-Gheronda, simt in sufletul meu o constrangere. Nu exista inlauntru meu intraripare duhovniceasca.
- Te bucuri cand te rogi? Mi se pare ca te zoresti putin. Pornesti cu marinimie sa faci ceva, dar, fara sa-ti dai seama, intra si putin egoism. „Sa fac atatea metanii, spui, sa fac atatea siraguri de Doamne Iisuse, sa maresc numarul de metanii, sa maresc numarul de rugaciuni”. Si toate acestea nu le faci pentru dragostea lui Dumnezeu sau pentru cineva care are nevoie, ci doar asa, ca sa faci multe, sa te sfintesti. Adica nu spui cu smerenie: „De vreme ce Dumnezeu a spus: «Fiti sfinti»[4], voi face si eu ce pot”, ci mergi cu o logica seaca: „Trebuie sa ma sfintesc”.
- Gheronda, cum sa ma fortez sa ma rog?
- De ce sa te fortezi sa te rogi si sa nu te rogi din marinimie?
- Si cum sa fac asta, Gheronda?
- Daca te vei gandi la binefacerile lui Dumnezeu, te vei gandi si la Dumnezeu, la Binefacatorul tau, si vei constientiza nerecunostinta si pacatosenia ta, dupa care vei cere mila Lui. Cand simte cineva marile binecuvantari ale lui Dumnezeu, se intareste, i se incalzeste inima si ajunge si la rugaciunea neincetata.
Raspandirea in rugaciune
- Gheronda, cand imi fac rugaciunea la chilie, stau tare nelinistita ca nu cumva vreo sora sa deschida usa si astfel sa-mi pricinuiasca raspandire.
- Eu, daca sunt in stare de rugaciune si deschide cineva usa, prefer sa ma loveasca cu securea in cap, decat sa ma vada in acea clipa cand ma rog. Este ca si cum ai zbura si vine unul si-ti taie aripile. Voi nu ati trait inca stari duhovnicesti in vremea rugaciunii ca sa intelegeti cat il costa pe cineva sa-l deranjati in timp ce se roaga. Nu ati simtit aceasta partasie cu Dumnezeu, cand omul se ridica oarecum de pe pamant. Daca ati fi avut astfel de experiente, i-ati fi respectat pe ceilalti cand se roaga. Daca ar fi existat aceasta sensibilitate duhovniceasca, ati fi cugetat: „Cum sa-l intrerup pe celalalt in vreme ce se roaga?”. Ati fi inteles ce mare paguba ii pricinuiti si ati fi luat aminte. Nu spun sa luati aminte cu stres si cu silire, ci cu respect fata de cel care comunica cu Dumnezeu. Dar daca nu exista aceasta sensibilitate duhovniceasca, sa existe cel putin sensibilitatea lumeasca, in sensul ei cel bun. Sa va obisnuiti sa bateti la usa si sa spuneti cu voce tare: „Pentru rugaciunile Sfintilor Parintilor nostri, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ne pe noi!”, ca celalalt sa poata sta linistit si nu sa fie mereu cu frica ca se deschide usa. Altceva este sa ma aflu in stare de veghere duhovniceasca si altceva e sa stau mereu nelinistit ca nu cumva cineva sa-mi deschida usa. Asta oboseste, te zdrobeste.
- Gheronda, se poate ca vreo sora sa faca aceasta din simplitate?
- Nu este simplitate ca o sora sa bata in usa alteia si, fara sa auda „Amin”, sa deschida si sa intre inauntru. Ma mir ca faceti una ca aceasta! Se poate ca cealalta sora sa planga in rugaciune si sa nu vrea sa fie vazuta. Eu, cand merg la vreo chilie vecina si aud ca citesc slujba Vecerniei, stau si un ceas afara in frig si spun „Doamne Iisuse”, ca sa nu-i intrerup si sa taie din slujba. Cum sa deschid usa cand ii aud psalmodiind? Cum sa intru? Daca intru, este ca si cum as avea dreptul s-o fac. Se poate ca aceia sa-mi dea acest drept, insa eu nu fac aceasta. Vine din egoism, ca si cum eu sunt cineva si nu tin cont de celalalt. Sa existe aceasta sensibilitate launtrica. Odata, cand eram la Sinai, am vazut doi copii de beduin, un baiat si o fetita, rugandu-se pe drum cu comboloiul[5]. Atunci eu m-am oprit si m-am retras incet, asteptand sa-si termine sarmanii copilasi rugaciunea si abia apoi sa-mi continui drumul, pentru ca nu exista alta trecere.
