Totalul afișărilor de pagină

vineri, 27 mai 2016



Despre copiii lepadati - Parintele Arsenie Boca





[...] Alta durere mare pe care o aveti voi mamele, dar care atarna si-asupra tatilor, sunt copiii lepadati. E pacat strigator la cer! E ucidere la mijloc, nu e ceva mai usor. E pacat strigator la cer. Ascultati toti cu luare aminte. Sangele lor striga razbunare. De aceea nu vei avea noroc cu ceilati ci plans si jale. Razbunarea sangelui varsat se face fara mila, ori ca iti ia Dumnezeu si pe ceilalti, ori vor cere insasi capul mamei. Stiti bine ca aceasta se intampla la multe atunci pe loc. Iar aceasta asa se tocmeste, ca atata suparare vei avea in casa incat iti pierzi cumpatul si uiti de marea mila a lui Dumnezeu ce o are cu toti pacatosii. Si se apropie diavolul de tine si-ti baga-n cap gandul sa-ti iei lumea in cap si sa-ti faci capatul. Asta e glasul impotriva tuturor celor ce fac asa. Mare ispitire patesc mamele care au ucis copii. Iar daca vrei sa scapi tu si ceilalti copii pe care i-ai facut trebuie sa pui in loc tot atatia copii ai altor femei sarace si sa-i botezi. Iar daca nu, ia-i si botezati gata caci stie Dumnezeu cat te mai tine. Si sa grijesti de dansii ca si de copiii tai, cu imbracaminte si incaltaminte frumoasa, bani de scoala, pana-s in stare sa-si castige singuri painea. Si ce scoti din copiii tai aceea sa iasa si din aceia. Iar toate necazurile ce le vei avea in vremea asta fie pentru ei fie de la ei sa le rabzi toate nadajduind mila lui Dumnezeu, ca-ti va ierta pacatul. Caci prin rabdare ispasesti pacatul. Iar milostenia cu osteneala biruie inaintea judecatii.
Acesta e un cuvant de mangaiere pentru voi. Dar sa faceti ce v-am spus si nu cu tandaleala. Si sa cresteti copii nu numai cu painea voastra ci si cu hainele voastre, cu banii vostri. Caci de Dumnezeu nu te poti plati cu minciuna. Si-ti va spune diavolul ca i-ai dat destul. Asta numai ca sa te bage dator, ca sa-i fi si lui datornic, sa nu-ti platesti fata de Dumnezeu datoria.
Si sa invete pe cele tinere sa nu faca si ele aceleasi stiind tu cata frigare in suflet ai patimit tu pe urma.
Vrei copii putini? Nu te atinge de barbat. Insa ca sa puteti face lucrul acesta trebuie sa va infranati cu postul, iar eu zic cu foamea. Caci trupului acestuia de pe noi nu-i pasa daca ne baga in focul iadului. De aceea ar trebui ca nici noua sa nu ne pese de poftele lui ci sa le mai ucidem cu postul.
Te sfatuieste barbatul sa ucizi copiii? Sfatul e ucigas, nu-l asculta ci mai bine rabda sa fii alungata de la casa lui si va vedea Dumnezeu osteneala ta si nu te va parasi, ca te va milui de vei fi vrednica.
In toate astea de pana aici se incurca oamenii care nu postesc. Caci aceia sunt izbiti de toate relele, dupa cum au zis Parintii, ca toate relele de la stomac incep, dupa cum vazura-ti iar eu va spun ca si de la brau in jos.

****




Gandestete ca si tu ai fost un copil, un copil care mama ta nu te-a lasat la spital ,nu a  facut avort cu tine, ea ti-a dat viata, ti-a dat o sansa se te afirmi, ti-a dat o sansa sa traiesti. Acum poate esti si tu mama la randul tau, de ce vrei sa iei viata copilului tau? De ce nu ii dai o sansa?

Un sfert de milion de avorturi pe an:

Peste 21 de milioane de avorturi in Romania din 1958 pana in 2008



***************

CANONUL DE POCĂINŢĂ PENTRU PRUNCII AVORTATI


Acum aşează-te, dacă poţi în genunchi, iar de nu poţi, stai cu capul plecat, şi cu multă luare aminte şi cu adâncă părere de rău pentru păcatul ce l-ai săvârşit spune acest canon de pocăinţă, nădăjduind în iubirea de oameni şi în iertarea Preamilostivului Dumnezeu, Care nu vrea moartea păcătosului ci să se întoarcă şi să fie viu.

Cântarea I

Răstignitu-Te-ai pe Cruce de bunăvoie, Hristoase Dumnezeule, ca să mântuieşti pe cei căzuţi de bunăvoie în întunericul păcatelor. Încrezător în dumnezeiasca ta îndurare, iată, vin acum şi eu păcătosul, şi mă mărturisesc Ţie cu durere: am ucis, Doamne, şi mâinile mele sunt pline de sânge. Vrednic sunt de osândă. Ard de viu în focul conştiinţei şi nu am unde să fug de la faţa mâniei Tale.

Miluieşte-mă, Dumnezeule, miluieşte-mă.

Uscatu-m-am precum smochinul neroditor, însumi făcându-mă ucigaş de oameni. Auzi-mă, Doamne, nu mă lepăda pe mine după dreptate, ci mă acoperă şi mă îndreaptă pe mine, cel cu totul neputincios şi strâmb şi fără glas întru apărarea mea.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Omule împietrit şi întunecat de noroiul păcatelor, nu zăbovi în somnul adânc al conştiinţei, ci văzând sabia atârnată deasupra capului tău, trezeşte-te ca să plângi faptele tale cu amar.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Maica lui Dumnezeu Preacurată, întinde-mi mâna mie, celui sărac de toată bunătatea, şi mă oblojeşte pe mine cel greu vătămat de puroiul rănilor nenumărate ce-mi brăzdează sufletul, inima şi cugetul.

Cântarea a 3-a

Loveşte piatra inimii mele cu toiagul milostivirii Tale, Doamne, ca să izvorască apa pocăinţei în pustiul învăpăiat al răutăţii şi să încolţească în sufletul meu tot gândul bine-plăcut Ţie.

Miluieşte-mă, Dumnezeule, miluieşte-mă.

Străin şi împovărat zac umblu pe pământ şi însemnat de stigmatul păcatelor mele celor grele. Auzi, suflete al meu, sângele pruncului tău cum strigă către Domnul Ši te trezeşte şi te pocăieşte de faptele tale cele rele.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Vai mie, înnegritului suflet! Viaţa îmi pare ca o noapte nesfârşită, trezitu-m-a dogoarea iadului şi strigătul mut al pruncului de dincolo de mormânt mi se înfige în inimă. Ridică-te, suflete al meu, din amăgirea cea împietrită şi agaţă-te de poala milostivirii dumnezeieşti, rugând pe Domnul să te poarte, peste abisurile deschise să te înghită, către limanul pocăinţei.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Iartă-mă, Stăpână, pe mine cel nesocotit şi răzvrătit împotriva voii celei sfinte a Fiului Tău. Nu mă lăsa pe mine cel căzut, ia-mă sub Acoperământul tău şi mă mântuieşte din pierzarea sigură.

Cântarea a 4-a

Măsura nelegiuirii nu poate fi tâlcuită de limbi omeneşti. Precum Ponţiu Pilat , mintea mea şi-a spălat mâinile, adică gândurile, de povara uciderii, iar ca şi poporul evreu, sufletul meu a zis: "Răstigneşte-L. Sângele Lui asupra noastră". Suflete al meu învârtoşat şi îngheţat în iarna patimilor, pocăieşte-te de faptele tale cele rele.

Miluieşte-mă, Dumnezeule, miluieşte-mă.

O, iubire alungată! Nu te voi mai vedea niciodată! O, cutremur şi spaimă de pedeapsă ce atârnă asupra capului meu! O, talant pe veci îngropat! Vai! Vai! Inima mea ca un cărbune stins s-a înnegrit. Nu întârzia, suflete al meu, ci acum, înainte de a pieri ca fumul, caută mai vârtos mântuirea şi te pocăieş te pentru împărăţia lui Dumnezeu.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Scoală-te, omule ticălos şi leneş, care ai îngropat chipul lui Dumnezeu sădit în tine sub murdăria păcatelor. Acum e clipa pocăinţei. Smereşte-te ca tâlharul de-a dreapta şi cerând mai vârtos îndurare, roagă-L pe Domnul să te pomenească întru Împărăţia Sa.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Preacurată Maică şi Fecioară, în inima ta sabie am înfipt, şiroaie de lacrimi ai vărsat pentru pruncii cei fără de apărare. Ci cu dumnezeiască milă insuflată de Fiul tău, îndură-te de mine cel neîndurător şi mă mântuieşte din toată boala sufletească şi patima trupească.

Cântarea a 5-a

O rază din dumnezeiasca strălucire a coborât, prin mila Celui Preaînalt, să împrimăvăreze după o menire tainică Ši sfântă viaţa cea trecătoare. Vai mie! Mi-am astupat ochii cu noroiul grijilor Ši al patimilor, iar mâinile fărădelegi în întuneric au lucrat. Pocăieşte-te, suflete al meu, căci ceasul înfricoşătoarei Judecăţi se apropie.

Miluieşte-mă, Dumnezeule, miluieşte-mă.

O, icoană străpunsă! O, mâini pătate de sânge nevinovat! O, nepăsare îngheţată a sufletului! Vai! Vai! Un întuneric dens, o lavă a durerii cuprinde sufletul ucigaşilor de prunci. Inima mi se clatină, conştiinţa e un colos care fără de veste mă apasă cu mustrări şi mintea se zbate în ghearele vrăjmaşilor nevăzuţi. Dă-mi, Doamne inimă înfrântă şi smerită şi mă scoate pe mine cel deznădăjduit din Egiptul patimilor, cu mâna Ta cea atotputernică.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Pocăieşte-te, suflete al meu, şi măcar în ultimul ceas leapădă voia cea rea, după cum darul lui Dumnezeu l-ai lepădat şi templul Lui cel sfânt l-ai necinstit. Bate şi strigă, lăcrimează şi suspină către Domnul şi te dezleagă din lanţurile întunericului.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, scapă-mă pe mine cel rănit şi sângerând de cursa întinsă mie de vrăjmaşii nevăzuţi şi în care nebuneşte m-am aruncat cu voia mea cea stricată. Du rugăciunile mele nevrednice şi sărace Fiului tău şi mijloceşte mie, celui bogat în păcate, îndurare, că la Dumnezeu toate sunt cu putinţă.

Cântarea a 6-a

În desfrânarea sufletului şi a trupului mi-am cheltuit libertatea încredinţată mie spre mântuire, şi am sugrumat iubirea cu grijile lumii. Dar acum, mult îndurate şi milostive Stăpâne, pogoară în inima ce strigă către Tine Cuvântul Tău izbăvitor a toată stricăciunea şi mă înţelepţeşte să fac voia Ta.

Miluieşte-mă, Dumnezeule, miluieşte-mă.

