Iubirea de argint

Iubirea de argint este radacina tuturor relelor, dupa cuvântul Sf. Apostol Pavel, caci dintr-însa se nasc: marturia mincinoasa, 1acomia, minciuna, nemilostivirea, vic1esugul, nedreptatea, furtul, batjocorirea celor sfinte, camataria, închinarea la idoli. Toate acestea sunt roadele si copiii iubirii de argint. Iubirea de argint este alipirea iraţionala de bani, este patima înfricosata, nedreapta, faradelege şi nesăturata. Iubitorul de argint este mai nenorocit decât toti; are totul si nu are nimic. Niciodata nu se ridica satul de la masa, iar daca este invitat Ia altcineva manânca precum porcul. Niciodata nu este îndestulat cu ceea ce are; iar, pe Iânga ceea ce are doreste, daca ar fi cu putinta, sa gramadeasca toti banii din lume. Iubitorul de argint si lacomii sint cei mai mari, mai înfricosati, rnai vatamatori materialisti si dusmani ai omenirii. Bogatul iubitor de argint se aseamana cu animalul care transporta aur, dar se hraneste cu paie. Marele Vasile zice despre iubitorul de argint: "Necontenit vede aur, necontenit cugeta Ia aur si numai pe acesta îl vede înaintea ochilor si-si aduce aminte numai de el". Dar cel ce face milostenie, pe toate acestea le calca în picioare si de nici una nu este vatamat; caci milostenia face pe om asemenea cu Dumnezeu: milostiv, îndurator, iubitor de oameni, bucuros, compatimitor; il face prieten al lui Durnnezeu, si numele lui este cunoscut tuturor.


Mândria.

Mândria este păcatul de moarte prin care a căzut îngerul şi s-a facut drac şi din lumină a devenit întuneric. Din aceasta se naşte slava desartă, îngâmfarea, ipocrizia, megalomania, aroganţa, înfumurarea, laudaroşenia, neruşinarea, ocara şi altele, care sunt toate fiice ale mândriei. Din mândrie se nasc doua surori: îngâmfarea si nerusinarea. Dupa Sf. Nectarie al Eghinei, îngîmfarea este patima cea mai rea dintre toate si pricina a tuturor relelor dintre oameni. Aceasta produce toate scandalurile, aceasta aduce dezbinarile, provoaca schismele, rastoarna asezamintele, tulbura pacea din lume, aduce lupte si razboaie si toate nenorocirile dintre oameni. Mândria naste nerusinarea, necredinta, ura, mânia, dispretul, dusmania, dispretuirea aproapelui, împietrirea inimii, cruzimea; pe când cel ce are smerenie scapa de toate acestea si le biruieste. Fericit este cel ce are smerenie, caci acela va mosteni pamântul celor blânzi, adica al dreptilor... Caci, cel ce se smereste pe sine se va îna1ta.

Invidia.

Invidia este pacat de moarte si dintr-însa ies zece ramuri, adica: complotul, mânia, dusmania, cearta, nemu1tumirea, lua- rea în rîs, bucuria de raul altuia, ura, tinerea de minte a raului, uciderea. lnvidia este patima unui suflet inrautatit, chinuit de bunul mers si faptele bune ale aproapelui. Invidiosul, ca si tuberculosul, este mâncat pe dinlauntru si este mistuit de patima. Invidiosul uraste pe cel ce îl întrce cu situatia, cu bogatia, cu cinstea. Invidiosul pofteste necontenit bunurile aproapelui sau, uraste pe cei frumosi si buni. Este prietenul si ajutorul satanei. Invidiosul se hraneste cu nenorocirea aproapelui sau. "Nu este patima mai otravitoare ca invidia", zice Marele Vasile. Asa cum rugina manânca fierul, asa si invidia macina sufletul celui ce o are". (Acelasi) "Invidia este cea mai nedreapta dintre toate patimile, dar si cea mai dreapta: pe de o parte, izgoneste tot binele, iar pe de alta, chinuie pe cel care o are". (Sf. Grigorie Teologul) Dar cel ce are adevarata dragoste de Dumnezeu si de aproapele, pe toate acestea le biruieste si le nesocoteste si de nici una nu este ranit; pentru ca "dragostea îndelung rabda, este binevoitoare, dragostea nu pizmuieste, nu se lauda, nu se trufeste, nu se poarta cu necuviinta, nu cauta ale sale, nu se aprinde de mânie, nu gândeste raul, nu se bucura de nedreptate, ci se bucura de adevar. Toate le sufera, toate le crede, toate le nadajduieste, toate le rabda; dragostea nu cade niciodata", dupa Sf. Apostol Pavel. (I Cor. 13. 4) 

Desfrânarea.

Desfrânarea este pacat de moarte, oprit si de cele zece porunci ale lui Dumnezeu. Din acest pacat se nasc: sodomia, onania, coruptia, amestecarea sângelui, silnicia, bestialitatea, adulterul, nefrica de Dumnezeu s.a. Toate acestea sunt copiii si roadele desfrânarii. "Prin patru lucruri, zice un parinte, se trezeste patima desfrânarii si curvia: din mâncare si bautura peste masura; din somn mult; din nelucrare, joaca si multa vorbire si din împodobirea hainelor". Iar Marele Vasile zice: "Cel stapânit de diavolul desfrânarii nu are numai acest pacat, ci adauga si altul. Adica, vorbeste nerusinat, se imbata si ispiteste si pe altii. Iar cel ce are curatie, pe toate acestea le biruieste, le calca în picioare si de nimic nu este vatamat, caci înfrânarea pazeste pe om feciorelnic, curat, nestricat, asemenea îngerilor lui Dumnezeu si aduce lui Dumnezeu jertfa vrednica, totdeauna, în tot timpul si locul.

sursa http://mpanait.3x.ro

Parintele Arsenie Boca ,, Intamplarea ,,




  Părintele Arsenie, înainte de cutremur, mi-a spus o întâmplare. Şi a spus-o în felul următor: „Era un Sfânt care locuia într-o chilie şi avea un ucenic, care era cu el. Odată, Sfântul a trebuit să plece undeva. Şi s-a dus, iar ucenicul, dacă s-a văzut singur, ce s-a gândit? Să mă duc şi eu pe la o mănăstire, să văd cum petrec călugării la mănăstirea aceea. Şi s-a dus. Şi când a ajuns la mănăstirea aceea, i-a găsit pe cei de acolo cântând aşa de frumos! Cântau şi lui i s-a pus la inimă. Ce s-a gândit el? Să nu mai stea cu Sfântul, să vină şi el acolo, la mănăstire, că i s-o pus la inimă şi i-o plăcut tare. Şi, după ce s-a întors Sfântul din călătorie, ucenicul îi spune: Părinte, uite care e situaţia: cât Sfinţia Voastră aţi fost plecat, eu în timpul ăla am vizitat mănăstirea cutare și să știi că noi nu ne mântuim, Părinte. Noi nu ne mântuim! Dumneata te rogi numai cu «Doamne, miluieşte-ne!», dar ei, acolo, cântă frumos, de nu se poate spune! Ce frumuseţe de cântare! Eu mă duc acolo, că eu aici, cu dumneata, nu mă mântuiesc! Părintele i-a răspuns: Du-te, mă! Şi o plecat ucenicul... După ce o plecat, Sfântul s-o pus în genunchi şi s-o rugat lui Dumnezeu şi o zis aşa: Doamne, arată-i adevărul! Arată-i, Doamne, adevărul! Şi o lucrat Dumnezeu în aşa fel, că, în momentul când ucenicul o intrat pe uşa mănăstirii, a început un cutremur de pământ. Şi-atunci, toţi călugării au lăsat cântarea, s-au pus în genunchi şi au început să se roage: Doamne, miluieşte-ne! Doamne, miluiește-ne! Doamne, miluiește-ne! Doamne, miluieşte-ne! Şi-atunci, el s-o gândit: O, păi Sfântul la care am fost eu, aşa se ruga - «Doamne, miluieşte-mă!». Şi s-o mai gândit: Bă, dacă au lăsat cântările astea frumoase şi au zis «Doamne, miluieşte-ne!», înseamnă că e mai mare «Doamne, miluieşte-ne!» decât cântările! Şi s-o întors înapoi la Sfântul de unde a plecat şi i-a povestit toată întâmplarea. Uite ce s-a întâmplat! Înseamnă că e mai bun «Doamne, miluieşte-mă!», decât cântările pe care le cântau călugării!”


(Gheorghe Morar, Părintele Arsenie Boca – Fiți îngăduitori cu neputințele oamenilor, Editura Agnos, Sibiu, 2013, pp. 148-149)

Cuvinte duhovnicesti ale Parintelui Arsenie Papacioc

Cum putem birui şi alunga de la noi slava deşartă şi cugetul mândriei?

- Urâtă şi necurată patimă! Toate relele pescu-iesc în balta aceasta! Să nu audă Dumnezeu de omul mândru! Îi ia darul întreg, ca să se potic-nească, doar s-ar smeri, cum spune Scriptura.
Îl părăseşte, devine o mare urâciune; îi ia gustul frumosului, îl lasă rătăcit şi haotic prin toate gunoaiele marginilor lumii. Nu mai are chip, nu mai are asemănare şi nici discernământul conştiinţei. E adevărat cum spun unii Sfinţi Părinţi: "Unde căderea a apucat, acolo mai înainte mândria a lucrat". Nici o patimă nu te apropie mai mult într-o asemănare cu diavolul ca mândria.
Toate patimile se mai pot, să zicem, apăra cu firea şi cu grozavele împrejurări ale vieţii, dar mândria nu se poate apăra cu nimic! Ea are nesuferita cutezanţă să stea lângă orice virtute şi chiar, la cine poate, se ascunde în smerenie, pe care o are ca un paravan. Lucru foarte des întâlnit şi, întărind cuvântul, este ceea ce spune un părinte: "E smerit mândruleţul!"
Fiind atât de primejdioasă şi atât de prezentă la toate vârstele şi rangurile, este bine ca nimeni să nu desconsidere pe nimeni, oricât ar fi de neînsemnat, căci şi în el se ascunde Hristos, şi chiar să-l întrebe, pentru a-i cere o părere, măcar şi convenţional, şi acesta ar fi un prim pas, adică un semn pe drumul Evangheliei.
E bine să întrebi, să ceri păreri sau sfaturi de la oricine, oricine ai fi tu, că, cine ştie, harul lui Dumnezeu se sălăşluieşte mai mult în cei simpli şi nebăgaţi în seamă. Pleacă-te măcar pentru smerenie trupească, cum se zice, că tot este un sunet plăcut şi vei vedea câtă nevoie ai de semenii cu care a rânduit Dumnezeu să trăieşti şi să te vezi şi te vei convinge în drumul vieţii că înţelep-ciunea stă sigur mai mult unde este smerenie, pentru că acolo este Dumnezeu.
Iată, Lucifer a căzut iremediabil, cădere măreaţă numai prin două cuvinte: "Eu sunt...", şi, căzând, a ajuns împotrivitor pe veci, urâciunea pustiirii. Să nu se amăgească cineva că fără o adevărată purificare în singură apa smereniei, va putea intra în împărăţia de unde au căzut îngerii! Iată, la repezeală, gândurile şi îndemnurile mele ca să poată cineva delibera că Dumnezeu ne-a făcut frumoşi singur numai pentru El!

Ce să facem să ne putem stăpâni limba şi să dobândim darul tăcerii?