- Gheronda, de indata ce incep sa ma rog, imi vin in minte obligatiile care mi-au ramas neindeplinite la ascultare.
- Nici eu, cand am obligatii neimplinite, nu ma pot linisti. De aceea, daca vrei sa nu ai raspandire in vremea rugaciunii, sa-ti pui in randuiala repede obligatiile tale si numai dupa aceea sa incepi rugaciunea, spunand in mintea ta: „Spre deosebire de sufletul meu, toate se afla in buna randuiala. Ia sa ma ingrijesc sa-l pun in randuiala si pe el”.
- Gheronda, ma gandesc ca, daca as fi avut vreo greutate in viata, aceasta m-ar fi ajutat sa sporesc in rugaciune.
- Ce vorbesti? Trebuie sa fie razboi, ca sa-L cauti pe Hristos? O stare duhovniceasca exterioara buna este cea mai buna conditie pentru o stare duhovniceasca launtrica buna. Rugaciunea cere ca cel ce se roaga sa fie neraspandit in cele exterioare si aranjat in cele launtrice. Neraspandirea ajuta mult in viata duhovniceasca.
Trimiteti somnul la cei care nu pot sa doarma
- Gheronda, de ce motaiesc atunci cand ma rog?
- Nu traiesti intens. Ai slabit nevointa, iar acum mergi impinsa din spate. Daca esti nelinistita din cauza unei probleme care te preocupa, mai poti sa dormi? Vezi, unul din recunostinta fata de binefacatorul sau poate sa nu doarma o noapte intreaga, ca sa faca rugaciune pentru el. Dupa aceea trebuie sa cugete: „Bine, pentru omul care mi-a facut bine am privegheat, dar pentru Dumnezeu, Care S-a rastignit pentru mine, nu pot sa priveghez ca sa-I fac pe plac?”.
- Gheronda, se poate ca toropeala sa provina din slabiciune trupeasca?
- Da, uneori toropeala vine si din istovire, din hipotensiune sau din hipotermie etc. Sa afle fiecare pricina si sa procedeze ca atare.
- Gheronda, cum se poate sa-l ia somnul pe cineva, desi se roaga cu durere pentru o problema?
- Daca, intr-adevar, exista durere pentru acea problema, atunci nu-l prinde somnul pe om. Este nevoie insa sa se sileasca putin pe sine. Daca atunci cand se roaga este in chilie, sa arunce putina apa pe fata, ca sa plece somnul.
- Ma cuprinde motaiala la privegheri. Ce sa fac?
- S-o zdrobesti. In biserica omul motaie pentru ca se linisteste sufleteste si oboseste trupeste. Dar cand te straduiesti sa nu te ia somnul, atunci acesta cedeaza si pleaca. Desigur, dupa vreo doua-trei ceasuri iarasi motai, insa somnul acesta este greu si-l alungi cu mai multa greutate. Dar cu staruinta este alungat si el. Daca pleaca primul si al doilea tren al motaielii, s-a terminat, somnul a plecat.
- Gheronda, se poate ca la o priveghere sa ma straduiesc si doua ceasuri ca sa alung somnul.
- De ce nu-l trimiti la spitale, la psihiatrii? Sa spui: „Dumnezeul meu, daruieste somn tuturor celor care nu pot dormi, fie pentru ca sufera, fie pentru ca au nervii incordati”.
Sa faci din somn o tableta si s-o trimiti, prin rugaciune, tuturor celor care nu pot dormi si se chinuiesc, sarmanii, iar tu zi si noapte sa-L slavesti pe Dumnezeu.
Cuviosul Paisie Aghioritul, “Despre rugaciune”, Editura Evanghelismos, Bucuresti
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu