca a lui Hristos! Asupra-ti odihneste Duhul Cel prea Sfant, Care tamaduieste neputintele, implineste lipsurile, daruieste viata celor morti si ii aduce la viata vesnica pe toti cei ce cu cuviinta si cu dreptate striga: Aliluia!

Icosul 6:

„In lume necazuri veti avea”, a zis Mantuitorul. Unde vom afla alinare si cine ne va Mangaia? Tu, Duhule Mangaietor, Insuti dezleaga intristarea noastra! Mijloceste pentru noi cu suspinuri negraite si usureaza inimile celor care te roaga:

Vino, Dulce racoare a celor osteniti si impovarati;
Vino, Impreuna Graitorule cu cei intemnitati si Adapostul celor prigoniti;
Vino, si miluieste pe cei slabanogiti de saracie si de foamete;
Vino si tamaduieste patimile trupurilor si sufletelor noastre;
Vino si cerceteaza pe toti cei care inseteaza de lumina ta;
Vino si alina intristarea noastra cu nadejdea vesnicei bucurii;
Vino, Mangaietorule, Duhule Sfinte si Te salasluieste intru noi!

Condacul 7:

„Celui care huleste impotriva Duhului Sfant, nu i se va ierta aceasta nici in veacul acesta, nici in cel viitor”, a spus Domnul. Ascultand acest cuvant strain ne cutremuram, ca nu cumva sa fim judecati cu cei neascultatori si cu luptatorii impotriva lui Dumnezeu. Nu lasa, Duhule Sfinte, inima noastra sa plece spre cuvinte de viclesug. Intoarce din schisme, eresuri si necredinta pe toti cei rataciti, iar pe intai nascutii Bisericii Tale invredniceste-i sa cante in vecii vecilor: Aliluia!

Icosul 7:

Cand S-a indepartat Duhul Sfant de la Saul, atunci spaima si nelinistea l-au cuprins, iar intunericul deznadajduirii l-au coborat in cele mai de dedesubt; asa mi s-a intamplat si mie in ziua intristarii si impietririi cugetului meu, caci m-am indepartat de la lumina Ta; ci da-mi a Te chema necontenit, Ocrotirea sufletului meu pana ce lumina Ta ma va lumina pe mine, cel imputinat la suflet:

Vino dar, si nu ma lepada pentru cartirea si nerabdarea mea;
Vino si potoleste cumplita vijelie a tulburarii si aprinderii;
Vino si odihneste pe cei necajiti de stramtorile vietii;
Vino si imblanzeste inima in ziua impietririi si a maniei;
Vino si surpa urzelile, tulburarile si spaimele duhurilor intunericului;
Vino si da-ne cu suflarea Ta, inima zdrobita, ca prin rabdare sa mantuim sufletele noastre;
Vino, Mangaietorule, Duhule Sfinte si te salasluieste intru noi!

Condacul 8:

Mantuieste-ma, Cerescule Parinte!
Saraci suntem, neputinciosi si orbi, si goi duhovniceste!
Daruieste-ne aurul Tau, cel curatit in foc, cu vesmant alb acopera rusinea noastra, vindeca ochii nostri cu alifia Ta. Pogoara si in vasele cele necurate ale sufletelor noastre harul prea Sfantului Tau Duh, Cel de viata facator, invrednicindu-ne bucuriei celei de a doua nasteri pe toti cei ce cantam: Aliluia!

Icosul 8:

Ca turnul Babel se prabuseste fericirea pamanteasca. Jalnice sunt toate stradaniile omenesti. Bine imi este mie ca m-ai smerit, ca in pacate si in caderi mi-ai acoperit toata slabiciunea si nimicnicia. Fara de Tine nimic nu putem face, dar nadajduim ca ne vom mantui prin harul Tau, graind:

Vino dar, Unule Prea Inteleptule Ziditor al vietii;
Vino si lamureste-ne caile Tale cele neintelese;
Vino precum un fulger si lumineaza sfarsitul vietii pamantesti;
Vino si binecuvinteaza tot inceputul bun pe care il punem;
Vino si fii noua ajutator la fapte bune;
Vino si lumineaza mintea noastra in ceasul descumpanirii;
Vino si daruieste duh de pocainta, ca sa se risipeasca prin aceasta scarbele ce stau sa vina asupra lumii spre pedepsire;
Vino, Mangaietorule, Duhule Sfinte si Te salasluieste intru noi!

Condacul 9:

Atat a iubit Dumnezeu lumea, ca si pe Fiul Sau cel Unul Nascut L-a dat , Care S-a intrupat de la Duhul Sfant si din Maria Fecioara, si si-a intins pe Cruce mainile Sale de Ziditor al lumii, iar prin sangele Sau rascumparat-a din pacat si din moarte intreaga lume! Pentru aceea, toata zidirea asteptand libertatea maririi fiilor lui Dumnezeu, canta Tatalui Care a iubit, Fiului care a rascumparat si Duhului Care sfinteste: Aliluia!

Icosul 9:

Duhul Cel Facator de viata, Care S-a pogorat asupra lui Hristos la Iordan, in chip de porumbel a odihnit si asupra mea, cand ma aflam la scaldatoarea Sfantului Botez; s-a intunecat insa lucrarea bunatatii Sale din pricina greselilor mele. Pentru aceea, precum asteapta zorii drumetul ratacit noaptea in padure, asa si eu insetez de razele tale, Bunule, ca sa nu pier cu totul:

Vino dar, la cel Pecetluit cu numele Tau cel infricosat;
Vino dar si usureaza cugetul chinuit si parjolit fara crutare;
Vino si innoieste intru mine chipul Tau ce S-a intunecat;
Vino si risipeste nalucirile cele nascute din pacat;
Vino si ma invata sa impartasesc durerile cele straine;
Vino si pleaca-ma sa iubesc intreaga Ta zidire;
Vino si da-mi iarasi bucuria mantuirii Tale;
Vino, Mangaietorule, Duhule Sfinte si Te salasluieste intru noi!

Condacul 10:

Duhul Sfant naste a doua oara pe om spre viata vesnica. Duhul Sfant insufleteste pe mucenici, sfinteste preotii, incununeaza pe cei drepti, face din paine si vin Insusi Dumnezeiescul Trup si Sange. O, adancul bogatiei si intelepciunii lui Dumnezeu! Da-ne cununa darurilor Tale: Dragostea vesnica si atotiertatoare, care se intristeaza pentru vrajmasi si vrea ca toti sa fie mantuiti fiind prin ea, ca niste fii ai luminii si strigam: Aliluia!

Icosul 10:

Cine ne va desparti de dragostea lui Dumnezeu? Scarba, sau stramtoarea, sau prigoana, sau foamea, sau golatatea, sau nevoia, sau sabia? Daca ne vom lipsi chiar de toate cele de pe pamant, avem mostenire nepieritoare in ceruri: ci da-ne, Doamne, sa Te iubim nu cu cuvantul sau cu limba, ci cu fapta nemincinoasa si cu nevointa intregii vieti:

Vino, Atotputernicule Duh, si ne sporeste credinta atotbiruitoare;
Vino si ne da indrazneala in rugaciune;
Vino si incalzeste inimile, ca sa nu se raceasca dragostea noastra din pricina prea multor faradelegi;
Vino si da-ne sa nu cadem in vreme de prigoana si de batjocorire a credintei;
Vino si ne pazeste de ispite peste puteri si de sminteli;
Vino si inviaza inimile noastre prin inrourarea Ta;
Vino, tamaduieste-ne, sfinteste-ne si ne ridica, Bunule, cu harul Tau;
Vino, Mangaietorule, Duhule Sfinte si te salasluieste intru noi!

Condacul 11:

Acestea zice Domnul: „Varsa-voi Duhul Meu peste tot trupul, si fii si fiicele voastre vor prooroci, batranii vostri visuri vor visa, iar tinerii vostri vor vedea vedenii”. Duhule Prea Dorit, da-ne doar o faramitura de la masa fiilor celor alesi ai Mangaierilor Tale, celor care cu umilinta strigam: Aliluia!