- Cu adevărat, mare este nestăpânirea limbii, cum spun sfinţii: Mare este căderea prin limbă. Vorba multă este mai mult deşertăciune decât folos, iar vorbirea de rău este o mare primejdie pe lumea aceasta, dar şi pe lumea cealaltă. Se zice că cei mai mulţi din osândiţii iadului sunt cei care ucid cu vorbirea de rău!
Trebuie să-l iubeşti, frate, pe fratele tău. Nu aceasta este porunca cea mai mare a Mântuito-rului? El a dat această poruncă ca o încununare a tuturor învăţăturilor Sale, ca singura cale spre mântuire - iubirea - şi a urmat neuitata şi sfâşie-toarea Golgotă!
Trebuie făcută educaţie de amănunt a răspun-derii ce o avem pentru viaţa noastră, singurul timp pe care îl avem să ne punem pază limbii şi să ne curăţim inima de răutate. Sfântul Grigorie Teologul spune: "De orice cuvânt în plus vom da răspuns, cu atât mai mult de orice cuvânt ruşinos" şi, cu atât mai grozav, de orice cuvânt ucigător! Patericul va fi de mare folos la capitolul "Folosul tăcerii" (pag. 242). Sfântul Isidor Pelusiotul spune: "Vorbirea cu folos este o binecuvântare, iar dacă este întărită cu lucrare, este încununată". "Că viaţa fără cuvânt mai mult foloseşte, iar cuvântul şi strigând supără. Iar dacă şi cuvântul şi viaţa se vor întâlni, face o icoană a toată filosofia" (pag. 108).
Închide pe Domnul în inimă şi fii cu luare aminte acolo şi să stai acolo înaintea Domnului fără să ieşi. Atunci îţi vei da seama de orice fir de praf. Aşa începe învăţătura tainică. Ea înseamnă o oglindă pentru minte şi o făclie pentru conştiinţă. Ea usucă desfrâul, înăbuşă furia, alungă mânia şi ridică mâhnirea, înlătură cutezanţa, nimiceşte deznădejdea, luminează mintea, alungă lenea, te smereşte cu adevărat şi ai cugetare fără linguşire; răneşte pe demoni, curăţă trupul şi nu este părtaşă, ci străină de orice lucru spurcat.
Cugetă mereu: "La cine mă voi duce? Sunt vierme..." Aceasta şi altele care ţin de gândul morţii şi al veşnicelor aşezări, aparţin de învăţătu-ra tainică.

Cum putem dobândi darul smereniei şi al lacrimilor la rugăciune?

- Smerenia nu are cum să vină singură, fără ca tu, în mersul duhovnicesc al vieţii, să cugeţi că nu poţi nimic fără darul lui Dumnezeu. Mântuitorul zice: Fără de Mine nu puteţi face nimic! Canonul 124 din Cartagina zice: "Şi dacă totuşi cineva zice că poate ceva - fără Hristos -, anatema să fie".
Frate, nu ştii că, dacă eşti cu păreri de sine, mândru, eşti părăsit de ajutorul lui Dumnezeu?! Că zice: Dumnezeu, celor mândri le stă împo-trivă, iar celor smeriţi le dă har. Gândeşte-te, deci, că fără harul lui Dumnezeu eşti praf şi cenuşă. Şi dacă socoţi că ai fost răbdat până acum şi aşa va fi mereu, ia aminte, cu mare teamă, că Dumnezeu îndelung rabdă, dar şi înainte apucă!
Fiule, gândeşte-te că în singurul timp al acestei vieţi, cu râvna ta, cu dorirea ta de a fi cu îngerii în cer, caută să te smereşti, că numai aşa dai valoare acestor frumuseţi ce ţi le-ai căpătat, ca să nu fie aceste bogăţii sufleteşti - vai! - pieirea ta în foc. Ia aminte, frate, că dacă vei cugeta că Dumnezeu te poate cerceta chiar acum, că vei muri, el, cugetul, te va învăţa ce să faci, ştiind că în ce te va găsi - Hristos -, în aceea te va judeca.
Fără de smerenie nu este nici o nădejde de mântuire! Şi "dacă n-ai, frate, umilinţă în inima ta, atunci să pricepi că ai oarecare înălţare în inima ta". Dar să înţelegem că Domnul ne cere atât de puţin pentru ca să moştenim împreună cu El !... Umilinţă, umilinţă şi iar umilinţă!

CONVORBIRI DUHOVNICEŞTII
Parintele Arsenie Papacioc
sursa http://www.sfaturiortodoxe.ro

 Sfântului Serafim de Sarov

Sfaturi duhovniceşti 

,,Aminteşte-ţi mereu, ascultarea le întrece pe toate. Ea întrece postul şi rugăciunea! Iar noi nu numai caănu trebuie să o refuzam, trebuie să alergăm în întâmpinarea ei! Noi trebuie să răbdam orice necaz care ar veni din partea fraţilor fără să ne tulburam şi să cârtim.,,

,,Sufletul trebuie alimentat şi hrănit cu Cuvântul lui Dumnezeu. Cel mai mult noi ar trebui să practicăm lectura Noului Testment şi a Psaltirii. Aceasta ar trebui făcută în picioare. Din această lectura vine iluminarea minţii care este schimbată printr-o dumnezeiască schimbare.,,

,,Cel ce citeşte Sfânta Scriptură primeşte o căldură care în singurătate dă nastere la lacrimi, prin care omul este încălzit iar şi iar, umplut de daruri duhovniceşti, care dau o încântare minţii şi inimii dincolo de orice închipuire.,,
Mai presus de toate, aceasta trebuie facuta pentru a dobandi pacea sufletului: „Pace multa au cei ce iubesc legea Ta si nu se smintesc.” (Ps.118,165). Este foarte util sa citesti intrega Biblie intr-un mod inteligent. Caci numai prin acest exercitiu singur, pe langa alte bune lucrari, Domnul nu-l va lipsi pe om de mila Sa, ci va inmulti darul sau de intelegere.,,

,,Cei ce cu adevarat s-au hotarat sa slujeasca Domnului Dumnezeu trebuie sa se straduiasca a-si aminti mereu de Dumnezeu si sa rosteasca rugaciunea catre Iisus Hristos.
In biserica, atunci cand te rogi, e de folos sa stai cu ochii inchisi, cu o atentie concentrata si sa deschizi ochii doar cand te molesesti sau cand somnul iti da tarcoale si te face sa motai. Atunci ochii trebuie atintiti catre o icoana si catre lumina candelei ce arde dinaintea ei.,,

,,Nu trebuie sa ne asumam nevointe ascetice dincolo de puterile noastre, ci sa incercam sa ne facem trupul prieten credincios si vrednic de practicarea virtutilor. Trebuie sa mergem pe calea de mijloc. Trebuie sa fim intelegatori fata de neputintele si imperfectiunile noastre sufletesti si sa avem rabdare fata de defectele noastre, asa cum avem fata de defectele altora. Dar nu trebuie sa trandavim, ci trebuie sa ne silim spre imbunatatirea firii noastre.,,

,,In fiecare zi sa dormi negresit noaptea patru ore – de la zece seara pana la doua noaptea. Daca te simti slabit, poti sa dormi si in timpul zilei. Pastreaza aceasta regula permanent pana la sfarsitul vietii tale, fiindca este absolut necesara pentru odihna capului tau. Eu insumi din tinerete am pastrat-o cu rigurozitate. Noi cerem mereu bunului Dumnezeu odihna in timpul noptii si astfel nu vei deveni neputincios, ci sanatos si vesel.,,

,,Nu oricine isi poate impune siesi o regula severa de asceza in toate, sau sa se priveze pe sine de tot ceea ce n-ar face decat sa-i dezvaluie slabiciunile. Altminteri, prin epuizarea trupeasca, sufletul slabeste si el. In special, vinerea si miercurea, si mai ales in timpul celor patru posturi, trebuie luata o masa o data pe zi, iar ingerul Domnului se va apropia de tine. La pranz mamanca suficient, la cina fii moderat.,,

,,Dar un trup care este epuizat de penitenta si de boala trebuie intarit printr-un somn moderat, hrana si bautura moderate indiferent de perioada de timp.,,

,,Cu orice pret, noi trebuie sa incercam a pastra pacea sufletului si sa nu ne tulburam la jignirile venite de la altii. Nimic nu este mai pretios decat pacea intru Hristos Domnul. Sfintii Parinti aveau mereu un duh de pace si, fiind binecuvantati cu harul lui Dumnezeu traiau mult.,,