Cu ce preţ mi-am vândut sufletul celui viclean, eu nemulţumitorul? Căci am urmat, ca Ši Iuda, vrăjmaşului ucigător de oameni, iar acum sângele iubirii se scurge fără oprire din inima mea cea rănită de moarte; ci Tu, Doamne, caută spre mine din adâncul cel nepătruns al iubirii Tale şi zideşte întru mine inimă curată, ca să nu rămân întru chinul osândei, ci să fac pururea voia Ta.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Scoală-te omule căzut, şi nu zăbovi în abisul deznădejdii, ci aleargă către Dumnezeu, mărturisind păcatele tale, căci El singur este credincios şi puternic ca să-ţi ajute. Cercetează-te pe tine însuţi să nu cauţi slava de la oameni şi cere degrabă de la Domnul mântuire de patimi şi ajutor ca să faci voia Lui.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, păzeşte-ne pe noi de căderea în ispita cea pierzătoare de suflet şi fii nouă mângâietoare, nădejde şi ocrotitoare tare. Mijloceşte Stăpână, ca o Maică milostivă, către Fiul Tău, ca să ne izbăvească de răutăţile vrăjmaşului, să-şi întoarcă faţa Lui spre noi şi să ne lumineze cu îndreptările Sale.

Fereastra sufletului e spartă de viforul patimilor care mă răscoleşte, iar lepra albă a păcatului se lăţeşte în mine. Trezeşte-te, suflete al meu, din întunecatul coşmar şi ieşi din ascunzişurile ruşinii strigând către Lumina cea neînserată: Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine păcătosul!

Pe marginea cuptorului iadului umblu şi nu am putere şi nici îndrăzneală să caut scăpare fără numai spre Pâinea vieţii, către care strigă, suflete al meu, împreună cu mama demonizatei: Nu sunt vrednic să mă numesc fiu al Celui Preaînalt, ci primeşte-mi, Doamne, lacrimile şi pocăinţa, aruncă-mi mie din fărâmiturile ce cad de la masa copiilor tăi şi mă mântuieşte pe mine, păcătosul.

Cântarea a 7-a

Ce-mi foloseşte să câştig lumea întreagă, dacă-mi voi pierde sufletul? Sau ce aş putea să dau în schimb pentru sufletul meu? De duh mort şi surd sunt stăpânit: mut pentru mărturisire curată şi surd la ascultarea poruncilor. Ci ajută, Doamne, necredinţei mele, ceartă duhul cel necurat şi mă miluieşte pe mine, păcătosul.

Miluieşte-mă, Dumnezeule, miluieşte-mă.

Te-am lepădat, Doamne, să nu mă lepezi pe mine nevrednicul. Te-am vândut vrăjmaşilor Tăi pe arginţii grijilor şi desfătărilor mele, să mă răscumperi din robia întunericului. Te-am dat morţii, ci înviază Tu sufletul meu cel omorât cu păcatele. Nemilostiv fiind eu, miluieşte-mă, Hristoase Dumnezeule, pe mine păcătosul.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Ca un porumbel cu aripile deschise, trimis fiind de Tine, Doamne, cu vestea cea bună, pe pruncul din pântece l-am săgetat eu ticălosul din zbor, în mijlocul templului cel nefăcut de mână al trupului. Ci varsă, suflete al meu, răutatea care te otrăveşte şi neîncetat strigă: Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine păcătosul!

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Ridicat-am sabia asupra Mielului lui Dumnezeu. Ci sârguieŠte, Stăpână şi Maică Fecioară, şi degrabă străpunge-mă cu săgeata cea dulce a dragostei lui Hristos, înainte de a mă străpunge duhurile răutăţii cu săgeata lor veninoasă şi de moarte aducătoare.

Cântarea a 8-a

Dând morţii de ocară însuŠi chipul nevinovăţiei, cum voi scăpa neplivit de coasa morţii şi osândei care se apropie? Vai mie! Nu numai că am trăit în trândăvie şi neîngrijire a sufletului, ci cu sârguinţă m-am supus sfatului cel viclean, iar sămânţa aruncată de semănător o am distrus-o. Ci aruncă-mi, Doamne, mie celui cufundat în valurile pierzării lemnul Crucii Tale care pluteşte pururi deasupra a toată stricăciunea.

Miluieşte-mă, Dumnezeule, miluieşte-mă.

Caută ca un îndurat spre mine, Iubitorule de oameni, şi nu Te scârbi de mirosul urât al păcatelor mele. Cu dumnezeiasca Ta purtare de grijă îndreptează-mă în viaţa aceasta şi fi mie milostiv când vei veni întru slavă să judeci viii şi morţii.

Binecuvântăm pe Tatăl şi pe Fiul şi pe Sfântul Duh, Domnul.

Învârtoşatu-s-a inima mea, iar ochii şi urechile mele le-am închis, ca nu cumva să văd sau să aud şi cu inima să înţeleg fapta de care s-au cutremurat toţi sfinţii şi oştile îngereşti. Ci răsai, Doamne, în sufletul meu, mlădiţa sfântă a Dragostei Tale, şi vindecă sufletul meu pustiit şi însetat de pocăinţă.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Străluceşte-mi mie raza pocăinţei şi acoperă-mă cu aripile smereniei Tale, Preacurată Născătoare de Dumnezeu, pe mine cel ce am rupt peceţile iubirii cu voia mea cea pătimaşă, şi mă izbăveşte, Stăpână, de Judecata ce va să fie.

Cântarea a 9-a

Dumnezeu a suflat suflare de viaţă şi-n pântece de mamă suflet viu s-a făcut. Iar eu am suflat suflare de moarte şi am stins lumânarea abia aprinsă a vieţii celei nevinovate; martori înlăcrimaţi ai nebuniei mele sunteţi şi sprijinitori în neputinţa cea cumplită, îngeri, arhangheli şi toate puterile cereşti; vouă înalţ ruga mea, mijlociţi la Judecătorul nemitarnic să mă miluiască pe mine, păcătosul.

Miluieşte-mă, Dumnezeule, miluieşte-mă.

Nu am îmbrăcăminte să intru în cămara de nuntă şi frică îmi e să fiu zvârlit afară în întunericul cel veşnic. Ci primiţi plângerea mea, sfinţilor, patriarhilor, împăraţilor şi proorocilor, apostolilor şi arhiereilor, şi toţi aleşii lui Hristos şi rugaţi-vă pentru mine să scap din gheena nedragostei.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Uleiul din candelă l-am vărsat, iar Mirele se apropie şi nu am cu ce să-L întâmpin. Ci eu către voi strig, sfinţilor, mucenicilor, pustnicilor, preacuvioşilor şi toţi sfinţii, care vă rugaţi lui Dumnezeu pentru toată lumea, grăbiţi către mine şi cereţi Domnului milă să izbăvească sufletul meu în ceasul morţii.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Împărăteasa cerurilor, nădejdea şi mângâierea tuturor marginilor pământului, picură mie o picătură din roua dumnezeiască a dragostei tale, mântuieşte-mă din prăpastia patimilor în care am căzut ca şi pe oaia cea pierdută şi mijloceşte la Fiul tău ca să fie milostiv când voi sta fără cuvânt de apărare înaintea Scaunului Judecăţii.

Cuvine-se cu adevărat să te fericim pe tine, Născătoare de Dumnezeu, cea pururea fericită şi prea nevinovată şi Maica Dumnezeului nostru. Ceea ce eşti mai cinstită decât heruvimii şi mai mărită, fără de asemănare decât serafimii, care fără stricăciune pe Dumnezeu Cuvântul ai născut. Pe tine cea cu adevărat Născătoare de Dumnezeu te mărim.

Rugăciunea Cuviosului Iacob, cel ce s-a pocăit de păcatele curviei şi uciderii închis într-un mormânt, pe care a zis-o timp de zece ani cu multă plângere, cu plecări de genunchi şi cu bătăi în piept fără cruţare:

Cum voi putea căuta spre Tine, Dumnezeule? Cum voi începe a mă mărturisi? Cu ce inimă şi conştiinţă voi îndrăzni să Te rog? Cum mă voi ispiti să-mi mişc limba cea pângărită şi buzele cele pline de spurcăciune? şi pentru care păcat voi cuteza să cer iertare mai întâi? Cruţă-mă Iubitorule de oameni! Milostiv fii mie, nevrednicului, Stăpâne bune! şi să nu mă pierzi pe mine cu faptele mele cele de ruşine, deşi nu sunt mici. Am săvârşit desfrânare. Am făcut ucidere. Am vărsat sânge nevinovat, şi acum, Doamne, Ţie Celui ce pe toate le ştii, mă mărturisesc, cerând iertare de acestea. Să nu mă treci cu vedere, Stăpâne bune, ci pentru milostivirea Ta cea nemăsurată, îndură-Te spre mine păgânul şi trimite mila Ta cea bogată peste mine, cel ce am căzut în prăpăstiile păcatului. Că m-a înecat viforul vrăjmaşului celui pierzător şi să nu mă înghită pe mine balaurul cel din adânc.

Aşa Doamne Împărate, Cel ce cu adâncă şi nemăsurată milostivire ai aşteptat pocăinţa şi lacrimile mele, ajută-mă ca ziua şi noaptea să am înainte icoana iubirii Tale. Cel ce eşti Lumină mai presus de lumină, risipeşte vălul întunericului cu Cuvintele Vieţii Veşnice. Întăreşte-mă să rabd toate necazurile şi ispitele ce vin asupra mea şi mă întorc spre fapta cea bună, ca fiul risipitor. Ajută-mă să-mi sfârşesc în umilinţă şi pace viaţa pământească. Împărtăşindu-mă la vremea cuvenită cu Preascump Trupul şi Sângele Tău.

Facă-se şi în mine voia Ta, ca să preamăresc în toată viaţa mea Numele Tău, împreună cu al Tatălui şi al Sfântului Duh, Singurul Dumnezeu adevărat, în Treime închinat şi preaslăvit, acum şi pururea şi în vecii vecilor.

Sfârşind acest canon de pocăinţă, nu te despărţi prea repede de rugăciune, ci, de mai ai putere, fă metaniile care ţi-au fost rânduite de duhovnic.


*****
Pentru ce se căsătoresc oamenii? 

 Pentru a îndeplini trei scopuri: să înmultească neamul omenesc, să se ajute reciproc, să stârpeascâ patimile desfrânării. 
  Deci doi tineri când se căsătoresc, dacă încalcă unul din cele trei scopuri, fac un mare păcat. Unul din cele trei scopuri care se încalcă foarte des este cel al înmultirii oamenilor, al procreării. Nu lasă mersul normal al vietii, ci îsi programează câti copii să facă, după bunul lor plac. Lasă un copil sau doi să se nască si restul îi aruncă la canal. Cea mai oribilă crimă este avortul, când mama îsi omoară propriul copil. Nici animalele nu fac asa ceva, dimpotrivă nasc câti pui le dă Dumnezeu si îi iubesc foarte mult.
   Toate păcatele se pot ierta, spun Sfintii Părinti, dar păcatul acesta al avortului, al crimei asupra unui suflet nevinovat poate fi iertat doar cu pretul unor osteneli, nevointe, al unei pocăinte care pot dura viata întreagă.
   Sângele acelui prunc nevinovat strigă din pământ. Acei prunci avortati plâng înaintea lui Dumnezeu si cer răzbunarea sângelui vărsat de mamă. Cel mai mare bine pe care-1 poti face în viată, ca om căsătorit, este să dai viată mai departe. Oricât ai posti, oricât te-ai ruga, oricât ai da de pomană, oricâtă nevointă ai face în viată, nu este mai mare lucru ca atunci când dai viată unui om. Toti Sfintii din ceruri cu toti îngerii si întregul cer se bucură când se naste un copil. Singură mama poate să facă o asemenea minune, ea este singurul laborator ce poate da nastere unei fiinte umane. Dacă refuză a da nastere, a da viată, refuză ea însăsi a avea viată vesnică. 
  Majoritatea femeilor, foarte comod, justifică faptul că nu nasc copii mai multi datorită contextului în care trăiesc: că nu au cu ce să-i hrănească si să-i crească. Insă aceasta este o mare cursă pe care le-o întinde satana.
  Trebuie să fim constienti că Dumnezeu niciodată nu va da voie să se nască un copil fară a avea asigurată bucătica lui de pâine. Este un mers firesc si natural al lucrurilor să se întâmple asa. Atunci când nu avem credintă în Dumnezeu se produce nefirescul, nenaturalul. Atunci când cineva avortează nu are credintă în Bunul Dumnezeu, în faptul că El este deasupra si va ocroti acel copil; lipsind credinta în Dumnezeu se ajunge la păcatul pruncuciderii, adică al avortului.

Extras din "SFÂNTA TAINA A SPOVEDANIEI PE ÎNTELESUL TUTUROR" - de PROTOS. IOACHIM PÂRVULESCU (Mânastirea Lainici)


În ce chip ne ajută îngerul păzitor în ceasul morţii ?


Îngerul păzitor se roagă lui Dumnezeu pentru sufletul încredinţat lui, ca să aibă sfârşit creştinesc şi să i se ierte toate păcatele.


Canonul de rugăciune către îngerul păzitor al vieții omului

http://www.doxologia.ro/canon-cantari/canonul-de-rugaciune-catre-ingerul-pazitor-al-vietii-omului\




      Sfantul Teofan Zavoratul ,, Ingerul de langa noi ''


 
Fiecare dintre noi are pacate, rataciri, greseli, amaraciuni si necazuri - si totusi, toate acestea n-ar trebuie sa existe intre noi, de vreme ce fiecare dintre noi are ingerul sau pazitor. De ce se intampla asa? Bineinteles ca ingerii n-ar ingadui aceasta daca nu am fi vinovati noi insine. Iar de vreme ce ei ingaduie, asta este fie pentru ca singuri nu lasam ajutorul ingeresc sa ajunga la noi, fie pentru ca prin impotriva-lucrarea si impotriva-asezarea noastra sufleteasca nimicim si abatem de la noi toate stradaniile ingerilor de a impreuna-lucra cu noi in bine.

Mai intai de toate, trebuie sa ne amintim ca avem inger pazitor, sa ne intoarcem cu mintea si cu inima catre el si in cursul obisnuit al vietii noastre, iar cu atat mai mult cand avem parte de tulburari. Daca nu avem o astfel de intoarcere, inseamna ca ingerul n-are cum sa ne bage mintile in cap. Atunci cand cineva se duce in mlastina sau in prapastie astupandu-si urechile si inchizandu-si ochii, ce sa-i faci si cum sa-l ajuti? Sa tipi? Are urechile inchise. Sa-i faci vreun semn ca sa-i arati primejdia? Are ochii inchisi. O sa zici: "Sa-l ia de mana si sa-l opreasca ori sa il duca pe calea dreapta". Pai ingerul e gata sa faca asta, cauta mana ta ca sa o ia si sa te indrume - dar ai mana de care sa te ia? Doar nu de mana trupeasca te va lua (macar ca se intampla si asta in cazuri deosebite), ci de mana sufleteasca, pentru ca el este netrupesc - iar mana sufleteasca este puterea lucratoare indreptata spre mantuire si ravnitoare de mantuire. Cand in sufletul tau se afla aceasta ravna, ingerul Domnului te va lua negresit de ea si te va calauzi - dar daca nu, de unde sa te apuce? Nu are loc prin care sa faca atingere cu tine, pentru ca el insusi se numara printre duhurile ce sunt trimise doar pentru cei ce vor sa mosteneasca mantuirea (Evr. 1, 14).

Vei zice iarasi: "Atunci sa starneasca in mine dorinta de mantuire". Pai el asta si face, mai intai de toate si cu cea mai mare osardie. La cei ce au aceasta dorinta, el o sprijina si o intareste, iar la cei ce n-o au se straduie in tot chipul sa o starneasca - insa rareori izbuteste, din pricina marii neoranduieli care domneste in sufletul nepasator, intr-un astfel de suflet, totul este in tulburare: si gandurile, si simtamintele, si planurile - totul este o zarva fara de randuiala, ca la iarmaroc.

In masura in care se afla in noi aceasta lipsa a pacii si adunarii launtrice, ea este vrajmasa a lucrarii ingerului asupra noastra. Cum sa insufle ceva ingerul bun, daca omul nu ia aminte la el? Cum sa auda o asemenea insuflare sufletul, daca in el este zarva si tulburare? Tocmai de aceea stradaniile ingerului pazitor raman neroditoare in ceea ce ne priveste.

Asadar, daca vrei sa te folosesti de calauzirea si impreuna-lucrarea ingereasca, potoleste-ti neoranduiala launtrica, aduna-ti inlauntru luarea-aminte si stai langa inima ta.

Ingerul Domnului va baga de seama indata, se va apropia si va incepe sa puna in tine ganduri care inclina catre starnirea dorintei de mantuire. Pleaca-te catre insuflarea aceasta si apuca-te sa ravnesti mantuirea: atunci, ingerul pazitor nu numai ca te va lua de mana, ci chiar te va ridica pe bratele sale, si nu numai ca te va calauzi, ci chiar te va purta pe calea mantuitoare. Nu trebuie decat sa te intorci tot timpul catre el cu mintea si cu inima, sa nu slabesti in ravna ta si sa-ti pazesti luarea-aminte. El te va invata toate: ce, cand si cum sa faci si ce sa nu faci, iar cand va fi nevoie iti va da ca indrumare si semn simtit in afara. Daca nu vedem in privinta noastra o asemenea impreuna-lucrare ingereasca palpabila, suntem singurii vinovati: noi suntem cei care nu ne dam in mainile ingerilor si zadarnicim toata purtarea lor de grija pentru noi. Se bate, se bate cu noi ingerul lui Dumnezeu, si da inapoi; iar vine la asalt, iarasi da inapoi, si tot asa pana ce murim. Iar cand murim, ingerul va infatisa Domnului cartea vietii noastre si va grai: "Am facut totul ca sa ii bag mintile in cap, insa acest suflet n-a luat aminte la nimic". Si in cartea vietii va fi pus inscrisul osandirii noastre, care negresit se va implini la Judecata Cea infricosata.