Icosul 11:

Acolo unde ai rasarit, fie si doar pentru o clipa, in locul cel de taina al sufletului, stralucind ca un fulger, neuitata este frumusetea descoperirii Tale, prin care se preschimba, cu preschimbare dumnezeiasca si infricosata cuviinta, faptura cea din tina. Invredniceste-ne Bunule Mangaietor, inca din viata pamanteasca sa Te vedem cu inima curata, noi, cei care strigam:
Vino, Fulger Datator de lumina vesniciei;
Vino si lumineaza-ne cu stralucirea cea neinserata;
Vino, Vistiernicul smereniei si Veselia celor blanzi;
Vino, Apa Vie, racoreste-ne arsita patimilor;
Vino, ca departe de Tine nu aflam liniste si tihna;
Vino, ca impreuna cu Tine pretutindeni este Imparatia Cerurilor;
Vino si intipareste-ne in suflet chipul Tau cel ca de soare;
Vino, Mangaietorule, Duhule Sfinte si Te salasluieste intru noi!

Condacul 12:

Rau nesecat al harului, Cela Ce ierti pacatele, Duhule Sfinte! Primeste rugaciunea noastra pentru intreaga lume, pentru cei credinciosi si pentru cei necredinciosi fiii neascultarii; si pe toti aduna-i in Imparatia Sfintei Treimi, ca sa se rusineze de Tine si cel din urma vrajmas – moartea – iar lumea, renascuta din focul cel curatitor, sa cante cantarea cea noua a nemuririi: Aliluia!

Icosul 12:

Vad cu duhul cetatea lui Dumnezeu – Ierusalimul Ceresc – ca pe o mireasa impodobita, cu chip de soare, in sarbatoare. Aud saltarea dreptilor la Cina Domnului, aud glasurile ingerilor si pe prea luminatul nostru Domn intre alesii Sai, iar durerea, intristarea si suspinarea fug. Imparate Ceresc, Duhule Sfinte, invredniceste-ne prin inseptita cununa a darurilor Tale sa ne impartasim in Domnul de bucuria vesnica, noi, cei care strigam:

Vino, Bunule, si trezeste in noi setea de viata de dincolo de mormant;
Vino si aprinde in inimile noastre dorirea vietii veacului celui adevarat;
Vino si ne descopera bucuria Imparatiei celei ce va sa vina;
Vino si da-ne stralucirea ca zapada a curatiei;
Vino si umple-ne cu stralucirea Dumnezeirii;
Vino si ia-ne la nunta mielului;
Vino si ne invredniceste sa impartim in slava Ta cea vesnica;
Vino, Mangaietorule, Duhule Sfinte si Te salasluieste intru noi!

Condacul 13: (acest condac se zice de trei ori)

O, noian purtator de lumina al iubirii celei mantuitoare, Duhule Facator de viata! Incalzeste cu suflarea venirii Tale neamul omenesc cel inghetat intru faradelegi, grabeste pieirea raului cu nepatrunsele Tale judecati si ne descopera cum sa praznuim in vesnicie adevarul cel Dumnezeiesc, astfel ca sa fie Dumnezeu totul intru toate, si cele ceresti si cele pamantesti si cei izbaviti din iad, dimpreuna sa cante: Aliluia!

Apoi se zice iarasi Icosul 1:

Ingerii cu fete luminoase in ceruri neincetat slavoslovesc pe Duhul cel Sfant, dupa cuviinta datorata Izvorului vietii si Luminii celei Nematerialnice. Dimpreuna cu ei Te preaslavim si noi, Duhule Necuprins cu mintea, pentru milele Tale cele ascunse, si cu smerenie ne rugam sa fim adapostiti sub adumbrirea Ta cea fericita:

Vino, Lumina Adevarata, Duhovniceasca bucurie;
Vino, Nor Purtator de roua si Negraita Frumusete;
Vino si primeste ca pe un miros de buna mireasma duhovniceasca lauda noastra;
Vino si da-ne noua sa ne impartasim de bucuria purcederii Tale;
Vino si inveseleste-ne cu imbelsugarea darurilor Tale;
Vino, Vesnicule Soare Neapropiat si intru noi Iti fa lacas;
Vino, Mangaietorule, Duhule Sfinte si Te salasluieste intru noi!

si Condacul 1:

Veniti toti credinciosii sa preaslavim pogorarea Sfantului Duh. Cel Care din sanurile Tatalui a purces asupra Apostolilor, acoperind ca si cu niste ape pamantul de cunostinta lui Dumnezeu si invrednicind de harul cel de viata facator al invierii si de slava cea de sus pe cei ce alearga la El intru curatire, sfintind si indumnezeind pe cei ce striga: Vino, Mangaietorule, Duhule Sfinte si Te salasluieste intru noi!


sursa http://www.doxologia.ro