,,Dobandeste pacea, si mii de oameni din jurul tau se vor mantui. Atunci cand un om se afla intr-o stare de pace a mintii, el poate de la sine sa le ofere celorlalti lumina necesara luminarii ratiunii. Aceasta pace, ca pe o comoara nepretuita, Domnul nostru Iisus Hristos a lasat-o drept mostenire ucenicilor Sai inainte de moarte. (In. 14,27) Apostolul mai spunea despre ea : „si pacea lui Dumnezeu, care covarseste orice minte, sa va pazeasca inimile si cugetele voastre intru Hristos Iisus” (Filip. 4,7) Introdu mintea inlauntrul inimii si dai de lucru acolo cu rugaciunea; atunci pacea lui Dumnezeu o umbreste si ea se afla intr-o stare de pace. Trebuie sa ne obisnuim sa tratam jignirile venite de la altii cu calm, ca si cum insultele lor nu ne privesc pe noi, ci pe altcineva. O astfel de practica ne poate aduce pacea inimii si o poate face lacas al lui Dumnezeu insusi.,,

,,Daca nu se poate sa nu te tulburi, atunci, cel putin, e necesar sa incerci sa iti infranezi limba, dupa cuvantul psalmistului: „tulburatu-m-am si n-am grait” (Ps. 76, 4) Pentru a ne pastra pacea sufletului, este nevoie sa evitam cu orice pret a-i critica pe altii. In mod aparte, pentru a pastra pacea sufleteasca „trebuie evitata acedia” si sa te straduiesti a avea un duh vesel si nu trist. Trebuie sa incerci sa iesi din aceasta stare cat mai iute cu putinta. Atentie la duhul intristarii, caci aceasta da nastere la toate relele. O mie de ispite apar din pricina lui: agitatie, furie, invinuire, nemultumirea de propria soarta, ganduri de desfranare, schimbare permanenta a locului.,,

,,Uneori duhul cel rau al intristarii pune stapanire pe suflet si il lipseste de umilinta si bunatate fata de frati si da nastere la repulsie fata de orice conversatie. Atunci sufletul evita oamenii, crezand ca acestia se afla la originea tulburarii sale si nu intelege ca pricina tulburarii sale se afla intr-insul. Sufletul plin de intristare si parca scos din minti este incapabil sa accepte in pace sfaturile bune ce i se aduc sau sa raspunda cu umilinta la intrebarile ce i se pun.,,

,,Primul medicament cu ajutorul caruia omul isi afla in curand mangaiere sufleteasca este smerenia inimii, asa cum ne invata sfantul Isaac Sirul. Aceasta boala este tratata cu rugaciune, abtinere de la graire in desert, lucru de mana, dupa puterile fiecaruia, citirea Cuvantului lui Dumnezeu si rabdare; caci el se naste din lasitate, trandavie si graire in desert.,,

,,Oricine a invins patimile a invins si deprimarea. Veselia nu e pacat. Ea alunga plictiseala; si din plictiseala vine intristarea (acedia) si nimic nu e mai rea ca aceasta. Ea aduce cu sine totul. A spune sau a face raul este pacat. Dar a spune un cuvant bun, prietenos sau plin de veselie, asa incat toata lumea sa se simta in buna dispozitie in prezenta lui Dumnezeu si nu intr-o stare de intristare, nu este deloc un pacat.,,

,,Daca nu suntem de acord cu gandurile rele sugerate de diavol, facem un lucru bun. In timpul acestor atacuri, trebuie sa te indrepti cu rugaciunea catre Domnul Dumnezeu, asa incat scanteia patimilor celor rele sa fie alungata de la bun inceput. Atunci flacara patimilor nu va mai creste.,,

,,Trupul este robul, sufletul este stapanul. Si de aceea, mila lui Dumnezeu este cu noi atunci cand trupul este slabit si extenuat de boli; caci in acest fel patimile slabesc si omul devine normal. Dar boala trupeasca in sine este ceva nascut din pricina patimilor. Inlatura pacatul si boala va pleca.,,

sursa ortodoxia.md