 In ce chip ajută îngerul păzitor pe suflet în ceasul morţii şi până când rămâne lângă el după moarte?



 

    Mai întâi, îngerul păzitor se roagă lui Dumnezeu pentru sufletul încredinţat lui, ca să aibă sfârşit creştinesc şi să i se ierte toate păcatele. Apoi îi dă în cuget credinciosului să se împace cu toţi, să se spovedească din copilărie la preot, să se împărtăşască cu Trupul şi Sângele Domnului, şi să-şi pună toate în bună rânduială. Iar în ceasul morţii lui, nu numai un înger îl ajută pe el, dacă a făcut fapte bune, ci mai mulţi.

Acest lucru îl spune Sfântul Efrem Sirul, zicând: „Au nu ştiţi, fraţii mei, ce fel de frică şi de nevoie avem să pătimim în ceasul ieşirii noastre din viaţa aceasta, când se va despărţi sufletul de trup? Mare frică, mare taină se săvârşeşte acolo. Că vin la dânsul îngerii buni şi o mulţime de oaste cerească şi toate puterile cele potrivnice şi stăpânitorii întunericului, amândouă părţile voind să ia sufletul şi să-l aşeze şi să-i întocmească locurile lui.

Deci, dacă sufletul şi-a câştigat de aici fapte bune, în ziua ieşirii lui, faptele bune pe care le-a câştigat de aici se fac îngeri buni şi îl înconjoară pe dânsul şi nu lasă nici una din puterile potrivnice să se atingă de el; ci îl iau pe dânsul cu bucurie şi veselie împreună cu îngerii, cântând cântări de biruinţă lui Dumnezeu, şi îl duc pe dânsul la Stăpânul Hristos, Împăratul slavei, şi îl închină Lui împreună cu toată puterea cerească, şi îl duc de aici în loc de odihnă, unde nu este durere, nici întristare, nici suspin, nici lacrimi, nici grijă, ci viaţă nemuritoare şi veselie veşnică, împreună cu toţi care au bineplăcut lui Dumnezeu...” (Sfântul Efrem Sirul, Cuvânt pentru ca de-a pururea să avem în minte ziua ieşirii noastre din viaţă, tomul III).

La cel păcătos, spune Sfântul Efrem Sirul, faptele lui cele rele se prefac în ceasul morţii în îngeri răi şi îl însoţesc până este aruncat în focul gheenei, acuzându-l pe el de acelea ce le-a făcut şi nu s-a pocăit. După moarte, îngerul însoţeşte sufletul 40 de zile, împreună cu alţi îngeri, arătându-i întâi fericirea Raiului şi apoi muncile iadului. Apoi îl duc pentru a treia oară în faţa Preasfintei Treimi şi i se hotărăşte, până la Judecata de Apoi, fie loc de odihnă în Rai, fie loc de osândă, după faptele sale.

(Ne vorbește Părintele Cleopa, ediția a doua, volumul 5, Editura Mănăstirea Sihăstria, Vânători-Neamț, 2004, pp. 92-94)

joi, 26 mai 2016

Staretul Dionisie  
,,Unde e patima, nu este harul Duhu­lui Sfant si nu este acolo Adevarul,,  


" Daca treci cu vederea greseala, jignirea pe care ti-a facut-o celalalt, atunci il lumineaza harul Duhului Sfant si pe celalalt sa fie mai bun.

Blandetea este cel mai bun medicament du­hovnicesc pentru o viata buna si sanatoasa, atat sufle­teasca, cat si trupeasca.
Smerenia adevarata nu se poate castiga fara un povatuitor, mai ales astazi, cand egoismul este se­manat inca din pruncie."

Mare necaz este ca noi, romanii, avem o mare slabiciune: nu ne iubim intre noi, suntem gata la orice pas sa ne distrugem unul pe altul, neamul nostru, ne uram, ne pizmuim. Imi pare rau ca trebuie sa spun lu­crul acesta, pentru ca eu sunt roman si asa ma consi­der, ca un bun roman, si-mi iubesc neamul meu.

Sa avem dragoste de aproapele.
Sa nu avem dra­goste vicleana,adica sa fac alegere, ca acela e viclean, ca celalalt asa. Eu trebuie sa-i iubesc pe toti ca pe mine insumi, caci asa imi porunceste Biserica.Acesta este adevarul si Ortodoxia. Adica sa-i iubim pe toti, si pe turc, arab sau de alte religii sau neamuri.

Dar Dumnezeu nu-­mi porunceste sa-mi schimb si credinta dupa a lor sau obiceiurile dupa patimile lor. Nu ne intereseaza ce va face Domnul cu ei. Toate sunt creatia Lui si va judeca pe fiecare cu judecati neajunse de mintea omeneasca.
Noi cunoastem adevarul, credinta ortodoxa; sa o tinem, sa o respectam, ceilalti cu ale lor.

Faptul ca eu il iubesc pe aproapele nu inseamna ca imi insusesc sau aprob credinta si patimile lui. La fel si cu dezbinarile din Ortodoxie.


Sa ne sfatuim cu blandete, sfatuire duhovniceasca, sa ne taiem nervii si atunci se pogoara harul Sfantului Duh peste noi.
Noi nu mergem in Biserica sa citim, ci ca sa ne hranim. Orice cuvant ce se citeste trebuie sa-l „mistuim”, altfel degeaba; citim si nu intelegem nimic, nu ramanem cu nimic.


Dusmanii Ortodoxiei intotdeauna au cautat motive de dezbinare, sa ne dezbine. Si ei lucreaza delicat (subtil) si, daca nu esti atent, dai gres.

Vrajitoria este centrul tuturor patimilor diavo­lilor. Ce legatura are intunericul cu Lumina? Vrajitoria-i lucrare curat diavoleasca. Orice rau am patimi, sa fim aproape de Biserica, de Adevar. Ce sa caute crestinii la vrajitori? Este o rusine ca noi, romanii, popor nascut crestin, sa parasim Adevarul si sa mergem la Satana. Satana, oricat i-am face pe plac, niciodata nu ne vrea binele.


Oricine se departeaza de Biserica, se departeaza de tot binele lui si sufletesc si trupesc. Asta e Adevarul. Adevarul este Biserica, Ortodoxia.

Parintii vechi, cei care lucrau mai mult, nici unul nu cartea. Degeaba lucrezi daca cartesti. Ei cau­tau sa faca fiecare cat mai mult si nu se uitau la altii ca nu lucreaza, nu-i interesa asta.

Ei se bucurau ca se puteau osteni cat mai mult pentru Dumnezeu. Vezi economul de la manastirea Sfantului Ioan Scararul – cand a trecut la Domnul, curgea mir placut mirositor din picioarele lui. Asta era plata de la Dumnezeu pentru osteneala lui placuta Domnului, facuta pentru obste.
Asa cum piatra foarte usor se rostogoleste la vale, asa si calugarul, daca un pic a iesit de sub acoperamantul ascultarii, gata, incepe sa mearga prost si sa asculte de soaptele vrajmasului. Si vezi ca nu cunoaste ca mintea lui primeste ganduri afumate cu diplomatie de vrajmasul, ci o tine tare ca acela e adevarul.

Calugarii trebuie sa fie duhovnicesti, oameni duhovnicesti. Cum adica oameni duhovnicesti? Sa aiba drum duhovnicesc, adica sa-si taie patimile.

Unde e patima, nu este harul Duhu­lui Sfant si nu este acolo Adevarul.

Sa tinem Adevarul. Ortodoxia este Adevarul.
Intru toate trebuie dreapta socoteala. Sfintii Parinti lauda dreapta socoteala. Cum s-ar spune,secretul secretelor e dreapta socoteala.

Mantuirea nu-i grea, dar este lucru delicat. Monahismul este o lupta impotriva a ce-ti place, impo­triva firii.
Ce credeti, ca turismul acesta care s-a slobozit acum in Sfantul Munte este spre intarirea monahismu­lui? Nu. Este spre distrugerea lui. Cu atata lume care vine, mai ales din curiozitate, cum sa-ti mai faci datori­ile tale calugaresti si sa mai ai rabdare?

Daca treci cu vederea greseala, jignirea pe care ti-a facut-o celalalt, atunci il lumineaza harul Duhului Sfant si pe celalalt sa fie mai bun.
Blandetea este cel mai bun medicament du­hovnicesc pentru o viata buna si sanatoasa, atat sufle­teasca, cat si trupeasca.
Smerenia adevarata nu se poate castiga fara un povatuitor, mai ales astazi, cand egoismul este se­manat inca din pruncie. Trebuie sa ne supunem sub un povatuitor care sa aiba scop bun. Una e ca ni se pare noua ca ne smerim si alta este adevarul. Adevarul in incercari se da la iveala.
In Biserica trebuie sa ascultam cuvintele dum­nezeiesti ca [si] cum le-am soarbe, ca cum am fi insetati, asa sa ne facem o dispozitie launtrica, si atunci vom avea rabdare si ne vom folosi duhovniceste.

Daca ai smerita cugetare, se pogoara harul Duhului Sfant si pana si cei mai mari vrajmasi ai tai te iubesc, chiar nevrand. Iar cand ai egoism, si cei mai buni prieteni ai tai fug de tine.
Daca faci ascultare si taierea voii un timp, cu sinceritate duhovniceasca, atunci se pogoara harul Du­hului Sfant in inima si mintea ta cu smerita cugetare si daca o ai pe aceasta, abia atunci poti sa te iei la tranta cu puterile diavolesti. Dar pana acolo?
Trebuie intotdeauna sa-l ascultam si pe cel mai mic, mai slab, mai de pe urma. Ca sa-l asculti, asta inseamna smerenie si atunci se pogoara harul Duhului Sfat si daca te calauzeste El atunci nu dau gres in calea ta.


Staretul Dionisie. Lumea in vremurile de pe urma. Vol. II, Editura Prodromos, 2010

CUNOAŞTEREA LUI DUMNEZEU PRIN ASEMĂNAREA CU HRISTOS

                                                             

   Deci care este preocuparea mea pentru fraţii şi surorile mele, iubiţi în Hristos? Ea constă în aceea ca, trăind în lume, să nu cadă pradă vreunei aberaţii în ce priveşte căile mântuirii noastre în Dumnezeu.
    Pe vremuri credinţa în Hristos era una de obşte, şi copiii, din cea mai fragedă pruncie, se învăţau să se roage lui Dumnezeu şi să trăiască cu Dumnezeu.    Înainte vreme se putea păstra o astfel de rânduială: Tânărul mergea la şcoala unde se învăţa theologia cărturărească deja pregătit, nu numai spre a crede în Iisus Hristos, dar şi spre a-L iubi. Asemenea Sfântului Ioan din Kronstadt, ei terminau Academia fără să-şi piardă credinţa, plini de experienţa harului ce le fusese dată în copilărie. În vremea noastră educaţia copiilor este un moment extrem de greu. Şcolile noastre sânt sub dependenţa sferelor logicii omeneşti şi a intereselor pământeşti. Din pricina pierderii credinţei părinţilor, copiii vin la şcoală şi învaţă theologia la fel ca pe alte discipline - chimia, fizica, geografia, lingvistica ş.a.m.d. Şi aceasta pricinuieşte o cumplită daună, pentru că ei se obişnuiesc să trăiască pe Dumnezeu în chip logic. Însă cei cărora le este cunoscut suflul Duhului Sfânt înţeleg că logica lui Aristotel nu se potriveşte cuvântării de Dumnezeu, că acea realitate ce ni se descoperă cere îndepărtare de la logica formală şi trecerea în logica ale cărei categorii sânt însăşi Fiinţa pe care Dumnezeu ne-o descoperă cu a Sa venire.

  Distanţa ce ne separă, pe cei născuţi în păcat, de Dumnezeul cel Sfânt şi Fără de început este nemăsurat de mare, până şi pentru astronomii care trăiesc acest cosmos cu distanţele lui atât de mari. Cum putem noi trece peste această prăpastie? Dacă ne aflăm în timp, atunci, printr’o logică firească, ar trebui să murim. Dar iată că Domnul zice: „Voiesc unde sânt Eu, acolo şi slujitorul Meu să fie.” Iar El însuşi este Dumnezeul Cel Fără de început, şi sufletul ar dori să vorbească numai despre acest principiu al persoanei, al ipostasului în Dumnezeu, şi am dori sa ne îndulcim inima şi mintea cu această viziune a Descoperirii. Însă noi dăm acum cu precădere atenţie felului cum vom putea ajunge la acel principiu. Logic, este cu neputinţă: Mintea matematică afirmă că oricâte zerouri am adăoga unui număr, el niciodată nu va ajunge la neînceput şi la nesfârşit. Iar noi zicem ca trecem peste această prăpastie şi că sântem zidiţi anume pentru a purta în sine pe Dumnezeul cel vecinic.

Şi aşa, din programul nostru al theologiei celei mai înalte, vom trece acum la viaţa noastră practică. Ce putem face zilnic pentru a ne apropia către ţelul nostru - către viaţa cea neţărmurită, dumnezeiască? Cu ce vom începe viaţa noastră monastică? - Cu aceea că în fiecare zi prima preocupare să fie a nu săvârşi păcatul. Printr'o astfel de străduinţă ascetică - „a nu săvârşi păcatul” - ni se curăţă mintea şi inima şi toată fiinţa noastră de întunerecul păcatului. Iar omul devine în stare de a primi nemijlocit ceea ce purcede de la Dumnezeu. De ce mă refer iarăşi la pilda noastră cea iubită - la Siluan? Pentru că el a dobândit cea mai înaltă stare theologică (şi aceasta nu ca erudiţie, ci ca stare) într’o singură clipită. Cum putem deveni şi noi asemenea lui Siluan, receptivi la ceea ce purcede de la Duhul Sfânt ca şi cunoaştere a Dumnezeului adevărat? - Este nevoie să ne ferim de tot gândul negativ faţă aproapele în cercul restrâns al frăţiei mănăstireşti... Fiecare om înţelege lucrurile altfel, iar dacă noi ne vom deschide inima fiecăruia, în rugăciunea noastră neîncetată, vom putea asimila douăzeci de oameni ca să trăim cu ei ca şi cu un frate şi cu o soră. Dacă fiecare dintre noi reprezintă mai multe milioane de oameni care poartă un caracter asemănător în cele câteva miliarde de oameni ai Pământului, înseamnă că vom putea deja trăi împreună cu toate acele milioane. Ce înseamnă a trăi împreună cu ei? - A-i purta în rugăciunea noastră ca pe o fiinţă care ne este preţioasă. Şi sfârşitul este atunci când conştiinţa noastră renaşte prin părtăşia cu Hristos, Care este Dumnezeul Cel Fără de început şi Dumnezeu Ipostatic; iar acest Dumnezeu Personal ne împărtăşeşte viaţa Sa. Am preschimbat conceptul de „theolog": Cuviosul Siluan a devenit theolog nu în înţelesul cărturăresc al cuvântului, adică primind o diplomă din seminar, sau din academie, sau aşa ceva. Nu! - Ci în înţelesul în care theologia este starea omului ce trăieşte din Dumnezeu şi în Dum­nezeu. Şi Dumnezeu lucrează în el, şi omul viază în Dumnezeu. Noi putem trăi theologia ca stare, citind Evanghelia de la Ioan.

  Care este deci acea firească stare ce te aseamănă lui Dumnezeu-Hristos? Simvolul Credinţei noastre se arată a fi Crucea: pentru că, suindu-se pe Golgotha spre a se răstigni, din dragoste către lume, pentru păcatele lumii, Hristos a purtat în Sine nu neamul Evreiesc (aşa cum ar fi dorit-o Evreii), nu pe Romani, nu pe Greci, nu pe Sciţi, ci întreaga omenire, iar ea se numeşte „întregul Adam": Hristos a purtat întregul Adam. Şi rugăciunea pentru întregul Adam care a fost dată lui Siluan cu vederea lui Hristos, a fost aşa: „Doamne, dă lumii întregi să Te cunoască în Duhul Sfânt.” În toată clipa întâlnind neajunsurile omului, el gândea că întreaga omenire este rănită de boala asta pe care apostolul Pavel o numea „legea păcatului.” Şi de fiecare dată când se izbea de nelegiuiri, de nedumeriri, de prigoane, de destrăbălări - de orice ar fi fost, totdeauna gândea aşa: „Este pentru că ei nu au cunoscut pe Dumnezeu în Duhul Sfânt.” Căci dacă L-ar fi cunoscut în Duhul Sfânt, atunci, bineînţeles, omenirea ar fi trăit o cu totul altă viaţă. Aceasta ar fi fost nepovestita armonie a dragostei vecinice.

Traducere din lb. rusa de ierom. Rafail (Noica)
Din "Cuvantari duhovnicesti", vol. 1, editura Reintregirea, Alba-Iulia, 200